ACTIUNEA IN REVENDICARE

1. INTELESUL ETIMOLOGIC SI JURIDIC AL ACTIUNII IN REVENDICARE

Din punct de vedere  etimologic cuvantul revendicare exprima o actiune al carui obiect este "reclamarea" unui drept sau a unui bun cuvenit revendicantului si detinut de alta persoana (sau contestat) din diferite motive.

Intelesul juridic al cuvantului de revendicare desi se apropie in mare masura de conceptul general etimologic  este deosebit de acesta. Din punct de vedere juridic revendicarea este "institutia" ce apartine disciplinei dreptului civil. Ea functioneaza pe baza unor reguli proprii statornicite inca din perioada existentei, ca drept pozitiv, a dreptului roman. Potrivit propriilor sale norme, revendicarea a fost folosita numai in scopul apararii anumitor drepturi subiective, cu caracter real.

Institutia revendicarii, astfel cum a fost transmisa din dreptul roman sub denumirea de "rei vindicatio" evoca mijlocul de aparare si de proba al dreptului de proprietate.

In aceste conditii revendicarea se prezinta ca o consacrare juridica a dreptului de proprietate "aparat" de revendicant.

Revendicarea nu poate fi conceputa in afara unui drept de proprietate, mobil sau imobil, cu caracter real (actio in rem)^[1].

2. ACTIUNEA IN REVENDICARE - NOTIUNE

Codul nostru civil nu reglementeaza expres actiunea in rem, ea fiind consacrata numai de cateva texte raspandite prin cod. Astfel, referindu-se la institutia prescriptiei, art. 1909 alin. 2 Cod civil statueaza ca cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice in curs de trei ani.

De asemenea, in cartea a II-a titlul I ce se refera la bunuri, art. 471 Cod civil stabileste ca sunt imobile prin obiectul la care se aplica: uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil.

Tot astfel, in cartea a III-a, titlul VI, despre schimb, art. 1408 Cod civil reglementeaza posibilitatea copermutantului evins de lucrul primit in schimb de a cere daune-interese sau intoarcerea lucrului sau. Titlul XVIII - despre privilegii si ipoteci, in sectiunea referitoare la privilegiile care se intind asupra mobilelor si imobilelor, respectiv art. 1730 Cod civil, prevede ca atunci cand vanzarea s-a facut fara termen de plata, vanzatorul poate chiar sa revendice obiectele vandute, pe cat timp se afla in posesiunea cumparatorului.

Concretizand principiile inscrise in aceste texte, jurisprudenta mai recenta a definit actiunea in revendicare ca fiind actiunea prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar^[2].

Si in doctrina, chiar daca au existat formulari diferite, revendicarea a fost definita ca o actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se gaseste. Altfel spus, prin aceasta actiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoasterea dreptului sau de proprietate si restituirea lucrului^[3]. 

3. REVENDICAREA SI ALTE ACTIUNI APROPIATE

Caracterul complex al dreptului de proprietate, proprietatea lui de a fi divizat in dezmembraminte care au aspectul unor drepturi de sine statatoare, legatura ce o are cu posesiunea, toate aceste imprejurari imprima protectiei juridice a acestui drept mai multe nuante.

Astfel, in afara actiunii in revendicare, proprietarul poate sa exercite si alte actiuni petitorii cum am mai aratat: actiunea confesorie (confessoria in rem actio) prin care se valorifica celelalte drepturi reale principale (dreptul de uzufruct, uz abitatie sau servitute), ori actiunea negatorie (negativa in rem actio) prin care se contesta in contra tuturor existenta acestor drepturi, precum si actiunea in granituire (aceea prin care se determina hotarele unui imobil).

A. Aspecte specifice ale actiunii in granituire

Granituirea este o actiune petitorie deoarece are ca scop delimitarea proprietatilor invecinate. Cu toate acestea, granituirea nu impune reclamantului sa-si dovedeasca dreptul sau de proprietate cu privire la portiunile de teren asupra carora cere a se stabili hotarul. Daca insa, cu ocazia granituirii reclamantul pretinde o parte determinata din terenul limitrof sustinand ca vecinul ar detine-o fara drept, granituirea implica o revendicare, iar reclamantul trebuie sa-si dovedeasca dreptul sau (art. 584 Cod civil)^[4].

