Definirea termenilor de handicap mintal si de deficienta mintala

Definirea termenilor de handicap mintal si de deficienta mintala

Termenul de handicap provine din limba engleza, se refera la domeniul sportiv si desemna la inceput reducerea voita a capacitatii unui concurent intr-o intrecere marind astfel sansele adversarului. Conceptia traditionala privind persoana cu handicap vizeaza posibilitatile reduse ale acestuia de a actiona comparativ cu cele a persoanei sanatoase. Imaginea persoanei cu handicap este dominata de aspectele legate de "neputinta", de absenta puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective[1].

Dupa Boltanschi, termenul de "handicap" implica ideea de concurenta.

Mettey da termenului o explicatie interesanta si deosebit de evocatoare. Dupa autorul citat, se poate spune hand in cap, adica "mina in palarie". Deci jocul "handicap" este un joc al hazardului ce consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie. Practic, handicapul atinge o persoana prin hazard si nici acea persoana, nici familia nu poarta raspundere de situatie. Societatea a retinut aceasta definitie, ceea ce este un element pozitiv, intrucit in acest mod sunt absolvite de orice vina persoana cu handicap si familia ei.

Este dificil de abordat o definitie care sa fie in acelasi timp riguroasa si non-stigmantizata.

In 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a adoptat o clasificare internationala a deficientei, incapacitatii si handicapului, care a sugerat o abordare mai profunda si in acelasi timp mai aproape de realitate[2].

Clasificarea Internationala a Deficientelor, Incapacitatilor si Handicapurilor a facut o distinctie clara intre "deficienta", "incapacitate" si "handicap". Ea a fost extensiv folosita in domenii ca reabilitarea, educatia, statistica, politica, legislatia, demografie, sociologie, economie si antropologie. Unii din specialisti care au utilizat Clasificarea respectiva si-au exprimat ingrijorarea ca, definirea termenului de "handicap" este prea medicala, prea centrata pe individ si nu clasifica adecvat interactiunea intre conditiile si aspiratiile societatii si capacitatile individului.

Terminologia internationala in domeniu trebuie adoptata si la noi, pentru a elimina conotatiile negative pe care le au termenii cum ar fi "handicapat", "invalid", "retard" termeni folositi frecvent cind ne referim la copii sau persoane cu dezabilitati din tara noastra.

Deficienta - se poate defini ca afectare organica si/sau functionala a capacitatii naturale ale unui individ de a se adapta la mediul fizic. Acest termen se poate defini si ca orice dereglare de structura sau functie psihologica sau anatomica din cauza maladii a unui accident, dereglari evolutive, etc.

Handicapul - poate fi definit ca afectare la nivelul functionarii sociale a capacitatii naturale a individului de adaptare la mediul social. El este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu al manifestarii unei deficiente si/sau dizabilitatii si se datoreaza complicarii interactiunii optime dintre individ si mediul sau social, aparute ca urmare a existentei unor bariere fizice, sociale si culturale care impiedica individul deficient sa aiba acces la viata sociala ca orice alt cetatean. Asa dar, handicapul apare numai in relatia individ - mediu social si are ca efect limitarea participarii la viata sociala.

O alta definitie a handicapului data de Racu S.[3] este urmatoarea: handicapul desemneaza starea de limitare a capacitatilor umane si consecintele acestei limitari, dezechilibrul in viata unui subiect in incercare acestuia de a-si asuma si indeplini rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri ai societatii.

Handicapul mintal poate insemna mai multe lucruri. Chiar daca diferitele intelesuri au multe in comun, ele nu sunt intru totul identice. La fel exista si suficienta literatura care caracterizeaza clinic-psihologic-pedagogic deficienta mintala.

Oportuna in aceasta privinta este lucrarea Debilitatii mintale de R.Zazzo. acest autor, impreuna cu colaboratorii sai, pentru inceput accepta si utilizeaza termenul "prostie" si definirea deficientei mintale pentru ca apoi sa abordeze "debilitatea mintala". Debilitatea mintala este un deficient global congenital si ireversibil de care criteriile testului Binet-Simon il situeaza intre valorile 0,50 si 0,70 ale contingentului intelectual (QI). In continuare, tot Zazzo scrie despre debilitatea definita de psihologul american Portens ca, este o deficienta mintala in functie de care un subiect nu reuseste sa se descurce sau sa se ingrijeasca de propria sa existenta.

Volta scrie ca debilitatea este un deficit permanent al proceselor cognitive, care impiedica putinta implinirii multiplelor existente ale vietii individuale si sociale.

