VULNERABILITATEA PSIHICA LA STRES

1. CONSIDERATII NOTIONALE

Referitor la terenul psihic asupra caruia actioneaza agentii stresori, este dovedit ca in asa-numitele boli psihosomatice exista o serie de trasaturi de personalitate cu rol "per-misiv' fata de stresul psihic.

Dupa cum am aratat in lucrari anterioare (1980, 1984), opinam impotriva exis­tentei unor profiluri psihosomatice proprii fiecarei boli psihosomatice (BPS), pos­tulate de catre FI. Dunbar. Opinia noastra rezulta nu numai din datele obtinute la apli­carea testelor de personalitate, dar poate fi dedusa si din coexistenta, la acelasi bolnav, a unor BPS diverse - de exemplu, astm bronsic + urticarie + ulcer duodenal + hiperten­siune arteriala - cum am intalnit la sase dintre bolnavii nostri (Iamandescu, 1980). De altfel, G. Ionescu (1990) observa aceeasi perimare a acestor tipologii specifice diferitelor BPS.

Consideram ca exista un "profil general'- de bolnav psihosomatic si vom cauta sa demonstram acest lucru la locul potrivit. Credem ca la acest nivel, al personalitatii bolnavului, se realizeaza impactul factorului stresant psihic, in legatura cu care con­sideram necesar sa accentuam rolul traumelor minime, dar cu actiune indelungata sau a "situatiilor fara iesire' (Kourilsky).

Un rol important in privinta receptionarii intensitatii si duratei unui SP il joaca atat mecanismele de ajustare (coping) fata de SP, cat si tipul locului de control. Ele vor fi analizate intr-un paragraf special.

De asemenea, anumite trasaturi de personalitate, dezvoltate (acentuate) excesiv, creaza indivizilor astfel afectati o vulnerabilitate crescuta fata de SP. O posibilitatea re­lativ accesibila pentru diagnosticarea acestor "hipertrofii' a unor trasatri de personali­tate o reprezinta unele teste globale de personalitate dintre care MMPI permite cuantifi­carea - pe baza inregistrari amplitudinii scorurilor la scalele corespunzatoare - fiecareia din trasaturile masurate. in cazul depasirii a 55 de centile exista o probabilitate crescuta pentru incadrarea in personalitatii acentuate sau, peste 70 de centile, fie in tulburari de personalitate, fie in sindroame nevrotice (o formula relativ procustiana dar orientativa).

Vulnerabilitatea fata de stres reprezinta nu numai o suma algebrica a unor date de personalitate facilitand, mai mult sau mai putin, "intrarea in stres' ori amplitudinea reac­tiei la stres a unui individ. Ea este constituita de un pattern dinamic, de interactiune, al acestor trasaturi stabile de personalitate dar, adeseori, solicitate ca parti componente ale unui comportament relativ stereotip (ca de exemplu, tipul A). Vulnerabilitatea psihica la stres apare ca un element favorizant pentru bolile psihice, dar si pentru cele psi­hosomatice (BPS) in cadrul carora ea se asociaza cu o vulnerabilitate de organ.

In BPS, aparute ca urmare a unui SP mai intens receptionat de catre un subiect cu un tip de personalitate vulnerabila fata de actiunea AS, putem considera ca mai exista un agent de "rezonanta' pentru SP. Acesta inchide un cerc vicios si este reprezentat de tulburarile somato-psihice inerente oricarei boli psihosomatice, dar amplificate si ele de un tip de personalitate cu o vulnerabilitate crescuta, in special, in sfera afec-tiv-emotionala (de exemplu, reactia unui bolnav cardiac la extrasistolele sale ventricu­lare aparute in cursul unor emotii) (Iamandescu, 1993).

