Dreptul romanesc dupa 1989

DREPTUL ROMANESC DUPA 1989

CADEREA REGIMULUI CEAUSIST

La sfarsitul anului 1989, evenimentele politice din Europa anuntau caderea regimurilor comuniste. Unificarea Germaniei, inlaturarea lui Honecher, Jivkov, Kadar, Jarujevski etc. puneau capat perioadei "razboiului rece". In noiembrie 1989, la Bucuresti se desfasurau lucrarile Congresului al XIV-lea al PCR, iar in decembrie acelasi an, la Moscova, avea loc intalnirea "frateasca si tovaraseasca" dintre conducatorii partidelor comuniste si muncitoresti. Ofensiva Occidentului, "bunavointa" Moscovei, dar mai ales starea de nemultumire a romanilor datorata regimului ceausist au scos in strada populatia la Timisoara, Bucuresti, apoi si in celelalte orase ale tarii. Sub presiunea poporului, regimul totalitar a cazut.

Presiunea strazii, dar si lipsa de experinta democratica au dus Romania intr-o perioada de tranzitie, in care trebuiau realizate pluralismul politic, economia de piata, regimul democratic cerut de imperativele politice ale sfarsitului de mileniu.

Alegerile din mai 1990 au adus noi institutii: Parlamentul si Presedintia Romaniei. "Constitutia din anul 1991 apare nu numai ca o expresie a vointei Adunarii Constitutionale, ci si ca o consecinta a evolutiilor inaugurate de Revolutia din decembrie 1989" (Ioan Muraru, Drept Parlamentar).

CONSTITUTIA DIN ANUL 1991

Schimbarea doctrinei ideologice, a cadrului institutional de exercitare a puterii si, in consecinta, a regimului politic in Romania, a avut loc in urma Revolutiei din decembrie 1989, in etape succesive desfasurate cu rapiditate, confirmate prin Constitutia anului 1991. Constitutia adoptata prin referendum, la 8 decembrie 1991, prezinta in primele 14 articole "Principiile generale". Statul roman este reprezentat ca un stat unitar, cu un regim democratic semi-prezidential.

Titlul I reglementeaza "Drepturile, libertatile fundamentale si indatoririle fundamentale"; art. 40 mentioneaza "dreptul la greva", art. 41 "protectia proprietatii private", art. 30 "libertatea de exprimare", art. 48 "dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica".

Legiuitorul roman a avut o noua conceptie asupra promovarii si apararii drepturilor si libertatilor cetatenesti, precum si asupra racordarii Romaniei la standardele internationale in domeniul drepturilor omului si al formei de guvernamant. Astfel, a fost inclusa in Constitutia Romaniei intreaga gama de drepturi si libertati fundamentale ale cetateanului, consacrate deja in documentele internationale. Legea fundamentala, adoptata in 1991 si revizuita in 2003, are o viziune sistemica globala si, totodata, integrata atunci cand abordeaza problematica drepturilor si libertatilor fundamentale. Constitutia marcheaza universalitatea drepturilor si indatoririlor fundamentale sub toate aspectele. Din art. 16 alin.2 se desprinde principiul "nimeni nu este mai presus de lege". De remarcat este faptul ca legatura intre cetateanul roman si statul sau nu se limiteaza numai la teritoriul national, cetatenii romani bucurandu-se de protectia statului roman, oriunde s-ar afla. Alaturi de drepturile si libertatile cetatenesti (egalitatea in drepturi, dreptul la munca, dreptul la odihna, dreptul la invatatura, dreptul la asigurarea materiala, drepturile electorale, libertatea constiintei, libertatea cuvantului, dreptul la viata, dreptul la petitionare, dreptul la libera circulatie etc.), Constitutia prezinta si indatoririle fundamentale ale cetatenilor: fidelitatea fata de tara, respectarea Constitutiei si a legilor, apararea tarii, contributiile financiare, exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor, precum si a indatoririlor fundamentale.

Constitutia Romaniei, in scopul apararii drepturilor si libertatilor cetatenesti, aduce pentru prima data in istoria romanilor o institutie occidentala - "Avocatul Poporului" (art. 55-57), dar si Consiliul Legislativ si Curtea Constitutionala.

In titlul III, intitulat "Autoritatile publice", sunt mentionate: 1. Parlamentul; 2. Presedintele; 3. Guvernul.

Parlamentul Romaniei. Conform Constitutiei, Parlamentul Romaniei este bicameral (la origine, unicameral). Inlocuirea structurilor de putere totalitara in decembrie 1989 au permis, conform legii fundamentale adoptate in 1991, revenirea la forma si organizarea parlamentara din perioada interbelica. Constitutia Romaniei stipuleaza faptul ca "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii"[1]. Parlamentul este alcatuit conform principiului reprezentarii vointei suverane a poporului. Camerele nou alese se intrunesc la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri, in urma emiterii decretului prezidential. Prima sedinta este condusa de presedintele de varsta, impreuna cu patru secretari, desemnati dintre cei mai tineri parlamentari, membri ai Camerei Deputatilor si, dupa caz, ai Senatului. Dupa validarea mandatelor de deputat si senator, conform vechiului regulament al Camerei Deputatilor si Senatului, se alege Biroul permanent (organismul de conducere al celor doua corpuri legislative) pentru fiecare camera, presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor (pe durata mandatului Parlamentului, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt inscrise numele si prenumele tuturor candidatilor propusi de grupurile parlamentare). Fiecare deputat si senator depune un juramant de credinta fata de lege si popor in forumul unit. Cele doua camere sunt organizate pe grupuri parlamentare si pe comisii, conform Legii electorale si regulamentelor interne. Lucrarile de specialitate pregatitoare deliberarii in camere sunt efectuate de comisiile parlamentare[2]. Camera Deputatilor si Senatul isi desfasoara activitaea in sesiuni ordinare si extraordinare, pe parcursul unei legislaturi, in sedinte in plen, in sedinte comune, in sedinte de comisii.

