Notiunea si condiȚiile de validitate ale consimȚamantului

NOTIUNEA SI CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CONSIMȚAMANTULUI

1. Definitie

Prin consimtamant se intelege acea conditie de fond, esentiala si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior.

Termenul consimtamant poate primi doua sensuri diferite. Intr-un prim sens, prin consimtamant se intelege manifestarea unilaterala de vointa, adica vointa exteriorizata a autorului actului juridic unilateral sau a uneia dintre partile actului juridic bilateral ori multilateral. In al doilea sens, consimtamantul desemneaza acordul de vointa al partilor in actele multilaterale sau bilaterale.

2. Conditiile de valabilitate ale consimtamantului

Pentru a dobandi valoare juridica, pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa emane de la o persoana cu discernamant, sa fie exteriorizat, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.

2.1. Consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant.

Intrucat actul juridic reprezinta manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, persoana care il incheie trebuie sa fie constienta de aceste efecte, sa le doreasca, deci persoana trebuie sa aiba discernamant pentru a delibera in cunostinta de cauza.

Persoanele fizice cu capacitate deplina de exercitiu se presupune ca au discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice civile. Persoana lipsita de capacitate de exercitiu este prezumata a nu avea discernamant fie datorita varstei, fie datorita starii de sanatate mintala. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate restransa de exercitiu, deci sunt considerati ca au discernamant in formare, iar actele incheiate de ei trebuie incuviintate, in prealabil, de reprezentantul legal.

Probleme apar in cazul in care un act juridic civil este incheiat de un alienat sau debil mintal care, nefiind inca pus sub interdictie judecatoreasca, are formal deplina capacitate de exercitiu, fiind prezumat ca are discernamant. Solutiile difera dupa cum actul a fost incheiat sau nu in momentele de luciditate.

Pentru persoanele juridice nu se pun probleme in aceasta privinta, deoarece reprezentantii lor sunt intotdeauna persoane fizice cu capacitate deplina de exercitiu.

Se distinge intre incapacitatile legale (in care sunt inclusi minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca) si incapacitatile naturale (determinate de situatii precum. hipnoza, somnambulismul, betia, mania puternica).

2.2. Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat (declarat). Aceasta conditie rezulta din definitia consimtamantului. Principiul ce se aplica in privinta exteriorizarii consimtamantului este cel al consensualismului, partile fiind libere sa aleaga forma de exteriorizare a vointei lor: prin simpla manifestare de vointa actul juridic se naste valabil.

In principiu, consimtamantul trebuie manifestat in exterior, pentru ca vointa care nu se manifesta prin semne externe nu exista (voluntas in mente retenta nihil efficit). Dar exteriorizarea vointei poate fi expresa ori tacita. Manifestarea de vointa este expresa atunci cand ea se exteriorizeaza prin modalitati (prin scris, cuvinte ori semne) de natura sa o faca in mod nemijlocit cunoscuta tuturor persoanelor interesate (partilor sau tertilor). Manifestarea tacita de vointa este cea care se deduce (daca prezinta avantajul economiei de timp, are riscul echivocitatii)

Dar daca vointa poate fi si tacita, tacerea persoanei careia i s-a facut o oferta de a contracta nu poate fi considerata, in principiu, un consimtamant tacit, pentru ca ea dovedeste ca cel in cauza nu a luat nicio hotarare (qui tacet, non utique fatetur; sed tamen verum est eum non negare). Prin exceptie, se considera ca tacerea are valoare de consimtamant in situatii precum: a) cand legea prevede expres aceasta; b) daca se bazeaza pe un acord de vointa anterior; c) cand este considerata consimtamant, potrivit obiceiului sau uzantelor.

De la principiul consensualismului actelor juridice fac exceptie actele solemne, care trebuie sa imbrace formele prevazute de lege pentru a fi valide (forma ad validitatem) si cele pentru dovedirea actelor juridice (forma ad probationem).

2.3. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice (animo contrahendi negoti). Aceasta conditie rezulta din esenta actului juridic civil, care este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Ca urmare, consimtamantul trebuie sa exprime angajarea autorului lui din punct de vedere juridic.

Consimtamantul nu este considerat a fi exprimat cu intentia de a produce efecte juridice in urmatoarele cazuri:

a) cand manifestarea de vointa a fost facuta in gluma (jocandi causa), din prietenie, din curtoazie sau pura complezenta;

b) cand s-a facut sub conditie pur potestativa din partea celui care se obliga;

c) daca manifestarea de vointa este prea vaga;

d) daca manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mentala cunoscuta de destinatarul acesteia.

2.4. Consimtamantul trebuie sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant. Aceasta conditie rezulta din caracterul constient si liber al actului juridic civil.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

3. Viciile de consimtamant

Viciile de consimtamant reprezinta acele imprejurari care afecteaza caracterul constient si liber al vointei de a face un act juridic.

