Conceptul de drept. Norma juridica, diviziunea si ramurile dreptului

Conceptul de drept. Norma juridica, Diviziunea si ramurile dreptului

Conceptul de drept. Norma juridica (notiune, elemente, clasificare, interpretare). Diviziunea si ramurile dreptului. Aplicarea dreptului in timp, spatiu si asupra persoanelor. Pozitia dreptului afacerilor in sistemul de drept. Izvoarele dreptului afacerilor.

A. Sinteze

1. Conceptul de drept

Jus est ars boni et aequi

(Dreptul este arta binelui si a echitatii)

1.1.   Etimologia cuvantului „drept”. Cuvantul „drept” deriva din latinescul directum: a) adverb indicand directia, in sens direct, fara ocol, de-a dreptul; b) adjectiv, aratand diferite insusiri (linie dreapta, drum drept etc.); c) in sens figurat inseamna: potrivit dreptatii, adevarului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat in sens metaforic, cuvantul drept desemneaza ceea ce este conform cu norma (legea). Pentru substantivul „drept” latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care isi are originea in sanscritul ju care inseamna a lega.

1.2.   Acceptiunile notiunii de drept

Drept obiectiv – reprezinta ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul de a reglementa relatiile dintre oameni in cadrul societatii.

Drept pozitiv – reprezinta componenta activa a dreptului obiectiv, respectiv totalitatea normelor juridice aflate in vigoare la un moment dat pe un anumit teritoriu.

Drept subiectiv – reprezinta posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscuta si ocrotita de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumita conduita  si de a pretinde persoanei(lor) obligate sa aiba o comportare (conduita) corespunzatoare dreptului sau, comportare care poate fi impusa la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Stiinta dreptului – reprezinta stiinta sociala care are ca obiect de cercetare ansamblul regulilor de conduita (normelor juridice) adoptate de stat (care formeaza dreptul obiectiv) precum si cerintele sociale care au impus statului sa reglementeze, sa adopte norme juridice

2. Norma juridica

2.1. Notiune. Norma juridica este o regula generala, impersonala, tipica si obligatorie care prescrie conduita oamenilor in raporturile dintre ei sau in raport cu societatea, avand ca scop asigurarea ordinii sociale, regula care poate fi adusa la indeplinire, in caz de nevoie, prin forta de constrangere a statului.

2.2. Trasaturile normei juridice

- Norma juridica are caracter general- Lex est communae praeceptum – Papinian D.1.3.1 (legea este o dispozitie generala). Norma juridica prescrie o conduita tipica, un etalon de comportament pe care trebuie sa-l respecte toti subiectii. Norma juridica contine un model abstract pentru un agent posibil al actiunii sociale. Norma juridica nu se randuieste pentru ceea ce se produce intamplator, intr-un caz izolat, ci are in vedere o generaltate de relatii si o medie de comportament. Neque leges neque senatus consulta ita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert – Iulianus, 3, 1. Digeste, Libro LVIII, digestorum, 10 (nici legile, nici senatus-consultele nu pot fi scrise astfel incat sa cuprinda toate cazurile care s-ar ivi vreodata, dar este suficient ca ele sa includa ceea ce se intampla de cele mai multe ori).

- Norma juridica are caracter impersonal – Jura non singulas personas, sed generaliter constituuntur – Ulpianus, Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1,8. (dreptul se randuieste nu pentru fiecare om in parte, ci pentru toti). Norma juridica nu se adreseaza direct unei persoane determinate, concretizate, ci ea vizeaza un numar nedeterminat de persoane

- Norma juridica este obligatorie - Conformarea la conduita prescrisa de norma juridica nu este facultativa, ci obligatorie, astfel incat daca norma nu este indeplinita de buna voie se poate apela la forta coercitiva (de constrangere) a statului.

- Norma juridica are caracter de repetabilitate si continuitate - Norma juridica se aplica unui numar nedefinit de cazuri, ori de cate ori este necesar, pe durata cat este in vigoare si cat timp se manifesta relatiile sociale de natura acelora avute in vedere de legiuitor in momentul edictarii normei.

- Norma juridica are caracter social - Norma juridica implica un raport intersubiectiv, adresandu-se exclusiv comportamentului uman pe care urmareste sa il directioneze.

2.3. Structura normei juridice

2.3.1. Structura interna (logico-juridica) a normei juridice. Aceasta alcatuieste partea statica, stabila a normei, fiind alcatuita din:

a) Ipoteza – arata conditiile sau imprejurarile in care se va aplica norma juridica

b) Dispozitia – prescrie conduita partilor adica actiunea sau inactiunea pe care subiectele trebuie sa o indeplineasca

c) Sanctiunea – reprezinta acea parte a normei juridice care stabileste   consecintele nerespectarii conduitei prescrise de dispozitie si masurile coercitive care se pot lua de organele specializate ale statului.

2.3.2. Structura externa (tehnico-legislativa) a normei juridice. Aceasta alcatuieste partea dinamica a normei, reprezentand forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice in cadrul actelor normative sub forma de capitole, sectiuni, paragrafe, articole, alineate.

2.4. Clasificarea normelor juridice

2.4.1. Dupa felul conduitei pe care o prescriu:

a) norme imperative – conduita prescrisa de ele este obligatorie, partile neputand deroga de la aceasta. Sunt de doua feluri: onerative (care impun o anumita actiune) si prohibitive (care interzic o anumita actiune).

b) norme dispozitive – recomanda o anumita conduita. Pot fi: permisive (care nici nu obliga si nici nu interzic o anumita conduita, lasand la aprecierea subiectului alegerea unei conduite) si supletive (cand se reglementeaza o anumita conduita, dar in mod subsidiar, daca partile nu si-au determinat-o ele insele).

2.4.2. Dupa criteriul structurii logico-juridice (interne) normele juridice se impart in:

a) norme complete (determinate) – cuprind in structura lor toate elementele: ipoteza, dispozitie, sanctiune.

b) norme incomplete (nedeterminate) – nu au in structura lor toate elementele. In acest caz actul normativ face trimitere la alte norme din acelasi act normativ sau din alte acte normative prezente (norme de trimitere) sau precizeaza faptul ca norma in cauza se va completa prin acte normative ulterioare (norme in alb).

2.4.3. Dupa criteriul sferei de aplicare normele juridice se clasifica in:

a) norme generale – au sfera cea mai larga de aplicabilitate intr-o ramura de drept.

b) norme speciale – se aplica unei sfere restranse de relatii, deroga de la dreptul comun (specialia generalibus derogant), avand prioritate fata de normele generale

c) norme de exceptie – completeaza normele generale sau speciale fara a aduce atingere ordinii de drept.

Normele speciale si normele de exceptie sunt de stricta interpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis), continutul lor neputand fi extins prin analogie si la alte domenii.

2.4.4. Dupa criteriul sanctiunii normele juridice se clasifica in:

a) norme punitive – prevad o sanctiune negativa sub forma unei pedepse juridice

b) norme stimulative – prevad o sanctiune pozitiva sub forma unui sistem de stimulente, a unor mijloace de cointeresare in vederea punerii in aplicare a normei: distinctii, decoratii, recompense etc.

2.4.5. Dupa criteriul ramurii de drept (dupa obiectul lor) normele juridice se clasifica in : norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constitutional, de drept comercial etc.

2.4.6. Dupa criteriul fortei juridice a actului normativ in care sunt cuprinse deosebim norme cuprinse in Constitutie, legi, decrete, ordonante de guvern, hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, hotarari ale autoritatilor publice autonome centrale sau locale etc.

2.5. Interpretarea normelor juridice

2.5.1. Notiune. Interpretarea este operatiunea prin care se determina sensul pe care l-a avut in vedere legiuitorul cand a elaborat si adoptat legea. Scopul interpretarii normelor de drept consta in identificarea vointei reale a legiuitorului. Benignius leges interpretandae sunt, quo voluntas earum conservetur – Celsus, D., 1.3.18 (Legile trebuie interpretate cu multa grija pentru ca intentia legiuitorului sa fie respectata).

2.5.2. Formele interpretarii:

A. Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce distingem:

a) interpretare oficiala – este realizata de o autoritate publica competenta si are forta juridica, fiind astfel obligatorie. Aceasta interpretare poate fi autentica (atunci cand este realizata chiar de autoritatea care a edictat norma juridica) sau cazuala (realizata de instantele judecatoresti sau de organele administratiei in procesul de aplicare a normei)

b) interpretare neoficiala – este realizata in doctrina juridica (literatura juridica) sau in pledoariile avocatilor si este facultativa, neavand forta juridica.

B. Din punct de vedere al rezultatelor interpretarii normelor juridice, intrepretarea poate fi:

a) literala (declarativa) – cand intre formularea textului legal si cazurile de practica care se incadreaza in ipoteza sa exista concordanta

b) extensiva – cand continutul normei este, in realitate, mai intins decat cel formal, literal (cuprins in formularea textului normei)

c) restrictiva – cand aplicarea normei juridice se face, in realitate, intr-un domeniu mai restrans decat cel formal literal.

2.5.3. Metodele interpretarii:

a) metoda gramaticala – consta in analiza semantica, sintactica si morfologica a normei juridice

b) metoda sistematica – consta in stabilirea sensului normei juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.

c) metoda istorica – se stabileste sensul normei juridice prin raportare la contextul istoric, la conditiile socio-economice si politice de la momentul adoptarii normei de drept.

Referat: Contract de audit financiar si de certificare a bilantului contabil Referat: Contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii

d) metoda logica – consta in examinarea textului prin aplicarea regulilor logicii formale, recurgandu-se la argumente logice de genul: ad absurdum (se demonstreaza ca orice interpretare data textului normei juridice, in afara de cea oferita, conduce la concluzii contrare legii), per a contrario (aplica legea tertului exclus – tertium non datur-, pornind de la premisa ca in cazul notiunilor contradictorii care se neaga una pe alta, doar una poate fi adevarata, cealalta este falsa, neexistand o a treia posibilitate), a majori ad minus (cine poate mai mult poate si mai putin), a minori ad minus ( daca legea interzice mai putin, ea interzice implicit si mai mult), a fortiori (cu atat mai mult), a pari (pentru situatii identice, solutii identice – ubi eadem ratio, ibi idem jus).

e) metoda analogica. Atunci cand organul de aplicare este sesizat cu solutionarea unei cauze care nu este prevazuta de lege el poate aplica fie o norma asemanatoare (analogia legii), fie poate face apel la principiile de drept (analogia dreptului). Judecatorul nu poate realiza denegare de dreptate, adica el nu poate refuza sa judece atunci cand nu exista un text de lege aplicabil cauzei. Analogia nu poate fi folosita:

in dreptul penal infractiunile si pedepsele trebuie sa fie prevazute expres de lege conform principiului legalitatii incriminarii (nullum crimen sine lege – nici o infractiune fara lege) si a principiului legalitatii pedepsei (nulla poena sine lege – nici o pedeapsa fara lege). Prin urmare in acest domeniu nu poate functiona analogia. 

in cazul exceptiilor la o anumita norma juridica. Exceptiile sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse la alte situatii (exceptiones sunt strictissimae interpretationis)

in cazul prezumtiilor legale absolute, care sunt de stricta interpretare

3. Diviziunea si ramurile dreptului

3.1. Diviziunea dreptului in drept public si drept privat. Publicum jus est quod ad statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet – Ulpianus, D., 1.1.2 (Dreptul public este cel ce se refera la organizarea statului roman; dreptul privat priveste interese particulare).

3.2. Caracteristicile dreptului public

- traditional, normele dreptului public ocrotesc interesul general, ceea ce justifica protectia deosebita acordata

- unul din subiectele raportului de drept public este o autoritate publica

- partile raportului juridic de drept public se afla intr-o pozitie de inegalitate juridica, statul (autoritatile publice) avand o pozitie supraordonata iar cealalta parte o pozitie de subordonare

- normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative, de la care nu se poate deroga - Jus publicum privatorum pactis mutari non potest – D., 2.14.38 (Dreptul public nu poate fi modificat prin conventii intre particulari)

- normele de drept public sunt aparate de autoritatile publice din oficiu

3.3. Ramurile dreptului public:

- Dreptul constitutional

- Dreptul administrativ

- Dreptul financiar si fiscal

- Dreptul penal

- Dreptul procesual penal

- Dreptul international public

3.4. Caracteristicile dreptului privat:

- traditional, normele dreptului privat ocrotesc interesul personal

- partile raportului juridic de drept privat se afla intr-o pozitie de egalitate juridica. Statul (autoritatile publice) poate fi parte in raportul juridic de drept privat avand aceleasi drepturi si obligatii ca orice alta persoana juridica.

- normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive, de la care parile pot deroga prin conventia lor

- normele de drept privat sunt aparate numai la sesizarea partii interesate careia i s-a incalcat un drept subiectiv

3.5. Ramurile dreptului privat:

- Dreptul civil

- Dreptul comercial

- Dreptul familiei

- Dreptul muncii

- Dreptul international privat

3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept. In prezent exista ramuri de drept care cuprind atat dispozitii specifice dreptului public cat si dispozitii specifice dreptului privat, astfel incat nu putem face o incadrare in diviziunea clasica. Asa este de exemplu Dreptul afacerilor.

4. Actiunea normelor juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor

4.1. Actiunea normelor juridice in timp

4.1.1. Intrarea in vigoare a normei juridice. Legile se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei (art. 78 din Constitutie). In dreptul comunitar, actele normative ale Uniunii Europene intra in vigoare la data prevazuta in textul lor sau, in absenta acesteia, in a 20-a zi de la publicare (art. 254 TCE si art. I-39 din Constitutia europeana).

4.1.2. Principiile actiunii in timp a normei juridice:

- Principiul aplicarii imediate a legii noi

- Principiul ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii (nemo censetur ignorare legem)

- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridica actioneaza numai pentru viitor. De aici decurg principiul neretroactivitatii (norma juridica nu poate produce efecte asupra raporturilor nascute inaintea intrarii sale in vigoare) si principiul neultraactivitatii normei juridice (norma juridica nu isi poate extinde efectele dupa momentul iesirii sale din vigoare).

Exceptii de la principiul neretroactivitatii normei juridice:

a) normele dreptului penal care prevad dezincriminarea unor fapte (Codul penal prevede ca legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua) si normele penale mai favorabile infractorului (Codul penal prevede ca, daca de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei intervin mai multe reglementari, se va aplica reglementarea care prevede un regim sanctionator mai favorabil).

b) normele juridice cu caracter interpretativ. Intr-o opinie normele juridice care interpreteaza reglementari anterioare fac corp comun cu normele juridice interpretate.

- este imposibila prevederea intr-o lege speciala a unei dispozitii care sa reglementeze faptul ca o lege este neconstitutionala.

Exceptii de la principiul neultraactivitatii normei juridice:

- prevederea expresa intr-o lege a faptului ca pentru anumite situatii juridice legea isi va produce anumite efecte si dupa abrogare.

4.1.3. De-a lungul timpului s-a constatat existenta a trei modalitati de iesire din vigoare a unei legi:

a) ajungerea la termen- in cazul legilor temporare se prevede in continutul lor data iesirii din vigoare (ex. Decretul- Lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu reducere de varsta a unor salariati prevedea ca acest decret intra in vigoare la 1 martie 1990 si se aplica pe o durata de 6 luni)

b) caderea in desuetudine – se realizeaza atunci cand conditiile social-economice care au dus la aparitia normei s-au modificat de o maniera esentiala, astfel incat norma, desi in vigoare, nu se mai poate aplica. Cessante ratione legis cessat lex ipsa (Daca temeiul pentru care legea a fost intocmita dispare, inceteaza si valabilitatea legii). Leges non solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu omnium, per desuetudinem abrogantur – Iulianus, D. 1.3.32 (Legile nu se abroga numai prin votul leguitorului, dar si prin desuetudine, cu acordul tacit al tuturor).

c) abrogarea – norma isi inceteaza actiunea ca urmare a intrarii in vigoare a unei norme noi.

Principiile abrogarii:

Legea posterioara inlatura aplicarea celei anterioare (Lex posterior derogat priori)

Legea generala posterioara nu inlatura aplicarea unei legi speciale anterioare numai daca prevede expres acest lucru (Lex posterior generalis non derogat legi priori speciali)

Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeasi forta juridica sau o forta juridica inferioara

Abrogarea unei norme juridice are intotdeauna caracter definitiv

Formele abrogarii:

1.     Abrogarea expresa directa sau indirecta. Abrogarea expresa directa – noul act normativ indica expres actele normative abrogate (Ex: la data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga legea nr din anul., ordonanta guvernului nr.din anul, art. din legea nr din anul). Abrogarea expresa indirecta – noul act normativ utilizeaza o formula generica pentru abrogarea unor acte normative anterioare: „pe data intrarii in vigoare a prezentului act normativ se abroga orice dispozitie legala contrara”.

2.     Abrogarea implicita (tacita)- noul act normativ inlocuieste reglementari din acte normative anterioare, fara a prevedea nimic in legatura cu actiunea vechilor reglementari, care vor fi considerate abrogate tacit.

4.2. Actiunea normelor juridice in spatiu. Norma juridica se aplica pe intreg teritoriul statului care a edictat-o (principiul teritorialitatii). Actelor juridice li se aplica legea din locul unde au fost incheiate (locus regit actum). Exceptii:

- exceptia extrateritorialitatii in conditii de reciprocitate – Pe teritoriul unei misiuni diplomatice se aplica legea statului reprezentat de misiune. La bordul navelor sau aeronavelor se aplica regulile statului al carui pavilion il poarta.

4.3. Actiunea normelor juridice asupra persoanelor. Norma juridica romana se aplica cetatenilor romani, apatrizilor cu domiciliul in Romania si cetatenilor straini aflati pe teritoriul Romaniei. Exceptii:

- personalul diplomatic beneficiaza de imunitate diplomatica avand imunitate de jurisdictie. Statul acreditar poate cere retragerea diplomatului sau poate lua initiativa de a-l declara persona non-grata si de a-l expulza in cazul in care acesta comite fapte incompatibile cu statutul sau si care lezeaza grav ordinea de drept.

5. Pozitia dreptului afacerilor in sistemul de drept. Dreptul afacerilor are ca obiect studierea notiunilor juridice fundamentale ale organizarii si derularii afacerii aplicabile operatorilor de comert. Dreptul afacerilor este un drept mixt reunind elemente ale dreptului public si privat din urmatoarele ramuri juridice: teoria generala a dreptului (norma juridica; aplicarea legii in timp, spatiu si asupra persoanelor; ramurile de drept), drept civil (persoana fizica – capacitatea civila, elemente de identificare; persoana juridica – capacitatea civila, infiintare, elemente constitutive; patrimoniul; bunurile; actul juridic), drept comercial (constituirea, functionarea, modificarea societatilor comerciale; fondul de comert; procedura reorganizarii judiciare si a falimentului operatorilor de comert; faptele de comert; obligatiile comerciale; contractele comerciale), dreptul muncii (forta de munca; incheierea, executarea si incetarea contractul individual de munca; contractul colectiv de munca), drept fiscal (fiscalitatea afacerilor: impozitul pe profit, impozitul pe dividende), drept administrativ (cadrul juridic al parteneriatului public-privat), drept penal al afacerilor (angajarea raspunderii penale in mediul de afaceri si infractiunile in legatura cu afacerile).

6. Izvoarele dreptului afacerilor

6.1. Notiunea de izvor de drept. Exista doua acceptiuni ale acestei notiuni:

a) izvor de drept in sens material- reprezinta conditiile materiale ale societatii la un moment dat care au stat la baza vointei legiuitorului de a reglementa un anumit domeniu social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului si societatii care determina actiunea legiuitorului.

b) izvor de drept in sens formal – reprezinta forma de exteriorizare a manifestarii de vointa a legiuitorului.

6.2. Clasificarea izvoarelor dreptului afacerilor:

6.2.1. Izvoare scrise (jus scriptum

1. Actele normative:

1.1. Acte normative cu competenta de reglementare primara si originara – reglementeaza in mod primordial relatiile sociale:

a) Legile

Acceptiunile conceptului de lege:

prin lege in sens general (lato sensu) se inteleg toate actele normative

prin lege in sens strict (stricto sensu) se intelege numai acel act normativ adoptat de Parlament, conform unei proceduri prestabilite. 

Clasificarea legilor:

Legile constitutionale. Constitutia revizuita in 2003 contine prevederi care se circumscriu dreptului afacerilor legate de sindicate, patronate si asociatii profesionale (art. 9); munca si protectia sociala a muncii (art. 41); dreptul la proprietate privata (art. 44); libertatea economica (art. 45); contributiile financiare (art. 56); economia si finantele publice (Titlul IV).

- Legile organice care se adopta in domeniile prevazute de art. 73 (3) din Constitutie reglementeaza in domeniul dreptului afacerilor: regimul juridic general al proprietatii (Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia); regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala (Legea 53/2003 privind Codul muncii).

- Legile ordinare- Codul civil (contine prevederi despre bunuri, contracte, prescriptie extinctiva etc.), Codul comercial (contine dispozitii cu privire la faptele de comert, comercianti si obligatii comerciale), Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal etc.

b) Decretele adoptate inainte de 1989 de catre Marea Adunare Nationala – Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice care contine prevederi cu privire la capacitatea civila.

c) Ordonantele de Guvern (simple) sunt emise in temeiul unei legi speciale de abilitare adoptata de Parlament, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta; au aceasi forta juridica cu legile ordinare de unde rezulta ca Guvernul nu poate emite ordonante simple in domeniile rezervate legilor organice si constitutionale. Ex. - Ordonanta nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

d) Ordonantele de urgenta adoptate de Guvern in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata; pot fi emise atat in domeniul legilor ordinare cat si organice; nu pot fi emise in domeniul legilor constitutionale. Ex – O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

1.2. Acte normative secundum legem – se emit pentru organizarea executarii reglementarilor primare: Hotararile de Guvern, instructiuni si ordine ale ministrilor, decizii si hotarari ale autoritatilor administrative locale cu caracter normativ.