Actualmente castiga teren ideea ca tipul de personalitate (postulat de catre primii psihosomaticieni ca fiind specific pentru fiecare dintre afectiunile psihosomatice, ca de exemplu tipologia specifica a pacientului astmatic, ulceros, coronarian etc), nu mai reprezinta decat o componenta intr-un complex de factori nespecifici care mo­duleaza raspunsul individual al organismului Ia agentii etiologici. Acest complex multifactorial include in mod necesar trasaturi de personalitate, formate pe o ma­trice constitutionala si dobandite in cursul experientei (biografia) individului, si manifeste in planul insertiei si interactiunilor sale cu "reteaua sociala' (Malchair), ca si al situatiilor concrete (evenimente cu rol stresor). Acestea din urma pot juca un rol trigger psihogen in patologia clinica, indiferent de natura acesteia (de exemplu, o criza de tuse intr-un "acces de enervare').

Avand o exprimare in actele de comportament, cu inevitabile ajustari conjuncturale impuse de acestea, consideram ca - in cazul unei hipertrofieri a trasaturilor componente ("personalitati accentuate' descrise de Leonhard) - diferitele tipuri de personalitate pot sa conflueze intr-un tip general, caracterizat printr-o "vulnerabilitate fata de stres', termen utilizat de Kourilsky, avand o sfera mai larga decat cea a tipului psiho-comportamental A, descris de Friedman si Rosenman.

2. TIPURI COMPORTAMENTALE (A Sl C)

RELATIONATE CU STRESUL PSIHIC

Pe baza unor studii si observatii personale (Iamandescu - 1977, 1980, 1984) con­sideram ca o vulnerabilitate fata de stres poate fi intalnita atat la indivizi cu trasaturi de personalitate accentuate dincolo de limitele unei adaptabilitati sociale normale (si con­tribuind la edificarea unor acte comportamentale adeseori "ineficiente'), cat si la indi­vizi cu diverse tipuri de personalitate "neaccentuate', dar inclinati catre un com­portament generator facil de stres psihic.

Relationarea acestor comportamente cu salutogeneza poate fi de tip negativ in sen­sul ca posesorii trasaturilor respectivelor tipologii nu constientizeaza importanta pentru sanatate (neglijare involuntara) sau, chiar daca, intrevad consecintele negative ale com­portamentului lor, nu actioneaza conform cu cele mai elementare norme de mentinere a sanatatii (ex, persista sa fumeze, sa consume alcool in exces, etc.) si , mai mult, recurg la aceste "consumuri' ca la o modalitate de scadere a intensitatii distresului.

2.1 Tipul A (TABP)

Un astfel de comportament este prezent la indivizi cu diferite tipuri de personalitate (psihastenie, isteric, paranoid etc), unificati prin posesia unor insusiri comportamentale asemanatoare, fata de realizarea unei sarcini (de obicei profesionale) si de raportare la cei din jur, si posesori - prin aceste insusiri ai tipului comportamental A - Type A Behaviour Pattern - (TABP), descris de Friedman, Rosenman si evaluat printr-un ches­tionar elaborat de Jenkins.

Acest tip de comportament - dominat de sentimentul urgentei si cel al competitiei -este prezent la sefi sau cei cu veleitati de sef (v. testul Jenkins).

Componentele tipului A figureaza in tabelul 8.

	Factori componenti                 Elemente de risc demonstrate pentru boala coronariana A = ambitie maxima               Risc mai scazut pentru boala (in raport cu = nevoia de timp factorii H si J). S  = neliniste Dintre bolnavii asimptomatici (clinic si = nerabdare EKG), majoritatea poseda acesti factori H* = competitivitate = ostilitate: - cognitiva (ganduri dusmanoase, Asociere cu interiorizarea supararii dispret, suparare) ("anger-in'): creste riscul coronarian - comportamentala (**) Acte agresive verbale*** sau motorii (agresivitate verbala sau fizica) ample sau prelungite = factor major de risc coronarian, maxim sub 50 de ani, inclusiv pentru aritmii grave. Asocierea cu fumatul, scaderea functiei pulmonare, consum crescut de alcool si efort excesiv la locul de munca - maximizeaza riscul coronarian. J = implicare profesionala majora                         Asociata cu depresia, reprezinta un risc ("workaholic')                          major. = modul de indeplinire a sarcinilor - cu dificultate - risc crescut - cu usurinta - risc minim
		Tabelul 8. Tipul psihocomportamental A. Factori componenti

