I.1.      Petitia de ereditate

I.1.1.           Notiune

Exista unele cazuri in care patrimoniul succesoral este stapinit de persoane ale caror drepturi succesorale sint contestate de alte persoane, care pretind ca ar avea calitatea de adevarati mostenitori universali sau cu titlu universal. Mijlocul juridic (actiunea) cu ajutorul careia aceste din urma persoane pot valorifica drepturile pretinse si pot intra in posesiunea mostenirii se numeste traditional - fara a fi consacrata in termnis de lege - petitie de ereditate (petitio hereditatis). Prin aceasta actiune reclamantul cere recunoasterea calitatii (titlului) sau de mostenitor si, drept consecinta, posesiunea patrimoniului succesoral.

Petitia de ereditate este o actiune prin care o persaoana cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar (universal sau cu titlu universal) si obligarea la restituirea bunurilor succesorale (universalitate sau cota-parte) a persoanei care - pretinzindu‑se de asemenea mostenitor universal sau cu titlu universal - detine aceste bunuri (sau unele dintre ele) in aceasta calitate, drepturile pretinse de cele doua parti fiind inconciliabile.

I.1.2.           Partile. Deosebire fata de alte actiuni

Reclamantul in petitia de ereditate este persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal, respectiv succesorii ei in drepturi (cesionarii de drepturi succesorale sau mostenitorii ei prin retransmitere in caz de deces). Legatarul cu titlu particular isi poate valorifica drepturile dobindite prin intermediul actiunii in revendicare sau confesorie (daca dreptul dobindit este real) or a actiunii personale (daca legatul are ca obiect un drept de creanta). Neavind pretentii asupra universalitatii succesorale, legatarul particular nu beneficiaza de petitia de ereditate.

Piritul este de asemenea o persoana care se pretinde a fi succesor universal sau cu titlu universal si care poseda bunurile succesorale in aceasta calitate (posesor pro herede). Din aceasta cauza, natura adevarata a actiunii se poate stabili numai dupa ce piritul si‑a precizat pozitia fata de cererea reclamantului: se apara in calitate de succesor universal sau cu titlu universal ori in alta calitate.

Daca piritul poseda bunurile succesorale si se apara in calitate de proprietar sau de titular al unui alt drept real ori de posesor ordinar - iar nu de mostenitor - actiunea va fi de revendicare, negatorie sau posesorie, dupa caz, chiar daca reclamantul va trebui sa‑si probeze calitatea de mostenitor pentru a putea actiona (calitate procesuala activa).

Petitia de ereditate nu se confunda nici cu actiunea personala prin care reclamantul cere plata datoriei piritului fata de succesiune, daca acesta din urma refuza plata nu pentru ca ar fi mostenitor (stingerea ei prin confuziune), ci din cauza inexistentei datoriei sau a stingerii ei pe alta cale (de exemplu plata, prescriptia extinctiva etc.).

Uneori petitia de ereditate este valorificata ca o chestiune prejudiciala, in cadrul unei actiuni de partaj, cu care insa nu se confunda, aceasta din urma avind ca obiect imparteala mostenirii dupa ce calitatea mostenitorilor si intinderea drepturilor lor au fost stabilite in cadrul petitiei de ereditate.

Alteori reusita petitiei de ereditate presupune admiterea actiunii in anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele piritului, daca reclamantul se considera vatamat in drepturi prin eliberarea lui (art. 88 din Legea nr. 36/1995) sau in anularea testamentului pe care piritul isi intemeiaza calitatea sa de legatar universal sau cu titlu universal.

I.1.3.           Caractere juridice

Majoritatea autorilor califica petitia de ereditate drept o actiune reala caci are drept scop deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale, creantele din masa succesorala fiind vizate ca o valoare patrimoniala, iar nu ca un raport juridic valorificat impotriva debitorului.

S‑a mai sustinut ca petitia de ereditate ar fi o actiune personala, mixta, sau ca natura sa actiunii ar depinde de alcatuirea concreta a activului succesoral. Toate solutiile au fost propuse si nici una n‑a putut fi justificata in mod satisfacator. De altfel, indiferent de calificare, potrivit art. 14 Cod procedura civila, competenta de a solutiona petitia de ereditate apartine instantei de la locul deschiderii mostenirii. Dispozitiile procedurale de drept comun se aplica numai in cazul actiunilor intentate impotriva persoanelor care nu pretind a avea calitatea de mostenitor.

Petitia de ereditate este o actiune divizibila, in sensul ca fiecare pretins mostenitor (in caz de pluralitate) trebuie sa actioneze, respectiv sa se apere in nume propriu, neputind reprezenta - in puterea legii - pe comostenitori, iar hotarirea obtinuta este opozabila numai fata de partile din proces.

Majoritatea autorilor califica petitia de ereditate drept o actiune prescriptibila in termenul general de prescriptie (iar nu in termenul de 6 luni de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, acceptarea mostenirii fiind o conditie prealabila). Avind ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor si restituirea universalitatii sau a cotei de universalitate, nu se confunda cu actiunea in revendicare, care este imprescriptibila. Termenul curge nu de la deschiderea mostenirii, ci de la data cind piritul a facut acte de succesor care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului.