Zazzo sustine si accepta aceste definitii, insa mentioneaza ca este o greseala identificarea notiunii de insuficienta cognitiva atestata la copil si notiunea de inadaptare sociala a adultului, deoarece un criteriu social este intotdeauna relativ; el nu este unul si acelasi cind este vorba de copil si de adult. Inteligenta infantila lasa amprente asupra adultului, insa la adult ea reprezinta mai putina importanta decit in mediu scolar caci intervin alti factori ai indeminarii si sociabilitatii ce se exprima prin varietatea profesiunilor. Nu e necesar sa ai QI inalt sau sa posezi gindire ipotetico-deductive pentru a fi zidar, timplar, etc[4]. Reesind din aceasta se da o definitie formala a debilitatii; debilitatea este prima zona de insuficienta mintala - insuficienta legata de exigentile societatii, care sunt valabile de la o societate la alta, de la o virsta la alta - insuficienta a carui determinanti sunt biologici, avind un efect ireversibil in starea actuala a cunostintelor noastre. Aceasta definitie exclude prin conversatie orice forma de deficienta non-biologica si ireversibila[5]. In aceasta definitie se evidentiaza 3 idei care aduc precizari notiunii de deficienta mintala:

1.     faptul ca insuficienta caracteristica debilitatii mintale - dar si deficientei mintale, in ansamblul sau variaza in raport cu exigentele fiecarei societati, ceea ce inseamna ca si cerintele minime pentru integrare (familiala, scolara, si profesionala) vor fi diferite de la o societate la alta.

2.     faptul ca determinantii deficientei mintale pot fi biologici - atit "normali", adica provocati prin variatii poligenice obisnuite (normale) cit si "patologici", adica provocati de actiunea unor maladii in ontogeneza.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

3.     faptul ca - asa cum se exprima R.Zazzo - "in starea actuala a cunostintelor noastre" factorii determinanti au un efect ireversibil, adica insuficienta lor nociva asupra organismului nu mai poate fi inlaturata complet, ci diminuata.

Doll generalizeaza definitia, aplicind-o sub termenul de inapoiere, la toata scara deficientelor intelectuale, de la idiotia propriu-zisa pana la debilitate mintala. Atit Doll cat si Esquirol fac o diferentiere pe grade a inapoierii mintale. La inceputul acestui secol notiunea de debilitate mintala s-a completat admitindu-se o subdiviziune pe niveluri: profunda, medie si joasa.

Frecvent intilnim ca notiune-gen termenul de intirziere mintala, caruia in literatura de specialitate in limba engleza ii corespunde Mental Retardation. In literatura franceza se utilizeaza termenul arrieration mentale, corespondentul roman - inapoiat mintal. Fiecare termen acopera un aspect al realitatii. Vorbind de copii intirziati mintal, se are in vedere faptul ca ei se dezvolta din punct de vedere psihic intre-un ritm mai incetinit decit copii normali. Dar acesti copii nu ajung din urma sub aspectul dezvoltarii intelectuale pe care copilul normal, ceea ce inseamna ca ei ramin si la virsta adulta inapoiati mintal. Alteori termenul de inapoiere mintal se foloseste pentru a indica nivelurile de dezvoltare mintala foarte usoara, deseori tragindu-se paralela intre ultimul cu "show learning child". Insasi notiunea de deficienta mintala se asociaza cu formele grave, iar debilitatea mintala cu forme mai usoare ale intirzierii mintale.

In literatura rusa de specialitate se utilizeaza termenul de oligofrenie acceptat de defectologi ca o forma a intirzierii mintale determinata de tulburarea dezvoltarii sistemului nervos central care s-a produs in timpul dezvoltarii intrauterine sau in perioada precoce a copilariei si se exprima prin trei forme; debilitate, imbecilitate, idiotie.

Cercetatorul roman I. Stachinaru mentioneaza ca notiunea data, caracterizeaza doar functionalitatea mintala a deficientului si nicidecum nu releva aspectele etiologice, clinice. La fel unii cercetatori substituie termenul de debilitate sau anormalitate pe cel de inadaptat.

Analiza celor evidentiate mai sus implica necesitatea stringenta de a accepta o terminologie de circulatie internationala referitor la deficienta mintala - semnificatia si desemnarea ei.

The International Encyclopedia of Education 1988; 1991 si Diagnostic Statistical Manual of Mental Disordies 1994 de care se conduc specialistii americani si europeni pentru elucidarea deficientei mintale, recomanda conceptul de retard mintal (RM).

