Principiul individualismului metodologic

Praxeologia se ocupa cu actiunile oamenilor luati in mod individual. Numai pe parcursul cercetarilor sale ulterioare se ia cunostinta de cooperarea umana, iar actiunea sociala este tratata ca un caz special al categoriei mai universale a actiunii umane ca atare.

Acest individualism metodologic a fost atacat vehement de diferite scoli metafizice si discreditat sub acuza ca reprezinta o eroare nominalista. Notiunea de individ, spun criticii, este o abstractie sterila. Omul real este in mod necesar intotdeauna membru al unui intreg social. Este chiar imposibil sa ne imaginam existenta unui om separat de restul omenirii si nelegat de societate. Omul ca om este produsul unei evolutii sociale. Insusirea sa cea mai eminenta, ratiunea, nu putea sa apara decat in cadrul mutualismului social. Nu exista nici un mod de gandire care sa nu depinda de conceptele si notiunile unui [p.42] limbaj. Dar vorbirea este evident un fenomen social. Omul a fost intotdeauna membrul unui colectiv. Cum intregul isi precede partile sau componentele, atat logic cat si temporal, studiul individului este posterior celui al societatii. Singura metoda adecvata de analiza stiintifica a problemelor umane este cea a universalismului si cea a colectivismului.

Totusi, controversa cu privire la precedenta logica a intregului sau a partilor sale este sterila din punct de vedere logic. Notiunile de intreg si de parti ale acestuia sunt corelative. Ambele sunt, in calitate de concepte logice, atemporale.

Nu mai putin inadecvata din perspectiva problemei de care ne ocupam este trimiterea la antagonismul dintre realism si nominalism, ambii termeni fiind intelesi in sensul in care le-a fost atribuit de scolastica medievala. Este incontestabil ca in sfera actiunii umane entitatile sociale au existenta reala. Nimeni nu se incumeta sa nege ca natiunile, statele, municipalitatile, partidele sau comunitatile religioase sunt chestiuni reale, care determina cursul evenimentelor umane. Departe de a contesta semnificatia unor astfel de intreguri colective, individualismul metodologic considera ca una dintre principalele sale sarcini este de a le analiza devenirea si disparitia, modificarile structurale si modul de functionare. Si pentru a rezolva aceasta problema in mod satisfacator el alege singura metoda potrivita.

In primul rand, trebuie sa realizam ca toate actiunile sunt intreprinse de indivizi. Un colectiv actioneaza intotdeauna prin intermediul unuia sau mai multor indivizi, ale caror actiuni se raporteaza la colectiv ca la o sursa secundara. Semnificatia pe care o atribuie actiunii indivizii care actioneaza - si toti cei care sunt afectati de actiunile lor - este cea care-i determina caracterul. Semnificatia este cea care defineste o actiune ca fiind actiunea unui individ si pe o alta ca fiind actiunea unui stat, sau a municipalitatii. Calaul si nu statul este cel care-l executa pe criminal. Semnificatia atribuita faptelor de catre cei implicati este cea care ne permite sa discernem intre actiunile calaului si actiunile statului. Un grup de oameni inarmati ocupa o pozitie. Semnificatia actiunii lor pentru cei implicati este cea care ne permite sa imputam aceasta ocupare nu ofiterilor si soldatilor aflati la fata locului, ci natiunilor. Daca cercetam semnificatia diverselor actiuni intreprinse de indivizi, trebuie inevitabil sa aflam totul despre actiunile intregurilor colective. Intr-adevar, un colectiv social nu poseda nici un fel de rezistenta sau de realitate dincolo de actiunile membrilor sai individuali. Viata unui colectiv este traita prin actiunile indivizilor care alcatuiesc corpul sau. Nu este de conceput nici un colectiv social care sa nu se manifeste in actiunile unor indivizi. Realitatea unui intreg social consta in orientarea si declansarea de catre el a anumitor actiuni specifice, intreprinse de indivizi. Astfel, calea de cunoastere a intregurilor colective trece prin analiza actiunilor individuale. [p.43]

Ca fiinta ganditoare si activa, cand omul isi depaseste existenta preumana el este deja o fiinta sociala. Evolutia ratiunii, a limbajului si a cooperarii sunt rezultatul aceluiasi proces; ele s-au aflat intr-o relatie inseparabila si necesara de interdependenta mutuala. Dar procesul acesta s-a desfasurat inlauntrul indivizilor. El a constat din schimbari survenite in comportamentul lor. In afara indivizilor nu exista nici o alta substanta in care el sa se fi produs. Nu exista nici un substrat al societatii, altul decat actiunile indivizilor.

Faptul ca exista natiuni, state si biserici, ca exista cooperare sociala in cadrul diviziunii muncii, devine manifest numai in actiunile unor indivizi. Nimeni nu a perceput vreodata o actiune fara sa-i perceapa pe membrii sai. In sensul acesta putem spune ca un colectiv social ia fiinta prin intermediul actiunilor unor indivizi. Aceasta nu inseamna ca individul il precede temporal, ci numai ca actiuni specifice ale indivizilor constituie colectivul.

Nu este necesar sa dezbatem daca un colectiv este suma rezultata din adunarea elementelor sale, sau, mai mult, daca el este o fiinta sui generis, sau daca este ori nu rezonabil sa vorbim despre vointa, planurile si actiunile sale si sa-i atribuim un "suflet" distinct. Asemenea pedanterii sunt sterile. Un intreg colectiv reprezinta un aspect particular al actiunilor diverselor persoane particulare si este, ca atare, un lucru real, care determina cursul evenimentelor.

Este o iluzie sa ne inchipuim ca avem posibilitatea sa vizualizam intregurile colective. Ele nu sunt niciodata vizibile; cunoasterea lor este intotdeauna rezultatul intelegerii semnificatiei pe care o atribuie actelor lor oamenii care actioneaza. Putem vedea o multime, i.e., o multitudine de persoane. Daca aceasta multime este o simpla adunare sau o masa (in acceptiunea in care acest termen este utilizat in psihologia contemporana) sau un corp organizat, sau orice alt fel de entitate sociala, este o intrebare la care nu putem raspunde decat intelegand semnificatia pe care acesti oameni insisi o dau prezentei lor acolo. Iar aceasta semnificatie este intotdeauna semnificatia acordata de persoane individuale. Ceea ce ne face sa recunoastem entitatile sociale nu sunt simturile, ci intelegerea noastra, un proces mental.

Mai mult, nu exista nici un dubiu asupra faptului ca fiecare fiinta umana repeta, in cursul evolutiei sale personale, nu doar metamorfoza fiziologica care transforma o simpla celula intr-un organism de mamifer extrem de dezvoltat, ci, in aceeasi masura, si metamorfoza spirituala care transforma o existenta pur vegetativa si animala intr-un intelect inzestrat cu ratiune. Aceasta transformare nu se sfarseste odata cu viata prenatala a embrionului, ci doar mai tarziu, cand nou nascutul se trezeste, pas cu pas, la starea de constienta umana. Astfel, fiecare om, in tineretea sa timpurie, porneste din adancurile intunericului pentru a trece prin diversele stadii ale structurii logice a mintii.

Exista apoi cazul animalelor. Suntem pe deplin constienti de prapastia de netrecut care separa gandirea noastra de procesele reactive ale mintii si ale nervilor acestora. Dar, in acelasi timp, ghicim ca anumite forte se lupta cu disperare in ele pentru a inainta catre lumina intelegerii. Ele sunt ca niste prizonieri, dornici sa scape de blestemul intunericului etern si al automatismelor fara iesire. Le impartasim sentimentele, deoarece suntem noi insine intr-o pozitie similara: de a forta in van limitele aparatului nostru intelectual, ravnind zadarnic la cunoasterea perfecta.

Dar problema elementelor a priori este de alta natura. Ea nu are legatura cu problema felului cum au aparut constiinta si ratiunea. Ea se refera la caracterul esential si necesar al structurii logice a mintii umane.

Relatiile logice fundamentale nu se preteaza la a fi dovedite sau infirmate. Orice tentativa de a le demonstra trebuie sa le presupuna validitatea. Ar fi imposibil sa le explicam unei fiinte care nu le-ar poseda si ea in mod independent. Eforturile de a le defini conform regulilor dupa care se formuleaza definitii sunt sortite esecului. Ele sunt propozitii primare, antecedente oricarei definitii nominale sau reale. Sunt categorii ultime si neanalizabile. Mintea umana este absolut incapabila sa imagineze categorii logice incompatibile cu ele. Indiferent cum le-ar aparea ele unor fiinte supraumane, pentru om ele sunt inevitabile si absolut necesare. Ele sunt conditia preliminara indispensabila a perceptiei, a aperceptiei si a experientei.

