Legea naturala si drepturile naturale

Legea naturala si drepturile naturale

Dupa cum am aratat, marea eroare a legii naturale - de la Platon si Aristotel, trecand prin tomisti, pana la Leo Strauss si urmasii sai intelectuali contemporani - a fost de a fi profund etatista, mai degraba decat individualista. Aceasta teorie "clasica" a legii naturale identifica sursa actiunii bune si virtuoase cu statul, indivizii fiind strict subordonati actiunii statale. Astfel, pornind de la dictonul corect al lui Aristotel, conform caruia omul este un "animal social" si natura sa se potriveste cel mai bine cooperarii sociale, clasicistii faceau saltul ilegitim la o identificarea practic completa a "societatii" cu "statul" si, prin urmare, la statul privit ca principala sursa a actiunii virtuoase[1]. Prin contrast, asa-numitii Levellers si, in particular, John Locke sunt cei care, in Anglia secolului al XVII-lea, au transformat legea naturala clasica intr-o teorie ancorata in individualismul metodologic - si, prin urmare, politic. Pornind de la accentul pe care l-a pus pe individ ca agent al actiunii, ca entitate care gandeste, simte, alege si actioneaza, Locke si-a dezvoltat conceptia sa despre legea naturala aplicata in politica, in vederea stabilirii drepturilor naturale ale fiecarui individ. Aceasta traditie individualista, lockeana, este cea care, mai tarziu, i-a influentat profund pe revolutionarii americani si traditia de gandire politica liberala, dominanta la noua natiune revolutionara [americana]. Aceasta traditie a libertarismului bazat pe drepturile naturale este cea pe care cauta sa cladeasca si prezentul volum.

Faimosul Al doilea tratat despre carmuire al lui John Locke a fost, cu siguranta, una dintre primele elaborari sistematice ale teoriei libertariene si individualiste a drepturilor naturale. Intr-adevar, similaritatea dintre perspectiva lui Locke si teoria expusa in continuare va deveni evidenta din urmatorul extras:

"[F]iecare om are o proprietate asupra persoanei sale. La aceasta nu are nimeni altcineva dreptul in afara sa. Putem spune ca munca trupului sau si lucrarea mainilor sale sunt in mod cuvenit ale sale. Prin urmare, oricarui lucru pe care il scoate din starea in care l-a facut si l-a lasat natura, el ii adauga munca sa, si, adaugandu-i ceva ce este al sau, il face astfel proprietatea sa. Fiind scos de catre om din starea comuna in care l-a asezat natura, lucrului i se adauga ceva prin munca acestuia - ceea ce exclude dreptul comun al celorlalti oameni. [p. 22] Caci aceasta munca este proprietatea incontestabila a celui ce munceste si nici un om in afara de el nu poate avea vreun drept la ceva caruia i s-a adaugat munca aceasta..

Cu siguranta ca acela care se hraneste cu ghindele pe care le-a cules de sub un stejar, sau cu merele pe care le-a adunat din copacii din padure si le-a apropriat pe acestea. Nimeni nu poate nega faptul ca hrana este a sa. Atunci eu intreb: cand au inceput [ghindele sau merele] sa fie ale sale? Si este limpede ca, daca nu faptul ca el le-a cules pentru prima oara face ca ele sa fie ale sale, atunci nimic altceva nu poate face aceasta. Acea munca a fost cea care le-a separat de ceea ce este comun. Ea le-a adaugat ceva in plus fata de ceea ce facuse natura, mama comuna a tuturor; astfel, ele au devenit dreptul sau personal. Si oare va spune cineva ca el nu avea nici un drept la ghindele si merele pe care si le-a apropriat, deoarece nu avea consimtamantul intregii omeniri pentru a le face ale sale? Daca un asemenea consimtamant ar fi fost necesar, omul ar fi murit de foame, indiferent cat belsug i-ar fi daruit Dumnezeu. Vedem in cazul lucrurilor stapanite in comun (commons), care se mentin astfel prin contract (compact), ca proprietatea incepe prin luarea unei parti din ceea ce este comun, scotand-o din starea in care a lasat-o natura; fara aceasta, lucrurile stapanite in comun nu sunt de nici un folos."[2]

Faptul ca, dupa cum au aratat istoricii gandirii politice, teoria drepturilor naturale a lui Locke era afectata de contradictii si de inconsecvente n-ar trebui sa ne surprinda. La urma urmelor, pionierii oricarei discipline, ai oricarei stiinte sufera inevitabil de inconsecvente si de lacune, care vor fi corectate de cei ce vin dupa ei. Divergentele dintre prezenta lucrare si Locke nu-i vor surprinde decat pe cei formati dupa nefericita moda contemporana, care a abolit practic orice filosofie politica de factura constructiva, in favoarea unui interes exclusiv de anticar pentru textele vechi. De fapt, teoria liberala a drepturilor naturale a continuat sa se dezvolte si sa se limpezeasca dupa Locke, atingand punctul culminant in lucrarile din secolul al nouasprezecelea, datorate lui Herbert Spencer si Lysander Spooner[3].

