Dreptul in timpul regimului turco-fanariot

Dreptul in timpul regimului turco-fanariot

Regimul turco-fanariot a fost instituit in 1711 in Moldova si in 1716 in Tara Romaneasca si a durat pana la Revolutia lui Tudor Vladimirescu de la 1821. In cadrul evolutiei sale, acest regim aa cunoscut doua faze. Prima faza de la instaurarea sa si pana la pacea de la Kuciuk Kainargi 1775?. Cea de-a doua faza de la kuciuck kainargi pana la inlaturarea acestui regim in urma Revolutiei lui Tudor Vladimirescu.

Prima faza a regimului turco-fanariot a reprezentat punctul culminant al dominatiei otomane asupra Tarilor Romane. Acestea fiind supuse unui regim fiscal extrem de dur, iar domnii fiind integrati in sistemul administrativ otoman si asimilati pasilor (conducatorilor de pasalacuri) cu trei tuiuri.

Ce-a de-a doua faza a regimului turco-fanariot a insemnat inceputul declinului dominatiei otomane, inlaturarea monopolului otoman asupra comertului exterior al tarilor romane, ceea ce a permis integrarea acestora in sistemul economic european si dezvoltarea relatiilor cu tarile avansate din apusul Europei.

EVOLUTIA DREPTULUI IN PRIMA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

In aceasta prima faza, evolutia dreptului a cunoscut parametrii modesti, intrucat ingerintele Portii in treburile interne ale Tarilor Romane atinsesera punctul culminant si, cu toate acestea, si in aceasta perioada, asistam la o activitate de elaborare a dreptului, concretizata in aparitia unor noi pravile, cum ar fi spre pilda:

o     Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, intocmit in limba greaca in anul 1730 in Tara Romaneasca, din porunca domnului Nicolae Mavrocordat. El cuprinde drept canonic.

o     Manualul de legi al lui Mihai Fotino, elaborat din ordinul domnului Stefan Racovita. Acest manual cuprinde trei volume, incluzand atat drept laic, cat si drept canonic. Ca un element de noutate, in ceea ce priveste dreptul laic, sunt cuprinse primele dispozitii de drept comercial. Ca un alt element de noutate, sub aspectul tehnicii de elaborare legislativa, aceste dispozitii ale manualului sunt sistematizate pe ramuri si pe institutii de drept.

Se constata o crestere a influentei rusesti, Rusia devenind alaturi de Turcia, care era puterea suzerana, puterea protectoare asupra Tarilor Romane, cu multiple ingerinte in activitatea interna a Tarilor Romanesti, sub pretextul apararii acestora impotriva Imperiului Otoman. In acest context, asistam la traducerea in limba romana si tiparirea legiuirii imparatesei Ecaterina a II-a, legiuire care a jucat un rol foarte important in modernizarea Imperiului Tarist.

Cel mai important moment in evolutia dreptului in prima faza a regimului turco-fanariot l-au constituit reformele domnitorului Constantin Mavrocordat. Desi fanariot, Constantin Mavrocordat a jucat un rol extrem de important in modernizarea Tarilor Romane si a reprezentat figura principala a primei faze a regimului turco-fanariot prin personalitatea sa, fiind o persoana extrem de erudita, dar si prin imprejurarea ca este domnul fanariot cu cei mai multi ani de domnie, a avut zece domnii, sase in Tara Romaneasca si patru in Moldova, insumand 22 de ani de domnie, ceea ce pentru epoca fanariota a fost o performanta neegalata in contextul in care durata medie a unei domnii era de doi ani, doi ani si jumatate. Exista practica schimbarii domnilor dintr-o tara in alta. Constantin Mavrocordat a incercat sa aplice principiile iluminismului si sa transforme Tarile Romane in state moderne, dupa modelul celor din apusul Europei. El a intreprins mai multe reforme, reunite in Asezamantul din 1740, publicat in revista Mercure de France in anul 1742.

Principalele reforme continute in Asezamantul din 1740 sunt urmatoarele:

1)     Clerul a fost scutit de plata oricaror dari, insa dreptul de judecata al clericilor a fost limitat si s-au creat totodata epitropii manastiresti pentru administrarea averilor manastirilor. Aceasta a fost o masura foarte importanta in contextul in care foarte multe manastiri erau inchinate celor de la Muntele Athos, iar clerul grec se deda la tot felul de abuzuri in administrarea manastirilor inchinate.

2)     Calitatea de boier decurge acum exclusiv din indeplinirea unei slujbe in cadrul aparatului de stat, si nu mai este legata in niciun fel de stapanirea unei mosii. Mavrocordat face o ierarhizare a boierimii in boierii veliti (marii dregatori, membri ai Divanului domnesc si urmasii lor) si boierii mazili (boierii aflati pe trepte inferioare in ierarhia aparatului de stat). Velitii erau scutiti de plata oricaror dari, iar boierii mazili erau scutiti de plata unor dari.

3)     In domeniul administrativ, la conducerea tuturor judetelor si tinuturilor sunt asezati doi ispravnici, unul cu atributiuni administrative si unul cu atributiuni judiciare, in spiritul principiului separatiei puterilor in stat. Totodata, pentru prevenirea coruptiei, se introduce sistemul remunerarii dregatorilor pentru slujbele pe care le indeplineau, existand in acest sens un fond special numit casa rasurilor.

4)     In domeniul fiscal au fost suprimate unele dari, si toate celelalte dari ramase in vigoare au fost unificate intr-un impozit unic, numit sama obsteasca, care era platit in patru sferturi. Ulterior insa, datorita cresterii obligatiilor fiscale fata de Poarta, cuantumul acestui impozit a crescut pana la 12 sferturi, el s-a triplat.