Principala functie a Parlamentului este cea legislativa (etape: initiativa, dezbatere, votare, mediere, promulgare). In afara de aceasta, Parlamentul are si functiile de control parlamentar (cu suport teoretic in principiul separatiei si echilibrului puterilor; acordarea si retragerea increderii guvernului, aprobarea unor acte ale executivului, intrebari si interpelari, anchete parlamentare, angajarea raspunderii Guvernului din proprie initiativa, suspendarea si punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei, solicitarea urmaririi penale a membrilor Guvernului etc.), de informare, de desemnare prin investire, alegere sau numire a unor autoritati publice (alege Consiliul Superior al Magistraturii, numeste membrii Curtii de Conturi, numeste directorul Serviciului Roman de Informatii etc.).

Parlamentul Romaniei adopta acte juridice si acte politice, precum si trei categorii de legi: constitutionale, organice si ordinare. Parlamentul adopta motiunea de cenzura, aceasta actiune fiind modalitatea prin care-si exprima vointa politica si juridica intr-o anumita problema de politica interna si externa. Conform Constitutiei, mandatul parlamentar este un mandat reprezentativ, parlamentarii fiind in serviciul poporului. Art. 72 din Constitutie stipuleaza conditiile de acordare a imunitatii parlamentare, iar regulamentul fiecarei camere contine prevederi privind normele raspunderii disciplinare a parlamentarilor, inclusiv sanctiunile ce li se pot aplica.

Presedintele Romaniei. Conform Constitutiei, Presedintele Romaniei are un loc bine stabilit in echilibrarea puterilor in stat. El face parte din puterea executiva, intrunind prerogativele esentiale ale acestei puteri ce revin, prin definitie, sefului statului. Constitutia Romaniei consacra regimul politic semi-prezidential care prezinta insa o serie de deosebiri fata de alte regimuri asemanatoare. Raporturile intre puterea legislativa si puterea executiva sunt prezentate sub forma concreta de echilibrare a celor trei puteri. Posibilitatea constitutionala a asumarii de catre seful statului a unei raspunderi politice in fata Pralamentului, precum si a unei raspunderi juridice, constituie una dintre deosebirile importante ale regimului semi-prezidential din Romania fata de alte regimuri asemanatoare. Constitutia Romaniei reliefeaza si alte deosebiri, cum ar fi cele in legatura cu puterile constitutionale ale Presedintelui si premierului si cu raporturile intre ele. Presedintele beneficiaza de o legitimitate populara, rezultata din alegerea sa directa de catre corpul electoral, in timp ce guvernul, in ansamblul sau, este numit de seful statului, pe baza votului de investitura acordat de Parlament. Presedintele Romaniei, conform legii fundamentale, se bucura de functia de reprezentare, de functia de garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale, de functia de a veghea la respectarea Constitutiei, de functia de mediere. Ca sef al statului, Presedintele Romaniei reprezinta statul roman, el identificandu-se cu acesta. Este ales pentru un mandat de 5 ani, direct de catre electorat, cu majoritatea simpla a electoratului prezent in primul scrutin sau, in caz de neobtinere a acesteia, cu majoritatea, in al doilea scrutin, in confruntarea primilor doi clasati. Functia prezidentiala este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata. Presedintele Romaniei se bucura de un regim de imunitati prezidentiale, dar cu obligativitatea raspunderii politice si penale pentru modul in care isi exercita prerogativele ce-i revin. Atributiile Presedintelui sunt prevazute de Constitutie. In exercitarea atributiilor sale, el emite decrete care pot avea caracter normativ sau individual. Aceste normative se publica in Monitorul Oficial, nepublicarea atragand inexistenta lor.

Guvernul. Potrivit programului sau de guvernare, votat de Parlament, Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii, exercitand conducerea generala a administratiei publice. Aceasta institutie detine functia de strategie, functia de reglementare, functia de administrare a proprietatii statului, functia de reprezentare, functia de autoritate de stat. Pentru activitatea sa, Guvernul raspunde politic in fata Parlamentului. Raspunderea ministeriala are caracter solidar, iar raspunderea politica consta in demiterea sa ca urmare a retragerii increderii acordate de catre Parlament. Urmarirea penala a membrilor Guvernului se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie care detine si competenta de judecata.

Capitolele V si VI din Titlul III se refera la administratia publica si judecatoreasca.

Administratia publica locala. Teritoriul Romaniei este impartit in unitati administrativ-teritoriale: comuna, oras (municipiu), judet. Autonomia locala are exclusiv un caracter administrativ si financiar si priveste organizarea, functionarea, precum si gestionarea resurselor proprii unitatii respective. Prefectul reprezinta Guvernul pe plan local, iar Consiliile locale (compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat) au initiative si emit hotarari in toate problemele de interes local.

