Problemele epistemologice ale stiintelor actiunii umane

1. Praxeologie si istorie

Exista doua ramuri principale ale stiintelor actiunii umane: praxeologia si istoria

Istoria consta in colectarea si sistematizarea tuturor datelor furnizate de experienta privind actiunea umana. Domeniul sau este continutul concret al actiunii umane. Ea studiaza toate preocuparile omenesti, in infinita lor multiplicitate si varietate, si toate actiunile individuale, cu implicatiile lor accidentale, speciale si particulare. Ea scruteaza ideile care ghideaza actiunile oamenilor si rezultatele actiunilor intreprinse de ei, imbratisand toate aspectele actiunii umane. Exista, pe de o parte, istoria generala si, pe de alta, diverse domenii istorice mai specializate, cum ar fi istoria actiunilor politice si militare, a ideilor si a filozofiei, a activitatilor economice, a tehnologiei, a literaturii, a artei si a stiintei, a religiei, a obiceiurilor si a cutumelor si a multor alte sfere ale vietii umane. Exista, de asemenea, etnologia si antropologia, in masura in care ele nu reprezinta o parte a biologiei; si exista psihologia, in masura in care ea nu este nici fiziologie, nici epistemologie, nici filozofie. Exista, in fine, lingvistica, in masura in care ea nu este nici logica, nici fiziologie a comunicarii. [1]

Domeniul de studiu al stiintelor istorice este trecutul. Ele nu ne pot invata nimic care sa fie valid in cazul tuturor actiunilor umane, adica si in viitor. Studiul istoriei il face pe om intelept [p.31] si socotit. Dar numai prin el insusi, acest studiu nu furnizeaza nici un fel de cunostinte sau calificari utilizabile pentru rezolvarea unor probleme concrete.

Stiintele naturale se ocupa si ele de evenimentele din trecut. Experienta este experienta unor lucruri trecute; nu exista nici o experienta a lucrurilor care se vor intampla in viitor. Dar experienta, careia stiintele naturale ii datoreaza intregul lor succes, este experienta efectuarii unor experimente in cursul carora elementele individuale ale schimbarii pot fi observate in mod separat. Faptele inregistrate in felul acesta pot fi utilizate ca baze pentru inductie - o metoda specifica de inferenta, care a furnizat dovezi pragmatice ale utilitatii sale, desi caracterizarea ei epistemologica satisfacatoare ramane inca o problema nerezolvata.

Experienta cu care trebuie sa se confrunte stiintele actiunii umane este intotdeauna o experienta care priveste fenomene complexe. In domeniul actiunii umane nu pot fi efectuate nici un fel de experimente de laborator. Nu suntem niciodata in situatia de a observa modificarea unui singur element, in vreme ce toate celelalte conditii ale evenimentului raman neschimbate. Ca experienta a fenomenelor complexe, experienta istorica nu ne furnizeaza fapte, in acceptiunea in care este intrebuintat termenul in stiintele naturale, pentru a desemna evenimente izolate, testate experimental. Informatia pe care ne-o furnizeaza experienta istorica nu poate fi utilizata ca material de constructie pentru cladirea de teorii si prezicerea evenimentelor viitoare. Fiecare experienta istorica se preteaza la diverse interpretari, si este efectiv interpretata in diverse feluri.

De aceea, postulatele pozitivismului si ale scolilor de metafizica inrudite cu acesta sunt iluzorii. Este imposibil sa reformam stiintele actiunii umane dupa tiparul fizicii si al altor stiinte naturale. Nu exista nici un mijloc de a stabili o teorie a posteriori a comportamentului uman si a evenimentelor sociale. Istoria nu poate nici demonstra nici respinge o afirmatie generala, in felul in care stiintele naturale accepta sau resping ipoteze pe baza experimentelor de laborator. Nici verificarea experimentala nici falsificarea experimentala a propozitiilor generale nu sunt posibile in domeniul sau.