5)     Pe plan social, prin Asezamantul din 1740 insa, Mavrocordat a luat o masura retrograda, in sensul interzicerii stramutarii taranilor aserviti si introducerii unor noi prestatii in munca in folosul boierilor, fara stabilirea vreunei limite, ceea ce evident ca a generat o serie de abuzuri din partea boierilor. Situatia sociala extrem de precara a taranilor aserviti, fiscalitatea excesiva si abuzurile boierilor au generat un fenomen social extrem de periculos si anume fenomenul bejeniei (al fugii de pe mosii). Multi dintre tarani fugeau la sudul Dunarii, in Imperiul Otoman, unde fiscalitatea nu era atat de excesiva. In acest context, intre 1741 si 1746, numarul birnicilor (al taranilor aserviti, platitori de bir) s-a injumatatit, amenintand baza fiscala a statului. In acest context, Constantin Mavrocordat, in 1746 domn al Tarii Romanesti, a fost nevoit sa intreprinda o reforma sociala extrem de radicala, care a dus la desfiintarea dependentei de tip feudal. Este vorba despre hrisoavele date la 1 martie si 5 august 1746 in Tara Romaneasca si hrisovul dat la 1 iulie?? 1749 in Moldova, pe cand devenise domn al Moldovei. Prin hrisovul dat la 1 martie 1746, Mavrocordat a decis iertarea de rumanie a celor care se intorceau in tara prin eliberarea unor certificate de catre Divanul domnesc, taranii putandu-se stabili pe orice mosie, nu neaparat pe cea de pe care fugisera, iar fostii lor stapani nu-i mai puteau urmari si readuce cu forta pe mosie. Aveau insa obligatia de a munci un anumit numar de zile pe an si de a plati dijma boierului pe a carui mosie se stabileau. Acest hrisov continea insa un important viciu juridic, si anume nu se preciza data pana la care taranii fugiti trebuiau sa se intoarca pentru a beneficia de prevederile Asezamantului. In acest context, fenomenul bejeniei s-a accentuat, pentru ca toti mai mult tarani fugeau pentru a se putea intoarce si de a beneficia de dispozitiile Asezamantului (unii spun ca Mavrocordat a omis in mod intentionat omiterea acelei dispozitii pentru a putea motiva cel de-al doilea hrisov din 5 august 1746). La 5 august 1746, printr-un nou hrisov, Mavrocordat a dispus eliberarea tuturor rumanilor, si acelora fugiti si acelora ramasi, stapanii feudali fiind invitati sa-i elibere fara plata, in caz contrar ei isi puteau rascumpara libertatea platind suma de 10 taleri.

Prin hrisovul dat la 1 iunie?? 1749 in Moldova, Mavrocordat a realizat o reforma asemanatoare, dispunand eliberarea tuturor vecinilor, doar ca aceasta eliberare era una totala si neconditionata de plata vreunei sume de bani.

Prin reforma sociala realizata de Constantin Mavrocordata a disparut starea de dependenta feudala din tarile romane, astfel incat raporturile dintre boieri si taranii deveniti clacasi nu mai au o baza legala, ci o baza contractuala, este vorba despre invoielile intervenite intre boieri si taranii clacasi prin care acestia primeau in folosinta o suprafata de teren din mosia boiereasca, in schimb trebuiau sa presteze un numar de zile de claca pe rezerva feudala si sa dea dijma la produsele obtinute pe terenul primit in folosinta. Raportul dintre taranul devenit clacas si boier are o baza contractuala. Dreptul de folosinta izvoraste nu din Legea Tarii, ci temeiul juridic (izvorul) il reprezinta tocmai contractul dintre taranul clacas. Datorita discrepantei economice majore dintre partile contractante, evident ca taranii clacasi incheiau aceste contracte in conditii extrem de dezavantajoase pentru ei. Domnii fanarioti au dat anumite urbarii prin care au stabilit faptul ca numarul zilelor de claca se va stabili prin invoiala dintre taran si boier, iar taranul clacas nu mai este legat de suprafata de teren pe care o cultiva, cum era odinioara legat taranul dependent, insa acum el este legat de sat, adica nu poate parasi satul pana nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contractul incheiat cu boierul. Mai mult decat atat, boierul este indrituit sa-l aduca cu forta pe taranul clacas fugit din sat. Din analiza acestor urbarii observam ca situatia taranilor s-a schimbat doar din punct de vedere formal pentru ca in fond, sub aspectul continutului, ea aramas extrem de grea, pnetru ca aceste contracte erau de adeziune, taranii fiind obligati sa le semneze, fara a le putea modifica continutul.

Prin reformele lui Mavrocordat, starea de dependenta feudala nu a disparut cu totul, pentru ca au mai ramas doua categorii de persoane aflate in dependenta personala fata de boieri. Este vorba despre scutelnici si postslujnici.

Scutelnicii erau persoane care indeplineau in cadrul curtii boieresti anumite servicii care necesitau o calificare.

Postslujnicii erau persoane care indeplineau in cadrul curtilor boieresti servicii necalificate. Aceste doua categorii de persoane se aflau in stare de dependenta personala fata de boieri intrucat nu aveau obligatii fiscale fata de stat, ci doar obligatii fiscale si de a munci in folosul boierilor respectivi.

EVOLUTIA DREPTULUI IN CEA DE-A DOUA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Pravilele adoptate in aceasta faza prezinta o serie de trasaturi comune. Izvoarele bizantine pierd ponderea de odinioara in favoarea principiilor de drept si institutiilor juridice extrase din codurile burgheze aparute in Europa.