De asemenea, ele sunt conditia prealabila la fel de indispensabila a memoriei. Exista o tendinta, in stiintele naturale, de a descrie memoria ca pe un caz particular al unui fenomen mai general. Fiecare organism viu pastreaza efectele stimulilor la care a fost supus mai devreme, iar configuratia prezenta a materiei anorganice [p.35] este modelata de efectele tuturor influentelor carora le-a fost expusa in trecut. Configuratia actuala a universului este un produs al trecutului sau. De aceea putem spune, intr-un sens metaforic nu foarte precis, ca structura geologica a globului terestru pastreaza memoria tuturor modificarilor cosmice din trecut si ca trupul omului este sedimentarea destinelor si vicisitudinilor inaintasilor sai si ale sale proprii. Dar memoria este ceva in intregime diferit de unitatea structurala si continuitatea evolutiei cosmice. Este un fenomen de constiinta, fiind conditionat ca atare de structurile logice a priori. Psihologii s-au aratat intrigati de faptul ca omul nu-si aminteste nimic din vremea existentei sale ca embrion si ca nou nascut. Freud a incercat sa explice absenta amintirilor ca pe o consecinta a suprimarii aducerilor aminte nedorite. Adevarul este ca nu este nimic de memorat din stadiile inconstiente. Automatismele animale si reactiile inconstiente la stimuli fiziologici nu constituie material de memorare, nici pentru embrioni si nou nascuti, nici pentru adulti. Numai starile constiente pot fi rememorate.

Mintea umana nu este o tabula rasa, pe care evenimentele exterioare sa-si scrie propria lor istorie. Ea este echipata cu o serie de instrumente pentru cunoasterea realitatii. Omul a dobandit aceste instrumente, i.e., structura logica a mintii, in cursul evolutiei sale de la amiba pana in stadiul actual. Dar aceste instrumente sunt anterioare logic oricarei experiente.

Omul nu este doar un animal in intregime supus stimulilor care-i determina inevitabil cursul vietii. El este si o fiinta care actioneaza. Iar categoria de actiune precede logic orice act concret.

Faptul ca omul nu are puterea creatoare de a-si imagina categorii incompatibile cu relatiile logice fundamentale si cu principiile cauzalitatii si al teleologiei ne constrange sa adoptam ceea ce s-ar putea numi un apriorism metodologic.

Fiecare om, in viata sa cotidiana, este in mod repetat martorul imutabilitatii si universabilitatii categoriilor gandirii si ale actiunii. Cel ce se adreseaza semenilor sai, dorind sa-i informeze si sa-i convinga, punand intrebari si raspunzand la intrebarile altor oameni, nu poate proceda astfel decat facand apel la ceva ce au in comun toti oamenii - anume, la structura logica a gandirii umane. Ideea ca A ar putea fi in acelasi timp non-A, sau ca a prefera pe A lui B ar putea insemna in acelasi timp a prefera pe B lui A este, pur si simplu, de neconceput si absurda pentru mintea umana. Noi nu avem posibilitatea de a intelege vreo forma de gandire prelogica sau metalogica. Noi nu putem concepe o lume fara cauzalitate si teleologie.

Pentru om nu conteaza daca dincolo de sfera accesibila [p.36] mintii umane exista alte sfere, in care se gaseste ceva categoric diferit de toata gandirea si actiunea umana. Nici un fel de cunoastere din aceste sfere nu patrunde in mintea umana. Este inutil sa ne intrebam daca lucrurile in sine sunt diferite de ceea ce ne par noua a fi, si daca exista lumi pe care nu le putem ghici si idei pe care nu le putem intelege. Acestea sunt probleme care depasesc domeniul cunoasterii umane. Cunoasterea umana este conditionata de structura mintii umane. Daca ea alege actiunea umana drept obiect al cercetarilor sale, atunci nu poate fi vorba decat despre studiul categoriilor actiunii, care sunt proprii mintii umane si sunt proiectiile acesteia asupra lumii externe a devenirii si a schimbarii. Toate teoremele praxeologiei se refera exclusiv la aceste categorii ale actiunii si sunt valide exclusiv in sfera lor de aplicabilitate. Ele nu pretind sa furnizeze nici un fel de informatii despre lumi si relatii nicaieri visate si inimaginabile.

