Dreptul maritim - ramura a sistemului de drept romanesc

Dreptul maritim - ramura a sistemului de drept romanesc

Dreptul maritim se infatiseaza ca un drept specific, autonom si cu vadit caracter international.

Sfera acestei discipline, delimitarea ei de celelalte ramuri de drept este data de obiectul de reglementare, respectiv o categorie omogena si speciala de relatii sociale, care cad sub incidenta acestor ramuri de drept, delimitarea fiind opera practicienilor si teoreticienilior. In sens larg, Dreptul maritim a fost definit ca un drept al activitatilor umane pe mare.

In Romania, principalele norme de drept maritim au fost inserate in Codul Comercial roman, adopat la 1 septembrie 1887, cu aplicatie nu numai asupra operatiunilor comerciale terestre, ci si aspura celor privind comertul maritim si navigatia. Cu toate acestea, nu putem considera Dreptul maritim ca un drept subordonat Dreptulul comercial. Intr-adevar, art.3 din Codul Comercial include in categoria faptelor de comert toate contractele privind transportul pe mare si navigatia (art.3 al. 15 si 16).

Desi incluse in Codul Comercial, institutiile juridice maritime prezinta anumite caracteristici :

Navigatia se exercita de o serie de intreprinzatori si de persoane cu profesiune deosebita, de profesiunile comerciale obitnuite (armatorul, comandantul de nava);

Desi nava este socotita in Codul Comercial drept un bun mobil corporal, ea are un regim juridic care se inspira din regulile privitoare la imobile in ceea ce priveste instrainarea, coproprietatea, urmarirea silita si altele, care reprezinta fie derogari de la dreptul comun, fie creatii specifice dreptului maritim;

Dreptul maritim cuprinde nu doar statutul operatiunilor la care da naștere transportul maritim, ci si pe cel al bunurilor si persoanelor care participa la aceasta operatiune;

Normele de drept maritim, incluse in Codul Comercial, se completeaza cu cele din conventiile internationale ratificate de state.

In vederea calificarii Dreptului maritim ca drept autonom, esentiali sunt trei factori: factorul istoric, factorul geografic si factorul international.

Factorul istoric

Normele Dreptului maritim isi au originea in uzurile din porturile medievale, care la inceput au variat de la port la port si au devenit treptat mai stabile si cu aplicabilitate mai larga. Spre deosebire de uzurile comerciale terestre, diferite de la o regiune la alta, uzurile maritime erau mai stabile, fapt ce a generat in timp necesitatea intocmirii unor colectii pentru usurarea aplicabilitatii acestora.

Etapa codificarii a intervenit mai tarziu, respectiv in 1807, cand Franta adopta Codul Comercial cu aplicatie si asupra operatiunilor de navigatie. In Romania, chiar si dupa intrarea in vigoare a Codului Comercial roman, tendinta de legiferare a continuat, sens in care au fost adoptate regulamentele de uzuri portuare din porturile Galati si Braila. Mai tarziu, avand in vedere participarea activa a statelor la efectuarea schimburilor comerciale internationale, rolul cel mai important in edificarea Dreptului maritim a revenit Organizatiei Maritime Internationala (IMO).

Factorul geografic

Pericolul maritim, consecinta a locului ostil in care se desfasoara activitatea maritima, se regaseste in aproape toate notiunile si institutiile Dreptului maritim si le explica originalitatea. Astfel, nava a fost socotita din toate timpurile ca o constructie menita sa infrunte pericolele marii, motiv pentru care se considera ca atat conditiile specifice navigatiei, cat si riscurile pe care aceasta le implica, justifica aplicarea unor reguli diferite.

Factorul international

Atat timp cat tehnica rudimentara in constructia navelor, tonajul redus al acestora si mijloacele de propulsie folosite nu permiteau decat efectuarea unui comert intr-o zona restransa, intre porturi cu uzuri cunoscute nu era necesar sa se cunoasca decat practicile dint portul de plecare si din cel de sosire. Intrucat uzurile erau similare, nu existau conflicte de legi, respectiv conflicte intre legea armatorului, legea incarcatorului sau leagea destinatarului.