Retardul mintal se caracterizeaza prin citeva niveluri de deteriorare mintala, printr-o functionare intelectuala sub medie (sub 70) care debuteaza inainte de 18 ani si care este insotita de existenta unor deficite in comportamentul adaptativ.

Inca Esquirol caracteriza deficienta prin 3 aspecte fundamentale comune: deficit intelectual ce se constata la examenul efectuat in momentul dat; originea organica, incurabilitate. Tot mai multi specialisti sustin ca limitarile din comportamentul adaptativ, mai degraba decit un contingent intelectual scazut, sunt simptoamele care fac cunoscuta existenta retardarii mintale la o persoana. De astfel se recomanda ca in activitatile de psihoterapie sa se acorde mai multa atentie formarii deprinderilor utile in viata cotidiana, fiind mai susceptibile de imbunatatire decit coeficientul intelectual. Lucrari deja evidentiate prezinta 4 grade de retard mintal, carora le corespunde un anumit QI (contingent intelectual) dupa scara Wechsler, apreciat de Grossmann, 1977: usor (55-69); moderat (40-54); sever (25-39); profund (mai jos de 24).[6]

La fel e cazul de a limpezi cit de cit lucrurile in privinta utilizari si semnificatiei conceptului de retinere in dezvoltare psihica (RDP). In lucrarea Bazele metodologice ale psihopedagogiei speciale printr-un articol autoarea

V. Olarescu in articolul sau face o trecere in revista a modalitatilor de abordare a conceptului de RDP in tarile de peste hotare, inclusiv in Rusia explicind si argumentind conotatia conceptelor utilizate pentru definirea RDP-ului.

In Republica Moldova s-a preluat termenul задержка психического развития in traducere romana, nefiind adoptata o notiune, un corespondent special ce ar defini simptoamele, de lezare partiala si a imaturitatii morfofunctionale a sistemului neuronal.

Este corect termenul de "retinere" ce remarca insuficienta si imaturitatea proceselor psihice pentru o anumita perioada de timp. Daca ar fi sa parafrazam ca a se "retine" inseamna totusi a veni, atunci copilul grefat de RDP intr-o zi se va maturiza functional iar insuficienta va fi depasita. RDP este o forma patologica ce induce blocaje la nivelul mecanismelor superioare ale gindirii dar ireversibila, copii fiind susceptibili la "orientarea helping " atunci cand este adecvat oportun aplicata.

In acceptiune nord-americana: Deficienta mintala[7] se refera la limitari substantiale in functionarea prezenta (a unei persoane). Ea este caracterizata prin functionarea intelectuala, semnificativ sub medie, existind corelat cu doua sau mai multe dintre urmatoarele capacitati adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderile gospodaresti si cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea in mediu inconjurator, sanatate si securitate personala, petrecerea timpului liber si munca etc.

O alta definitie a deficientei mintale o gasim in cursul universitar elaborat de Ioan Drutu (1995) care realizeaza o sinteza a principalelor idei dintr-o descriere data de Asociatia Americana a Deficientei Mintale (AAMD) in anul 1973; deficienta mintala este o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior medie, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici si/sau de mediu, care actioneaza din momentul conceptiei, pina la inchierea maturizarii si observam ca la inceputul, acestei definitii se reiau principalele caracteristici ale deficientei mintale, enumerata si in prima definitie americana citata. Este vorba de caracterul global al insuficientei si de un functionament intelectual semnificativ sub medie. In partea finala a noii definitii, se fac precizarii suplimentare pentru o mai justa intelegere a fenomenului deficientei mintale, mentionindu-se stagnarea, incetinirea sau lipsa de achizitie in dezvoltare, fenomen prezent pe tot parcursul dezvoltarii cu consecinte negative asupra adoptarii si a posibilitatilor de integrare.

Recent pe larg a inceput sa se foloseasca conceptul de handicap atunci cind se atentioneaza unei distorsiuni in dezvoltare. Initial termenul a fost rezervat pentru handicapul fizic apoi s-a extins asupra celui mintal, evidentiindu-se grade diferite. Dictionarul de psihologie (1997) da urmatoarea explicatie: persoana dezavantajata ca urmare a unei deficiente fizice, motrice, senzoriale, de limbaj sau intelect de la nastere sau in cursul dezvoltarii sale o numim persoana cu handicap.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a propus urmatorul mod de a descrie notiunea de handicap[8]:

Boala

sau diminuare functionala handicap.

dauna

O explicatie la aceasta definitie este ca :

Dauna - inseamna ca psihic sau corporal, ceva lipseste sau functioneaza deficitar. Poate sa fie un brat vatamat sau care lipseste, o leziune cerebrala innascuta sau capatata dupa nastere si altele. Dauna este stabila.