Aceste pravile procedeaza la o codificare a obiceiului juridic si la o sistematizare a sa pe institutii juridice.

In al treilea rand se constata progrese remarcabile pe planul tehnicii de reglementare juridica. De asemenea, se constata acordarea unei atentii deosebite procedurii de judecata. Acest fapt se explica prin consecintele decurgand din Pacea de la Kuciuk Kainargi. Prin tratatul de pace, la presiunea Rusiei, este inlaturat monopolul otoman asupra comertului exterior al tarilor romane, ceea ce inseamna ca Tarile Romane nu mai sunt obligate sa-si orienteze comertul exterior exclusiv catre Turcia si la preturi de dumping (la preturi mult inferioare valorii produselor exportate). Tarile Romane sunt antrenate acum in multiple raporturi comerciale cu tarile avansate din apusul Europei. In acest context, numerosi resortisanti ai acestor tari se stabilesc in Tarile Romane. Relatiile comerciale presupun si aparitia unor litigii. In cazul aparitiei unor litigii intre resortisanti ai unor tari europene aflati in principat si autohtoni, se pune problema instantei competente sa judece aceste litigii, precum si a procedurii de judecata care trebuie urmata. Pentru a se evita situatia existenta in Imperiul Otoman in care strainii se bucurau de imunitate de jurisdictie cu motivarea ca procedura otomana este inapoiata, astfel incat litigiile erau deduse spre judecata reprezentantelor diplomatice ale tarilor respective, ceea ce insemna o stirbire a suveranitatii statului otoman, pravilele adoptate in aceasta perioada au pus un mare accent pe dispozitiile de natura procedurala, fiind preluate cele mai avansate principii in materie procedurala si evitandu-se astfel imunitatea de jurisdictie a strainilor in Tarile Romane. Acest fapt avea o dubla motivare:

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

i)       dispozitiile procedurale erau moderne, comparabile cu cele din apusul Europei;

ii)     Tarile Romane sunt tari crestine si nu fac parte integranta din Imperiul Otoman, ci sunt doar vasale Turciei in sensul obligatiei de a plati tribut.

O alta trasatura este aceea ca ele sunt relatate atat in limba romana, cat si in limba neogreaca (greaca moderna).

Putem face o clasificare a acestor pravile adoptate in cea de-a doua perioada a regimului turco-fanariot si anume, pe de-o parte, avem nomocanoane si legiuiri laice bizantine si pe de alta parte avem legiuiri noi.

i)       Nomocanonul lui Antim Ivireanul, intitulat "Capetele de porunci" cu doua editii, una in 1714 si a doua in 1785;

o traducere realizata de catre paharnicul Toma Cara? a unei lucrari bizantine intitulata Hexabiblul lui Constantin Armenopoulos

ii)     Legiuri noi

a)     legiuri care au ramas la lucrari cu caracter privat si nu au fost adoptate oficial, insa datorita valorii continutului lor juridic au fost aplicate in practica instantelor de judecata;

Lucrarea elaborata de paharnicul Toma Cara, intitulata "Pandectele lui Toma Cara", o lucrare elaborata in anul 1806 din ordinul domnitorului Alexandru Moruzi, proiectata in trei parti. Partea I - despre persoane; Partea II - despre lucruri; Partea III - despre actiuni. Structura asemanatoare cu institutele lui Gaius. Din aceasta lucrare paharnciul Toma Cara a reusit sa elaboreze efectiv doar prima parte.

"Manualul juridic" al lui Andronache Donici, elaborat la 1814 si care reprezinta primul Cod civil roman, cu un continut extrem de valoros si extrem de modern, motiv pentru care s-a aplicat in practica instantelor de judecata pana in 1865, pana la adoptarea Codului civil. Lucrarea nu a fost promulgata de catre domnul Moldovei Scarlat Calimah pentru ca Andronache Donici era membru al miscarii carbunarilor, o miscare pe care domnul Calimah a dezavuat-o si cu care se afla in conflict sub aspect politic si pentru ca Donici se afla in conflict cu alti doi pravilisti celebri ai epocii respective - Anania Cuzanos si Cristian Flechtenmacher care erau protejatii domnului Scarlat Calimah. Din aceste motive de natura politica si de adversitate personala, lucrarea nu a fost adoptata oficial, dar continutul sau valoros a impus-o in utilizarea instantelor de judecata.

b)     legiuri care au fost adoptate oficial de catre domn.

i)       cele care imbraca forma unor coduri

Pravilniceasca condica

Denumirea sa oficiala este, in neogreaca Sintagmation Nomikon ("Mica randuiala juridica"). A fost elaborata din porunca domnului Alexandru Ipsilanti la 1775 in ???, dar datorita opozitiei Imperiului Otoman, nu a intrat in vigoare decat in 1780. izvoarele ei sunt Legea Tarii, Basilikalele imparatului Leon II Filozoful, povetele (jurisprudenta), precum si doctrina juridica moderna reprezentata de lucrarile lui Montesquie si Becaria. Nu se cunoaste autorul acestei pravile. Exista insa un autor prezumat. Este vorba despre marele boier Ienachita Vacarescu, singurul care la epoca aceea avea toate cunostintele necesare si era in masura sa elaboreze o asemenea pravila. De iure, Pravilniceasca condica s-a adoptat pana la adoptarea Legiuirii Caragea in 1818. De facto, ea s-a aplicat pana la adoptarea Codului civil roman.