Fenomenele complexe, in producerea carora se intrepatrund diverse lanturi cauzale, nu pot testa nici o teorie. Dimpotriva, asemenea fenomene nu devin inteligibile decat prin mijlocirea unei interpretari in termenii unei teorii dezvoltate in prealabil, din surse diferite. In cazul fenomenelor naturale, interpretarea unui fenomen nu trebuie sa contrazica teoriile verificate experimental intr-o masura satisfacatoare. In cazul evenimentelor istorice nu exista asemenea restrictii. Comentatorii ar avea libertatea sa recurga la explicatii oricat de arbitrare. Acolo unde exista ceva de explicat mintea umana n-a intarziat niciodata sa [p.32] inventeze unele teorii imaginare ad hoc, lipsite de orice justificare logica.

In domeniul istoriei umane, o constrangere similara celei pe care teoriile testate experimental o impun in cazul tentativelor de a interpreta si elucida evenimente individuale de natura fizica, chimica si fiziologica, este furnizata de praxeologie. Praxeologia este o stiinta teoretica si sistematica, nu una istorica. Domeniul ei este actiunea umana ca atare, indiferent de toate circumstantele inconjuratoare, accidentale si individuale ale actelor concrete. Tipul de cunoastere furnizat de ea este pur formal si general, independent de continutul material si trasaturile particulare ale cazului propriu-zis. Ea urmareste dobandirea de cunoastere valida in toate situatiile in care conditiile corespund cu exactitate celor implicate in presupozitiile si inferentele sale. Afirmatiile si propozitiile sale nu sunt derivate din experienta. Ele sunt, ca si cele ale logicii si matematicii, a priori. Ele nu se preteaza la fi verificate sau falsificate pe baza experientei si a faptelor. Ele sunt, atat logic cat si temporal, antecedente oricarei comprehensiuni a faptelor istorice. Sunt o conditie necesara a oricarei deslusiri intelectuale a evenimentelor istorice. Fara ele nu am fi capabili sa vedem in mersul evenimentelor decat modificari caleidoscopice si o dezordine haotica.

2. Caracterul formal si aprioric al praxeologiei

O tendinta la moda in filozofia contemporana este de a nega existenta oricarei cunoasteri a priori. Intreaga cunoastere umana, ni se spune, este derivata din experienta. Aceasta atitudine poate fi cu usurinta inteleasa, ca o reactie excesiva impotriva extravagantelor teologiei si a filozofiei defectuoase a istoriei si a naturii. Metafizicienii erau foarte dornici sa descopere cu ajutorul intuitiei precepte morale, semnificatia evolutiei istorice, proprietatile sufletului si ale materiei si legile care guverneaza evenimentele fizice, chimice si fiziologice. Speculatiile lor volatile manifestau o desconsiderare inocenta fata de cunoasterea chestiunilor concrete. Convingerea lor era ca ratiunea poate explica toate fenomenele si poate raspunde la toate intrebarile, fara a face apel la experienta.

Stiintele naturale moderne isi datoreaza succesul metodei observatiei si experimentarii. Este neindoielnic ca empirismul si pragmatismul sunt indreptatite in masura in care nu fac decat sa descrie metodele stiintelor naturale. Dar nu este mai putin sigur ca ele gresesc intru totul in tentativele lor de a respinge orice fel de cunoastere apriori si de a caracteriza logica, matematica si praxeologia fie drept stiinte empirice si discipline experimentale, fie drept simple tautologii.

Cu privire la praxeologie, erorile filozofilor trebuie puse pe seama [p.33] ignorantei lor complete in materie de economie [2] si, foarte adesea, a cunoasterii lor uimitor de insuficiente in materie de istorie. In ochii filozofului, abordarea chestiunilor filozofice este o vocatie nobila si sublima, care nu trebuie coborata la nivelul scazut al altor indeletniciri lucrative. Profesorului ii repugna faptul ca de pe urma filozofarii castiga un venit; el este ofensat de ideea ca castiga bani, ca si artizanul sau muncitorul agricol. Chestiunile monetare sunt lucruri rele, iar filozoful, care cerceteaza problemele de importanta suprema a adevarului si a valorilor eterne absolute, n-ar trebui sa-si manjeasca mintea acordand atentie problemelor economice.

