INTRODUCERE GENERALA

Protectia adecvata si efectiva a proprietatii intelectuale, industriale si comerciale (numita in continuare 'proprietate intelectuala') este esentiala pentru punerea in valoare a ideilor si a creativitatii umane, puse in serviciul inovatiei. Proprietatea intelectuala permite realizarea unui echilibru satisfacator intre doua obiective: acela de a se favoriza eforturile de creativitate intelectuala si acela de a face ca societatea sa poata beneficia cat mai mult de aceasta creativitate. Ea se inscrie in viziunea unei economii de piata; ea este necesara pentru constructia unei societati moderne si pentru aparitia de bunuri si de servicii inovatoare si de inalta calitate. Ea are ca obiectiv final incurajarea inovatiei si a cercetarii si dezvoltarii, favorizarea schimbului de idei si protejarea eforturilor creative. In ceea ce priveste drepturile de autor si drepturile conexe, ele sunt strans legate de libertatea de expresie si de libera circulatie a ideilor, valori fundamentale intr-o societate democratica si pluralista.

In raport cu alte domenii, proprietatea intelectuala se caracterizeaza prin aceea ca o indelungata si importanta actiune legislativa a fost indeplinita cu succes la nivel multilateral, in special in cadrul OMPI (Organizatia Mondiala a Proprietatii intelectuale). In momentul in care Comunitatea se angaja sa creeze Piata Interna, ea trebuia sa tina cont de aceasta armonizare preexistenta.

Recentul acord TRIPs (Trade-related aspects of intelectual Property Rights-Aspecte ale proprietatii intelectuale legate de comert), incheiat recent in cadrul GATT, va avea un efect foarte important asupra nivelului de armonizare a legislatiilor Statelor Membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului, in masura in care acest acord impune norme minime pentru ansamblul drepturilor de proprietate intelectuala: dreptul de autor si drepturile conexe, marcile de fabrica sau comerciale, indicatii geografice, desene si modele industriale, brevete si scheme ale configuratiei circuitelor integrate. In plus, se extind pentru prima data asupra proprietatii intelectuale doua principii fundamentale ale dreptului international: principiul tratamentului national si cel al natiunii celei mai favorizate.

Comunitatea si Statele Membre au trecut la ratificarea acestui acord. In ceea ce o priveste, Comunitatea a trecut la modificarea si adaptarea necesara a legislatiei comunitare. Cu exceptia Bulgariei, tarile din Europa Centrala si de Est, care sunt toate membre ale GATT, au semnat toate acordurile rezultate in urma seriei de negocieri ale Rundei Uruguay.

Indiferent de progresul important reprezentat de acordul TRIPs, trebuie sa recunoastem ca majoritatea conventiilor multilaterale - in special cele revizuite la sfarsitul anilor '60 sau la inceputul anilor '70 - nu raspund la toate aspectele sau, cel putin, nu dau raspunsuri exhaustive la unele aspecte, in special la cele legate de dezvoltarea tehnologica. Trebuie, de asemenea, sa subliniem faptul ca specificul Pietei Interne presupune ca in multe privinte apropierea legislatiilor nationale sa fie mai completa si mai structurata decat cea care decurge din conventiile internationale. De aceea, numai actiunea multilaterala, desi necesara, nu poate fi suficienta pentru a se raspunde la nevoile Pietei Interne.

DESCRIEREA LEGISLATIEI

Desi actiunea Comunitatii in materie de proprietate intelectuala a demarat in a doua jumatate a anilor '70, crearea Pietei Interne a dat un impuls decisiv armonizarii drepturilor de proprietate intelectuala. Este vorba, de fapt, de a se asigura deplina libertate a circulatiei produselor si a serviciilor protejate de unul sau mai multe dintre aceste drepturi. Un titular trebuie sa poata trata Comunitatea ca pe o singura piata nationala, ceea ce implica existenta, in toate Statele Membre, a unei protectii echivalente. Divergentele in ceea ce priveste protectia si care impiedica realizarea acestui obiectiv, trebuie sa fie eliminate prin masuri adoptate la nivel comunitar. Actiunea Comunitatii este, deci, caracterizata, intr-o prima etapa, printr-o apropiere a legislatiilor Statelor Membre in domeniul proprietatii intelectuale pentru a se elimina diferentele de tratament, care prejudiciaza libera circulatie a bunurilor si a serviciilor. Actiunea s-a concentrat pe sectoarele in care divergentele erau mai profunde si/sau in care diferentele antrenau limitari nejustificate ale liberei circulatii a bunurilor si serviciilor. Aceasta abordare se aplica si la drepturile de proprietate intelectuala care nu au facut inca obiectul unei interventii comunitare, cum ar fi desenele si modelele industriale.

Atunci cand apropierea legislatiilor este realizata, uneori este de dorit sa se ofere titularilor de brevete posibilitatea obtinerii imediate a protectiei pe teritoriul Statelor Membre ale Uniunii Europene printr-un singur act. Crearea de titluri de proprietate intelectuala la nivel comunitar - Reglementarea asupra marcii comunitare, propunerea de reglementare asupra desenelor si modelelor comunitare - este incununarea actiunii comunitare in anumite sectoare ale proprietatii intelectuale. Demersuri in acest sens sunt neaparat necesare pentru calitatea de membru in UE.

