Cultura fizica - fenomen social - constituirea si devenirea fenomenului de practicare a exercitiilor fizice

Referat

Teme dezbatute in referat

q       Sistemul stiintelor despre cultura fizica.

q       Problema aparatului conceptual .

q       Constituirea si devenirea fenomenului de practicare a exercitiilor fizice .

q       Rolul culturii fizice .

Practicarea exercitiilor fizice a insotit omenirea de-a lungul intregii sale existente. Structurata ca fenomen social distinct, cu o determinare calitativa proprie, aceasta forma specifica de actiune umana reprezinta o componenta necesara si permanenta a vietii sociale.

Exercitiul fizic este o realitate de esenta sociala, este practicat de om si se realizeaza in cadrul anumitor relatii sociale. Pentru a trece de la empiric la stiintific, de la spontan la constient, trebuie sa urcam de la conceperea izolata a exercitiului fizic la fenomenul social de practicare a exercitiilor fizice.

Procesul de practicare a exercitiilor fizice comporta relatii variate, interferente si determinari cu multiple fenomene sociale, in primul rand cu cultura, suprastructura, educatia si altele.

O problema deosebita se refera la locul pe care-l ocupa activitatea desfasurata prin exercitiul fizic in ansamblul culturii, spre care din laturile acesteia tindem sa o incadram, spre cultura materiala sau cultura spirituala? Practicarea exercitiilor fizice prezinta in mod evident elemente materiale, dar exercitiile fizice nu pot fi concepute fara cuceririle si participarea sufletului uman in aceasta activitate. Este neindoielnic ca sportivul, de pilda, nu depune numai un efort fizic, nu este un agregat, un pachet de nervi si muschi. El se manifesta ca atare pe baza unui ideal, participa cu intreaga sa fiinta spirituala, este biciuit de vointa de a invinge, mistuit de emotia concursului si satisfacut de victorie. Si nu numai el; spectacolul traieste aceeasi drama, si uneori mult mai intens decat in sala de spectacol, pentru ca pe teren este o drama reala si nu un "mimesis".

I. SISTEMUL STIINTELOR DESPRE CULTURA FIZICA

Practicarea exercitiilor fizice intr-o forma sau alta este o permanenta sociala. La inceput, fenomenul a existat ca realitate in sine - a luat nastere oarecum in mod spontan, a coexistat si a interactionat cu celelalte laturi ale vietii sociale in limitele determinismului, fara sa constituie o preocupare speciala pentru cugetare, fara sa devina obiect al acesteia.

Practicarea exercitiilor fizice in cadrul unui fenomen social determinat apare ca o realitate deosebit de complexa. In esenta si miscarea sa, el manifesta elemente, momente, particulalitati biologice si sociale, fiziologice si psihice, practic-obiective si spiritual - teoretice, se realizeaza in forme variate, incepand de la educatia copilului mic si terminand cu exercitiile fizice practicate de adult, sau de la cultura fizica medicala pana la antrenamentul sportiv etc. Data fiind aceasta situatie, fenomenul de practicare a exercitiilor fizice nu este obiectul unei singure stiinte.

Sistemul stiintelor privitoare la educatia fizica si sport se intinde pe o gama destul de larga - la o extrema, cercetarea se realizeaza din planul stiintei mecanice, pentru ca la polul opus sa patrunda in perimetrul generalizarilor largi de ordin filozofic.

Sistemul stiintelor cu privire la educatia fizica si sport are in centrul preocuparilor sale omul, atat ca obiect de studiu, cat si ca scop.

Privit ca obiect al cercetarii stiintifice, omul prezinta o tripla ipostaza biologica, psihologica si sociala.

Domeniul sistemului de stiinte care exploreaza educatia fizica si sportul nu are in vedere omul in general, omul privit in mod abstract. Stiintele respective sunt orientate catre practicantul exercitiilor fizice, urmaresc procesele biomecanice, biofizice sau biochimice structurate ca efort specific, si anume ca exercitiu fizic.

Prin locul ocupat in cadrul sistemului de stiinte orientate spre educatie fizica si sport, biomecanica, biofizica si biochimia raportate la practicarea exercitiilor fizice ar putea constitui un prim nivel al acestui edificiu si, ca atare, le-am putea denumi stiinte prebiologice sau infrabiologice.

Cel de- al doilea nivel al sistemului este cel al stiintelor biologice propriu-zise, care, intrucat se refera la om, le vom numi si stiinte antropologice. Vom face distinctie intre stiintele antropologice generale - anatomia, fiziologia, disciplinele medicale si altele - si ramurile specializate pentru studierea organismului uman in conditiile efortului manifestat sub forma exercitiului fizic.

Omul nu este numai fiinta, un organism, care poate fi cercetat exclusiv ca o realitate biologica, ci o fiinta cugetatoare, volitiva, framantata de afecte si emotii.

Esenta sa este biologica, dar si psihica. Elevul care executa un exercitiu fizic, sportivul care se antreneaza in vederea insusirii unui procedeu etc. nu sunt un pachet de muschi si nervi, ci subiecti activi care urmaresc anumite scopuri, tremura pentru realizarea unei executii cat mai apropiate de perfectiune, se bucura de rezultate. Manifestarile lor in planul miscarii nu sunt de domeniul dresajului, ci sunt insotite in permanenta de o gama intreaga de procese psihice.