Observatii:

= -"nucleul toxic' al tipului psihocomportamental A = sindromul AHA (ostilitate, agresivitate, iritabilitate) + presiunea timpului.

= -Agresivitatea este un factor precipitant frecvent al IMA, actionand prin urma­toarele mecanisme: activare simpatica si efecte catecolaminice ample (cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale), scaderea perfuziei miocardice si nivel ridi­cat de instabilitate electrica miocardica .

= -Exteriorizarea unor stari afective negative (inclusiv a agresivitatii), non-vio-lenta si de scurta durata (afecte "meteorice'), pare sa se coreleze, din contra, cu un efect protector fata de boala.

Posesorii tipului comportamental A, fie numai cu ostilitate crescuta (Haynes) fie cu tot ansamblul trasaturilor TABP, vor "rezona' disproportionat, de exemplu prin secretie excesiva de catecolamine ± cortizol, la o arie extrem de larga de stimuli psihici nega­tivi. Tipul comportamental A reprezinta - in opinia noastra - un tip "ideal' pentru "crearea', de catre insusi individul apartenent, a unor premise pentru "colectiona­rea' facila a numeroase si variate stresuri psihice si prin aceasta, el devine un im­portant factor de risc pentru o serie mai larga de boli decat cele cardiovasculare, dar si a altor boli cronice psihosomatice. (Iamandescu, 1993, confirmat si de Baban si Dumitrascu - 1995).

Pornind de la aspectele vizand rolul tipurilor psihocomportamentale in favoarea instalarii unor boli cu o componenta etiologica psihogena (in special psihosomatice dar si a celor cu evolutie cronic-degenerativa), - initial mai "stearsa', dar ulterior tot mai accentuata - nu se poate concepe o tentativa a insertiei acestor factori etiologici in patogeneza decat apeland la conceptul de stres psihic fara a uita insa si rolul conditionarii reflexe a reactiei de stres la unii stimuli indiferenti (Caroline Koblenzer - 1987, Iamandescu - 1995). Aceste aspecte vor fi analizate intr-un capitol consacrat dovezilor experimentale in favoarea implicarii SP in patogeneza.

Analiza: Master Prevenirea si Combaterea Consumului ilicit de Droguri Analiza: Teorii fundamentale pentru intelegerea comunicarii sociale

Dupa cum s-a conturat in decursul timpului, ostilitatea ca element central al tipului A este responsabila de relatia dintre acest comportament si aparitia bolii cardiace cronice (CHD), car­diopatiei ischemice, si numeroase studii au dovedit aceasta idee.

Dintre acestea citam un studiu longitudinal efectuat de Barefoot (1983) in care a urmarit 250 de medici, obtinand un rezultat edificator: subiectii cu rezultate crescute peste medie la ostilitate au suferit infarcte miocardice intr-un numar de cinci ori mai mare decat ceilalti medici. Un studiu similar intreprins de Lahad et al in 1997 a evidentiat acelasi rol patogen atribuit ostilitatii in aparitia cardiopatiei ischemice pe un lot de femei la varsta menopauzei. De asemenea Julkunem et al (1994) au evidentiat relatia dintre ostilitate si progresia aterosclerozei pe o durata de 2 ani la un lot de 119 piloti. Si in acest caz progresia ateromului a fost considerata de 2 ori mai mare la cei cu ostilitate inalta.