Puterea judecatoreasca. Principiile generale ale activitatii justitiei isi au suportul legal in dispozitiile constitutionale, dar si intr-o serie de acte normative (principiul legalitatii, infaptuirea justitiei in numele legii, dreptul la aparare, egalitatea cetatenilor, interzicerea infiintarii de instante extraordinare, accesul liber la justitie etc.). Sistemul organelor judecatoresti este format din judecatorii, tribunale, curti de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt alesi pe un mandat de 4 ani de cele doua camere legislative, reunite in sedinta comuna.

Curtea Constitutionala. Reprezinta unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, avand caracter exclusiv de competenta. Curtea Constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, care este organ de jurisidictie si organ ce asigura buna desfasurare a activitatii Curtii. Fiecare camera numeste, cu votul majoritatii, membrii sai. Curtea Constitutionala are un presedinte ales prin vot secret, cu majoritatea voturilor judecatorilor, pe o perioada de 3 ani. Acesta coordoneaza activitatea Curtii, convoaca si prezideaza sedintele in plen, reprezinta Curtea, constata incetarea mandatului judecatorilor si indeplineste si alte atributii prevazute de lege. Judecatorii Curtii trebuie sa aiba pregatire juridica superioara si o vechime de cel putin 18 ani in invatamantul juridic superior sau in activitatea juridica. Ca inalti demnitari in stat, ei beneficiaza de un regim special de imunitate. Curtea Constitutionala controleaza constitutionalitatea legilor inainte de promulgare, controleaza constitutionalitatea regulamentelor celor doua camere, procedura pentru alegerea Presedintelui Romaniei. In acelasi timp, judeca contestatiile care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic, emiterea avizului pentru suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, revizuirea Constitutiei etc. Curtea Constitutionala adopta decizii, hotarari si emite avize[3].

Partidele politice. Art. 8 din Constitutie inscrie principiul pluralismului. Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii[4]. In anul 2003 a fost adoptata o noua lege care reglementeaza infiintarea, organizarea si activitatea partidelor politice (Legea nr. 14/2003). In prezent, isi desfasoara activitatea Partidul Social Democrat (radacini organizatorice in FSN), Partidul Democrat (succesorul FSN; in anul 1992 se desprinde gruparea PD), Partidul Romania Mare (infiintat in iunie 1991 ca promotor al doctrinei nationale), Partidul National Liberal (reinfiintat in 1990, continuatorul PNL, infiintat in 1875), Uniunea Democrata Maghiara din Romania (infiintata in ianuarie 1990; nu este un partid politic propriu-zis, ci o organizatie care cuprinde un set de organisme cu caracter politic, socio-profesional, cultural, stiintific etc.) si o serie de partide mai mici, precum Partidul Conservator, Partidul Taranesc Democrat, Partidul Noua Generatie, Partidul Initiativei Nationale etc. Alegerile din anul 2004 au adus la guvernare Alianta DA (PNL-PD), desi victoria au obtinut-o Alianta PSD-PC[5].

Sistemul electoral. Camera Deputatilor si Senatul se aleg prin vot universal, direct, secret si liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani, asa cum rezulta din art. 62 al Constitutiei. Circumscriptia electorala corespunde, ca intindere, cu un judet, respectiv cu municipiul Bucuresti (42 circumscriptii electorale). Minoritatile nationale, cu organizatii legal constituite, care nu au obtinut nici un mandat de deputat sau senator, au dreptul la un mandat daca, la nivel national, au obtinut 5% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara[6].

Constitutia Romaniei din 1991 a fost modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, aprobata prin Referendum-ul national din 18-19 octombrie 2003, si a intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003. Sistemul bicameral, votul de liste de partid, in detrimentul votului nominal sau al votului mixt, imunitatea parlamentarilor au fost votate si prin referendumul din anul 2003.

Adaptata conditiilor inceputului de secol XXI, contextului integrarii Romaniei in structurile europene si euro-atlantice, noua forma, revizuita a Constitutiei, marcheaza un fapt important pe linia infaptuirii acestor obiective nationale fundamentale, a dezvoltarii in continuare a democratiei si perfectionarii institutiilor sale, a consolidarii drepturilor si libertatilor cetatenilor, a afirmarii statului de drept, democratic si social. Domnia legii, o caracteristica esentiala a statului de drept, constituie o preocupare prioritara a clasei politice romanesti, o conditie a integrarii noastre in structurile Uniunii Europene.

DREPTUL ROMANESC DUPA 22 DECEMBRIE 1989

Ca urmare a Revolutiei din decembrie 1989, a rasturnarii regimului de dictatura si a trecerii spre democratia specifica statului de drept, au avut loc o serie de transformari profunde ale dreptului.

Dupa decembrie 1989, in Romania s-a declansat reformarea cadrului legislativ, in scopul armonizarii acestuia cu reglementarile dreptului comunitar, un drept relativ nou, aflat inca in perioada consolidarii sale.

Prin noile organe ale puterii s-au inlocuit fie imediat, fie treptat, in cadrul unui proces care este in plina desfasurare, numeroase legi si alte acte normative ale vechiului regim.

In cadrul strategiei de reforma a intregului sistem judiciar, un loc prioritar il ocupa procesul legislativ privind perfectionarea activitatii organelor judiciare, astfel ca reglementarile adoptate pana in prezent au avut ca scop nu numai atingerea stan­dardelor si obiectivelor asumate, ci si imbunatatirea legislatiei in ansamblul ei, in­clusiv corelarea sa in plan intern. Drept urmare, au intervenit modificari impor­tante si de substanta in toate componentele sistemului judiciar, atat in ce priveste cadrul legislativ propriu-zis, cat si cel institutional.

