Capacitatea de folosinȚa a persoanei fizice

CAPACITATEA DE FOLOSINȚA A PERSOANEI FIZICE

1. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

1.1. Definitie

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este acea parte a capacitatii civile a omului care consta in aptitudinea acestuia de a avea drepturi si obligatii civile.

1.2. Inceputul capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Capacitatea se dobandeste odata cu nasterea. Ca regula, data nasterii este data inceputului capacitatii de folosinta a persoanei fizice.

Exceptia privind dobandirea capacitatii de folosinta a persoanei fizice.

Prin exceptie de la regula potrivit careia capacitatea de folosinta se dobandeste de la nastere si printr-o fictiune juridica se atribuie o capacitate de folosinta anticipata: copilul conceput "se considera ca nascut" cand este in interesul sau, pentru ca prin faptul unei nasteri tardive sa nu fie lipsit de drepturile ce i s-ar fi cuvenit daca s-ar fi nascut mai devreme.

Conditiile exceptiei:

a) sa fie vorba de dobandirea de drepturi de catre copilul conceput, iar nu de obligatii;

b) copilul sa se nasca viu (iar nu si viabil).

Data conceptiei. Timpul legal al conceptiunii copilului. Legea instituie doua prezumtii:

a) prezumtia celei mai lungi gestatii (300 de zile) si cele mai scurte gestatii (180 de zile);

b) prezumtia ca era posibila conceperea copilului in oricare dintre zilele intervalului cuprins intre a 300-a zi si a 180-a zi  dinaintea nasterii.

Prima prezumtie este absoluta. In consecinta este inadmisibila proba care ar tinde sa dovedeasca o sarcina mai lunga de 300 de zile ori mai scurta de 180 de zile, deoarece s-ar ajunge ca, prin hotarare judecatoreasca sa se modifice legea, ceea ce este nepermis.

Cu privire la cea de-a doua prezumtie, aceasta este relativa. In consecinta, este admisibila proba care tinde sa stabileasca, neindoielnic, ca era posibila conceptiunea copilului numai intr-o anumita pate a intervalului de 121 de zile, asa incat cealalta parte a acestuia trebuie exclusa. 

1.3. Incetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta incepe de la nastere si inceteaza o data cu moartea acesteia.

1.3.1. Stabilirea datei mortii in ipoteza mortii fizic constatate. Moartea fizic constatata constituie ipoteza obisnuita de incetare a capacitatii de folosinta a persoanei fizice. Data mortii este data trecuta in actul de deces (act de stare civila) la rubrica anume prevazuta ("data decesului"), iar dovada acesteia se face cu ajutorul certificatului de deces, eliberat dupa intocmirea si in conformitate cu actul de deces. Completarea acestei rubrici se face de catre ofiterul de stare, civila potrivit legii.

1.3.2. Stabilirea datei mortii in ipoteza mortii judecatoreste declarata.

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Declararea judecatoreasca a mortii

Expresia "declararea judecatoreasca a mortii" desemneaza mijlocul juridic de stabilire a incetarii capacitatii de folosinta a persoanei fizice, cand nu este posibila constatarea mortii fizice, direct.

Exista doua feluri de situatii in care intervine declararea judecatoreasca a mortii:

- declararea judecatoreasca a mortii precedata de declararea judecatoreasa a disparitiei, care constituie situatia-regula;

- declararea judecatoreasca a mortii neprecedata de declararea judecatoreasa a disparitiei, care constituie situatia-exceptie;

Declararea judecatoreasca a disparitiei

A. Conditia de fond necesara pentru declararea disparitiei persoanei fizice este trecerea unui an de la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in viata.

Termenul de un an se calculeaza, dupa caz, de la: 1) "data stabilita prin probele administrate in cauza" ca fiind data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata; 2) "ultima zi a lunii" sau 3) "ziua de 31 decembrie" a anului in care se plaseaza ultimele stiri din care rezulta ca persoana era in viata. Termenul se socoteste implinit in ziua corespunzatoare zilei de inceput din anul urmator anului disparitiei.

B. Procedura declararii disparitiei. Procedura declararii disparitiei persoanei fizice presupune parcurgerea mai multor etape: 1) formularea cererii de declarare a disparitiei; 2) faza prealabila judecatii; 3) faza judecatii propriu-zise; 4) faza ulterioara judecatii sau etapa publicitatii speciale.

Dupa investirea instantei, faza prealabila judecatii este consacrata adunarii de informatii cu privire la persoana disparuta si luarii unor masuri de publicitatea a cazului si de conservare a bunurilor acesteia.

Faza ulterioara judecatii este o faza de publicitate care urmareste sa atraga atentia asupra procedurii pornite si al carei scop final este declararea judecatoreasca a mortii.

C. Efectele declararii judecatoresti a disparitiei. Cel disparut este considerat a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, ramasa definitiva.

Declararea judecatoreasca a mortii precedata de declararea disparitiei

Trebuie indeplinite, cumulativ, trei conditii pentru declararea judecatoreasca a mortii in "situatia-regula", si anume:

1. Sa existe o hotarare declarativa a disparitiei, ramasa irevocabila;

2. Sa fi trecut cel putin patru ani de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata. Acest termen se calculeaza ca si termenul de 1 an (necesar pentru declararea disparitiei) si incepe de la data stabilita deja prin hotararea declarativa de disparitie ca fiind data ultimelor stiri (cele doua termene au ca moment initial aceeasi data, asa incat nu se aduna).

3. Sa fi trecut cel putin 6 luni de la data afisarilor si publicarii extrasului de pe hotararea prin care s-a declarat disparitia.

