Aplicarea legii penale in timp

APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

1. Preliminarii

Cadrul principiilor. Principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp sunt menite sa ofere solutii problemelor de interactiune a timpului cu faptele infractionale, adica sa determine legea penala aplicabila:

cand infractiunea s-a savarsit si se judeca sub imperiul aceleiasi legi;

cand fapta la data cand s-a savarsit nu era infractiune, dar o lege ulterioara o considera infractiune;

cand fapta Ia data savarsirii era infractiune dar pana la judecarea ei ori pana la executarea pedepsei pronuntate pentru acea infractiune intervine o lege care scoate in afara ilicitului penal fapta comisa;

cand fapta savarsita sub o lege este considerata infractiune, dar pana la judecarea ei definitiva intervin una sau mai multe legi, care prevad fapta ca infractiune;

cand dupa aplicarea definitiva a pedepsei pentru o infractiune, intervine o lege noua care prevede o pedeapsa mai mica decat cea aplicata sub legea veche ori cu limite mai reduse decat legea veche;

cand infractiunea se savarseste sub imperiul unei legi penale temporare si nu este judecata pana la iesirea din vigoare a acesteia.

Raspunsurile la problemele de mai sus le gasim in principiile de aplicare a legii penale in raport cu timpul prevazute in codul penal roman art. 10-16.

2. Principiul activitatii

Determinarea legii penale in vigoare. Principiul activitatii este un principiu de baza al aplicarii legii penale in timp, ce da expresie si decurge din principiul legalitatii, ce corespunde nevoilor de aparare sociala ca si al apararii drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Potrivit acestui principiu legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare (art. 10 Cp.).

Legea penala este in vigoare de la intrarea si pana la iesirea din vigoare.

Intrarea in vigoare a unei legi penale nu coincide cu publicarea ei in Monitorul Oficial.

Intrarea in vigoare a unei legi penale are la loc la 3 zile dupa publicarea in M.O.poate dar poate avea loc si la o data ulterioara publicarii ei - cand se prevede o astfel de data in respectiva lege. Intrarea in vigoare a legii penale la o data ulterioara ei poate fi determinata de:

a)   necesitatea trecerii unui timp (vacatio legis - repausul legii) pentrua putea fi cunoscuta atat de destinatari cat si de catre organele de aplicare;

b)   pentru a da posibilitatea indivizilor sa se conformeze noilor exigente penale.

Exemple de legi penale ce au intrat in vigoare la o data ulterioara publicarii. Codul penal actual a fost adoptat la 21 iunie 1968, iar in vigoare a intrat la 1 ianuarie 1969 potrivit si dispozitiei art. 363 Cp. Legea privind economia vanatului si vanatoarea din 12 noiembrie 1976, prevedea in dispozitia din art. 43 al. 1 ca va intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii s.a.

Prin publicare se realizeaza o mai buna cunoastere a legii si nimeni nu va putea invoca, in caz de incalcare, ca nu au cunoscut-o (nemo censetur ignorare legeni).

Iesirea din vigoare are loc prin abrogare.

Abrogarea dupa intinderea ci poate fi totala - cand intreaga lege este scoasa din vigoare si partiala, cand doar o parte din lege este scoasa din vigoare.

Abrogarea, dupa caracterul ei poate fi: expresa - si tacita. O abrogare este expresa cand se prevede in legea de abrogare, ce anume se scoate din vigoare: legea nr. art. al. iar aceasta trebuie sa fie regula in dreptul penal. Abrogarea este tacita sau implicita cand aceasta se desprinde din economia legii, ori a normelor ce privesc aceleasi relatii sociale de aparare, prevazand aceleasi fapte ca infractiuni, cu aspecte deosebite de legea anterioara in ce priveste conditiile de aplicare a unei sanctiuni penale, ori un nou regim de sanctionare pentru minori: spre ex.: Decretul nr. 218/ 1977 in prezent si el abrogat, a abrogat tacit dispozitiile din codul penal privind raspunderea penala a minorilor si unele dispozitii privind executarea pedepsei inchisorii prin munca corectionala.

Intre intrarea in vigoare si iesirea din vigoare, legea penala este activa, se aplica faptelor savarsite in acest interval de timp.

Aplicarea legii penale nu ridica probleme daca infractiunea s-a savarsit si se judeca in timp ce este in vigoare aceeasi lege penala.

Concursul de legi penale, a) Probleme speciale se pun in cazul infractiunilor ce incep sa fie savarsite sub incidenta unei legi si se epuizeaza sub incidenta altei legi. Este cazul infractiunilor: continui, continuate, de obicei, progresive.