Astfel, praxeologia este umana intr-un dublu sens. Este umana deoarece ea sustine ca teoremele sale, in cadrul sferei precis delimitate de presupozitiile lor subiacente, sunt universal valide pentru orice actiune umana. De asemenea, ea este umana deoarece se preocupa exclusiv de actiunea umana si nu aspira sa cunoasca nimic despre actiunea nonumana - fie aceasta subumana sau supraumana.

Pretinsa eterogenitate logica a omului primitiv

O eroare general raspandita este de a crede ca scrierile lui Lucien Lévy-Bruhl sprijina doctrina dupa care structura logica a mintii omului primitiv era si este categoric diferita de cea a omului civilizat. Dimpotriva, ceea ce ne comunica Lévy-Bruhl privitor la functiile mentale ale omului primitiv, pe baza unui st

Cei care doresc sa inceapa studiul actiunii umane pornind de la unitati colective intampina un obstacol insurmontabil prin faptul ca acelasi individ poate apartine simultan - si, cu exceptia triburilor celor mai primitive, apartine efectiv - unor entitati colective diverse. Problemele ridicate de multiplicitatea unitatilor sociale coexistente si de antagonismele lor mutuale nu pot fi rezolvate decat cu ajutorul individualismului metodologic. [14] [p.44]

Eu si Noi

Ego-ul este unitatea fiintei care actioneaza. El este indiscutabil dat si nu poate fi dizolvat sau ocolit prin nici un fel de rationamente sau artificii.

Noi reprezinta intotdeauna rezultatul unei sumari, care pune laolalta doua sau mai multe Ego-uri. Daca cineva spune Eu, nu mai este necesara nici un fel de investigatie suplimentara pentru a stabili semnificatia spusei sale. Acelasi lucru este valabil pentru Tu si, presupunand ca persoana in cauza este indicata cu precizie, pentru El. Dar, cand un om spune Noi, sunt necesare informatii suplimentare pentru a preciza cine sunt Ego-urile cuprinse in acest Noi. Cei care spun Noi sunt intotdeauna persoane individuale; chiar daca o spun in cor, inca este vorba despre vorbirea unor anume persoane individuale.

Numitul Noi nu poate actiona altminteri decat prin actiunile fiecaruia dintre ei, pe cont propriu. Este posibil fie ca ei sa actioneze toti laolalta in deplin acord, fie ca unul dintre ei sa actioneze pentru toti. In cazul al doilea, cooperarea celorlalti consta in crearea situatiei care face actiunea unui om folositoare si pentru ei. Numai in sensul acesta actioneaza reprezentantul unei entitati sociale pentru un intreg; membrii individuali ai corpului colectiv fie fac astfel incat actiunea unui singur om sa-i priveasca si pe ei, fie accepta acest lucru.

Stradaniile psihologiei de a dizolva Ego-ul si de a-l demasca, sub cuvant ca este o iluzie, sunt sortite esecului. Ego-ul praxeologic este dincolo de orice indoiala. Indiferent ce a fost un om si ce va deveni el mai tarziu, in actul efectiv al alegerii si al actiunii el este un Ego.

Este necesar sa distingem intre pluralis logicus (si pluralis majesticus destinat exclusiv intrebuintarilor ceremoniale) si pluralis gloriosus. Daca un canadian care n-a incercat niciodata sa patineze spune "Noi suntem cei mai buni jucatori de hochei din lume, sau daca un taranoi italian afirma cu mandrie "Noi suntem cei mai de seama pictori din lume", ei nu induc pe nimeni in eroare. Dar, cu privire la chestiunile politice si economice, sus-pomenitul pluralis gloriosus se transforma in pluralis imperialis si, ca atare, joaca un rol semnificativ in netezirea caii spre acceptarea doctrinelor care determina politicile economice internationale.