ISTORIA INSTRUIRII SI EDUCARI PERSOANELOR CU DEFICIENTE VIZUALE

Mana la orb inlocuieste ochiul

Popoarele superstitioase din vechime atribuiau orbilor facultati profetice. Dar nimenea nu se gandea macar de a usura situatia extrem de apasatoare a vitii orbului, de a salva pe orb pentru sine si pentru societate prin sprijin material, instructiv-educativ si social. In brosura sa Chestiunea orbilor (1916, Bucuresti), dr. Gh. Crainiceanu arata ce putina importanta se dadea pe acele timpuri organului vederii. Moise in cele douasprezece table, chiar da masura sentintei in cazul marilor infractiuni prin dictonul ochi pentru ochi, .. Sunt si exceptii, asa cum este cazul din extremul orient. La 858 s-a suit pe tronul Japoniei un imparat care avea un fiu orb, pe printul Hotoyasu. Deoarece curtenii nu se ocupau de print cum ar fi dorit imparatul, acesta da porunca sa fie adusi la curte 800 de barbati orbi din familii bune pentru a distra pe print; in schimb el le-a impartit  acestora o parte din veniturile sale, care cu timpul acumulandu-se, au fost distribuite la toti orbii din imperiu. O buna parte din orbii din Japonia se ocupau cu masajul si cu lectii de muzica, ocupatii care constituiau un fel de monopol al acestora, aceasta nu printr-un decret ci prin obisnuinta. Ca urmare, la japonezi cuvintele orb si masor au devenit sinonime.

Se pare ca incepand cu cel de-al doilea mileniu al erei crestine atitudinea fata de aceasta categorie de suferinzi a inceput sa se imbunatateasca. In epoca Renasterii au fost create 7 asezaminte pentru orbi, dar dintre ele s-a pastrat numai cel din Paris, Hospital des Quinz- Vingts (15 X 20), care cuprinde 300 persoane oarbe, dintre care unii au familii si conditii de locuit convenabile. Asezamantul a fost fundat la 1260 de catre Ludovic al IX-lea, cel Sfant, adapostind la inceput ostasi sai orbi din prima Cruciada, dar cu timpul devenind accesibil oricarei categorii de orbi. In 1779 s-a transformat in spital general. In secolul XVII au fost create spitalele; Salpêtrière pentru femei, Bicetre pentru barbati si Jyry pentru ambele sexe, spitale care iau printre pacienti si pe cei orbi, ceea ce se facea si la spitalele din provincie.

In atitudinea umanista fata de conditia orbilor un rol insemnat l-a jucat Diderot prin publicarea Lettre sur les aveugles (1749, Londra), pentru care autorul a facut si un an de inchisoare in turnul de la Vincennes.

O grija deosebita a fost acordata orbilor in institutele create special pentru instruirea lor. Primul institut a fost creat la Paris in 1784, Institution royal des jeunes aveugles à Paris sub domnia lui Ludovic al XVIII-lea, devenit curand national la revolutie. Curand se vor infiinta institute la Liverpool (1791), Edinburg (1793), Viena (1804), Berlin (1806), Copenhaga (1807), Amsterdam (1808), Dresda (1809), Breslau (1823), astfel ca pana in 1900 numai Germania avea 34 de institute pentru orbi care cuprindeau 2500 de elevi din cei vreo 3000 educabili, numai cam 500 ramanand neingrijiti.

In Franta, Valentin Haüy (1745-1822), s-a ocupat de studiul limbilor, lucreaza ca functionar la ministerul de externe. Ajunge la ideea de a indrepta soarta orbilor vazand in targuri si locuri publice cum se producea orchestra formata din 10-12 orbi de la Quinz-Vingts, carora li se pusese pe ochi ochelari mari din carton, iar publicul radea de aspectul lor dizgratios si de muzica lor scartaitoare. Tot atunci, oarba din Viena, Maria Terezia de Paradis, se producea triumfand in muzica, fiind admirata si de lumea eleganta a Parisului. Intalnind-o, si Haüy s-a convins si mai mult de educabilitatea orbilor. Haüy vizita des si pe abatele ľ Epée care instruia cu succes pe surdo-muti, incat primea acelasi indemn si in privinta orbilor. O incurajare venea si prin celebra scrisoare a lui Diderot, Lettre sur les aveugles. Haüy aflase si de ostenelile lui Rompazzetto, care inventase unele aparate de scris, pe care de altfel le va folosi si chiar le va modifica la instruirea de mai tarziu a cersetorului orb, Francisc de Lesueur. Francisc de Lesueur, care era in etate de 16 ani, este luat in grija de catre Haüy, platindu-i atat cat ar fi castigat din cersit. Acesta invata atat de repede incat dupa putine luni Haüy a putut sa-l supuna la un examen inaintea unui public intre care si doi ministri; rezultatul a fost atat de satisfacator incat, ajutat de o societate filantropica, i s-a dat posibilitatea de a primi spre instruire 12 elevi; curand numarul acestora s-a dublat si impatrit, ajungand la formarea unei scoli de zi la care curand a adaugat si un internat (1784). Fapta sa nobila a fost relevata in fata Academiei de printul Rochefoucaul. Haüy era mai cu seama interesat de punerea in scena, de publicitatea pentru orchestra elevilor sai orbi pusa sa cante prin orase. Dar asistenta nu se lasa totdeauna inselata de caracterul putin artificial si sarlatanesc al exhibitiilor. Totusi, demonstratiile binefacatorului orbilor nu a fost in toate cazurile golite de grandoare. In 1786, la Versailles, prezinta regelui si familiei regale 24 de elevi din cei mai buni. Acestia executa cu succes corectarea unei compozitii imprimate si reducerea la numitor comun a unor fractii destul de dificile. Intreaga curte ramane uimita si incantata vazand ca orbii pot citi, scrie, socoti, canta si munci. Astfel Haüy va fi numit directorul institutului fundat de rege. El va incerca sa faca din orbii sai instruiti invatatori pentru vazatori, initiativa in care insa nu a avut succes.

