Personalitatea - definitie

Personalitatea - definitie

Personalitatea este totalitatea modelelor de comportament, organizate intr-un sistem unic, ale unui individ, care se modeleaza in urma interactiunii cu mediul social in care acesta traieste.

Un rol important il au insa si preconditionarile genetice cu care acesta se naste. Insa zestrea aceasta biologica reprezinta doar materia bruta, care va fi prelucrata, si care va da nastere, in functie de anumiti factori, unei personalitati unice.

Dezvoltarea psihica este legata in mod indiscutabil de " materialul de constructie" oferit de mediu, conceput drept cadru in care se naste, traieste si se dezvolta personalitatea. " Continuturile de mediu i se ofera copilului in anumite cadre sau contexte - grupurile sociale carora li se integreaza simultan sau succesiv, copilul isi constituie tot atatea medii dispuse ierarhic, de la micromediile cu sfera restransa la medii cu o arie din ce in ce mai larga." (P. Golu, 2001).

Un alt factor important in modelarea personalitatii il reprezinta cultura, care genereaza anumite influente in procesul de socializare al copilului. Formarea personalitatii consta de fapt in interiorizarea elementelor specifice culturii. La majoritatea membrilor unei culturi se remarca anumite trasaturi de personalitate comune. Daca intre personalitatea individuala si cea a culturii nu se remarca diferentieri mari se poate spune ca persoana este integrata in cultura. Daca apar diferente mari se considera ca acea persoana este devianta in raport cu cultura societatii.

Determinanta in dezvoltarea armonioasa a copilului este nu orice educatie, ci educatia corect construita. "Daca educatia este gresit conceputa si practicata, atunci, in virtutea fortei persuasive pe care o are, ea se impune ca dominanta intr-o varianta negativa, destructurata, primind mai devreme sau mai tarziu <replica> personalitatii copilului, care, simtindu-se frustrata in spirala devenirii ei, incearca sa se sustraga de sub tutela unei asemenea educatii si sa isi caute singura factorii dezvoltarii " (P. Golu, 2001)

O alta influenta este determinata de experienta de viata, care este unica pentru fiecare. Experintele de viata nu se cumuleaza pur si simplu, ci sunt traite si evaluate atat din perspectiva trecutului cat si a normelor si valorilor pe care individul si le-a interiorizat, este deci un proces de integrare activa, in care au loc modificari de atitudini si comportamente si chiar de personalitate. Aceste schimbari sunt foarte utile intrucat ajuta la modificari ale sistemelor de referinta prin achizitionarea de noi experiente sau prin reconditionari ale seturilor normative si valorice.

Cele mai multe teorii despre conceptul de personalitate admit ca individul, pe parcursul existentei sale, trece prin mai multe stadii de dezvoltare. Personalitatea este sinteza elementelor care alcatuiesc comformatia mentala a unui individ dandu-i o fizionomie unica. Aceste elemente sunt particularitati ale constitutiei psiho-fiziologice, componente instinctivo-afective, modul sau de a reactiona la situatii si urmele lasate de experientele traite pe parcursul vietii. Prin personalitate se intelege forta de coeziune a EU-lui, gradul de rezistenta, unitatea si continuitatea structurii sale psihice, care ii permit sa ramana el insusi de-a lungul existentei. Olof Kinberg considera ca personalitatea si mediul formeaza o totalitate functionala, iar atunci cand una dintre cele doua componente se modifica, se schimba si totalitatea functionala..

A. Porot si Th. Kammerer (Virgil Dragomirescu, 1976) stabilesc ca fiind trasaturi fundamentale ale unei personalitati normale urmatoarele : unitatea si identitatea ( un tot coerent organizat si rezistent ), vitalitatea (conditionata de oscilatiile endogene si stimulii exteriori la care raspunde si reactioneaza ), constientizarea ( individul are o reprezentare mentala a tuturor activitatilor sale fiziologice si psihice ) si raporturile cu mediul ambiant (personalitatea opune EU-l lumii exterioare si ii da astfel consistenta si limitele sale). Alterarea izolata sau complexa a acestor elemente realizeaza patologia personalitatii. De aceea este necesara studierea cauzelor si conditiilor care duc la inadaptare si dezorganizare a personalitatii.

Psihiatria clasica imparte in cinci categorii personalitatile :

Personalitatea imatura. Nedezvoltarea personalitatii se intalneste la oligofreni, la care lipsa dezvoltarii unor procese psihice duce la o personalitate de nivel inferior. Caracteristicile acestui tip de personalitate sunt : neadaptarea comportamentului la cerintele sociale, trairile afective difuze, incapacitatea de previziune, sugestibilitate crescuta, reactii de demisie, reactii de opozitie si reactii de compensare ( mitomanie, fuga ). Mediul in care traieste debilul determina in mare parte tulburarile sale de adaptare.

Personalitatea nevrotica are un caracter instabil, intolerant sau contradictoriu, prezinta tendinte de conduite agresive, nehotarare, dificultati in relationarea sociala, are forme obsesivo-fobice si idei delirante.

Personalitatea dizarmonica sau psihopatica reprezinta prototipul comportamentului deviant determinat de inadaptarea la mediul social. Acest tip de personalitate se caracterizeaza prin : comportament antisocial, delictual, spontaneitate in actiuni (dictata de necesitatea satisfacerii imediate a pulsiunilor instinctiv-emotionale si imaturitatea afectiva), tendinte narcofilice, de bravare si de simulare, respingerea si indepartarea sistematica de societate. Din aceasta categorie de personalitate fac parte dezechilibratii, degeneratii, perversii si idiotii morali care nu se pot adapta la o activitate sociala organizata si nu se pot incadra in normele societale.

Personalitatea psihotica se dezvolta treptat si distruge componentele structural-functionale ale vietii psihice. Indivizii cu acest tip de personalitate reprezinta un pericol social, au tendinte distructive si manii, variatii bruste de dispozitie, impulsivitate, stereotipii comportamentale. Din aceasta categorie fac parte maniacalii, melancolicii, schizofrenii si cei care au sindromul Ganser.

Personalitatea dementiala si degradanta. Persoanele din aceasta categorie prezinta modificari somatice si metabolice care determina modificarea personalitatii in sensul scaderii activitatii intelectuale a memoriei, diminuarea interesului si ostilitate. Neadaptarea acestor indivizi se leaga de dorinta lor de a iesi din comun. Acestia prezinta comportamente deviante, agresive, impulsivitate si scaderea capacitatii de discernamant.

Dezvoltarile dizarmonice ale personalitatii nu sunt afectiuni care apar brusc la un moment dat si dispar cu tratament, ci insotesc individul toata viata si se structureaza treptat din copilarie pana la maturitate.

Formarea personalitatii este rezultatul socializarii, a interactiunii dintre factorii personali, de mediu si cei culturali..

Transformarea copilului din fiinta biologica in fiinta sociala este un proces complex care are loc treptat si progresiv si include atat dezvoltarea cognitiva cat si morala. Prin cognitie individul utilizeaza informatia furnizata de mediu si de memoria experientelor anterioare pentru a lua decizii. Procesul de socializare nu este la fel pentru toti indivizii pentru ca intervin diferentieri la nivel cognitiv. Prin dezvoltarea morala sunt interiorizate regulile si asteptarile sociale exterioare. Exista anumite concepte de baza universale (dreptate, egalitate, autoritate si dragoste ), dar comportamentele morale sunt conditionate de trasaturile de personalitate si de cultura societatii in care traieste individul.

Indiferent de abordare, organismul nu poate fi separat de personalitate si nici personalitatea de mediul social in care traieste individul.