Dreptul subiectiv civil

DREPTUL SUBIECTIV CIVIL

1.1 NOTIUNE

Asa cum am precizat, prin continutul raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile.

Drepturile subiective constituie latura activa a continutului raportului juridic civil, iar oblgatiile constituie latura pasiva a acestuia.

Oricarui drept subiectiv civil ii corespunde o obligatie civila corelativa.

In literatura de specialitate s-au formulat, de-a lungul timpului o serie de definitii ale dreptului subiectiv civil. In formularea acestora s-a plecat de la imprejurarea ca nu exista o definitie legala a acestuia, iar pe de alta parte exista unele definitii pentru anumite drepturi subiective civile. Oricum, definitiile formulate in doctrina difera mai mult ca formulare nu ca esenta.

Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind " puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultatile, aptitudinile si puterile sale care nu sunt ingradite, sau, mai exact in limita in care ele nu sunt ingradite prin lege, sa fie nu numai respectate, adica nesuparate de altii sau de societate prin organele sale, ci sa fie, atunci cand ele s-au tradus in acte de vointa creatoare de raporturi cu altii, sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la indeplinire efectele raporturilor create " .

Intr-o alta formulare dreptul subiectiv este "puterea sau prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului), in calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic, de a pretinde subiectelor pasive sa dea ori sa faca sau sa nu faca ceva (sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni), folosind la nevoie, aparatul de constrangere al statului " 12.

Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineste dreptul subiectiv civil ca fiind "prerogativa pe care o acorda unei persoane dreptul obiectiv, prerogativa garantata prin mijloace juridice, de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumita conduita subiectului pasiv".

Ion Deleanu formuleaza: "dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege, in scopul valorificarii unui interes personal, direct, nascut si actual, legitim si juridic protejat, in acord cu interesul obstesc si cu normele de convietuire sociala" 14.

Intr-o alta formulare, Stefan Rauschi defineste dreptul subiectiv civil ca fiind "puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a savarsi anumite actiuni, precum si puterea de a pretinde subiectelor pasive sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni, apeland, la nevoie, la forta de constrangere a statului" 15

Intr-o definitie exhaustiva si lapidara in acelasi timp, definitie pe care o retinem, dreptul subiectiv civil este "posibilitatea recunoscuta de lege civila subiectului activ - persoana fizica ori persoana juridica - in virtutea careia aceasta poate, in limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei coercitive, statului, in caz de nevoie " .

In literatura juridica sunt si autori care au negat existenta drepturilor subiective. Astfel, Leon Duguit sustinea ca notiunea de drept subiectiv trebuie eliminata, intrucat nu poate fi vorba decat, fie de situatii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept intr-un caz sau altul, fie din situatii subiective modelate - de anumite persoane pentru folosinta lor, in mod temporar, cum sunt cele care rezulta, de pilda dintr-un contract si care sunt garantate de dreptul obiectiv. In ceea ce ne priveste admitem existenta drepturilor subiective civile ca expresie a personalitatii umane si a dreptului nostru la viata in societatea in care traim . In cuprinsul definitiei retinute de noi identificam elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil

- dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere, prerogativa sau facultate) recunoscuta de legea civila subiectului activ, persoana fizica ori persoana juridica.                      - in temeiul acestei posibilitati (putere, prerogativa sau facultate), subiectul activ: a) poate avea, el insusi, o anumita conduita (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial). b) poate pretinde o conduita corespunzatoare subiectului pasiv (sa dea, sa faca, sa nu faca ceva - cum este cazul dreptului de creanta - ca drept relativ).

c) poate apela la concursul fortei de constrangere a statului, in caz de nevoie (in situatia nerespectarii, nesocotirii sau incalcarii dreptului subiectiv civil).                           

1.2. CLASIFICARE

Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificari folosind diferite criterii. Vom retine, insa, doar cateva criterii mai importante cu consecinte teoretice si practice evidente. Astfel vom deosebi

- in functie de opozabilitatea lor - drepturi absolute / drepturi relative ;

- in functie de natura continutului lor - drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale ;

- in functie de corelatia dintre ele - drepturi principale / drepturi accesorii;

- in functie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure si simple / drepturi afectate de modalitati ;

Sunt autori ce considera inutila clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine in cadrul unor anumite institutii sau in contextul altor criterii. Spre exemplu in situatia primei clasificari precizate mai sus, se considera mai corect analizata opozabilitatea lor cand distingem drepturile reale de cele de creanta. Totusi, cu aceasta din urma precizare se impune retinerea unui numar minim de criterii ce nasc cateva clasificari reluate pe larg in cadrul unor institutii de drept civil. Vom analiza in continuare clasificarea propusa mai sus

Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte fata de toate persoanele fizice si juridice (erga omnes), presupunand un raport juridic civil stabilit intre una sau mai multe persoane determinate, ca subiect activ, si toti ceilalti participanti la relatiile sociale reglementate de lege, ca subiecti pasivi neindividualizati, in momentul nasterii raportului juridic, carora le revine obligatia negativa si universala de a se abtine de la savarsirea oricaror acte sau fapte de natura sa aduca vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le confera titularului sau. In momentul incalcarii dreptului absolut, subiectul pasiv se individualizeaza in persoana autorului atingerii aduse, care va fi obligat sa faca tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului in starea anterioara incalcarii. Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale - dreptul la viata, la integritate corporala, la sanatate, dreptul la nume, la onoare, la reputatie, dreptul de autor, dreptul la viata intima si privata - si unele drepturi patrimoniale - dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale.