Cu alte cuvinte, cel ce solicita granituirea trebuie sa-si justifice proprietatea numai prin prezumtia legala de posesiune. In schimb, in materie de revendicare reclamantul trebuie sa-si stabileasca dreptul sau de proprietate asupra portiunii de teren revendicat.

Pe de alta parte, granituirea, respectiv determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine, chiar stabilita prin hotarare judecatoreasca, nu constituie lucru judecat pentru portiunile de teren cu privire la care s-a constatat o imprejmuire si o contestatie. O astfel de contestare, lasa deschisa calea actiunii in revendicare prin contestatia la granituire sau pe cale principala.

In aceasta actiune reala de hotarnicie partile au o situatie egala cu privire la sarcina probei, intrucat fiecare dintre parti este in acelasi timp si reclamant si parat^[5].

Distinctia intre actiunea in revendicare si actiunea in granituire este de multe ori delicata, intrucat granituirea se poate complica adeseori prin problema proprietatii, partile emitand reciproc pretentia atribuirii unei portiuni de teren pe care cealalta o neaga.

Toate aceste actiuni reprezinta insa o sanctiune partiala a proprietatii intrucat dreptul pe care il garanteaza este grefat pe una din functiile sale dominante, sau pe unul din avantajele accesorii pe care le confera.

B. Petitia de ereditate

O alta actiune speciala care garanteaza dreptul de proprietate in masura in care existenta acestui drept se justifica pe o vocatie succesorala, este petitia de ereditate.

Ea nu trebuie confundata cu revendicarea desi ambele actiuni  au  ca  element  comun recunoasterea unui drept de proprietate asupra unor bunuri in litigiu.

Actiune reala, petitia de ereditate apare ca o sanctiune directa si speciala a dreptului de succesiune, avand ca scop primordial recunoasterea acestui drept contestat si ca urmare imediata predarea succesiunii in universalitatea sa, a unei parti din aceasta universalitate, sau chiar a unui bun succesoral distinct[6] . 

Cu alte cuvinte, la petitia de ereditate paratul ce se considera mostenitor, contesta reclamantului aceasta calitate, pe cand la actiunea in revendicare se pune in discutie titlul de proprietate al defunctului.

Asadar, actiunea de petitie de stabilire a ereditatii, este actiunea introdusa de catre mostenitor impotriva celor care pretind a avea drept la succesiune si care detin o parte din totalitatea mostenir

Exista si o petitie de ereditate, atunci cand reclamantul pretinde ca este mostenitor cu vocatie succesorala si in aceasta calitate reclama fie anumite bunuri, fie iitreaga succesiune.

Paratul fara sa conteste ca respectivele bunuri fac parte din masa succesorala, se pretinde el insusi mostenitor cu titlu universal al lui de cujus sau dobanditor al drepturilor succesorale ale adevaratului mostenitor.

In aceste conditii, instanta va trebui sa stabileasca adevaratul mostenitor cu vocatie la succesiune.

In schimb, exista o actiune in revendicare atunci cand paratul nu invoca vocatia succesorala ci se prevaleaza de un drept de proprietate dobandit de la o terta persoana sau chiar de la defunct.

Asadar, in cauza nu mai este in discutie titlul de mostenitor al reclamantului si pentru a castiga, acesta din urma trebuie sa dovedeasca faptul ca bunul apartinea defunctului daca paratul pretinde ca l-a cumparat de la o terta persoana, sau ca instrainarea este nula in cazul in care paratul detinea bunul de la defunct.

Astfel, proba este mai usor de facut in revendicare decat in petitia de ereditate.

C. Actiunea posesorie

In fine, actiunea in revendicare se deosebeste si de actiunea posesorie chiar daca ambele au ca obiect restituirea bunului in litigiu.

Astfel, actiunea posesorie apara posesia pe cand actiunea in revendicare apara proprietatea. Acela ce triumfa in actiunea in revendicare, castiga definitiv si in ce priveste posesia, pe cand invingatorul din actiunea posesorie are doar un castig provizoriu ce poate sa il piarda ulterior daca judecandu-se in petitoriu, se va admite actiunea reclamantului. Actiunea posesorie este intotdeauna imobiliara pe cand actiunea in revendicare poate fi mobiliara sau imobiliara.