I.1.4.           Dovada calitatii de mostenitor

Problema centrala care se pune in legatura cu solutionarea petitiei de ereditate este dovedirea calitatii de mostenitor legal sau de legatar universal sau cu titlu universal. Mijloacele de proba admise in acest cadru sint certificatul de mostenitor sau certificatul de calitate de mostenitor, testamentul, actele de stare civila si orice alte mijloace de proba admise de lege. In cadrul solutionarii petitiei de ereditate, cu ajutorul acestor mijloace de proba reclamantul, pentru a avea cistig de cauza, trebuie sa probeze ca are calitatea de mostenitor - in tot sau in parte - in privinta patrimoniului succesoral reclamat, titlul sau fiind preferabil ori concurent cu titlu piritului.

Certificatul de mostenitor se elibereaza de catre notarul public in cadrul procedurii succesorale notariale necontencioase si cuprinde constatarile referitoare la masa succesorala, calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului, respectiv bunurile atribuite daca mostenitorii si‑au impartit bunurile prin buna invoiala in acest cadru (art. 81 si 83 din Legea nr. 36/1995). Certificatul astfel eliberat - mijloc de insezinare si instrument probator - face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte (art. 88 al. 1 fraza a II‑a din Legea nr. 36/1995).

Spre deosebire de certificatul de mostenitor, certificatul de calitate de mostenitor face dovada numai in privinta calitatii de mostenitor si se emite numai in cazul in care nu s‑a facut dovada existentei unor bunuri in patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operatiuni de durata si mostenitorii solicita sa li se stabileasca numai calitatea

Daca certificatul de mostenitor (de calitate de mostenitor) a fost emis pe numele uneia dintre partile litigante (de exemplu a piritului) si cealalta parte se considera vatamata prin emiterea lui, va putea cere instantei anularea acestuia si stabilirea calitatii de mostenitor si a drepturilor sale, conform legii (art. 88 al. 1 fraza a II‑a).

In privinta anularii certificatului, trebuie distins dupa cum partea care o cere a participat la procedura succesorala notariala si a consimtit la eliberarea lui sau are calitatea de terta persoana care nu si‑a dat acordul la emiterea lui. In primul caz, certificatul are valoarea unei conventii (art. 969 Cod civil) si anularea lui, respectiv constatarea nulitatii, va putea fi ceruta numai pentru vicii de consimtamint sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absoluta, potrivit dreptului comun. In schimb, fata de terti (inclusiv partea din proces care nu a participat la emiterea lui) mentiunile certificatului sint opozabile numai pina la dovada contrara. Ei pot cere anularea certificatului contestind calitatea de mostenitor a titularului si intinderea drepturilor lui succesorale.

In ce priveste puterea doveditoare a certificatului de mostenitor, se admite ca el nu poate fi opus tertilor ca instrument de dovada a proprietatii, nu constituie fata de terti un titlu de proprietate, caci notarul nu are caderea sa certifice calitatea de proprietar a celui care lasa mostenirea, ci numai calitatea de mostenitor si a cotei sau bunurilor (impartite prin buna invoiala) care se cuvin fiecarui mostenitor in parte (art. 88 al. 1 din Legea nr. 36/1995). Certificatul de mostenitor nu face proba dreptului de proprietate, respectiv nu constituie o dovada ca bunurile aflate in patrimoniul defunctului i‑au apartinut acestuia in proprietate care apoi, prin efectul mostenirii, au fost transferate in patrimoniul succesorului.

Puterea doveditoare a certificatului de mostenitor nu trebuie insa minimalizata nici in raport cu tertii. Nefiind un titlu de proprietate (sau de alt drept real ori de creanta) certificatul de mostenitor - continind mentiuni in urma verificarilor facute de notar- este totusi un mijloc de dovada a dobindirii drepturilor pe care de mostenire, in vederea valorificarii lor inclusiv pentru inscrierea in cartea funciara a dreptului real imobiliar constituit sau transmis prin mostenire, chiar daca drepturile reale provenite din succesiune sint opozabile fata de terti independent de inscrierea in cartea funciara Evident, tertul interesat va putea cere rectificarea inscrierii, potrivit legii

Testamentul poate servi, de asemenea, ca instrument probator al calitatii de mostenitor (testamentar) in cadrul procesului declansat prin petitia de ereditate, intrucit certificatul de mostenitor nu este un instrument de dovada obligatoriu. Exercitarea de catre legatarii universali a drepturilor lor nu este conditionata de existenta certificatului de mostenitor care, de altfel, in caz de neintelegere intre parti nici nu poate fi eliberat, natura si intinderea drepturilor respective putind fi dovedita in fata instantei de judecata.

Actele de stare civila vor putea fi prezentate ca dovada a calitatii de mostenitor, a rudeniei cu defunctul sau a calitatii de sot supravietuitor. Avind caracter autentic, ele vor putea fi combatute numai in conditiile prevazute de lege.