Dreptul subiectiv civil relativ este acela in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza.

Caracteristicile dreptului relativ sunt:

are cunoscut titularul sau, fiind cunoscut si subiectul pasiv.

ii corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face in lipsa obligatiei) pe care o are un subiect pasiv determinat - este opozabil numai subiectului pasiv determinat.

Pentru comparatie, reluam in aceeasi structura caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut:

- are cunoscut numai titularul sau, titularul obligatiei corelative este nedeterminat, fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil, cu exceptia a insusi titularului dreptului subiectiv civil;

- ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere;                      - este opozabil tuturor - erga omnes - in sensul ca tuturor subiectelor de drept civil le revine obligatia de a nu-l incalca;

Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un continut economic, evaluabil in bani. Aceste drepturi sunt de regula, transmisibile in individualitatea lor de la un subiect la altul si se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile), daca titularul dreptului nu si-l exercita intr-o anumita perioada de timp expres prevazuta de lege.                     

In raport cu clasificarea anterioara dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanta).              

Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un continut economic, evaluabil in bani, fiind intim legat de personalitatea umana.                                

In ceea ce priveste clasificarea drepturilor patrimoniale in drepturi reale si drepturi de creanta, retinem:

Dreptul real - jus in re - este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta - jus ad personam - este acel drept patrimonial in temeiul caruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Se impune o scurta comparatie intre cele doua categorii de drepturi:

Asemanari - ambele sunt patrimoniale ;                              - ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active;

Deosebiri : - in cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv, fiind     nedeterminat, pe cand, in cazul dreptului de creanta sunt determinati ambii subiecti - cel activ (creditorul) si cel pasiv (debitorul) ;

- sub aspectele obligatiei civile corelative, dreptului real ii corespunde o obligatie generala si negativa, de non-facere, pe cand dreptului de creanta ii corespunde o obligatie al carui obiect poate fi a face (aut facere), a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare), dar a nu face ceva inseamna in acest caz obligatia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat la abstentiune

- numai dreptul real este insotit de prerogativa urmaririi si de cea

a preferintei, iar nu si dreptul de creanta. Prerogativa urmaririi consta in posibilitatea titularului dreptului real de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi, iar prerogativa preferintei consta in posibilitatea titularului dreptului real de a-si realiza dreptul sau cu intaietate sau preferinta ;

- drepturile reale sunt limitate, pe cand drepturile de creanta sunt nelimitate ;

Revenind la dreptul personal nepatrimonial, remarcam ca acesta este un drept         absolut, opozabil erga-omnes, nefacand parte din patrimoniul persoanei, nefiind cesibil catre alte persoane prin acte juridice, netransmitandu-se prin mostenire, exercitandu-se numai personal (nu si prin reprezentare), dreptul la actiune privind valorificarea sa in justitie fiind imprescriptibil (cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege).

Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte :                           

- drepturi care privesc integritatea fizica si morala si existenta persoanei:

dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la onoare, cinste ori reputatie, dreptul la demnitatea umana ;                                               

drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei, astfel :

a)       persoana fizica: dreptul la nume, dreptul la pseudonim, dreptul la domiciliu si resedinta, dreptul la o stare civila.          

b)       persoana juridica: dreptul la denumire, dreptul la sediu, etc.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

- drepturi care privesc latura personal-nepatrimoniala a drepturilor de creatie intelectuala ce izvorasc din opera literara, artistica ori stiintifica si din inventie. Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori inventiei (numit " dreptul la paternitatea operei sau inventiei "). Fiind legate de individualitatea persoanei, incalcarea drepturilor personale nepatrimoniale, nu da nastere, in principiu, unei obligatii de reparatie patrimoniala, deoarece ea nu atrage intodeauna o paguba materiala, ci, cel mai adesea numai un prejudiciu moral, pentru care se acorda reparatii social-morale (prin aplicarea unor sanctiuni disciplinare, administrative, penale).                                 Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate si de drepturi patrimoniale. De exemplu - dreptul de autor da nastere unui drept de remuneratie, din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensa. In aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmeaza regimul drepturilor patrimoniale, fiind astfel transmisibile, titularul putand renunta la ele, fara ca dreptul nepatrimonial care le-a generat sa dispara. Drepturile reale, la randul lor se clasifica in drepturi reale principale si drepturi reale accesorii. Principial, drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.

Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de vreun alt drept. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta unui alt drept subiectiv civil, cu rol de drept principal.