Actiunea posesorie poate fi promovata de posesor, pe cand actiunea in revendicare apartine doar proprietarului. Actiunea posesorie trebuie promovata intr-un interval scurt de un an de la deposedare, pe cand actiunea in revendicare este in principiu imprescriptibila.

Toate aceste deosebiri evidentiaza faptul ca actiunea posesorie nu se poate exercita concomitent cu cea petitorie si nici ulterior acesteia, dimpotriva ea se exercita intotdeauna inaintea petitoriului.

Printr-o decizie de speta, Tribunalul Suprem, sectia civila, a decis ca punerea in discutie a dreptului de proprietate transforma litigiul posesoriu intr-un litigiu petitoriu, operand astfel cumulul posesoriului cu petitoriul, dar intr-o atare situatie instanta este obligata sa solutioneze litigiul in raport de constatarile ce le va face cu privire la dreptul de proprietate^[7].

O atare protectie este realizata pe deplin de actiunea in revendicare, deoarece prin ea se reclama restituirea posesiunii unui bun in temeiul dreptului de proprietate pe care reclamantul pretinde a-l avea asupra acelui bun.

4. CARACTERELE JURIDICE ALE ACTIUNII IN REVENDICARE

Actiunea in revendicare - actiune reala

Actiunea in revendicare este o actiune reala, caracter ce-i este imprimat de insasi natura dreptului de proprietate care este dreptul real cel mai complet.

Aceasta inseamna ca revendicarea este legata in mod direct de bunul a carei proprietate se reclama si il urmareste in mainile oricui s-ar afla.

Acest caracter subzista atata timp cat exista si posibilitatea ca bunul revendicat sa fie readus in patrimoniul revendicantului. Daca insa bunul a pierit dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui tert ce a dobandit in mod irevocabil proprietatea lui, obiectul revendicarii se converteste intr-o pretentie de despagubiri si astfel actiunea insasi devine personala.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Actiunea in revendicare are un caracter petitoriu

Actiunea in revendicare  are un caracter petitoriu intrucat pune in discutie insusi dreptul de proprietate. Prin aceasta se deosebeste  atat de actiunea posesorie cat si de cea intemeiata pe un drept de creanta. Sistemul nostru de drept distinge in materie imobiliara actiunile posesorii care tin de posesiune si actiunile petitorii care privesc insasi existenta dreptului de proprietate. In materie mobiliara nu este prevazuta nici o actiune posesorie.

Actiunea in revendicare urmareste predarea posesiunii unui bun

Din aceasta particularitate rezulta ca actiunea in revendicare se indreapt impotriva celui care detine materialmente lucrul respectiv si ca nu se poate revendica un lucru a carei posesie o are insusi reclamantul. De altfel, reclamantul este obligat - sub sanctiunea respingerii actiunii sale ca lipsita de interes - sa probeze, in cazul ca paratul neaga, ca lucrul se gaseste in posesia acestuia^[8].

Daca insa paratul sustine ca exercita detentia pentru o alta persoana, deci ca nu poseda pentru el ci pentru altul, adica poseda cu titlu precar si totodata indica numele persoanei pentru care poseda, atunci se va proceda la introducerea in cauza a respectivei persoane, detentorul cu titlu precar putand fi scos din litigiu daca reclamantul nu are interes sa-i faca opozabila hotararea^[9].

De precizat ca daca detinatorul bunului a incetat prin dol sa mai posede inainte de proces, exercitiul revendicarii este posibil chiar impotriva acestui detinator^[10].

De asemenea, in cazul succesorilor posesorului aflati in indiviziune, actiunea se va promova atat impotriva detinatorului efectiv al bunului, cat si impotriva celorlalti mostenitori coindivizari.