Trebuie retinut faptul ca sistemele sunt destinate sa fie deschise tutoror celor din afara Comunitatii fara nici un fel de discriminare, indiferent daca sunt persoane fizice sau juridice.

CONDITIILE NECESARE PENTRU APLICAREA LEGISLATIEI

Protectia drepturilor de proprietate intelectuala este fundamentata in principiile dreptului civil.           

Domeniul acopera diferite tipuri de drepturi de proprietate: patente, marci comerciale , dreptul de autor si drepturi conexe dreptului de autor, desene industriale si altele.

Trebuie sa distingem, inca de la inceput, drepturile de proprietate industriala, care se obtin prin inregistrare la o agentie guvernamentala , drepturile de autor si drepturile conexe care nu prezinta aceasta caracteristica si apar o data cu crearea operei. Eliberarea de drepturi de proprietate industriala presupune existenta unor Birouri guvernamentale care sa dispuna de un personal competent si bine informat asupra evolutiilor tehnologice; formarea continua a examinatorilor in diferite discipline ale stiintelor exacte este deci un factor important pentru calitatea titlurilor eliberate.

In materie de drepturi de autor si de drepturi conexe, trebuie sa notam faptul ca exercitarea individuala poate, in anumite conditii, sa fie dificila sau impracticabila; de aceea, posesorii de titluri au creat societati de gestionare colectiva, insarcinate cu punerea in valoare a drepturilor lor patrimoniale, adica pentru a supraveghea utilizarea operelor lor, pentru a negocia cu utilizatorii, a percepe redevente pentru utilizarea acestora si pentru a repartiza aceste redevente intre titularii de drept. Este clar, intr-adevar, ca nu se poate disocia recunoasterea legislativa a unui drept de posibilitatea de se a exercita efectiv acel drept.

Protectia substantiala a drepturilor si mijloacele de care titularii lor dispun pentru a face sa le fie respectate aceste drepturi sunt cele doua fatete ale aceleiasi realitati. Intr- adevar, recunoasterea unui drept ar avea o utilitate limitata daca mijloacele eficace pentru a-l valorifica in mod concret lipsesc si invers, absenta unui drept substantial face fara obiect mijloacele de procedura care sa-l puna in aplicare.

Implementarea presupune masuri cu caracter administrativ, dar si masuri jurisdictionale. Astfel, respectarea la nivel administrativ prevede, in materie de proprietate industriala, existenta unor Birouri care dispun de un nivel adecvat de echipare informatica si de un personal competent si bine pregatit. De altfel, autoritatile vamale si politia pot fi chemate sa joace un rol preventiv impotriva contrafacerii, impiedicand circulatia bunurilor contrafacute. La nivel judiciar, respectarea necesita existenta unui sistem organizat pe grade de jurisdictie, crearea unor instante juridice specializate si competente pentru a examina problemele de drept al proprietatii intelectuale, posibilitatea de a introduce apel impotriva hotararilor instantelor inferioare. In aceasta privinta acordul TRIPs din GATT va avea efecte perceptibile, pentru ca el obliga statele semnatare sa puna la punct proceduri de corectie civile si administrative, sa atribuie instantelor competenta de a introduce masuri provizorii, sa stabileasca prescriptii speciale privind masurile luate la frontiere si sa puna la punct proceduri penale.

MASURI - CHEIE

Toate masurile adoptate la nivel comunitar in domeniul proprietatii intelectuale si industriale sunt necesare pentru functionarea Pietei Interne, pentru a se crea un cadru juridic armonizat in beneficiul tuturor agentilor economici.

Domeniul proprietatii intelectuale prezinta particularitatea ca acopera diferite drepturi care fac obiectul unei armonizari progresive al carei obiectiv final este asigurarea atat a unui inalt nivel de protectie, cat si un grad de armonizare care sa asigure libera circulatie a marfurilor si a serviciilor. A nu retine decat anumite masuri comunitare care tin de proprietatea intelectuala ar insemna sa se creeze lipsuri in nivelul de protectie sau sa se neglijeze anumite sectoare importante.

ALEGEREA MASURILOR PENTRU ETAPA I

DESCRIERE SI JUSTIFICARE

Pentru ca unele dintre aceste masuri privesc libera circulatie a produselor intr-un mod mai direct decat altele, ele trebuie sa fie adoptate cu prioritate. Acestea sunt masurile din etapa I.

Pentru tarile din Europa Centrala si de Est (TECE), prima etapa in apropierea legislatiilor consta in alinierea legislatiei lor la anumite norme comunitare in vigoare, mai ales in domeniul marcilor comerciale si in cel al drepturilor de autor si al drepturilor conexe.

Directiva 89/104/CEE privind apropierea legislatiilor referitoare la marcile comerciale, este importanta prin aceea ca are un triplu obiectiv: protectia marcilor comerciale, libera circulatie a produselor de marca si protectia consumatorilor care achizitioneaza produse de marca. Pentru aceasta, directiva armonizeaza definitia semnelor susceptibile sa constitue o marca, lista motivelor inregistrarii, drepturile conferite, exigentele legate de utilizare si sanctiunile pentru neutilizarea marcii.