Diminuare functionala - ca urmare a daunei existente, implica imposibilitatea de a executa in acelasi fel sau in aceeasi masura ca intr-un caz normal. Poate fi vorba de deficienta motrica, de o diminuare a auzului sau de o inteligenta scazuta. Diminuarea functionala este de asemenea stabila .

Handicapul - consta din piedicile pe care persoana le intilneste in societate, piedici aparute ca urmare a deficientei functionale. Handicapul apare, asadar, la intilnirea cu mediu din imediata apropiere si cu mediu ambiant in general. Blocarea dezvoltarii inteligentei la o persoana, duce la o diminuare functionala ce devine un handicap intr-o societate complicata. Intr-o societate mai simpla, poate nu ar fi asa. Daca doar o parte din copii ar merge la scoala, un handicapat mintal ar putea trece neobservat.

Notiunea de handicap[9] se refera la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti membri ai societatii. Raportarea la etapa copilariei si a adolescentei, cind relatiile sociale fundamentale sunt cele de familie si educationale definitia de mai sus se va traduce in ideea ca este handicapat acel copil sau adolescent a carui acces si relatie in propria familie si in institutiile de educatie sunt stinjenite, limitate sau chiar anulate, datorita unor imprejurari diverse cind aceste imprejurari se concentreaza intr-o deficienta mintala sau in alti factori care limiteaza puternic eficienta intelectuala, vom avea handicap mintal.

Wood propune o terminologie pe trei paliere:

In acest fel Wood propune inlocuirea notiunii de "handicap" (insuficient delimitata) prin trei termeni:

v    deficienta sau infirmitate cuprinde orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei functii anatomice, fiziologice, descriind tulburari la nivelul organismului;

v    incapacitate inglobeaza orice restrictie, diminuare, lipsa ori pierdere (rezultand dintr-o deficienta) a capacitatii de a efectua o activitate in conditii considerate ca normale pentru o fiinta umana;

v    handicapul este definit ca dezavantajul unei anumite persoane ca urmare a unei deficiente sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica satisfacerea totala sau partiala a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (in functie de varsta, sex, factori sociali, etc.)

In consecinta termenul "handicap" desemneaza rolul social al persoanei cu deficienta sau incapacitate. Datorita handicapului, persoana este dezavantajata comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestindu-se in interactiunea individului cu mediu social. S-au facut citeva observatii pe marginea acestor 3 definitii:

deficientele sau incapacitatile pot fi de mai multe feluri: vizibile si invizibile, progresive ori regresive, s.a;

un status handicapant nu este in mod obligatoriu rezultatul unei incapacitati, deficienta putind determina aparitia unui handicap fara a fi necesara trecerea prin stadiul intermediar de incapacitate;

independent de limitele individuale, unii factori sociali si de mediu pot agrava sau atenua handicapul.

Practic, handicapul nu este o constanta legata doar de diagnosticul medical ci o variabila legata de elementele foarte diverse. Din acest motiv, situatia persoanelor cu handicap impune interventia colectivitatii, in incercarea de a-le asigura conditii de viata independent.

Conform ONU handicapul este influientat de relatia dintre persoana deficienta si mediul sau. Handicapul apare in situatia in care aceste persoane intilnesc bariere culturale, fizice sau sociale care le impiedica accesul catre diferite sisteme sociale aflate la dispozitia celorlalti cetateni.

Handicapul este perceput ca un proces in care apar tulburari ale comportamentului persoanei in timpul activitatii.

Procesul de producere a unui handicap[10] dupa P. Castelein se poate prezenta sub asa o schema:

Factori de risc

Situatia de handicap apare ca urmare a corelatiei dintre deficienta sistemelor organice, scaderea capacitatilor fizice sau psihice si obstacolele ce se intilnesc in mediul de viata a persoanei. Procesul patologic actioneaza la nivel organic, determinind aparitia unei deficiente. Treptat deficienta antreneaza o incapacitate la nivel fizic sau mintal. Incapacitatea se deosebeste de handicap prin aspectul social deoarece handicapul apare la persoanele cu incapacitate care se confrunta cu barierele culturale, arhitecturale sau sociale care le readuc accesibilitatea. Castelein considera handicapul o perturbare legata de obiceiurile vietii tinind cont de virsta, sex, identitate social-culturala, aparuta, pe o parte, ca urmare a unei deficiente sau incapacitati si, pe de alta parte, ca rezultat al obstacolelor ce apar la nivelul factorilor de mediu.