In cazul in care odata cu revendicarea bunului se solicita si pretentii accesorii cu caracter personal referitoare la fructe sau daune, obligatii ce sunt preluate de succesori conform art. 777 Cod civil proportional cu cota ereditara a fiecaruia, in cauza urmeaza a fi chemati toti acesti succesori pentru a contribui la executarea acestor obligat

Actiunea in revendicare este in principiu imprescriptibila sub aspect extinctiv

Actiunea in revendicare este in principiu imprescriptibila sub aspect extinctiv intrucat dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz[11]. Practica judiciara a decis insa ca atunci cand revendicantul este o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat actiunea in revendicare este imprescriptibila daca obiectul ei este un imobil. De la aceasta regula, exista o exceptie si anume in cazul vanzarii unui imobil la licitatie publica , cu ocazia executarii silite imobiliare. Conform art. 561 Cod procedura civila revendicantul unui imobil vandut la licitatie publica trebuie sa exercite actiunea in revendicare in termen de 5 ani calculati de la data depunerii pretului de catre adjudecator.

De mentionat ca ordonanta de adjudecare definitiva face ca adjudecatorul (cumparatorul) sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra imobilului vandut prin licitatie publica.

Literatura de specialitate considera ca termenul instituit de art. 561 Cod procedura civila permite lamurirea rapida a situatiei juridice a imobilului conferindu-se mai multa siguranta atat cumparatorului la licitatie publica cat si persoanelor care vor ulterior  ss dobandeasca bunul de la el[12].

De asemenea, art 498 Cod civil instituie un caz de prescriptie scurta de un an, pentru revendicarea unei portiuni de pamant ce a fost incorporata unui teren prin avulsiune. Termenul incepe sa curga din momentul in care s-a produs avulsiunea.

5. CONDITII DE EXERCITARE A ACTIUNII IN REVENDICARE

A. Persoanele care pot introduce actiunea in revendicare.

Cel ce formuleaza o actiune in revendicare a unui bun imobil sau mobil trebuie sa aiba calitatea de a pretinde dreptul reclamat, adica sa fie proprietarul bunului respectiv, chiar daca dreptul sau de proprietate este conditional.

Pe cale de consecinta, cumparatorul unui bun in raport de care vanzatorul si-a pastrat facultatea de rascumparare intr-un termen determinat, poate promova o actiune in revendicare[13] .

De asemenea, mostenitorul in virtutea calitatii sale de continuator al persoanei defunctului, poate revendica un bun al succesiun

In cazul mostenitorilor, cat timp dureaza starea de indiviziune, dreptul fiecaruia nefiind clarificat in raport cu intrega succesiune, el este marginit numai la o cota parte care se va determina cu ocazia partajului.

In consecinta, un comostenitor aflat in indiviziune nu poate introduce singur actiunea in revendicarea unui bun din succesiune detinut de un tert^[14] ci numai impreuna cu ceilalti mostenitori, aceasta intrucat actiunea in revendicare presupune un drept exclusiv si absolut asupra dreptului revendicat, drept pe care un comostenitor il poate avea numai ca efect al partajului .

Totusi, intr-un asemenea caz, comostenitorul indiviz poate cere sa se recunoasca si determine in contradictoriu cu cei ce detin bunul succesoral si fata de ceilalti copartasi, cota succesorala care i se cuvine asupra acelui bun.

Actiunea in revendicare apartine si legatarilor pentru bunurile ce le-au fost lasate de defunct.

In mod corespunzator, un coproprietar nu are posibilitatea de a revendica de unul singur bunul ce se afla in coproprietate de la posesorul lui, intrucat dreptul sau este exprimat printr-o cota parte nedeterminata in materialitatea sa, respectiv, nu are un drept exclusiv[16] . Cu toate acestea, in practica judiciara s-a decis ca, avand acordul expres al tuturor celorlalti coproprietari, unul din ei va putea revendica bunul indiviz .

Nu este insa admisibila o actiune in revendicare introdusa de un coproprietar impotriva celorlalti coproprietari cu privire la bunul indiviz deoarece nici un coproprietar nu este proprietar exclusiv asupra bunului. Daca insa intervine partajul si bunul este atribuit in lotul unuia dintre coproprietari, acesta va putea promova actiunea in revendicare impotriva celui ce detine bunul fara drept[18] . In cazul devalmasiei, bunul nu poate fi revendicat decat de toti codevalmas

Tot astfel, ''actiunea in revendicare a unui bun mobil al sotilor poate fi introdusa doar de unul, pe ideea mandatului tacit al sotilor. Practica e in sensul ca unul singur poate introduce actiunea in revendicare pentru ca e un act de conservare ''[19] .