Directiva 87/54/CEE privind protectia juridica a topografiilor semiconductorilor este un

instrument esential pentru protectia tehnologiilor informatice. Ea incearca sa protejeze ceea ce este de fapt ' inima ' computerului.

Directiva 91/250/CEE privind protectia juridica a programelor-computer introduce o protectie efectiva si armonizeaza regulile care guverneaza protectia programelor-computer (soft-ul), care este principalul component al sistemelor de procesare a datelor si are o importanta deosebita in dezvoltarea industriala si tehnologica.

Directiva 92/100/CEE privind dreptul de luare in locatie si de imprumut si anumite drepturi conexe la dreptul de autor in materie de proprietate intelectuala si Directiva 93/98/CEE, care armonizeaza durata protectiei dreptului de autor si anumite drepturi conexe la acesta, sunt cheia de bolta a armonizarii comunitare in materie de drepturi de autor. Prima este o directiva orizontala care introduce drepturi exclusive de locatie si de imprumut prin care detinatorii sunt asigurati ca vor beneficia de noile forme de exploatare a lucrarilor lor si de performantele acestora. Ea armonizeaza si drepturile conexe si, prin aceasta, ajuta la combaterea pirateriei. Ultima directiva armonizeaza la un inalt nivel durata de protectie a tuturor lucrarilor si prestarilor. Prin aceasta, ea promoveaza libera circulatie a produselor culturale si a serviciilor si elimina distorsiunile concurentei, cauzate de diferentele de grad de protectie.

In virtutea acordurilor europene, TECE s-au angajat sa ceara aderarea la Conventia asupra Brevetului European (Conventia de la München) in urmatorii cinci ani. Cererile de aderare ar trebui, deci, sa fie prezentate la Organizatia Europeana pentru Brevete(OEB) pana la sfarsitul lui 1996 sau in 1997 cel tarziu, in functie de tara. Dar, inaintea acestui termen, unele tari au luat masuri anticipate, incheind cu OEB acorduri care extind la teritoriul lor efectele produse de cererile de brevet european si de brevetele europene eliberate deja.

In asteptarea deplinei aderari la Conventia de la München, acordurile de extindere prezinta interes pentru industria comunitara; ele permit celor care cer un brevet european sa obtina, printr-o procedura simpla si necostisitoare protectia brevetului lor in alte tari decat cele care sunt membre cu drepturi depline ale Conventiei.

MASURILE PENTRU ETAPA I

Marci comerciale:

Drepturi de autor si alte drepturi conexe:

ALEGEREA MASURILOR PENTRU ETAPA A II-A

DESCRIERE SI JUSTIFICARE:

O serie de masuri comunitare au fost adoptate recent de catre Consiliul Uniunii Europene. Aceste acte constituie atat prelungirea celor deja adoptate anterior in anumite sectoare ale proprietatii intelectuale, mai ales in domeniul dreptului de autor si al drepturilor conexe, cat si un raspuns adecvat la anumite evolutii juridice si economice, cum ar fi problema erodarii duratei protectiei efective prin brevet in sectorul farmaceutic.

Comisia estimeaza ca, tinand cont de contextul juridic general al proprietatii intelectuale si de progresele deja realizate de catre TECE pentru modernizarea legislatiilor lor, se poate prevedea o apropiere a legislatiilor in raport cu ansamblul acestor noi masuri comunitare. Printre aceste masuri, una este deosebit de importanta: cea care se refera la lupta impotriva contrafacerii si pirateriei.

In plus, o serie de propuneri de acte comunitare care tin de proprietatea intelectuala sunt in prezent prezentate la institutiile comunitare. Aceste propuneri au facut, de obicei, obiectul unei informari a reprezentantilor TECE, printre altele prin intermediul programelor RIPP (Regional Industrial Property Programme) si 'Proprietatea intelectuala' (drepturi de autor si drepturi conexe), si discutii informative au avut loc asupra unor puncte sensibile ale acestor propuneri. Aceste propuneri, odata adoptate, vor completa cadrul legislativ comunitar privind proprietatea intelectuala, pe baza caruia se va putea face apropierea ulterioara a legislatiilor TECE.

MASURILE PENTRU ETAPA A II-A

Brevete:

Document online: Executarea actelor administrative Referat: Responsabilitatea juridica si constrangerea administrativa

Desene si modele:

Dreptul de autor si drepturi conexe:

Lupta impotriva contrafacerii:

INTRODUCERE GENERALA

Armonizarea activitatii de contabilitate constituie parte a programului de armonizare a legislatiei privind societatiile comerciale, care are ca scop intensificarea liberalizarii posibilitatii de a crea sedii de activitate. Ca parte a acestui program, obiectivul directivelor care reglementeaza desfasurarea activitatii contabile nu se limiteaza numai la protectia investitorului, ci se ocupa de toti tertii ( incluzand angjatii si creditorii precum si actionarii ) care trateaza cu companiile, in scopul asigurarii unei protectii echivalente pentru aceste persoane.