Aceasta clasificare isi are rezonanta in adagiul accesorium sequitur principale, in sensul ca soarta dreptului accesoriu este determinata de cea a dreptului principal.                      Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine statator, care da nastere in mod direct unui drept la actiune si in puterea caruia, titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumita conduita sau sa desfasoare el insusi o anumita conduita, sub protectia legii . Deci nasterea, valabilitatea si stingerea unui drept principal nu sunt conditionate de existenta valabila a unui alt drept. Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenta de sine statatoare, in sensul ca el exista pe langa un alt drept principal, astfel incat nasterea, existenta lui valabila, precum si stingerea depind de existenta valabila a dreptului principal . Drepturile reale principale sunt limitate ca numar si anume: - dreptul de proprietate publica ;

dreptul de proprietate privata ;

dreptul de uzufruct ;                                                         

dreptul de uz ;

dreptul de abitatie ;

dreptul de servitute ;

dreptul de superficie ;

Referitor la materia drepturilor reale principale, in fata instantelor s-au ridicat probleme interesante.

Astfel: 1) Nerespectarea de catre cumparatori a clauzei prin care s-a constituit in favoarea vanzatoarei un drept real imobiliar de abitatie chiar in cazul in care culpa acestora ar fi dovedita, nu justifica solutia de rezolutiune a contractului de vanzare-cumparare. In vederea valorificarii dreptului sau derivand din actul juridic cu caracter constitutiv, incorporat in contractul incheiat in forma autentica, vanzatoarea are la dispozitie, la alegere, pentru a reintra in spatiul locativ a carui folosinta si-a rezervat-o, fie o actiune reala (confesorie), care indeplineste pentru titularul unui drept de abitatie acelasi rol pe care il are actiunea in revendicare pentru proprietar, fie o actiune personala fundata pe actul juridic care constituie titlul abitatiei.                        

( Decizia Sectiei civile nr. 1767 din 29 septembrie 1992)

S.C.I. a chemat in judecata pe paratii M.S. si M.Gh. , solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea contactului de vanzare- cumparare, incheiat in forma autentica la 10 martie 1984, cat si sa se restituie cotravaloarea folosintei imobilului si a bunurilor personale insusite de parati, fara consimtamantul reclamantei, cat si a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani.           In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu paratii si-a rezervat dreptul de a locui in camera de la mijloc a casei, cu acces la bucatarie si camara insa, paratii s-au extins in tot imobilul interzicandu-i folosirea spatiului de proprietate; de asemenea, a mai precizat ca paratii au interzis accesul persoanelor care o ingrijau sau o vizitau, fiind nevoita sa se mute la fiul sau din Targoviste. Judecatoria Targoviste, prin sentinta civila nr. 1552 din 17 septembrie 1991, a admis, in parte actiunea reclamantei si a anulat contractul de vanzare-cumparare intervenit intre parti, reclamanta urmand sa restituie paratilor pretul de 100.000 lei platit la data cumpararii imobilului.

In motivarea solutiei s-a retinut ca, intre reclamanta si parati s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare, prin care vanzatoarea si-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vietii intr-una din camere cat si de a folosi bucataria imobilului instrainat, clauza care, asa dupa cum rezulta din probele administrate, nu a fost respectata de cumparatori, care au alungat-o din casa pe vanzatoare. Recursurile declarate de reclamanta S.C.I. si paratii M.D. si M.Gh. impotriva sentintei au fost respinse, de Tribunalul judetean Dimbovita, prin decizia nr. 77 din 29 ianuarie 1992. Constatand ca prima instanta a dispus anularea contractului de vanzare-cumparare pentru cauze ulterioare si nu concomitente momentului incheierii conventiei, tribunalul judetean a mentinut solutia dar a substituit motivarea.

S-a aratat ca, solutia primei instante este justa intrucat din probele administrate rezulta ca paratii cumparatori nu au respectat clauza potrivit careia vanzatoarea are dreptul de a locui pe toata durata vietii intr-una din camerele casei cu acces la bucatarie si camara, astfel ca, aceasta din urma este indreptatita sa solicite rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare incheiat in forma autentica la 10 martie 1984.  

S-a mai mentionat ca, problema prescriptiei nu se pune deoarece dreptul la actiune s-a nascut abia in iulie 1990, in momentul in care paratii au interzis accesul reclamantei la incaperea a carei folosinta si-a rezervat-o.

In conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr. 60/1968 si ale art. 329 din Codul de procedura civila, impotriva hotararilor pronuntate in cauza s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv ca sunt vadit netemeinice si esential nelegale. In motivarea recursului extraordinar s-a sustinut ca instantele au facut o incompleta analiza a probelor dosarului omitand sa analizeze declaratiile unor martori din care rezulta ca timp de mai multi ani paratii au fost in bune relatii cu reclamanta careia i-au asigurat normala folosinta a spatiului locativ pe care si l-a rezervat, dar ca din iulie 1990, sub influenta unor rude, vanzatoarea si-a parasit fara justificare locuinta si s-a mutat la fiul sau.

Recursul extraordinar este intemeiat, pentru motivele ce se vor arata in continuare. Prin actiune reclamanta a solicitat rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare pe motiv ca paratii cumparatori nu si-au indeplinit obligatiile pe care si le-au asumat.