De remarcat este noul text constitutional care consacra principiul puterii judecatoresti, ca fiind separata si egala cu cea executiva si legislativa[7]. Prin reglementarile adoptate in acest domeniu au fost extinse garantiile legale in ce priveste o serie de drepturi si libertati ratificate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

A fost perfectionata organizarea judiciara[8] si statutul magistratilor[9], astfel incat sa se asigure o mai buna realizare a activitatilor de administrare a probelor si de solutionare a cauzelor penale si civile, cat si independenta magistratilor in contextul sporirii responsabilitatii in infaptuirea justitiei.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Atributiile privind incadrarea, promovarea, sanctionarea si eliberarea din functie a magistratilor au fost transferate de la Ministerul Justitiei sau de la Ministerul Public, Consiliului Superior al Magistraturii[10], care - ca reprezentant al autoritatii jude­ca­toresti si garant al independentei justitiei - are menirea de a asigura functionarea eficienta a sistemului judiciar si respectarea legii in desfasurarea carierei profesionale a magistratilor (art. 1 si 3 din Legea nr. 542/2004).

Au fost adoptate noi reglementari ori au fost perfectionate cele existente, pentru rezolvarea in bune conditii a litigiilor civile, comerciale, de contencios administrativ, de munca sau din alte domenii, astfel incat sa se asigure respectarea dreptului de proprietate, realizarea in bune conditii a dreptului la munca, cat si a celorlalte drepturi si libertati fundamentale inscrise in Constitutie. Totodata, au fost modificate normele de procedura civila, in vederea rezolvarii litigiilor civile in cele mai bune conditii.

Legislatia privind sectorul economic si financiar s-a imbogatit permanent, permitand dezvoltarea initiativei personale, dezvoltarea sectorului privat, cresterea calitatii produselor si serviciilor.

De asemenea, a fost perfectionata legislatia din diferite sectoare de activitate in vederea bunei functionari a acestora si pentru imbunatatirea conditiilor de viata, de mediu, pentru respectarea drepturilor angajatilor in raporturile de munca etc.

In ce priveste tragerea la raspundere penala a celor care incalca drepturile si libertatile altora, vatamand valorile sociale ocrotite de lege, au fost luate masuri de incriminare a unor noi fapte periculoase, cat si de stabilire a unor garantii procesuale pentru persoanele cercetate, astfel incat sa se respecte demnitatea acestora si principiul prezumtiei de nevinovatie.

Prin modificarea succesiva a Codului de procedura penala au fost sporite garantiile procesual-penale, indeosebi cele privind masurile privative sau restrictive de libertate, asistenta juridica si reprezentarea, cele referitoare la instituirea controlului judecatoresc asupra solutiilor procurorului de netrimitere in judecata. Au fost elaborate si introduse institutii noi, cum ar fi: protectia martorilor, inregistrarile audio si video (ca mijloace de proba), investigatorii sub acoperire, obligatia de a nu parasi tara (ca masura preventiva) etc.

Repararea daunelor morale, extinderea dreptului la repararea pagubei, dis­po­zi­ti­ile speciale pentru minorii care au drepturi procesuale proprii si un regim special de detentie preventiva, constituie alte masuri legislative dispuse in aceasta perioada.

In prezent se elaboreaza un nou Cod penal, cat si un nou Cod de procedura penala, fiind in lucru numeroase alte proiecte legislative pentru reglementarea  diferitelor domenii de activitate.

Se poate concluziona ca, sub aspect legislativ, dar si structural, au fost facuti pasi in domeniul reformei sistemului legislativ, ca de altfel in toate domeniile sistemului social in ansamblu.

Se impune a fi subliniate, fara a nega o serie de progrese si evolutia pozitiva a acestui proces complex, o serie de neajunsuri si cauze care au generat adoptarea unor acte legislative de natura a nu fi apte pentru solutionarea problemelor de fond, privind imbunatatirea cadrului legislativ si reformarea sistemului judiciar.

Astfel, au fost elaborate si adoptate o serie intreaga de legi importante, fara o consultare suficienta a specialistilor si practicienilor direct implicati, iar alteori intr-o totala lipsa de transparenta, ceea ce a dus la existenta unor reglementari deficitare sau contradictorii.

De asemenea, numeroase acte normative au fost emise in regim de urgenta (ordonante, hotarari de urgenta etc.), desi domeniile reglementate reclamau adoptarea de legi organice, care intra in competenta Parlamentului.

A devenit aproape o regula ca, dupa adoptarea unei legi, sa apara la scurt timp modificari sau completari, fiind putin probabil ca acest fapt sa poata fi pus intotdeauna pe seama lipsei de experienta, iar multe din modificarile legislative s-au facut conjunctural si fragmentat, ceea ce a ingreunat o corelare a legislatiei in ansamblu si a generat, totodata, o aplicare neunitara.

Adoptarea unor reglementari deficitare si numeroasele modificari ulterioare au condus la instabilitate legislativa, la o monitorizare deficitara a acesteia. Chiar in situatiile cand textele de lege sunt acoperitoare si clare, de foarte multe ori nu se respecta sau pur si simplu nu se aplica, fara a se solda cu sanctiuni, astfel ca nimeni nu raspunde pentru aceasta.