Problema existentei sau inexisentei unor elemente a priori ale gandirii - i.e., a unor conditii necesare si ineluctabile pentru gandire, anterioare oricarui exercitiu al facultatilor de conceptie si experimentare - nu trebuie confundata cu problema genetica, a felului cum si-a dobandit omul capacitatea sa mentala caracteristic umana. Omul descinde din stramosi non-umani, carora le lipsea aceasta capacitate. Acesti stramosi erau inzestrati cu un anumit potential, care de-a lungul epocilor de evolutie i-a transformat in fiinte inzestrate cu ratiune. Aceasta transformare s-a realizat gratie influentei unui mediu cosmic aflat in schimbare, care a influentat generatii succesive. De aici, empiristul conchide ca principiile fundamentale ale gandirii sunt un rezultat al experientei si reprezinta o adaptare a omului la conditiile sale de mediu.

Aceasta idee conduce, daca este urmarita in mod consecvent, la concluzia suplimentara ca intre inaintasii nostri preumani si homo sapiens au existat diverse stadii intermediare. Ar fi existat fiinte care, desi nu in intrgime echipate cu facultatea umana de a rationa, erau inzestrate cu unele posibilitati rudimentare de gandire rationala. Gandirea lor n-ar fi fost inca structurata logic, ci ar fi fost o minte pre-logica sau, mai precis, o gandire imperfect structurata logic. Functiile lor logice incomplete si defectuoase ar fi evoluat, pas cu pas, de la stadiul pre-logic catre cel logic. Ratiunea, intelectul si logica ar fi fenomene istorice. Exista o istorie a logicii, dupa cum exista si una a tehnologiei. Nimic nu sugereaza ca logica, asa cum o cunoastem astazi, este stadiul ultim si final al evolutiei intelectuale. Logica umana reprezinta o faza istorica, situata intre non-logica pre-umana, pe de o parte, [p.34] si o logica supraumana, pe de alta. Ratiunea si intelectul, cele mai eficiente inzestrari ale fiintelor umane, in lupta lor pentru supravietuire, sunt subordonate fluxului continuu al evenimentelor zoologice. Ele nu sunt nici eterne, nici inalterabile, ci sunt tranzitorii.

Referat: Reactia sociala vis-a-vis de divort / Eticheta si opinie publica Proiect: Retele de sprijin pentru romi

Mai mult, nu exista nici un dubiu asupra faptului ca fiecare fiinta umana repeta, in cursul evolutiei sale personale, nu doar metamorfoza fiziologica care transforma o simpla celula intr-un organism de mamifer extrem de dezvoltat, ci, in aceeasi masura, si metamorfoza spirituala care transforma o existenta pur vegetativa si animala intr-un intelect inzestrat cu ratiune. Aceasta transformare nu se sfarseste odata cu viata prenatala a embrionului, ci doar mai tarziu, cand nou nascutul se trezeste, pas cu pas, la starea de constienta umana. Astfel, fiecare om, in tineretea sa timpurie, porneste din adancurile intunericului pentru a trece prin diversele stadii ale structurii logice a mintii.

Exista apoi cazul animalelor. Suntem pe deplin constienti de prapastia de netrecut care separa gandirea noastra de procesele reactive ale mintii si ale nervilor acestora. Dar, in acelasi timp, ghicim ca anumite forte se lupta cu disperare in ele pentru a inainta catre lumina intelegerii. Ele sunt ca niste prizonieri, dornici sa scape de blestemul intunericului etern si al automatismelor fara iesire. Le impartasim sentimentele, deoarece suntem noi insine intr-o pozitie similara: de a forta in van limitele aparatului nostru intelectual, ravnind zadarnic la cunoasterea perfecta.

Dar problema elementelor a priori este de alta natura. Ea nu are legatura cu problema felului cum au aparut constiinta si ratiunea. Ea se refera la caracterul esential si necesar al structurii logice a mintii umane.