Multitudinea de teoreticieni post-Leveller si post-lockeeni ai drepturilor naturale au clarificat faptul ca, din perspectiva lor, aceste drepturi izvorasc din natura omului si [p. 23] a lumii din jurul lui. Cateva exemple memorabil formulate: teoreticianul germano-american Francis Lieber, din secolul al XIX-lea, in tratatul sau mai timpuriu si mai liberal, scria: "Legea naturii sau legea naturala.reprezinta legea, ansamblul de drepturi, pe care le deducem din natura esentiala a omului". Si proeminentul pastor american unitarian din secolul al XIX-lea, William Ellery Channing, afirma ca "toti oamenii poseda aceeasi natura rationala si aceeasi putere a constiintei; si cu totii sunt in mod egal facuti pentru infinita imbunatatire a acestor facultati divine si pentru fericirea care este de gasit in virtuoasa lor intrebuintare". Iar Theodore Woolsey, unul dintre ultimii reprezentanti ai teoriei sistematice a drepturilor naturale in America secolului al XIX-lea spune ca drepturile naturale sunt acelea "care, fiind in mod corect deduse din caracteristicile fizice, morale, sociale si religioase efective ale omului, este necesar ca acesta sa fie investit cu ele.pentru a-si implini scopurile la care il cheama natura sa"[4].

Daca legea naturala este, asa cum am vazut, o teorie esentialmente revolutionara, atunci tot astfel este - a fortiori - si ramura sa individualista, reprezentata de drepturile naturale. In cuvintele lui Elisha P. Hurlbut, un teoretician american din secolul al XIX-lea al drepturilor naturale:

"Legile trebuie sa fie doar niste declaratii ale drepturilor naturalei si ale relelor naturale.si tot ce este indiferent din perspectiva legilor naturii va fi lasat nespecificat de legislatia umana.Iar tirania legala apare ori de cate ori se produc abateri de la acest principiu simplu."[5]

Un remarcabil exemplu de utilizare revolutionara a drepturilor naturale este, desigur, Revolutia Americana, care s-a bazat pe extinderea radical - revolutionara a teoriei lockeene, survenita in secolul al XVIII-lea[6]. Faimoasele cuvinte ale Declaratiei de Independenta, dupa cum a aratat cu deplina claritate Jefferson insusi, nu enuntau nimic nou, ci erau doar o sinteza, stralucit redactata, a ideilor sustinute de americanii din vremea aceea:

 "Consideram aceste adevaruri ca fiind evidente de la sine: ca toti oamenii au fost creati egali, ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile, ca printre acestea se afla Viata, Libertatea si urmarirea Fericirii [la vremea aceea triada mai cunoscuta era "Viata, Libertate, Proprietate" - n. a.]. Ca pentru a asigura aceste drepturi se instituie printre oameni Carmuirile, ale caror puteri legitime provin din consimtamantul celor guvernati. Ca ori de cate ori o forma oarecare de Carmuire devine destructiva din perspectiva acestor scopuri, este Dreptul poporului sa o modifice sau sa o aboleasca."

Deosebit de izbitoare este proza exploziva a marelui abolitionist William Lloyd Garrison, care aplica teoria drepturilor naturale intr-un mod revolutionar la chestiunea sclaviei:

"Dreptul omului de a se bucura de libertate este inalienabil.. Fiecare om are un drept asupra propriului sau corp, asupra produselor muncii sale, la protectia legii.. Toate aceste legi care sunt astazi in vigoare si care admit dreptul la sclavie sunt, prin urmare, in intregime nule si neavenite inaintea lui Dumnezeu.si ar trebui, de aceea, sa fie imediat abrogate."[7]

Pe intregul parcurs al acestei carti vom mai vorbi despre "drepturi", in particular despre drepturile de proprietate ale indivizilor asupra propriilor lor persoane si asupra obiectelor materiale. Dar cum definim "drepturile"? Notiunea de "drept" a fost definita in mod clar si transant de catre profesorul Sadowsky:

"Atunci cand afirmam ca cineva are dreptul de a face anumite lucruri, afirmam atat si doar atat, ca ar fi imoral pentru orice alta persoana, singura sau in combinatie, sa il opreasca pe cel in cauza sa faca aceste lucruri, folosindu-se de forta fizica sau de amenintarea cu aceasta. Nu afirmam ca orice utilizare pe care o da un om proprietatii sale, in cadrul limitelor mentionate, este in mod necesar o utilizare morala."[8]