Declararea mortii neprecedata de declararea disparitiei. Trebuie indeplinite, cumulativ, doua conditii pentru a se putea declara moartea persoanei disparute, in aceasta ipoteza.

Mai intai, persoana sa fi disparut intr-o imprejurare exceptionala, "care indreptateste a se presupune decesul", precum: fapte de razboi, accident de cale ferata, naufragiu, etc. Pe de alta parte, de la data imprejurarii disparitiei persoanei sa fi trecut cel putin un an.

Pentru ca sunt chestiuni de fapt, imprejurarea exceptionala si data ei, pot fi dovedite cu orice mijloc de proba.

Stabilirea datei mortii in hotararea declarativa de moarte si rectificarea ei.

Instanta trebuie sa tina seama de doua posibile situatii:

a) cand exista probe suficiente din care rezulta, ca probabila, o anumita zi, ca data a mortii, ziua respectiva va fi considerata "data mortii".

b) in situatia in care din probele administrate nu rezulta o asemenea zi, va fi considerata "data mortii": 1) ultima zi a termenului de 4 ani in cazul declararii mortii precedata de declararea disparitiei; 2) ultima zi a termenului de un an daca declararea mortii n-a fost precedata de declararea disparitiei.

Efectele hotararii declarative de moarte. Hotararea declarativa de moarte produce aceleasi efecte juridice, in principiu, ca si moartea fizic constatata, materializate in "incetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice". Legea instituie o prezumtie legala relativa (dovada contrara este permisa, orice mijloc de proba putand fi utilizat) privitoare la moartea persoanei ("cel disparut este socotit ca a murit") care are un continut complex: 1) afirma ca persoana disparuta a incetat din viata; 2) afirma ca decesul s-a produs la data stabilita prin hotarare; 3) afirma ca pana la aceasta data disparutul a fost in viata.

Anularea hotararii judecatoresti declarative de moarte. Hotararea declarativa de moarte urmeaza a fi anulata ori de cate ori exista deplina certitudine cu privire la existenta persoanei respective, fie in sensul ca exista certitudine ca persoana este in viata, fie in sensul ca moartea acelei persoane a fost constatata in mod direct.

Efectul hotararii de anulare se produce atat in dreptul civil, cat si in celelalte ramuri de drept, iar aspectul esential este acela ca incetarea capacitatii de folosinta este inlaturata, considerandu-se ca persoana nu a fost niciodata declarata moarta printr-o hotarare judecatoreasca.

1.4. Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice

1.4.1. Notiunea continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice.

Toate drepturile si obligatiile civile ale omului dau continut capacitatii sale de folosinta. Acest continut se obtine din reunirea a doua componente:

a) componenta activa, care cuprinde toate drepturile subiective ale omului;

b) componenta pasiva, care cuprinde toate obligatiile civile ale omului.

1.4.2. Reguli de determinare a continutului capacitatii de folosinta a persoanei fizice.

Prima regula este aceea potrivit careia continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice se stabileste prin raportarea la sistemul legislativ in vigoare la un moment dat.

A doua regula exprima ideea ca intinderea reala a continutului capacitatii de folosinta a omului se determina prin luare in considerare a ingradirilor acesteia. Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este dat de ideea ca omul are aptitudinea de a a avea toate drepturile si obligatiile civile, iar, in al doilea rand, in acest continut nu intra drepturile civile interzise prin ingradirile capacitatii de folosinta, prevazute expre de lege, si drepturile si obligatiile ce apartin altor ramuri de drept.

1.4.3. Ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice

Ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice pot fi calificate ca incapacitati de drept civil.

Ingradirile capacitatii de folosinta a persoanei fizice se clasifica in functie de mai multe criterii. Mai intai, dupa finalitatea lor, incapacitatile de drept civil pot fi impartite in doua categorii (poate fi considerata cea mai importanta clasificare): 1) incapacitati cu caracter de sanctiune; 2) incapacitati cu caracter de masuri de protectie sau de ocrotire a persoanei fizice.

Dupa modul in care opereaza, incapacitatile de drept civil se clasifica in: 1) incapacitati care opereaza de plin drept (ope legis), prin simpla incadrare a persoanei fizice in ipoteza normei civile care impune incapacitatea; 2) incapacitati care opereaza prin efectul unei hotarari judecatoresti irevocabile. Cele mai multe incapacitati civile fac parte din categoria celor care opereaza de plin drept, care constituie regula in aceasta materie, iar incapacitatile pentru care trebuie sa existe o hotarare judecatoreasca irevocabila constituie exceptia (se incadreaza aici unele incapacitati-sanctiune, pe care le vom mentiona in cele ce urmeaza).

In fine, in functie de izvorul lor, incapacitatile de drept civil se pot clasifica in: a) incapacitati stabilite in legea civila; b) incapacitati stabilite in legea penala.

1.4.4. Caracterul si sanctiunea nerespectarii incapacitatilor. Este important sa retinem ca incapacitatile mentionate mai sus pot avea un caracter absolut sau relativ. Se considera ca este absoluta acea incapacitate care impiedica incheierea actului juridic civil, de catre cel incapabil, cu orice alta persoana.

Se considera ca este relativa acea incapacitate care opreste incheierea actului juridic civil de catre cel lovit de incapacitate, doar cu anumite persoane, mentionate expres de lege.

Cu privire la sanctiunea care intervine in situatia nerespectarii incapacitatii, trebuie mentionat ca sanctiunea specifica prevazuta de lege pentru ipoteza incheierii unor acte juridice cu incalcarea normelor ce instituie ingradiri ale capacitatii de folosinta este nulitatea acelor acte.