Aparitia si continutul pravilelor laice - Cartea romaneasca de invatatura si Indreptarea legii

Aparitia si continutul pravilelor laice - Cartea romaneasca de invatatura si Indreptarea legii

La mijlocul secolului al XVII-lea au fost adoptate pravilele laice. Prima pravila laica in istoria dreptului nostru este Cartea romaneasca de invatatura. Aceasta legiuire a fost elaborata de catre logofatul Dragos Eustratie din ordinul domnitorului Vasile Lupu si tiparita in 1646 la tipografia Manastirii Trei Ierarhi din Iasi.

Izvoarele acestei legiuri au fost:

- Legea tarii;

- basilicalele (legiuirile imparatesti);

- legea agrara bizantina, aparuta in secolul al VIII-lea sub domnia lui Leon Isaurul;

- tratatul modern de drept penal si de procedura penala scris de italianul Prosper Farinnaci la inceputul secolului al XVII-lea, tratat care se bucura de o mare faima in Europa acelei vremi.

Unii autori au afirmat in mod gresit ca aceasta legiuire ar fi avut un scop didactic, intrucat au interpretat in mod eronat termenul de "invatatura". In realitate, termenul de "invatatura" a fost utilizat cu intelesul de norma juridica. De altfel, logofatul Eustratie precizeaza in introducere ca toti cei care nu vor urma acele invataturi vor fi loviti de urgia domneasca.

In anul 1652 a fost tiparita la Targoviste Indreptarea legii, denumita si Pravila cea mare, din porunca domnitorului Matei Basarab. Autorul acestei legiuiri este calugarul Daniil Panoneanul, ajuns mai tarziu mitropolit al Ardealului.

Indreptarea legii este, in esenta, o versiune a Cartii romanesti de invatatura, dar cuprinde, in plus, si unele traduceri si prelucrari din nomocanoanele bizantine, precum si unele probleme de interes general din domenii precum religia, medicina, gramatica si filosofia.

Ambele legiuri au o structura asemanatoare, dispozitiile lor fiind sistematizate in capitole (pricini), sectiuni (glave) si articole (zaciale).

Dispozitile din cele doua legiuri pot fi clasificate in doua categorii:

- dispozitii referitoare la relatiile din agricultura;

- dispozitii de drept civil, penal si procesual.

Dispozitiile cu privire la relatiile din agricultura reglementau legarea taranilor de pamant, dreptul boierilor de a-i urmari pe taranii fugari si de a-i readuce pe mosii, interdictia de a primi tarani fugari pe domeniile feudale, precum si obligatia de a-i preda adevaratilor stapani, obligatiile taranilor aserviti fata de boieri si consecintele neindeplinirii acestora, paza bunurilor agricole si pedepsele aplicate celor care distrugeau sau sustrageau asemmena bunuri, precum si normele dupa care trebuiau sa se desfasoare relatiile din agricultura.

Dispozitiile de drept civil reglementeaza institutii precum proprietatea, persoanele, familia, obligatiile si succesiunile.

In materia proprietatii, bunurile sunt clasificate in bunuri mobile si bunuri imobile, cu precizarea ca bunurile imobile sunt mai valoroase si, ca atare, protejate cu o atentie sporita. Exista si o clasificare a bunurilor in mirenesti si sfintite. Bunurile mirenesti apartineau laicilor, pe cand cele sfintite apartineau bisericii. Se precizeaza ca actiunea in revendicare este imprescriptibila, ceea ce inseamna ca aceasta actiune putea fi intentata oricand.

In materia persoanelor, oamenii sunt clasificati pe criteriul situatiei sociale in liberi si robi. Oamenii liberi se clasificau, la randul lor, in boieri, tarani si saraci.

Boierii care detineau anumite dregatorii se numeau oameni domnesti, iar boierii care nu detineau dregatorii erau numiti ruda buna, aleasa, de folos tarii.

Taranii erau desemnati prin termeni ca "taranul gros", "neintelegator" si "om de gios".

Robii erau asimilati lucrurilor si constituiau elemente ale patrimoniului stapanilor. Asupra robilor, stapanii acestora aveau un larg drept de corectie. Robii puteau dobandi libertatea prin dezrobire sau prin denuntarea stapanului care comitea anumite infractiuni.