Armonizarea se realizeaza prin intermediul directivelor. Ca rezultat, standardele contabilitatii au fost integrate in legislatiile nationale ale Statelor Membre.

Acele standarde trebuie sa fie interpretate prin referire la directivele comunitare. In mod identic, standardele de contabilitate, elaborate de catre organele nationale de standarde, nu pot sa fie in contradictie cu standardele care se bazeaza pe directivele Comunitatii, in caz contrar armonizarea nu s-ar putea realiza.

Directivele privind contabilitatea nu sunt destinate sa dezvolte standarde uniforme pentru UE. Obiectivul acestora este ca informatiile financiare publicate de catre societatile comerciale sa fie echivalente si comparabile. In mod corespunzator, directivele cu privire la contabilitate contin optiuni la care Statul Membru sau societatea comerciala pot sa se subscrie. Aceste optiuni reflecta direferentele care existenta intre situatiile juridice si economice ale Statelor Membre.

DESCRIEREA LEGISLATIEI

In prezent, toate masurile legislative ale Comunitatii in domeniul contabilitatii au fost incorporate in directive. Temeiul legal al directivelor il constituie in toate cazurile Art.54(3g) al Tratatului CEE.

Cateva State Membre au adoptat deja legi si au stabilit cerintele privind contabilitatea profesionala si controlul contabil, care in mod substantial corespund sau sunt superioare normelor incluse in directivele comunitare. Alte State Membre aplica in fapt directivele pentru a reglementa contabilitatea, raportul finaciar si controlul, din care unele sunt, de asemenea, superioare cerintelor stabilite de directive.

CONDITIILE NECESARE PENTRU APLICAREA LEGISLATIEI

Armonizarea legislatiei in domeniul contabil presupune existenta sistemului national de reglementari privind registrul agentilor economici, obiectul de activitate al acestora, regulile contabilitatii, controlul contabil si publicarea situatiei finaciare a agentilor economici .

Toate TECE au trecut printr-o reforma a sistemului contabil care in mare masura s-a fundamentat pe directivele comunitare privind contabilitatea.

Astfel in TECE se aplica o legislatie relativ moderna in domeniul contabilitatii, insa este posibil ca multi practicieni sa aiba dificultati in privinta aplicarii acestui nou sistem, datorita faptului ca nu au beneficiat de o pregatire profesionala corespunzatorare in acest sens.

Aceasta pregatire trebuie sa se desfasoare in doua directii:

pregatirea contabililor si a expertilor contabili,

pregatirea personalului necesar controlului contabil.

Pentru publicarea conturilor, TECE se orienteaza partial dupa regulile stabilite de Prima Directiva privind societatile comerciale din 1968.

In Statele Membre, regulile privind contabilitatea sunt stabilite sub forma legilor, decretelor si standardelor. Profesia de contabil este reglementata prin legi si decrete, care prevad, in general, constituirea de institute si/sau camere profesionale. Aceste organe stabilesc regulile care guverneaza profesia de contabil, asigura pregatirea profesionala si reprezinta pe membrii lor. In multe cazuri stabilesc si standardele contabile.

Institutele si camerele profesionale din domeniul contabil sunt organizate la nivel european in majoritatea tarilor europene (33) in Federatia Expertilor-contabili europeni (FEE), Rue de la Loi 83, 1040 Bruxelles.

MASURI - CHEIE

Toate cele cinci Directive mentionate sunt masuri - cheie, pentru ca au introdus un set de reguli care impreuna stabilesc un cod superior al contabilitatii europene.

ALEGEREA MASURILOR PENTRU ETAPA I

DESCRIERE SI JUSTIFICARE :

Cea de a patra Directiva intentioneaza sa stabileasca un nivel minim al cerintelor legale echivalente cu privire la extinderea informatiilor finaciare care pot fi acccesibile publicului. Aceasta directiva cu principiile sale generale ( recunoasterea actiunilor si a obligatiunilor, evaluarea acestora si obligatiuniilor), care in mare masura difera de cele ale economiei planificate la nivel central , este de mare importanta pentru introducere economiei de piata.

Cu privire la a Directiva a VIII-a :

O buna calificare a personalului ce raspunde de controlul contabil este necesara, nu numai pentru a asigura calitatea si veridicitatea situatiilor financiare publicate, dar si pentru a garanta calitatea muncii lor in cazul privatizarii, fuzionarii sau achizitionarilor etc.

De la inceput va trebui sublinata necesitatea prioritatii reglementarilor de constrangere. Prima etapa trebuie sa includa:

Sistemul publicarii situatiei financiare ( existenta unui registru central si publicarea intr-o gazeta nationala ) a fost stabilita de catre Directiva I a Consiliului privind societatiile comerciale, din 1968. Este important de retinut ca potrivit acestei directive documentele contabile trebuie sa fie accesibile tuturor partilor interesate, care, in acest scop, nu trebuie sa dovedeasca interesul lor legitim. Aceasta este singura modalitate de realizare a transparentei pietei.

a) Directiva a IV-a

Aceasta Directiva este baza armonizariii contabilitatii in cadrul Comunitatii. Directiva stabileste reguli care trebuie respectate de catre cele aproape 3 milioane de societati comerciale cu raspundere limitata la intocmirea conturilor anuale. De asemenea, prevede cadrul de referinta pentru Directiva a VII-a cu privire la conturlle consolidate si pentru directivele sectoriale cu privire la informatiile finaciare care trebuie sa fie date publicitatii de catre banci si firme de asigurare ( vezi etapa a II-a ).

