Narcisismul

O prima modificare a teoriei pulsiunilor isi are origi­nea in descoperirea narcisismului (1911-1914), adica a naturii libidinale sau sexuale a unor tendinte atribuite pana atunci pulsiunilor Eului. Teza este ca o parte din egoism, din iubirea de sine, este de aceeasi natura ca libido-ul investit asupra obiectelor exterioare; libido-ul este energia generala a pulsiunilor sexuale investite asupra Eului, asupra semenului sau asupra lucrurilor. Dovada o reprezinta deplasarea libido-ului, a Eului asupra obiectelor si viceversa. Suma interesului investit asupra obiectelor si asupra Eului este constanta; cu cat ne iubim mai mult, cu atat iubim mai putin obiectele si invers; astfel in oboseala, somn, durere, boala, tristete, o parte mai mare sau mai mica a libido-ului investit asupra persoanelor si obiectelor exterioare se reflecta asupra Eului. Desi pot intra ulterior in conflict, libido-ul Eului si libido-ul "obiectual' au aceeasi natura si aceeasi origine. Progresul dialectic al gandirii lui Freud a adus astfel pulsiunile la o unitate.

A doua teorie a pulsiunilor

A doua teorie a pulsiunilor se bazeaza pe distinctia dintre pulsiunile vietii si pulsiunile mortii. Pulsiunile vietii sau Eros inglobeaza pe viitor, in aceeasi unitate, opozitia dintre conservarea Sinelui si conservarea speciei, ca aceea a libido-ului narcisist si a libido-ului obiectual; scopul este "legatura' (Bindung), adica stabilirea de unitati mereu mai vaste si astfel, mentinerea acestora. Pulsiunile mortii si ale distrugerii sau Thanatosul au ca scop dizolvarea ansamblurilor, scopul final al oricarei fiinte vii fiind reintoarcerea la anorganic. Pulsiunile vietii ca si cele ale mortiisunt deci de natura conservatoare, deoarece ele tind, atat unele cat si celelalte sa restabileasca o stare anterioara de lucruri. Acest nou dualism corespunde celui al proceselor biologice de constructie si reconstructie care se desfasoara in organism.

Proiectia pulsiunii mortii, autodistructiva, da tendinte distructive asupra obiectelor exterioare; pulsiunile vietii, in mod primar investite asupra Eului, dau prin proiectie libido-ul obiectual. Nu exista comportament pur narcisist sau obiectual, distructiv sau libidinal; toate comporta­mentele sunt opozitii sau combinatii intre cele doua grupuri distincte, "fuzionari' sau "intricari', alterarea amestecului, "dezintricarea pulsiunilor', conducand la tul­burari ale comportamentului: de exemplu excesul agresiu­nii sexuale face trecerea de la dragoste la crima, dimi­nuarea excesiva a agresiunii determina timiditatea sau impotenta.

Ipoteza pulsiunilor mortii a intampinat rezerve din partea a numerosi psihanalisti. Tendintele distructive pot fi explicate altfel: agresiunea este modul dupa care sunt urmate unele scopuri la un nivel primitiv, ca raspuns la frustrare sau spontan, prin nediferentierea dintre agre­siune si libido. Principiul constantei furnizeaza un principiu de explicatie unic, fie ca organismul continua direct redu­cerea tensiunilor, fie ca el ajunge prin subterfugiu la tensi­uni mai elevate (apetit de stimulare, cautarea obiectelor, formarea unitatilor mai vaste).

1. Pulsiunile de conservare

Acestea corespund instinctelor. Ele il determina pe individ sa-si satisfaca nevoile vitale (sa se hraneasca, sa caute caldura, sa bea, sa-si protejeze teritoriul, sa se reproduca). Sunt denu­mite si pulsiuni ale Eului. Constituie un potential energetic care asigura supravietuirea omului. Ele incarneaza o dimensiune foarte primara si arhaica, detasata de notiunile de dorinta sau placere. Este vorba despre necesitatile vitale. Freud insista asu­pra naturii animalice si ereditare a instinctului, care reprezinta tot ce exista mai primitiv in om.

Absolutizand, se poate considera ca noi avem, cu totii, aceleasi pulsiuni de conservare. Acestea sunt colective si comune tuturor fiintelor vii. Cu toate acestea, se exercita cu mai mare sau mai mica acuitate, dupa cum nevoile vitale sunt satisfacute sau nu.

