Viitorul constructiei europene

Ultimii 2-3 ani au marcat evolutii politice contradictorii pe continentul european. Problemele initiale ale negocierilor referitoare la adoptarea Constitutiei UE din decembrie 2003 au avut efecte negative asupra procesului de adoptare a acesteia. Prima “victima” a fost chiar procesul democratic din UE, prin accentuarea alienarii cetatenilor fata de institutiile si liderii europeni ce ii reprezinta. Negocierile initiale privind mecanismul de vot in UE au evidentiat problemele constructiei viitare a UE. Germania a insistat sa obtina un numar de voturi proportional cu populatia tarii si contributia financiara masiva la bugetul UE, iar Polonia si Spania au dorit sa mentina status-quo-ul mecanismului decizional stabilit prin Tratatul de la Nisa, care le confera un nivel satisfacator de voturi.

Adoptarea Constitutiei europene va inseamna, printre altele, crearea functiei de Presedinte al UE, care poate sa devina un actor principal in promovarea agendei UE si un mediator in disputele intre statele membre. De asemenea, acordul asupra Constitutiei va oferi o baza legala pentru crearea pilonului defensiv al Uniunii.

Divergentele intre grupuri de state membre pe diverse teme, ca de exemplu hotararea unilaterala a Frantei si Germaniei de a renunta la Pactul de Stabilitate si Crestere Europeana sau declaratiile partizane privind situatia din Irak, diminueaza in continuare capacitatea UE de a formula politici comune si maresc frustrarea statelor membre in ceea ce priveste reprezentarea adecvata a intereselor acestora prin intermediul UE.

Unilateralismul nucleului franco-german fata de procesul de integrare europeana sprijina ideea ca acesta trebuie sa se faca cu “doua viteze”: prima in care Franta si Germania vor continua o integrare bilaterala si a doua reprezentata de restul statelor “neincrezatoare” din UE, care vor orbita cu propria viteza in jurul acestui nucleu. Evolutia relatiilor intre statele membre ale UE si SUA reprezinta, de asemenea, alt factor de ingrijorare pentru viitorul Uniunii. Anti-americanismul a revenit la moda in “vechea Europa”, exacerband de multe ori artificial tensiunile transatlantice, cu consecinte negative atat pentru economia UE, cat si pentru cea mondiala.

Schimbarea strategiei de securitate a Statelor Unite in urma evenimentelor teroriste din 11 septembrie 2001, a reliefat cat de nepregatita este UE sa prezinte o politica externa comuna. Pe de o parte, Franta si Germania s-au retras in pozitia confortabila de critici ai SUA si au refuzat sa participe la actiunea militara a aliatilor din Irak, fiind vadit frustrate de ceea ce ele au catalogat drept “unilateralism” american. Pe de alta parte, state membre precum Italia, Spania, Marea Britanie si state membre din Centrul si Estul Europei, inclusiv Romania, au sprijinit de la inceput proiectul militar american in Irak. Aceasta atitudine a provocat iritare in cercurile franco-germane, care se considera motorul integrarii europene si lideri de opinie ce trebuiesc urmati neconditionat de catre noile democratii est-europene.

Un alt element important ce va influenta evolutia UE in viitorul apropiat va fi efectul largirii Uniunii prin cuprinderea celor 10 noi state membre, apoi a Romaniei si Bulgariei. Aceste tari simt efectul pozitiv al sprijinului financiar direct din partea UE pentru integrarea lor in Uniune. In lipsa unor cresteri economice substantiale in UE, avantajele pe care statele candidate le-au avut pana la aderare - prin injectia de capital din UE si masurile protectioniste temporare - vor fi estompate de stringentele competitiei directe cu statele mai puternice din UE.

Numeroase alte probleme spinoase legate de largirea UE, precum libera circulatie a cetatenilor, a dreptului de munca in orice stat membru UE sau gasirea unor solutii echitabile pentru minoritatile etnice prezente pe teritoriul UE vor continua sa ocupe agendele birocratilor europeni.