Directiva a IV-a nu stabileste reguli contabile standardizate. Mai degraba vizeaza comparabilitatea si echivalenta informatiilor financiare care trebuie sa fie date publicitatii de catre societatile cu raspundere limitata. In acest scop stabileste conditiile minime, care trebuie sa fie respectate, pentru a permite Statelor Membre sa instituie conditii mai stricte sau mai detaliate.

Potrivit Art.2 (1) al Directivei a IV-a, conturile anuale contin bilantul total, contul profiturilor si pierderilor si notele de conturi. Aceste documente constituie un tot unitar. Acest lucru este deosebit de important pentru procesul de armonizare. Pentru ca notele constituie parte integranta a contului anual, directivele pot permite societatiilor comerciale sa aplice diferite reguli de evaluare, cu conditia sa fie date explicatii in acest sens, in notele contabile. In acest mod conturile raman compatibile. Aceasta tehnica de armonizare a fost aplicata in special pentru ajustarea valorilor in scop fiscal si pentru metodele de evaluare bazate pe alte criterii decat pretul de achizitie.

Directiva a IV-a introduce un principiu universal in contabilitat, si anume ' true and fair view' ( imagine fidela). Potrivit acestui principiu, societatile comerciale sunt obligate sa treaca peste aplicarea simpla a prevederilor legale in scopul de a oferi cititorului o imagine veridica a situatiei financiare a societatii comerciale.

Directiva a introdus o schema pentru balanta de verificare si conturile de profituri si pierderi. O schema obligatorie va face posibila compararea conturilor. Unele State Membre au introdus deja o schema si pentru notele de conturi (neprevazut in directiva), in scopul de a imbunatati comparabilitatea.

Regulile de evaluare stabilite de Art.31 al Directivei.

Acest articol este deosebit de important. El combina rigiditatea cu flexibilitatea .

In cazuri exceptionale, paragraful 2 face posibila derogarea de la principiile generale, cum este obligatia de a efectua evaluarile cu prudenta, prezumtia ca societatea comerciala isi desfasoara activitatea ca un concern in devenire, principiul evaluarii separate si obligatia aplicarii metodelor compatibile de analiza de la an la an, in conditiile in care aceste derogari sunt facute cunoscute in notele de conturi si sunt explicate temeiurile pentru care s-a procedat ca atare, impreuna cu prezentarea efectelor acestor derogari asupra actiunilor, obligatiunilor, situatiei financiare si asupra profiturilor sau a pierderilor. Aceasta posibilitate de indepartare de principiile generale de evaluare poate constitui o solutie pentru un numar de probleme pe care regulile traditionale nu le pot solutiona.

Potrivit Art.32, evaluarea conturilor se bazeza pe principiul pretului de achizitionare sau a costului de productie. Statele Membre pot permite una sau mai multe metode alternative, cum este evaluarea prin metoda inlocuirii, contabilitatea inflatiilor sau contabilitatea de reevaluare. Pentru oricare metoda alternativa se aplica reguli identice: valoarea diferentelor dintre evaluarea prin metoda mentionata si evaluarea in temeiul pretului de achizitionare trebuie sa fie inclusa la “obligatiuni ' in rezerva de reevaluare, care poate sa nu fie distribuita; specificarea in nota contabila a oricaror schimbari a valorii rezervei; indicarea pretului de achizitionare in nota contabila. Aceste reguli sunt destinate atat pentru mentinerea capitalului cat si pentru asigurarea comparabilitatii informatiilor. Statele Membre pot introduce una sau mai multe din aceste metode.

Art.43 prescrie informatiile minime care trebuie sa fie incluse in nota de conturi. Articolul 46 prevede acelasi lucru cu privire la raportul anual.

Conturile anuale trebuie sa fie controlate de catre o persoana autorizata de legea nationala pentru efectuarea controlului audit - contabil. Acest personal trebuie sa indeplineasca conditiile minime stabilite de Directiva a VIII-a.

Directiva a IV-a este prima directiva cu privire la societatile comerciale, care contine exceptii specifice cu privire la societatile mici si mijlocii. Aceste societati comerciale sunt definite prin referire la trei criterii ( bilantul total, cifra de afaceri anuala si numarul angajatilor) in scopul reflectarii cat mai corect posibil a semnificatiei 'socio- economice ' a societatii comerciale. Acele criterii - ( bilantul total completa si cifra de afaceri neta) - sunt revizuite in mod regulat, in scopul alinierii la evolutiile economice si monetare ale Comunitatii. Exceptiile se refera, inainte de toate la intinderea informatiilor financiare care trebuie sa fie publicate, precum si la cerintele controlului.

