Bunurile proprii ale sotilor - bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei

1. Consideratii generale privind categoriile de bunuri proprii

Categoriile de bunuri proprii ale sotilor sunt determinate expres de art. 31 din Codul familiei.

Analizand categoriile de bunuri proprii, rezulta urmatoarele aspecte:

1) bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri. Aceasta inseamna ca derogand de la regula ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt bunuri comune, art. 31 din Codul familiei stipuleaza ca anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar daca ele sunt dobandite tot in timpul casatoriei;

2) bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege. Asadar, numai bunurile stipulate expres in art. 31 din Codul familiei sunt bunuri proprii. Cu alte cuvinte, sotii nu pot printr-un act juridic, sa prevada ca alte bunuri decat cele aratate limitativ in textul art. 31 din Codul familiei sunt bunuri proprii, intrucat s-ar restrange comunitatea de bunuri contrar reglementarilor art. 30, alin. 2 din Codul familiei;

3) din analiza prevederilor art. 31 din Codul familiei, constatam ca se identifica mai multe criterii de clasificare a bunurilor proprii. Astfel, se remarca: data dobandirii bunurilor proprii, care este anterioara incheierii casatoriei (art. 31 lit. a), legatura cu persoana sotului dobanditor (art. 31 lit. b – e din Codul familiei); subrogatia reala.

4) existenta celor doua categorii de bunuri – comune si proprii – determina inexistenta unei bariere rigide intre ele. De pilda, un bun de uz personal ori pentru exercitarea unei profesii devine propriu, chiar daca este dobandit cu sume de bani care constituie bun comun sau bun propriu al celuilalt sot. Tot asa, un bun propriu al unuia dintre soti donat celuilalt sot cu clauza ca devine comun, dobandeste acest caracter.

De asemenea, bunurile comune pot deveni proprii ca urmare a efectului impartirii in timpul casatoriei, atat la cererea unuia dintre soti, cat si la cererea creditorilor personali ai sotilor. Caracterul de bunuri comune ori proprii poate fi modificat retroactiv in cazul declararii mortii unuia dintre soti, al rectificarii acestei date si al anularii hotararii judecatoresti declarative de moarte[1].

2. Bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei

Art. 31. lit. a prevede ca bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei sunt bunuri proprii.

Daca sotii au dobandit impreuna un bun inainte de incheierea casatoriei, acesta nu devine comun, ci este bun propriu, sotii fiind coproprietari asupra acestuia[2].

Totusi, s-a dispus ca viitorii soti pot conveni ca imobilul construit numai pe numele unuia, dar cu contributia ambilor, sa intre in regimul comunitatii de bunuri la data incheierii casatoriei[3].

Desi Codul familiei nu le mentioneaza, sunt bunuri proprii si cele dobandite dupa incetarea sau desfacerea casatoriei, pentru ca art. 30, alin. 1 din Codul familiei duce la aceasta interpretare.

3. Bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune

Potrivit art. 31 lit. b din Codul familiei, aceste bunuri devin proprii chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei, tocmai datorita caracterului personal al dobandirii acestora.

In cazul mostenirii, aceasta este atribuita de lege datorita legaturii de rudenie ori de casatorie dintre mostenitor si cel care lasa mostenirea, de la data deschiderii ei vocatia succesorala avand un caracter strict personal.

Mai mult, daca bunurile dobandite prin mostenire ar deveni comune s-ar modifica devolutiunea succesorala stabilita prin lege. Prin urmare, textul art. 31 lit. b pune semnul de egalitate intre „mostenire“ si „succesiunea legala“.

Se stie ca donatiile si legatele, adica liberalitatile, sunt acte juridice cu titlu gratuit, facute in considerarea persoanei gratificate, deci sunt acte incheiate intuitu personae. De aceea, bunurile dobandite prin donatie si legat sunt proprii pentru respectarea vointei dispunatorului care daca nu a dispus altfel, nu se poate presupune ca trebuie sa profite si celuilalt sot.

Prin urmare, textul intelege prin „legate“ o mostenire testamentara.

Bunurile primite prin donatie sunt proprii, indiferent daca donatia este intre vii ori este din cauza de moarte.

Asadar, bunurile primite prin donatie sunt proprii, indiferent daca donatia este directa, indirecta, deghizata, ori dar manual.

Practica judiciara este complexa si in aceasta materie, si vom oferi cateva exemple.

Astfel, s-a decis, conform art. 845 Cod civil, ca bunul cumparat de catre unul dintre soti de la tatal sau cu rezerva pentru acesta a dreptului de uzufruct, este bun propriu si nu comun, deoarece se creeaza o prezumtie de liberalitate in favoarea achizitorului in cazul instrainarii facute de ascendent catre descendent[4].