2.2 Tipul C

Tipul C - "represiv', descris de Temoshock (1985-1990), pe baza dimensiunii "reprimare/vigilenta' (Burne si colab., 1963). Acest tip de comportament este conside­rat ca inductor de risc specific cancerului de san dar si pentru alte forme de cancer (ex. melanomul malign). Este caracterizat prin:

mecanisme de aparare puternice - incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor, in special a celor negative, cu precadere supararea;

un complex de reactii negative secundare (subiacente) precum autodepreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.

Bennett sublinia caracterul stoic al acestor paciente, inasertiv dar cooperant.

Relatia tipului C cu cancerul este vazuta de unii autori (citati de Marilou Bruchon-Schweitzer) ca fiind nu cauzala, ci in sens invers (tipul C fiind secundar bolii) inclusiv ca o "amplificare a simptomelor' sau o "afectivitate negativa'.

Alti autori (Contrada, de ex.) gasesc o relatie intre acest tip psiho-comportamental si o disfunctie a sistemului imunitar (in special celulele NK) indusa de activarea "pre­ferentiala' a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal si avand ca rezultat final aparitia unor infectii cronice dar si a unor neoplazii.

Se pare ca interiorizarea emotiilor reprezinta elementul central al acestui tip deoarece un studiu longitudinal pe o durata de 30 ani (!), finalizat de Scheffer si col. in 1987 pe un lot de 385 medici, a evidentiat ca aceia care aveau un nivel crescut de expri­mare (exteriorizare a emotiilor) au dezvoltat cancere numai in procent de 1%, spre deosebire de cei care isi interiorizau supararea si alte emotii negative, cu un procent semnificativ mai crescut, de 14%.

Grossarth - Maticek si colab. (1982) si Jensen si Muenz (1984) descriu atitudinea "rationala si antiemotionala' a subiectilor cu tip C, autorii din urma citati (dupa Goodal) afirmand ca au putut prevedea rezultatul pozitiv (pentru cancer) al biopsiei la bolnavii cu astfel de trasaturi psihocomportamentale.

3. TRASATURI DISIMUNOGENE DE PERSONALITATE

3.1 Anxietatea excesiva

Referitor la anxietate, ea prezinta urmatoarele caracteristici: stare de neliniste, de teama, chiar frica, nemotivata de existenta unui pericol real, identificabil ("teama fara obiect'). Daca in limba engleza exista un termen identic ("anxiety'), in limba germana ea se exprima prin termenul "Angst' (care mai inseamna si frica), iar in limba franceza mai exista un termen, "angoisse', preluat si in limba romana, "angoasa' - care complica putin intelegerea termenului anxietate.

Aceasta se datoreaza faptului ca angoasa ar reprezenta, dupa Littre (citat de Athanasiu) - o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat (identificat, in primul rand, prin dificultatea de a respira) si concomitenta cu "o mare tristete', in timp ce an­xietatea ar fi un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestarile neuro-vege­tative care o insotesc de obicei.

Uzual se considera ca anxietatea - indiferent daca atinge sau nu gradul de angoasa sau limita extrema, denumita "atac de panica' - este insotita de un cortegiu bogat de acuze somatice (Malchair) unele sugerand chiar adevarate boli (Dongier), desi exa­menul clinic si analizele de laborator nu indreptatesc aceste temeri. Cele mai frecvente consecinte somatice ale anxietatii sunt dispneea (hiperventilatie, uneori neobservata de catre pacient), hipersudoratia, tremorul si insomnia.

Dar in practica medicala anexitatea are ca forma majora de exprimare atacul de pa­nica (v. chenarul decupat din DSM IV).

Atacul de panica imita frecvent o serie de boli cu atributele urgentei, chiar si un infarct miocardic, si pune probleme delicate de diagnostic diferential, mai ales pentru medici neexperimentati.