Reclamanta nu a negat ca paratii au platit pretul convenit si ca au luat bunul cumparat in primire si ca deci si-au satisfacut obligatiile asumate in calitate de cumparatori, dar a pretins ca acestia o impiedica sa locuiasca in incaperea a carei folosinta si-a rezervat-o.     

Din examinarea contractului de vanzare-cumparare, se constata ca acesta cuprinde in fond, doua acte juridice distincte, incorporate in acelasi inscris si anume, pe de o parte, contractul de vanzare-cumparare, act translativ, avand ca obiect proprietatea asupra casei si celorlalte constructii si pretul, iar, pe de alta parte, conventia prin care partile au constituit un drept de abitatie viagera asupra unei camere care este "titlul abitatiei" prin "vointa omului" ca act constitutiv.

Nerespectarea de catre parati a celui de-al doilea act juridic cuprins in contractul incheiat prin care s-a constituit in favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitatie, chiar in cazul in care culpa cumparatorilor ar fi dovedita, nu justifica solutia instantelor care au dispus rezolutionarea contractului de vanzare-cumparare. In vederea valorificarii dreptului sau derivand din actul juridic cu caracter constitutiv, incorporat in contractul incheiat in forma autentica, reclamanta are la dispozitie, la alegere pentru a reintra in spatiul locativ a carui folosinta si-a rezervat-o, fie o actiune reala (confesorie), care indeplineste pentru titularul unui drept de abitatie acelasi rol pe care il are actiunea in revendicare pentru proprietar, fie o actiune personala fundata pe actul juridic care constituie titlul abitatiei. Rezulta, deci, ca reclamanta nu avea posibilitatea sa solicite rezolutiunea actului translativ de proprietate deoarece paratii cumparatori si-au executat obligatiile asumate prin contractul de vanzare-cumparare. Cum instantele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei si au solutionat pricina in afara cadrului legal aratat, curtea urmeaza sa admita recursul extraordinar, sa caseze hotararile atacate si sa trimita pricina pentru rejudecare la Judecatoria Gaesti.

2) Prin loc infundat, al carui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului, se intelege acel loc care nu are nici o iesire la calea publica - prin aceasta avandu-se in vedere nu numai imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica - ci si cazurile in care iesirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa.

Dimpotriva, ori de cate ori are iesire la calea publica pe un drum care in anumite imprejurari este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, textul mentionat nu-si gaseste aplicarea.      Incovenientele sau greutatile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publica raman la aprecierea instantei, care trebuie sa se intemeieze pe o cunoastere temeinica a situatiei de fapt.

( Decizia Sectiei civile nr.2275 din 23 octombrie 1991)

C. Gh. si C.F. au chemat in judecata pe A.D., A.M., A.V., si Statul Roman prin Primaria Judetului Valcea pentru ca paratii persoane fizice sa fie obligati sa le permita trecerea pe terenul ce constituie cale publica, in portiunea de la curtea reclamantilor la drumul national, sa desfiinteze gardul si sa defriseze pomii fructiferi plantati pe acest traseu.

In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o ulita paralela cu soseaua, pe care paratii au ocupat-o abuziv, au imprejmuit-o cu gard, in primavara anului 1990. Prin sentinta civila nr.4576 din 8 octombrie 1990, Judecatoria Ramnicu Valcea, a fost respinsa actiunea ca nefondata. Recursul declarat de reclamanti impotriva acestei hotarari a fost admis, prin decizia civila nr. 43 din 14 ianuarie 1991, a Tribunalului Judetean Valcea, prin care a fost casata sentinta, cu retinerea cauzei spre rejudecare.

Rejudecand cauza, acelasi tribunal, prin decizia civila nr. 437 din 25 martie 1991, a admis actiunea si a stabilit servitutea de trecere in favoarea reclamantilor in varianta a II a raportului de expertiza tehnica.

Considerand vadit netemeinice si esential nelegale toate hotararile pronuntate in cauza, prin recursul extraordinar de fata, procurorul general a solicitat casarea lor si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, pentru a se administra probe noi spre a se stabili fara dubiu daca proprietatea reclamantilor are sau nu iesire la calea publica. Recursul extraordinar fiind intemeiat, va fi admis in sensul celor ce urmeaza:                                                    Potrivit art. 616 si urmatoarele din Codul Civil prin loc infundat se intelege acel loc care nu are nici o iesire la calea publica. Se are in vedere imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica, precum si cazurile in care iesirea la calea publica ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa. Dimpotriva, ori de cate ori locul are iesire la calea publica pe drum un care in anumite imprejurari este impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, textul mentionat nu-si gaseste aplicarea. Inconvenientele sau greutatile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publica raman la aprecierea instantei, care trebuie sa se intemeieze pe o cunoastere temeinica a situatiei de fapt.

In speta, rezulta din raportul de expertiza facut de ing. I.V. si schita anexa ca reclamantii au acces de la terenul lor spre calea publica, printr-o poarta secundara, dar ca acest acces este greoi, cu diferenta de nivel de 15⁰, deci peste normativul tehnic normal ce prevede o panta de 8⁰.