Viciile de consimtamant sunt: eroarea, dolul, violenta si leziunea.

3.1. Eroarea

Notiune. Eroarea este viciul de consimtamant care consta in reprezentarea gresita a realitatii cu prilejul incheierii actului juridic civil.

Structura si conditii. In structura erorii-viciu de consimtamant intra un singur element (de natura psihologica) ce consta in falsa reprezentare a realitatii.

Pentru ca falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic sa constituie viciu de consimtamant, trebuie intrunite cumulativ doua conditii:

a) elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost determinant, hotarator, pentru incheierea actului juridic. Aprecierea caracterului determinant al elementului fals se face dupa un criteriu subiectiv, adica in concreto, in functie de circumstantele in care s-a contractat si persoana celui in cauza (varsta, profesie, nivel de pregatire etc.). Prin exceptie se poate apela la o apreciere in abstracto, prin luarea in considerare a  comportamentului-etalon al unui bonus pater familias.

Daca falsa reprezentare cade asupra valorii economice a contraprestatiei, este vorba de o eroare lezionara care este supusa regulilor de la leziune.

b) in cazul actelor juridice bilaterale cu titlu oneros, este necesar ca si cealalta parte sa fi stiut ori sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este hotarator pentru incheierea actului juridic civil in cauza.

Clasificare

In functie de natura realitatii reprezentate, eroarea poate fi de doua feluri: eroarea de fapt si eroarea de drept. Eroarea de fapt consta in falsa reprezentare a unei situatii de fapt in legatura cu incheierea actului juridic si la momentul incheierii lui. Eroarea de drept consta in falsa reprezentare a existentei sau continutului unei norme juridice civile la incheierea unui act juridic.

In functie de gravitatea ei sau consecintele pe care le produce, eroarea poate fi de trei feluri: eroarea obstacol, care atarge nulitatea absoluta a actului; eroarea-viciu de consimtamant, care atrage nulitatea relativa a actului; eroarea indiferenta, care nu afecteaza valabilitatea actului.

Eroarea obstacol (eroarea distructiva de vointa) care face ca actul sa nu se poata forma in mod valabil. Exista doua situatii:

a) eroare asupra naturii actului juridic ce se incheie (error in negotium), cand o parte crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede ca incheie un alt act juridic. b) eroare asupra identitatii obiectului (error in corpore), adica una dintre parti crede ca trateaza cu privire la un anumit bun, iar cealalta are in vedere un alt bun.

Eroarea-viciu de consimtamant (eroare grava), presupune ca falsa reprezentare cade fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic (error in substantia), fie asupra persoanei cocontractante sau beneficiare a actului juridic (error in personam), in cazul actelor incheiate in considerarea unei anumite persoane (intuitu personae)

In fine, eroarea indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic, care nu tin de substanta obiectului actului, precum: numelui persoanei sau asupra persoanei, cand nu s-a contractat intuitu personae, eroarea de calcul sau o simpla eroare de tehnoredactare. O astfel de eroare poate atrage cel mult o diminuare valorica a prestatiei.

3.2. Dolul (viclenia)

Notiune si structura. Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic.

Dolul este alcatuit din doua elemente:

a) un element material, obiectiv, constand in utilizarea de mijloace viclene  prin care persoana este indusa in eroare.

b) un element subiectiv, intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana, pentru a o determina sa incheie un act juridic. Jurisprudenta a aratat ca nu exista dol daca cealalta parte cunostea imprejurarea pretins ascunsa sau daca eroarea a fost provocata dintr-o simpla neglijenta, fara rea-credinta.

Clasificare. Dupa consecintele pe care le are asupra valabilitatii actului juridic se distinge intre dolul principal si dolul incident. Dolul principal cade asupra unor elemente importante, determinante la incheierea contractului si care atrage anularea actului. Dolul incident este cel care cade asupra unor imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic si nu atrage nevalabilitatea actului (poate determina o reducere a prestatiei).

Conditii. Pentru a duce la anularea actului, dolul trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa fie determinant si sa provina de la cealalta parte. Caracterul determinant al unui element pentru incheierea actului  se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, adica in concreto, de catre instanta judecatoreasca.

Sanctiune si proba. Dolul atrage nulitatea relativa a actului juridic putand constitui temei si pentru actiunea in despagubire.

Partea care invoca dolul trebuie sa-l dovedeasca cu orice mijloac de proba.

3.3. Violenta

Notiune. Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa ii produca o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

Structura. Violenta este alcatuita din doua elemente:

a) un element exterior, obiectiv, constand intr-o amenintare cu un rau de natura patrimoniala, fizica sau morala;

b) un element subiectiv, psihologic, constand in starea de teama insuflata persoanei amenintate.