Doctrina penala si practica judiciara sunt unanime in a aprecia ca legea aplicabila infractiunilor a caror consumare se intinde pe durata a doua sau mai multe legi, este cea din momentul epuizarii infractiunii, a producerii ultimului rezultat.

Asadar legea penala in vigoare din momentul epuizarii infractiunii este legea ce va fi aplicata.

Aceeasi conceptie a unitatii ilicitului penal este adoptata si, in legatura cu actele de participatie penala (instigare, complicitate) care vor fi judecate dupa legea in vigoare din momentul savarsirii faptei de catre autor.

b) Determinarea legii penale aplicabile se va pune si in situatia in care la reglementarea aceleiasi relatii sociale vin in concurs doua legi (una generala si una speciala), ambele in vigoare. Regula ca legea speciala deroga de la legea generala va rezolva problema. Cand in vigoare sunt doua norme care incrimineaza aceeasi fapta dar o norma este in partea speciala a codului penal, iar alta intr-o lege penala speciala ori lege nepenala cu dispozitiuni penale, se va considera norma din partea speciala a codului penal norma generala, iar norma aplicabila este cea din legea penala speciala. Se va pastra deci regula ca legea speciala deroga de la legea generala.

3. Principiul neretroactivitatii legii penale

Este consacrat prin dispozitiile art. 11 Cp. - "Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni'.

Principiul neretroactivitatii legii penale contine regula ca legea penala care incrimineaza (care prevede ca infractiuni), fapte ce anterior nu erau prevazute ca infractiuni (incriminatio ex novo) nu se aplica faptelor savarsite mai inainte de intrarea ei in vigoare. Legea penala dispune numai pentru viitor nu si pentru trecut cand este vorba de incriminarea faptelor.

Principiul neretroactivitatii apare ca un aspect al principiului fundamental al legalitatii.

In adevar, prin dispozitiile prevazute in art. 11 Cp. se consacra regula ca nimeni nu poate fi tinut sa raspunda de o fapta care la data savarsirii ei nu era prevazuta ca infractiune (nullum crimen sine lege praevia).

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Daca principiul legalitatii formulat in art. 2 Cp. ar fi cuprins si aceasta regula, a interzicerii retroactivitatii legii penale noi, care incrimineaza, el ar fi fost complet formulat, iar dispozitiile din art. 11 Cp. ar fi fost de prisos.

Intrucat principiul legalitatii nu cuprinde si o astfel de prevedere, de neretroactivitate a legii care incrimineaza, dispozitiile art. 11 Cp. sunt necesare si constituie o completare a principiului legalitatii, o garantie a libertatii indivizilor.

4. Principiul retroactivitatii legii penale

Cadrul legal al principiului. Este consacrat in dispozitiile art. 12 Cp. si contine regula ca legea noua care dezincrimineaza (abolitio criminis) se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare.

Asadar, principiul retroactivitatii legii penale are in vedere situatia in care la data cand este savarsita fapta, aceasta este prevazuta de legea in vigoare ca infractiune, dar ulterior, este adoptata o lege noua care dezincrimineaza fapta, o scoate in afara ilicitului penal. Aceasta lege noua ce dezincrimineaza se aplica si faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare.

Fundamentul acestui principiu trebuie observat in legatura cu scopul dreptului penal de aparare sociala si care nu se mai justifica, daca fapta si-a pierdut caracterul penal.

Legea care a incriminat fapta a fost scoasa din vigoare. Principiul retroactivitatii are in vedere ipoteza dezincriminarii faptei prin legea noua si nu situatiile in care fapta continua sa ramana infractiune sub legea noua sub alta denumire, ori prin abrogarea din legea speciala, ramane ca infractiune in legea penala generala (codul penal) sau ca modalitate de savarsire a altei infractiuni.

Potrivit principiului retroactivitatii legii penale (art. 12 Cp.), odata cu intrarea in vigoare a legii noi care nu mai prevede fapta ca infractiune, inceteaza executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la faptele ce au fost dezincriminate. Fata de un condamnat pentru o infractiune ce ulterior a fost dezincriminata va inceta orice interdictie sau decadere, fiind considerat fara antecedente penale.

Un aspect special de retroactivitate il reprezinta legea penala interpretativa care este adoptata ulterior legii penale interpretate, dar care explicand vointa legiuitorului din momentul intrarii in vigoare a legii ce o interpreteaza este firesc sa-si gaseasca aplicarea din acest moment.

In dispozitiile alineatului 2 din art. 12 Cp. este consacrata retroactivitatea legii penale care prevede masuri de siguranta sau masuri educative si care se va aplica infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pana la intrarea in vigoare a legii noi.

