PRINCIPIUL REFLECTARII SI MODELARII - natura psihicului in lumina principiului reflectarii si modelarii informationale

PRINCIPIUL REFLECTARII SI MODELARII

1. Problema naturii psihicului in istoria cunoasterii
Una din intrebarile fundamentale la care psihologia trebuie sa ofere un raspuns este: "care este natura si statutul ontologic, existential al psihicului, in general, al constiintei umane, in special?"
Aceasta intrebare a fost pusa cu mult inainte ca psihologia sa se fi desprins de filosofie. Raspunsurile date au purtat amprenta orientarii filosofice careia ii apartineau diferitii ganditori, grupandu-se in doua categorii: raspunsuri de esenta idealist-spiritualista si raspunsuri de esenta materialista.
Cele dintai considerau ca psihicul este de natura spirituala pura, extramateriala, supranaturala; cele din urma considerau ca psihicul este "entitate" naturala, circumscrisa notiunii de materie, fiind formulate doua tipuri de definitii: substantialiste (psihicul este o realitate substantiala - "o grupare de atomi", "un fluid-flogiston", "un gaz"-eter, "o secretie") si energetiste (psihicul = o forma de energie magnetica etc.).
Opozitia dintre interpretarea idealista si interpretarea materialista a naturii psihicului s-a mentinut si dupa ce psihologia s-a separat de filozofie. Interpretarea idealista a fost continuata si sustinuta in cadrul unor sisteme filosofice si al teologiei, interpretarea materialista a fost adaptata si promovata in cadrul cunoasterii stiintifice. Asadar, psihologia stiintifica va merge pe linia unei interpretari materialiste. Dar raspunsurile de genul celor mentionate mai sus, avand un caracter reductionist, nu releva specificul calitativ al psihicului.

2. Natura psihicului in lumina principiului reflectarii si modelarii informationale.
Limitele raspunsurilor de tip substantialist si energetist sunt depasite prin adoptarea principiului reflectarii si modelarii informationale. Acest principiu ne ofera doua concepte de referinta pentru intelegerea statutului ontologic, al psihicului, si anume: conceptul de reflectare si conceptul de informatie.
Ambele concepte definesc natura psihicului prin raportare la obiectele si fenomenele externe.
In lumina conceptului "reflectare", psihicul este definit ca forma specifica superioara la reflectare. Reflectarea este o proprietate a intregii materii si ea se releva in cadrul interactiunii dintre doua obiecte: obiectul care exercita actiunea si care ia numele de reflectat (Ra) si obiectul care inregistreaza actiunea si o "reproduce" intr-o forma specifica naturii lui substantial calitative si care primeste denumirea de reflectant (Re): Ra Re.
Dupa modul in care se inregistreaza si se reproduce de catre reflectant actiunea exercitata asupra lui din afara, se delimiteaza mai multe forme de reflectare, si anume: reflectarea mecanica, in care "reproducerea" reflectantului se realizeaza prin modificari substantiale de structura (exemplu, urmele pe care le lasam pe nisip sau pe zapada); reflectare fizica, mediata de interactiunea cu suprafete lucitoare (exemplu, reflectarea in oglinda); reflectare biologica, mediata de schimburile metabolice; reflectare neurofiziologica, realizata sub forma dinamicii proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia); in fine, reflectarea psihica, realizata in forma imaginilor. Rezulta, deci, ca psihicul exista ca forma specifica de reflectare subiectiva si ideala a realitatii externe, elementul sau constitutiv esential fiind imaginea. Intre imagine si obiect se stabileste o relatie de similitudine (asemanare), analoga cu relatia dintre fotografie si obiect. Atributul subiectiv semnifica doua lucruri: primul - ca orice proces psihic se realizeaza in interiorul unui subiect individual concret; al doilea - ca orice proces psihic are un caracter activ si selectiv, fiind conditionat de starile de motivatie si de scopurile subiectului. Atributul ideal semnifica non-substantialitatea psihicului, ireductibilitatea lui calitativa la structura celulara a creierului si la fenomenele biofizice, biochimice si fiziologice care au loc la nivelul lui.
Conceptul de informatie a fost introdus in circuitul stiintific de catre cibernetica generala. Cibernetica (cf. N. Wiener, 1948) considera informatia ca a treia dimensiune a universului, alaturi de substanta si energie. Si intr-o prima definitie, N. Wiener sublinia ca "informatia este informatie, ea nu este nici substanta, nici energie". Ea este lipsita de proprietati sensibile, nemijlocit observabile si perceptibile, existenta ei putand fi probata in mod indirect, dupa efectele pe care le produce asupra starii sistemului. Si aceste efecte nu pot sa fie decat pozitive. De aici, a doua definitie a informatiei: "informatia este masura gradului de organizare si progres la nivelul sistemelor reale", ea actionand pretutindeni si intotdeauna ca factor de reglare (autoreglare) si optimizare.
Psihicul intruneste toate aceste atribute ale informatiei:
a) este lipsit de proprietati nemijlocit observabile si perceptibile;
b) prezenta lui poate fi probata indirect, dupa eficienta comportamentelor; c) se manifesta si actioneaza ca factor de reglare/autoreglare, fiind o forma superioara de adaptare si de relationare cu mediul.
Asadar, cel mai adecvat raspuns la intrebarea "care este natura si statutul ontologic al psihicului?", trebuie sa fie urmatorul: "psihicul este modalitatea specifica de realizare si existenta a informatiei la nivelul sistemului nervos, al creierului; psihicul este un model informational intern al lumii externe".
Ca model informational al lumii externe psihicul indeplineste doua functii: functia de designare-reprezentare si functia de evaluare-interpretare. Prima functie consta in discriminarea, identificarea si intelegerea/explicarea obiectelor si fenomenelor in determinatiile (proprietati, relatii) reale, asa cum exista independent de starile de motivatie si de scopurile subiectului; cea de-a doua functie consta in punerea obiectelor si fenomenelor externe in relatie cu starile de motivatie si scopurile subiectului, conferindu-le astfel semnificatie valorica (axiologica).
Suportul fizic al informatiei obiectuale externe este semnalul - electromagnetic (lumina), acustic (sunetul), mecanic (atingerea, apasarea, lovirea etc.), chimic (moleculele odorante, moleculele sigide); suportul informatiei psihice, in plan intern poate fi topografic - spatial (configuratia spatiala a activarilor neuronale), biofizic (undele bioelectrice cerebrale) sau biochimic (combinatii ale moleculelor aminoacizilor - ADN, ARN).
Modelele informationale interne (psihice) sunt de doua tipuri: izomorfice si homomorfice. Modelul izomorfic reda obiectul in individualitatea lui specifica prevenind confundarea lui cu altele asemanatoare; modelul homomorfic reda clasa sau categoria, evidentiind in prim plan comunul, generalul.

1. Intrebari de autoevaluare

1. Care sunt cele doua tipuri mari de raspunsuri la intrebarea privind natura si statutul ontologic al psihicului?
2. De ce nu pot fi acceptate definitiile substantialiste si energetiste?
3. Ce intelegem prin reflectare?
4. Cum definim psihicul pe baza conceptului de reflectare?
5. Ce este informatia?
6. De ce este mai adecvata definirea psihicului pe baza notiunii de informatie, decat definirea lui pe baza notiunii de reflectare?
7. Ce este un model informational izomorfic?
8. Ce este un model informational homomorfic?

R a s p u n s u r i:

1. Raspunsuri de factura materialista si raspunsuri de factura idealist-spiritualista.
2. Pentru ca nu surprind specificul si identitatea calitativa a psihicului.
3. Proprietatea unui corp de a inregistra si reproduce intr-o forma specifica naturii sale substantial-calitative, prezenta si actiunea unui alt corp.
4. Reflectare subiectiva si ideala, sub forma imaginilor, a obiectelor si fenomenelor externe;
5. Masura gradului de organizare; factor de reglare si progres.
6. Pentru ca surprinde mai bine atributul de ideal si rolul functional al psihicului in relationarea cu mediul si in comanda-reglarea comportamentelor adaptative.
7. O redare si reprezentare a obiectului ca entitate individuala specifica.
8. O redare si reprezentare a comunului si generalului.

constituirea defectualitatii sau deteriorarii grave.

Boala psihica trebuie considerata ca interesand intreaga fiinta

umana in compexitatea ei biologica, psihologica, axiologica si sociala.

Apare deci evident, ca analiza normalitatii psihice, a psihismului vazut

cu un "multiplex", sa implice nu numai corelatii biologice, ci si

sociale, culturale, epistemologice si dinamice.

3. Despre conceptul de adaptare

Prezenta la orice forma de psihism, adaptarea este implicata in toate

tipurile de reactii intalnite la om, dupa cum poate fi identificata chiar si in

secventele constitutive ale unor subsisteme psihice ale personalitatii. In

acest sens, este cazul sa consemnam opinia marelui psiholog J. Piaget,

pentru care legile fundamentale dupa care functioneaza psihicul uman

sunt asimilarea si acomodarea, ambele cu evidente implicatii adaptative.

Pentru J.Piaget adaptarea este "un echilibru intre asimilare si acomodare,

cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor dintre subiect si obiecte".

Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi

folosit la reducerea stresorilor si stresului asociat unei boli. Intr-o

scurta perioada de timp, conceptul va fi folosit ca un important

determinant al sanatatii si bolii comunitatilor umane si profesionale si,

de asemenea, se va vorbi despre managementul stresului si reducerea

stresului prin adaptare eficienta.

In 1937, Selye H. introduce termenul de sindrom de adaptare in

patologia generala, definindu-l ca un ansamblu de reactii prin care

organismul raspunde la o actiune agresiva - stres.

Pornind de la acest concept, organismul uman se afla intr-o

relatie simultana si reciproca cu mediul exterior. Adaptarea, rezultanta

acestei relatii, depinde de fiecare dintre cei doi factori participanti,

fiecare devenind un determinant si un produs al relatiei. Comportamentul

uman este un proces de adaptare dezvoltat, mentinut si

schimbat de aceste relatii simultane si reciproce