In comparatie cu entitatti statale cu traditie democratica si federala precum SUA sau Canada, care si-au dovedit viabilitatea, UE se prezinta astazi ca un experiment politic cu rezultate partiale. Este clar ca guvernele statelor membre ale UE sunt cele ce vor conduce in continuare procesul politic si ca modelul federal va fi doar partial implementat prin efectul controlat de “spill-over” - acest termen se refera la transferul partial al suveranitatii statelor membre unei institutii europene independente, ca de exemplu Comisia Europeana. Ramane de vazut daca toti actorii politici implicati in modelarea institutionala europeana vor reusi sa ajunga nu numai la compromisuri, dar si la edificarea unei constructii europene viabile, democratice si puternice, care sa poata juca un rol important in relatiile internationale.

Croatia si Turcia se pregatesc intens pentru a deveni, intr-un viitor nu prea indepartat noi membri ai UE. Iar, intr-o perspectiva ceva mai indepartata, Bosnia si Hertegovina, Fosta Republica a Macedoniei, Serbia si Muntenegru vor putea deveni, d asemene, tari membre ale UE. Acestea au fost nominalizate pentru inceperea negocierilor de aderare in anul 2003, cand Consiliul European de la Salonic a fixat ca prioritate a extinderii UE - zona Balcanilor.

Cum va arata Uniunea Europeana in anul 2015, cu 27 sau mai multi membri, este greu de spus. Incertitudinea rezida mai putin in planurile UE, cat in potentialele accidente de parcurs. Presupunand insa ca proiectele gandite la Bruxelles la inceputul actualului mileniu au sanse maxime de reusita, peste un deceniu sau mai mult, UE ar putea cuprinde cca 35 de tari. Turcia ar putea culege roadele celor 40 de ani de candidatura la obtinerea statutului de tara membra in 2010 sau 2012. Croatia este foarte posibil ca in 2009 sa fie acceptata ca tara membra.

Prin Agenda Lisabona, prezentata la tema 1 a cursului, UE isi propunea sa dezvolte pana in 2010 cea mai competitiva si mai dinamica economie mondiala. Insa, Agenda Lisabona a devenit, intre timp, un exemplu clasic a ceea ce putem numi o strategie grabit construita, fapt ce a determinat o noua abordare. Astfel, Noua Strategie de la Lisabona liciteaza crearea a 6.000.000 de noi locuri de munca, sacrificand “cauzele nobile” ale mediului si asistentei sociale pe 'altarul' economiei. Asupra UE planeaza deci, incertitudini pe care cu greu aceasta va reusi sa le rezolve, dar sa speram ca acest lucru este posibil, chiar si in deceniul urmator. Atunci se contureaza si pentru Romania un loc adevarat in randul competitorilor europeni .

Procentajul mare al cetatenilor romani care au sustinut de-a lungul ultimilor 15 ani, ideea aderarii la Uniunea Europeana (in medie, 80-85 %) s-a reflectat in interesul general cu care romanii privesc catre Uniunea Europeana si institutiile sale, dar si in interesul particular cu care au fost primite dezbaterile si seminariile pe tema viitorului Europei, organizate in tara noastra de catre Delegatia Comisiei Europene, Ministerul Integrarii Europene si societatea civila.

In ce priveste drumul european la Romaniei, acesta a fost marcat pana acum de mai multe intarzieri si nereusite, mai numeroase decat aspectele pozitive inregistrate. Astfel, nu am reusit sa deschidem negocierile din 1997, doar in decembrie 1999 am fost invitati la negocieri. In anul 2000 am ramas in coada negocierilor valului doi. Prin semnarea Tratatului de Aderare din 25 aprilie 2005, Romania trebuie sa adere la UE, fie in ianuarie 2007, fie, in cel mai rau caz, in ianuarie 2008. Respectarea promisiunilor pe care le-am facut, era necesara, pentru a nu da posibilitatea oficialilor europeni sa ne impinga spre 2009.

Cu eforturi deosebite Romania a intrat in Uniunea Europeana la 01 ianuarie 2007  insa și astazi, planeaza asupra noastra clauze de salvgardare pe diferite domenii cum ar fi agricultura și justiția.

Teste de autoevaluare

Cați comisari europeni vor funcționa dupa anul 2009?

Enumerați principalele grupuri parlamentare din cadrul parlamentului european.

La ce data a solicitat Romania in mod oficial aderarea la Uniunea Europeana?