Donatiile intre soti se pot face numai din bunurile proprii, nu si din cele comune, deoarece in acest ultim caz s-ar ajunge la micsorarea comunitatii de bunuri, situatie oprita de art. 30, alin. 2 din Codul familiei.

Bunul primit prin legat este propriu, indiferent ca legatul este universal, cu titlu universal ori cu titlu particular, deoarece legea nu distinge. Legatul insa trebuie sa vina de la un tert, nu de la sot, intrucat numai in acest caz se pune problema calitatii de bun propriu sau
comun, legatul producand efecte de la moartea testatorului. Daca legatul provine de la un sot in favoarea celuilalt sot, el isi produce efectele la decesul sotului testator, deci la incetarea casatoriei, cand de fapt inceteaza si distinctia intre bunuri comune si bunuri proprii.

In practica s-a decis ca bunurile primite de la unul dintre soti prin testament sunt si raman bunuri proprii ale acestuia, chiar daca scopul testatorului a fost ingrijirea sa pana la sfarsitul vietii si suportarea cheltuielilor de catre sotul legatar[5].

Partea finala a art. 31 lit. b din Codul familiei precizeaza ca dispunatorul poate sa prevada ca bunul va deveni comun.

Fata de aceasta reglementare, formulam urmatoarele observatii:

– aceasta exceptie vizeaza numai legatele si donatiile, nu si succesiunea legala, intrucat in cazul succesiunii legale transmisiunea bunurilor se face conform normelor legale si nu vointei dispunatorului;

– dreptul dispunatorului de a prevedea ca bunul donat unui sot devine comun are anumite limite.

Astfel, daca obiectul donatiei este rezerva sotului gratificat, care este mostenitor rezervatar al donatorului (ex: donatia se face de catre parinte unui copil), clauza prin care se dispune ca donatia devine bun comun este inoperanta, intrucat rezerva este indispensabila in ce-l priveste pe cel care lasa mostenirea. Aceasta intrucat rezerva trebuie sa treaca asupra rezervatorului prin puterea legii, libera de orice sarcina sau restrictii datorita vointei dispunatorului[6].

Vointa dispunatorului ca bunul sa devina comun nu este obligatoriu sa fie expresa, ea poate fi si tacita, dar sa fie neindoielnica.[7]

Este cazul darurilor de nunta facute sotilor.

Proba vointei dispunatorului ca bunul sa devina comun se poate face cu orice mijloace de proba, inclusiv martorii si prezumtiile. Astfel, s-a decis ca manifestarea de vointa a dispunatorului ca bunurile sa devina comune poate fi dovedita prin orice mijloc de proba care arata ca dispunatorul a inteles sa gratifice pe ambii soti, iar in lipsa unei asemenea dovezi sau in cazul donatiei, in lipsa unei mentiuni speciale exprese ca bunul transmis sa fie comun, bunul va fi considerat propriu al sotului caruia i s-a dat in dar[8].

Daca la dobandirea unui bun au contribuit si parintii unui sot, contributia nu poate fi socotita decat ca o donatie facuta in favoarea exclusiva a copilului lor, daca nu se arata expres ca s-a inteles gratificarea ambilor soti[9].

In cazul darurilor de nunta, s-a decis ca acestea sunt bunuri comune, fiind dobandite in timpul casatoriei, la serbarea nuntii, adica dupa incheierea casatoriei, scopul acestora fiind formarea patrimoniului comun[10].

4. Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti

Art. 31 lit. c din Codul familiei reglementeaza ca sunt bunuri proprii ale fiecarui sot „bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti“. Aceste bunuri sunt proprii conform destinatiei lor.

Analizand textul legii, constatam ca se refera la doua categorii de bunuri si anume:

– bunurile de uz personal;

– bunurile destinate exercitarii profesiei.

Bunurile de uz personal – pentru a fi considerate proprii, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:[11]

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

– sa apartina unuia dintre soti, adica sotul sa-l fi dobandit. Daca bunul apartine unuia dintre soti, dar este folosit pentru uzul personal al celuilalt sot, acest bun nu este propriu al sotului din urma. De exemplu, obiectele de imbracaminte ale sotiei, mostenite de barbat, dar folosite de sotia sa din actuala casatorie, nu sunt bunuri proprii ale acesteia, ci bunuri proprii ale barbatului in temeiul art. 31 lit. b Codul familiei. Numai daca barbatul intelege sa-i faca o donatie in plina proprietate sotiei, aceste obiecte de imbracaminte devin proprii ale acesteia. Prin urmare, situatia juridica a bunului depinde de raportul juridic care ia nastere intre soti, acesta putand fi un imprumut de folosinta, o donatie in plina proprietate ori alta operatie juridica;

– bunul devine propriu sotului care il foloseste, nu conteaza modurile de dobandire, in afara de cazul cand, potrivit modului de dobandire, bunul devine propriu in temeiul altei dispozitii a art. 31 din Codul familiei decat cea privind bunurile de uz personal.