O sinteza asupra tabloului sau clinic evidentiaza urmatoarele aspecte[1]:

Atacul de panica poate surveni in contextul oricarei tulburari anxioase (agorafobia, fobia sociala, tulburarea obsesiv compulsiva, anxietatea generalizata sunt numai cateva dintre aces­te tulburari) ca si al altor tulburari psihiatrice (ex. depresia, tulburari legate de consumul de sub­stanta) si al unor conditii medicale generale (ex. boli de inima, respiratorii, gastrointestinale). Mai multe atacuri de panica recurente, urmate de cel putin o luna de preocupari referitoare la atacul urmator, cu modificari comportamentale ca raspuns la atacuri, pun diagnosticul de tul­burare de panica. Caracteristica esentiala a unui atac de panica o constituie o perioada distincta de frica sau disconfort intens, acompaniata de cel putin 4 dintre cele 13 simptome somatice si cognitive enumerate mai jos. Atacul debuteaza brusc si atinge intensitatea maxima in 10 minute sau chiar mai rapid. Palpitatii Transpiratii Tremor sau trepidatie Senzatii de scurtare a respiratiei sau de strangulare Senzatie de sufocare Durere sau disconfort precordial Greata sau disconfort abdominal Senzatie de ameteala, dezechilibru, vertij sau lesin Sentiment de derealizare sau depresonalizare Frica de a nu innebuni Frica de moarte Parestezii Frisoane sau valuri de caldura O metoda de tratament care da rezultate bune in mai mult 70% din cazuri este terapia cog-nitiv-comportamentala. Tratamentul medicamentos de electie este cu medicamente antidepre-sive de tipul inhibitorilor selectivi de recaptare de serotonina (sertralina, fluoxetina, etc). Alte medicatii care pot fi folosite pe termen scurt sunt benzodiazepinele.

Lader considera ca exista o anxietate "normala' (cea cotidiana, ca de exemplu cea a omului aflat la volanul unei masini, pe un drum presarat cu pericole) si una patolo­gica ("nevrotica') caracterizata printr-o hiperreactie de acest fel a unui subiect fata de o cauza nemotivata, doar presupusa (adesea, ea este - tot patologica - fara un substrat definit si, in astfel de situatii se pot invoca, la baza ei, procese inconstiente). intre aceste forme exista asa-numita anxietate reactiva, desemnand o anxietate intensa, disproportionata, desi motivata de o cauza bine justificata. Spielberger subliniaza nece­sitatea termenului de "anxietate de caracter' (sau "caracter anxios' - "trait anxiety') prin care traduce o dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in mod obisnuit spre anxietate "firea prapastioasa' in limbajul curent (caz in care anxietatea apare frecvent, uneori cvasipermanent, mai mult sau mai putin motivat).

La omul bolnav, aparitia anxietatii, reactive la situatia sa "noua', complica si mai mult tabloul clinic al bolii de baza.

Firea anxioasa asociata cu un stil perceptiv vigilent-evitant ar avea un rol favorizant pentru imbolnaviri ulterioare numai cand are valori extreme.

3.2 Starea depresiva

Insoteste unele boli si ar juca (inca neconcludent demonstrat) un rol etiologic in unele boli (ex. cancer), prin efectul imunosupresiv deja demonstrat (Bartrop) asupra celulelor NK. La omul bolnav, indiferent de tipologia personalitatii, depresia constituie o reactie in plan afectiv, caracterizata printr-o dispozitie "disforica', ceea ce numim stare de "deprimare', si concretizata in plan psihic prin senzatii de ne­putinta (de pierdere a energiei vitale), cu astenie - mergand de la tulburari de concen­trare a atentiei pana la imposibilitatea de a duce la capat activitati simple, de lipsa de interes pentru problemele obisnuite ale vietii (inclusiv nevoile biologice, alimentare, sexuale sau cele legate de convenientele sociale, ca de exemplu tinuta vestimentara) si prin sentimente de autorepros (in genere de culpabilitate sau desconsiderarea pro­priei valori). Dintre foarte numeroasele corelate somatice ale depresiei, punand uneori serioase probleme de diagnostic diferential, mentionam, scaderea apetitului (inclusiv scaderea in greutate), insomnia (in special trezirea foarte devreme, matinala) sau, din contra, hipersomnia, pierderea energiei (oboseala, mai ales la trezire) si - ceea ce in literatura abunda - prezenta a numeroase si variate forme de dureri (cefalee, algii cu sedii diferite etc), multe din acestea incadrate in tulburarile somatoforme.