Denaturarea unor dispozitii cuprinse in legi prin metodologii, instructiuni sau norme de aplicare care au fost adoptate ulterior sau imposibilitatea de aplicare a unor legi prin intarzierea adoptarii unor asemenea norme ori prin nealocarea de resurse materiale, a facut ca multe reglementari sa nu poata fi puse in practica.

In unele cazuri chiar legea are anumite lacune (voite sau nevoite), ceea ce permite interpretarea in sensul absolvirii de raspundere a celor care savarsesc fapte daunatoare, incurajandu-se astfel comiterea de infractiuni. In acest sens se poate exemplifica cu Legea societatilor comerciale care, in primii ani de dupa revolutie, crea posibilitatea de evaziune fiscala, intrucat permitea infiintarea succesiva a mai multor societati comerciale, cu scutire de impozite. Astfel, dupa expirarea perioadei de scutire a impozitarii, aceeasi persoana infiinta o alta societate care, de asemenea, beneficia de scutire a impozitarii, operatiune care se putea repeta de un numar nedeterminat. Evaziunea fiscala a fost posibila si prin permiterea vanzarii unor societati cu datorii foarte mari, la persoane fictive sau existente, dar insolvabile ori de negasit. Au existat si exista multe alte asemenea acte normative care permit interpretarea legii in favoarea celor care comit infractiuni, astfel incat acestia sa nu raspunda penal, ceea ce incurajeaza faptele respective.[11].

Toate cauzele prezentate, cat si alte motive obiective si subiective neenumerate, arata ca suprematia legii si egalitatea cetatenilor in fata ei raman inca deziderate, impunandu-se a se actiona in continuare pentru imbunatatirea legislatiei, pentru in­ta­rirea respectului pentru lege, astfel incat aceasta sa fie aplicata in litera si spiritul sau.

INTEGRAREA ROMANIEI IN UNIUNEA EUROPEANA

La 27 septembrie 2006, Comisia Europeana a dat unda verde Bulgariei si Romaniei pentru aderarea la UE in anul 2007. Pentru cele doua tari, aderarea este cea mai buna sansa sa-si continue reformele.

Integrarea faptica a Romaniei in Uniunea Europeana, presupune adaptarea dispozitiilor de drept pozitiv la reglementarile si principiile specifice dreptului comunitar, care, in principiu, este in acord cu preceptele dreptului natural, asigurandu-se astfel respectarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, cat si premisele realizarii personalitatii umane in toate planurile vietii social-economice.

In acest demers, potrivit Comisiei Europene, tara noastra trebuie sa inlature unele deficiente cum ar fi: insuficientul respect fata de preeminenta dreptului si fata de drepturile fundamentale ale omului; situarea institutiilor din domeniul juridic si al afacerilor interne in primele stadii ale reformei; insuficienta aliniere a legislatiei nationale la normele comunitare privind lupta impotriva crimei organizate si a coruptiei, insuficienta precizie in determinarea atributiilor Avocatului Poporului si a mijloacelor pe care le poate utiliza; ambiguitatea unor acte normative privind competenta politiei si justitiei; lipsuri in functionarea administratiei publice cum ar fi: franarea autonomiei locale, absenta unui statut al functionarului public, existenta unor resurse financiare limitate si nivelul scazut al salariilor.

Procesul integrarii implica astfel asumarea unor angajamente ferme din partea Romaniei cu anumite termene pentru atingerea standardelor UE, masuri pentru transpunerea in practica a angajamentelor asumate si reglementari pentru promovarea masurilor si realizarea politicilor de integrare.

Una din conditiile puse de UE guvernului roman pentru inceperea negocierilor a fost elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu. Rezultatul s-a concretizat in 'Strategia economica pe termen mediu a Romaniei', inclusa in Programul National pentru aderarea la UE. Scopul acesteia este: 'punerea bazelor necesare reinceperii cresterii sustinute si sanatoase . lucru crucial pentru asigurarea eradicarii saraciei larg raspandite si cresterea standardelor de viata. Drept urmare, acest lucru va ajuta tara sa indeplineasca criteriul economic de la Copenhaga pentru aderarea la UE'.

Inca din faza de preaderare, Comisia Europeana preciza in documentele COM (94) 320 din 13 iulie 1994 si COM (94) 361/3 din 26 iulie 1994 ca 'obiectivul strategiilor este de a stabili un program care sa permita fiecarei tari asociate sa se pregateasca, cu ajutorul Uniunii, sa indeplineasca obligatiile pe care le implica accesul pe piata unica'. Din acest motiv, analistii considera ca integrarea conditioneaza dezvoltarea, de unde si observatia ca, obiectivul final al strategiei fiind integrarea, dezvoltarea se transforma dintr-un scop in sine intr-o premisa a demersului de integrare. Chiar daca principiile dezvoltarii durabile raman valabile, ele nu reprezinta garantia indeplinirii obiectivului de integrare[12].

Potrivit Raportului de monitorizare din mai 2006, in cazul Romaniei, una dintre prioritati este asigurarea unui proces judiciar transparent si eficient prin sporirea capacitatii Consiliului Suprem al Magistraturii. De asemenea, Raportul cerea ca impactul noului cod de procedura penala sa fie monitorizat si raportat. In Raport se mai cerea infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate, responsabila 'cu verificarea averilor si a posibilelor conflicte de interese si cu emiterea de decizii pe baza carora pot fi luate sanctiuni'. Oficialii europeni mai solicitau autoritatilor romane sa continue progresele deja realizate, in vederea unor 'anchete profesioniste, nepartizane in cazurile de coruptie la nivel inalt'. O a patra si ultima recomandare vizeaza luarea de masuri pentru a preveni si combate coruptia, 'mai ales la nivelul autoritatilor locale'.