Codul Calimah

Elaborat din porunca domnului Moldovei Scarlat Calimah, care in 1813 a dispus infiintarea unor comisii de juristi insarcinate cu elaborarea Codului in doua versiuni, in versiune romana si in versiune neogreaca. Versiunea in limba neogreaca a fost promulgata oficial in 1817, iar versiunea in limba romana a fost adoptata oficial mai tarziu, abia in 1833. La elaborarea versiunii in limba neogreaca au participat, in cadrul comisiei, Christian Flechtenmacher, Anania Cuzanos si rivalul lor Andronache Donici. La elaborarea versiunii in limba romana au participat in cadrul comisiei Christian Flechtenmacher, Petrache Asachi si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei pravile sunt Legea Tarii, dreptul bizantin, Codul Napoleon (Codul civil francez de la 1804) si Codul civil austriac de la 1811 (care are ca model Codul civil francez). Codul Calimah cuprinde 2032 de articole si este structurat intr-o parte introductiva cu 24 de articole si alte trei parti. Prima parte este intitulata "Dritul persoanelor", a doua "Dritul lucrurilor", a treia parte "Inmarginirile ce privesc dritul persoanelor dimpreuna cu al lucrurilor". Codul are si doua anexe, continand regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiei in cadrul procedurii falimentului.

Legiuirea Caragea

A fost elaborata din initiativa domnului Tarii Romanesti Ioan Gheorghe Caragea la 1818 si a fost promulgat oficial la 1819. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul Nestor, mare logofat al dreptatii (un fel de ministru de justitie in Divanul domnesc) si primul roman profesor de drept in invatamantul superior juridic. Proiectul elaborat de cei doi a fost revizuit de stolnicii Constantin si Ionita Balaceanu si apoi a fost promulgat de catre domn. Lucrarea contine sase parti. Prima parte se intituleaza "Despre obraze" (despre persoane). A doua parte se intituleaza "Despre lucruri" (despre bunuri). A treia parte se intituleaza "Despre tocmeli" (despre contracte). A patra parte se intituleaza "Despre daruri si mosteniri" (liberalitatile). Aceste prime patru parti alcatuiesc un Cod civil. Partea a cincea se intituleaza "Despre vini" (Cod penal). Partea a sasea se intituleaza "Despre ale judecatilor" (drept procesual). Prin urmare, structura si continutul Legiuirii Caragea sunt eterogene in raport de Codul Calimah.

ii)     cele care imbraca forma unor legi cu caracter special, cu un domeniu foarte bine precizat de reglementare

Sobornicescul hrisov

A fost dat de domnul Alexandru Mavrocordat in anul 1785. Prin acesta se reglementeaza raporturile dintre mosieri si taranii clacasi, numarul zilelor de claca si nartul, adica cantitatea de munca ce trebuia prestata intr-o zi de claca. Acest act normativ cuprinde de fapt doua hrisoave. Unul dat la 14 august 1785 prin care boierii sunt invitati sa nu mai foloseasca acte mestesugite (acte falsificate) de danie (donatie), vanzare sau schimb pentru a acapara pamanturile taranilor. Hrisovul dat in 12 septembrie 1785 prin care se interzice vanzarea separata a robilor apartinand aceleiasi familii.

Contul boierescului

Hrisovul dat de domnul Alexandru Moruzi in anul 1805 care reglementeaza aceleasi aspecte privind raporturile dintre taranii clacasi si boieri

Continutul pravilelor adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot

Institutia proprietatii

Dreptul de proprietate, asa cum este el reglementat in pravile, evolueaza in directia degajarii proprietatii feudale de dreptul stravechi de folosinta al taranilor aserviti, proces inceput prin reformele lui Constantin Mavrocordat. Marcand trecerea de la conceptul de proprietate divizata la conceptul de proprietate absoluta, pravilele precizeaza ca atributele dreptului de proprietate pot fi impartite intre doua persoane, din care una sa aiba dritul fiintei lucrului, iar cealalta sa aiba dritul folosului lucrului, potrivit sistemului feudal, dupa cum atributele proprietatii pot fi reunite asupra unei singure persoane si atunci dreptul de proprietate este desavarsit sau neimpartit. Adica suntem in prezenta unui drept absolut de proprietate.

Aceeasi tendinta de degajare a proprietatii feudale de dreptul de folosinta al taranilor aserviti se degaja si din textele care prevad ca raporturile juridice stabilite intre boieri si taranii clacasi au o baza contractuala, adica isi gasesc izvorul sau temeiul juridic intr-un contract pe care Legiuirea Caragea il califica ca pe un contract de emfiteoza. Aceasta imprejurare ca dreptul de folosinta al taranilor aserviti are o baza contractuala acum inseamna o recunoastere indirecta a dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra mosiilor lor. Astfel incat transmiterea folosintei unei parti din mosie catre clacasi nu stirbeste cu nimic caracterul absolut al dreptului de proprietate al boierilor asupra mosiilor lor. Insa acest drept de proprietate absolut s-a extins si asupra altor categorii de terenuri, cum ar fi spre exemplu padurile, ceea ce inseamna ca folosirea padurilor de catre tarani pentru satisfacerea trebuintelor lor nu se mai facea in mod gratuit, ci in schimbul platii unei taxe denumita zeciuiala, plata facandu-se catre boieri, ceea ce inseamna o recunoastere indirecta a dreptului de proprietate absoluta al boierilor asupra padurilor; aceasta reglementare este cuprinsa intr-un hrisov dat de domnitorul fanariot Alexandru Morudzi, intitulat Asezamantul pentru paduri si dumbravi. Dar, domnii fanarioti au incercat prin interpretarea tendentioasa a unor institutii juridice sa desfiinteze stravechile drepturi de proprietate ale boierilor si taranilor. Astfel, cu ocazia discutarii proiectului Codului Calimach, in sfatul de obste al Moldovei, domnul Scarlat Calimach a pretins ca, la origine, toate terenurile au apartinut domnului in calitatea sa de titular al lui dominium eminens si, ca atare, nu poate exista proprietate privata fara hrisov de danie domneasca. Ceea ce inseamna ca terenurile stapanite fara hrisov de catre boieri si tarani din vremuri imemoriale ar fi trebuit sa treaca in proprietatea domnului, in calitate de titular al lui dominium eminens. Sfatul de obste al Moldovei a respins aceasta interpretare a domnului fanariot, avand ca scop deposedarea boierilor pamanteni si a taranilor de pamant in vederea satisfacerii intereselor clientelei politice a domnului fanariot, cu urmatoarea argumentare juridica. Potrivit Legii Tarii, dominium eminens se exercita in fapt numai asupra terenurilor pustii si pustiite si, chiar daca am admite ca la origine toate terenurile au fost domnesti si ca au ajuns in stapanirea boierilor si taranilor fara hrisov de danie, oricum aceste terenuri au devenit proprietatea boierilor si taranilor prin efectul uzucapiunii de 40 de ani, avand efect achizitiv (praescriptio longissimi temporis) care, potrivit Basilikalelor (legiuirilor imparatesti bizantine) se aplica si imobilelor domnesti.