Relatiile logice fundamentale nu se preteaza la a fi dovedite sau infirmate. Orice tentativa de a le demonstra trebuie sa le presupuna validitatea. Ar fi imposibil sa le explicam unei fiinte care nu le-ar poseda si ea in mod independent. Eforturile de a le defini conform regulilor dupa care se formuleaza definitii sunt sortite esecului. Ele sunt propozitii primare, antecedente oricarei definitii nominale sau reale. Sunt categorii ultime si neanalizabile. Mintea umana este absolut incapabila sa imagineze categorii logice incompatibile cu ele. Indiferent cum le-ar aparea ele unor fiinte supraumane, pentru om ele sunt inevitabile si absolut necesare. Ele sunt conditia preliminara indispensabila a perceptiei, a aperceptiei si a experientei.

De asemenea, ele sunt conditia prealabila la fel de indispensabila a memoriei. Exista o tendinta, in stiintele naturale, de a descrie memoria ca pe un caz particular al unui fenomen mai general. Fiecare organism viu pastreaza efectele stimulilor la care a fost supus mai devreme, iar configuratia prezenta a materiei anorganice [p.35] este modelata de efectele tuturor influentelor carora le-a fost expusa in trecut. Configuratia actuala a universului este un produs al trecutului sau. De aceea putem spune, intr-un sens metaforic nu foarte precis, ca structura geologica a globului terestru pastreaza memoria tuturor modificarilor cosmice din trecut si ca trupul omului este sedimentarea destinelor si vicisitudinilor inaintasilor sai si ale sale proprii. Dar memoria este ceva in intregime diferit de unitatea structurala si continuitatea evolutiei cosmice. Este un fenomen de constiinta, fiind conditionat ca atare de structurile logice a priori. Psihologii s-au aratat intrigati de faptul ca omul nu-si aminteste nimic din vremea existentei sale ca embrion si ca nou nascut. Freud a incercat sa explice absenta amintirilor ca pe o consecinta a suprimarii aducerilor aminte nedorite. Adevarul este ca nu este nimic de memorat din stadiile inconstiente. Automatismele animale si reactiile inconstiente la stimuli fiziologici nu constituie material de memorare, nici pentru embrioni si nou nascuti, nici pentru adulti. Numai starile constiente pot fi rememorate.

Mintea umana nu este o tabula rasa, pe care evenimentele exterioare sa-si scrie propria lor istorie. Ea este echipata cu o serie de instrumente pentru cunoasterea realitatii. Omul a dobandit aceste instrumente, i.e., structura logica a mintii, in cursul evolutiei sale de la amiba pana in stadiul actual. Dar aceste instrumente sunt anterioare logic oricarei experiente.

Omul nu este doar un animal in intregime supus stimulilor care-i determina inevitabil cursul vietii. El este si o fiinta care actioneaza. Iar categoria de actiune precede logic orice act concret.

Faptul ca omul nu are puterea creatoare de a-si imagina categorii incompatibile cu relatiile logice fundamentale si cu principiile cauzalitatii si al teleologiei ne constrange sa adoptam ceea ce s-ar putea numi un apriorism metodologic.

Fiecare om, in viata sa cotidiana, este in mod repetat martorul imutabilitatii si universabilitatii categoriilor gandirii si ale actiunii. Cel ce se adreseaza semenilor sai, dorind sa-i informeze si sa-i convinga, punand intrebari si raspunzand la intrebarile altor oameni, nu poate proceda astfel decat facand apel la ceva ce au in comun toti oamenii - anume, la structura logica a gandirii umane. Ideea ca A ar putea fi in acelasi timp non-A, sau ca a prefera pe A lui B ar putea insemna in acelasi timp a prefera pe B lui A este, pur si simplu, de neconceput si absurda pentru mintea umana. Noi nu avem posibilitatea de a intelege vreo forma de gandire prelogica sau metalogica. Noi nu putem concepe o lume fara cauzalitate si teleologie.