Consideram ca prevederile din acest alineat nu au legatura cu cele prevazute in al. 1, art. 12 si care au in vedere dezincriminarea faptei.

De lege ferenda consideram ca prevederile al. 2, art. 12 Cp. trebuie sa-si gaseasca locul in cadrul reglementarilor privind aplicarea legii penale mai favorabile - desigur ca o exceptie de la aceste reglementari.

5. Principiul ultraactivitatii legii penale temporare

Cadrul legal al principiului. Ultraactivitatea este cunoscuta numai legilor penale temporare. Legea penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare chiar daca faptele nu au fost urmarite sau judecate in acel interval de timp.

Necesitatile de aparare sociala care determina adoptarea legii penale temporare justifica aplicarea acesteia si ultraactiv, dupa iesirea acesteia din vigoare, dar numai faptelor savarsite cat timp era in vigoare, inlaturand posibilitatea pentru faptuitorii care savarsesc infractiuni aproape, de iesirea din vigoare a legii penale temporare, pentru a ramane nesanctionati, ori de a fi sanctionati potrivit legii penale mai favorabile.

6. Aplicarea legii penale in situatii tranzitorii

Notiunea de situatii tranzitorii. Situatiile tranzitorii, determinate de succesiunea legilor penale, se refera la ipotezele in care de la savarsirea unei infractiuni si pana la judecarea ei intervin una sau mai multe legi penale succesive care prevad fapta ca infractiune.

In astfel de situatii s-a pus problema determinarii legii penale aplicabile, deoarece legea penala din momentul savarsirii faptei nu mai este in vigoare la data judecarii.

Se pune problema, asadar a "extraactivitatii' uneia dintre legile penale succesive.

Dintre opiniile (ultraactivitatii si retroactivitatii) care s-au conturat in doctrina penala, una singura s-a impus si a fost consacrata in legislatia penala si priveste aplicarea legii penale mai favorabile infractorului, sau a "legii penale mai blande', ori "mitior lex'.

Aplicarea legii penale mai favorabile infractorului inlatura neajunsurile celorlalte opinii (ultraactivitatea ce propunea aplicarea legii penale din momentul savarsirii faptei, legea ce era cunoscuta de infractor si dand astfel efect ultraactiv legii vechi; iar retroactivitatea propunea aplicarea legii noi ce corespunde nevoilor de aparare sociala, legea noua este in vigoare si astfel sa i se confere efect retroactiv); corespunde nevoilor de aparare sociala intrucat fapta nu ramane nesanctionata, indiferent ca se aplica legea noua ori legea veche, iar pentru infractor este legea care ii confera cea mai favorabila situatie.

7. Principiul aplicarii legii penale mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate

Cadrul legal al principiului. Este consacrat in art. 13 Cp. Si are in vedere ipoteza in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei intervin una sau mai multe legi penale succesive, cand se va alege dintre acestea, legea mai favorabila infractorului, ce va fi aplicata.

Determinarea legii penale mai favorabile. In determinarea legii penale mai favorabile infractorului, doctrina penala s-a oprit asupra a trei criterii:

a)     al conditiilor de incriminare;

b)    al conditiilor de tragere la raspundere penala;

c)     al sanctiunilor penale (pedepsei).

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul savarsirii faptei, cea din momentul judecarii faptei, ca si cele intermediare) in raport cu normele si institutiile care guverneaza raspunderea penala in cauza concreta dedusa judecatii.

Prin compararea legilor si determinarea celei mai favorabile infractorului, nu trebuie sa se ajunga la combinarea dispozitiilor mai favorabile din legile succesive - la o asa numita lex tertia. Legea mai favorabila, in intregul ei, trebuie aleasa pentru a fi aplicata infractorului, dintre legile penale succesive.

Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie sa conduca la gasirea acelei legi care ofera solutia cea mai favorabila pentru infractor (chiar si cazul in care s-ar ajunge la nepedepsire) dar nu pentru ca fapta nu este infractiune, ci pentru ca nu sunt realizate conditiile, in cazul concret, de incriminare ori de tragere la raspundere penala a faptuitorului.

Criteriul cel mai des folosit de determinare a legii penale mai favorabile este cel al pedepselor principale.