Materia persoanelor

Legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot clasifica persoanele dupa noroc in slobozi, robi si sloboziti. Taranii clacasi care munceau pe mosiile boieresti erau denumiti locuitori. Legislatia adoptata in aceasta perioada in materia persoanelor da expresie interesului boierilor de a spori numarul zilelor de claca si nartul ca mijloace de sporire a productiei agricole. Boierii erau profund interesati in sporirea productiei agricole deoarece, dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi, inlaturandu-se monopolul otoman asupra comertului exterior al Tarilor Romane, acestea au fost atrase in circuitul comercial european si au gasit in tarile europene o importanta piata de desfacere pentru productia agricola, iar boierii erau principalii producatori agricoli ai tarii. In acest sens, pravilnicieasca condica stabileste un numar minim de zile de claca pe an? de 6, si un numar maxim de 12, in timp de Legiuirea Caragea stabileste un numar minim de 12, fara o limita maxima si cu un nart sporit. Nartul este cantitatea de munca care trebuia prestata intr-o zi de claca. Fata de imprejurarea ca, dupa reformele lui Mavrocordat, a crescut impresionant numarul scutelnicilor si postslusnicilor, in anul 1814 s-a stabilit ca in nicio unitate administrativ-teritoriala numarul scutelnicilor si postslusnicilor nu poate fi mai mare decat numarul birnicilor.

Robii continua sa fie asimilati lucrurilor, dar li se recunoaste si o capacitate juridica limitata, in masura asigurarii intereselor proprietarilor lor, dupa model roman. Spre exemplu, robii puteau sa apara ca reprezentanti ai stapanilor lor, in raporturile cu alte persoane. Se constata o codificare a vechilor dispozitii cutumiare privind statutul juridic al robilor, unele dispozitii fiind preluate ca atare, altele fiind reformulate in spiritul exigentelor epocii.

Persoanele juridice

Ca un element de noutate, sunt reglementate pentru prima data persoanele juridice, prin dispozitii cuprinse in capitole distincte, fapt explicabil prin aparitia primelor societati comerciale.

In pravilnicieasca Condica si in Legiuirea Caragea, persoanele juridice sunt denumite tovarasii, iar in Codul Calimah, persoane moralicesti. Codul Calimah si legiuirea caragea reglementeaza regimul juridic al societatilor comerciale, denumite tovarasii negutatoresti. Astfel, se prevad regulile privind formarea capitalului social, cele referitoare la administrarea societatii, la raspunderea asociatiilor, la impartirea castigurilor intre asociati si la incetarea tovarasiei.

Rudenia, familia si casatoria

Aceste institutii sunt reglementate dupa model bizantin. Se prevede ca rudenia poate fi duhovniceasca (cea care rezulta din botez) si de sange. Rudenia de sange la randul ei imbraca trei forme. Conform Codului Calimach, ea era sub o intreita linie si anume: suitoare dreapta linie (in ascendent), coboratoare dreapta linie (in descendent) si laturalnica linie (rudenie colaterala). Legiuirea Caragea, la randul ei, arata in acelasi sens ca rudenia imbraca trei forme. Rudenie de sus, rudenie de jos si rudenie de mijloc.

In privinta casatoriei, sunt interzise casatoriile intre crestini si necrestini, precum si intre slobozi si robi. Codul Calimach prevede ca acei copii rezultati din relatia unei persoane libere cu un rob erau oameni liberi, adica slobozi. Legiuirea Caragea admitea separatia de corp a sotilor, adica despartirea in fapt in dreptul contemporan.

In ceea ce priveste institutia zestrei, se prevede regula pretuirii sau estimarii bunurilor mobile sau miscatoare ce compuneau masa dotala, cu exceptia robilor si a animalelor, exceptii instituite de Codul Calimach, cu efectul ca, in cazul inapoierii zestrei, sotul trebuia sa raspunda pentru valoarea fixata pentru bunurile dotale in momentul estimarii sau al pretuirii. Pravilniceasca Condica consacra o exceptie in privinta robilor de zestre, in sensul ca sotul trebuia sa predea sotiei cu ocazia restituirii zestrei un numar egal de robi cu cel care fusese primit in foaia de zestre.

Consecintele pe planul zestrei sau a dotei a savarsirii unui adulter. Adulterul ducea la pierderea zestrei, care trece in proprietatea barbatului, iar sotia adulterina este inchisa in manastire.