Analiza: Contract de inchiriere Analiza: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

In conditiile in care tehnica s-a dezvoltat, diversitatea normelor maritime din state situate uneori pe continente diferite a inceput sa stanjeneasca schimburile comerciale internationale, situatie ce a determinat initierea unor actiuni de uniformizare a reglementarilor conventionale in convocarea mai multor conferinte internationale. In cadrul acestor conferinte au fost adoptate reglementari uniforme in domeniu (conventia internationala).

In concluzie, Dreptul maritim se individualizeaza in raport cu alte ramuri de drept inrudite prin caracterul complex al relatiilor reglementate, precum si prin caracterul international al aplicabilitatii sale. Obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept cuprinde raporturi juridice privind nava, modul de constituire si de transmitere a drepturilor reale asupra navelor, exploatarea navelor si a porturilor maritime, comertul maritim, asigurarile maritime, asistenta si salvarea pe mare, angajarea personalului navigant, precum si regulile de procedura aplicabile in cazul sechestrarii, urmaririi silite si vanzarii navelor comerciale.

Izvoarele Dreptului maritim

Principalul izvor al Dreptului maritim este Codul Comercial roman care, referitor la dreptul maritim, cuprinde urmatoarele categorii de norme :

Cartea I, Titlul 12 "Despre contractul de transport";

Cartea II "Despre comertul maritim si despre navigatie" care cuprinde dispozitii referitoare la nave, personal navigant, contractele de navlosire, imprumutul maritim, abordajul si creante privilegiate;

Cartea IV "Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor" care cuprinde dispozitii privind sechestrarea, urmarirea si vanzarea silita a navelor.

Dispozitiile din Codul Comercial se completeaza acolo unde este cazul cu dispozitiile din Codul Civil si Codul de Procedura Civila (art.1 al.2 Cod Comercial).

Legile speciale adoptate in materia Dreptului maritim reprezinta un important izvor al acestuia si se aplica cu prioritate in virtutea principiului - legea speciala deroga de la legea generala.

OG 19/1997 privind transporturile, republicata cu modificarile ulterioare, care stabileste normele generale aplicabile modurilor de transport, componentele retelei de interes national si european incluse in acestea, precum si atributiile si raspunderile autoritatilor competente din domeniul transporturilor;

OG 42/1997 privind transportul maritim si pe caile navigabile interioare, republicata cu modificarile ulterioare, care alaturi de Codul Comercial constituie dreptul comun in materie maritima;

Legea 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat - Cap.X "Navigatia civila, fluviala, maritima si aeriana".

Conventii internationale

Potrivit art.1 al.1 din OG 42/1997, trasnportul maritim este reglementat prin prevederile prezentei ordonante si de alte acte normative, precum si prin prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

Conventii adoptate la Bruxelles in cadrul Comitetului Maritim International (CMI).        Este o organizatie neguvernamentala fondata in 1897 la Anvers in Belgia, a carui activitate consta in elaborarea legislatiei maritime internationale;

Conventia privind unificarea unor reguli in materie de conosamente, Bruxelles 1924 (Regulile de la Haga);

Conventia referitoare la unificarea unor reguli in materie de abordaj, Bruxelles 1910;

Conventia privind asistenta si salvarea pe mare, Bruxelles 1910.

Conventii adoptate in cadrul Organizatiei maritime internationale (IMO).     S-a fondat in anul 1848 avand ca principal obiectiv intensificarea colaborarilor intre state in toate probleme de ordin tehnic care intereseaza navigatia. Importanta acestei organizatii este data si de contributia la elaborarea unor conventii internationale, ex. :

Conventia de la Bruxelles 1969 privind responsabilitatea civila pentru daunele rezultate ca urmare a poluarii cu hidrocarburi;

Conventia de la Londra 1976 referitoare la limitarea de raspundere in materia creanțelor maritime.

Conventii adoptate in cadul Comisiei pentru Dreptul comertului international (comisie ONU), ex. :

Conventia Natiunilor Unite privind transportul marfurilor pe mare, Hamburg 1968 (Regulile de la Hamburg).