Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Turcia (1541-1683)

Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Turcia (1541-1683)

In perioada anilor 1541-1683, Transilvania a fost organizata ca principat, aflat in dependenta fata de imperiul Otoman. Aceasta organizare a fost urmarea cuceririi Belgradului de catre turci in anul 1521 si a victoriei acestora de la Mohacs in anul 1526, cand statul ungar si-a incetat existenta. In aceste conditii, Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea Portii.

Prin hotararile Dietei din 1542 si 1545, Transilvania s-a transformat in principat sub conducerea unui principe vasal Turciei.

Pe plan central, in aceasta perioada, Transilvania era condusa de catre un principe ales de Dieta si confirmat de sultan. Dar spre deosebire de domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei, principii Transilvaniei nu erau obligati sa se deplaseze la Istanbul pentru a primi steagul de domnie. Steagul de domnie era trimis de catre sultan prin intermediul unui reprezentant al sau in Transilvania.

In perioada de referinta, autoritatea principelui tinde sa se consolideze deoarece principii Transilvaniei au promovat in mod constant un regim centralizator.

Pe de alta parte, magnatii, baronii si grofii, cunoscuti si sub denumirea generica de "nemesi", isi promovau interesele lor si militau pentru un regim nobiliar. De altfel, Dietele din 1542 si din 1545 conditionau alegerea principelui de respectarea tuturor privilegiilor nobilimii. De aceea, se afirma, pe drept cuvant, ca in aceasta epoca regimul politic al Transilvaniei a oscilat intre sistemul absolutist si cel nobiliar.

In calitate de sef al statului, principele exercita atributiuni militare, administrative si judecatoresti, incheia tratate internationale si dirija politica externa, declara starea de pace si de razboi. Principele Transilvaniei a participat in calitate de sef al unui stat suveran la Pacea Westfalica de la 1648.

Dieta Transilvaniei era un organism care isi desfasura activitatea nivel central. La lucrarile ei aveau acces numai varfurile dominante ale celor trei natiuni privilegiate. Aceasta era formata din 200-250 persoane si desfasura o activitate legislativa permanenta.

Nobilimea, in scopul controlarii activitatii principelui, a creat Consiliul intim, care desfasura pe langa principe o activitate cu caracter permanent. Acest consiliu, format din 10-12 membri, avea obligatia de a-l sfatui pe principe, conform legilor, iar principele trebuia sa tina seama de aceste sfaturi.

Organizarea armatei a ramas aceeasi, in sensul ca fiecare nobil trebuia sa intretina o armata proprie si sa raspunda la chemarea principelui. Orasele, sasii si secuii aveau obligatii militare specifice. Taranii din regiunile de margine se bucurau de unele inlesniri, in schimbul obligatiei de a asigura paza hotarelor. In aceasta epoca a crescut numarul mercenarilor, care erau dependenti de catre principe.

In ceea ce priveste biserica, odata cu trecerea Transilvaniei sub influenta otomana, autoritatea bisericii catolice a fost mult diminuata. In perioada pe care o analizam, in Transilvania erau patru religii recunoscute de catre stat: catolica, reformata, calvina si luterana. Acestea erau numite religii recepte. Biserica ortodoxa a fosat considerata schismatica. Totusi, ea a profitat de slabirea autoritatii papale si s-a organizat ierarhic. Au fost create mai multe episcopii: Vad, Geoagiu, Ineu si Silvas si s-a format Mitropolia de la Alba Iulia pentru toti romanii din Transilvania, dependenta la un moment dat de mitropolia Tarii Romanesti. Mihai Viteazul, ca principe al Transilvaniei, a fondat Mitropolia Balgradului, Vadului, Silvasului, Fagarasului, Maramuresului si Tarii Unguresti.

In perioada mentionata, toate cele trei tari romanesti se aflau in dependenta fata de Turcia.

Intre principii Transilvaniei si domnii din Tara Romaneasca si din Moldova au existat relatii de colaborare si sprijin reciproc, care uneori au imbracat forma unei adevarate confederatii.

Unirea celor trei tari romanesti realizata de catre Mihai Viteazul a fost o stralucita expresie a vointei tuturor romanilor de a trai in unitate si independenta.

Faptele lui Mihai Viteazul, simbolizand constiinta originii comune a poporului, hotararea sa nestramutata de a trai in unitate si libertate, au devenit lumina calauzitoare a romanilor in secolele de lupta care au urmat.