In consecinta, miscarea fizica nu poate fi elucidata in profunzime daca este analizata numai prin prisma stiintelor trecute in revista. Acestea, procedand analitic, o sectioneaza in directii variate pentru a-I evidentia numai unele din particulalitatile caracterizante. Ele fac abstractie de elementul ideal, de latura psihologica, subiectiva, prin care miscarea fizica se realizeaza ca activitate specific umana.

Substratul biologic, precum si latura psihologica specifice omului sunt posibile numai in baza socialului. De aceea, inainte de toate, omul este o fiinta sociala. Activitatea specifica pe care o desfasoara este incadrata si ea in tesatuta ansamblului social, este structurata ca atare si il determina pe individ sa reactioneze ca fiinta sociala.

Edificiul stiintelor care studiaza educatia fizica nu se va incheia, el trebuie inaltat prin ansamblul stiintelor sociale.

Nivelul stiintelor sociale integrate sistemului de stiinte care studiaza educatia fizica si sportul nu este deloc omogen; stiintele sunt directionate variat. Stiinta este prin excelenta modalitatea prin care omul se raporteaza teoretic la lumea reala. Dar orice stiinta are in ultima instanta o finalitate paraxiologica. In consecinta, nivelul disciplinelor sociale integrate sistemului care studiaza cultura fizica se va " dispersa " pe o arie la extremele careia ne gasim in domeniul abordarii teoretice si al atitudinii practice. Daca disciplinele metodice se situeaza in imediata vecinatate a practicii, servind-o in mod nemijlocit, pedagogia, teoria educatiei fizice etc. sunt cu predilectie de ordin teoretic.

Atat unele, cat si altele vor interactiona in mod diferentiat, cu arsenalul de cunostinte specifice celorlalte niveluri ale sistemului.

Educatia fizica poate fi studiata ca un proces social particular, menire ce revine sectorului de stiinte sociale trecute in revista mai sus, iar pe de alta parte, ca realitate sociala integrata in ansamblul vietii sociale, sarcina care revine sociologiei culturii fizice. Educatul si educatorul, de pilda, interactioneaza pe dimensiunile educatiei fizice si au statuturi si roluri corespunzatoare acestor dimensiuni. Dar educatia fizica nu este un proces artificial, o realitate autonoma fata de ansamblul social determinat,ci este implantata, integrata si legata prin mii de fire de acest ansamblu. In consecinta, educatorul si educatul interactioneaza ca membri ai unor colectivitati si comunitati umane, reproduc in raporturile lor concrete legitatile si particulalitatile acestor grupuri. Aceleasi situatii prezinta si sportul de performanta.

Care este valoare exercitiului fizic sau, daca el reprezinta o valoare, ce importanta are fenomenul practicarii exercitiilor fizice pentru fiinta umana in structura destinului acestuia spre ce ideal trebuie dirijata o asemenea activitate si alte asemenea probleme reprezinta intrebari care depasesc interesul stiintific propriu-zis, impunand abordarea filozofica. Sistemul stiintelor trebuie sa includa, asadar, in structura sa, cercetarea si meditatia filozofica.

Practicarea exercitiilor fizice in etapa contemporana este insotita dirijata si optimizata in permanenta de cercetarea stiintifica. Dar paralel cu aparatul conceptual stiintific continua sa fiinteze un intreg cortegiu de idei de domeniul constiintei comune. Exercitiul fizic, indiferent de forma pe care o imbraca, nu ramane numai in atentia specialistului, a cercetatorului. A devenit deja un loc comun ,de pilda, afirmatia ca " toata lumea se pricepe la fotbal ".

II. PROBLEMA APARATULUI CONCEPTUAL

Abordarea stiintifica a procesului de practicare a exercitiilor fizice implica in mod necesar constituirea treptata si sistematica a limbajului stiintific.

Construirea limbajului stiintific nu are loc independent si in opozitie cu limba naturala ci porneste de la aceasta si se bazeaza pe ea. Sesizand contradictia dintre valoarea unitatilor lingvistice folosite in limba comuna si cerintele pa care le incuba limbajul stiintific, specialistii au procedat la abordarea sistematica a termenilor cu care se opereaza in sistemul stiintelor privitoare la fenomenul social al exercitiilor fizice, in vederea elaborarii limbajului stiintific.

La un prim contact cu fenomenul de practicare a exercitiilor fizice uimeste nespus de mult varietatea activitatilor care s-ar incadra in acelasi proces social. Ce poate fi mai contradictoriu decat practicarea exercitiilor fizice de catre un deficient fizic in cadrul culturii fizice medicale si practicarea exercitiilor fizice de catre performeri in activitatea sportiv - competitionala ?

Diversitatea calitativa a elementelor reunite in acelasi fenomen social a creat in limba comuna o serie de notiuni care se intretaie, se suprapun sau se exclud reciproc. Notiunile de educatie fizica, activitati fizice, sporturi, activitati in cadrul naturii, gimnastica acopera realitati diverse. Totusi in limba de toate zilele nu se face o distinctie evidenta intre ele.