In literatura de specialitate s-a precizat insa ca atunci cand actiunea in revendicare priveste un bun comun imobil, aceasta nu mai poate fi promovata de un singur sot, deoarece nu mai joaca prezumtia de mandat tacit reciproc[20] , iar ca atare actiunea nu poate fi considerata un act de conservare ci este un adevarat act de dispozitie .

Nu este necesar pentru a revendica de a avea toate atributele dreptului de proprietate, nudul proprietar putand-o face chiar daca imobilul este grevat de un uzufruct.

Actiunea in revendicare poate fi promovata si de  catre creditorii chirografari pe calea actiunii oblice, precum si de catre creditorii ipotecari[22] .

In situatia in care paratul sustine ca detine lucrul cu titlu precar si indica persoana care il poseda, reclamantul urmeaza sa solicite introducerea in cauza a acestuia.

B. Persoanele impotriva carora se poate introduce actiunea in revendicare

Revendicarea, urmarind predarea posesiunii unui lucru, inseamna ca se indreapta in contra aceluia ce detine materialmente lucrul revendicat.

In raport de aceasta regula, urmeaza a retine ca spre deosebire de actiunile personale, revendicarea nu se poate indrepta impotriva succesorilor detinatorului decat daca si acesta poseda lucrul revendicat.

Daca insa respectivul lucru, ca efect al partajului, a revenit in intregime in lotul unuia dintre mostenitori, numai acesta urmeaza a fi chemat in judecata.

Cand insa, succesiunea este inca nedivizata, cel ce revendica trebuie sa introduca in cauza pe toti succesorii pentru a le fi opozabila hotararea.

Cand detinatorul lucrului, parat in litigiu, nu poseda pentru sine si declara ca poseda pentru altul, reclamantul va trebui sa introduca in cauza pe cel desemnat de parat ca poseda[23] .

Daca paratul pretinde ca nu poseda nici pentru el, nici pentru altul, reclamantul urmeaza sa probeze posesiunea care serveste ca temei actiunii sale, pentru ca nu se poate revendica un bun de la cel care nu-l detine[24] .

De precizat ca reclamantul si paratul trebuie sa aibe capacitatea de a se judeca si calitate procesuala, reclamantul trebuie sa aibe si un drept de actiune legat de un interes legitim nascut si actual.

C. Obiectul actiunii in revendicare

Revendicarea fiind protectia juridica a dreptului de proprietate, implica ca bunul revendicat sa fie susceptibil de proprietate. Sunt bunuri care, fie prin natura lor, fie datorita unor afectatiuni speciale sunt incompatibile cu ideea de proprietate privata.

In acest sens, pot fi exemplificate bunurile comune care se gasesc in uzul comun al tuturor ca aerul, apa curgatoare (art. 647 Cod cuvil) ori acelea care fac parte din domeniul public (art. 176 si 477 Cod civil, art. 135 alin. 4 din Constitutie, art. 5 din Legea nr. 18/1991).

Tot astfel, de regula, pot fi revendicate numai bunurile corporale, deci cele care au existenta materiala, aspect ce este impus de insasi natura dreptului de prorpietate.

In mod exceptional, s-a admis posibilitatea revendicarii bunurilor incorporale, cum este cazul titlurilor la purtator si aceasta daca nu se opun prevederile art. 1909 Cod civil[25] .

O alta caracteristica in determinarea cadrului de aplicare al revendicarii este aceea ca bunurile ce formeaza obiectul ei, mobile sau imobile, trebuie sa fie individual determinate (res certa). De aici decurge faptul ca, daca bunul a carei proprietate a fost uzurpata, a suferit transformari de asa maniera incat si-a pirdut individualitatea, el nu mai poate fi revendicat.

Este cazul materialelor de constructie incorporate intr-o cladire, sau a tesaturilor care au fost confectionate. In atari situatii, revendicarea poate face loc unei actiuni personale in daune.

De asemenea, universalitatile juridice, cum sunt succesiunile, nu sunt ocrotite prin revendicare ci prin petitia de ereditate. Universalitatile faptice, considerate ca bunuri particulare (cum ar fi o turma) pot fi insa revendicate.