Clasificare. Violenta poate fi clasificata in functie de doua criterii, si anume: a) dupa natura raului cu care se ameninta, violenta poate sa fie fizica (vis), atunci cand amenintarea cu raul priveste integritatea fizica a persoanei ori bunurile sale, sau morala (metus), atunci cand amenintarea cu raul se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele unei persoane.

b) in raport de caracterul amenintarii, se poate deosebi intre violenta legitima (justa), si violenta nelegitima (injusta). 

Conditii. Pentru a atrage anularea actului juridic violenta trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic si sa fie nelegitima (injusta).

Violenta trebuie sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic. In aprecierea caracterului determinant se va folosi un criteriu subiectiv; va fi analizat in concreto in functie de imprejurarile cauzei si situatia persoanelor.

Cu privire la conditia ca amenintarea sa fie nelegitima se va retine ca nu orice amenintare, prin ea insasi, constituie o violenta viciu de consimtamant, ci numai atunci cand amenintarea reprezinta o incalcare a legii.

Proba. Violenta poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori si prezumtii. Datorita naturii juridice duble, atat de viciu de consimtamant, cat si de fapta ilicita, violenta poate constitui temei pentru doua actiuni, atat pentru anularea actului juridic, cat si pentru despagubiri.

3.4. Leziunea

Notiune si reglementare. Leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in paguba materiala pe care o sufera una din parti din cauza disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii, ce exista in chiar momentul incheierii conventiei.

Structura. Leziunea are un singur element, si anume prejudiciul material determinat de diferenta de valoare intre prestatiile partilor actului juridic.

Conditii. Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune este necesar sa fie intrunite cumulativ urmatoarele conditii: paguba materiala sa fie o consecinta directa a actului juridic respectiv; paguba sa existe in momentul incheierii actului juridic; disproportia de valoare intre contraprestatii sa fie vadita.

Domeniul de aplicare. Leziunea are un domeniu de aplicare restrans, atat in ceea ce priveste persoanele ce o pot invoca drept cauza de anulare, cat si sub aspectul actelor juridice susceptibile de anulare pentru leziune.

Mai intai, leziunea ii vizeaza pe minorii intre 14 si 18 ani, deci persoanele cu capacitate de exercitiu restransa.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste actele juridice susceptibile de anulare pentru leziune, trebuie indeplinite urmatoarele cerinte: 1) sa fie acte juridice civile de administrare; 2) sa fie incheiate de minorul intre 14 si 18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal; 3) sa fie lezionare pentru minor; 4) sa fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros si comutative.

In ceea ce priveste sanctiunea, se admite ca leziunea poate atrage doua sanctiuni alternative: a) nulitatea relativa a actului; b) reducerea sau, dupa caz, marirea uneia dintre prestatii.

1. Eroarea reprezinta:

a)       falsa reprezentare a unei imprejurari la incheierea unui act juridic;

b)      amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa ii produca o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat;

c)       prejudiciul material suferit de una din parti din cauza disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii, ce exista in momentul incheierii conventiei.

2. In functie de consecintele care intervin eroarea se clasifica in:

a)     eroare de fapt si eroare de drept;

b)     eroare obstacol si eroare indiferenta;

c)      eroare obstacol, eroare viciu de consimtamant si eroare indiferenta;

3. Eroarea asupra starii civile a cumparatorului unui teren se sanctioneaza cu:

a)     nulitatea absoluta fiind vorba de error in personam;

b)     nulitatea relativa fiind vorba de o eroare asupra insusirilor esentiale ale persoanei cocontractante;

c)      nu afecteaza validitatea contractului de vanzare-cumparare fiind vorba de o eroare indiferenta.

4. Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a)     sa fie determinant pentru incheierea actului juridic si sa fie cunoscut de cocontractant;

b)     sa fie determinant pentru incheierea actului juridic si sa provina de la cealalta parte;

c)      sa fie determinant pentru incheierea actului juridic si sa provina de la un terț.

5. Leziunea, ca viciu de consimtamant:

a)     reprezinta paguba materiala pe care o sufera una din parti din cauza disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii, ce exista in chiar momentul incheierii conventiei;

b)     are in structura un element subiectiv si unul obiectiv;

c)      trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: paguba materiala sa fie o consecinta directa a actului juridic respectiv, paguba sa existe in momentul incheierii actului juridic si disproportia de valoare intre contraprestatii sa fie vadita.

Raspunsuri corecte:

1. a); 2. c); 3. c); 4. b); 5. a), c).

Beleiu Gh., Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2005;

Boroi G., Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008;

Dogaru I., Popa N., Danișor D.C., Cercel S., Bazele dreptului civil, vol. I, Teoria generala, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

Dogaru I., Cercel S., Drept civil. Partea generala, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2007.