Pentru om nu conteaza daca dincolo de sfera accesibila [p.36] mintii umane exista alte sfere, in care se gaseste ceva categoric diferit de toata gandirea si actiunea umana. Nici un fel de cunoastere din aceste sfere nu patrunde in mintea umana. Este inutil sa ne intrebam daca lucrurile in sine sunt diferite de ceea ce ne par noua a fi, si daca exista lumi pe care nu le putem ghici si idei pe care nu le putem intelege. Acestea sunt probleme care depasesc domeniul cunoasterii umane. Cunoasterea umana este conditionata de structura mintii umane. Daca ea alege actiunea umana drept obiect al cercetarilor sale, atunci nu poate fi vorba decat despre studiul categoriilor actiunii, care sunt proprii mintii umane si sunt proiectiile acesteia asupra lumii externe a devenirii si a schimbarii. Toate teoremele praxeologiei se refera exclusiv la aceste categorii ale actiunii si sunt valide exclusiv in sfera lor de aplicabilitate. Ele nu pretind sa furnizeze nici un fel de informatii despre lumi si relatii nicaieri visate si inimaginabile.

Astfel, praxeologia este umana intr-un dublu sens. Este umana deoarece ea sustine ca teoremele sale, in cadrul sferei precis delimitate de presupozitiile lor subiacente, sunt universal valide pentru orice actiune umana. De asemenea, ea este umana deoarece se preocupa exclusiv de actiunea umana si nu aspira sa cunoasca nimic despre actiunea nonumana - fie aceasta subumana sau supraumana.

Pretinsa eterogenitate logica a omului primitiv

O eroare general raspandita este de a crede ca scrierile lui Lucien Lévy-Bruhl sprijina doctrina dupa care structura logica a mintii omului primitiv era si este categoric diferita de cea a omului civilizat. Dimpotriva, ceea ce ne comunica Lévy-Bruhl privitor la functiile mentale ale omului primitiv, pe baza unui studiu atent al intregului material etnologic disponibil, demonstreaza in mod clar ca relatiile si categoriile logice fundamentale ale gandirii si ale actiunii joaca, in activitatile intelectuale ale salbaticilor, acelasi rol pe care-l joaca si in propria noastra viata. Continutul gandirii omului primitiv difera de cel al gandurilor noastre, dar amandoua au in comun aceeasi structura formala si logica.

Este adevarat ca Lévy-Bruhl insusi sustine ca mentalitatea popoarelor primitive are un caracter esentialmente "mistic si prelogic"; reprezentarile colective ale omului primitiv sunt reglementate de "legea participarii" si sunt, in consecinta, indiferente fata de legea contradictiei. Dar distinctia lui Lévy-Bruhl intre gandirea prelogica si cea logica se refera la continutul si nu la forma si structura categoriala a gandirii. Intr-adevar, el declara ca si printre popoarele noastre exista idei si relatii intre idei guvernate de "legea participarii", care pot fi mai mult sau mai putin independente, mai mult sau mai putin estompate, dar cu toate acestea sunt ineradicabile si invecinate cu cele supuse [p.37] legilor ratiunii. "Gandirea prelogica si cea mistica coexista cu cea logica." [3]

Lévy-Bruhl situeaza invataturile esentiale ale crestinismului in sfera gandirii prelogice. [4] Desigur, numeroase obiectii pot fi si au fost indreptate impotriva doctrinelor crestine si a interpretarilor lor teologice. Dar nimeni nu s-a hazardat vreodata sa afirme ca parintii bisericii si filozofii crestini - printre care se numara Sf. Augustin si Sf. Toma din Aquino - erau inzestrati cu minti ale caror structuri logice erau categoric diferite de cele ale contemporanilor nostri. Disputa dintre un om care crede in miracole si un altul care nu crede se refera la continutul logic al gandirii, nu la forma sa logica. Omul care incearca sa demonstreze posibilitatea si realitatea miracolelor poate sa se insele. Dar demascarea erorii sale este - dupa cum arata eseurile stralucite datorate lui Hume si Mill - cu siguranta tot atat de complexa din punct de vedere logic ca si respingerea oricarei alte erori filozofice sau economice.