Codul Calimach prevede ca, daca din casatorie nu au rezultat copii, intreaga zestre revine sotului, iar daca acesta nu isi ia sotia de la manastire timp de doi ani, ea ramane inchisa pentru totdeauna acolo. Iar legiuirea Caragea restrange dreptul sotului la jumatate din zestrea sotiei adulterine, fara ca aceasta sa mai poata fi inchisa in manastire si sanctioneaza cu aceeasi sanctiune si pe sotul vinovat de adulter (o reglementare oarecum simetrica).

In ceea ce priveste obligatia de inzestrare, avem diferente intre cele doua Tari Romane. Codul Calimach aseaza aceasta obligatie in sarcina parintilor, iar in absenta acestora in sarcina bunicilor, in timp ce Legiuirea Caragea, in sprijinul privilegiului masculinitatii, aseaza obligatia de inzestrare in sarcina parintilor, iar in absenta acestora in sarcina fratilor.

Sunt reglementate totodata si anumite institutii preluate dupa modelul celor mai noi legiuiri europene. Spre pilda, institutia tutelei numita epitropie, institutia curatelei numita curatorie pentru administrarea bunurilor minorilor si incapabililor si in acelasi sens, domnul Scarlat Calimach a infiintat judecatorii epitropicesti pe langa Episcopiile de la Roman si Husi si o comisie epitropiceasca pe langa Mitropolia de la Iasi.

Este totodata reglementata si institutia adoptiei, denumita infiala si, de asemenea, sunt reglementate pe principii moderne raspunderea civila si penala, la baza carora este asezat principiul raspunderii personale. In acest sens, Pravilniceasca Condica arata ca sotia nu raspunde pentru datoriile si comertul sotului si nici pentru faptele penale ale acestuia ce fusesera savarsite fara participarea ei. Totodata, nici parintii nu raspund pentru negotul si infractiunile copiilor lor care nu mai sunt minori, si deci nu se mai afla in grija lor.

MATERIA SUCCESIUNILOR

Mostenirea putea fi deferita fie fara testament (mostenire ab intestat), fie cu testament (mostenirea testamentara). Mostenirea legala revenea celor trei categorii de mostenitori, pana la gradul VIII, precum si sotului supravietuitor. Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu copiii, el dobandeste o cota virila cat a unui copil in uzufruct. Daca vine in concurs cu celellate rude, precum si cu copiii defunctului dintr-o casatorie anterioara, dobandeste o cota de 1/6 pana la 1/3 din mostenire in proprietate. In lipsa altor rude, intreaga mostenire revine sotului supravietuitor, iar daca defunctul nu a lasat nici sot supravietuitor, intreaga mostenire devine vacanta si va fi culeasa de catre stat. Mostenirea robului mort fara urmasi revine stapanului acestuia.

Toate legiuirile consacrau rezerva succesorala, denumita parte legitima, precum si trimiria (partea a treia a sufletului), adica treimea din mostenire care era destinata cheltuielilor de inmormantare si de pomenire ale defunctului.

Intre legiuirile dintre cele doua tari, exista insa si anumite deosebiri. De pilda, Codul Calimach prevede ca mostenirea se deschide si in cazul mortii politicesti, adica in cazul mortii civile a persoanei (situatia celui care devine infam, fiind scos de sub scutul legilor si exclus din viata civila in sensul ca nimeni nu mai incheie acte juridice cu el).

Pravilele din tara Romaneasca, in speta Pravilniceasca Condica si Legiuirea Caragea consacra privilegiul masculinitatii, insa toate pravilele prevad ca fetele care au fost inzestrate nu pot cere sinisfora collatio dotis (raportul dotei) pentru a veni la mostenire, dar nici nu pot fi obligate la aceasta.

O alta deosebire este ca, potrivit Codului Calimach, copiii naturali vin la succesiunea ambilor parinti, alaturi de cei legitimi, in timp ce Legiuirea Caragea confera copiilor naturali vocatie succesorala doar la succesiunea mamei lor, potrivit principiului roman mater semper certa est.

Toate pravilele prevad si dezmostenirea sau exheredarea, care se putea realiza din motive determinate, intre care, de exemplu, vatamarea reputatiei familiei prin comportamente imorale sau neingrijirea in caz de boala, nerascumpararea in cazul caderii in robie.

Mostenirea testamentara se defera prin testamentul intocmit fie in forma scrisa (diata), fie in forma orala, in prezenta a cinci martori, iar daca acestia erau stiutori de carte, ei puteau sa consemneze in scris ultima vointa a testatorului. Codul Calimach prevedea ca anumite categorii de persoane nu puteau fi martori la intocmirea unui testament, cum ar fi de pilda femeile, robii, desfranatii.

MATERIA OBLIGATIILOR

Spre deosebire de pravilele anterioare care cuprind dispozitii putine si nesemnificative in materia obligatiilor, Legiuirea Caragea prevede multe dintre principiile de baza ale contractelor, iar Codul Calimach dezvolta chiar o intreaga teorie generala a obligatiilor, fiind consacrate ca izvoare de obligatii legea, tocmeala (contractul) si vatamarea pricinuita cuiva (delictul).

Ambele coduri clasifica tocmelile (contractele) dupa forma lor, in scrise si prin viu grai (nescrise). In plus, Codul Calimach clasifica contractele dupa efectele pe care acestea le produc in contracte unilaterale si contracte bilaterale sau sinalagmatice. Conditiile de existenta si de validitate a contractelor sunt capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.

