Raspunderea patrimoniala - raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai

Normele specific – derogarile - care se constituie in particularitati ale raspunderii patrimoniale a salariatilor sunt urmatoarele:

Este conditionata de existenta si executarea contractului individual de munca, fiind inaplicabila in cazul oricarui alt contract (civil, commercial, administrative) care implica, la randul sau, prestarea unei munci;

Poate avea ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale produse angajatorului; si raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariat poate avea ca obiect, de regula, legal, numai repararea prejudiciilor materiale;

Ca regula, nu opereaza prezumtia de culpa, in timp ce in cadrul raspunderii civile aceeasi prezumtie (art. 1082 si art. 100-1002 din Codul civil) este posibila avand efecte notabile;

In cazul in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati, iar masura in care s-a contribuit la producerea acestuia nu poate fi determinat (in sensul ca nu se poate stabili gradul de vinovatie al fiecaruia), raspunderea patrimoniala a fiecarui salariat se stabileste, conform art. 271 alin. 2 din Cod, proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, si in functie de timpul lucrat efectiv de la ultimul sau inventar (in situatia celor care au calitatea de gestionar);

Daca in dreptul comun (civil) regula o constituie repararea prejudiciului in natura si numai in subsidiar, daca nu mai este posibila recuperarea in natura, prin echivalent banesc, in dreptul muncii, conform art. 273 alin1 din Codul muncii, repararea prejudiciului produs de salariat se realizeaza, de regula, prin echivalent banesc, respective prin retineri din salariu;

Opereaza – specific – in plus fata de cauzele de neraspundere patrimoniala din dreptul comun (civil) si riscul normal al serviciului (art. 270 alin. 2 Codul muncii);

Nu se pot insera in contract – de la inceput sau pe parcursul executarii sale – clause de agravare a raspunderii salariatului (in raport cu normele legale, care au, in ce-l priveste, caracter imperativ);

Stabilirea raspunderii patrimoniale se realizeaza – in absenta acordului partilor – prin procedura solutionarii conflictelor de drepturi, in conditiile Legii nr. 168/1999, normele din Codul de procedura civila constituind dreptul comun;

Din punct de vedere al executarii silite, are caracter limitat, efectuandu-se, de regula, potrivit art. 273 din Cod, numai asupr unei parti din salariu (cel mult o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi, impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza, jumatate din salariul respective);

Subliniem ca sunt aplicate integral normele raspunderii civile (neaplicandu-se si normele specifice din Codul muncii), respectiv atunci cand paguba a fost produsa de catre salariat prin savarsirea unei fapte penale. In aceasta ipoteza, salariatul (infractor) va raspunde, sub toate aspectele, in temeiul normelor din dreptul comun ce reglementeaza raspunderea civila (delictuala), nefiindu-I aplicabile art. 164 alin. 2, art. 270, 271 si 273 din Codul muncii.

La fel, raspunderea regula din dreptul civil – cea delictuala – se aplica si atunci cand salariatul l-a prejudiciat pe angajator printr-o fapta care nu are legatura cu munca sa (cu contractul sau de munca).

In concluzie, ca element de structura a stiintelor dreptului, raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii apartine, indeosebi datorita particularitatilor ei, dreptului muncii (in sensul analizei sale exhaustive). Ea nu constituie insa o forma specifica de raspundere juridica (asa cum era in trecut raspunderea materiala, o forma de raspundere juridica reparatorie specifica dreptului muncii), ci o varietate a raspunderii civile contractuale cu particularitati determinate de specificul raporturilor juridice de munca.

2.1 Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai

A) In situatia in care un salariat a suferit, din culpa angajatorului, un prejudiciu material in procesul executarii contractului individual de munca (respectiv in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul), art. 269 alin. 1 din Codul muncii stabileste ca angajatorul este obligat sa-l despagubeasca pe salariat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale.

Angajarea raspundeii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciile exclusive material cauzate salariatilor sai implica intrunirea cumulativ a urmatoarelor conditii:

- sa existe fapta ilicita a angajatorului (fie in mod direct a acestuia, atunci cand angajatorul este persoana fizica, fie, in cazul angajatorului – persoana juridical, fapta ilicita sa fi fost savarsita de catre organele de conducere ale acestuia sau de catre oricare salariat, in calitate de prepus al persoanei juridice respective);

- salariatul sa fi suferit un prejudiciu material in timpul indeplinirii obligatiilor sale de serviciu sau in legatura cu serviciul. Prejudiciul pe care este obligat sa il acopere angajatorul cuprinde atat paguba efectiv produsa, cat si beneficial nerealizat. Concluzia se impune deoarece – asa cum am aratat - art. 269 alin. 1 din Codul muncii prevede expres ca angajatorul vinovat raspunde patrimonial “in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractule”;

- intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul material suferit de catre salariat sa existe un raport de cauzalitate.

Culpa angajatorului este prezumata in mod relativ. Dar, in concordanta cu normele de drept comun, angajatorul are posibilitatea de a proba ca nu si-a indeplinit obligatiile izvorate din contractul individual de munca din cauza unei imprejurari care nu i se poate imputa.