{i alte mijloace de dovada (orice mijloace de proba) vor putea fi prezentate pentru a justifica vocatia succesorala. Legea prevede expres posibilitatea stabilirii calitatii de mostenitor nu numai prin acte de stare civila, dar si cu martori (art. 77 al. 1 din Legea nr. 36/1995); aceasta posibilitate exista nu numai in cadrul procedurii succesorale notariale, dar si in fata instantei, in cursul judecarii petitiei de ereditate; in acest sens s‑a pronuntat si practica judiciara: in litigiile privind o avere succesorala, pentru dovada rudeniei cu defunctul pot fi incuviintate si alte probe decit actele de stare civila care, insa, sa nu fie contrarii certificatelor de stare civila prezentate. Calitatea de mostenitor legal poate fi dedusa - cind nu rezulta cu claritate din actele de stare civila - din recunoasterea piritilor.

I.1.5.           Efectele petitiei de ereditate

Daca actiunea este admisa, recunoscindu‑se calitatea de mostenitor a reclamantului, el are dreptul la inapoierea bunurilor succesorale care au fost detinute de catre pirit si care s‑a dovedit a fi fost un simplu mostenitor aparent. Dar se pune si problema efectelor hotaririi fata de tertii care au incheiat acte juridice cu mostenitorul aparent in perioada dintre momentul deschiderii mostenirii si data solutionarii petitiei de ereditate printr‑o hotarire definitiva si irevocabila.

A.  Efecte intre adevaratul mostenitor si mostenitorul aparent

Ca urmare a admiterii petitiei de ereditate, mostenitorul aprent este obligat sa restituie adevaratului mostenitor toate bunurile succesorale pe care le‑a detinut, creantele pe care le‑a incasat si sa plateasca datoriile pe care le are fata de succesiune, daca este cazul.

Obligatia de restituire este guvernata de reguli deosebite (ca si in materie de revendicare) dupa cum mostenitorul aparent a fost de buna credinta sau de rea credinta.

Daca mostenitorul aparent a fost de buna credinta, el este obligat sa restituie bunurile succesorale in natura si in starea actuala, riscul deteriorarilor sau pieirii fiind in sarcina adevaratului mostenitor (art. 995 al. 2 Cod civil), primul datorind numai indemnizatia de asigurare sau despagubirile primite, dupa caz. Pentru bunurile instrainate cu titlu oneros in astfel de conditii incit actul nu este susceptibil de desfiintare - tertul aparindu‑se cu teoria mostenitorului aparent - va fi obligat sa restituie pretul primit (art. 996 al. 2 Cod civil). Fructele bunurilor sint dobindite de mostenitorul aparent pina in momentul intentarii actiunii, in calitate de posesor de buna credinta (art. 485 Cod civil).

Daca mostenitorul aparent a fost de rea credinta trebuie sa restituie bunurile in starea in care le‑a luat in posesie ori valoarea lor din ziua cererii de restituire daca le‑a instrainat sau daca au pierit ori s‑au deteriorat, fie si fortuit, afara numai daca dovedeste ca pieirea s‑ar fi produs si in posesiunea adevaratului mostenitor Creantele incasate de mostenitorul aparent sint supuse, de asemenea, restituirii, cu dobinzi din ziua platii daca a fost de rea credinta. Datoriile fata de succesiune urmeaza sa fe platite potrivit dreptului comun (cu dobinzi din ziua chemarii in judecata, daca datoria nu era purtatoare de dobinzi).

La rindul lui, mostenitorul aparent are dreptul sa pretinda, respectiv sa retina din sumele datorate, indiferent daca a fost de buna sau de rea credinta:

cheltuielile facute pentru perceperea fructelor pe care a fost obligat sa le restituie;

Document online: Contract de inchiriere - obiectul contractului Document online: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

platile facute pentru plata datoriilor succesiunii;

cheltuielile necesare (pentru conservarea bunurilor) si utile (care sporesc valoare bunurilor) facute cu bunurile supuse inapoierii (art. 997 Cod civil).

Cheltuielile voluptuarii nu sint supuse restituirii, dar lucrarile facute pot fi ridicate daca prin aceasta nu se produce deteriorarea bunului.

B.   Efecte fata de terti

Daca mostenitorul aparent, in perioada cit a detinut bunurile succesorale, a incheiat acte juridice cu terte persoane avind ca obiect aceste bunuri, se pune problema care va fi soarta acestor acte? Sint sau nu opozabile fata de adevaratul mostenitor?

Se admite ca actele de conservare si de administrare se mentin, afara numai daca tertul a fost de rea credinta si actul se dovedeste a fi daunator.