De asemenea, Directiva a IV-a a instituit un Comitet de Contact sub auspiciile Comisiei. Misiunea acestui comitet este facilitarea aplicarii armonizate a Directivei prin intalniri regulate referitoare la problemele concrete ridicate de aplicarea acesteia. In acelasi timp el trebuie sa ajute Comisia in cazul necesitatii unor completari sau amendari ale Directivei

b) Directiva a VIII-a

Aceasta Directiva stabileste conditiile minime pentru autorizarea revizorilor contabili si a firmelor care efectueaza controlul contabil cerut de catre Comunitate. Aceste conditii se refera la competenta si independenta. Cu privire la competenta, Directiva cere revizorilor contabili sa aiba pregatire universitara completata cu un curs de instruire teoretica , practica profesionala pentru o perioada de cel putin trei ani si sa sustina un examen de competenta profesionala dupa ultimele standarde ale examinarii finale universitare in domeniu, organizate si recunoscute de stat. Directiva nu contine nici o regula precisa cu privire independenta revizorilor contabili.

Directiva a VIII-a nu se refera nici la liberatea de a infiinta sedii de activitate si nici la libertatea prestarii serviciilor in cazul persoanelor responsabile de efectuarea controlului contabil. Articolul 11 permite autoritatilor din Statele Membre recunoasterea calitatii de auditor a persoanelor care au obitnut calificarea in aceasta profesie in intregime sau partial intr-un alt stat, cu conditia ca calificarea lor sa fie echivalenta si sa faca dovada ca dispun de cunostiintele juridice necesare. Aceasta situatie s-a schimbat o data cu intrarea in vigoare a Directivei Consiliului, din 21.12.1988 , cu privire la sistemul general al recunoasterii diplomelor din invatamantul superior, obtinute in urma studiilor si a practicii profesionale efectuate, avand o durata de cel putin trei ani.

Directiva obliga Statele Membre sa recunoasca specialistii altor State Membre. Cu privire la controlul contabil oficial exista doua lipsuri, si anume : ' clarificara independentei ' revizorilor si definirea mai detaliata a continutului controlului si standardelelor controlului contabil .

MASURILE PENTRU ETAPA I

ALEGEREA MASURILOR PENTRU ETAPA I

DESCRIERE SI JUSTIFICARE:

Si in Statele Membre Directiva a VII-a a fost introdusa la cativa ani dupa Directiva a IV-a .

Fiind mult mai complexe, conturilor consolidate, care fac obiectul Directivei a VII-a li se poate acorda o mai mica prioritate in comparatie cu conturile anuale tratate de Directiva        a IV-a. Mai mult, poate fi avantajos sa fie introduse doar dupa o anumita experienta cu asa-numitele “directive de baza”.

Situatia se prezinta la fel si in legatura cu Directiva privind Conturile bancare si Directiva cu privire la conturile de asigurari. Mai mult, aceste sectoare constituie deja obiectul unui control preventiv.

a) Directiva a VII-a a adoptat o solutie pragmatica pentru definirea grupului. Ea cere Statelor Membre sa faca consolidari obligatorii in cazurile in care societatea comerciala-mama are puterea legala sa controleze una sau mai multe filiale si permite Statelor Membre sa faca consolidari obligatorii in alte cazuri cand societatea-mama controleaza in fapt una sau mai multe filiale ale sale prin participari minoritare la capitalul acestora. Aceasta solutie pragmatica este combinata cu o serie de exceptii , e.g. cazurile in care o societate poate sau nu poate fi exclusa din conturile consolidate.

In acest sens este important de retinut ca s-a preferat sa nu se aplice principiul “imaginii fidele” pentru definirea grupului. Acest principiu poate fi aplicat pentru excluderea societatii din conturile consolidate, numai daca activitatile societatii sunt atat de diferite incat includerea lor ar fi incompatibila cu obligatia care rezulta din principiul “imaginii fidele”.

Directiva a VII-a contine prevederi si cu privire la un numar de situatii in care o societate- mama poate sau trebuie sa fie scutita de obligatia de a intocmi conturi consolidate. Acestea sunt cazurile in care o societate-mama este o societate de holding financiar sau, la randul ei, este filiala centru a unui subgrup, sau cand grupul in cauza este un grup mic. O societate principala, care nu isi are sediul in Comunitate, poate fi scutita de obligatia de a intocmi conturi consolidate pentru un subgrup localizat in Comunitate, in conditiile in care publica conturile sale consolidate care sunt cel putin echivalente cu cele elaborate in conformitate cu cerintele stabilite de Directiva a VII-a. Este interesant de specificat ca legislatia contabila a Comunitatii nu merge atat de departe incat sa ceara conformitate absoluta. Aceeasi conditie de echivalenta se aplica si sucursalelor.

Pentru structura conturilor consolidate si pentru regulile de evaluare, Directiva a VII-a face trimitere la Directiva a IV-a. In majoritatea Statelor Membre, conturile consolidate nu au efect direct asupra tratamentului fiscal.

Este interesant de mentionat, ca in acele Statele Membre exista o tendinta mai accentuata de separare a regulilor contabile de regulile fiscale care guverneaza conturile consolidate. Regulile contabile nepermise in cazul conturilor individuale, sunt in mod corespunzator aplicate pentru conturile consilidate, in scopul de oferi o 'imagine fidela ' asupra pozitiei economice a grupului.