Reforma si drumul spre o integrare efectiva se impune a fi realizate prin adoptarea unei conceptii democratice in ansamblu, care isi va gasi expresia, in plan juridic, intr-un sistem legislativ unitar, in cadrul caruia statul apare ca o entitate ce serveste binele public, permitand cetatenilor sai sa-si realizeze propria personalitate, cu respectarea drepturilor omului si a justitiei sociale. In acest cadru se afirma statul de drept, caracterizat, in principal, prin absenta puterii arbitrare din partea guvernantilor[13].

Respectandu-se aceste deziderate, ordinea juridica a Comunitatii Europene se va integra in ordinea juridica nationala, iar dispozitiile comunitare vor crea in mod direct drepturi si obligatii pentru particulari, judecatorii nationali trebuind sa le garanteze respectarea[14].

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.    Alexandresco D., Hotararile care produc autoritatea lucrului judecat, Bucuresti, 1915;

2. Amuza T. Ion, Obiceiul juridic la romani, Editura Sylvi, Bucuresti, 2001;
3. Antim S., Conceptia economica a dreptului, Tipografia Gutenberg, Bucuresti, 1915;
4. Antoniu G., Danes St., Popa M., Codul penal pe intelesul tuturor, Editura Societatii Tempus, Bucuresti, 1995;
5. Arendt H., The Origins of Totalitarism, Meridian Books, Cleveland, New York, 1958;
6. Aron R., Democratie si totalitarism, Editura ALL, Bucuresti, 2001;

7.    Avram C., Regimuri politice comparate. Partea I. Autoritarismul si totalitarismul secolului XX, Editura MJM, Craiova, 2002;

8.    Avram C., Democratii contemporane comparate, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

9.    Avram C., Deceniul stalinist, Editura Libertatea, Panciova, 2005;

10.  Balandier G., Antropologia politica, Editura Amarcord, Timisoara, 1998;

11.  Ball T., Dagger R., Ideologii politice si idealul democratic, editia a II-a, Editura Polirom, Iasi, 2000;

12. Bark W.C., Origins of the medieval world, Stanford University Press, California, 1974;

13. Balcescu N., Mersul evolutiei in istoria romanilor, in "Opere", vol. II, Bucuresti, 1982;

14.  Bedjaoui M. (coord.), Droit international. Bilan et Perspectives, vol. I, Paris, 1991;

15.  Berceanu Barbu B., Istoria constitutionala a Romaniei in context international, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003;

16.  Bernstein S., Milza P., Istoria Europei, Editura Institutul European, Iasi, 1998;

17. Bitoleanu I., Introducere in istoria dreptului, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2006;

18. Bloch, La societa feudale, Einaudi, Torino, 1972;

19. Bobos Gh., Teoria generala a dreptului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996;

20. Bonciu Gh., Istoria dreptului romanesc, Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2004;

21. Bonciu Gh., Istoria dreptului romanesc, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000;

22. Bonnecase J., Introduction a l étude du droit, Paris, 1933;

23. Bratianu I. Gh., Sfatul domnesc si Adunarea starilor in Principatele Romane, Editura Enciclopedica, 1995;

24. Bratianu V.I., Nevoile statului modern si Constitutia Romaniei Mari, in vol. "Constitutia din 1923 in dezbaterea contemporanilor", Editura Humanitas, Bucuresti, 1990;

25. Buchet C., Romania si Republica de la Weimar. 1919-1933. Economie, diplomatie si geopolitica, Editura All Educational, Bucuresti, 2001;

26. Buzescu Al., Domnia in tarile romane pana la 1866, Bucuresti, 1943;
27. Calvocoressi P., Politica mondiala dupa 1945, Editura All, Bucuresti, 2000;
28. Cantemir D., Descriptio Moldaviae, Bucuresti, 1973;

29. Carreau D., Droit international public, Paris, 1988;

30. Cazangiu Al., Istoricul probei cu martori, in Justitia Noua, XIII, nr. 6, 1957;
31. Catuneanu C., Curs elementar de drept roman, editia a II-a, Editura 'Cartea Romaneasca' S.A., Bucuresti, 1924;

32. Catuneanu I.C., Curs elementar de drept roman, Bucuresti, 1927;

33. Campeanu P., Ceausescu, anii numaratorii inverse, Editura Polirom, Iasi, 2002;

34. Cernea E., Istoria dreptului romanesc, I, Bucuresti, 1971;
35. Cernea E., Molcut E., Istoria statului si dreptului romanesc, Bucuresti, 2003;

36. Cernea E., Molcut E., Istoria statului si dreptului romanesc, editie revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004;

37. Chagnollaud D. (coordonator), Dictionar al vietii politice si sociale, Editura All, Bucuresti, 1999;

38. Chatelet F., Pisier Evelyne, Conceptiile politice ale secolului XX, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994;

39. Cocos S., Drept roman, Editura Lex, Bucuresti, 1998;

40. Condurachi I. D., Trasaturile caracteristice ale vechiului drept penal romanesc, Bucuresti, 1934;

41. Cosmovici P.M., Stat si societate. Romania 2020, sub egida Academiei Romane si a Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, Editura Conspress, Bucuresti, 1998;