In cazul actelor de dispozitie, tertul care a incheiat actul cu mostenitorul aparent se va putea apara:

daca a platit o datorie fata de succesiune - prin plata facuta cu buna credinta catre posesorul creantei (art. 1097 Cod civil);

prin posesiunea de buna credinta a bunului mobil corporal (art. 1909 Cod civil);

prin invocarea uzucapiunii, inclusiv a celei de 10-20 de ani, in cazul imobilului dobindit prin actul incheiat cu mostenitorul aparent (art. 1895 si urm. Cod civil), act care serveste drept just titlu;

prin teoria mostenitorului aparent (admisa in doctrina si jurisprudenta) potrivit careia actul incheiat cu mostenitorul aparent se mentine daca este:

cu titlu particular;

cu titlu oneros;

tertul a fost de buna credinta (se prezuma);

a existat o eroare comuna (credinta obsteasca), invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului.

Daca actul incheiat cu tertul se mentine, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent. Daca actul se desfiinteaza potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, insa va avea actiune impotriva mostenitorului aparent pentru evictiune, potrivit dreptului comun.

II.1.           Indiviziunea succesorala

II.1.1.         Notiune si caracteristici

A.  Indiviziune; proprietate comuna pe cote-parti

Terminologia folosita de autori si modul de tratare in aceasta materie fiind foarte variata, sint utile unele precizari prealabile.

Art. 728 si urm. Cod civil reglementeaza "imparteala succesiunii" ca modalitate de iesire din "indiviziune", dar nu defineste aceste notiuni. Se admite unanim ca aceste dispozitii sint aplciabile nu numai in materie succesorala, cind patrimoniul mostenit de mai multi succesori urmeaza a fi impartit, dar si in alte cazuri, respectiv in toate cazurile in care un bun sau o universalitate de bunuri are o pluralitate de titulari, proprietatea fiind comuna.

Se face insa distinctie in functie de obiectul "comunitatii": daca are ca obiect un bun singular, individual, se foloseste notiunea de proprietate comuna pe cote-parti sau coproprietate, iar daca are ca obiect o universalitate de bunuri (patrimoniu), notiunea de indiviziune. Altfel spus, proprietatea comuna pe cote-parti este o modalitate a dreptului de proprietate, pe cind indiviziunea este o modalitate a patrimoniului.

Aceasta distinctie - teoretic justa si utila pentru anumite analize juridice - nu trebuie insa absolutizata pentru ca, in fond, proprietatea comuna pe cote-parti este o proprietate indiviza, tot asa cum indiviziunea este o proprietate comuna pe cote-parti. Intr‑adevar, cita vreme coproprietatea nu a incetat (prin partaj, prin vinzarea cotelor catre unul dintre coproprietari sau de toti catre un tert etc.) ei se gasesc in indiviziune, odata cu incetarea indiviziunii incetind si coproprietatea. Indiviziunea asupra universalitatii de bunuri presupune proprietatea comuna pe cote-parti asupra universalitatii si asupra fiecarui bun din universalitate, cita vreme coindivizarii nu au procedat la iesirea din indiviziune sau indiviziunea nu a incetat, in total sau in parte, intr‑o alta modalitate

In ambele cazuri (coproprietate-indiviziune, indiviziunea-coproprietate), fiecare titular are numai o cota-parte ideala, abstracta din drept, dreptul asupra cotei-parti (ideale) fiind un drept de proprietate individual absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, nici unul nefiind titular exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unei fractiuni materiale din bun, caci numai dreptul este fractionat, nu si bunul sau bunurile privite in materialitatea lor.

Intrucit natura juridica si regulile aplicabile indiviziunii succesorale nu difera, in fond, de natura si regimul juridic aplicabil coproprietatii, reguli a caror analiza isi are locul in cadrul teoriei drepturilor reale (a dreptului de proprietate), vom analiza regimul juridic al indiviziunii succesorale si al iesirii din indiviziune (partajul) numai in masura reclamata de obiectul complex, cantitativ diferit al indiviziunii succesorale, fata de obiectul singular, individual al coproprietatii (de exemplu obiectul partajului succesoral).

B.   Pluralitatea de titulari

Indiviziunea - in toate formele ei - presupune o pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate. In ce priveste indiviziunea succesorala, se precizeaza ca ea presupune dobindirea mostenirii "de mai multi erezi", si anume "de mai multe persoane cu vocatie universala".

Legatul cu titlu particular - avind ca obiect proprietatea exclusiva asupra unui/unor bunuri individual determinate - nu creaza indiviziune. In schimb, daca exista doi sau mai multi mostenitori legali sau legatari universali ori cu titlu universal, ei dobindesc bunurile succesorale in stare de indiviziune, cu exceptia mostenitorilor care sint rude in linie descendenta si intre care defunctul a facut o imparteala de ascendent.

Nu este exclusa indiviziunea, cel putin partiala, nici in ipoteza existentei unui singur mostenitor cu vocatie universala

Deci indiviziunea presupune o pluralitate de titulari, dar nu neaparat mai multi mostenitori cu vocatie universala.

II.1.2.         Regimul juridic al indiviziunii succesorale

Codul civil nu stabileste regfuli speciale referitoare la regimul juridic al indiviziunii. In baza regulilor aplicabile proprietatii, literatura de specialitate si practica judiciara au desprins doua principii care guverneaza materia:

a)      Fiecare coindivizar are un drept individual, absolut si exclusiv asupra cotei-parti ideale ce i se cuvine avind ca obiect bunurile din indiviziune.

b)      Nici unul dintre coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunurilor indivize, privite in materialitatea lor.