Situatia se repeta oarecum si in cazul lucrarilor lexicale. Astfel in "Dictionarul limbii romane literare contemporane" editat intre 1955 si 1957, ' educatia fizica ', 'gimnastica' si 'sportul' sunt definite cam in acelasi mod. "Cultura fizica " este mentionata numai ca expresie, ea nu are deci, valoare de notiune, nu este o categorie de sine statatoare.

"Dictionarul limbii romane moderne" mentioneaza numai "educatia fizica", iar "gimnastica" si "sportul" sunt privite oarecum ca sinonime. "Cultura fizica" nu este altceva decat rezultatul activitatilor sportive si gimnasticii asupra corpului omenesc, precum si stiinta despre dezvoltarea armonioasa a fizicului uman.

"Dictionarul enciclopedic roman" aparut in anii 1962-1966, trateaza problemele mai nuantat. "educatia fizica" este privita ca proces pedagogic, lucru care nu se afirma in cazul celorlalte concepte corelative.

"Cultura fizica " are drept scop dezvoltarea armonioasa a aptitudinilor fizice si spirituale ale oamenilor.

In schimb, in " Dictionarul de pedagogie contemporana" lipseste "cultura fizica", iar la termenul " educatie fizica" suntem trimisi la " sport si educatie " unde luam cunostinta despre raporturile care se gasesc intre exercitiile fizice si educatie, si nu ce este "sportul" sau "educatia fizica".

Eseu: Combinatii alimentare sanatoase Document online: Procesarea prin indepartarea caldurii - alimente

Specialistii din tara noastra in domeniul teoriei practicarii exercitiilor fizice au acordat un inteles timpuriu problemelor de terminologie, a caror solutionare are valoare atat pentru teorie, cat si pentru practica.

Comisia romana si-a incheiat o prima faza de lucru prin elaborare volumului "Terminologia educatiei fizice si sportului". Lucrarea reprezinta un prim pas pe directia constituirii limbajului stiintific al sistemului de discipline care studiaza fenomenul de practicare a exercitiilor fizice. Cartea este un studiu stiintific, intrucat autorii nu s-au multumit sa alcatuiasca o lista alfabetica de termeni, pe care sa-I defineasca relativ autonom unii fata de altii, ci au incercat o grupare logica, analiza lor prin prisma corelatiilor, a coordonarilor si subordonarilor.

III. CONSTITUIREA SI DEVENIREA FENOMENULUI DE PRACTICARE A EXERCITIILOR FIZICE

Nucleul fenomenului de care ne ocupam este exercitiul fizic, conceput aici in totalitatea formelor sale de existenta. El se manifesta in toate planurile - in cultura fizica medicala, gimnastica de productie, educatia fizica desfasurata in cadrul institutiei scolare, pregatirea militara, antrenamentul sportiv, competitie, activitate recreativa etc.

El reprezinta intr - un anumit sens elementul de legatura, de sudura a componentelor eterogene ce fac parte din acelasi fenomen social.

Prezent inca de la originea fenomenului social, exercitiul fizic se generalizeaza, se raspandeste in arii variate de manifestare.

Fenomenul de practicare a exercitiilor fizice nu este un dat, ci un proces social, o realitate concreta in devenire, care se constituie treptat in fiecare formatiune social - economica. El apare, cu multitudinea laturilor si a elementelor componente, ca un produs al societatii de-a lungul intregii sale existente.

In miscarea sa istorica, fenomenul a cunoscut prefaceri continue, restructurari profunde, imbogatindu-se cu fiecare noua etapa.

Exercitiul fizic nu creeaza o realitate din nou, ci actioneaza asupra unei realitati existente - structura biologica specific umana, care este rezultatul unui intreg proces de evolutie, determinat de conditiile naturale si sociale.

Transformarile pe care le-a suferit corpul omenesc in devenirea sa nu au avut rolul, in primul rand, ca omul sa fie mai bine adaptat conditiilor de mediu, ci de a raspunde mai adecvat cerintelor procesului de munca, vietii sociale in general. Pozitia verticala, restructurarea membrelor si in special a celor anterioare, conformatia coloanei vertebrale, evolutia aparatului fonator si indeosebi dezvoltarea sistemului nervos sunt rodul conditiilor sociale si, in primul rand, al muncii. Munca - scrie Engels - "este prima conditie de baza a vietii omenesti in genere, si anume in asemenea masura incat, intru-un sens, trebuie sa spunem ca ea l-a creat chiar pe om insusi".

Organismul omului in ansamblul sau apare, in ultima instanta, ca un rezultat al muncii si o conditie a sa. " Mana - scrie Engels - nu este numai organul muncii, ea este totodata si produsul ei".

Nascuta in conditii determinate, educatia fizica reprezinta o noua realitate sociala. Ea exista alaturi de cealalta realitate - productia materiala.

Dezvoltarea fizica a individului uman apare cercetatorului ca rezultat in principal a doua forme de activitate munca si educatia fizica. Intrucat cele doua activitati coincid partial in privinta "efectului" , unii autori au procedat la stergerea oricarei granite intre munca productiva si actiunea educativa." La inceput, inca inainte de construirea comunei primitive gentilice - se afirma in manualul aparut sub redactia lui A.D.Novikov si L.P.Matveev - educatia fizica se realiza nemijlocit chiar in procesul muncii".