42. Craiovan I., Finalitatile dreptului, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995;

43. Craiovan I., Teoria generala a dreptului, Editura Militara, 1997;

44. Craiovan I., Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2001;

45. Cront Gh., Institutii medievale romanesti. Infratirea de mosie. Juratorii, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1969;

46. Daicoviciu C., Dacia, Revue d archeologie et d histoire anciene, Bucuresti, 1958;

47. Damian C. C., Transformarea conceptiei dreptului, Bucuresti, 1939;

48. Deleanu I., Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1991;

49. Deletant D., Teroarea comunista in Romania. Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948-1965, Editura Polirom, Iasi, 2001;

50. Diculescu Vl., Bresle, negustori si meseriasi in Tara Romaneasca (1830-1848), Bucuresti, 1973

51. Djuvara M., Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Biblioteca Universitara de Drept, Bucuresti, 1935;

52. Djuvara M., Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Editura ALL, 1995,;

53. Dogaru I., Danisor D.C., Danisor Gh., Teoria generala a dreptului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1999;

54. Dongoroz V., Drept penal, Bucuresti, 1939;
55. Dragan T., Inceputurile si dezvoltarea regimului parlamentar in Romania pana in 1916, Editura Dacia, Cluj, 1991;
56. Dramba O., Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984;

57. Firoiu D., Istoria dreptului romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1987;

58. Firoiu D., Istoria statului si dreptului romanesc, Cluj-Napoca, 2004;
59. Fotino G., Pagini din istoria dreptului romanesc, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1972;

60. Galea I.A., Consiliul Dirigent. Organizarea, atributiile si cauzele sale, Studii, 2, 1973;

61. Georgescu T., Istoria Romanilor, Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2004;
62. Georgescu V., Istoria romanilor, editia a III-a, Bucuresti,1992;
63. Gheorghiu-Dej Gh., Articole si cuvantari, decembrie 1959-mai 1961, Editura Politica, Bucuresti, 1959;
64. Gogeanu P., Istoria statului si dreptului, vol. I, Bucuresti, Centrul de multiplicare al Universitatii din Bucuresti, 1970;

65. Hanga Vl., Drept privat roman, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978;

66. Herlea Al., Studii de istorie a dreptului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997;
67. Hobsbawm E., Secolul extremelor, Editura Lider, Bucuresti, 1998;

68. Ionascu A., Constitutia regelui Carol al II-lea, Cluj, 1939;

69. Ionescu C., Regimul politic in Romania, Editura All Beck, Bucuresti, 2002;

70. Ionescu Dolj, I., Curs de procedura penala romana, Bucuresti, 1926;

71. Ionescu G., Investigarea comparativa a politicii comuniste, Humanitas, Bucuresti, 1992;

72. Ionescu S., Izvoarele istorice ale dreptului comercial roman si critica noilor tendinte de reforma, Bucuresti, 1943;

73. Iorga N., Istoria comertului romanesc, I, editia a 2-a, Bucuresti, 1936;

74. Iorga N., Istoria romanilor, vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988;

75. Lescure J. C., Fascismul si Nazismul, Editura Institutul European, Iasi, 2002;
76. Macrea M., Viata in Dacia romana, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969;

77. Marcu L., Istoria dreptului romanesc, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

78. Miga-Besteliu R., Drept international. Introducere in dreptul international public, editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;

79. Milza P., Bernstein S., Istoria secolului XX, vol. I (1900-1945), Editura All, Bucuresti, 2001;

80. Molcut E., Le role de la communauté villegeoise dans la formation du droit coutumier en Roumanie, in Analele Universitatii Bucuresti, XXI, nr. 2, 1972;

81. Murariu I., Iancu Gh., Puchianu M.L., Popescu C.L., Constitutiile romane, Bucuresti, 1993;

82. Muraru I., Iancu Gh., Constitutiile romane, Bucuresti, 1995;
83. Murgescu B. (coord.), Istoria Romaniei in texte, Bucuresti, Corint, 2001;
84. Naschitz A., Teorie si tehnica in procesul de formare a dreptului, Editura Academiei, Bucuresti, 1969;
85. Nedelea M., Istoria Romaniei in date. 1940-1995, Editura Niculescu, Bucuresti, 1997;

86. Negoianu A., Insolvabilitatea in vechile legiuiri romane, Bucuresti, 1931;

87. Negoita F., Istoria statului si Dreptului Romanesc, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2000;
88. Negoita F., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Ars Dacondi, Bucuresti, 2003;
89. Negoita F., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2005;

90. Negulescu P., Curs de drept constitutional roman. Despre principiile constitutiunii din 27 februarie 1938, Bucuresti, 1939;

91.  Nica Marcela, Istoria romanilor. Sinteze, Editura Mondan, Bucuresti, 1997;

92. Nistor I., Istoria Bucovinei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991;

93. Oroveanu M., Istoria dreptului romanesc si evolutia institutiilor constitutionale, Editura Cerma, Bucuresti, 1995;

94. Panaitescu P. P., Obstea taraneasca in Tara Romaneasca si Moldova. Oranduirea feudala, Bucuresti, 1964;
95. Papacostea St., Oltenia sub stapanirea austriaca. 1718-1739, Bucuresti, 1971;

96. Paraschiv D.St., Limite in perfectionarea legislatiei romanesti spre integrarea europeana, in "Integrarea europeana si dreptul romanesc", Editura Dacoromana Tempus Dacoromania, Comterra, Bucuresti, 2006;

