Influente ale comportamentului prosocial (specific uman) asupra psihologiei comunitatii

Influente ale comportamentului prosocial (specific uman) asupra psihologiei comunitatii

In lucrarea Personalitate si societate in tranzitie , (S. Chelcea, 1995) termenul de "comportament prosocial" se refera la ajutorarea, protejarea si sprijinirea altor persoane fara a astepta recompense, beneficii, etc., deci la voluntariat. Limitarea posibilitatilor de alegere impusa individului determina procesul schimbarii atitudinale.

Asa se explica de ce folclorul, in general si cel literar in special, nu este agreat de tineretul care nu-l cunoaste nu pentru ca nu ar dori, ci pentru ca este educat in directia excluderii traditionalului, in numele asa-zisei "modernitati". Prin manipularea individului din punct de vedere ideologic, economic si cultural, se reduce la minimum posibilitatea tinerilor de a-si construi propria identitate.

Radacinile fenomenului schimbarii optiunilor etico-estetice sunt adanci. Timp de peste un mileniu si jumatate, a avut loc cel mai puternic proces de globalizare de dimensiuni multicontinentale, in care schimbarea atitudinala nu s-a facut prin renuntarea la vechiul cadru valoric, propus de greci si preluat de romani: Adevar, Bine, Frumos, ci prin completarea acestuia cu Legalitate, Libertate, Solidaritate si Sentimentul crestin al sacrului.

Daca in Japonia s-a realizat o modernizare rapida si spectaculoasa, aceasta s-a facut cu sacrificii constiente: este prima tara care realizeaza educatia permanenta ("uitand" de o lege a pensiilor!) o educatie in acelasi timp si ancorata bine in traditie, dar si anticipativa, si specifica, totusi deschisa interculturalitatii.

La noi, o prima modernizare educationala, inceputa pe la 1821, a durat aproape un secol, avand in frunte pasoptistii, Parintii Fondatori ai Romaniei Moderne. Apoi ritmul s-a diluat de prin 1938, odata cu "vartejul" catorva dictaturi, datorita superficialitatii dar si din alte cauze:

a)     imposibilitatea dialogului intre elitele culturale europenizante si cele nationalist-autohtoniste.

b)     starea populatiei (trei sferturi rurala, putin deschisa modernizarii). Pana in 1989, au fost cincizeci de ani de iesire din modernitate, cu toate incercarile disperate si reusitele partiale. O noua incercare presupune asumarea serioasa a valorilor modernitatii: capitalism si democratie, care deocamdata, la noi, sunt percepute ca "forme fara fond".

Educatia europeana e un proces inevitabil ce presupune modernizarea idealului educativ, a obiectivelor, continuturilor, formatorilor, etc. (detalii in lucrarea prof. C. Barzea "Les politiques éducatives dans les pays en transition", Les Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg,1994)

In plina criza a coeziunii sociale, educatia trebuie sa reinventeze sau sa revitalizeze idealul democratic, adica sa tina seama nu doar de talentul individual, de "teoria inteligentelor multiple" si de traditiile culturale ale grupurilor care compun societatea, fiecare om regasindu-si locul in comunitatea lui locala, afirmandu-si originalitatea intr-un invatamant individualizat, dar care, prin aportul multidisciplinar, sa ajute la formarea constiintei identitatii colective si sa-i permita sa raspunda corespunzator la intrebarea: "Pentru ce traim impreuna?"

Se impune identificarea unui alt model de educatie pentru dezvoltarea umana care sa implice reorganizarea timpului si respectarea naturii. O solutie ofera alteritatea, cunoasterea si intelegerea celorlalti, esentiala pentru evitarea omogenizarii prin eterogenitate culturala si pentru protejarea "unitatii in diversitate". Din pacate, se incearca tot mai mult "protejarea" oamenilor de experienta celorlalti, prin" strategii" care tin de egocentrismul ce duce la ideea unei identitati autosuficiente (sloganuri ca: " Nu ne vindem tara! " "Noi muncim, nu gandim ! ", etc.) logocentrismul decreteaza, conform unor reguli exclusiv rationale: parintii sunt mai presus de copii, batranii superiori tinerilor, oamenii sanatosi mai presus de cei bolnavi , cei                                                   civilizati mai presus de cei asa-zis" primitivi", etnocentrismul subjuga si astazi formele de alteritate prin procese de distrugere a culturilor straine considerate inferioare.

Strategiilor mentionate li se opune gandirea eterologica, bazata pe constientizarea propriei ( non)identitati prin confruntarea cu valorile culturale straine, cu ''celalalt" din propria cultura si cu "strainul" din propria persoana. Prin educarea empatica, vom reusi sa contemplam lumea si prin ochii celuilalt.

Elevilor nostri le facem cunoscute modele romanesti de proeuropenism uitate, din pacate, chiar de unii autori de manuale. Kogalniceanu afirma inca de la 1840 in "Introductia "la "Dacia literara" ca "literatura romana e o literatura europeana". In articolul "In unire e taria" (ziarul Federatiunea din 20 IV 1870), Eminescu sustine necesitatea infiintarii unei ligi spirituale sub forma de Federatiune Europeana, el insusi european prin formatia sa intelectuala general latina, germana, franceza, sinteza de "homo antiquus" si "homo europaeus". Maiorescu este convins ca popoarele trebuie a se "intari in cercuri etnografice", deosebindu -si fiecare misiunea istorica dupa propria natura. (Critice 1990, p.161). N. Iorga se intreaba retoric: "E cu putinta o noua Europa?" (Neamul Romanesc, 6 martie 1938). L. Blaga (1990, p. 58)  e convins ca "Europa e pe cale de a crea o noua metafizica si un nou colectivism spiritual", iar C. Noica (1988, p. 51) sustine ca, in cultura europeana, "Unu si Repetitia sa / Unu si Variatia sa / Unu in Multiplu / Unu si Multiplu / Unu Multiplu" dau unitati de fiecare data autonome, ca monadele." Exemplele de mai sus subliniaza ideea ca interculturalitatea este o permanenta in gandirea romaneasca.