Institutiile prevazute in art.18¹ si art.90 si urm.C.pen.

Institutiile prevazute in art.18¹ si art.90 si urm.C.pen.

Pentru inlaturarea exceselor la care ar conduce conceptia formala, doctrina majoritara s-a orientat spre gasirea unor mijloace apte sa reduca sau chiar sa inlature cu totul excesele la care ar conduce conceptia formala. Cu toate ca preocuparile in aceasta directie nu erau deloc noi, totusi, in a doua jumatate a secolului XX ele s-au intensificat, fiind incurajate chiar de unele organisme internationale (de ex., Consiliul Europei, Asociatia internationala de drept penal etc.). Asa se explica faptul ca, in aceasta perioada, se producea o noua apropiere intre legislatiile romano-germanice si cele de common law, cu consecinta raspandirii unor solutii de "depenalizare" - cum ar fi, de pilda, renuntarea la pedeapsa (cu varianta sa, constand in amanarea aplicarii pedepsei ) sau inlocuirea pedepsei cu alte sanctiuni juridice si, in special, cu sanctiuni administrative.

Dintre diversele solutii de depenalizare preconizate, Codul penal roman a ales-o pe aceea care se bucura de cea mai larga sustinere printre specialisti, anume inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea administrativa - solutie care a fost consacrata prin dispozitiile art. 90-98 C. pen.

Totusi, aceste dispozitii nu se pot aplica, in mod legal,  deoarece ele se refera, in mai multe randuri, la inlocuirea raspunderii penale pentru "infractiunea" savarsita, desi, in raport cu definitia data infractiunii in art. 17 C. pen. si, in special, in raport cu felul in care a fost explicata, in art.18 C. pen., trasatura pericolului social, fapta pentru care intervine inlocuirea raspunderii penale nu ar putea constitui niciodata infractiune. Din moment ce infractiunea a fost definita ca o fapta "pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse", se intelege ca fapta pentru care intervine inlocuirea raspunderii penale nu poate fi considerata infractiune (fiindca ea nu necesita aplicarea unei pedepse).

In orice caz, o solutie de depenalizare cu aplicabilitate efectiva a fost consacrata abia prin Legea nr.6 din 29 martie 1973, care a introdus in Codul penal art. 18¹, intitulat "Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni". Textul in cauza (art.18¹ C. pen.) incepe prin a preciza ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala care este "lipsita in mod vadit de importanta", insa vom trece peste aceasta precizare, mai ales ca exigenta pe care o exprima rezulta deja din explicatia data, in art.18 C. pen., trasaturii pericolului social, ea fiind, in definitiv, tot aceea ca fapta concreta sa necesite aplicarea unei pedepse. Oricum, chestiunea de fond pe care o ridica acest text legal este o alta, anume aceea ca organul judiciar (procurorul sau instanta), constatand ca fapta prevazuta de legea penala nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, este obligat sa aplice faptuitorului o sanctiune cu caracter administrativ. Or, in conditiile in care se pretinde ca o fapta prevazuta de legea penala devine infractiune numai daca este pedepsita, este extrem de greu sau chiar imposibil de inteles ce devine o fapta prevazuta de legea penala atunci cand, in concret, ea atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. De altfel, asa se si explica faptul ca una din problemele care preocupa de multa vreme doctrina noastra penala este aceea de a lamuri natura juridica a unei fapte prevazute de legea penala, dar care, in loc de a atrage aplicarea unei pedepse, atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ.

Nu vom insista asupra acestor preocupari, mai ales ca doctrina noastra nu a ajuns inca la un punct de vedere unitar. Insa, avand in vedere ca problema in discutie se confunda cu aceea cunoscuta in doctrina penala occidentala sub numele de "criteriul infractiunii administrative", este, credem, util sa aratam ca, in Germania (unde ideea crearii unui "drept penal administrativ" este destul de veche, fiind preluata din dreptul prusian), "infractiunile administrative" sunt concepute ca o forma aparte de ilicit, ca un tertium genus intre penal si administrativ, intrucat nu urmeaza regimul abaterilor administrative, ci raman supuse tratamentului rezervat "infractiunilor penale"; sau, in Italia, legea din 24 noiembrie 1981 prevede expres ca infractiunile administrative se supun principiilor dreptului penal, respectiv principiului raspunderii pentru vinovatie, al ineficientei erorii de drept, al neimputabilitatii in caz de legitima aparare etc., precum si dispozitiilor Codului de procedura penala, inclusiv in ceea ce priveste posibilitatea atacarii cu recurs a sanctiunii aplicate.