In 1789, cand a izbucnit revolutia, Valentin Haüy avea in institutul sau vreo 100 de elevi. Cantaretii sai nu mai cantau ca pana atunci, in biserici, ci la serbari revolutionare. Totusi, a fost detinut ca "suspect". In 1791, intr-o sedinta a Constituantei Frantei, s-a decis ca statul sa se intereseze de scolile de orbi; dar din cauza vremurilor tulburi acestea in loc de a progresa, au regresat. Napoleon Bonaparte nu prea era binevoitor cu idealistii si a trimis in 1800 mare parte din elevii orbi la ospiciul Quinz-Vingts. Socotindu-l pe Haüy ca prim sacerdot al filantropistilor, in 1802 i-a multumit pentru munca depusa, l-a destituit si a numit in locul lui ca director pe un incapabil. Haüy va infiinta imediat un institut particular, Muse des aveugles. Cu pensia sa modesta nu i-a mers prea bine, astfel ca raspunde chemarii tarului Alexandru I de a deschide un institut la St. Petersburg, pentru care si face un proiect in 1803. Calatorind spre Rusia, se opreste la Berlin unde il contacteaza pe vestitul oculist dr. Grapengieser si prezinta regelui Frederic Wilhelm al III-lea pe elevul sau orb Fournier care il insotea in calatorie. Talentul si cunostintele acestuia a frapat pe rege, care dispune crearea institutului de orbi din Berlin, in functia de director numindu-l pe pedagogul dr. Zeune. Ajuns la St. Petersburg, Haüy a demonstrat metoda sa de instruire, convingand autoritatile, dar institutul tot nu s-a creat; astfel ca, in 1817, dupa 11 ani, se reintoarce la Paris. Uitat si aici, se stinge din viata in 1822.

In 1786 a aparut principala lui carte pentru orbi, Essai sur ľéducation des aveugles, scrisa cu litere in relief, pipaibile, dar si obisnuit in tus. Este considerata prima carte scrisa pentru orbi, ea fiind tradusa si in limbile germana si engleza. Dupa modelul sau s-au infiintat scoli de orbi in tarile europene invecinate. Specialistii apreciaza ca nu se intalneste o mare originalitate pedagogica in opera lui Haüy. El credea in perfectabilitatea simturilor sub influenta exercitiului; inovatiile sale sunt mai ales de ordin tehnic. Fondatorul invatamantului pentru orbi gofra puternic hartia cu ajutorul literelor tiparului pentru ca forma acestora sa apara cat mai evident.

Dr. Guillié muncitor si cu o cultura aleasa, director al Institutului intre 1814-1821, a fost cel care a scos pe orbii trimisi de Napoleon la ospiciu. Cei mai multi dintre elevii Institutului national al tinerilor orbi din Paris au fost pregatiti mai mult muzical, acestia neocupandu-se cu studiul stiintelor mai inaintate, nefiind pregatiti nici in profesiuni mestesugaresti asociate cu un mic comert, cu exceptia cultivarii lucrului manual. Si el va consacra mult timp "galeriei": in fiecare luna organiza un exercitiu public, unde erau prezentati cei mai buni subiecti; de cele mai multe ori era acelasi elev care scria; se pare ca era un fost vazator care a invatat sa scrie inainte de a orbi. Lucrarile de la biblioteca contineau asa de putine pagini tiparite in franceza incat elevii au ajuns in curand sa le cunoasca pe dinafara. De fapt, institutul tinerilor orbi nu poseda inca adevaratele instrumente de cultura. Guillié era convins ca institutul numai asa poate progresa daca se va separa de spital, ceea ce va si reusi in anul 1815. Dupa separare procedeaza la schimbari radicale: paraseste sistemul de instructie al lui Haüy, dispune sa se faca noi carti si masini de socotit, noi litere de tipar - litere mari italienesti, angajeaza institutori de valoare pentru matematica, limbi clasice si moderne, simplifica studiului muzicii; in alta directie, pune accent pe pregatirea profesionala in tesatorie, tricotaje, impletituri, franghii, cizmarie, curelarie. Scrie si publica lucrarea Essai sur ľinstruction des aveugles (1817, Paris), lucrare tradusa si in germana.

Dr. Pignier, conduce institutul din 1821 pana in 1840, aduce si el imbunatatiri radicale tiflopedagogiei franceze, mai ales in privinta instructiei muzicale (utilizarea orgii in biserici, acordajul, armonia), introduce sistemul de scris-tiparit Braile (1830), pregatirea in mai multe meserii. A fost si criticat, reprosandu-i-se ca prea face mestesugari din orbi. A publicat Notices biographiques sur trois profeseurs et anciens élèves de ľInstitution de jeunes-aveugles des Paris - Braille, Gauthier, Moulin (1859, Paris) si Essai historique sur ľInstitution des jeunes-aveugles de Paris (1860, Paris).

Josif J. Barbier (1767-1841), a inceput cu o cariera militara, apoi ca geometru, dupa care se intereseaza de cei saraci si prigoniti. Nascoceste un alfabet de care sa se foloseasca orbii, care este prezentat intr-un articol: Écriture nocturne à ľusage des aveugles (1822). In primul rand, el socoteste ca pentru a citi cu degetul este mai eficient a pipai punctul in relief decat linia; semnele scrise formate din puncte au la baza o grila cu sase puncte dispuse in sus, in doua coloane paralele, permitand gruparea punctelor in diferite configuratii pentru cele 36 de sunete ale limbii franceze; apoi, mai considera ca pentru orbi ar fi mai buna scrierea simpla fonetica si nu cea etimologica, folosita in scrierea vazatorilor; sub acest raport, el se opune limbajului dactilologic al lui ľ Epée care traduce fidel limba scrisa. Inventia este apreciata de Academie, care l-a felicitat, dar nu si de Universitate si mai putin de Institut, care o numea "écriture nocturne".