In lumina acestor principii, coroborate cu alte institutii care guverneaza materia actelor juridice (gestiune de afaceri, imbogatire fara just temei etc.), se poate contura regimul juridic al indiviziunii.

A.  Libera dispozitie asupra cotei-parti ideale

Fiecare coindivizar poate dispune liber si fara consimtamintul celorlalti de cota-parte ideala ce‑i revine din indiviziune, dreptul fiind transmisibil inter vivos si mortis causa (mostenire legala sau testamentara, inclusiv legate cu titlu particular), dobinditorul substituindu‑se in drepturile coindivizarului transmitator.

Coindivizarul poate dispune liber atit asupra cotei sale indivize din universalitate (avind ca obiect toate bunurile), cit si (numai) de cota sa parte asupra unui bun determinat din universalitate Referitor la ultima ipoteza, s‑a sustinut insa ca daca comostenitorii fac acte de dispozitie cu privire la cota lor parte din aceste lucruri concrete din mostenire, soarta acestor instrainari va atirna de rezultatul impartelii.

In realitate, daca coinidivizarul a dispus de cota sa parte ideala de drept - iar nu de bunul aflat in indiviziune privit in materialitatea sa sau de o portiune determinata material din acel bun - actul de dispozitie este perfect valabil si efectele sale nu depind de rezultatul partajului, atribuirea lui unui alt coindivizar avind drept consecinta plata catre dobinditorul cotei indivize a echivalentului cotei sale. Deci coindivizarul poate dispune liber nu numai de cota sa indiviza asupra universalitatii, dar si de cota sa asupra unui anumit bun din universalitate; diferenta este numai cantitativa, iar nu calitativa, pentru a antrena consecinte juridice deosebite; daca un comostenitor se hotaraste sa vinda, cesiunea poate avea ca obiect ori drepturile sale dintr‑un bun determinat ori ansamblul drepturilor sale succesorale.

B.   Regula unanimitatii

In principiu, toate actele juridice referitoare la bunurile aflate in indiviziune, privite in materialitatea lor, trebuie sa fie facute cu acordul unanim al coindivizarilor. Este regula, calificata stinjenitoare, a unanimitatii.

Astfel, actele de dispozitie (instrainare sau grevare) avind ca obiect un bun indiviz trebuie sa fie incheiate cu consimtamintul tuturor coproprietarilor, daca un coindivizar incheie singur actul de dispozitie

Regula unanimitatii se aplica consecvent si in privinta actiunii in revendicarea unui bun indiviz, care nu poate fi exercitata de un singur coindivizar, intrucit vizeaza recunoasterea dreptului de proprietate pentru toti.

In principiu, regula unanimitatii este aplicabila si in privinta actelor de administrare si de conservare privitor la bunurile din indiviziune. Totusi, pentru a nu invalida acte juridice utile administrarii si conservarii patrimoniului succesoral, in practica au fost validate, pe temeiul gestiunii de afaceri sau al unui madat tacit, actele de conservare si administrare facute de un coindivizar, daca actul este folositor comunitatii si nici unul dintre coproprietari nu s‑a opus la efectuarea lui.

Spre deosebire de regimul actelor juridice, se admite ca stapinirea in fapt si folosinta materiala a bunurilor indivize poate fi exercitata de un coindivizar fara acordul celorlalti, cu conditia de a nu impiedica pe ceilalti in folosinta bunului si a nu aduce atingere drepturilor lor prin transformarea bunurilor indivize sau prin schimbarea destinatiei si a modului de utilizare.

Fructele bunurilor indivize se cuvin nu numai coindivizarului care are in folosinta materiala bunul, dar si celorlalti, proportional cu cota-parte a fiecaruia.

C.  Imprescriptibilitatea dreptului de a cere iesirea din indiviziune

Potrivit art. 728 al. 1 Cod civil, "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune. Un coerede poate oricind cere imparteala succesiunii, chiar cind ar exista conventii sau prohibitii contrarii". Deci - spre deosebire de dreptul de a accepta mostenirea, care este prescriptibil in 6 luni de la deschiderea mostenirii (art. 700 Cod civil) - iesirea din indiviziune poate fi ceruta oricind, de catre oricare dintre coindivizari si indiferent de timpul trecut de la deschiderea mostenirii si chiar daca ei au stapinit parti distincte din masa indiviza sau aceasta a fost stapinita de unul dintre ei. Impotriva cererii de partaj se poate opune numai existenta unei conventii de partaj voluntar (prin buna invoiala) incheiata intre coindivizari sau prescriptia achizitiva (art. 729 Cod civil), daca unul dintre coindivizari a exercitat asupra unor bunuri succesorale o posesiune utila de 30 de ani pentru a uzucapa.