S-a constatat, deci, ca reclamantii au iesire la calea publica, numai ca se remarca lipsa de vizibilitate la drumul public, ce este specifica si celorlalte curti limitrofe.

Expertul a indicat aceasta inclinatie a pantei de acces de 15⁰, fara a intocmi schita acesteia si a indica eventuale posibilitati de reducere a inclinatiei si costul unor atari amenajari. Cum si alti proprietari de terenuri folosesc aceasta cale de acces este de examinat temeinicia actiunii si in raport de aceasta situatie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte parti prin recunoasterea servitutii de trecere.

Din modificarea actiunii si raspunsul paratilor la interogatoriu rezulta ca pe terenul paratilor sunt plantati pomi fructiferi. Aceasta impune a se constata si evalua eventuala paguba produsa proprietarilor terenului aservit prin defrisarea terenului in cazul confirmarii punctului de vedere al reclamantilor.

Fata de cele aratate, recursul extraordinar de fata urmeaza a fi admis, a se casa hotararile atacate si a se trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante de fond. Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt urmatoarele: - dreptul de gaj : care consta in dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil, in virtutea caruia creditorul poate, fie sa retina lucrul cu aprobarea justitiei, fie sa se despagubeasca din pretul obtinut pe el, cu preferinta fata de alti creditori, in cazul in care debitorul nu si-a executat de buna voie obligatia.

- dreptul de ipoteca : care consta in garantia oferita creditorului(ipoteca) ce se va despagubi din valoarea unui imobil, cu preferinta si indiferent in mana cui s-ar afla acest bun in momentul executarii. Ipoteca poate fi legala sau conventionala. Cazuri de ipoteca legala gasim in: Legea 22/1969 - privind constituirea de garantii de catre gestionari, Ordonanta Guvernului nr.11/1996 - privind executarea creantelor bugetare.

privilegiile : sunt cauze legale de preferinta in virtutea carora, data fiind

calitatea creantei, creditorii pot obtine plata datoriei, cu preferinta, chiar inaintea creditorilor ipotecari.

dreptul de retentie : este dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat in detentia sa, pana ce debitorul nu ii plateste tot ceea ce ii datoreaza in legatura cu acel bun (ex: are drept de retentie depozitorul asupra lucrului depozitat, pana cand deponentul isi va plati cheltuielile facute cu pastrarea, conservarea acestuia).

Spre deosebire de celelalte garantii reale, dreptul de retentie este o garantie reala pur pasiva, o aplicatie a exceptiei de neexecutare a contractului, deoarece nu confera si dreptul de a urmari bunul, ci poate fi exercitat atata timp cat bunul nu a fost predat.

Conform ultimului criteriu de clasificare, folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure si simple si drepturi subiective civile afectate de modalitati. In ceea ce priveste drepturile reale accesorii dorim sa expunem o speta interesanta ridicata in fata instantei la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti. Astfel, orice persoana, care detine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate sa retina acel bun si, deci, sa refuze restituirea pana ce i se plateste datoria legata de bunul respectiv.

Dreptul de retentie, reglementat expres de dispozitiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice, are o aplicare mai larga, fiind recunoscut oricarui detinator al

unui bun, ca un drept real de garantie atunci cand exista o datorie in legatura cu bunul a carui restituire se cere.

Referitor la raporturile locative, art.1444 din Codul Civil precizeaza locatarii nu pot fi dati afara mai inainte de a fi dezdaunatiti de catre locator . Dreptul de retentie poate fi invocat pe cale de exceptie de catre detinatorul bunului. Mai mult, constituind un mijloc de aparare al celui chemat in judecata pentru restituirea unui bun, instanta are datoria, in temeiul art.130, alin. 2 din Codul de procedura civila, sa puna in discutia partilor, in mod expres, toate aspectele legate de restituirea bunului, pentru ca detinatorul sa fie pus in situatia de a-si face toate apararile inclusiv de a cere acordarea dreptului de retentie.         

(Decizia Sectiei civile nr. 2018 din 2 noiembrie 1992)

M.M. a chemat in judecata pe S.N. si pe S.C. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr.116 in str.Turda, nr.127, bl.2, sc.C, et.5, Sectorul 1, Bucuresti, sustinand ca paratii in prezent nu au nici un titlu legal pentru detinerea acestui apartament, intrucat ordonanta de adjudecare in baza careia au ocupat locuinta a fost desfiintata de Curtea Suprema de Justitie

Prin sentinta civila nr.897 din 12 martie 1991, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea si a dispus evacuarea paratilor pentru lipsa titlului locativ, obligandu-i la plata cheltuielilor de judecata. Recursul declarat de pariti a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia a III civila, prin decizia nr.1595 din 22 octombrie 1991. Considerand ca hotararile enuntate sunt vadit netemeinice si esential nelegale, procurorul general a declarat recurs extraordinar si a cerut modificarea acestora in sensul respingerii actiunii de evacuare, intrucat cauza in care s-a dat ordonanta de adjudecare in favoarea paratilor nu este definitiv solutionata, si a fost trimisa de catre Curtea Suprema de Justitie,spre rejudecare. Examinand cauza in raport de actele dosarului ce constata urmatoarele:

Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M.M.cu ocazia impartirii bunurilor comune dobandite impreuna cu Gh.D. Pentru realizarea creantelor stabilite in favoarea sa prin hotararea de partaj,   Gh.D.a solicitat vanzarea la licitatie publica a apartamentului. Urmare a procedurii executorii silite, apartamentul a fost adjudecat de sotii S.N.si S.C. la pretul de 134.000.lei, prin sentinta civila nr. 4196 din 28 august 1989 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti confirmata prin respingerea recursului debitoarei, de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti-Sectia a-IV-a civila (decizia nr.2907 din 13 noiembrie 1989).

In baza acestor hotarari, S.N. si S.C. au ocupat apartamentul adjudecat. Hotararile mentionate au fost insa casate de Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila - prin decizia nr. 2135 din 7 noiembrie 1990, cauza fiind trimisa pentru rejudecare cu indrumarea de a fi respectate cerintele legale referitoare la vanzarea prin licitatie publica.

Imprejurarea ca dosarul avand ca obiect executarea silita prin vanzare la licitatie publica a apartamentului in litigiu se afla in rejudecare nu justifica, prin ea insasi, respingerea cererii de evacuare formulata de M.M. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al paratilor pentru detinerea acestui apartament a fost desfiintat, iar dobandirea proprietatii printr-o noua ordonanta de adjudecare este incerta. In aceste conditii, propunerea din recursul extraordinar in sensul de a fi modificate hotararile si respinsa actiunea in evacuare nu poate fi primita.

Dar, hotararile sunt gresite cu privire la un alt aspect.

Orice persoana care detine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate sa retina acel bun si, sa refuze restituirea, pana ce i se plateste datoria legata de bunul respectiv. Dreptul de retentie, reglementat expres de dispozitiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice, are o aplicare mai larga, fiind recunoscut oricarui detinator al unui bun, ca un drept real de garantie, atunci cand exista o datorie in legatura cu bunul a carui restituire se cere21.

Referitor la raporturile locative, art.1444 din Codul Civil precizeaza " locatarii nu pot fi dati afara mai inainte de a fi dezdaunati de catre locator . Dreptul de retentie poate fi invocat pe cale de exceptie de catre detinatorul bunului. Mai mult, constituind un mijloc de aparare al celui chemat in judecata pentru restituirea unui bun, instanta are datoria, in temeiul art. 130 alin. 2 din Codul de procedura civila, sa puna in discutia partilor, in mod expres, toate aspectele legate de restituirea bunului, pentru ca detinatorul sa fie pus in situatia de a-si face toate apararile, inclusiv de a cere acordarea dreptului de retentie. In speta paratii au platit la adjudecarea imobilului pretul apartamentului fiind, deci, de necontestat existenta unei datorii in legatura cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea.

Totodata au precizat ca au adus imbunatatiri apartamentului, dar instanta, ignorand obligatia stabilita de art.130 din Codul de procedura civila, nu i-a indrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca.

Declarand recurs impotriva sentintei, paratii s-au referit expres la acordarea dreptului de retentie, aparare pe care instanta de recurs a inlaturat-o mentionand posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea, de catre parati, a sumelor platite de ei pentru si in legatura cu apartamentul in discutie. O asemenea concluzie este eronata, fiind necesar ca apararile paratilor referitoare la detinerea apartamentului sa fie analizate in litigiul avand ca obiect evacuarea lor. In aceste conditii, hotararile instantelor sunt gresite, impunandu-se casarea lor si rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apararilor paratilor, sens in care urmeaza sa fie admis recursul extraordinar, in temeiul art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedura civila.

Dreptul pur si simplu - este acela care confera titularului o completa putere si siguranta, el producandu-si efectele din momentul nasterii, in mod definitiv si irevocabil, deoarece nu este afectat de vreo modalitate. Aceste drepturi constituie regula. Un asemenea drept poate fi exercitat de indata dupa nasterea lui, neconditionat. Este un asemenea drept, spre exemplu, dreptul de proprietate dobandit de donator, printr-un "dar manual".

Este afectat de modalitati acel drept subiectiv civil a carui existenta ori exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa ori incerta.

Modalitatile actului juridic civil sunt: termenul, conditia si sarcina si, in consecinta este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este insotit de o imprejurare viitoare care se subsumeaza acestor modalitati.

Vom analiza pe scurt cele trei modalitati.                             Termenul este acel eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata inceperea ori stingerea exercitiului drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative.

Termenul poate fi suspensiv, atunci cand amana inceputul exercitiului dreptului subiectiv civil si executarii obligatiei corelative.

Termenul poate fi extinctiv, atunci cand amana stingerea exercitiului dreptului subiectiv civil si executarii obligatiei civile corelative. Termenul poate fi stabilit in favoarea debitorului, in favoarea creditorului sau in favoarea amandurora.