Capacitatea este denumita vrednicia persoanelor, si este reglementata in mod amanuntit in Codul Calimach, plecandu-se de la principiul ca "tot omul se socoteste vrednic de a-si castiga drituri, insa dupa randuielile hotarate de catre legi". Aceste randuieli (legi speciale) restrangeau capacitatea potrivit discriminarilor de tip feudal atat in ceea ce priveste drepturile politice, cat si in ceea ce priveste drepturile civile. Erau considerati nevrednici sau incapabili si cei condamnati pentru savarsirea unor infractiuni grave, pe durata executarii pedepsei, ca o pedeapsa complimentara pedepsei principale.

Potrivit Legiurii Caragea, in materia consimtamantului, acesta trebuia lipsit de "sila si viclesug", adica sa nu fie vitiat prin violenta si dol sau inselaciune.

In privinta obiectului contractului, Codul Calimach arata ca obiectul contractului trebuie sa fie in comert, adica in circuitul juridic civil.

In ceea ce priveste cauza, Legiuirea Caragea reproduce, dupa modelul Codului Napoleon, principiul cauzei licite, potrivit caruia "tocmeala impotriva pravilelor si impotriva naravurilor celor bune nu se intocmeste".

Izvoarele obligatiilor. Cel mai important izvor sunt tocmelile (contractele). In privinta contractelor, Pravilniceasca Condica contine cu precadere dispozitii relative la contractul de imprumut, iar Codul Calimach si Legiuirea Caragea cuprind dispozitii referitoare la toate contractele si, in principal, la contractul de vanzare, contractul de donatie, imprumutul, arenda, schimbul, depozitul, emfiteoza, mandatul, chezasia, zalogul si antichreza.

Contractul de vanzare

Vanzarea este foarte amanuntit reglementata in toate pravilele datorita nivelului de dezvoltare pe care il atinsesera relatiile de productie de tip marfa-bani. Sub aspectul formei, contractul de vanzare putea fi incheiat in forma scrisa, forma care este obligatorie pentru contractele de vanzare care au ca obiect imobile si robi, potrivit dispozitiilor Legiuirii Caragea, sau contractul de vanzare se putea incheia in forma orala. Sunt totodata instituite anumite incapacitati, atat cu privire la instrainare. Spre pilda, egumenii? nu puteau vinde averile manastirilor pe care le administrau, dupa cum erau instituite interdictii la dobandire, spre pilda, necrestinii nu puteau dobandi imobile in Tarile Romane. Aceste interdictii sunt prevazute in Codul Calimach.

De asemenea, la vanzarea robilor si mosiilor, trebuia respectat dreptul de protimis. Era prevazuta anularea vanzarii pentru leziune in situatia in care pretul este inferior jumatatii valorii de circulatie a bunului. Se putea evita anularea vanzarii daca cumparatorul accepta sa completeze pretul lezionar pana la valoarea reala a obiectului.

In ceea ce priveste contractul de donatie

Acesta este reglementat in mod asemanator, in pravilele din cele doua Tari Romane, precizandu-se cauzele de revocare a donatiilor si fiind totodata reglementate darurile de logodna, darurile de dinaintea nuntii si cele de a doua zi dupa nunta.

In ceea ce priveste contractul de imprumut

El este cel mai amanuntit reglementat in Pravilniceasca Condica, prevazandu-se ca se incheie ad validitatem in forma scrisa. Se reglementeaza totodata si mentiunile pe care inscrisul trebuie sa le cuprinda, precum si necesitatea prezentei a cel putin trei martori pentru a evita tagaduirea ulterioara a inscrisului de catre debitor.

In cazul in care debitorul nu plateste la scadenta, iar datoria sa este garantata cu un zalog, creditorul se poate adresa instantei pentru ca aceasta sa stabileasca vanzarea bunului zalogit la mezat, adica la licitatie publica. Creditorul urma a se indestula din pretul obtinut. In situatia in care, pentru garantarea datoriei, se constituisera chezasi, chezasul are beneficiul de discutiune, adica dreptul de a cere creditorului sa-l urmareasca mai intai pe debitorul principal si in subsidiar pe el, in cazul si in masura insolvabilitatii debitorului principal.

Sunt reglementate si institutii noi, preluate din codurile moderne, de exemplu institutia cambiei, denumita "polita/carte de imprumutare", pentru neonorarea careia era admisa o dobanda dubla. Totodata, este admis si imprumutul cu dobanda, fixata la 10% pe an, cu interzicerea anatocismului, adica a dobanzii la dobanda. Insa, aceste reglementarii nu au oprit fenomenul acordarii de imprumuturi cu dobinzi camataresti, ba mai mult s-a incetatenit practica tinerii la munca a taranilor debitori de catre creditori in contul dobinzilor la sumele imprumutate.

In ceea ce priveste contractul de arenda, el este amanuntit reglementat si avea ca obiect mosii, si contractul de inchiriere care avea ca obiect imobile de locuit. Ambele sunt variante ale contractului de locatiune.

Legiuirile prevad un drept de protimis al coproprietarilor in cazul arendarii sau inchirierii unui bun stapanit in indiviziune.

Ca varietati ale contractului de arenda sunt reglementate contractul de emfiteoza si contractul de claca. Sunt prevazute amanuntit toate obligatiile si prestatiile taranilor clacasi fata de boieri, dijmele pe care acestia trebuia sa le dea, numarul zilelor de claca, nartul, interdictia de a aduce imbunatatiri, de a defrisa sau de a cladi fara acordul boierului. Se prevedea, de asemenea, ca gospodaria si curaturile (adica defrisarile facute de clacasi) revin stapanului mosiei in cazul in care acesta fuge de pe mosie sau moare fara a avea mostenitori legali.