Este incontestabil ca intre munca si educatia fizica exista o tesatura intreaga de relatii - educatia fizica isi are originea in procesul de productie si se desfasoara in vederea sporirii eficientei lui, si una si alta sunt activitati fizice, atat una cat si cealalta contribuie la dezvoltarea

componentei biologice a fiintei umane.

Analiza situatiei economico- sociale a comunitatilor primitive indreptateste orientarea cercetarii in primul rand spre practicarea exercitiului fizic ca modalitate a educatiei fizice. In aceasta ipostaza, el apare ca o necesitate cu efecte profunde si variate pentru fiinta umana.

Comunitatile studiate de etnografi etaleaza in fata cercetatorului o gama nesfarsita de jocuri, dansuri, intreceri etc., care nu sunt practicate in vederea pregatirii pentru munca sau pentru razboaie si deci nu fac parte din domeniul educatiei fizice.

Practicarea exercitiilor fizice sub formele amintite nu reprezinta o necesitate stringenta ca in cazul educatiei fizice. Existenta lor nu constituie un inel necesar in sistemul productiei materiale care ocupa aproape intreaga sfera de activitate a comunitatilor primitive. Ele apar pentru primitivi ca un lux pe care si-l permite in anumite momente, cand se simte eliberat de procesul de productie.

Multe din exercitiile fizice intalnite la popoarele primitive sunt executate in cadrul ritualurilor mistico - religioase, altele constituie elemente integrate in reprezentarile dramatice, fapt care dovedeste varietatea formelor pe care le imbraca practicare lor, iar pe de alta parte, interventia altor vieti sociale, de data aceasta de domeniul constiintei sociale, in evolutia fenomenului.

Nascute in locuri izolate si in forme diverse, exercitiile fizice au migrat de la o comunitate umana la alta, si-au incrucisat traiectoriile, s-au infruntat, excluzandu-se unele pe altele sau contopindu-se in forme noi. Astfel, din efortul milenar al omenirii primitive s-a ridicat edificiul de practicare a exercitiilor fizice care va insoti istoria in tot decursul ei.

Exercitiile fizice de tip formativ au in vedere numai oamenii liberi, dar , de fapt, ele sunt accesibile numai exploratorilor, stapanilor de sclavi. Nascute in sanul productiei si create de omul muncii in societatea libera de exploatare, ele isi continua existenta intr-o forma in care sunt puse in serviciul nemuncitorilor.

Educatia fizica de tip sclavagist cunoaste o serie de elemente si particulalitati noi, care nu numai ca o diferentiaza de treapta anterioara, dar, totodata, evidentiaza superioritatea ei fata de aceasta.

Educatia fizica de tip sclavagist se desfasoara in institutii mai mult sau mai putin evoluate, precum scolile egiptene, chinezesti, palestrele grecesti etc.

Educatia tinerilor din familiile bogate se desfasura sub indrumarea unor sclavi.

Institutionalizarea fenomenului educativ in special trecerea lui in preocuparile statului determina specializarea unor membri ai societatii, liberi de data aceasta, ca de pilda, pedotribii si gimnastii la greci.

Educatia fizica de tip sclavagist va mosteni o intreaga gama de exercitii fizice creare in sanul etapei precedente.

Un element nou pe linia progresiva a fenomenului educativ, legat de imprejurarile amintite, consta in incercarea reusita, intr-o anumita privinta, de a organiza exercitiile fizice in cadrul unui sistem.

Gasindu-ne in plina trecere spre constiinta teoretica, asistam la procesul de sistematizare a ideilor privitoare la educatia fizica, la aparitia unor conceptii inchegate, care sa calauzeasca practica educativa. Forma cea mai avansata este ilustrata de Grecia, unde educatia fizica este subordonata ideii despre dezvoltarea armonioasa a fiintei umane (Kalo -Kagathis ).

Societatea sclavagista dezvolta intr-o masura foarte larga educatia fizica de tip militar.

Devenit fenomen social permanent, iar pentru unele popoare caracteristic, razboiul face din pregatirea fizica o necesitate sociala.

O alta forma pe care o imbraca exercitiul fizic are in vedere ingrijirea si recuperarea sanatatii. Tragandu-si originile din practicile empirice ale popoarelor primitive, gimnastica terapeutica se desprinde ca o latura distincta de celelalte forme ale educatiei fizice.

Castigandu-si o autonomie tot mai mare fata de productie, exercitiile fizice desfasurate in scop recreativ se diversifica, imbraca forme noi. Procesul de dezvoltare insa nu este posibil fara contributia muncii, el este numai relativ independent fata de aceasta. Numai o anumita " abundenta" de bunuri asigura libertatea practicarii exercitiilor recreative sau distractive.

Conditiile economico - sociale instaurate de sclavagism au stimulat evolutia practicarii exercitiilor fizice pe un drum care a dus la aparitia unei realitati sociale noi - agonistica.

Aparitia activitatilor competitionale este marcata de transformarea intrecerilor ocazionale in manifestari cu o anumita periodicitate, care presupune reguli speciale si implica ierarhizarea valorilor.

Pentru desfasurarea acestor activitati se impune necesitatea unei pregatiri speciale - antrenamentul. Cel care participa la competitie nu este un ins oarecare, el primeste o determinare sociala noua - este concurent.