Conform art. 728 al. 2 Cod civil, coindivizarii pot conveni sa mentina stare de indiviziune pe termen de cel mult 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii conventiei la expirarea termenului. Daca conventia s‑ar incheia pe timp nedeterminat va fi nula absolut, imprescriptibilitatea fiind socotita a fi de ordine publica.

Intrucit "prohibitia contrara" iesirii din indiviziune nu este permisa, clauza testamentara prin care s‑ar impune raminerea in indiviziune, fie si pe termen de numai 5 ani, este lovita de nulitate. Conventia in acest sens poate fi incheiata numai de catre coindivizari.

II.2.           Imparteala mostenirii

II.2.1.         Notiunea si conditiile de fond al impartelii

A.  Notiunea de imparteala (partaj). Partajul definitiv. Partajul de folosinta si partajul partial

Imparteala este operatiunea juridica ce pune capat starii de indiviziune (coproprietate) prin impartirea, in natura si/sau prin echivalent, a bunurilor aflate in indiviziune, avind ca efect inlocuirea cu efect retroactiv a cotei-parti ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecaruia dintre coindivizari asupra unor bunuri (valori) determinate in materialitatea lor.

Imparteala pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare si alte acte normative. Aceasta reglementare este aplicabila numai in cazul partajului definitiv (de proprietate), prin care se pune capat starii de indiviziune.

Evident, coindivizarii pot conveni si o imparteala provizorie a folosintei bunurilor (a unora dintre ele) care compun masa indiviza. Daca intre coindivizari exista neintelegeri cu privire la folosinta bunurilor indivize si partajul folosintei nu se poate rezolva prin acordul lor, multa vreme s‑a considerat ca partajul folosintei nu se poate realiza pe cale judecatoreasca, actiunea in justitie putind avea ca obiect numai imparteala definitiva. Intrucit partajul folosintei pronuntata de instanta nu poate fi considerat incompatibil cu starea de indiviziune, iar ratiuni de utilitate practica reclama rezolvari pentru solutionarea neintelegerilor privind folosinta bunurilor, este justificata tendinta in sensul posibilitatii realizarii partajului de folosinta pe cale judecatoreasca, daca partajarea este posibila in fapt fara vatamarea intereselor coproprietarilor si daca nici unul dintre ei nu cere iesirea din indiviziune (partajul proprietatii). Numai cererea de iesire definitiva dn indiviziune a unui coproprietar impiedica partajul folosintei pe cale judecatoreasca, deoarece "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune" (art. 728 Cod civil).

De asemenea, imparteala definitiva (a proprietatii) - indiferent de forma de realizare (prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca) - poate fi totala (avind ca obiect intreaga masa indiviza) sau partiala (avind ca obiect numai unul sau anumite bunuri succesorale, daca comostenitorii si‑au manifestat vointa (expres sau tacit) de a ramine in indiviziune asupra restului bunurilor.

In cazul in care sint trei sau mai multi coindivizari, partajul poate fi partial si in raport de persoane, daca numai unul/unii dintre ei cer despartirea partilor la care au dreptul, iar ceilalti inteleg sa ramina in indiviziune asupra bunurilor ramase dupa satisfacerea solicitantilor.

Evident, partajul partial nu este admisibil daca toti coindivizarii solicita iesirea din indiviziune (art. 728 al. 1 Cod civil) sau daca ei solicita partajul pentru toate bunurile indivize.

B.   Conditiile generale de fond ale impartelii mostenirii

Aceste conditii vizeaza: calitatea persoanelor care o pot cere, capacitatea lor de exercitiu si, in mod exceptional, necesitatea unei autorizatii.

Persoanele care pot cere imparteala mostenirii

In primul rind, imparteala poate fi ceruta de coindivizari (mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal). Legatarul particular, dobindind un drept real asupra unui bun determinat, nu devine coindivizar, deci nu are calitatea de a cere iesirea din indiviziune (afara numai daca legatul a avut ca obiect o cota-parte ideala asupra unui bun determinat).

Succesorii in drepturi ai coindivizarilor, care se subroga in drepturile lor, pot de asemenea cere imparteala sau continua actiunea inceputa de autorul lor. Astfel, dobinditorii prin acte intre vii (cesionarii) de drepturi succesorale, iar in caz de moarte a unui coindivizar mostenitorii lui, care se bucura de drepturile succesorale prin retransmitere (succesiuni succesive). In ultimul caz, daca coindivizarul decedat are mai multi mostenitori, se creaza doua stari de indiviziune (mase indivize), astfel incit se impune partajul acestora in ordinea deschiderii succesiunilor, separat sau in cadrul aceluiasi dosar.

Creditorii personali ai coindivizarilor pot cere imparteala sau continua actiunea de imparteala promovata de coindivizarul debitor, pe calea ctiunii oblice, dreptul de a cere iesirea din indiviziune neavind caracter exclusiv personal

Desi legea nu prevede, si creditorii succesiunii pot cere partajul pe cale oblica, aflindu‑se intr‑o situatie similara celei a creditorilor personali ai succesorilor.

