Notiunea statului

NOTIUNEA STATULUI

STATUL ESTE PRINCIPALA INSTITUTIE POLITICA A SOCIETATII.

Aparut cu aproape 6 milenii in urma in Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), statul continua sa fie si astazi, instrumentul conducerii sociale, iar dezbaterile privind natura, functiile, mecanismul si formele sale continua sa polarizeze atentia unor cercuri largi de specialisti din domeniul politologiei, sociologiei, dreptului.

Ca si in cazul dreptului, aparitia statului este determinata de schimbarile petrecute in oranduirea comunei primitive, schimbari care au facut ca vechile forme de organizare si conducere (ginta, tribul), sa nu mai fie suficiente, impunandu-se o forma noua cea - politico-statala.

Lupta pentru cucerirea puterii in stat si societate preocupa, de atunci, gruparile sociale.

Definitia, continutul si scopul statului

Pornind de la trasaturile esentiale, definitia generala a statului ar putea fi formulata in felul urmator:

STATUL este organizatia politica, care, detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului exercita intr-o comunitate umana de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.

Aparitia statului este, deci, rezultatul unor prefaceri social istorice. Spre deosebire de organizarea sociala prestatala, in care domina criteriul legaturilor de sange, statul adopta un alt criteriu = cel teritorial, care capata semnificatia unui criteriu politic.

In legatura cu un anumit teritoriu statul isi stabileste legaturile cu cetatenii, isi structureaza aparatul (mecanismul) sau si isi dimensioneaza suveranitatea.

Un alt element al statului il constituie populatia, care se raporteaza la stat prin legatura de cetatenie = o legatura juridica ce fixeaza drepturi si obligatii reciproce.

In sfarsit, un al treilea element il constituie forta publica, denumita si putere de stat sau putere de constrangere (forta coercitiva).

In ultima sa esenta, statul inseamna FORTA. Viata statului, este strans legata de cea a dreptului. Statul si dreptul constituie o unitate de contrarii. Dreptul are rolul de "corset" al fortei, de incadrare a acestei puteri in limite de ordine, de "calmare" a tensiunilor ce se ivesc in procesul exercitarii conducerii sociale prin intermediul activitatii de stat.

Pe de alta parte, statul garanteaza realizarea dreptului si reintegreaza ordinea juridica, lezata prin activitati ilicite.

Ca instrument de organizare si conducere sociala, scopul statului este apararea interesului general, sau - asa cum s-a spus adesea - menirea statului este (sau ar trebui sa fie) fericirea cetatenilor caci . "daca cetatenilor nu le merge bine, daca scopul lor subiectiv nu este satisfacut, daca ei nu gasesc ca mijlocirea acestei satisfaceri constituie statul insusi, ca atare, atunci statul sta pe picioare slabe" (Leon Duguit - Tratat de Drept Constitutional, Paris 1921, pag. 395).

Pentru a se face corecte consideratii, asupra scopului statului, trebuie sa se tina seama de realitatile sociale, complexe si adesea contradictorii - din lumea de azi, care impun implicarea statului in domenii care depasesc sfera sociala traditionala, imbogatind imaginea actuala a statului de drept.

Este semnificativ, credem, sa amintim aici masurile statale care vizeaza protectia sociala in conditiile existentei fenomenului somajului, cele care privesc  apararea mediului ambiant impotriva formelor variate de poluare, lupta impotriva drogurilor si crimei organizate, etc.

Puterea de stat

Abordand in continuare laturile CONTINUTULUI statului, va trebui sa retinem cateva note caracteristice puterii de stat si formelor institutionale de realizare a acesteia.

Puterea de stat are caracter politic, are o sfera generala de aplicabilitate, are agenti specializati care o realizeaza (la caz de nevoie prin mijloace violente) si este suverana.

Suveranitatea - este dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state.

Ea are doua laturi: - una interna

- alta externa

Latura interna a suveranitatii statului priveste puterea sa de comanda in interior si se concretizeaza in elaborarea unor norme cu caracter general - obligatoriu si urmarirea aplicarii lor in practica sociala (realizarea ordinii de drept).

In interior, nicio alta putere sociala (nicio alta forma de autoritate), nu este superioara puterii statului. Pentru acest motiv aceasta latura mai este denumita si suprematia puterii de stat.

Latura externa - priveste comportamentul statului in raporturile sale cu celelalte state.

Suveranitatea reprezinta o stare legala, constitutionala.

In baza suveranitatii sale, statul isi organizeaza relatiile internationale, cu respectarea drepturilor celorlalte state si in considerarea principiilor si normelor unanim admise ale dreptului international.

Exercitarea puterii de stat

Intr-un stat democratic puterea emana de la popor si apartine acestuia.

Exercitarea puterii, organizarea canalelor prin care circula puterea sunt incredintate statului.

In planul activitatii statale are loc o divizare, o separare a puterilor, in scopul echilibrarii lor, pentru a impiedica abuzul de putere.

In forma sa cunoscuta si azi, teoria separatiei puterilor a fost fundamentata de catre Montesquieu in lucrarea sa: "Despre spiritul legilor".

Potrivit conceptiei sale in stat exista trei puteri:

puterea legiuitoare;

Document online: Contract de afiliere Referat: Contractul de donatie

puterea executiva;

puterea judecatoreasca;

care trebuie sa se exercite independent, trebuie sa se auto-limiteze pentru a se preveni abuzul de putere.

Totul ar fi pierdut daca acelasi om sau acelasi corp ar exercita aceste trei puteri.