Pentru el se creeaza o notiune, cea de atlet, spre a-l desemna si delimita de ceilalti oameni care practica exercitiile fizice intr-o forma sau alta. Originea cuvantului se gaseste in "athlos", care inseamna munca, lupta. Evident atletul nu munceste in productie si nici nu lupta in razboi. Activitatea lui este deosebita de a oamenilor muncii sau a razboinicilor. Dar aceasta activitate nu poate fi confundata nici cu cea desfasurata in cadrul educatiei fizice, care are in vedere pregatirea pentru munca prin dezvoltarea armonioasa a corpului, si nici cu energia cheltuita din pura gratuitate, in scop recreativ sau ca divertisment. Ea este totusi o munca, o pregatire intensa, iar succesul activitatii nu poate fi asigurat decat printr-o lupta incordata.

Evolutia activitatilor competitionale a determinat intr-o masura tot mai mare specializarea unui grup de oameni care sa conduca procesul de pregatire a atletilor - antrenorii.

O alta particulalitate se refera la faptul ca exercitiul fizic se manifesta ca "expresie a unei colectivitati umane". El nu este practicat ca act in sine, nu este o activitate care intereseaza exclusiv pe practicant si care se reduce la trairile acestuia, ci o modalitate specifica prin care o anumita comunitate incearca sa se afirme prin reprezentantii sai in raport cu alte comunitati.

Legat de aceasta particulalitate asistam la crearea unui public care participa cu regulalitate la desfasurarea intrecerilor, care aspira odata cu atletul care il reprezinta, traieste beatitudinea victoriei campionilor si incearca amaraciunea cu cei invinsi. Activitatea competitionala capata o mare amploare, marcata in special de sirul luminos al Olimpiadelor, care au atins culmi mai inalte decat cele ale Olimpului, pe care si-ar fi avut salasul zeii.

Ecourile au ajuns pana in zilele noastre si au prins viata intr-una din cele mai mari sarbatori ale fenomenului - Olimpiadele moderne.

Dupa o perioada glorioasa, spiritul olimpic se stinge treptat, pentru a face loc altor interese si mobiluri. Se inradacineaza si se generalizeaza tot mai mult microbul profesionalismului, care va macina dinauntru fenomenul competitional. Atletul nu mai este glorificat ca invingator, ca erou, ci devine un mijloc pentru satisfacerea gusturilor nu rareori pervertite ale publicului. Tocmai de aceea se recurge tot mai mult la sclavi - exclusi pana acum de la practicarea exercitiilor fizice - care sunt pusi sa se produca in fata unui public ce se descompune. Activitatea competitionala se rostogoleste, in degenerarea ei, de pe culmile atinse de Olimpiade in arenele din circurile si amfiteatrele romane.

Ajuns in etapa sclavagista a dezvoltarii sociale, fenomenul de practicare a exercitiilor fizice isi mentine in linii mari evolutia in ceea ce priveste diferentierile interne. De - acum inainte exercitiile fizice se vor structura in cele trei sectoare existente educatia fizica, exercitiile fizice cu scop recreativ - distractiv si activitatea competitionala.

Educatia fizica de tip feudal se restructureaza in functie de noile comandamente sociale. Intemeiata pe terenul relatiilor economice specifice noii oranduiri, ea este orientata spre reprezentantii clasei feudale, trebuind sa contribuie la formarea unui adevarat senior care isi desfasoara viata intr-un cerc inchis si a carui activitate se subordoneaza unui anumit ritual, incepand cu bunele maniere fata de femeie si terminand cu partidele de vanatoare. Dar accentul principal va cadea pe pregatirea de razboi.

Cu timpul, in fazele urmatoare ale dezvoltarii feudalismului, necesitatea pregatirii fizice apare si pentru celelalte clase si grupuri sociale clerici, oraseni, tarani. In conformitate cu noile imperative sociale, educatia fizica se va extinde, cuprinzand si aceste grupuri.

A fost nevoie sa treaca o perioada indelungata pana cand gandirea inaintata, si anume in timpul Renasterii, a formulat ideea potrivit careia educatia fizica trebuie sa serveasca in primul rand fiinta umana. Umanistii au privit educatia fizica in general ca un mijloc necesar in complexul de masuri care sa duca la formarea omului complet.

Aparitia si dezvoltarea relatiilor economice specifice capitalismului au determinat restructurari in natura interna a fenomenului educativ si implicit a educatiei fizice.

Exercitiile fizice practicate in scop recreativ iau o mare dezvoltare in oranduirile ce au urmat sclavagismului. Generalizarea lor merge pana la cuprinderea tuturor paturilor sociale. In functie, in primul rand, de conditiile social - economice ale claselor si de raporturile existente intre ele, dar si de particularitatile popoarelor, ale asezarilor umane si chiar geografice, jocurile extraeducationale se prezinta intr-o gama foarte variata, se diferentiaza de la un grup social la altul, se modifica si evolueaza prin trecerea lor de la o patura sociala la alta. Indiferent de forma concreta pe care o imbraca, daca presupune intrecere sau nu, daca se realizeaza in grupuri mari sau mici ,ele se desfasoara pentru placerea dezinteresata a participantilor.

Cu toata opozitia bisericii fata de jocuri, acestea vor cunoaste o mare dezvoltare, ca urmare a conditiilor social-economice pe care le instaureaza feudalismul comparativ cu sclavagismul.