Exemplu: Un locuitor dintr-o tara foarte saraca sufera din pricina nonsatisface­rii nevoilor sale vitale. Cerintele de baza nu sunt acoperite. Lui ii este in mod real foame. Invers, un occidental, evoluand intr-un mediu economic sanatos, simte in mod egal o insatisfactie, dar care, dupa toate aparentele, nu are legatura  cu nevoile vitale.

Exemplul ne arata ca exigentele pulsionale ale fiintei umane nu corespund numai instinctelor de conservare. Exista, asadar, si alte pulsiuni, deosebite de cele dintai, numite pulsiuni se­xuale sau libido.

2. Pulsiuni se­xuale

Acestea corespund dorintelor si urmaririi placerii. Nu mai vizeaza realizarea nevoilor vitale si naturale, ci au legatura cu notiunile de stare de bine, de fericire, de multumire. Mai sunt numite si libido.

Ele traduc o "evolutie' a energiei psihice, deoarece nu mai este vorba numai de a trai sau a supravietui, ci de a-si imbunatati (si, proportional, de a face mai complexa) propria existenta. Din acest punct de vedere, se pot considera ca fiind proprii fiintei umane, animalul impartasind cu noi numai pulsiunile de conservare (sau instinctele). Putem totusi presupune ca domesticire naste la animale dorinte diferite de nevoile vitale si, prin urmare, care tin de libido.

In stare salbatica, animalul se organizeaza in functie de instinctele sale, pentru a veghea la supravietuirea speciei: vaneaza pentru a se hrani, isi delimiteaza teritoriul, se reproduce, etc. In contact cu omul, el poate manifesta dorinte mai putin primare': cauta mangaierea, prinde gust pentru dulciuri etc. Intr-o oarecare masura, el se, "umanizeaza' si dezvolta, prin aceasta relatie "contra naturii', o complexitate de dorinte si de trebuinte noi, fara legatura directa cu notiunile de supravietuire sau de aparare.

In mod obisnuit, pulsiunile sexuale sunt, asadar, intelese ca suma dorintelor umane avand ca scop cautarea placerii. Deosebirea dintre pulsiunile de conservare si pulsiunile sexuale nu este intotdeauna usor de facut. Notiunea de esafodaj explica aceasta dificultate, datorata intrepatrunderii initiale dintre nevoile vitale si dorinte. Exemplul originar este dat de catre sugar si pulsiunea orala. La inceput, nou-nascutul suge pentru a se hrani si, ca atare, pentru a-si satisface o nevoie vitala si organica. Pe baza acestei pulsiuni de conservare (foamea) se grefeaza o pulsiune sexuala (placerea de a suge). Istoria arata ca pulsiunile din cea de-a doua categorie dau, in parte, nastere celor dintai. In psihanaliza se vorbeste de esafodaj pentru a descrie acest fenomen. Esafodajul (etimologic: a se sprijini pe) pulsiu­nilor sexuale pornind de la instincte dovedeste frecventa lor intrepatrundere. Adesea este dificil de a le disocia.

Exemplu:

0 senzatie de sete. Intrebarile care se formuleaza sunt: este vorba despre o ne­voie vitala; de o nevoie organica? Sau este vorba despre o dorinta, fara necesitate organica veritabila? Dupa modul in care se re­simte, este greu de decis. Maniera de a satisface aceasta pulsiune poate, in schimb, sa fie revelatoare pentru propria sa natura.

Setea legata de nevoia vitala (pulsiune de conservare) s-ar satisface cu nu conteaza ce lichid. Cat despre setea Iegata de o dorinta (si, ca atare, de o pulsiune sexuala), aceasta se va satisface intr-un mod bine determinat, prin absorbtia unei bauturi speciale. In mod frecvent, cele doua pulsiuni sunt impletite intr-atat incat nu se mai poate face diferenta la fel de net.

De ce se numeste energia dorintei "pulsiune sexuala' sau "libido'?

Ni se pare pur si simplu util sa reamintim un punct principal: aspectul simbolic. Legate de notiunile de dorinta si de placere, pulsiunile sunt desemnate ca sexuale, simbolizand prin aceasta destinatia lor intiala.

