Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Impiedicarea libertatii cultelor



Impiedicarea libertatii cultelor


Impiedicarea libertatii cultelor

1. Continutul legal

Constituie aceasta infractiune, potrivit art. 318 C.pen., impiedicarea sau tulbu­rarea libertatii de exercitare a vreunui cult religios care este organizat si functio­neaza potrivit legii. De asemenea, constituie infractiune fapta de a obliga o per­soana, prin constrangere, sa participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau sa indepli­neasca un act religios legat de exercitarea unui cult.

In conceptul de impiedicare a libertatii cultelor intra atat impiedicarea exercitarii libere a cultelor religioase recunoscute de stat, cat si constrangerea unei persoane la participarea sau la practicarea unui cult religios impotriva vointei sale. In ambele cazuri este vorba despre fapte prin care se loveste in libertatea constiintei, si anume in libertatea ei de a impartasi sau nu o anumita credinta, de a adera sau nu la un cult religios, de a parasi un cult la care a aderat ori de a-l exercita sau nu, dupa cum ii dicteaza propria constiinta.

Printre drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, in Constitutia Romaniei este prevazuta si libertatea constiintei. Potrivit dispozitiilor art. 29 din Constitutie, libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor reli­gioase nu pot fi ingradite sub nicio forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrar convingerilor sale.

Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.

In art. 29 alin. (5) din Constitutie se consacra autonomia cultelor religioase fata de stat, culte care se bucura de sprijinul statului inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si orfelinate.

Prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor[1], prin chiar primul sau articol se stabileste ca Statul roman respecta si garan­teaza dreptul fundamental la libertate de gandire, de constiinta si religioasa al oricarei persoane de pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei si tratatelor internationale la care Romania este parte. Nimeni nu poate fi impiedicat sau constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa contrara convingerilor sale si nici nu poate fi supus vreunei discriminari, urmarit sau pus intr-o situatie de inferioritate pentru credinta, apartenenta ori neapartenenta sa la o grupare, asociatie religioasa sau un cult ori pentru exercitarea, in conditiile prevazute de lege, a libertatii religioase.



Articolul 2 din Legea nr. 489/2006 contureaza libertatea religioasa, care cuprinde dreptul oricarei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a si-o manifesta in mod individual sau colectiv, in public sau in particular, prin practicile si ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educatie religioasa, precum si libertatea de a-si pastra sau schimba credinta religioasa. Libertatea de a-si manifesta credinta religioasa nu poate face obiectul altor restrangeri decat al celor care sunt prevazute de lege si constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special al infractiunii consta in rela­tiile sociale privitoare la convietuirea sociala si a caror dezvoltare este conditionata de libertatea de exercitare a oricarui cult religios de catre toti cetatenii tarii noastre.

b) Obiectul material este corpul persoanei asupra careia s‑au savarsit acte de constran­gere sau violente. Mai pot fi obiect material bunurile destinate exercitarii cultului asupra carora s‑au rasfrant actiunile faptuitorului.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoana, legea necerand o anumita calitate acestuia. Fapta se poate comite sub orice forma de participatie.

b) Subiect pasiv este statul (subiect pasiv principal), precum si persoana care su­fera actiunea de impiedicare a exercitarii cultului sau care a fost constransa la aceas­ta (subiect pasiv adiacent).

3. Continutul constitutiv


A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza in varianta simpla sub doua modalitati alternative: impiedicarea sau tulburarea libertatii de exercitare a cultului religios.

Nu intereseaza mijloacele folosite, insa actiunea faptuitorului trebuie sa priveasca un cult religios care este organizat si functioneaza potrivit legii (cerinta esentiala).

In varianta de specie, elementul material se caracterizeaza printr‑o constrangere, prin care o persoana este obligata fie sa participe la serviciile religioase ale unui cult, fie sa indeplineasca un act religios legat de exercitarea cultului[2].

Mijloacele prin care se realizeaza pot fi foarte variate, pornind de la amenintari si mergand pana la actele de violenta fizica.

b) Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru relatiile de convietuire sociala ca urmare a savarsirii faptei incriminate.

c) Din aceasta rezulta si legatura de cauzalitate intre actiunea faptuitorului si urmarea imediata.

Legea nu cere conditii speciale de loc sau timp pentru existenta infractiunii.

B. Latura subiectiva se caracterizeaza prin intentie directa sau indirecta. Exista si opinia ca, numai in cazul art. 318 alin. (1) C.pen., infractiunea poate fi savarsita si cu intentie indirecta,[3] nu si in cazul infractiunii in varianta prevazuta in art. 318 alin. (2) C.pen. Credem ca ar putea exista situatii in care, si in aceasta ipoteza, faptuitorul sa actioneze cu intentie indirecta (de exemplu, faptuitorul supunand victima unei actiuni inten­tionate de constrangere morala sau fizica pentru a adopta o anumita atitudine filo­zofica, prevede ca urmare a acestei constrangeri va avea loc si neparticiparea victimei la actele unui cult religios ori participarea la un asemenea cult, consecinta pe care, desi nu o urmareste, accepta posibilitatea producerii ei).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Cu toate ca infractiunea de impiedicare a libertatii cultelor este· sus­ceptibila de acte preparatorii si tentativa, aceste forme nu sunt pedepsite de lege.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care exercitiul cultului este impie­dicat sa inceapa ori sa continue sau este tulburata desfasurarea lui, ori cand o per­soana este obligata prin constrangere sa asiste la serviciul religios sau sa inde­pli­neasca un act legat de exercitarea unui cult.

B. Modalitati. In cadrul formei tipice, infractiunea prezinta doua modalitati nor­ma­­tive care constau fie in impiedicarea, fie in tulburarea libertatii de exercitare a unui cult religios. In cazul variantei de specie, cele doua modalitati normative constau in constrangerea unei persoane fie de a participa la serviciile religioase ale vreunui cult, fie de a indeplini un act religios legat de exercitarea unui cult.

Fiecare modalitate normativa poate avea o varietate de modalitati faptice legate de imprejurari ca: folosirea de violente fizice pentru a impiedica exercitarea cultului religios, constrangerea folosita asupra persoanei, obligand‑o sa participe la serviciul religios etc.

C. Sanctiuni. Sanctiunea in cazul acestei infractiuni este inchisoarea de la o luna la 6 luni, alternativ cu amenda.




M. Of. nr. 11 din 8 ianuarie 2007.

A se vedea R. Bodea, Impiedicarea libertatii cultelor, R.D.P. nr. 2/2003, p. 73.

A se vedea V. Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 655.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright