Un abecedar pentru elevii surdomuti

Un abecedar pentru elevii surdomuti

Ion Cioranescu, surdopedagog, care s-a atasat, inca de la inceputul activitatii sale, de ideea insusirii vorbirii. Cu o pregatire stiintifica si de specialitate, indrumator de elita si-a adus o contributie deosebita la dezvoltarea invatamantului pentru surzi din tara noastra. El a redactat Abecedar pentru scolarii surdo-muti spre a invata vorbirea, cetirea cu graiu si scrierea (Cernauti, 1932).

Aparitia acestui indreptar pentru insusirea limbii de catre copiii surzi raspundea unei cerinte privind unitatea de vederi si actiune in realizarea acestui demers. Continutul si metodologia instruirii in scolile de surzi se caracteriza prin o mare diversitate. Nevoile unei programe scolare unice si a unui sistem de lucru unitar se impuneau cu tor mai multa stringenta. "Pentru cele sapte scoli de surdomuti din tara - constata I. Cioranescu - nu avem inca o programa, cei vreo 40 de colegi de la aceste scoli lucreaza cel putin in vreo 40 de feluri: fiecare cum il taie capul" . Lucrarea va incerca sa satisfaca cerintele procesului invatarii primelor elemente verbale, orale si scrise, pe baza unui context verbal cat mai accesibil copiilor cu deficiente de auz.

Manualul cu semnificatii multiple pentru activitatea de invatare a vorbirii, abecedarul pentru copiii surdomuti, primul de acest fel din tara noastra - dupa opinia Luciei Maiescu-Caraman si Alexandru Caraman - pune autorului sau variate si dificile probleme in legatura cu gasirea unor formule cat mai rationale privind raportarea la particularitatile fonetice, lexicale si gramaticale specifice limbii romane la particularitatile procesului insusirii vorbirii de catre copiii lipsiti de auz. Iata care sunt si caracteristicile acestui manual.

1. Acesta tine seama de particularitatile structurilor verbale

a. Ordinea si ponderea elementelor fonetice ale limbii romane

Ordinea prezentarii fonem-grafemelor este in functie de accesibilitatea lor articulatorie, astfel ca acestea urmeaza a se insusi in urmatoarea succesiune: p, t, c, f , s, a, o, s, u, a, v, e, b, d, z, i, j, t, g, m, r, n, a, ce, ci, ge, h. Se constata ca lipsesc palatalele che, chi, ghe, ghi si africata gi. "Sunetele sunt tratate - precizeaza autorul - in ordinea  usurintei la pronuntat". Astfel, prima data sunt modelate sunetele cele mai simple, oclusivele, apoi fricativele, iar printre ultimele, africatele; de asemenea, prima data sunt emise consoanele surde, apoi cele sonore. Trebuie observat ca succesiunea predarii corespunde nu numai gradului de complexitate articulatorie dar, in mare masura, si gradarii dificultatilor perceperii vizuale a sunetelor emise. Autorul motiveaza si plasarea spre final a sonantelor nazale: "Pe msi pe n le-am amanat, ca sa se evite fonfaneala sau nazalizarea, aceasta pacoste pentru vorbirea surdomutilor." Prezenta acestor modele optico-kinestezice ale pronuntiei sunetelor verbale subliniaza importanta acordata componentei vizual-motrica in receptarea vorbirii la surzi.

Manualul acorda importanta tehnicii pronuntarii izolate a sunetelor, care este urmata de imbinarea lor in silabe si apoi, in cuvinte. In acest sens, autorul spune:"E bine ca fiecare sunet sa fie exercitat pana la perfectie, atat izolat cat si in silabe si cuvinte". Unitatea fonetica in care se coarticuleaza sunetele verbale este silaba. Fuziunea silabica cea mai simpla si frecventa dintre consoane si vocale are loc in cazul silabelor deschise (directa C+V si indirecta V+C). Manualul prevede numeroase exercitii de exersare a acestor tipuri de silabe: pa, po, pu; ta, to, tu; sa, so, as, os, as, os; ha, ho, hu, he, hi, ha, ha.  Si modelele verbale de la nivelul cuvantului sunt, de regula, structuri fonetice accesibile copiilor din perioada initiala de constituire a limbajului; astfel, frecventa cea mai ridicata o au cuvintele bisilabice, in primul rand cele cu silabe repetate si, in special, cele cu accent pe prima silaba (papa, tata, casa, sapa etc.).

b. Desi activitatii de producere si receptie a sunetelor si silabelor trebuie sa li se acorde importanta cuvenita, este subliniata importanta exersarii cuvintelor care servesc comunicarii. "Exercitiile fara sens se pot face cat de multe, pana la perfecta pronuntare, dar staruinta de capetenie si finala sa cada pe unul sau mai multe cuvinte uzuale, cu rost practic, atragatoare si care desteapta in elev trebuinta de a vorbi si justifica eforturile facute." Asupra acestui laturi a procesului de demutizarii autorul atrage atentia chiar in nota introductiva a abecedarului:"Sa se evite exercitarea sunetelor pe cuvinte neinsemnatoare". Sunt precizate in continuare criteriile alegerii si etapele de exersare a cuvintelor. Dintre cuvinte - indica autorul - "sa alegem pe cele care le intalnim des in vorbirea uzuala, sa le exercitam fara odihna, sa le repetam si sa le utilizam la fiecare ocazie."

Volumul materialului verbal inclus in abecedar este destul de redus, operand cu 400 de valori morfologice - dupa cercetatorii Lucia Maiescu-Caraman si Alexandru Caraman. Intre acestea, substantivele ocupa primul loc (66%), urmate la mare distanta de verbe (17%), apoi in proportii reduse sunt adjectivele (4%), adverbele (3%), pronumele (3%), numeralele (3%), interjectiile (2%), prepozitiile (1%) si conjunctiile (1%). Se constata ca dintre categoriile morfologice sunt utilizate in primul rand cele care servesc formularii unor verbalizari denominative - adica substantivele ce denumesc obiecte si fiinte - si numai mai tarziu cele care pun in evidenta actiunea.

c. Caracteristice abecedarului sunt asocierile de cuvinte care denumesc anumite imagini contextuale, asa cum ar fi: soba calda, zapada alba, oala mica, sac mare. O importanta deosebita se da formelor de singular si plural ale substantivelor asociate, in mod obisnuit, cu numerale: doua fete, doi lei, sapte zile, zece copii. Tipice sunt si asocierile nominale care denumesc raporturi: tata cu pusca, fata cu papusa, vas cu supa, oala pe foc, pisica sub pat, baiat si fata.

d. Cu limite deplin justificate pentru perioada in care a fost scris, continutul verbal al abecedarului raspunde si cerintei exersarii vorbirii in propozitii. In ansamblul lor, propozitiile se caracterizeaza prin simplitatea constructiei. Din constrangeri care tin de volumul redus al formelor verbale pe care copiii le poseda, autorul recurge la propozitii lacunare, eliptice.

e. Prezenta unor elemente tipice dialogului, dintre care cele mai frecvente sunt comenzile verbale, asa cum sunt cele de tip imperativ-complement: fa foc, cafea; adu apa, tocul, salul; da-mi o nuca, lapte, un mar; vino la masa, la tabla; sterge nasul, ghetele; nu repe hainele.

2. Gruparea pe diferite tipuri a activitatii de invatare a vorbirii

a. Cele mai numeroase sunt cele care urmaresc invatarea vorbirii si citit-scrisului. Sunt:

- elemente care privesc tehnica pronuntarii - imaginea labobucala, sunet-litera, grupuri de silabe;

- elemente de scriere - litera izolata, silaba, cuvantul;

- elemente de citire - litera, silaba, cuvant, propozitie.

b. Temele de dezvoltarea vorbirii

Asocierile imagine-cuvant este un procedeu des folosit pentru imbogatirea vocabularului; spre sfarsitul manualului apar imagini pentru verbalizare pe teme legate de viata copilului.

3. Invatarea formelor de "singular-plural" se asociaza exersarii denumirii numerelor de la 1 la 10.

4. Orientarea tematicii contextuale a manualului este catre domenii cu semnificatie deosebita pentru copiii surzi.

5. Accesibilitatea, intelegerea materialului verbal este sustinuta prin imagini - manualul contine 148 imagini - suport indispensabil invatarii vorbirii in conditiile gandirii concrete specifice copilului surdomut de varsta scolara mica. Surdomutul "judeca si apreciaza lucrurile numai din punct de vedere al raporturilor ce cad sub simtul vederii" - era de parere I. Cioranescu.

6. Din indrumarile generale si din notele metodice care insotesc abecedarul se poate trage concluzia ca manualul se adreseaza nu numai elevilor ci si profesorilor demutizatori. Acestea au valoare si azi pentru surdopedagogie.

Abecedarul lui Ion Cioranescu reprezinta o contributie insemnata la dezvoltarea invatamantului copiilor cu deficiente auditive din tara noastra prin incercarea de a sistematiza un material verbal cat mai accesibil acestei categorii de copii in vederea invatarii vorbirii si citit-scrisului.