Nota. Autoritatile publice pot emite secundum legem atat acte cu caracter normativ cat si acte cu caracter individual (ex- o autorizatie de constructie, o hotarare de numire a unei persoane intr-o anumita functie)

2. Contractul normativ – Ex: contractul colectiv de munca prevede conditiile generale ale organizarii procesului muncii la nivel national, ramura si unitate in baza carora vor fi incheiate apoi contractele individuale de munca Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National pentru anii 2005 – 2006 nr. 2001/2005).

3. Jurisprudenta – reprezinta totalitatea hotararilor judecatoresti. Nu constituie in principiu izvor al dreptului romanesc. Exceptie fac:

- deciziile Inaltei Curti de Justitie si Casatie in cazul recursului in interesul legii promovat de Procurorul General atunci cand se constata ca in practica instantelor de recurs o anumita reglementare este aplicata in mod diferit. Hotararile ICCJ in acest caz au rolul de a realiza aplicarea unitara a dreptului pe intreg teritoriul tarii, fiind obligatorii pentru instantele inferioare

- deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial si au putere numai pentru viitor. Deciziile prin care se judeca exceptiile de neconstitutionalitate sunt obligatorii erga omnes (pentru toti), nu numai pentru partile din litigiu.

4. Doctrina – reprezinta literatura juridica si nu constituie izvor de drept.

6.2.2. Izvoare nescrise:

- Obiceiul juridic (cutuma) – consta intr-o practica generala, relativ indelungata, repetata, in raporturile dintre subiectele de drept, acceptata de catre acestea drept regula obligatorie. Consensus omnium consuetudo pro servatur (cu consimtamantul tuturor, obiceiul serveste drept lege). Pentru ca obiceiul sa fie izvor de drept este necesar ca o norma juridica din cuprinsul unui act normativ sa faca trimitere expresa la respectivul obicei.

	Bibliografie minimala: Silvia Cristea - Dreptul Afacerilor, Editura Economica, Bucuresti, 2008 Nicolae Popa – Teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

A se aprofunda la seminar in mod special prin exemplificare si spete:

1. Intrepretarea normelor juridice.

2. Aplicarea in timp a normelor juridice.

3. Izvoarele dreptului afacerilor.

Termeni si cuvinte cheie

drept obiectiv; drept pozitiv; drept subiectiv; stiinta dreptului;

norma juridica; structura logico-juridica si structura tehnico-legislativa a normei juridice; norme imperative si dispozitive; norme complete si incomplete; norme generale, speciale si de exceptie; norme punitive si stimulative;

interpretarea normei juridice; interpretare oficiala si neoficiala; interpretarea autentica si cazuala; interpretare literala, extensiva si restrictiva; metodele interpretarii; interpretarea gramaticala, logica, sistematica, istorica, analogica; analogia legii si analogia dreptului; denegare de dreptate;

drept public; drept privat; dreptul afacerilor;

actiunea in timp a normei juridice; intrarea in vigoare a normei juridice; principiul neretroactivitatii si principiul neultraactivitatii normei juridice; iesirea din vigoare a normei juridice; ajungerea la termen; caderea in desuetudine; abrogarea expresa directa si indirecta; abrogarea implicita (tacita); actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor;

izvoarele dreptului; actul normativ; legi constitutionale, legi organice si legi ordinare; decrete; ordonate de guvern; ordonante de urgenta; contractul normativ; jurisprudenta; doctrina; obiceiul (cutuma).

SCHEME

1. Acceptiunile notiunii de drept    

2. Trasaturile normei juridice

3. Structura normei juridice

4. Clasificarea normelor juridice

5. Formele interpretarii normelor juridice

6. Metodele interpretarii

7. Diviziunea si ramurile dreptului

8. Modalitati de iesire din vigoare a normei juridice

9. Pozitia dreptului afacerilor in sistemul dreptului

10. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului afacerilor