Termenul "depresie mascata' trebuie propagat in randul medicilor generalisti si internisti datorita faptului ca aceasta se afla la baza a cel putin 5% din cazurile de bol­navi care consulta un medic (Kielholtz - 1974). Acest concept consemneaza faptul ca o multitudine de simptome fizice pot constitui masca unei depresii pe care pacientul o ascunde cu grija fata de cei din jur dar, adesea, si fata de medic. Atunci cand devine manifesta, ea este de resortul medicului psihiatru.

In plan psihic depresia atinge un maxim prin inclinatia catre suicid a subiectilor respectivi.

3.3 Nevrozismul

Are un sens mai larg decat anxietatea - pe care o include, alaturi de ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate, "sensibilitate', etc. - fiind con­siderat ca asociat frecvent cu boli somatice (Friedman si Booth-Kewley), desi Stone si Costa (1990) au constatat doar rolul de "amplificator al simptomelor', corespunzand unei personalitati inclinate catre stres ("distress prone personality').

FACTORII MODERATORI (CU ROL DE TAMPON) Al IMPACTULUI AGENTILOR STRESORI

CONSIDERATII GENERALE

Rahe si Arthur (1978 - citat de Marilou Bruchon-Schweitzer) au considerat 3 filtre principale, menite sa atenueze impactul negativ al agentilor stresori:

perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale in raport cu:

experiente similare anterioare precum si o serie de date ale personalitatii -locul de control, trasaturi disimunogene, dar si cele imunogene de personalitate;

suportul social si credinta intr-un ideal (inclusiv cea religioasa);

mecanismele de aparare inconstienta (negarea, represia etc);

eforturi constiente referitoare la:

planificarea actiunii + solicitare de informatii noi;

tehnici de relaxare ± medicamente ± distractii ± exercitiu fizic.

Se pot descrie (dupa Marilou Bruchon-Schweitzer si Margaret Matlin) urmatoarele trasaturi cu un accentuat caracter constitutional (v. tabelul 9).

Baza psihofiziologica a acestor "trasaturi imunogene' (figura 2) o constituie:

reactivitatea cardiovasculara moderata;

un nivel de catecolamine circulante relativ ridicat, ca si al limfocitelor (in situatii adverse, inclusiv de natura infectioasa).

Dupa cum se observa, cele doua trasaturi de ordin fiziologic mentionate corespund unor modificari ce caracterizeaza, de regula, eustresul.

In ceea ce priveste fundamentul conduitelor stabile, el poate fi:

genetic (biologic), conform opiniei lui Eysenck;

dobandit (de esenta sociala), prin invatare (efectul de intarire prin recompensa) conform opiniei lui Bandura.

Watson si Penebaker sistematizeaza trasaturile de personalitate implicate in patogeneza sau in sanogeneza in:

afectivitate negativa: depresie, anxietate, nevrozism;

afectivitate pozitiva: optimism, umor, vitalitate, eficacitate perceputa, control intern, stima de sine (autoapreciere, incredere in sine).

2. TRASATURI IMUNOGENE

Reprezinta un grup de trasaturi cognitive-atitudinale reflectand o atitudine generala fata de viata a individului si fiind corelate cu "tonusul functional al sistemului imun'.

2.1 Optimismul

Constituie o componenta atitudinala a "gandiri pozitive' care ne permite sa descoperim mai usor solutiile si aspectele pozitive ale situatiilor cu care suntem con­fruntatii' (Holdevici).