97. Pascu I. C., Voievodatul Transilvaniei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, vol. IV;

98. Pascanu M., Curs de drept comercial, Bucuresti, 1907;

99. Parvan V., Dacia. Civilizatiile stravechi din regimurile carpato-dunarene, editia a V-a, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1972;

100.     Paunescu Al., Evolutia istorica pe teritoriul Romaniei din paleolitic pana la inceputul neoliticului, in SCIVA nr. 31/1980;

101.     Petrescu Dambovita M., Daicoviciu H., Teodor D. Gh., Barzu L., Preda F., Istoria Romaniei de la inceputuri pana in sec. al VIII-lea, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995;

102.     Platon Gh., Istoria moderna a Romaniei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985;

103.     Popa N., Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1996;

104.     Popa N., Teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2002;

105.     Popescu S., Conceptii contemporane despre drept, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1985;

106.     Popescu S., Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000;

107.     Popper K. R., Societatea deshisa si dusmanii ei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993;

108.     Radulescu A., Puterea judecatoreasca, in vol. "Constitutia din 1923 in dezbaterea contemporanilor", Editura Humanitas, Bucuresti, 1990;

109. Roske O., Accente in strategia colectivizarii. Articolul 209 Cod penal, in "Arhivele Totalitarismului", an II (1994), nr. 1-2;
110. Ruja M., Oprean H., Istoria dreptului romanesc, Editura Servo-Sat, 2002;
111. Sambrian T., Drept roman. Principii, institutii si texte celebre, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994;

112.           Sarbu I. D., Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, vol. 1-2, Craiova, "Scrisul Romanesc", 1991;

113. Scurtu I., Alexandrescu I., Bulei I., Mamina I., Enciclopedia de Istorie a Romaniei, Editura Meronia, Bucuresti, 2001;

114.           Soulet J. F., Istoria comparata a statelor comuniste, Editura Polirom, Iasi, 1998;

115.     Sperantia E., Introducere in filosofia dreptului, Cluj, 1946;

116. Stoica S., Marculet V., Valentin V., Bilcea Valentina, Dictionar de istorie a Romaniei, Editura Meronia, Bucuresti, 2007;
117. Stoicescu C., Curs elementar de drept roman, editia a II-a, Bucuresti, 1927;
118. Stoicescu N., Sfatul domnesc si marii dregatori din Tara Romaneasca si Moldova, secolele XV-XVII, Bucuresti, 1968;

119.     Stefanescu St., Bania in Tara Romaneasca, Bucuresti, 1966;

120.     Tanoviceanu I., Curs de procedura penala romana, Bucuresti, 1913;

121.     Terleu D., Standardizare - Interoperabilitate, in "Gandirea militara romaneasca" nr. 2/1996;

122.     Tismaneanu Vl., Reinventarea politicului. Europa rasariteana de la Stalin la Havel, Editura Polirom, Iasi, 2001;

123.     Tismaneanu Vl., Mizeria Utopiei. Criza ideologiei marxiste in Europa rasariteana, Editura Polirom, Iasi, 2000;

124. Tomulescu C. St., Drept privat roman, editia a II-a, Universitatea din Bucuresti, 1977;

125.           Urwin D., Dictionar de istorie si politica europeana. 1945-1995, Institutul European, Iasi, 2000;

126.     Vasiu I., Istoria vechiului drept romanesc, Editura Albastra, Cluj-Napoca, 1997;

127.     Vantu I., Florescu G.C., Unirea Principatelor in lumina actelor fundamentale si constitutionale, Bucuresti, 1965;

128.     Verdery Katherine, Socialismul. Ce a fost si ce urmeaza, Institutul European, Iasi, 2002;

129. Voicu C., Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006;

130.     Voicu C., Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

131.     Zlatescu V.D., Panorama marilor sisteme contemporane de drept, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1994;

132. ***, Alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare in Romania, Editura Politica, Bucuresti, 1962;
133. ***, Codul Calimach, editie critica, Bucuresti, 1958;
134. ***, Dictionar de politica, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2001;
135. ***, Dosarul colectivizarii agriculturii in Romania, 1949-1962, Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor, Bucuresti, 1992;
136. ***, Istoria dreptului romanesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1980;
137. ***, Istoria dreptului romanesc, sub redactia Ceterchi I., vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1980;
138. ***, Istoria dreptului romanesc, sub redactia Ceterchi I., vol. II/2, Editura Academiei, Bucuresti, 1988;

139.     ***, Istoria dreptului romanesc, responsabil de volum Hanga V., Bucuresti, Editura Academiei, 1980;

140. ***, Istoria romanilor, vol. I-VII, Academia Romana, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003
141. ***, Istoria Universala, vol. II, Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 2006;

142.     ***, Legiuirea Caragea, editie critica, Bucuresti, 1955;

143.     ***, Miturile comunismului romanesc, Editura Nemira, Bucuresti, 1998;

144. ***, Pravilniceasca condica, editie critica,  Bucuresti, 1957;
145. ***, Romania - NATO. Parteneriat si Cooperare, Editura Militara, Bucuresti, 1999;

146.           ***, Statutul model al gospodariilor agricole colective, 1949;

147.           *** Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucretius, Bucuresti, 1997;

148.           *** Un concept romanesc privind viitorul Uniunii Europene, Editura Polirom, Bucuresti, 2001.