Directiva a VII-a contine si prevederi cu privire la tehnica consolidarii. Ea autorizeaza Statele Membre sa permita sau sa prescrie consolidarea proportionala si cere sa fie aplicata metoda echitatii in cazul societatilor asociate. Lista informatiilor care trebuie sa fie incluse in nota de conturi este modelata dupa prevederile Directivei a IV-a.

b) Pentru ca Directiva cu privire la conturile anuale si conturile consolidate ale bancilor se refera la un sector specific , a fost posibil sa fie stabilita o schema unica pentru bilantul si pentru conturile de venituri si pierderi ( schema orizontala si verticala ) si sa se limiteze responsabilitatea adaptarii schemei. In legatura cu informatiile care trebuie sa fie furnizate, Directiva defineste continutul datelor din afara bilantului care sunt de importanta deosebita in sectorul bancar. In mod similar notele contabile trebuie sa cuprinda informatii aditionale, cum sunt defalcarea imprumuturilor, avansurilor, si obligatiunilor in temeiul termenelor pe care le au pana la scadenta, informatii cu privire la serviciile de management si de reprezentare efectuate unor terte parti si o situatie a tipurilor tranzactiilor neajunse inca la scadenta la data intocmirii bilantului.

Cu privire la regulile de evaluare, Directiva contine reguli speciale pentru garantarea datoriilor si altor titluri de venituri fixe ca si pentru titlurile negociabile care nu au caracter de investitii financiare fixe.

Cand asemenea garantii sunt evidentiate in bilant la pretul de achizitie, diferenta dintre pretul de achizitie sI valoarea maxima pe piata la data intocmirii bilantului trebuie sa fie mentionata in notele de conturi. Statele Membre pot cere sau pot permite ca aceste garantii sa fie mentionate in bilant la valoarea maxima pe piata, cu conditia ca diferenta dintre acea valoare si pretul de achizitie sa fie specificata in nota de conturi. Aceasta regula de evaluare se indeparteaza substantial de principiile Directivei a IV-a.

Directiva permite rezervele ascunse in anumite circumstante. Cand o asemenea rezerva a fost creata, Statele Membre trebuie sa permita institutiilor de credit sa includa la obligatiuni un fond pentru riscurile bancare generale. Fondul se constituie pe contul de profituri si pierderi. Este un fond deschis, curpinzand sumele pe care institutia de credit decide sa le puna deoparte pentru acoperirea acestor riscuri, in cazul in care acest lucru este cerut de prudenta dictata de necesitatea acoperirii riscurilor asociate cu activitatea bancara.

Directiva incerca sa solutioneze si problema dificila a tranzactiilor in monede straine. Numai o armonizare partiala a fost realizata in acest domeniu, de care Directiva a IV-a nu s-a ocupat.

In cazul conturilor consolidate, au fost facute anumite modificari fata de regulile stabilite de Directiva a VII-a. Acele reguli se aplica numai cand societatea-mama este o institutie de credit sau un holding bancar. Directiva cere de asemenea intocmirea raportului anual , controlul contabil efectuat de catre un revizor contabil care indeplineste conditiile stabilite de Directiva a VIII-a si publicarea documentelor contabile.

c) Directiva cu privire la conturile anuale si cele consolidate a agentilor de asigurari tine cont de caracteristicile particulare ale acestor agenti.

Directiva se aplica tuturor agentilor economici care se ocupa de asigurari. In ceea ce privieste principiile generale, ea face trimitere la Directiva a IV-a .

In scopul facilitarii efectuarii comparatiei dintre evidenta contabila a diferitelor intreprinderi de asigurari, directiva specifica o singura schema (schema orizontala) al balantei de verificare.

Comparata cu Directiva a IV-a, activul bilantului a fost in mod substantial modificata, pentru a tine cont de faptul ca cea mai mare parte a activelor in cazul agentilor de asigurari este formata din investitii care nu pot fi divizate in parti fixe si parti curente. Categoriile activelor fixe si curente care se gasesc in Directiva a IV-a sunt abandonate complet si inlocuite de noul concept numit “investitii”.

Cu privire la pasivul bilantului care se refera la obligatiuni , cea mai importanta categorie de date pentru oricare agent de asigurari o constituie prevederile tehnice. Ele reprezinta valoarea pusa deoparte de catre agentul de asigurari pentru a putea onora astfel viitoarele obligatiuni ale asiguratilor, care nu pot fi stiute cu exactitate la data intocmirii bilantului. Principala problema ce trebuia rezolvata era modul de tratare a actiunilor de reasigurare in obligatiunile brute ale agentului de asigurare direct sau ale altui agent de asigurare compatibil, caruia i-au fost retrocedate obligatiunile brute ale primului agent de reasigurare.

Pentru contul de profituri si pierederi, Directiva a pastrat o singura schema, cea verticala, in scopul de a face mai usoara efectuarea compararilor. Contul de profituri si pierderi este divizat in doua parti, si anume, un asa - numit cont tehnic, care reflecta rezultatele activitatii de asigurari in sens restrans si asa - numitul cont non-tehnic. In plus, agentii economici care, pentru asigurarile de viata si cele de alta natura au conturi tehnice separate sunt in principiu solicitati sa utilizeze cele doua categorii. Trebuie mentionat ca exista importante deosebiri de continut intre conturile tehnice pentru asigurarile de viata si cele pentru asigurarile de alta natura.