B) Situatiile cele mai frecvente in care se pune problema raspunderii patrimoniale a angajatorului, in masura in care a fost prejudiciat salariatul, sunt, exemplificativ, urmatoarele:

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

- salariatul este impiedicat, sub orice forma, sa lucreze;

- instanta sesizata cu o contestatie impotriva concedierii salariatului constata ca masura dispusa de angajator este nelegala sau netemeinica si, in consecinta, dispune acordarea de despagubiri. Despagibirile pot fi acordate fie, conform art. 78 alin. 2 din Codul muncii, cumulate cu raspunderea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere (daca salariatul a cerut expres reintegrarea in functie), fie de sine statator, daca salariatul nu a solicitat reintegrarea sa;

- intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia – art. 161 alin. 4 din Cod;

- instanta penala constata nevinovatia unui salariat care – din cauza faptelor savarsite, incompatibile cu functia detinuta – a fost suspendat din functie (urmare a sesizarii organelor de cercetare penala de catre angajator);

- neacordarea concediului de odihna, total sau partial, pana la sfarsitul anului calendaristic urmator anului in care salariatul nu a beneficiat de concediu;

- in cazul sustragerii echipamentului de lucru, ori a celui personal, din cauza neluarii de catre angajator a masurilor de paza;

- refuzul angajatorului de a inmana salariatului (ori fostului salariat) in conditiile art. 34 alin. 5 din Codul muncii, documentul (adeverinta) care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, functie sau specialitate, urmat de imposibilitatea celui in cauza – determinata de acest fapt – de a se angaja la un alt angajator;

C) Din redactarea art. 269 alin. 3 din Codul muncii, rezulta ca angajatorul, dupa ce acopera prejudiciul suferit de salariat, isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in temeiul dispozitiilor art. 270 si urm. din Cod (referitoare la raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator daca i s-a produs acestuia prin fapta sa, savarsita cu vinovatie, un prejudiciu material).

Intr-un astel de caz, conf. art. 164 alin. 2 din Codul munii, daca acoperirea prejudiciului nu se face prin acordul partilor, “retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila”.

Textul este, partial, in contradictie cu art. 289 din Cod (hotararile pronuntate in fond de catre instantele judecatoresti – in cauzele de munca – sunt definitiva si executorii de drept) si cu art. 376-377 C.pr.civ. care consacra caracterul executoriu al hotararilor judecatoresti definitiva).

Avand in vedere aceste norme legale, este nefiresc ca, prin derogare de la ele, retinerile din salariu pentru acoperirea daunelor produse de salariat angajatorului sau sa se poata efectua – conf. art. 164 alin. 2 – doar daca creanta angajatorului este constatata printr-o hotarare nu numai definitiva, ci si irevocabila (potrivit distinctiilor din art. 377 C.pr.civ).

Asadar, aceasta reglementare creeaza o discriminare nejustificata fata de angajator, deoarece in ipoteza simetric inversa salariatul poate sa-si recupereze creanta sa din momentul in care hotararea judecatoreasca – sentinta primei instante – a ramas definitiva (art. 289 din Cod), iar nu si irevocabila (asa cum stabileste art. 164 alin. 2).

2.2 Raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator. Obligatia de restituire a salariatilor

2.2.1 Raspunderea patrimoniala a salariatilor:

In cazul in care angajatorului i s-a produs un prejudiciu material de catre unul dintre salariatii sai, din vina si in legatura cu munca sa, legea reglementeaza conditiile si modul in care si-l poate recupera.

Raspunderea patrimoniala a salariatilor are drept scop:

- apararea patrimoniului angajatorului prin recuperarea prejudiciului produs de proprii salariati;

- prevenirea altor pagube pe care le-ar putea savarsi alti salariati;

- ocrotirea intereselor individuale ale salariatilor prin stabilirea unor masuri protective in cazul raspunderii lor comparativ cu raspunderea civila contractuala.

2.2.2 Elementele (conditiile) raspunderii

Pentru ca un salariat sa raspunda patrimonial fata de angajatorul sau se impune sa fie intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) persoana care a produs prejudiciul trebuie sa aiba calitatea de salariat al angajatorului pagubit. Prin salariat trebuie sa se inteleaga conceptul in sens generic, respectiv, potrivit Codului muncii, persoana care este parte intr-un contract individual de munca pe durata nedeterminata, determinata ori cu program de lucru integral sau cu timp de lucru partial. Neindeplinirea de catre angajator a obligatiei ce-i revine, potrivit art. 16 alin. 1 teza a II-a din Codul muncii, de a incheia in scris contractul individual de munca, nu poate conduce la neaplicarea regimului juridic al raspunderii patrimoniale instituit prin art. 270 si urm. din acelasi Cod, daca cel care presteaza munca produce un prejudiciu in legatura cu munca sa.

b) raspunderea patrimoniala a ucenicilor la locul de munca, a celor care sunt parti intr-un contract de calificare sau de adaptare profesionala se conformeaza normelor Codului muncii.