DISPOZITIILE DE DREPT PENAL DIN LEGIUIRILE ADOPTATE IN CEA DE-A DOUA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Dreptul penal clasifica infractiunile, pe care le denumeste vini, in doua categorii, vini mari si vini mici. Insa, se cuvin aici cateva precizari. Notiunea de infractiune nu este desprinsa de persoana infractorului, ceea ce inseamna o dispozitie cu caracter retrograd. Totodata, exista dispozitii prin care se incearca a se pune capat abuzurilor slujbasilor domnesti si, in mod special, Pravilniceasca Condica incrimineaza abuzurile de putere ale judecatorilor fata de impricinati si abuzurile de putere ale ispravnicilor fata de locuitorii judetelor si tinuturilor. Totodata, sunt incriminate faptele de coruptie ale judecatorilor, aprozilor si celorlalti reprezentanti ai personalului auxiliar.

O categorie de infractiuni amanuntit reglementata este aceea legata de noul sistem probator in justitie. Se pedepsesc extrem de aspru plastografierea (falsificarea de acte), pedepsele fiind si mai mari daca inscrisul era unul oficial (un inscris domnesc). Totodata, este sanctionata aspru marturia mincinoasa, martorii mincinosi fiind inscrisi, in masura in care au fost condamnati pentru aceasta infractiune, intr-o asa-numita "condica a siretilor". Este incriminat si traficul de influenta.

De asemenea, ca un element de noutate, sunt incriminate anumite fapte legate de activitatea comerciala. De exemplu, este incriminata fapta celor care, in mod fraudulos, afirma ca sunt in incetare de plati fata de creditori pentru a se sustrage de la plata datoriilor pe care le au fata de acestia. Este vorba despre infractiunea denumita astazi "bancruta frauduloasa?". Un alt principiu care guverneaza materia dreptului penal este aceea de a se accentua raspunderea personala in materia despagubirilor civile si penale si, de asemenea, se sanctioneaza atat pe plan penal, cat si sub aspect civil, nesocotirea dreptului de protimis.

Ca un element retrograd, se mentin pedepsele fizice, precum si mentinerea unei largi posibilitati de apreciere pentru judecator, in contextul in care in anumite situatii, pravilele contin sintagme de genul "sa se pedepseasca" sau "sa se pedepseasca grav", fara a indica limitele pedepselor ce pot fi aplicate.

DREPTUL PROCESUAL SI ORGANIZAREA JUDECATOREASCA

Instantele se constituie ca organe colegiale, ierarhizate si specializate in cadrul unui sistem organizat potrivit Condicii Pravilnicesti.

Existau urmatoarele instante in cadrul acestui sistem:

1.     Judecatoria dupa la judete

O judecatorie la nivelul judetului, unitatii administrativ-teritoriale. Instanta era compusa de un judecator, un logofatel pentru tinerea condicilor si doi slujitori pentru treburile marunte, insa ispravnicii pastreaza dreptul de a judeca, singuri sau impreuna cu judecatorul

2.     Departamenturile

La Bucuresti existau doua Departamenturi, unul cu 8 si celalalt cu 7 judecatori. La Craiova functiona o judecatorie compusa din 4 boieri, avand competenta in materie civila. La Iasi exista Departamentul al doilea pentru pricinile civile mai mici si Divanul judecatoresc pentru pricinile civile mai mari. In materie penala, la Bucuresti functiona Departamentul Vinovatiilor, denumit in limba greaca Kriminalion?. La Craiova avem o instanta similara, compusa din 3 boieri, iar la Iasi functiona un Departament al afacerilor criminale.

Pentru solutionarea litigiilor avand element de extraneitate, exista in Tara Romaneasca un Departament al Strainelor Pricini, iar in Moldova un Departament al Treburilor Straine.

Infractiunile cu caracter politienesc pe care noi le numim astazi contraventii erau cercetate in Bucuresti de Spatarie (faptele savarsite la periferii) si de Agie (faptele savarsite in zona centrala a orasului).

3.     Departamentul Velitilor Boieri si Divanul Olteniei de la Craiova

Acestea erau instante care judecau in prima instanta litigiile dintre boieri si ca instanta de apel, hotararile celorlalte Departamenturi.

4.     Divanul domnesc

Era instanta suprema. Divanul domnesc era prezidat de domn.

INOVATIILE ADUSE IN MATERIE PROCEDURALA

Se introduc condicile de judecata. Se introduce obligativitatea redactarii si motivarii hotararilor cu aratarea capului de pravila, adica a textului din pravila pe care se motiveaza hotararea. De asemenea, se introduce sistemul reprezentarii in justitie prin mandatarii denumiti vechili si prin avocati denumiti vechilii de judecati. De asemenea, se introduce sistemul recuzarii judecatorilor (respingerii lor pentru anumite motive, in masura in care ei insisi nu se abtin de la solutionarea litigiilor respective). Se introduc termene de prescriptie pentru promovarea actiunilor precum si pentru optiunea succesorala. Apare un cazier judiciar intr-o forma incipienta, purtand numele de "condica siretilor". Se introduce obligativitatea publicitatii actelor translative de proprietate cu privire la imobile, a testamentelor si a foilor de zestre.

Sunt legiferate o serie de proceduri speciale, cum este procedura falimentului in materie comerciala, procedura arbitrajului, procedura mezatului (a executarii silite), precum si procedura cambiala.

Collatio bonorum - cei care au vocatie succesorala si in tp vietii lui pater familias au primit bunuri cu titlu gratuit de la acesta (persoane emancipate); daca doresc sa vina la mostenire alaturi de fratii lor la succesiune trebuie sa le aduca la masa succesorala, din considerente de echitate. Tipic

Collatio dotis - collatio bonorum atipica. Raportul bunurilor dotale care se face de o persoana alieni iuris.