Capitalismul, ultima societate bazata pe exploatare , se caracterizeaza printr-o dezvoltare puternica a fortelor de productie. Productivitatea muncii atinge indici din ce in ce mai mari, fapt care determina schimbari in raportul dintre timpul de munca si timpul liber.

In conditiile societatii burgheze extinderea activitatilor recreative este rodul luptei duse de masele muncitoare si al initiativei lor organizatorice, in oranduirea care urmeaza, in socialism, progresul acesta cade direct, desi pentru inceput nu in intregime, in grija societatii. O serie de institutii de stat, obstesti sau mixte au in atributiile lor coordonarea procesului de desfasurare a exercitiilor fizice in scop recreativ.

In etapa urmatoarea a istoriei, intrecerile sportive vor lua o mare dezvoltare, manifestata in organizare, aria de cuprindere, ridicarea performantelor.

IV. Rolul culturii fizice

Cultura fizica reprezinta o componenta a organismului social, un fenomen fara de care societatea nu poate fi conceputa. Mase tot mai largi de oameni sunt atrase in sfera sa de actiune. Ea intervine tot mai activ, in forme variate, in viata oamenilor.

Definind fiinta umana, Marx arata ca "esenta umana nu este o abstractie inerenta individului izolat. In realitatea ei, ea este ansamblul relatiilor sociale.'

In tesatura constituita de ansamblul proceselor sociale in care isi desfasoara existenta omul, cultura fizica - parte componenta a ansamblului - se gaseste in relatie directa cu latura biologica a individualitatii umane. Stratul biologic al speciei este un produs istoric, determinat de conditiile concrete de existenta sociala. Exercitiul fizic nu creeaza din nou, ci actioneaza asupra unei realitati existente; el creeaza prin adaugare, realitatea supusa actiunii lui se reetajeaza.

Relatiile dintre fenomenul de practicare a exercitiilor fizice si componenta biologica a omului sunt deosebit de complexe. Realitatea nemijlocita prin care fiinteaza aceste relatii, exercitiul fizic, imbraca cele mai variate forme. El poate fi practicat in cele mai diverse modalitati. Poate fi structurat ca mijloc pentru dezvoltarea personalitatii sau in vederea recastigarii sanatatii, poate fi realizat din pura gratuitate sau pentru obtinerea performantei, pentru pregatirea militara sau pentru cucerirea spatiului extraterestru - pregatirea astronautilor.

Cultura fizica medicala se orienteaza catre cazurile care se abat de la manifestarea si dezvoltarea normala a organismului. In consecinta, spre deosebire de celelalte forme la care prevaleaza elementul constructiv - intarirea sanatatii - pe baza careia se brodeaza valorile specifice - cultura fizica medicala trebuie sa reconstruiasca, contribuind la recastigarea sanatatii. Ea uzeaza de arsenalul de exercitii fizice speciale pentru a reduce organismul pe cat posibil in stare normala. Scopul actiunii de data aceasta nu este, in principal, de prevenire, ci terapeutic. Cultura fizica medicala urmareste restabilirea potentelor organismului prin corectarea deficientelor, insanatosirea organelor si sistemelor bolnave, pentru ca, pe aceasta baza, sa se treaca la celelalte forme, care sa asigure sarcina dezvoltarii fizice. Dar cultura fizica medicala nu se rezuma numai la mijloace terapeutice. Sfera sa de activitate este mai larga; intr-un anumit sens, cultura fizica medicala are in vedere si prevenirea, preintampinarea agravarii unor stari de fapt existente, limitand procesul de accentuare a deficientelor. Ea are sarcina de a veghea la dezvoltarea normala a organismului in perioade cand acesta se gaseste in conditii speciale, cum sunt graviditatea, batranetea, practicarea unor profesiuni cu efecte esentialmente negative pentru organism si de a interveni activ si rational.

Cultura fizica de masa cunoaste o varietate nesfarsita de forme si mijloace de realizare. Este, am putea spune, compartimentul cel mai diversificat al fenomenului, foarte eterogen in ceea ce priveste elementele sale si centrifug prin influenta realizata. Ea are menire de a-I atrage pe oamenii muncii la manifestarile cultural - sportive, de a-I antrena in practicarea sporturilor, a concursurilor de masa si a altor forme de exercitii fizice. Ea participa ca element component in structurarea timpului liber. Totodata, cultura fizica de masa constituie o modalitate specifica prin care se tinde spre atingerea maiestriei sportive. Atragand mase tot mai largi in jurul sau, ea este pentru sportul de performanta ceea ce este activitatea de amatori pentru cultura artistica, am spune, grafiata cu majuscule " sportul de masa formeaza baza singura a sportului de performanta ".

Cultura fizica de masa indeplineste cerinta dezvoltarii calitatilor fizice sau a castigarii de noi deprinderi motrice. Chiar mai mult desi orientata inspre componenta biologica a individualitatii, actiunea exercitata de formele exercitiului fizic are rezonanta in sferele de influenta ce cad in seama altor fenomene sociale. Diapazonul efectelor nu se reduce numai la reactia organismului; el cuprinde in egala masura si viata spirituala a individului. Practicarea exercitiilor fizice face sa vibreze coarde ce tin de domeniul artei sau moralei, implica participarea stiintei.