c) dispozitiile specifice care reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor – respectiv cele cuprinse in art. 164 alin. 2, art. 270, 271 si 273 – nu sunt incidente in cazul prestarii muncii prin agent de munca temporara (art. 87 si urm. din Cod), in ipoteza in care salariatul agentului de munca temporara produce o paguba materiala utilizatorului cu prilejul efectuarii muncii sale. Pentru identitate de ratiune, aceeasi solutie se impune si in ipoteza in care salariatul delegat produce o paguba, pe perioada delegarii, la unitatea (angajatorul) la care delegarea s-a efectuat, intrucat intre salariat si unitatea respective nu se incheie un contract individual de munca (art. 43 Codul muncii).

d) fapta ilicita (si personala) a salariatului trebuie sa fie savarsita in legatura cu munca sa. Fapta salariatului prin care acesta aduce un prejudiciu salariatului trebuie apreciata ca ilicita in masura in care salariatul nu isi respecta obligatiile de serviciu, astfel cum rezulta ele din lege, contractul colectiv de munca, regulamentul intern, contractul individual de munca. Un reper concret esential este, din acest punct de vedere, fisa postului.

2.2.3 Cauzele de neraspundere patrimoniala

Raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii, potrivit normelor si principiilor raspunderii civile (si cu particularitatile sale) este exclusa ori de cate ori se constata existent unor cauze care, potrivit legii, inlatura caracterul ilicit al faptei salariatului respectiv.

Astfel, potrivit dispozitiilor din dreptul comun si normelor specifice din Codul muncii, salariatul care a produs un prejudiciu prin fapta sa personala in legatura cu munca nu va raspunde patrimonial daca a intervenit una dintre urmatoarele cauze: executarea unei obligatii legale sau contractuale, starea de necesitate, forta majora si cazul fortuit, riscul normal al serviciului.

2.3 Raportul dintre raspunderea patrimoniala a salariatilor si alte forme de raspundere juridica

Raspunderea patrimoniala poate fi cumulata si cu alte forme de raspundere juridica:

In situatia in care un salariat prejudiciaza angajatorul printr-o fapta ilicita in legatura cu munca sa, iar fapta este concomitent si abatere disciplinara, cel in cauza va raspunde atat patrimonial cat si disciplinar;

Inadmisibilitatea cumulului raspunderii patrimoniale (reglementate de Codul muncii) cu raspunderea civila delictuala, consecinta a unei fapte penale sau a unei fapte care – fara a fi de natura penala – nu are nici o legatura cu obligatiile de serviciu.

Inadmisibilitatea cumulului raspunderii patrimoniale (reglementate de Codul muncii) cu raspunderea materiala a salariatilor, reglementata prin acte normative speciale.

2.3.3 Obligatia de restituire a salariatilor

Obligatia de restituire a salariatilor este tratata in Codul muncii in Titlul XI, capitolul III – “Raspunderea patrimoniala”. Strict juridic, nu este insa o componenta a raspunderii patrimoniale a salariatilor, ci o institutie juridica distincta.

Conform art. 272 din Codul muncii:

“(1) Salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.

(2) Daca salariatul a primit buniri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura sau i s-au prestart servicii la care nu era indreptatit, este obligat sa suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau a serviciilor in cauza se stabileste potrivit valorii acestora de la data platii”

Se remarca faptul ca art. 272 din Cod nu precizeaza ca si obligatia de restituire a salariatului se bazeaza tot pe normele si principiile dreptului civil, respective, in principal, pe art. 992 si art. 1092 din Codul civil.

Angajatorul prejudiciat material de catre salariatul sau, se poate adresa executorului judecatoresc, conform art. 371 si urm. din Codul de procedura civila, numai dupa ce a efectuat retineri lunare timp de 3 ani, potrivit Codului muncii , si doar daca la momentul respectiv prejudiciul in cauza nu a fost acoperit integral. In acelasi interval de 3 ani in care opereaza retinerile din salariu, angajatorul nu poate sa faca uz, datorita naturii lor, de masurile asiguratorii (sechestru asigurator – art. 391-396 C.pr.civ.; proprirea asiguratorie – art. 597 C.pr.civ; sechestrul judiciar- art. 598-601 C.pr.civ).

Imposibilitatea de a face uz de aceste masuri asiguratorii este determinata:

Pe de-o parte de specificul fiecarei institutii juridice in cauza;

Pe de alta parte, de insasi conceptia legiuitorului; calea procedurii de drept comun este deschisa angajatorului numai dupa implinirea termenului de 3 ani, termen care apare, intr-un sens, ca un fel de termen inedit de gratie;

Legiuitorul a inlaturat posibilitatea stabilirii raspunderii patrimoniale – sau/si a obligatiei de restituire a salariatului – pe calea emiterii unei decizii de imputare, daca salariatul nu isi asuma, in scris, un angajament de plata. In present, stabilirea raspunderii patrimoniale are loc, daca nu s-a ajuns la o rezolvare pe cale amiabila, numai pe cale judecatoreasca, prin admiterea –in total sau in parte- a cererii de chemare in judecata, formulate de cel pagubit (salariatul sau angajatorul), la instanta competenta sa solutioneze conflictul de drepturi respectiv.