Exploratorii si misionarii relateaza ca in Africa si in Polinezia omul primitiv se opreste la cea dintai perceptie a lucrurilor si nu cerceteaza niciodata daca exista vreo cale de a o evita. [5] Educatorii europeni si americani relateaza uneori acelasi lucru despre studentii lor. Privitor la populatia Mossi, de pe fluviul Niger, Lévy-Bruhl citeaza observatia unui misionar: "Conversatiile cu ei se refera exclusiv la femei, hrana si (in sezonul ploios) la recolta." Ce alte subiecte agreau oare multi dintre contemporanii si vecinii unor Newton, Kant si Lévy-Bruhl?

Concluzia pe care trebuie s-o tragem din studiile lui Lévy-Bruhl este redata cel mai bine in propriile sale cuvinte: "Gandirea primitiva, ca si a noastra, este foarte dornica de a gasi motivele lucrurilor care se intampla, dar ea nu le cauta in aceeasi directie ca noi." [7]

Un taran dornic sa obtina o recolta bogata poate alege diverse metode, in conformitate cu continutul ideilor sale. El poate celebra anumite rituri magice, poate face un pelerinaj, poate aseza o lumanare ca ofranda in fata imaginii sfantului sau protector, sau poate intrebuinta fertilizator mai mult si mai bun. Dar, indiferent ce face, este intotdeauna vorba de o actiune, i.e., de utilizarea de mijloace pentru atingerea anumitor scopuri. Magia este, intr-un sens mai larg, o varietate a tehnologiei. Exorcismul este o actiune deliberata, care urmareste un tel, bazata pe o viziune asupra lumii pe care majoritatea contemporanilor nostri o resping drept superstitioasa si, de aceea, inadecvata. Dar conceptul de actiune nu implica faptul ca actiunea este ghidata de o teorie corecta si de o tehnologie care garanteaza succesul sau ca ea isi atinge scopul. El implica numai ca cel ce efectueaza actiunea crede ca mijloacele intrebuintate vor produce efectul dorit. [p.38]

Nici un fel de fapte furnizate de etnologie sau de istorie nu contrazic asertiunea ca structura logica a mintii este uniforma pentru toti oamenii, de toate rasele, pentru toate epocile si in toate tarile. [8]

3. Structurile a priori si realitatea

Rationamentele aprioriste sunt pur conceptuale si deductive. Ele nu pot genera decat tautologii si judecati analitice. Toate implicatiile sunt derivate logic din premise si erau dintru inceput continute in ele. In consecinta, afirma o obiectie foarte populara, ele nu pot adauga nimic la cunoasterea noastra.

Toate teoremele geometrice sunt dintru inceput implicate in axiome. Conceptul de triunghi dreptunghic implica deja teorema lui Pitagora. Aceasta teorema este o tautologie, iar deductia sa ne furnizeaza o judecata analitica. Cu toate acestea, nimeni n-ar sustine ca geometria in general si teorema lui Pitagora in particular nu ne largesc sfera cunoasterii. Cunoasterea dobandita prin rationamente pur deductive este si ea creatoare si ne deschide drumul gandirii catre sfere inaccesibile in prealabil. Sarcina semnificativa a gandirii aprioriste este, pe de o parte, de a aduce la lumina tot ce se afla implicat in categorii, concepte si premise si, pe de alta parte, de a ne arata ce nu implica ele. Vocatia sa este de a face manifest si evident ceea ce in prealabil era ascuns si necunoscut. [9]

In conceptul de bani sunt deja implicate toate teoremele teoriei monetare. Teoria cantitativa nu adauga cunoasterii noastre nimic care nu este potential continut in conceptul de bani. Ea transforma, dezvolta si desfasoara; ea nu analizeaza si este, de aceea, tautologica, ca si teorema lui Pitagora in raport cu conceptul de triunghi dreptunghic. Cu toate acestea, nimeni nu ar nega valoarea cognitiva a teoriei cantitative. Ea ramane necunoscuta unei minti care nu a fost luminata de gandirea economica. O lunga serie de incercari nereusite de a solutiona problemele la care ne referim arata ca nu a fost in nici un caz usor sa se atinga stadiul de cunoastere actual.