Formele particulare ale fenomenului raspund unor cerinte speciale, fapt pentru care sarcinile lor sunt diferentiate. Tinand seama de limitele istorice si neuitand actiunea negativa a procesului de instrainare care cuprinde intr-o anumita masura si cultura fizica, putem spune ca domeniile sale inconjoara fiinta umana, ocrotind-o si sprijinind-o asemenea zidurilor, bastioanelor si contraforturilor unei fortarete. Si dupa cum constructia acestora, organizarea lor, pozitia, forma, orientarea sunt diferite, potrivit naturii cerintelor, tot asa fronturile culturii fizice sunt deosebite ele sunt structurate in functie de ceea ce trebuie sa apere si mai ales de ceea ce trebuie sa cucereasca. Fiinta care se gaseste la adapostul lor este omul, dar nu omul in general, ci copilul sau adultul, omul muncii sau omul in timpul sau liber, sportivul sau deficientul fizic, militarul sau cosmonautul.

Functia specifica si fundamentala a culturii fizice consta in elaborarea unui ansamblu de mijloace si conditii care, puse in actiune, determina optimizarea procesului de dezvoltare a fizicului uman. Ca fenomen cultural, ea interactioneaza cu fiinta umana prin planul componentei biologice a acesteia, pe care, valorificand-o in modalitati variate, o perfectioneaza continuu.

In devenirea lui istorica si individuala, organismul uman se supraetajeaza succesiv si simultan prin actiunea concurenta a mai multor planuri biologic, social in ansamblu si al culturii fizice.

Sportul de performanta nu vizeaza in primul rand dezvoltarea componentei biologice, ci victoria. Functia este oarecum mascata de scopul imediat - victoria, performanta. Ea se realizeaza insa inevitabil. Dezvoltarea fizica a sportivului este baza si conditia statutului si rolului sau de sportiv.

Actiunea culturii fizice nu se rezuma numai la dezvoltare fizicului uman. Educatia fizica, antrenamentul sportiv si activitatea competitionala, exercitiile practicate in scop recreativ nu sunt numai mijloace puse exclusiv in slujba fizicului, a componentei biologice. Amatorul de turism, sportivul consacrat sau elevul care asteapta cu nerabdare ora de educatie fizica nu ar pune atata suflet in aceste activitati daca ele ar fi subordonate numai functiei privind dezvoltarea fizicului.

Prin natura originii si a existentei sale, cultura fizica satisface o functie mult mai profunda, mult mai generala, care actioneaza in permanenta si pentru majoritatea omenirii ea contribuie la formarea gustului specific pentru miscare, pentru exercitiul fizic, indiferent de modalitatile concrete pe care le imbraca acesta. Pe de o parte are loc formarea gustului pentru practicarea exercitiilor fizice, iar pe de alta, formarea gustului pentru a participa ca spectator la desfasurarea activitatilor sportive si, in primul rand, la competitiile de inalta maiestrie sportiva. Pentru a contura si mai bine aceasta functie, trebuie sa precizam ca, educand, formand gustul pentru miscare, cultura fizica satisface acest gust, raspunde cerintei spirituale formate de insasi aceasta activitate. Tocmai acest fapt explica atractivitatea, natura reconfortanta a elementelor sale, fie ca sunt practicate sau privite.

Practicarea jocurilor, a intrecerilor a dus la descoperirea laturilor estetice, morale ale acestora, a reliefat placera resimtita in timpul realizarii lor, a format spiritul uman capabil sa sesizeze maiestria miscarii, perfectiunea lui.

Ceea ce spune Marx, referind-se la arta, are valoare si pentru actul de cultura fizica. " Omul - scrie el - se afirma in lumea obiectuala nu numai prin gandire, ci si cu toate simturile sale." Si, continuand, precizeaza " Abia prin bogatia obiectual desfasurata a fiintei umane se formeaza sau in parte se si creeaza pentru prima oara bogatia simturilor umane subiective o ureche muzicala, un ochi care pricepe frumusetea formei , pe scurt, simturi capabile de desfatari omenesti si care se afirma ca forte esentiale umane."

Ca fenomen social integrat in sistemul vietii sociale si in care fiinta umana isi desfasoara o parte a existentei si esentei sale, cultura fizica implineste si o functie comuna, pe care o intalnim si la alte fenomene - integrarea sociala a individului.

Functia specifica fundamentala a culturii fizice consta, cum am aratat, in optimizarea dezvoltarii biologice a fiintei umane. Procesul complex de interactiune dintre formele concrete ale practicarii exercitiilor fizice si individualitatea umana in planul existentei acesteia ca specie biologica se structureaza ca realitate sociala si are, in ultima instanta, efecte cu implicatii sociale in privinta componentei biologice sau nemijlocit sociale in raport cu celelalte laturi ale personalitatii umane.

Procesul integrarii, realizat prin practicarea exercitiilor fizice, se manifesta bivalent. Pe de o parte, individul este antrenat pe linia existentei sale ca o specie biologica in sfera de actiune a unei realitati sociale - cultura fizica - si prin aceasta, respectiv pe de alta parte, are loc integrarea stratului biologic al fiintei umane in circuitul de ansamblu al vietii sociale, valorificarea lui in planul social, deci ridicarea sa la un nivel superior.