6. DOVADA PROPRIETATII ASUPRA BUNULUI REVENDICAT

Sarcina probei

Reclamantul in actiunea in revendicare, intrucat pretinde ca este proprietarul bunului revendicat, trebuie sa dovedeasca proprietatea sa, conform dreptului comun, caci altfel posesorul va avea castig de cauza chiar daca nu a produs nici un titlu deoarece el nu are obligatia de a proba.

Asadar, rolul de parat in litigiile de revendicare constituie unul din marile avantaje ale posesorului, deoarece, intr-o actiune in revendicare, cel ce se pretinde proprietar asupra unui imobil fara sa aiba si posesia acestuia, are sarcina sa dovedeasca dreptul sau.

Aceasta regula, preluata din Codul Calimach isi gaseste expresia in art. 1169 Cod civil : actori incumbit probatio.

In virtutea textului mentionat, reclamantul poate sa invoce orice act care ii atesta dreptul; de asemenea poate sa invoce un titlu, adica ''sa dovedeasca ca a dobandit proprietatea bunului revendicat in virtutea unui fapt juridic de natura a transmite proprietatea: contractul, mostenirea, testamentul, etc''[26] .

Reclamantul poate sa utilizeze si titlurile produse de parat. Nu este necesar ca paratul sau autorii sai sa figureze cu titlul produs de reclamant, intrucat actele ce transfera proprietatea au efect erga omnes. Ca atare, paratul nu ar putea sa conteste autoritatea titlului respectiv la care nu au luat parte, ci poate sa opuna un titlu sau prescriptia.

Revendicarea se bazeaza  pe o pretentie de proprietate care trebuie dovedita, aceasta constituind temeiul juridic al actiun

In acest context, proprietarul sub conditie rezolutorie are la indemana actiunea in revendicare, intrucat dreptul sau pana la implinirea conditiei reprezinta un element activ al patrimoniului sau.

De asemenea, nudul proprietar ca si superficiarul si uzufructuarul, pot intenta actiunea in revendicare, nu numai proprietarul deplin.

7. EFECTELE ACTIUNII IN REVENDICARE

Restituirea lucrului

Daca o actiune in revendicare a fost admisa, paratul va fi obligat sa restituie bunul catre adversarul proprietar.

Drepturile si obligatiile partilor grefate pe obligatia de restituire, cum ar fi restituirea fructelor si cheltuielile facute asupra lucrului, vor fi determinate de buna sau reaua-credinta a posesorului parat si imbraca aspecte specifice in cazul revendicarii imobilelor si respectiv a revendicarii mobilelor.

In ce priveste restituirea bunului, trebuie specificat ca acesta se restituie liber de orice sarcina de care ar fi fost grevat de posesorul neproprietar in virtutea principiului resoluto jure dandis resolvitur jus accipientis.

Restituirea se face, de regula, in natura[27] , iar daca acest lucru nu mai este posibil - fie pentru ca a pierit dintr-un caz fortuit ori de forta majora, fie ca a fost dobandit de un tert de buna-credinta, fie ca in timpul posesiei a fost expropriat - obligatia de restituire va fi inlocuita de obligatia de dezdaunare (restituirea prin echivalent).

In cazul in care lucrul a pierit din caz fortuit sau forta majora, paratul posesor de buna-credinta nu poate fi obligat la daune intrucat riscul pieirii lucrului este suportat de proprietar - res perit domini[28] . Daca insa bunul ce a pierit fusese asigurat, paratul posesor trebuie sa restituie indemnizatia de asigurare in masura in care a incasat-o. De asemenea, daca bunul a fost expropriat, posesorul va trebui sa restituie indemnizatia de expropriere primita .

Paratul posesor de rea-credinta restituie integral contravaloarea bunului daca nu probeaza ca acesta ar fi pierit si la reclamantul proprietar.

Odata admisa actiunea in revendicare, restituirea fructelor de catre posesorul parat este reglementata distinct dupa cum posesorul a fost de buna sau rea-credinta cu privire la dreptul pe care l-a pretins asupra bunului.