Luis Braille (1809-1852) a orbit cand avea trei ani in urma unui accident; era deosebit de inteligent; este adus la institutul din Paris in 1819. A perfectionat scrierea lui Barbier; adauga reprezentarea numerelor, semnelor de punctuatie, notele muzicale; introduce si scrisul interlinii, ceea ce face posibila scrierea pe ambele fete ale foii de hartie; principalul lui merit a fost tiparul in relief care ii va purta numele. Este decorat cu Legiunea de onoare. A scris lucrarea Nouveau precede pour représenter par des points la forme même des lettres (1839, Paris).

V.N. Ballu a orbit la 8 ani prin impuscatura, devine elev si apoi 44 de ani institutor la Institutul tinerilor orbi din Paris. In 1877 a inventat tiparul intrapunct, care a permis o insemnata reducere a volumului cartilor; in 1884 modifica scrierea notelor muzicale, punand cuvintele direct sub note.

Un rol insemnat in actiunile de ridicare a standardelor vietii culturale ale orbilor l-a avut Mauriciu Sizerane, care inteligent, practic si bine situat materialiceste creeaza stenografia Braille, scoate ziarul Luis Braille si revista literara Revue Braille (1884), iar in 1886 a infiintat biblioteca Braille, care detinea 20.000 de volume. De asemenea, a participat la fundarea muzeului Valentin Haüy, creeaza asociatia de patronaj Valentin Haüy, recunoscuta in 1891 ca fiind de utilitate publica, care era in legatura cu toti orbii din Franta, de unde acestia primeau sprijin, indrumare si curaj. Sizerane a mai scris si publicat cartile de propaganda: Les aveugles utiles (1881), Dix ans ďétudes et de propagande en faveur des aveugles (1891), Mes notes sur les aveugles (1893), Trente ans ďétudes etde propagande en faveur des aveugles (1908).

La Paris si-a continuat existenta Hopital des Quinz- Vingts, care servea mai mult ca adapost pentru 300 de orbi, barbati si femei, mai in etate. Pe langa Institution nationale des jeunes-aveuigles á Paris  au mai fost create si alte institute pentru orbi. In 1852 se deschide Seurs aveugles de Saint-Paul, condus de calugarite oarbe si cu vedere, unde fetele nevazatoare erau instruite in muzica, tiparesc carti in relief, impletesc cununi cu perle. In 1858 se infiinteaza Frères hipotaliers de Staint Jean de Dieu pentru ingrijirea copiilor nevazatori bolnavi, unde dupa 1865 se face si instructia copiilor nevazatori. In 1883 se infiinteaza École Braille cu scoala fröbeliana in care se ingrijesc copiii mici, apoi de la 6 -13 ani li se da instructia elementara, iar in final trec in atelierele institutului ca lucratori. Fiinta si Atelier des aveugles care avea depozite de vanzare a obiectelor lucrate de orbi si oarbe pe cele mai frecventate strazi ale Parisului. A fost fondata si o biblioteca de imprumut pentru orbi, dotata cu carti a unor autori ilustrii si careia i-au fost donate multe opere despre orbi. Spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX in Franta erau 27 de institutii pentru cei 7-8.000 de orbi de scoala, din cei 35-40.000 de orbi, care sunt sub supravegherea ministerului de interne, apoi a asistentei sociale.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

In 1922 are loc la Paris Congresul national pentru ameliorarea soartei orbilor, la care s-a discutat asupra a numeroase chestiuni, asa ca: problema invatamantului profesional, a manualelor si a cartilor scolare s. a., dar mai ales problema organizarii invatamantului orbilor.

In Belgia instructia orbilor se facea aproape numai de biserica, institutele fiind comune pentru orbi si surdomuti, conditii care sunt defavorabile ambelor categorii de copii cu handicap senzorial, mai ales pentru primii. La Bruxelles in 1819 calugarii misericordici infiinteaza un institut cu 56 baieti orbi, iar in 1839 calugaritele misericordice infiinteaza un institut pentru 56 fete oarbe. Tot in 1819 se infiinteaza la Liège un institut laic pentru surdomuti, caruia in 1837 i se adauga o sectie pentru orbi. In 1836 la Brügges ia nastere un institut mixt. Institutul din Bruxelles si cel din Brügges au fost infiintate de abatele Carton, care s-a preocupat mult de copiii anormali si publica lucrarea Le surd-muet et ľaveugle. A. Rodenbabach, care a orbit la 11 ani, fost elev al lui Haüy, devine ziarist, apoi si deputat, publica Lettre sur les aveugles (1829) si Les aveugles et les surd-muets (1855). Orbii iesiti din institute au infiintat asociatii de patronaj, intre care Federation des aveugles belges (1886).

In Anglia, sub influenta rezultatelor lui Haüy, se infiinteaza primul institut pentru orbi in 1791 la Liverpool, iar pana spre sfarsitul secolului urmator ajungandu-se la peste o suta, astfel ca la 1896 se ajunge la decretarea obligativitatii invatamantului pentru orbi. Se foloseste sistemul braille pentru scris si tiparit. Se publica carti  literare, periodice pentru copii, altele cu caracter distractiv, religios, muzical. Au fost tiparite peste 1.000 de volume. Predomina pregatirea industriala a orbilor. Au fost personalitati cu renume si inaintea infiintarii scolilor, asa ca marele poet Milton, care a orbit la 44 de ani, renumitul matematician dr. Saunderson, care a ajuns profesor la Cambridge. Un rol insemnat in rezolvarea problemelor educative, sociale si culturale ale orbilor l-au avut dr. T.R. Armitaj si Fr. J. Campbell.

In Tarile Germanice, Dr. A. Zeune, conduce Institutul din Berlin infiintat din ordinul regelui Frederic Wilhelm, care in 1806 avea 4 elevi. In 1809, se va deschide un alt institut la Dresda, de catre Emanuel Gottlieb Flemming, un elev a lui Zeune, Dresda devenind un centru tiflopedagogic al Saxoniei; dr. Karl August Georgi, director intre anii 1832-1867, publica lucrarea Indrumator pentru tratarea adecvata a copiilor orbi in cercul familiilor lor de la copilaria timpurie si pana la cuprinderea lor in institutul de orbi, una din primele scrieri despre educatia copilului orb la varsta mica si care a dus la infiintarea primei gradinite pentru copiii orbi din lume. Aceasta institutie prescolara a fost deschisa in 1862 la Hubertusburg de catre W. Riemer, care isi descrie activitatea in cartea Schloss "Hubertusburg".

