Dreptul Transilvaniei in perioada 1848-1918

Legile adoptate dupa 1867 si aprobate in Transilvania au urmarit maghiarizarea fortata si deznationalizarea romanilor in vederea omogenitatii Ungariei mari.

Astfel, Legea din 1868 care consacra incorporarea Transilvaniei la Ungaria si legea, din acelasi an, cu privire la statutul nationalitatilor, au creat cadrul juridic de innabusire a oricaror incercari ale romanilor de a se manifesta ca o entitate nationala de sine statatoare.

Legea cu privire la statutul nationalitatilor din 1868 prevedea ca in Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, care era declarata unica si indivizibila. Era socotita in afara vietii politice orice persoana sau grupare etnica ce nu recunostea ca apartine natiunii maghiare. Pe aceasta cale s-a urmarit desnationalizarea tuturor popoarelor subjugate. Toate actiunile prin care se cereau drepturi pentru nationalitati erau calificate atentat impotriva statului.

Printr-o serie de legi cu privire la oraganizarea invatamantului din perioada 1868-1893 limba maghiara a fost introdusa in toate scolile, iar programul de invatamant era stabilit de catre Ministerul Instructiunii.

Aceste masuri au fost insotite de interzicerea sau supravegherea politieneasca a intrunirilor romanesti, de interzicerea importului de carti sau reviste din Romania, de cenzurarea tuturor manualelor.

Primele legiuiri romanesti, Codurile Calimach si Caragea, faceau referire expresa la dreptul cutumiar. Dupa aparitia Codului Civil in 1864, rolul obiceiului se restrange, codul facand expres trimitere la anumite obiceiuri (de regula, n trimit la obiceiul locului).

Doctrina

Cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic.

Totalitatea interpretarilor facute de specialisti cu privire la problemele de drept

Ocupa o pondere neinsemnata in tabloul izvoarelor, spre deosebire de Antichitate si Evul Mediu.

Nici in sistemul anglo-saxon nu reprezinta un izvor direct de drept. Dar, are o importanta practica pt ca influenteaza legiuitorul si judecatorul. Practica legislativa si aplicarea dreptului de catre administratie si instantele de judecata n-ar putea exista si cu atat mai mult n-ar putea fi eficiente fara teoria juridica.

Practica judiciara

v    Alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de catre instantele de toate gradele.

v    In sistemul anglo-saxon, jurisprudenta ocupa un loc central, pentru ca judecatorul este creator de drept. Deciziile pronuntate au valoare de precedent judiciar, fiind obligatorii pentru instantele inferioare, dar si pentru judecatorul care le-a pronuntat.

v    In sistemul romano-germanic, jurisprudenta nu este un izvor direct, ci indirect. Exista anumite situatii prin care, chiar si in sistemul romano-germani, jurisprudenta are caracter obligatoriu - jurisprudenta curtilor de casatie, pentru ca acestea sunt obligate sa asigure aplicarea unitara a legilor pe intreg teritoriul statului.

v    Si in Romania deciziile pronuntate in scopul interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre ICCJ (in exercitarea caii extraordinare de atac - recurs in interesul legii) sunt obligatorii pentru celelalte instante si se publica in MO. In doctrina, acest efect obligatoriu al deciziilor date in inter

Legea presei din 1872 a introdus procedura potrivit careia cate un exemplar din fiecare publicatie trebuia depus la tribunal si la procuratura, precum si la Ministerul de Interne.

Importul sau vanzarea unor publicatii prin care se aprecia ca statul maghiar a fost lezat erau pedepsite cu amenda si privatiuni de libertate