Astfel, daca posesorul a fost de buna-credinta, adica nu a cunoscut viciul titlului sau, va putea sa retina fructele cuvenite sau percepute pana la promovarea actiunii in revendicare de catre proprietarul real[30] .

Posterior intentarii actiunii, posesorul va trebui sa restituie fructele incasate sau percepute, sau contravaloarea lor daca le-a consumat ori nu le-a perceput din neglijenta. In schimb, el are dreptul sa retina cheltuielile pe care le-a efectuat pentru culegerea fructelor intrucat astfel de cheltuieli ar fi fost facute si de catre proprietarul real.

Daca bunul revendicat a suferit deteriorari, posesorul de buna-credinta nu datoreaza despagubiri, chiar daca deteriorarile i-ar fi imputabile, conform art. 995 Cod civil, in timp ce posesorul de rea-credinta raspunde si pentru degradarile provenite si de la un caz fortuit, daca nu probeaza ca acestea s-ar fi produs chiar daca bunul s-ar fi aflat la proprietar.

Referitor la cheltuielile efectuate de paratul posesor in legatura cu bunul pe care trebuie sa-l restituie, Codul civil recunoaste ca si dreptul roman trei feluri de cheltuieli care pot da nastere la restituiri si anume :

cheltuielile necesare (impensae necessariae), adica acele cheltuieli facute pentru conservarea lucrului si care daca nu ar fi fost efectuate, lucrul ar fi pierit;

cheltuielile utile (impensae utile), respectiv cele facute pentru imbogatirea lucrului si pe care Codul civil le denumeste in art. 771 amelioratiuni. Aceste cheltuieli sporesc valoarea lucrului si deci aduc un folos[31] . Imbunatatirile pot fi confundate cu constructiile mari ce sunt reglementate in art. 494 Cod civil. Sporirea valorii bunului se apreciaza in momentul restituirii bunului de catre posesor.

Cheltuielile de agrement sau voluptorii (impensae voluptoriae), prevazute de art. 1346 Cod civil si care au ca scop infrumusetarea lucrului. Aceste cheltuieli efectuate de posesor pentru placerea lui estetica nu maresc valoarea lucrului.

Restituirea cheltuielilor efectuate de parat se intemeiaza pe principiul natural ca nimanui nu-i este permis sa se imbogateasca in detrimentul altuia.

Literatura si practica judiciara au decis ca proprietarul datoreaza cheltuielile necesare si utile facute in legatura cu bunul chiar de catre un posesor de rea-credinta, dar numai in masura sporului de valoare pe care aceste cheltuieli le-au adus lucrului, calculat la data restituir

Asadar proprietarul revendicant va fi obligat sa restituie in totalitate cheltuielile necesare, chiar in ipoteza in care ele nici nu au fost folositoare, intrucat bunul a pierit din caz fortuit, restituire ce trebuie sa aiba loc indiferent daca paratul a fost de buna sau de rea-credinta atunci cand le-a facut (art. 997 Cod civil). In schimb, cheltuielile de intretinere fiind considerate o sarcina a fructelor, nu dau dreptul la restituire posesorului de buna-credinta, intrucat acesta este scutit de restituirea fructelor.

Posesorul de rea-credinta are dreptul la restituirea cheltuielilor de intretinere pentru ca el e obligat la restituirea fructelor, in caz contrar, contravaloarea lor reprezentand o imbogatire pentru proprietar. Cheltuielile utile se restituie in masura in care s-a sporit valoarea fondului atat posesorului de buna-credinta, cat si posesorului de rea-credinta, art. 494 Cod civil nefiind aplicabil in speta.

Referitor la cheltuielile voluptorii, care nu au sporit valoarea fondului, paratul fie el de buna sau rea-credinta, nu poate pretinde restituirea lor, insa are dreptul sa-si ridice obiectele ce se preteaza la a fi ridicate fara degradarea fondului, in caz contrar urmand a datora despagubiri[32] .

Pana la plata cheltuielilor, paratul are dreptul la retentie asupra bunului respectiv.