Integrarea realizata prin dezvoltarea fizicului are implicatii multiple si pentru latura intelectuala, pentru desfasurarea individualitatii ca fiinta spirituala. Cercetarile de psihologie, in special cele efectuate de H. Walon, au demonstrat ca constiinta " eului " este legata de dezvoltarea corpului, ca realitatea concreta a acestuia constituie prima temelie a personalitatii. Practicand exercitiul fizic, individul se proiecteaza in acesta si are putinta de a se evalua in permanenta mai mult sau mai putin corect. Ilustrativ in aceasta privinta este faptul stiut ca infirmii fizici au numeroase complexe, carente ce tin de domeniul componentei psihice.

Analiza locului exercitiului fizic in procesul de integrare nu poate avansa decat pe pozitia evidentierii actiunilor sale pozitive in acest proces. Din unele cercetari efectuate rezulta ca " aproape fiecare al doilea copil . intra in scoala cu tulburari cronice. Cresterea tulburarilor inregistrate pe o perioada de 4 ani era de cca 10% in landul Nordheim - Westfalen, care este foarte industrializat . Procentul de tulburari de boli cronice la tineretul incadrat in procesul de productie este de cca 50% ".

In acest context, medicina, economia, politica, pedagogia, sociologia etc. insista cu tot mai multa consecventa pentru practicarea exercitiilor fizice ca mijloc profilactic, eficient, educativ, evident in ultima instanta ca mijloc de integrare, ca modalitate specifica a societatii de a lupta impotriva efectelor provocate de ea. Privita din acest punct de vedere, functia de integrare releva valoarea compensatorie a exercitiului fizic in raport cu viata moderna. Desfasurarea exercitiilor fizice reprezinta un efort prin care ne opunem actiunii dezintegratoare exercitata de domenii si activitati sociale distincte, o reactie fata de uzura nervoasa, de oboseala psihica si fizica provocata de societatea contemporana si se constituie intr-un sistem social determinat, ca o modalitate de reintegrare a individului in circuitul social.

Practicarea exercitiilor fizice de catre individ exprima, pe langa o serie intreaga de valente cu rol integrativ , si o forma specifica prin care acesta are posibilitatea directa si empirica sa-si autoverifice potentele bio- fizice, sa procedeze , cu alte cuvinte, la incercarea fortelor proprii, oarecum experimental, inainte si in afara organismului social din care face parte sau in care urmeaza sa se integreze. In forme superioare de organizare a exercitiilor fizice, prin fixarea unor scari de valori evidente, comparatii si confruntari, individul isi da seama de locul sau in raport cu ceilalti semeni, de progresele realizate, de posibilitatile de care dispune, precum si de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la persoana sa.

" . Sportul devine un instrument si o metoda a comunicatiilor de masa care permite fiecaruia sa supuna unui examen propria sa identificare cu colectivitatea prezenta din care face parte, cat si pozitia acestei colectivitati in lume."

In cazul acestei forme de activitate , constituirea constiintei de sine se realizeaza relativ mai repede si mai aproape de valoarea reala a individului decat in alte activitatii.

Am putea spune odata cu Durkheim, ca principala regula a practicarii exercitiilor fizice este " distinge-te pe tine insuti".

P. Vialar merge pana la a considera ca " singura conditie umana cu adevarat suportabila este conditia sportiva". Astfel, ca fenomen social, activitatea de educatie fizica, sport presupune in structura ei o serie de laturi si momente pe care le vom intalni pentru orice alta activitate umana. Practicand exercitiile fizice, individul desfasoara aceasta activitate in genere in anumite grupuri( echipa, clasa, prieteni ), interactioneaza ca fiinta sociala ( relatii morale ), si deci este constient (relatii interpsihologice ), capata un anumit statut, joaca un rol determinat etc. el isi pune in valoare esenta sa sociala.

Virtual, exercitiul fizic poate reuni, poate apropia orice indivizi pe cei tineri cu adulti, pe subalterni cu superiori, pe oamenii muncii fizice cu reprezentanti ai muncii intelectuale, pe cel de o nationalitate cu cel de alta. Potrivit din aceasta perspectiva, el apare mai degraba ca pretext al procesului de socializare.

Cultura fizica indeplineste asadar un rol complex, actionand convergent spre individ, pe care il realizeaza ca membru al unei colectivitati, ca subiect care trebuie sa actioneze intr-o societate data.

Valorile culturii fizice sunt cuceriri ale geniului uman, produse ale unui efort istoric prin care omul s-a inaltat pe o anumita directie a esentialitatii sale. Si, totusi, fenomenul de practicare a exercitiilor fizice a cunoscut in evolutia sa un drum sinuos, pe care nu a pasit neconditionat si multilateral ascensional intreaga omenire. Integrat functional in miscarea societatilor, el a urmat fagasul general al devenirii istorice, cu consecintele negative sau pozitive ale acesteia in raport cu fiinta umana.

Cultura fizica reprezinta o cucerire mareata a geniului uman, o realitate sociala datorita careia, alaturi de alte domenii ale culturii , omul paseste treapta cu treapta spre perfectiune.

Bibliografie

Florian Georgescu, Cultura fizica- fenomen social, ed. a II a, editura sport- turism , 1976.

Teoria educatiei fizice ( sub redactarea lui A.Novikov ),Ed. U.C.F.P.,p.32

Fr.Engels, Dialectica naturii, ESPLP, 1954, p.168.