Faptul ca nu ne furnizeaza o cunoastere deplina a realitatii nu este o deficienta a sistemului stiintific aprioristic. Conceptele si teoremele sale sunt instrumente mentale care deschid calea unei cuprinderi complete a realitatii; desigur, ele nu constituie deja, in sine, totalitatea cunoasterii factuale despre toate lucrurile. Teoria si comprehensiunea [p.39] realitatii vii si schimbatoare nu se opun una alteia. Fara teorie, i.e., fara stiinta apriorista generala a actiunii umane, nu poate exista comprehensiune a realitatii actiunii umane.

Raportul dintre ratiune si experienta este de multa vreme una din problemele filozofice fundamentale. Ca si pe toate celelalte probleme legate de critica cunoasterii, filozofii l-au abordat numai din perspectiva stiintelor naturale. Ei au ignorat stiintele actiunii umane. Contributiile lor sunt inutile pentru praxeologie.

Se obisnuieste ca pentru analiza problemelor epistemologice ale teoriei economice sa se adopte una din solutiile sugerate pentru stiintele naturale. Unii autori recomanda conventionalismul lui Poincaré. [10] Ei considera premisele rationamentelor economice ca fiind o chestiune de lingvistica si de conventie axiomatica. Altii prefera sa adopte ideile avansate de Einstein. Einstein pune intrebarea: "Cum este cu putinta ca matematica, un produs al ratiunii umane care nu depinde de nici un fel de experienta, sa fie atat de desavarsit adecvata obiectelor realitatii? Este oare gandirea umana capabila sa descopere, fara sprijinul experientei, prin rationament pur, insusirile lucrurilor reale?" Iar raspunsul sau este: "In masura in care teoremele de matematica se refera la realitate, ele nu sunt sigure, iar in masura in care sunt sigure, nu se refera la realitate."

Insa stiintele actiunii umane difera radical de stiintele naturale. Toti autorii care sa grabesc sa construiasca un sistem epistemologic al stiintelor actiunii umane dupa modelul stiintelor naturale comit o eroare lamentabila.

Adevaratul obiect al praxeologiei, actiunea umana, izvoraste din aceeasi sursa ca si gandirea umana. Actiunea si ratiunea sunt congenerice si omogene; ele pot chiar fi considerate doua aspecte ale aceluiasi lucru. Faptul ca ratiunea are puterea de a clarifica trasaturile esentiale ale actiunii prin pura deductie argumentativa este o consecinta a faptului ca actiunea este un produs al ratiunii. Teoremele obtinute prin rationamente praxeologice corecte nu sunt doar perfect sigure si incontestabile, asemenea teoremelor corecte de matematica ci mai mult, ele se refera cu intreaga rigiditate a sigurantei si incontestabilitatii lor apodictice la realitatea actiunii, asa cum se manifesta aceasta in viata si in istorie. Praxeologia furnizeaza cunostinte exacte si precise despre lucruri reale.

Punctul de pornire al praxeologiei nu este o selectie de axiome si o decizie referitoare la metodele de procedura, ci o reflectie privitoare la esenta actiunii. Nu exista nici o actiune in care categoriile praxeologice [p.40] sa nu se manifeste deplin si perfect. Nu exista nici un mod de actiune imaginabil in care mijloacele si scopurile, sau costurile si veniturile, sa nu poata fi clar distinse si precis separate. Nu exista nimic care sa corespunda numai aproximativ sau incomplet categoriei economice de schimb. Exista numai schimb sau nonschimb; iar cu privire la orice schimb, toate teoremele generale referitoare la schimburi sunt valide, in intreaga lor rigiditate si cu toate implicatiile lor. Nu exista tranzitii de la schimb la nonschimb, sau de la schimb direct la schimb indirect. Nici o experienta efectuata vreodata nu poate contrazice aceste afirmatii.