Situatii:

a)      intre legile care prevad fapta ca infractiune, daca pedepsele sunt de natura diferita (detentiunea pe viata si inchisoarea) va fi mai favorabila legea care prevede pedeapsa inchisorii. Daca intr-o lege pedeapsa este inchisoarea, iar in alta lege, pedeapsa prevazuta este amenda, atunci, de regula, legea care prevede pedeapsa amenzii este mai blanda. Exceptia ar fi in cazul in care, in cauza, s-au constatat circumstante atenuante, iar legea care prevede pedeapsa inchisorii permite, pe baza circumstantelor atenuante, aplicarea unei amenzi intr-un cuantum mai mic decat cel la care s-ar ajunge cand s-ar aplica legea ce prevede pedeapsa amenzii.

b)     Cand intre legile succesive pedepsele sunt de aceeasi natura (inchisoarea sau amenda), dar cu limitele speciale diferite va fi mai favorabila, intr-un caz cand minimul este acelasi, dar maximul diferit, legea care prevede un maxim mai redus, iar daca maximul special al pedepsei este acelasi, dar minimul diferit va fi mai favorabila legea care prevede un minim mai scazut.

In caz de pedepse asimetrice, legea penala mai favorabila va fi determinata in concret de judecator si in functie de imprejurarile care atenueaza ori agraveaza pedeapsa, astfel ca daca in cauza sunt circumstante de agravare - judecatorul trebuie sa aplice o pedeapsa catre maximul special si atunci este mai favorabila legea care prevede o pedeapsa cu un maxim special mai redus, iar daca fapta s-a savarsit in circumstante de atenuare, judecatorul trebuie sa aplice o pedeapsa spre minimul special, ori sub acest minim iar legea mai favorabila este cea care are un minim special de pedeapsa mai redus.

Legea penala mai favorabila nu se stabileste in functie de pedepsele complimentare - aceasta din urma aplicandu-se conform principiului legii mai conforme cu interesele apararii sociale (care este legea noua). Acest principiu este consacrat in codul penal care prevede: "Cand legea anterioara este mai favorabila, pedepsele complimentare care au corespondent in legea noua se aplica in continutul si limitele prevazute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevazute in legea noua nu se mai aplica'.

8. Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Cadrul legal al principiului. Este un principiu nou, consacrat in codul penal actual, in doua variante:

a)     aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile

b)     aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile

Aplicarea legii penale noi mai favorabile in cazul pedepselor definitive isi are justificarea in principiile umanismului si al egalitatii in fata legii penale.

In adevar, nu s-ar justifica executarea unui plus de sanctiune prevazut de legea veche, de catre cel care a fost condamnat dupa aceasta lege, cand legiuitorul stabileste prin legea noua ca periculozitatea faptei este mai redusa si sanctiunea prevazuta este mai blanda, fata de cel care a savarsit fapta in aceeasi perioada cu primul, dar care a tergiversat judecata, iar dupa aparitia legii noi va beneficia de legea penala mai favorabila.

Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile in cazul pedepselor definitive. Conditiile de aplicare a legii penale mai favorabile infractiunilor definitiv judecate sunt aratate in Cp. si au in vedere situatiile cand legea noua prevede pentru aceeasi infractiune o pedeapsa mai usoara ca natura, ori ca maxim special decat pedeapsa aplicata.

Astfel:

a)     Pedeapsa detentiunii pe viata aplicata in baza legii vechi se inlocuieste cu maximul pedepsei inchisorii prevazuta de legea noua

b)    Cand in baza legii vechi pedeapsa aplicata prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva este inchisoarea, iar legea noua prevede numai pedeapsa amenzii, se va inlocui pedeapsa inchisorii cu amenda, care nu va putea depasi maximul ei special, iar daca o parte din pedeapsa inchisorii a fost executata, se poate inlatura in total sau in parte executarea amenzii

c)     Cand pedepsele (cea aplicata prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si cea prevazuta de legea noua) sunt de aceeasi natura, in cazul pedepsei inchisorii, pedeapsa aplicata dupa legea veche se reduce, la maximul special prevazut in legea noua, iar daca pedeapsa pronuntata in baza legii vechi este amenda, aceasta va fi redusa la maximul special prevazut in legea noua

d)    Efectele legii penale noi mai se intind si asupra pedepselor complimentare, masurilor de siguranta si masurilor educative, in masura in care nu au fost executate si constau in inlaturarea executarii lor daca nu mai sunt prevazute in legea noua, ori in executarea acestora in limitele si continutul prevazut de legea noua.

e) Efectele legii penale noi mai favorabile se intind si asupra pedepselor deja executate ori considerate ca executate pana la adoptarea acesteia si constau in considerarea acestora (pedepselor), pentru viitor, ca avand natura si limitele reduse conform legii noi  Prevederea este importanta pentru ca unele institutii de drept penal fac referire la condamnarea executata. In functie de natura pedepsei, de durata acesteia, de data cand a luat sfarsit executarea ori s-a atins executarea, sunt incidente institutii ca: reabilitarea, starea de recidiva. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile prevazuta in Cp., reprezinta cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale in timp. Este posibil ca legiuitorul sa deroge de la aceste dispozitii cum a fost cazul punerii in aplicare a codului penal actual. Derogarile sunt de stricta interpretare si aplicare.

9. Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive. Este reglementata prin dispozitiile Cp. care prevad "cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei'.

Pentru aplicarea facultativa a legii noi mai favorabile este necesar:

a)    Sa existe o hotarare de condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii - nu la orice pedeapsa fiindca daca ar fi la detentiunea pe viata ar fi aplicabile dispozitiile prev in Cp iar pedeapsa amenzii nu este avuta in vedere de legiuitor.

b)    Legea noua este mai favorabila, aceasta reiesind din limitele mai reduse de pedeapsa fata de legea anterioara.

c)    Pedeapsa aplicata si ramasa definitiva este mai mica decat maximul prevazut in legea noua, ori cel mult egala cu acest maxim (situatie neprevazuta de lege dar unanim acceptata de doctrina si practica judiciara).

d)    Instanta de judecata sa aprecieze ca este necesara reducerea pedepsei, apreciere ce se va forma in raport cu criteriile oferite in lege privind infractiunea savarsita; persoana condamnatului; conduita condamnatului dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei; timpul cat a executat din pedeapsa.

Reducerea pedepsei nu este obligatorie, ci este lasata la aprecierea instantei de judecata care procedand la o reindividualizare a pedepsei inchisorii dupa criteriile de mai sus, poate sa mentina aceeasi pedeapsa, ori sa o reduca.

In cazul in care instanta de judecata reduce pedeapsa, aceasta nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita (ex.: daca pedeapsa aplicata a fost de 3 ani inchisoare pentru o infractiune pedepsita in legea veche cu inchisoarea de la 2 la 8 ani, iar noua lege prevede pentru aceeasi infractiune pedeapsa inchisorii de la 1 la 4 ani, fiindca maximul special s-a redus in legea noua la jumatate, in acest caz pedeapsa aplicata de 3 ani, va putea fi redusa, dar nu mai jos de un an si 6 luni).

De legea noua mai favorabila urmeaza sa beneficieze si cei care au executat pedeapsa, ori executarea acesteia s-a stins prin vreun mod pre­vazut de lege. in acest caz, pedeapsa aplicata prin hotararea de condamnare se reduce cu o treime  Aceasta reducere este obligatorie.

In functie de pedeapsa astfel redusa vor fi incidente unele institutii de drept penal ca reabilitarea, stabilirea starii de recidiva s.a..

Infractiunea

Notiunea si trasaturile esentiale ale infractiunii

Definitia generala a infractiunii

Notiunea legala. Avand in vedere importanta deosebita a institutiei infractiunii in cadrul dreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima data notiunea de infractiune prin trasaturile ei esentiale.

Potrivit art. 17 C.p.  Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala ),

Prin definirea notiunii generale de infractiune, legiuitorul nostru pune in evidenta aspectele: material, uman, social, moral-politic si juridic ale acesteia, confera cu alte cuvinte conceptului general de infractiune un caracter realist, stiintific.

In adevar, infractiunea ca fenomen ce se petrece in realitatea sociala, imbraca aspectele de a fi: material in sensul ca reprezinta o manifestare exterioara a individului; uman pentru ca reprezinta o activitate omeneasca; social caci priveste, se indreapta impotriva relatiilor sociale; moral-politic, caci reprezinta atitudinea morala si politica a faptuitorului fata 'de valorile sociale; juridic caci reprezinta o incalcare a unei norme juridice penale.

Prin definirea infractiunii se stabileste regula de drept potrivit careia orice fapta care va fi incriminata trebuie sa intruneasca trasaturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contraventii, abateri care pot fi combatute prin atata mijloace nepenale

Notiunea generala de infractiune data de codul penal prezinta importanta sub un intreit aspect: a) reprezinta o regula de drept de care insusi legiuitorul se foloseste in stabilirea faptelor care urmeaza sa fie trecute in legea penala (dupa vinovatie, grad de pericol social) ca infractiuni, ca si pentru scoaterea din sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu se mai savarsesc: b) serveste la delimitarea infractiunilor de alte fapte extra penale; c) pentru practician reprezinta un ghid de care se foloseste in cadrul activitatii de aplicare a legii penale observand indeplinirea (regasirea), in fapta savarsita a trasaturilor esentiale ale infractiunii, ori lipsa acestora cu consecinta neconsiderarii faptei respective ca infractiune.