Se deschid si alte institute: in 1818 la Breslau, in 1826 la Münchein, in 1828 la Stuttgart, in 1829 la Brauscheig, in 1830 la Hamburg. In 1900 erau deja 34 institute, unde se facea instructia scolara si manuala, ca si cea muzicala. Dupa mijlocul secolului XIX se tinde spre formarea de lucratori manuali; se incearca cu cizmaria, fara a se reusi, insa se reuseste cu confectia de cosuri, franghii, perii; unele din fete lucreaza la masina de cusut sau de tricotat; in unele institute se invata si masajul; se pregatesc si organisti, acordori de pian; sunt pregatiti si invatatori, unii orbi continua pregatirea in gimnaziu si chiar la universitate; la Brauscheig ia nastere un liceu si un institut de stiinte academice. Au loc din trei in trei ani congrese pentru institutorii orbi incepand cu cel european tinut la Viena in 1873. In 1876 se formeaza o Societate pentru promovarea instructiei orbilor; iau nastere biblioteci cu carti tiparite si scrise manual.

I. Kine, fundator si director timp indelungat al Institutului de orbi din Breslau, a orbit la 10 ani, iar la 15 intra la Institutul din Berlin pe care il termina dupa 5 ani. Hotarat sa se faca institutor urmeaza Universitatea din Breslau, unde studiaza matematica istoria, geografia etc.; in 1819 este numit institutor la noul institut din Breslau fundat pentru ostenii orbiti. In 1835 face singur o calatorie de studii in 10 orase din Austria si Germania, impresiile publicandu-le sub titlul Pedagogische Reise durch Deutschland im Sommer (1837, Stuttgart).

Martin Kunz, institutor si director al Institutului de orbi din Illzach, s-a ocupat mult cu modelari geografice, a creat un atlas geografic pentru orbi si unul cu figuri de istorie naturala.

In Austria, in 1804 se creeaza primul institut pentru orbi la Viena, la care Klein a inceput cu instruirea unui orb in 1804 - Jakob Braun de 9 ani; in 1816 existand 19 institute care au caracter instructiv sau industrial (azile); scopul acestora era de a face din orb un om de sine statator, cat se poate de independent. Institutele aveau material didactic suficient, biblioteci; biblioteca din Viena detinea 10.000 volume.

J.W. Klein a incepuse cu instruirea copilului orb amintit mai sus. In 1805 publica Beschrreibung eines gelungenen Verches blinde kinder zur bürgerlichen Brauchbarket zu bilden", lucrare tradusa si in limba italiana. In 1836 publica la Viena Anleitung, blinden Kindern die nötigs Bildung in den Schulen ihres Wohnortes und in dem Kteise ihrer Familien zu verschaffen (Indrumator pentru culturalizarea orbilor in scolile locale si in familie), care va aparea ulterior in mai multe editii. In 1837 a infiintat un muzeu al intuitiei pentru orbi. A inventat scrisul prin impungere cu ghimpi, inspirat fiind de domnisoara Alignac care prin 1770 scria fratelui sau cu litere scoase in relief.

In 1910 are loc la Viena cel de al XIII-lea congres european de tiflopedagogie, la care Alexander Mell, director al Institutului de orbi din Viena, pune problema pregatirii orbilor pentru muncile agricole. Acesta va si infiinta prima scoala de agricultura pentru orbi in 1916. In anul 1929 se tine la Viena Congresul international de tiflopedagogie.

In Italia a intarziat mult ingrijirea orbilor, abia in 1818 se deschide la Neapole ospiciul pentru orbii curabili Sante Giuseppe e Lucia. In 1838, abatele Aloisiu Cofigliacchi, deschide la Padua un institut pentru orbi, iar in 1840 cavalerul Mihail Barozzi, directorul azilului saracilor, infiinteaza altul la Milano. Dupa 1859 s-au mai infiintat alte institute, astfel ca la inceputul secolului XX existau un numar de 23. Cele mai multe au fost infiintate de calugari si calugarite, statul ocupandu-se foarte putin de acestea. Erau instruiti cca. 20% dintre orbi,  urmarindu-se ca acestia sa poata scrie ortografic si fara greseli gramaticale, sa poata bine socoti. Multe institute dispuneau de un muzeu didactic cu forme geometrice, modele de animale, fructe, ierburi, unelte etc.; muzica era in atentie, considerandu-se ca un organist traieste mai bine decat oricare alt mester; in practicarea anumitor meserii numai mai muti orbi la un loc, condusi de un maestru vazator, poate avea rezultate. Doua treimi din cei instruiti puteau sa se intretina prin munca, cealalta treime avea nevoie de sprijinul societatilor de binefacere. Au fost create si societati de patronaj, asa ca Tommassco si Margherita la Florenta cu filiale la Padua, Roma si Neapole. Apar si primele periodice: Amico dei Ciechi si in braille Mentore dei Ciechi.

Luigi Vitali, preot, conduce din 1876 Institutul de orbi din Milano, scrie istoria acestui institut (800 pp.), pentru care primeste titlul de cavaler al coroanei italiene. Institutul instruia 120 de orbi si oarbe, separati unii de altii; avea orchestra si cvartet de coarde care se produc si in strainatate.

In Spania orbii sunt instruiti impreuna cu surdomutii, primii fiind mai neglijati; din cele 14 institute numai unul era de stat. Cel mai vechi institut este cel din Barcelona, infiintat in 1820; urmatorul infiintat in 1842 este cel din Madrid. Instruirea teoretica si practica este putin avansata; de exemplu, absolventii nu se puteau intretine din profesiuni muzicale.