Totusi, se cuvine sa nu consideram lucrurile din punctul de vedere al realitatii. Aceasta ne-ar conduce la afirmatia ca toate dorintele sunt sexuale. Conform acestei logici, totalitatea energiei pulsionale libidinale (sau libido) ar fi directionata catre cautarea satisfacerii sexuale sau, mai exact, catre coit. Freud parea sa fie convins de acest lucru, ca si majoritatea discipolilor sai. In schimb multi altii (Jung, Adler, Fromm); s-au opus acestei definitii unilaterale a libidoului. Pulsiunile nonvitale ar tinde, de fapt, si catre acte nonsexuale, de o alta natura si orientate catre o alta destinatie. Ar exista, asadar, un libido nonsexualizat, presupunere mult mai concordanta cu realitatea.

Se cuvine, de asemenea, sa apreciem si expresia de "pulsiune sexuala' ca simbolica (reprezentativa pentru dorintele umane, inclusiv pentru cele care n-au nici o legatura cu sexualtatea), pastrand totodata prezenta in minte dimensiunea originara si puternica a sexualitatii in formarea dorintelor. Pulsiunile sexuale incarneaza, asadar, dorintele, poftele, aspiratiile, care nu sunt necesitati vitale in sine.

Exemplu: Diferite expresii ale pulsiunii sexuale. C. mananca o prajitura. B. bea un suc de portocale. M. scrie poezii. A. practica tenisul. V. organizeaza o petrecere intre prieteni. Acestea sunt tot atatea expresii ale libidoului

Vom observa, totusi, in studiul sublimarii si al satisfacerilor substitutive, punctul de vedere psihanalitic despre aceste activitati obisnuite. Dar, intr-o prima abordare, ne este permis sa le consideram ca tot atatea dorinte si placeri umane, legate in teorie de conceptul de libido. Pe plan terminologic, pulsiuni sexuale, libido (sau energie libidinala) si Eros (in relatie cu zeul grec al iubirii) fac trimitere la acelasi principiu.

3. Pulsiunile mortii

Inocarea pulsiunilor mortii este destul de tardiva in teorie. Daca Freud a subinteles mai dinainte existenta lor, abia in 1920, in Dincolo de principiul placerii, defineste clar existenta unei pulsiuni a mortii.

De unde s-a nascut teoria pulsiunilor mortii?

Si de data aceasta observatia a stat la originea elaborarii teo­retice. Mai ales compulsia de repetitie, prin caracterul sau chinu­itor si negativ, se gaseste explicitata prin definirea unei pulsiuni a mortii. Acest fenomen compulsiv se observa in nevroza "sortii', nevroza traumatica, reproducerea momentelor sau a evenimen­telor dezagreabile in jocurile copiilor si chiar ale adultilor.

Nu totul in fiinta umana este orientat catre viata, catre dez­voltare, catre avant sau catre progres. Unele forte, dimpotriva, par sa participe la un destin invers. Ele sunt in serviciul dis­trugerii, nimicirii, suferintei, mortii. Mereu fidel referintelor la mitologie, Freud va boteza pulsiunea mortii cu numele de Thanatos.

Razboiul, de asemenea, sta la originea teoriei pulsiunilor mortii. Influenta acestuia in elaborarea conceptului de Thana­tos pare, intr-adevar, incontestabila. Opera teoretica (intre 1910 si 1920) este contemporana cu Primul Razboi Mondial. Freud, in acel moment, s-a preocupat indelung de violenta umana si de tendintele criminale sau suicidare.

O viziune filosofica asupra pulsiunii morti

Din punct de vedere filosofic, Freud merge chiar foarte departe, intrucat ajunge sa considere ca moartea este scopul intregii existente si ca progresul, dezvoltarea, creatia nu sunt decat un "accident', o compensatie sau o iluzio. Gandirea freu­diana exprima, la acest nivel, o asemanare evidenta cu precep­tele budiste. Trebuie, desigur, sa se efectueze o loctura simbo­lica a afirmatiei potrivit careia scopul vietii este moartea. Continuator al filosofiei schopenhaueriene, Freud nu ezita sa declare ca moartea ar fi "rezultatul propriu-zis  si, ca atare, scopul vietii'. Intr-adevar, parintele psihanalizei face referire la ten­dinta de intoarcere la o stare anterioara. In opinia sa, ar exista o pulsiune (tocmai pulsiunea mortii) care 1-ar indemna pe om regaseasca o stare primordiala, sa se intoarca, intr-o oarecare masura, de unde a venit. Universul intrauterin ar reprezenta aceasta unitate originara. Intr-o maniera mai simpla si mai realista, pulsiunea mortii si-ar avea originile in violenta inerenta fiintelor umane.