Definitia lui Sadowsky pune in lumina distinctia esentiala pe care o vom face pe intregul parcurs al acestei carti, intre dreptul unui om si moralitatea sau imoralitatea exercitarii acestui drept. Vom sustine ca este dreptul unui om de a face tot ce doreste cu persoana sa proprie; este dreptul sau de a nu fi molestat si de a nu suferi imixtiuni violente atunci cand isi exercita acest drept. Dar care pot fi modurile morale sau imorale de a exercita acest drept este mai mult o chestiune de etica personala decat de filosofie politicaii. Filosofia politica se preocupa exclusiv de problemele de drept si de exercitarea legitima sau ilegitima a violentei fizice in relatiile interumane. Importanta acestei distinctii cruciale nu poate fi prea mult accentuata. Altfel spus, in exprimarea concisa a lui Elisha Hurlbut: "Exercitarea unei facultati [de catre un individ] consta doar in utilizarea acesteia. Maniera exercitarii acesteia este un lucru; ea ridica o problema de morala. Dreptul la exercitarea ei este un lucru diferit."[9]

[1] Pentru o critica a acestei confuzii tipice facute de un tomist contemporan a se vedea Murray N. Rothbard, Power and Market, ed. a doua, Kansas City, Sheed Andrews and McMeel, 1977, p. 237-238. Apararea legii naturale clasice datorata lui Leo Strauss si asaltul sau impotriva teoriei individualiste a drepturilor naturale se gasesc in lucrarea acestuia Natural Rights and History, Chicago, University of Chicago Press, 1953.

[2] John Locke, An Essay Concerning the True Origin, Extent, and End of Civil Government, V, p. 27-28, in Two Treatises of Government, P. Laslett, ed., Cambridge, Cambridge University Press, 1960, p. 305-307. [n.tr.: Pentru versiunea romaneasca am adaptat traducerea datorata lui Silviu Culea din John Locke, Al doilea tratat despre carmuire / Scrisoare despre toleranta, Bucuresti, Ed. Nemira, 1999, p. 68-69.]

[3] De la marxisti la straussieni, cercetatorii actuali il considera pe Thomas Hobbes fondatorul teoriei sistematice individualiste a drepturilor naturale, mai degraba decat pe John Locke. Pentru o respingere a acestei perspective si o reafirmare a perspectivei mai vechi, conform careia Hobbes a fost un etatist si un totalitarist, a se vedea Williamson M. Evers, "Hobbes and Liberalism", The Libertarian Forum, mai 1975, p. 4-6. A se vedea si Evers, "Social Contract: A Critique", The Journal of Libertarian Studies 1, Summer 1977, p. 187-188. Pentru o accentuare a absolutismului lui Hobbes de catre un politolog german pro-hobbesian, a se vedea Carl Schmitt, Der Leviathan in der Staatslehre Thomas Hobbes, Hamburg, 1938. Schmitt a fost o vreme un teoretician pro-nazist.

[4] Francis Lieber, Manual of Political Ethics, 1838. Theodore Woolsey, Political Science, 1877, citati in Benjamin F. Wright, Jr., American Interpretations of Natural Law, Cambridge, Mass., Harvard Univerity Press, 1931, p. 261 si urm., 255 si urm., 276 si urm. William Ellery Channing, Works, Boston, American Unitarian Association, 1895, p. 693.

i N.ed.: sau "ale lucrurilor in mod natural bune"; joc de cuvinte bazat pe dubla semnificatie a cuvantului englezesc "rights", care inseamna deopotriva "drepturi" si "lucruri bune".

[5] Elisha P. Hurlbut, Essays on Human Rights and Their Political Guarantees, 1845, citat de Wright in American Interpretations, p. 257 si urm.

[6] A se vedea Bernard Baylin, The Ideological Origins of the American Revolution, Cambridge, Mass., Belknap Press of Harvard University Press, 1967.

[7] William Lloyd Garrison, "Declaration of Sentiments of the American Anti-Slavery Convention", decembrie, 1833, citat in W. si J. Pease, eds., The Antislavery Argument, Indianapolis, Bobbs-Merrill, 1965.

[8] James A. Sadowsky, S.J., "Private Property and Collective Ownership", in Tibor Machan, ed., The Libertarian Alternative, Chicago, Nelson-Hall, 1974, p. 120-121.

ii N.ed.: Pentru demonstratia faptului ca pledoaria pentru libertate nu presupune o conceptie in ultima instanta subiectivista, relativista, asupra modurilor morale de exercitare a drepturilor, a se vedea Rothbard, Power and Market, ed. a doua, Kansas City, Sheed Andrews and McMeel, 1977, p. 208 si urm.

[9] Hurlbut, citat de Wright, American Interpretations, p. 257 si urm.