Indiferent cine o cere, imparteala se poate efectua - atit prin buna invoiala, cit si pe cale judecatoreasca - numai cu participarea tuturor coindivizarilor, sub sanctiunea nulitatii (inopozabilitatii) actului de partaj, chiar daca s‑ar fi "rezervat" bunuri coindivizarului lipsa, fie si corespunzatoare cotei sale parti.

Capacitatea de exercitiu necesara pentru a cere si a participa la imparteala

Desi partajul produce efecte declarative - iar nu translative - de drepturi, datorita consecintelor pe care le are asupra patrimoniilor coindivizarilor, imparteala este calificata (asimilata) drept un act de instrainare, de dispozitie - iar nu de administrare a patrimoniului. In consecinta, toti coindivizarii participanti la imparteala (inclusiv in cadrul procedurii succesorale notariale) trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa trebuie sa fie reprezentate, nefiind suficienta o incuviintare prealabila. In caz de contrarietate de interese intre ocrotitor si cel ocrotit (de exemplu ambii sint coindivizari) este necesara numirea unui curator special in conditiile art. 105 si 132 Codul familiei. Daca sint mai multi incapabili cu interese contrarii, pentru fiecare se va numi un curator. Numirea unui curator de catre autoritatea tutelara este necesara si in cazul in care unul dintre coindivizari este disparut.

In ce priveste incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, ea va fi necesara in cazul persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa numai daca imparteala se face prin buna invoiala (art. 3 al. 2 din Legea nr. 603/1943), fie si in cadrul procedurii succesorale notariale in conditiile art. 81 al. 3 din Legea nr. 36/1995. In cazul partajului judiciar aceasta incuviintare nu este necesara, interesele incapabilului fiind ocrotite de instanta si, oricum, refuzul autoritatii tutelare nu ar putea impiedica imparteala, caci "nimeni nu poate fi obligat a ramine in indiviziune" (art. 728 Cod civil). In schimb, invoiala dintre parti, realizata in cursul judecatii (tranzactie judiciara), necesita autorizatie, fiind o imparteala prin buna invoiala, caci instanta nu mai judeca, verificind numai legalitatea intelegerii, ea alcatuind dispozitivul hotaririi de epedient.

Pentru partajul folosintei bunurilor indivize, partile nu trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, fiind suficient sa aiba, respectiv sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru incheierea actelor de administrare a patrimoniului.

Autorizatia

Potrivit legsilatiei in vigoare, iesirea din indiviziune - prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca - nu este conditionata de obtinerea unei autorizatii administrative prealabile. Numai daca in masa succesorala se gasesc constructii si imparteala lor in natura potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor. In lipsa autorizatiei lucrarea va fi desfiintata, aplicindu‑se si alte sanctiuni prevazute de lege. Nici hotarirea instantei nu poate sa tina loc de autorizatie.

Iesirea din indiviziune cu statul sau unitatile administrativ-teritoriale nu necesita o autorizatie speciala, partajarea facindu‑se potrivit dreptului comun. Insa partajarea bunurilor (imobilelor) aflate in indiviziune cu domeniul public sau privat al comunelor, oraselor sau judetelor se poate face numai cu participarea sau reprezentarea consiliului local sau judetean

II.2.2.         Obiectul impartelii succesorale

A.  Bunurile care fac obiectul impartelii. Regula

Spre deosebire de obiectul transmisiunii succesorale, care cuprinde drepturile si obligatiile defunctului cu caracter patrimonial, obiectul impartelii il constituie, in principiu, numai bunurile asupra carora poarta drepturile reale ale defunctului transmise mostenitorilor. Creantele defunctului, precum si pasivul succesoral, se divid intre mostenitorii universali si cu titlu universal proportional cu partea ereditara a fiecaruia. In schimb, drepturile reale asupra bunurilor din patrimoniul succesoral se dobindesc de catre mostenitori in stare de indiviziune; intrucit bunurile nu sint susceptibile de diviziune prin efectul legii, mostenitorii dobindesc cote-parti ideale din dreptul real asupra bunurilor, corespunzatoare drepturilor succesorale ale fiecaruia, urmind ca drepturile exclusive asupra bunurilor concrete din mostenire sa fie stabilite prin imparteala, daca defunctul nu a facut o imparteala de ascendent.

Deci obiectul impartelii il constituie, in principiu, numai bunurile asupra carora poarta drepturile reale ale defunctului si care s‑au transmis asupra mostenitorilor. Aceasta regula de principiu cunoaste doua exceptii:

exista lucruri care, desi exista in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii, nu sint supuse partajului;

exista bunuri care formeaza obiectul impartelii, desi nu au facut parte din masa succesorala la data deschiderii mostenirii.