Separatia puterilor, apare ca o conditie indispensabila realizarii unei guvernari moderate.

Dreptul vine sa confere stabilitatea si siguranta legaturilor statului cu restul institutiilor sociale si politice.

Montesquieu nota "Nu exista libertate daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si de cea executiva".

Daca ea ar fi imbinata cu puterea legislativa, puterea asupra vietii si libertatii cetatenilor ar fi arbitrara, caci judecatorul ar fi si legiuitor.

Daca ar fi imbinata cu puterea executiva, judecatorul ar putea avea forta unui opresor.

Din punct de vedere al institutiilor (organelor) statului, potrivit criteriilor ce stau la baza separatiei puterilor se poate vorbi despre:

organe de stat legislative;

executive;

judecatoresti;

Fiecare categorie de organe aduce la indeplinire o anumita forma de activitate in temeiul competentei ce-i este rezervata prin lege.

FORMA STATULUI

UN ASPECT CARACTERISTIC  FENOMENULUI STATAL, ASPECT CE subliniaza si el corelatia statului cu dreptul, il constituie forma statului.

Forma de stat exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a acestui continut.

Laturile componente ale formei de stat sunt:

- forma de guvernamant - republici - seful statului este ales

- monarhii - nu este ales

- structura de stat

- regimul politic

Forma de guvernamant reprezinta modul de exercitare a puterii de stat prin intermediul institutiilor statului:

- republici - seful statului este ales

- monarhii - nu este ales

2. - Inseamna impartirea interna a statului in unitati administrativ teritoriale, sau in parti politice autonome si raporturile dintre stat, considerat ca intreg, si partile sale componente.

Din acest punct de vedere, statul se imparte in:

a) - state simple sau unitare

b) - state compuse sau federative

a) un singur parlament, guvern, o singura constitutie, o singura cetatenie, un singur rand de organe judecatoresti.

3. Reprezinta ansamblul metodelor si mijloacelor de conducere a societatii, cu referire imediata la raporturile dintre stat si individ, la modul concret in care un stat asigura si garanteaza in volum si intensitate, drepturile subiective.

Din aceasta perspectiva:

- state cu regimuri politice democratice

- state cu regimuri politice autocratice.

P r i n c i p i i l e         d r e p t u l u i

sunt acele idei conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice.

Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse pe cale de interpretare.

Asigurarea bazelor legale de functionare a statului

Actiunea acestui principiu, constituie premisa existentei statului de drept.

Caracteristica fundamentala a statului de drept o constituie, in aceasta lumina, cucerirea pe cale legala a puterii, si apoi exercitarea sa in conformitate cu cerintele legalitatii.

Principiul libertatii si egalitatii

Intr-o societate democratica, statul - organismul politic care dispune de forta si decide cu privire la intrebuintarea ei - garanteaza juridic si efectiv libertatea si egalitatea indivizilor adica procedeaza la propria sa limitare.

Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca expresia juridica.

Aceste concepte vor fi principii ale dreptului, care la va consacra intr-o unitate ce tine de insasi dialectica vietii sociale.

Nu poate exista egalitate decat intre oamenii liberi si nici libertate decat intre oameni a caror egalitate este consfintita juridic.

principiul responsabilitatii

Responsabilitatea insoteste libertatea. Trebuie operata o demarcatie neta intre libertate si liberul arbitru.

Dobandind dimensiunea responsabilitatii, individul nu se mai afla in situatia de subordonare "oarba" si supunere neinteleasa fata de norma de drept, ci in situatia de factor care se raporteaza la normele si valorile unei societati in mod activ si constient.

Responsabilitatea este un fenomen social; ea reprezinta un act de angajare a individului in procesul interactiunii sociale.

Libertatea omului se infatiseaza dintr-un intreit punct de vedere:

- libertatea in raport cu natura;

- libertatea in raport cu societatea;

- libertatea omului in raport cu sine insusi.

Concepand responsabilitatea ca o asumare a raspunderii fata de rezultatele actiunii sociale a omului, se admite faptul ca actiunea sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, pe de o parte, iar, pe de alta parte, ca libertatea este o conditie fundamentala a responsabilitatii.

Dreptul nu trebuie privit si apreciat doar prin posibilitatile pe care le are de a interveni post factum, pe terenul raului deja faptuit - moment in care contribuie la fundamentarea unei atitudini culturale a individului fata de lege, atitudine ce presupune grija asumata fata de integritatea valorilor sociale aparate pe cale legala (implicand deci, fenomenul responsabilitatii).

Principiul echitatii si justitiei

Actiunea principiului echitatii priveste atat activitatea legiuitorului, cat si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului.

Acest principiu isi trage seva din existenta unei norme fundamentale preexistente, de dreptate, desprinse din ratiune, si al caror scop este acela de a da siguranta vietii sociale.

echitate = dreptate = cumpatare

Justitia, reprezinta acea stare generala ideala a societatii realizabila prin asigurarea pentru fiecare individ in parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor lor legitime.

Prin finalitatea sa, justitia se situeaza printre principalii factori de cuantificare a celor mai importante relatii sociale, intrucat ea intruchipeaza virtutea morala fundamentala, menita sa asigure armonia si pacea sociala, la a caror realizare contribuie deopotriva regulile religioase, morale, juridice.

Legile vin si pleaca, justitia ramane.

Justitia este o victorie absoluta asupra egoismului, iar cine spune justitie, spune subordonare fata de o ierarhie de valori.