In Portugalia, in 1889 se deschide un mic institut la Lisabona. In 1895 se deschide un atelier cu 10 lucratori orbi. In acelasi an apare si publicatia Jurnal dos cegos.

Don Aniceto Mascaro, renumit oculist cauta sa-i ajute pe orbi, scotand o brosura (1895); creeaza un sistem de scriere pentru orbi combinat din puncte si linii (punctele Braille pentru orbi, liniile pentru vazatori), in care sistem scoate Revue Mascaro.

In Olanda se face primul institut la Amsterdam (1808), considerat de importanta nationala, a carui efectiv de asistati va creste mereu, astfel ca pana in 1892 pe aici au trecut 416 baieti si 322 fete. Pentru orbii adulti se infiinteaza in 1843 un institut cu atelier cu 50-60 de lucratori barbati si femei, unde stau doi ani. Un alt atelier cuprinde 150 orbi si oarbe, unde acestia sunt adusi zilnic de acasa sa lucreze intre orele 8 si 16. Ateliere de ultimul tip sunt deschise si la Rotterdam, Haga, Utrecht, Middelburg si in alte parti ale tarii. S-a infiintat si un institut pentru orbii catolici, ca si alte societati de patronaj cu filiale prin orase. Orbii insisi au infiintat in 1895 o societate de ajutor reciproc cu 100 de membrii. In 1891 se infiinteaza o biblioteca (2000 volume), iar n 1893 incepe sa apara bilunar in Braille Blinden Vriend, care avea si un supliment muzical pentru orga sau pian.

In Danemarca, la 1811, se infiinteaza primul institut pentru orbi, caruia in 1825 i se mai ataseaza un institut de lucru si intretinerea orbilor. In 1861 se creeaza prima scoala fröbeliana pentru orbi, iar in 1863 se infiinteaza o societate pentru promovarea activitatii profesionale a orbilor. In 1883 fostii elevi ai institutului au fondat o societate de ajutor reciproc si o biblioteca.

J. Moldenhauer a studiat filosofia, a facut mai multe calatorii pentru a vizita institute de orbi si debili mintal din Danemarca. Este director al Institutului din Copenhaga din 1857 si a scris Istoricul institutului si chestiune orbilor din Danemarca de la 1811 la 1883. Intre 1867-1884, impreuna cu G. Keller, a scos "Revista de nord pentru instruirea orbilor, surdomutilor si debililor mintali" si ca anexa la "Suplimentul jurnalului scandinav al scolilor din tarile scandinave" a sos Les établissments ď instruction ďenfats dans les pays Scandinaves. A fost decorat cu mai multe ordine din tara si strainatate.

In Elvetia la Zürich si Lausane, in 1809 iau nastere institute pentru orbi. Institutul de orbi din Zürich este deschis cu 7 elevi, avand ca instructor pe invatatorul autodidact orb F.G. Funk; din 1826, fiind spatiu excedentar, acesta este ocupat elevi surdomuti.

Institutul de orbi din Lausane s-a infiintat pe cheltuiala filantropului Hadimand, director de banca si deputat la Londra; pe langa institut ia nastere si o clinica de ochi, la cererea domnisoarei Carjat, care a suferit o operatie de cataracta; ambelor li se da denumirea de "Asile des aveugles"; timp de 50 de ani au fost scolarizati 294 de orbi, au urmat cura clinica 15.884 bolnavi si au beneficiat de consultatii 250.000 de suferinzi. Azilului i s-au adaugat si ateliere pentru cei mai in varsta; la inceput fetelor oarbe care terminau institutul si nu aveau adapost li se gasea gazda la tara, apoi li s-a facut si lor atelier. Primul director al Institutului de orbi din Lausanne a fost H. Hirzel; acesta recunoaste printre primii valoarea sistemului de scriere si tiparire Braille, el creand si o tipografie de acest tip unde tipareste in franceza Biblia si o colectie de poezii, iar in germana Evanghelia de la Ioan, o carte de citire si cantari bisericesti. Dupa pensionarea lui Hirzel este chemat sa ia conducerea institutului T. Secretan, care a fost numit dupa ce a facut o vizita de studiu la institute din Franta, Anglia, Olanda si Germania (1866). Acesta da o atentie deosebita tiparirii cartilor pentru orbi.

In 1836 ia nastere Institutul de stat din Berna; in apropierea se infiinteaza doua azile: in 1884 cel pentru fete adulte si in 1894 cel pentru orbi adulti care au vreo 15 asistati.

Existau si ateliere pentru orbii adulti, asa ca cel din Berna, infiintat in 1884.

In Suedia, un functionar, Peter Aron Borg, in dorinta sa filantropica a instruit in casa sa la 1808 o fata oarba; rezultatele bune au dus la crearea in 1809 a Institutului pentru orbi si surdomuti cu ajutor regal, care in 1810 isi schimba denumirea in Institut pentru orbi, surdomuti si debili mintali; dar intre anii 1816-1845 nu se mai primesc orbi; in 1879 orbii sunt separati; in 1889 o suta de orbi sunt scolarizati ca interni pe cheltuiala satului. In 1884 s-a creat o scoala de meserii, iar in 1885 s-a format o societate de patronaj pentru orbi, care a infiintat un camin pentru oarbe si altele doua pentru barbati; se infiinteaza si un depozit de vanzare a obiectelor lucrate de orbi .

In Norvegia, de abia in 1858 se constituie o societate pentru orbi, iar un institut pentru orbi  in 1861 la Christiania; al doilea institut ia nastere in 1886 la Glöshaugen cu ajutorul statului.

Cele mai multe institute de orbi din tarile nordice aveau si un magazin - zis depozit - care vindea obiectele lucrate de orbi.