Bunul dobandit de sotul care il foloseste pentru uzul sau personal devine propriu chiar daca a fost procurat ca bunuri comune. Deci se cere conditia ca procurarea bunului sa fie facuta in acest scop si nu pentru investirea unor economii realizate in timpul casatoriei[12].

– bunul trebuie sa fie afectat uzului exclusiv al unuia dintre soti. Sunt astfel de bunuri imbracamintea si incaltamintea, datorita caracteristicilor specifice.

Practica a demonstrat ca numai destinatia bunului nu este suficienta pentru ca bunul sa fie propriu, fiind necesara si folosinta efectiva a acestuia de catre unul dintre soti[13].

Sunt unele bunuri care prin natura lor sunt susceptibile a fi folosite de catre oricare dintre soti, cum ar fi bunurile de lux (bijuteriile). Acestea nu sunt considerate proprii si datorita valorii lor mari, ci comune[14].

Bunurile destinate exercitarii profesiei sotului

Bunul dobandit de unul dintre soti si destinat exercitarii profesiei de catre acesta este bun propriu, conditia fiind a exercitarii unei indeletniciri cu titlu profesional si nu a unei activitati intamplatoare sau pentru amuzament.

Nu conteaza ca aceste bunuri sunt achizitionate cu mijloace banesti proprii ori comune, pentru ca sotul care a contribuit cu mijloace proprii la dobandirea unor bunuri destinate exercitarii profesiei de catre celalalt sot are impotriva acestuia un drept de creanta datorita imbogatirii fara just temei.

Bunurile care au servit pentru exercitarea unei profesii isi pastreaza caracterul propriu si dupa pensionarea sotului. In sfarsit, daca ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc in exercitarea ei nu sunt comune, ci suntem in prezenta coproprietatii pe cote-parti, intrucat isi pastreaza caracterul de bunuri proprii[15].

Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recom­pensa, manuscrisele stiintifice, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii, precum si alte asemenea bunuri – prevazute de art. 31 lit. d, Codul familiei

Analizand textul vom deosebi doua categorii de bunuri si anume:

premiile si recompensele. Aceste bunuri dobandite cu titlu de premiu sau recompensa sunt proprii ale sotului care a contribuit cu un aport exceptional in activitatea ce o exercita, justificand astfel acordarea distinctiei.

Premiul nu trebuie confundat cu sistemul premial care izvoraste din contractul individual de munca, ci el este urmarea unei activitati deosebite sau pentru rezultate de exceptie in creatia literara, artistica ori stiintifica[16].

De asemenea, recompensele in sensul art. 31 lit. d din Codul familiei nu trebuie confundate cu recompensele periodice acordate pentru indeplinirea unor sarcini din contractul de munca, deci o componenta a sistemului obisnuit de salarizare. Asadar recompensa in sensul art. 31 lit. d este tot un fel de premiu ca urmare a unor merite deosebite, cu titlu de exemplu: meritele pentru inventiile ori inovatiile aplicate ori pentru descoperirea unor zacaminte de metale, a pietrelor pretioase si a comorilor[17].

- manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii. Aceste bunuri se refera la activitatea de creatie intelectuala.

Trebuie sa observam insa ca textul art. 31 lit. d din Codul familiei se refera la manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, alte asemenea bunuri. Toate acestea reprezinta formele materiale prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala a autorului.

Formele de exteriorizare a operei depind de specificul domeniului de creatie intelectuala respectiv. Obiectul material in care se incorporeaza opera si prin care aceasta se exteriorizeaza este distinct de opera de creatie intelectuala. De exemplu dupa un roman se poate adapta o piesa de teatru sau regiza un film.

Autorul are un drept de proprietate asupra obiectului material prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala si acest drept de proprietate este bun propriu conform art. 31 lit. d din Codul familiei.

Sumele primite de autor cu titlu de remuneratie pentru opera sa constituie, conform practicii judiciare, bun comun si nu bun propriu al autorului. Deci este vorba de dreptul patrimonial de autor, care nu trebuie sa se confunde cu manuscrisele, schitele si proiectele[18].

Daca drepturile patrimoniale de autor sunt dobandite prin mostenire legala de catre un sot vor face parte din bunurile proprii, conform art. 31 lit. b din Codul familiei.

Daca totusi „manuscrisele“ au o valoare istorica si documentara deosebita, ele intra in categoria bunurilor care fac parte din patrimo­niul cultural-national fiind supuse unei protectii speciale si avand alt statut juridic.