Termenul poate fi voluntar - cand este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral, legal - cand este stabilit prin lege si judiciar - cand este acordat de instanta.

Termenul poate fi si cert - cand implinirea sa este cunoscuta (ca data) si incert - cand implinirea sa nu este cunoscuta ca data calendaristica, desi implinirea lui este sigura.

In ceea ce priveste efectele termenului, este de remarcat ca acesta afecteaza doar executarea actului, iar nu si existenta sa.

Prin conditie se intelege acel eveniment viitor si nesigur ca realizare de care depinde existenta dreptului subiectiv civil si a obligatiei corelative.

Conditia poate fi suspensiva - atunci cand de ea depinde nasterea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative si rezolutorie - atunci cand de realizarea ei depinde desfiintarea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative.

Conditia poate fi cauzala - atunci cand realizarea ei depinde in exclusivitate de hazard, mixta - atunci cand realizarea ei depinde de vointa uneia din parti si de aceea a unei alte persoane determinate, potestativa - atunci cand realizarea conditiei depinde exclusiv de vointa uneia din parti (conditie pur potestativa) sau cand realizarea ei depinde de vointa uneia din parti si de un fapt exterior ori de vointa unei persoane nedeterminate (conditie potestativa simpla).

In ceea ce priveste efectele conditiei, retinem ca aceasta afecteaza insasi existenta drepturilor subiective civile si a obligatiilor civile corelative, fiind retroactiva.

Sarcina ca modalitate este acea obligatie de a da, a face sau a nu face ceva impusa de dispunator gratificatului in actele cu titlu patrit-liberalitati.

Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil in caz de neexecutare, ci doar eficacitatea acestuia, mai exact ineficacitatea lui, respectiv revocarea actului ca sanctiune tipica in aceasta materie . Ceea ce, o parte a literaturii juridice desemneaza cu sintagmele "drept eventual" ori "drept viitor" reprezinta, nu drepturi subiective

civile concrete, ci simple elemente ale capacitatii de folosinta, conform unor alte opinii la care achiesam.                                            

1.3. RECUNOASTEREA, OCROTIREA SI EXERCITAREA   DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. ABUZUL DE DREPT

Privitor la recunoasterea drepturilor subiective civile retinem ca exista o recunoastere globala, generala a acestora si o recunoastere speciala. Decretul nr.31/1954 realizeaza recunoasterea drepturilor subiective civile in general, pentru persoanele fizice in art.1, iar pentru persoanele juridice in art.2 al aceluiasi act normativ.

Art.1. prevede: "Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire . ".

Art.2 prevede: "Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice, organizatiile . , precum si organele de stat si celelalte institutii de stat, intreprinderile si organizatiile economice de stat sau cooperatiste, orice organizatii obstesti, ca si societatile de colaborare economica sunt recunoscute in scopul de a asigura cresterea neincetata a bunastarii materiale si a nivelului cultural al oamenilor muncii, prin dezvoltarea puterii economice a tarii".

Dincolo de formularea tehnico-juridica inadecvata, in acest ultim caz, se pastreaza ideea, de ocrotire si recunoastere a drepturilor civile unei persoane juridice. In ceea ce priveste recunoasterea speciala a drepturilor subiective civile, vom identifica o serie de izvoare de drept civil, prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi.

Mentionam, astfel:     

- Codul Civil recunoaste majoritatea drepturilor patrimoniale (reale si de creanta), prin chiar reglementarea lor (nastere continut incetare).                   Astfel, in Cartea a-II-a "Despre bunuri si despre deosebitele modificari ale proprietatii" sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute abitatie), iar in Cartea a-III-a "Despre diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea" , sunt reglementate drepturile de creanta (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor in materia succesiunilor (legala si testamentara) si cea a contractelor civile (vinderea, schimbul, locatiunea, societatea, mandatul, comodatul, imprumutul, depozitul, jocul si prinsoarea, renta viagera).

- Decretul nr.31/1954 reglementeaza: atributele de identificare - nume si domiciliu, pentru persoana fizica; denumire si sediu, pentru persoana juridica; drepturile personale nepatrimoniale: la onoare, reputatie, de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator; starea civila.

- Pactul international privind drepturile civile si politice ale omului si Conventia Internationala privind Drepturile Copilului, recunosc de asemenea, multe drepturi subiective civile pentru persoana fizica.

- Constitutia consacra, de asemenea, anumite drepturi fundamentale ale cetateanului roman care, insa, sunt drepturi subiective civile. Astfel, potrivit art.3, alin.1 din Decretul nr. 31/1954: "Drepturile sunt ocrotite de lege".  

Iar, potrivit art. 26 din acelasi act normativ: "Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la ocrotire egala din partea legii. In aceasta privinta, legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricarei discriminari, in special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare".           Mentionam ca Decretul nr. 31/1954 contine un intreg capitol - Capitolul -III - "Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale".