In Rusia, la 1807, tarul Alexandru I cheama pe V. Haüy sa intemeieze o scoala de orbi; dar acesta nestiind ruseste esueaza si se reintoarce la Paris. In 1881 ia nastere "Societatea Maria", care la inceput asigura locuri in camine pentru soldatii orbiti in razboi, iar apoi infiinteaza si trei institute pentru orbi. In 1910 existau 36 de institute, din care 23 pentru copiii de scoala; scopul principal al acestora era invatarea de meserii, dar se cultiva indeajuns si muzica.

In S.U.A. pentru orbi se infiinteaza la Boston in 1829 corporatia numita New-England-Asylum care va trimite pe dr. Howe in Europa pentru a studia felul cum sunt ingrijiti orbii acolo; acesta la intoarcere, in 1832, va infiinta un institut cu 6 orbi. La New-York se face de asemenea o corporatie in 1931, insa lipsita de capital si om pentru a fi trimis in Europa pentru studierea problemei orbilor; totusi institutul s-a deschis in 1832 cu 3 elevi. Pentru cativa orbi din Philadelphia se deschide un institut tot in 1933, de care se ocupa germanul Friedlaender, care stia de acasa cum se instruiesc orbii. Acesta si scrie o brosura de propaganda, care avand efect face sa curga donatiile pentru instruirea orbilor. Intre anii 1837 -1860 s-au mai creat 20 de institute datorita doctorului Howe si a unor elevi ai sai. La inceputul secolului XX erau 42 de institute, mai toate de stat, dar care "nu intotdeauna inraureste favorabil asupra lor, deoarece politica schimba prea des pe conducatori - dupa opinia dr-lui Gh. Crainiceanu; unele din institute sunt impreuna cu ale surdo-mutilor, iar acestia din urma fiind majoritari sunt mai mult luati in seama decat orbii."

In invatamantul american pentru orbi s-a introdus si gradinita, ceea ce este de mare folos pentru copilul mic orb, mai ales pentru socializare acestuia. Orbii au cerut si curs superior, dar nu s-a admis, pe motiv ca cei talentati se pot instrui impreuna cu cei vazatori. Muzica in unele institute s-a cultivat prea mult, aceasta neputand asigura existenta si a celor fara de talent. Invatarea mestesugurilor era importanta, mai ales pentru copii fara parinti. Se urmarea ca pe aceasta cale acestia sa-si poata asigura existenta. Pentru cei neputinciosi si fara sprijin de acasa s-au infiintat azile. Acestea s-a urmarit a fi plasate departe de scoli pentru a nu influenta elevii incepatori cu lucratori monotoni si dezgustati de lucru si de viata.

Scrisul si tiparul Braille s-a adoptat inca din 1833, cand s-a imprimat si prima carte, Evanghelia Sfantului Ioan. In 1879 apare o lege prin care statul acorda 10.000 de $ pentru tiparituri, astfel ca se creeaza Amerikan Printing House for the Blind , aceasta scotand anual 2500 volume care se distribuiau gratuit.

Dr. Samuel Gridley Howe (1801-1876), face studii medicale, tanar entuziast participa si la rascoala poporului grec, despre care va si scrie o lucrare. Amicul sau, dr. J.D. Fischer, sosit de la Paris unde cunoscuse scoala de orbi a lui Haüy, il indeamna sa se ocupe de orbi. Va fi intemeietorul primului institut de orbi, ca si a altora, ca si intemeietorul organizatiilor americane pentru orbi. Zelul sau deosebit pentru cauza orbilor il determina sa faca multa reclama prin prezentarea productiilor acestora din oras in oras in nu mai putin de 18 state. Prezentarea unor orbi care prin "savantlacul lor ii intreceau pe vazatori" duce spre sarlatanie, iar ca reactie se hotareste ca orbii din popor sa nu fie instruiti mai mult decat se cere in scolile populare; cei talentati vor putea sa invete in particular, daca pot progresa mai mult decat ceilalti. A reusit sa instruiasca pe oarba surdomuta Laura Bridgman. Howe a editat pana in 1876 la Institutul Perkins publicatia Reports.

Mihail Anagos, face studii de filosofie, lingvistice si juridice, apoi se ocupa de ziaristica; pentru opiniile sale a fost si inchis; a pledat pentru cauza revolutionara greaca, a strans si donatii pentru locuitorii insulei Creta. Este chemat de dr. Howe in America ca sa invete engleza si sa-si apere patria prin ziarele americane si engleze. Se alipeste de familia lui Howe, devenind secretarul acestuia, casatorindu-se cu fiica acestuia, dar si pasionandu-se de educarea orbilor; dupa moartea socrului devenind directorul institutului. A instruit pe surdo-muto-oarba Hellen Keller; a creat o mare biblioteca pentru orbi; a introdus scoala fröbeliana pentru orbi. S-a opus casatoriilor dintre orbi si oarbe, separand cele doua sexe si in institutul sau. A publicat Reeducation of the blind  (1882, Boston), The national subsidy fund the blind (1885), Kindergarten for the blind (1887), Workshops for blind adults (1887), Hellen Keller (1889).

In Canada sunt doua institute pentru orbi de stat, la Brantfort si Halifax, si doua particulare.

In Mexic exista un institut pentru orbi ajutat de stat cu 50 baieti si 20 fete.

In Brazilia s-a creat in 1872 un institut de orbi la Rio de Janeiro in care predau mai mult institutori orbi. Dispune de tipografie si de legatorie de carti. Averea institutului era de un milion de dolari.

Coeducarea, in acelasi institut, a surdomutilor si orbilor este in prejudiciul ultimilor (Baton, P., 1962): Inadaptés et Enseignement spécial, Université Libre de Bruxelles, Les Edition de ľInstitut de Sociologie, p.57).

In China, la 1880, misionarul scotian Wiliam Murray, aduna orbi din Bejing spre a-i converti la crestinism si a-i invata cititul si scrisul. Femeile traind izolate cu greu puteau fi educate. In 1890 se intemeiaza o societate de femei si fete chineze care se ocupa cu ingrijirea orbilor si surdomutilor. In 1891 doctorita misionara , miss Niels, incepe instruirea regulata cu cinci orbi in spitalul misionar al dr-lui Kerr din Canton.

In Japonia, la Tokyo, in 1880 se deschide o scoala pentru orbi si surdomuti, unde se invata masajul, acupunctura si muzica. Mai exista o scoala mica la Kyoto.

In Australia scolile de orbi urmeaza modelul englezesc. In 1861, la Sidney, se infiinteaza o scoala pentru surdomuti, care din 1869 primeste si orbi; la Melbourne se deschid in 1868 azil si scoala. In 1877 s-a infiintat o societate pentru invatarea orbilor la ei acasa, care dispunea de 1.200 volume in sistem Moon si 493 in sistem Braille; in 1879 se infiinteaza un atelier pentru orbi adulti. In 1884, la Adelaida se deschide o scoala unde invata impreuna orbi si surdo-muti; in 1894 se deschide Institutul pentru orbi. 

In Egipt era tot influenta engleza; la Cairo, exista o singura scoala pentru orbi, la care este anexat institutul de surdomuti; orbii se ocupau mai mult cu memorarea Coranului, apoi ceva socotit si geografie; cersitul pentru orbi era ceva obisnuit.

Institutele din Austro-Ungaria

In 1825, la Presburg, s-a infiintat cu un elev orb institutul care in anul urmator a fost mutat la Budapesta. In 1835 erau 13 orbi; in 1838 o mare inundatie a Dunarii demoleaza cladirea, orbii abia scapand cu viata; in 1842, dupa refacerea cladirii se aduna 27 orbi (20 baieti si 7 fete). Aici se invata muzica, orga si acordajul; apoi, tricotajul, tesatoria, impletiturile, cusutul, cizmaria, tamplaria, strungaria, legatoria de carti si perii. La inceput se preda nemteste, apoi ungureste si nemteste, iar dupa 1848 numai ungureste, an in care din cauza revolutiei institutul se muta la Vat. In 1873 institutul devine de stat; in 1896 numarul elevilor creste la 100 (70 baieti si 30 fete). In 1897 se infiinteaza atelierul in care muncesc 25 baieti si 25 fete; acestia achita din plata pentru lucru locuinta si mancarea. In 1899 s-a infiintat Societatea tarii pentru ajutorarea orbilor care ia asupra sa conducerea atelierului si depozitul pentru vanzarea obiectelor lucrate de orbi. Ministerul a hotarat ca pot parasi institutul numai cei care se pot intretine; nu s-a prea reusit ca cei care terminau institutul sa se poate intretine singuri. In 1901 ministerul scoate brosura Cunostinte de interes general asupra orbilor. In 1901 s-a inaugurat marea cladire a institutului cu 150 de interni. Institutul dispunea acum de trei cladiri: pavilionul principal, atelierul si pavilionul pentru bolnavi. Din 1888 institutul avea orchestra care a ajuns de renume, iar cei 10 membrii isi castigau singuri existenta.

La Cluj, institutul s-a deschis la 15 octombrie 1900, intr-o casa inchiriata, cu 18 elevi; acesta era sub conducerea directorului institutului de surdomuti. In 1902 s-a cladit sediul cu etaj, care mai tarziu, in timpul razboiului, va deveni spital de ortopedie, iar institutul de orbi a fost mutat din propriile cladiri "[apte camere din cladirea fostului Institut de corectie, la periferia orasului", numarul elevilor fiind "abia de 27" (Marcu, I., Danila, R., 1968): George Halarevici, dascal si prieten al nevazatorilor, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p. 200). In 1920, fiind numit director al institutului G. Halarevici, acesta incepe munca de reorganizare a acestei institutii, printre care construirea unui imobil propriu. Astfel, intre anii 1921-1925 institutul va fi mutat in comuna Sancrai, langa Aiud, perioada in care se va finaliza noua cladire. Totusi, la revenirea institutului se aproba pentru orbi numai 60 de locuri, restul cladirii fiind ocupat pana in 1953 de un camin de sugari si mame. In institut se facea invatamant de cultura generale de 7 ani, plus 1 an pregatitor si 2 ani de ucenicie in care se invata o meserie.

La Timisoara existau in 1904 ateliere pentru 36 lucratori orbi adulti. In 1905, C. Schäffer a infiintat un institut pentru insusirea unor indeletniciri practice de catre orbi. Din datele insuficiente pe care le avem in legatura cu acest institut - afirma Ciumageanu, D., Atanasiu, Gh., Rona, G., Czitrom, I. (1968) : Contributia lui C. Schäffer la dezvoltarea invatamantului pentru copiii surzi din Timisoara, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p. 242.

Se pare ca este vorba de un fel de scoala profesionala, deoarece in aceeasi perioada Schäffer era preocupat de pregatirea profesionala si a altor deficienti. Astfel, el a elaborat proiecte largi in legatura cu pregatirea profesionala atat a surzilor, cat si a debililor mintali. Dupa primul razboi mondial efectivul institutului era de 40 de orbi care primeau o instructie elementara si lucrau in ateliere.

La Arad, functiona atelierul fetelor oarbe adulte; erau locuri pentru 30 de lucratoare oarbe. In 1922, scoala de surzi se transforma in internat pentru fetele oarbe adulte, deoarece acestea nu aveau nici un adapost in provinciile de dincoace de Carpati.

La Cernauti s-a infiintat in 1907 Societatea pentru ingrijirea orbilor si surdomutilor bucovineni care a luptat pentru a se cladi institutul pentru orbi si surdomuti, care s-au inaugurat la 2 decembrie 1908. La infiintarea acestora o contributie deosebita a avut-o profesorul Ioan Bosneag. Sub ingrijirea acestuia se editeaza anuare, la inceput in germana, apoi in romaneste.

In Regatul Roman, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, oculistii vremii (I. Cihak, V. Vladescu, Gh. Crainiceanu, N. Manolescu) lupta contra orbirii. Una din bolile grave care provocau orbirea era trahomul, conjuctivita granuloasa, boala extrem de contagioasa. Are loc o difuzare a trahomului de la soldatii din Moldova, unde acesta era endemic, la cei din Muntenia, unde nu era cunoscut. Alta boala, care ducea la orbirea celor varstnici, era cataracta.