Conturile tehnice sunt menite sa reflete in cazul asigurarilor de viata rezultatul activitatii de subscriptie inainte de a tine cont de veniturile provenite din investitii. Veniturile din investitii apar in partea non-tehnica a contului de profituri si pierderi. In acest fel ,de fapt, se identifica rezultatele activitatii de subscriptie si ale activitatii de investitii care pot diferi corsepunzator factorilor complet diferiti si pot urma cicluri diferite. In cazul asigurarii de viata se aplica alte considerente. Cele mai multe feluri de asigurari de viata includ un element de investitie sunbstantiala si majoritatea investitiei recuperate de catre un agent de asigurari de viata este utilizata in interesul asiguratilor. Pentru ca investitia recuperata se utilizeaza la calculul surplusului la care. in mod obisnuit, asiguratii au dreptul sa participe, pare corect ca veniturile de pe urma investitiilor sa fie incluse in contul tehnic.

Valorile contului de profituri si de pierderi sunt evidentiate de obicei sub forma neta “suma bruta minus reasigurarile ' cu sumele pentru cele mai importante date cum sunt premiile, cererile si cheltuielile operative.

Pentru ca investitiile agentilor de asigurari isi efectueaza plasamentele aproape in exclusivitate in scopul onorarii obligatiilor viitoare fata de asigurati, problema evaluarii lor prezinta un interes deosebit. S-a pus sub semnul indoielii oportunitatea metodei pretului de achizitie. Este adevarat ca pretul de achizitie poate fi determinat cu exactitate, dar din anumite considerente el constituie un instrument mai slab decat valoarea actuala pentru masurarea capacitatii unui agent de asigurari de a-si respecta obligatiunilor prezente viitoare.

Directiva nu se pronunta in favoarea uneia sau celeilalte metode, ea permite Statelor Membre sa solicite sau sa permita ca investitiile sa fie evidentiate ca active in temeiul valorii lor curente. Optiunea poate viza toate investitiile luate impreuna sau anumite categorii de investitii. Aceeasi metoda de evaluare trebuie oarecum aplicata tuturor investitiilor incluse la orice punct precedat de un numar arab sau specificat ca participare la ' terenuri si constructii '.

Cand investitiile sunt specificate la valoarea lor curenta, pretul lor de achizitie trebuie sa fie mentionat in nota de cont. In acelasi mod, cand investitiile sunt evaluate la pretul lor de achizitie, valoarea lor curenta trebuie mentionata in nota de cont. Aceste mentiuni aditionale sunt calificate necesare in scopul stabilirii comparabilitatii dintre acei agenti de asigurari care doresc sa-si arate investitiile la valoarea care reflecta valoarea pietei la data intocmirii bilantului.

Totalitatea prevederilor tehnice trebuie sa fie mereu astfel incat un agent economic sa poata onora obligatiile nascute din contractele de asigurari, in masura in care acest lucru e previzibil, in mod rezonabil.

Prevederile tehnice nu pot fi utilizate in alte scopuri si implicarea deliberata in crearea unor prevederi excesive sau insuficiente trebuie evitata. Directiva include un numar de prevederi care se ocupa in special de evaluarea prevederilor tehnice.

Pe langa numarul mare de mentiuni care decurg din Directiva a IV-a sau din Directiva privind asigurarile, se cere declararea in notele de cont a valorii totale a comisioanelor pentru operatiunile de asigurari directe.

Sunt cerute si anumite informatii segmentare, care constituie echivalentul informatiilor similare cerute cu privire la domeniu si reprezentarea geografica conform Directivei a IV-a. Societatea de asigurari trebuie sa aiba un control contabil propriu, efectuat de specialisti bine calificati (persoane fizice sau firme), care sa corespunda cel putin criteriilor stabilite de Directiva a VIII-a.

Contul anual aprobat, impreuna cu raportul anual si raportul controlului contabil trebuie sa fie atasate la un registru local sau central si trebuie sa fie accesibile tuturor partilor interesate. Cand un agent de asigurari nu este infiintat ca societate cu raspundere limitata si legea nationala nu cere ca agentul sa-si publice conturile, el va trebui sa intocmeasca cel putin contul anual, raportul anual si raportul controlului contabil, care sa fie accesibile publicului la sediul sau principal.

Toti agentii de asigurari, care sunt agenti-mama, trebuie sa intocmeasca conturi consolidate si un raport anual consolidat potrivit prevederilor directivei, care face referire in aceasta chestiune la Directiva a VII-a.

Cand un agent economic-mama nu este un agent de asigurari ci un holding financiar, care are ca unic sau esential obiect de activitate achizitionarea de holdinguri in filiale si actioneaza ca acestea sa fie profitabile si cand filalele sale sunt in exclusivitate sau in principal agenti de asigurari, va trebui sa intocmeasca contul consolidat conform Directivei, cu privire la contabilitatea in domeniul asigurarilor.

MASURILE PENTRU ETAPA A II-A