Actiunea in revendicare, Eugenia T. Popa, ed. Lumina Lex, 1998, pg.42-43

Actiunea in revendicare, Eugenia T. Popa, ed. Lumina Lex, 1998, pg.56-57

Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ion P. Filipescu, ed. Actami, Bucuresti, 1996, pg.227

T.S., sectia civila, dec. nr. 918/1 iunie 1971, Ioan G. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara in materia civila a T.S. pe anii 1969-1975, pg.96

T.S., sectia civila, dec. nr. 918/1 iunie 1971, Ioan G. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara in materia civila a T.S. pe anii 1969-1975, pg.96

Repertoriu de practica judiciara in materie civila a T.S. pe anii 1969-1975, Ioan G. Mihuta, pg.212 speta 549

T.M.B., Culegere de practica judiciara civila pe anul 1990 cu note de Dr. I.G. Mihuta,, Casa de editura si presa "Sansa", 1992, pg.118 si T.S., sectia civila, dec. civila nr. 1477/1966, pg.232, in C.D. a T.S. pe anul 1966

D. Alexandresco. Vol III, Partea I-a, pg.265 si Curtea de Casatie, Sectia I, dec. nr. 1664/2 iulie 1928 in jurisprudenta generala 1928

Dreptul de proprietate personala, George N. Lutescu si Lupulescu Dumitru, ed. Stiintifica, Bucuresti, 1967, pg.202

Apararea proprietatii socialiste prin mijloace de drept civil, C-tin Oprisan, ed. Stiintifica, pg.62

Drepturile reale principale, Tr. Ionascu si Salvator Bradeanu, ed. Academiei, 1978, pg.193

Tratat teoretic si practic de procedurs a executarii silite, Ilie Stoenescu, Arthur Hilsenrad Savelly Ziberstein, ed. Academiei, Bucuresti, 1966, pg.381

Despre actiunea in revendicare imobiliara, Ioan C. Dusescu, Bucuresti, 1931, pg.27

T.S., sectia civila, dec. nr. 1105/1969 in CD 1969, Pg. 237; T.S., sectia civila, dec. nr. 1030/1975 in CD 1975, pg.222

T.S., sectia civila, dec. nr. 907/1969, in CD 1969, pg.74; T.S., sectia civila, dec. nr. 362/15 februarie 1984, in Rep. Pe anii 1980-1985, pg.245

Codul civil adnotat, vol. VI, C. Hamangiu, Bucuresti, 1930, pg.47, speta 67

T.S., sectia civila, dec. nr. 662/1960, in CD 1960, pg.356

Dreptul de proprietate privata si publica in Romania, Dr. Eugeniu Safta Romano, ed. Graphix, Iasi, pg.345

Drept civil - drepturile reale, Dr. Dumitru C. Florescu, ed. Printech, Bucuresti, 2001, pg.60

Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ioan P. Filipescu, Bucuresti, 1993, pg.217

Dumitru C. Florescu, op. cit. pg.60 / Ion P. Filipescu, op. cit. pg.154 / Eugeniu Safta Romano, op. cit. pg.345

Drepturile reale, Corneliu Barsan, Maria Gaita, Mona Pivniceru, Institutul European, 1997

Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului civil roman, Dimitrie Alexandresco, Tomul III, partea I-a, Bucuresti, 1909, pg.226

Despre actiunea in revendicare imobiliara, Ioan C. Dusescu, Bucuresti, 1931, pg.29

Actiunea in revendicare, Eugenia T. Popa, ed. Lumina Lex, 1998, pg.69

Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului civil roman, Tomul III, partea I-a, Dimitrie Alexandresco, Bucuresti, 1909, pg.266

Drept civil - drepturile reale, Dr. Dumitru C. Florescu, ed. Printech, Bucuresti, 2001, pg.62

Drepturile reale, Corneliu Barsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, Institutul European, 1997, 132

Drept civil, C-tin. Statescu, ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970, pg.742

Dr. Dumitru C. Florescu, op. cit. pg.62

Practica judiciara a considerat ca fiind cheltuieli utile acelea efectuate pentru introducerea gazelor naturale intr-un imobil pentru asigurarea incalzirii, T.S., col. civ. prin nr. 1174/11.XI.1965 (nepublicata) in C-tin Statescu, Corneliu Barsan, op. cit. pg.216

T.S., col. civ., dec. nr. 286/1955 in CD. 1955, pg.50