6. Indemnitatea de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei – prevazute de art. 31 lit. e din Codul familiei

Bunurile reprezentand sume de bani ce au fost incasate de catre un sot ori creantele cu privire la acestea sunt bunuri proprii intrucat ele sunt destinate sa repare un prejudiciu personal, sa contribuie la refacerea sanatatii si la redobandirea capacitatii ori la asigurarea existentei persoanei.

In cazul acestei categorii de bunuri proprii deosebim doua situatii:[19]

indemnitatea de asigurare, care determina existenta unui contract de asigurare privitor la persoane si nu la bunuri, in care unul dintre soti este beneficiarul asigurarii.

Indemnitatea de asigurare este bun propriu si atunci cand asigurarea opereaza prin efectul legii, exemplu: impartirea riscurilor unui transport de persoane pe calea ferata sau cu avionul.

– despagubirea pentru pagube cauzate persoanei unuia dintre soti, urmare a faptei ilicite a altei persoane, constituie bun propriu

Sunt bunuri proprii atat sumele incasate cat si creantele in indemnitate si in despagubire[20].

7. Valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare – prevazute in art. 31 lit. f din Codul familiei

In aceasta situatie, bunul dobandit devine propriu conform subrogatiei reale, cu titlu universal, aceasta avand scopul de a evita confuzia intre grupa bunurilor comune si cea a bunurilor proprii apartinand fiecarui sot.

Astfel, s-a dedus ca imobilul achizitionat de soti in timpul casatoriei cu bani proveniti din vanzarea altui imobil, care fusese dobandit inainte de casatorie, este bun propriu[21].

Tot asa, bunul dobandit in timpul casatoriei, dar pretul fiind achitat de catre un sot cu bani proprii, este proprietatea exclusiva a acestuia, chiar daca este vorba de un apartament construit in conditiile fostei Legi nr. 4/1973, iar contractul a fost incheiat pe numele ambilor soti[22].

De asemenea, valoarea unui bun propriu incorporat intr-un bun cumparat in timpul casatoriei devine bun propriu si nu bun comun[23].

Conform art. 31 lit. f din Codul familiei, devin proprii:

– bunul dobandit in schimbul altui bun propriu;

– pretul vanzarii unui bun propriu;

– creanta pretului de vanzare a unui bun propriu;

– suma obtinuta in situatia schimbului unui bun propriu;

– bunul cumparat cu pretul obtinut din vanzarea unui bun propriu;

– indemnitatea de asigurare pentru prejudiciu adus unui bun propriu;

– despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu[24].

Subrogarea reala isi produce efectele si partial, de exemplu daca un bun comun a fost reparat cu bunuri proprii ori cand a fost dobandit in parte cu bunuri comune si in parte cu bunuri proprii.

De asemenea, bunul propriu devine bun comun daca valoarea dobandita in timpul casatoriei prin contributia baneasca a ambilor soti este determinanta in calificarea bunului.

Problema regimului juridic al bunului partial comun si partial propriu a suscitat controverse.

S-a sustinut o parere conform careia actioneaza regula „accesoriul urmeaza principalul“, astfel ca suntem in prezenta incorporarii, dupa caz, a unui bun comun intr-unul propriu si invers[25].

Alta parere sustinea aplicarea prioritara a regimului comunitatii de bunuri, asigurand ocrotirea deosebita a intereselor comune ale sotilor.[26]

Astfel, in cazul existentei concomitente a comunitatii de bunuri si a coproprietatii asupra aceluiasi bun, practica judiciara a considerat ca impartirea coproprietatii se face dupa dreptul comun si impartirea comunitatii intre soti, dupa dispozitiile Codului familiei[27].

8. Dovada bunurilor proprii

Potrivit art. 5, alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei, „dovada ca un bun este propriu se va putea face intre soti prin orice mijloc de dovada“.

Prin urmare, sotul interesat va putea dovedi in raport cu celalalt sot ca anumite bunuri sunt proprii (cu alte cuvinte, ca intra in vreuna dintre exceptiile prevazute de art. 31 din Codul familiei), nu numai prin inscrisuri, dar chiar si prin martori si prezumtii, fara nici o restrictie.

Asa fiind, nu-si gasesc aplicarea in materie nici regula cuprinsa in art. 1191, alin. 1 C. civ., potrivit careia dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decat prin inscrisuri, si nici regula cuprinsa in alin. 2 al aceluiasi text, conform careia nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul scris, oricare dintre soti putand dovedi in raport cu celalalt sot, prin orice mijloc de proba, indiferent de valoarea obiectului si chiar in contra sau peste continutul unui act scris, ca anumite bunuri nu sunt comune, ci sunt bunuri proprii.

Textul citat din Decretul nr. 32/1954 da sotilor posibilitatea de a dovedi in raporturile lor reciproce, cu martori si prezumtii, si chiar in contra sau peste cuprinsul unui inscris, calitatea de bun propriu, chiar cand este vorba de bunuri mobile[28].