Majoratul era fixat la varsta de 25 de ani, iar raspunderea persoanelor pentru faptele proprii era stabilita la varsta de 18 ani.

Reglementarile privind organizarea familiei au la baza dispozitiile preluate din pravilele anterioare.

Casatoria continua a fi un act religios. Se incheie in biserica.

Logodna produce anumite efecte juridice.

Barbatul exercita puterea parinteasca asupra descendentilor si puterea maritala asupra sotiei, inclusiv un larg drept de corectie. De asemenea, barbatul exercita si dreptul de a administra bunurile dotale.

Desfacerea casatoriei putea fi facuta de catre biserica sau prin repudiere pentru faptele aratate expres in pravile, precum adulterul, vrajitoria, rudenia si bataia peste masura. In ce priveste bataia peste masura, practica era ca sa nu se rupa batul.

In materia obligatiilor se precizeaza ca datoriile si creantele pot izvori din contracte si din delicte.

Contractele presupun acordul partilor. Consimtamantul nu trebuie viciat prin sila (violenta) sau prin amagire (dol). Orice contract poate fi incheiat fie de catre parti, fie de catre reprezentantii acestora. In pravile sunt prevazute contractele de vanzare-cumparare, inchiriere, imprumut si donatie. Sunt mentionate, de asemenea, si garantiile personale (chezasia) si garantiile reale (zalogul).

In materia succesiunilor a fost consacrata atat mostenirea fara testament, cat si mostenirea testamentara.

Testamentul in forma scrisa se numea zapis. Testamentul incheiat in forma orala se numea testament cu limba de moarte. Se precizeaza care sunt cauzele care implica dezmostenirea. Astfel, nu puteau veni la mostenire cei condamnati pentru infractiuni contra moralei, numiti nevolnici, precum si asasinii celor care urmau a fi mosteniti.

Mostenitorii legali se clasificau in descendenti si colaterali. Copiii naturali veneau numai la succesiunea mamei. Se preciza care era rezerva succesorala pe care o puteau dobandi doar membrii familei si care era cota disponibila, pe care o puteau dobandi si persoanele straine de familie.

In materia dreptului penal gasim cele mai evoluate reglementari din cele doua legiuri, deoarece au fost inspirate din tratatul lui Prosper Farinnaci, considerat cel mai inaintat din punct de vedere juridic al dreptului penal la acea vreme. Infractiunile erau numite vini. Infractiunile grave erau numite vini mari, iar cele mai putin grave erau numite vini mici.

In aprecierea faptei penale erau luate in considerare aspectul intentional, locul si timpul comiterii faptei, precum si caracterul flagrant sau neflagrant al infractiunii. Pentru prima data au fost utilizate concepte moderne de drept penal, precum tentativa, concursul de infractiuni, complicitatea, recidiva.

Sunt aratate faptele care inlaturau raspunderea penala - nebunia, legitima aparare, varsta sub sapte ani si ordinul superiorului - , precum si faptele ce micsoreaza raspunderea penala: ignoranta, mania, pasiunea, somnambulismul si greseala fara inselaciune.

Pedepsele prevazute erau fizice - decapitarea, spanzuratoarea, tragerea in teapa, arderea in foc si mutilarea - , privative de libertate - ocna, temnita si surghiunul la manastire - , amenzile, expunerea infractorului oprobiului public - purtarea prin targ - , aplicarea in anumite cazuri a legii talionului, denumita suflet pentru suflet, pedepse religioase - afurisenia, posturi, matanii si rugaciuni.

Dintre infractiunile reglementate in acele doua legiuiri amintim: hiclenia, calpuzania (falsificarea de moneda, isi are originea intr-un termen din limba turca), omorul, furtul, marturia mincinoasa, rapirea de fecioara sau de femeie, incestul, bigamia, adulterul, ierezia, ierosilia (sfera infractiunii de ierosilie se largeste, incluzand si impreunarea trupeasca cu o calugarita sau impreunarea trupeasca in biserica, fapte pedepsite cu moartea).