O asemenea experienta ar fi imposibila in primul rand datorita motivului ca toate experientele privitoare la actiunea umana sunt conditionate de categoriile praxeologice si devin posibile numai prin aplicarea lor. Daca nu am fi inzestrati in mintea noastra cu schemele furnizate de rationamentul praxeologic, n-am fi nici odata in masura sa discernem sau sa analizam vreo actiune. Am percepe miscari, dar n-am percepe nici cumparare nici vanzare, nici preturi, nici rate salariale, rate ale dobanzii, s.a.m.d. Numai datorita utilizarii schemei praxeologice suntem in masura sa experimentam ceva referitor la un act de cumparare si vanzare, dar lucrul acesta nu depinde de faptul ca simturile noastre percep concomitent sau nu vreo miscare a oamenilor si elementelor nonumane din lumea externa. Fara ajutorul cunoasterii praxeologice n-am invata niciodata nimic despre mediile de efectuare a schimburilor. Daca am aborda monezile fara o astfel de cunoastere prealabila, atunci n-am vedea in ele decat placute rotunde de metal si nimic mai mult. O experienta privitoare la bani presupune existenta unei familiaritati cu categoria praxeologica mijloc de schimb.

Experienta privitoare la actiunea umana difera de cea privitoare la fenomenele naturale prin aceea ca necesita si presupune cunoastere praxeologica. Acesta este motivul pentru care metodele stiintelor naturale sunt inadecvate pentru studiul praxeologiei, teoriei economice si istoriei.

Afirmand caracterul aprioric al praxeologiei nu stabilim un plan de dezvoltare al unei viitoare stiinte, diferite de stiintele traditionale ale actiunii umane. Nu sustinem ca stiinta teoretica a actiunii umane ar trebui sa fie apriorista, ci ca ea este si a fost intotdeauna astfel. Orice tentativa de a reflecta la problemele legate de actiunea umana este inevitabil legata de gandirea apriorista. In aceasta privinta nu este nici o diferenta daca persoanele care discuta o problema sunt teoreticieni care urmaresc numai dobandirea unei cunoasteri pure, sau oameni de stat, politicieni si cetateni obisnuiti dornici sa inteleaga schimbarile care survin si sa inteleaga ce fel de politici publice sau masuri private le-ar sluji mai bine propriile lor interese. Oamenii pot fi in dezacord cu privire la [p.41] semnificatia oricarei experiente concrete, insa dezbaterile dintre ei se indeparteaza inevitabil de particularitatile accidentale si locale ale evenimentelor avute in vedere, transformandu-se in analize ale principiilor fundamentale, care abandoneaza imperceptibil orice referire la chestiunile factuale care au provocat discutiile. Istoria stiintelor naturale reprezinta o lista a teoriilor si ipotezelor abandonate deoarece au fost infirmate de experienta. Sa ne reamintim de pilda erorile mecanicii mai vechi, infirmate de Galilei, sau soarta teoriei flogistonului. Nici un astfel de caz n-a fost inregistrat de istoria gandirii economice. Campionii unor teorii logic incompatibile revendica aceleasi evenimente drept dovezi ca punctul lor de vedere a fost confirmat de experienta. Adevarul este ca experienta unui fenomen complex - si nu exista nici un altfel de experiente in domeniul actiunii umane - poate fi intotdeauna interpretata pe baza unor teorii antitetice diferite. Daca interpretarea este considerata satisfacatoare sau nesatisfacatoare depinde de valoarea teoriilor in chestiune, apreciata in prealabil pe baza de rationamente aprioriste. [13]

Istoria nu ne poate invata nici o regula, principiu sau lege generale. Nu exista nici un mijloc de a extrage dintr-o experienta istorica a posteriori vreo teorie sau teorema privind conduita si politicile umane. Datele istorice n-ar fi decat o acumulare stangace de fapte lipsite de legatura, un munte de confuzie, daca n-ar putea fi clarificate, aranjate si interpretate de o cunoastere praxeologica sistematica.