De asemenea, in cadrul impartelii prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca se solutioneaza si alte probleme patrimoniale intre coindivizari

B.   Bunurile existente in patrimoniul succesoral nesupuse partajului

Anumite bunuri, desi existau in patrimoniul defunctului la data deschiderii mostenirii, nu formeaza obiectul impartelii:

a)      Bunurile individual determinate care formeaza obiectul unor legate cu titlu particular se dobindesc de catre legatar de la data deschiderii mostenirii (ca si creantele), deci nu formeaza obiectul partajului. Numai daca legatul ar avea ca obiect o cota-parte din dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat legatarul ar urma sa participe, in calitate de coindivizar, la imparteala

Daca legatul are ca obiect un dezmembramint al proprietatii, bunul va forma obiectul partajului numai sub raportul proprietatii dezmembrate. Daca in masa succesorala se gaseste un imobil, cumparat de cel care lasa mostenirea cu rezerva uzufructului viager in favoarea vinzatorului, la partaj va putea fi inclusa numai nuda proprietate.

b)      Bunurile care, prin destinatia sau prin natura lor, nu sint susceptibile de a fi impartite:

amintirile de familie (portrete, decoratii, diplome etc.) care ramin in indiviziune; in caz de neintelegeri intre coindivizari, instanta va atribui asemenea amintiri acelui membru al familiei care apare ca fiind cel mai indicat sa le detina;

servitutile si partile comune din imobile destinate folosintei in comun (curtea comuna, subsolul si podul casei, drumul de acces etc.) si care fac obiectul dreptului de proprietate comuna fortata si perpetua; in mod exceptional, se poate proceda la imparteala cu acordul coproprietarlor, daca bunul, prin natura sa, permite imparteala; instanta este indreptatita sa dispuna imparteala si fara acordul coproprietarilor daca - tinind seama de natura si destinatia functionala a bunului - aceasta posibilitate exista in fapt, fara a leza interesele vreunui coproprietar;

dreptul real de folosinta asupra locurilor de inmormintare si lucrarilor funerare (care, de regula, se transmit in indiviziune sotului supravietuitor si rudelor celor mai apropiate ale defunctului, potrivit regulamentelor cimitirelor si care pot forma obiectul partajului numai in mod exceptional).

Adaugirile si imbunatatirile efectuate de unul/unii dintre copartasi asupra bunurilor succesorale nu fac obiectul impartelii propriu-zise, insa urmeaza a fi desocotite intre copartasi daca bunul in cauza nu cade in lotul copartasului care le‑a efectuat.

In ce priveste constructia ridicata de de cuius pe terenul altuia, ea formeaza obiectul partajului - cu titlul de drept de superficie - daca lucrarea s‑a efectuat cu acordul proprietarului terenului. In lipsa acordului, prin efectul accesiunii imobiliare artificale, proprietarul terenului va dobindi si proprietatea constructiei, astfel incit in masa partajabila va intra numai dreptul de a folosi constructia, precum si dreptul de a primi despagubire din partea proprietarului terenului (in cazul in care si‑ar exercita dreptul de accesiune imobiliara).

Aceste reguli se vor aplica in mod corespunzator si in cazul construirii de catre unul dintre coproprietari pe terenul mostenit, aflat in indiviziune, tinind seama si de posibilitatea atribuirii terenului in cauza constructorului, mai ales daca ceilalti nu au manifestat nici o opunere, atribuire care produce efecte retroactive (declarative).

C.  Bunurile care fac obiectul partajului, desi nu au existat in masa succesorala la data deschiderii mostenirii

Pe temeiuri juridice diferite, intra in aceasta categorie:

a)      bunurile care sint aduse la masa succesorala ca efect al reductiunii liberalitatilor excesive sau ca efect al raportului donatiilor;

b)      bunurile care intra in masa succesorala in temeiul subrogatiei reale cu titlu universal

c)      terenurile asupra carora se reconstituie dreptul de proprietate al defunctului in conditiile Legii nr. 18/1991; aceste terenuri pot forma obiectul partajului numai dupa ce mostenitorii au primit titlul de proprietate (adeverinta eliberata de comisia fondului funciar nefiind suficienta);

d)      fructele naturale, civile sau industriale produse de bunurile succesorale dupa data deschiderii mostenirii formeaza, de asemenea, obiectul partajului, sporind masa succesorala prin accesiune si se cuvin tuturor coindivizarilor, afara numai daca ei au procedat anterior al o imparteala a folosintei. Daca folosinta unui bun succesoral a fost exercitata de un comostenitor, el va fi obligat sa aduca la masa de impartit echivalentul banesc al folosintei, daca nu justifica un titlu pentru folosinta gratuita a bunului peste cota-parte ce‑i apartine Evident, cota-parte din fructe poate fi solicitata nu numai in cadrul partajului succesoral, dar si printr‑o actiune separata. In toate cazurile, se admite ca cererea privind cota-parte din fructe este imprescriptibila daca fructele naturale si industriale exista in materialitatea lor in momentul sesizarii instantei si sint revendicate ca atare, si prescriptibila in 3 ani ca drept de creanta cit priveste fructele civile sau echivalentul banesc al celor naturale ori industriale (termen calculat de la data culegerii fructelor). In conditiile actuale, pot fi pretinse si primite fructele industriale, tinind seama de cheltuielile facute si munca depusa pentru producerea lor de catre proprietarul in cauza.