In cazul incalcarii unui drept subiectiv civil, titularul sau poate chema in judecata civila persoana raspunzatoare de stirbirea dreptului. Instanta competenta, legal investita cu solutionarea pricinii civile va da o hotarare judecatoreasca care, dupa ce va ramane definitiva, avand putere de lucru judecat, va putea fi pusa in executare silita ajungandu-se astfel, la restabilirea ordinii de drept, in general si a dreptului subiectiv civil incalcat, in special. Deci, in mod obisnuit, mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile il constituie procesul civil, reglementat, in principal, de catre Codul de procedura civila. Trebuie sa punctam doua aspecte:

1. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. 31/1954 in Capitolul III -"Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale".

Astfel, potrivit art. 54: " Persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, in dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau in orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instantei judecatoresti incetare savarsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus aratate. Totodata, cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instantei sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins".

De asemenea, potrivit art. 55: "Daca autorul faptei savarsite fara drept nu indeplineste, in termenul stabilit prin hotarare, faptele destinate sa restabileasca dreptul atins, instanta judecatoreasca va putea sa-l oblige la plata in folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de intarziere, socotita de la data expirarii termenului de mai sus. Aceasta amenda poate fi pronuntata si prin hotarare data asupra cererii facuta potrivit art. 54". In fine, art.56 dispune: "Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite si dupa moarte, in masura stabilita de lege sau de regulile de convietuire . ".

2. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ. Astfel, potrivit art.1, ali.1 din lege: " Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata".

Desigur, in ceea ce priveste ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie sa avem in vedere si alte acte normative, care ar consacra un anumit drept subiectiv civil si ar prevedea si particularitatile protectiei sale juridice.

In ceea ce priveste exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta sa se faca conform unor principii care sa asigure o ordine de drept reala, evitand ceea ce se numeste abuz de drept. In acest sens, precum am vazut, dreptul subiectiv civil, care este o posibilitate juridica, nu trebuie confundat cu exercitarea lui, care este posibilitatea materializata.23

In dreptul civil, principiul este acela ca exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie, fiind lasata la latitudinea titularului. In dreptul procesual civil, acest principiu, din dreptul material, substantial se cheama "principiul disponibilitatii".                   Dreptul subiectiv civil inseamna, dupa cum am aratat, cu ocazia definirii lui, nu numai posibilitatea unei conduite ci si masura acelei conduite. Tocmai aceasta "masura" cere sa precizam principiile care trebuie observate de catre titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitarii dreptului sau.

Aceste principii sunt

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic si social - principiu instituit expres de art. 3, alin.2 din Decretul nr. 31/1954.                                  - dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii si moralei, este principiul ce rezulta din mai multe norme de drept civil, cum este cea a art.5 Cod Civil: " Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna-credita. Desi art. 970, alin.1 din Codul Civil prevede Conventiile trebuie executate cu buna credinta , deci cu referire expresa la executarea conventiilor , trebuie admis ca suntem in prezenta unei dispozitii legale cu valoare de principiu, astfel ca se aplica si exercitarii drepturilor subiective civile, in general; acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constitutional (art.54), buna-credinta fiind dintotdeauna o piatra de temelie a sistemului nostru de drept.

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat in limitele sale materiale sau juridice; spre exemplu, proprietarul unui teren trebuie sa respecte hotarul, linia vecinatatii, iar imprumutatorul nu poate cere de la imprumutat decat ceea ce datoreaza.

Concluzionand, putem afirma ca, daca un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii, isi va dovedi exactitatea adagiul "cine isi exercita dreptul sau, nu vatama pe altcineva".

ABUZUL DE DREPT

Drepturile subiective civile, in principiu, nu sunt absolute, ci relative. Ele sunt susceptibile de abuz si in acest caz, titularul este chemat sa raspunda.

Cu privire la abuzul de drept s-au conturat doua conceptii

Conceptia subiectiva, mai restrictiva (consacrata de Codul civil german) considera ca este abuziv exercitiul unui drept daca este realizat cu intentia de a pagubi pe altul sau actul de exercitiu contrar moralei.

O conceptie mai larga, teleologica, cu privire la abuzul de drept este consacrata de art. 1-3 din Decretul nr.31/1954.                     Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuziva daca se face: - cu incalcarea scopului economic si social pentru care a fost cerut;

cu incalcarea legii si a moralei;

cu rea credinta;

cu depasirea limitelor sale, externe si interne. Daca dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe, dar cu incalcarea celor interne, exercitiul este abuziv (de exemplu, daca proprietarul ridica pe terenul sau o constructie, respectand limitele externe, dar ea este ridicata cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului).

Aplicatia ideii de abuz de drept o gasim si in art. 723 din Codul de procedura civila conform caruia "drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege. Partea care foloseste aceste drepturi in chip abuziv raspunde pentru pagubele pricinuite". Intentarea unei actiuni neintemeiate (numai pentru a-l sicana pe parat) ori nerecunoasterea unui drept a carui existenta este vadita (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru ca exercitiul drepturilor respective este abuziv. Exista unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz, deoarece exercitarea lor implica o apreciere personala. De exemplu dreptul de a revoca o dispozitie testamentara, dreptul de a dispune pentru cauza de moarte de cota - parte disponibila, dreptul partilor de a consimti la adoptarea copilului.