La Caldarusani, la nord de Bucuresti, o injghebare trecatoare, fara o organizare mai temeinica, pare sa fi fost prin 1887; aici se aflau orbi si infirmi trimisi de Ministerul Instructiunii "pentru invatatura (Roth, W.: O lucrare tiflopedagogica in limba romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Contributii la istoria invatamantului special din Romania (culegere de studii), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, p. 85).

La Focsani, in 1901, s-a infiintat pe langa orfelinatul pentru copii normali si copii surdomuti si o sectie pentru copiii orbi. La aceasta sectie, respectiv Scoala de orbi din Focsani, este numit ca institutor Ioan V. Tasu, care isi incepe cursurile cu trei elevi. Scoala va deveni Scoala primara cu patru clase, cu elevi intre 8-13 ani, care la inceput avea un fond de 300 lei anual pentru intreg materialul didactic necesar. Din fond se tiparesc manualele in Braille pentru clasele I si II Institutul surorilor oarbe din Paris, se imprima harti geografice in relief, se procura tablite de scris, socotitoare s.a. Tasu era nevoit sa predea simultan la patru clase, sa adapteze programele de la scoala normala. In 1910, Scoala primara de orbi a fost mutata la Vatra Luminoasa Regina Elisabeta din Bucuresti. Dupa razboi, in 1918, din cauza deteriorarii cladirilor, cursurile scolii sunt suspendate timp de doi ani, pentru a se redeschide in 1920 in palatul Ghica de langa lacul Tei, unde functioneaza pana in 1923, cand este readusa la Vatra Luminoasa.

La Bucuresti, in 1906, se deschide Vatra Luminoasa, denumire simbolica si poetica, ca si creatoarea ei, Carmen Sylva, regina Elisabeta. Aceasta a facut mult pentru orbii din orasul ei natal, Neuwied, unde acestia ii cantau imnuri. De acolo i-a venit ideea de a face asa ceva si pentru nevazatorii din patria adoptiva. Alt indemn pentru infaptuirea ideii  a putut fi si oarba Berta Galeron, sotia arhitectului care a edificat Ateneul roman. Astfel, din initiativa si patronajul reginei Elisabeta la 1 august 1906 se infiinteaza aceasta "vatra luminoasa", care a fost subventionata si de regele Carol I cu o jumatate de milion de lei. In acelasi an este adusa la Vatra luminoasa si Scoala de orbi din Focsani, care trec sub supravegherea statului, iar asezamantul isi schimba numele, devenind Azilul orbilor Regina Elisabeta. Din 1910 incepe sa functioneze in cadrul azilului scoala primara pentru orbi, la care este adusa si scoala din Focsani. Se propune Ministerului Instructiunii urmatoarea organizare:

1.     Sa se reorganizeze invatamantul orbilor prin bifurcarea lui in cursul primar si cursul de adulti;

2.     Cursul primar, cu programa de stat adoptata, sa fie incredintat lui I.V. Tasu;

3.     Cursul pentru adulti, cu programa proprie, sa fie incredintat lui I.V. Ivela (sectia femei) si prezente Levi (sectia barbati);

4.     Sa se reinfiinteze clasele de instrumente muzicale (vioara, pian), orchestra, corul si educatia fizica;

5.     Scoala sa functioneze dimineata, iar atelierele dupa masa;

6.     Tipografia sa fie sub conducerea lui D. Teodorescu care a creat un sistem special de tiparire.

Un impediment de ordin organizatoric era acela ca "Azilul" si "Scoala" nu formau inca un institut unitar. azilului depindea de Ministerul de Interne si avea un scop preponderent practic: sa invete in atelierele sale pe orbii adulti diferite meserii (confectionarea de perii, cosuri, franghii, covoare etc.); scoala depindea de ministerul instructiunii, nu se baza pe o lege sau un regulament, nu avea un scop bine precizat si nu avea programe proprii, fiind adaptate cele de la scoala normala. Scoala primara de orbi devine de sine statatoare  in 1912.

In anul 1912 iau nastere doua societati in sprijinul orbilor: Ocrotirea orbilor - cu membrii chiar dintre orbi, care era sub patronajul I.P.S. Mitropolitul-primat si se ocupa de absolventii iesiti din azil -, si Amicii orbilor, patronata de regina Maria, care se ocupa cu ocrotirea orbilor din azil si de cei dinafara, ca si de preintampinarea bolilor de ochi; in care scop a infiintat un spital de ochi la azil. Scoala primara cu patru profesori orbi, ca si directorul, primea cam 40 de elevi, iar azilul putea primi cam 120 de interni orbi si bolnavi de ochi.

De semnalat ca inca in 1906, la expozitia nationala din Bucuresti, in pavilionul de industrie casnica, a luat fiinta si o sectie a orbilor, sub numele de Vatra Luminoasa; unde orbi tipareau carti in relief, faceau cosuri si plumbi pentru sigilat vagoane si colete postale, iar un orb scria si citea in Braille. Atunci au inceput sa se stranga fonduri pentru infiintarea unui camin al orbilor; in 1906 s-a cumparat o casa in care s-au instalat ateliere pentru orbi (confectionarea de franghii, tesatorie si impletirea de pantofi; in 1907 s-a inchiriat o casa care sa serveasca de dormitor pentru orbii care lucrau in ateliere; in 1908 s-a cumparat terenul pe care s-a construit cladirea inaugurata in 1910. In 1910 institutia Vatra Luminoasa trece sub conducerea directiunii generale a serviciului sanitar, iar in 1911 va fi numit director dr. Gh. Crainiceanu, care va functiona pana la inceperea razboiului.

Astazi, exista in Bucuresti doua institutii pentru ambliopi: o scoala generala de 9 ani, precum si o sectie profesionala in cadrul Grupului scolar special nr. 1 Vatra Luminoasa; la Timisoara functioneaza o scoala generala de ambliopi.