Actioneaza in doua directii - minimalizarea gravitatii evenimentelor si supraes-timarea propriilor resurse de a le face fata. in plus, umorul este o strategie de ajustare capabila si ea de a reduce impactul evenimentelor stresante. Optimismul si umorul ar avea o valoare predictiva pentru longevitate (v. si Margaret Matlin) si ar constitui un factor prognostic pentru evolutia favorabila a unor boli cum este cancerul (Levy si colab. -1988).

2.2 Rezistenta (robustetea)

Cunoscuta in varianta engleza sub termenul hardiness, sau, in franceza, en-durance, reprezinta o aptitudine a individului de a fi neobosit, implicandu-se in acti­vitati diverse cu multa energie, curiozitate, gust pentru risc si gust pentru schimbare.

Prezinta 3 componente: controlul perceput al evenimentelor, sfidarea difi­cultatilor si implicarea, dintre care doar prima pare sa fie predictiva pentru o sanatate buna ulterioara (Brouchon - Schweitzer).

2.3 Locul de control intern (LCI)

Este sinonim cu mentalitatea individului conform careia tot ce i se intampla i se datoreaza lui in buna masura (si nu destinului!) si ca aceasta responsabilitate il obliga sa actioneze energic pentru indreptarea unor situatii nefavorabile, neasteptand de la altii rezolvare.

Este corelat cu o durata mai mare de viata si cu o sanatate mai buna. Acest atribut salutogenetic ar LCI se justifica, printre altele, si prin cresterea responsabilitatii pentru propria sanatate, dar o multime de exerimente - ce vor fi prezentate in alte capitole ale cartii - sustin corelatia sa pozitiva cu un nivel crescut al imunitatii subiectilor care il poseda.

LCI este "inclus' autoeficacitate si - partial in simul coerentei.

2.4 Autoeflcacitatea (Bandura)

Reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante, potrivit careia:

subiectul considera ca evenimentele cu rol stresant pot fi modificate, atenuate sau chiar preintampinate de catre orice individ (controlul intern al stresului) si nu se afla la discretia intamplarii;

subiectul considera - in virtutea unei increderi in fortele proprii - ca el poate sta­pani sau limita actiunea nociva a unor astfel de evenimente.

Se coreleza in mod constant cu o buna stare de sanatate.

2.5 Simtul coerentei (Sense of cohernce)

Aron Antonovsky a observat la supravietuitorii lagarelor naziste de exterminare o calitate multi dimensionala a personalitatii care ii unifica pe acestia, in ciuda unor mari diferente in sfera biologica si chiar a altor trasaturi de personalitate. Aceste persoane se caracterizau printr-o orientare globala in viata, capabila sa le asigure:

intelegerea datelor esentiale ale problemelor de viata cu care erau confruntate (componenta - coprehensibilitate),

resursele pentru a reactiona si a se adapta (componenta "manageabilty'),

motivatia ("merita sa te implici!') de a se angaja in actiune nu numai cognitiv ci si emotional ("din tot sufeltul') - componenta meaningfullness.

SOC reprezinta o trasatura majora imunogena care masoara resursele personale ale sanatatii unui individ.

2.6 Humorul

Fara a intra in detalii asupra cauzelor care produc aparitia rasului (in special exploziv si/sau prelungit) - cauze ce au fost discutate de autori celebri precum Kant, Bergson si Freud - trebuie spus ca aptitudinea de "a avea umor' (inclusiv de a vedea ceva comic intr-o variata gama de situatii si relatii, chiar si in cele negative) este consi­derata ca o trasatura de personalitate imunogena, dintre cele ce predispun la longevitate (desigur in interactiune cu factori genetici sau dobanditi ce pot limita drastic aceasta pre­dispozitie!).

Efectul cel mai frecvent al humorului este rasul, proces fiziologic complex ce antre­neaza peste 60 de functii ale organismului.

Un efect destul de apropiat il are chiar simplul zambet, fiind demonstrat efectul de tip feedback (exploatat de catre tehnicile de bio-feedback si realizat prin activarea cen­trilor corticali) realizat prin declansarea unei emotii de catre mimarea expresiei faciale a acelei emotii, inclusiv a efectelor sale psihosomatice.

Nu trebuie neglijat efectul rasului in plan psihologic deoarece el are o actiune mul­tipla, efect antistres - prin "decuplarea' in plan mental, de actiunea agentilor stresori'; - dar si efecte de crestere a functiilor cognitive (atentie, memorie, imaginatie - creati­vitate) si a celor afective (disipeaza anxietatea, crisparea sau "acopera' timiditatea, etc.).

STAREA DE ANXIETATE MODERATA

Anxietatea este considerata, atunci cand survine intr-un "grad moderat', ca avand rolul de "tampon' in fata "agentilor stresori' (Marilou Bruchon-Schweitzer si Paulhan - 1993). Ea trebuie diferentiata de "anxiety trait' care este o trasatura stabila a personalitatii unor indivizi.

"O stare de neliniste ("ingrijorare', sens mai potrivit - n.a.), nici excesiva, nici abso­luta, permite subiectului sa anticipeze realist o situatie adversa pe care o are de infrun­tat (nici dramatizare, nici reprimare)'(ibidem).

Tallis (1990) considera ca "ingrijorarea actioneaza ca un sistem de alarma cu efecte benefice', ea constituind "un lucru negativ, numai daca se instaleaza fara motiv sau dureaza prea mult'.

In opinia noastra, este insa necesar sa se sublinieze ca anxietatea excesiva, prezen­ta la o mare parte dintre bolnavi - ca urmare a anticiparii unor pericole sau, mai ales, in conditiile esecurilor terapeutice si a unei relatii defectuoase cu medicul - are un rol dezorganizator al comportamentului si constituie o sursa importanta a unui exces de hor­moni de distres.

ANTECEDENTE POZITIVE IN CONFRUNTAREA CU STRESURILE PSIHICE (starea de "antrenament').

Tin de experienta personala a subiectului, de calirea lui prin stresuri psihice simi­lare (uneori aceasta "lupta' poate sa-i scada resursele, v.'energia de stres'), dar poate exista si situatia unui individ care considera ca argumente pozitive - intr-o situatie stresanta - experienta altora pe care subiectul si-o insusesete prin parcurgerea unor mijloace variate de informare (inclusiv persoane apropiate, etc).

5. MODERATORII PSIHOSOCIALI: SUPORTUL SOCIAL SI COMUNICAREA

5.1 Suportul social

Este definit ca ansamblul relatiilor interpersonale ale unui indi­vid care ii procura acestuia:

o legatura afectiva pozitiva: suport emotional (simpatie, prietenie, dragoste, con­solare, etc);

un ajutor practic: suport material (financiar, instrumental);

informatii si evaluari referitoare la situatia amenintatoare: suport informational. Unii autori includ aici si stima celor din jur (Matlin).

Suportul social poate fi acordat de familie, colegi, prieteni dar si de institutii, in frunte cu biserica si cu diverse forme de protectie sociala (aziluri, case de copii, etc.) ca si de societatile filantropice, (dar si spitale si personalul medico-sanitar, scoli si gra­dinite, etc).

Important apare rolul de tampon pe care il joaca suportul social in calea agentilor stresori, iar unele experimente intreprinse in clinicile oncologice au demonstrat dimi­nuarea riscului de mortalitate la bolnavii care au fost supusi unui program de ajutor in acest domeniu al sustinerii in plan psihologic.

2. Comunicarea

Rolul comunicarii in salutogeneza a fost discutat intr-un pragraf anterior (comportamente salutogenetice).