Deficinte senzoriale

DEFICINTE SENZORIALE

A. 1. Deficiente de auz: clasificare, aspecte privind evaluarea pierderilor de auz, etiologie.

2. Tipologia deficientelor de auz. Tabloul clinic si psihopedagogic.

3. Compensarea, demutizarea, ortofonia.

B. 1. Deficiente de vedere: clasificare, aspecte privind evaluarea pierderilor de vedere, etiologie.

2. Tipologia deficientelor de vedere. Tabloul clinic si psihopedagogic.

3. Compensarea si activitatile educative.

Deficientele senzoriale sunt determinate de unele disfunctii sau tulburari la nivelul principalilor analizatori (vizual si auditiv), cu implicatii majore asupra desfasurarii normale a vietii de relatie cu factorii de mediu, dar si a proceselor psihice ale persoanei, avand o rezonanta puternica in conduita si modul de existenta ale acesteia. Datorita particularitatilor celor doi analizatori, auditiv si vizual, precum si rolului fiecaruia in structurarea proceselor psihice, este nevoie de o abordare separata a tulburarilor care pot interveni la nivelul lor. Astfel au aparut surdologia si tiflologia, cele doua discipline responsabile de studierea, descrierea si cunoasterea deficientelor de auz si, respectiv, de vedere.

PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ

Analizatorul auditiv are o importanta deosebita in dezvoltarea psihica a individului din cauza rolului pe care-l are in facilitarea comunicarii verbale si in acumularea cunostintelor. Deficienta auditiva determina modificari in activitatea individuala cu perturbarea relatiei cu mediul inconjurator.

Cand deficienta auditiva este congenitala sau apare la varste timpurii provoaca dificultati in insusirea limbajului, iar in cazuri grave chiar mutenia. Cand apare dupa achizitionarea structurilor verbale determina o involutie la nivelul activitatii psihice daca nu se aplica programe educative speciale. Si la cei hipoacuzici se pot ivi fenomene de stagnare sau de regresie in plan psihic in lipsa unui mediu stimulativ care sa intretina comunicarea.

Disfunctia auditiva prin ea insasi nu are un efect asupra dezvoltarii intelectuale, dar duce la instalarea muteniei care stopeaza evolutia limbajului de unde rezulta restrangerea activitatii psihice.

Deficientele de auz pot fi partiale - hipoacuzie sau totale - surditatea.

A. Clasificare dupa gradul de pierdere al auzului:

Pierderile de auz pana la:

30-40 decibeli -hipoacuzie usoara. In acest caz subiectul aude conversatia )daca sursa sonora nu este indepartata) si isi formeaza un vocabular destul de adecvat;

40 - 70 decibeli - hipoacuzie medie - subiectul aude conversatia numai de aproape si cu dificultate.

70 - 90 decibeli -hipoacuzie severa - persoana aude zgomotele, vocea si unele vocale (se protezeaza)

peste 90 decibeli - surditate sau cofoza - persoana aude numai sunetele foarte puternice care-i provoaca si senzatii dureroase.

CAUZE:

ereditare -- subiectul se naste cu malformatii transmise prin anumite gene (dominante sau recesive). Aceste malformatii apar fie la nivelul urechii externe: lipsa sau deformarea: pavilionului sau al conductului auditiv extern; la nivelul urechii medii - fara oscioare (ciocan, scarita, nicovala); la nivelul urechii interne - malformatii ale labirintului

o                     ex: malformatii de tip Scheibe - cand este atrofiata nicovala, leziuni ale canalului cohlear, ale canalului Corti.

care actioneaza in perioada prenatala - boli infectioase (rubeola, sifilis, paludism, toxoplasmoza), alcoolism, diabet, iradiatii, factori toxici, incompatibilitatea Rh-ului;

care actioneaza la nastere - perinatale - leziuni anatomo - patologice in timpul nasterii ca urmare a anoxiei (axfisiei) la nastere;

cauze postnatale - de natura infectioasa: boli (meningita, encefalita, febra tifoida, scarlatina);traumatisme; intoxicatii; tratament medical neadecvat (streptomicina, kanamicina in doze mari).

B. Dupa etiologie hipoacuzia se clasifica in:

hipoacuzie de transmisie, de conducere - cauzata de malformatii ale urechii externe sau ale celei medii, de unele infectii ale urechii medii (otita, mastoidita); de infectii ale timpanului sau ale oscioarelor, si se manifesta prin faptul ca este afectata conductibilitatea aeriana; conductibilitatea osoasa se realizeaza normal. In general hipoacuzia de transmisie este o forma mai usoara. Pierderile sunt de 60-70 decibeli, se protezeaza cu rezultate bune. Subiectul are o voce diminuata, soptita si percepe mai bine sunetele inalte decat cele grave.

hipoacuzie de perceptie - sau hipoacuzia senzorio-neurala - este cauzata de leziuni la nivelul urechii interne (lobul osos, organul Corti, membrana bazilara). Este afectata in special conductibilitatea osoasa. Pierderile pot depasi 120 decibeli (surditate)

hipoacuzie mixta - apar si leziuni la nivelul urechii mijlocii si la nivelul urechii interne.

Exista o alta forma de surditate - surditatea centrala - leziuni ale nervului auditiv sau afectiuni la nivelul SNC -in zona auzului (zona temporala)-aceasta forma apare in urma unor boli.

MASURI PSIHOPEDAGOGICE

Este necesara o depistare timpurie a surditatii deoarece acest lucru faciliteaza luarea unor masuri pentru a asigura dezvoltarea cea mai apropiata de normal prin organizarea activitatii de formare a comunicarii si de exersare a cognitiei.

Hipoacuziile pot fi depistate de la 4 - 6 luni. Copilul reactioneaza la sunete, iar aparitia si disparitia rapida a ganguritului este un indiciu al deficientei de auz pentru ca ganguritul este un joc articulator cu sunetul si nu are semnificatie pentru cel cu disfunctie auditiva.

La varstele mici testarea auzului se mai poate face anexandu-i copilului un obiect care se misca, il priveste si se emite un anumit sunet - daca intoarce capul inseamna ca nu sunt disfunctii, daca nu intoarce capul atunci este prezenta surditatea.

Pe la 3 ani testarea se face si cu vocea obisnuita, copilul este intors cu spatele si cu urechea acoperita. Este solicitat sa repete cuvintele spuse de examinator (6-8 m), daca repeta gresit examinatorul se apropie. Daca repeta la 4-6 m - hipoacuzie usoara, la 1-4 m hipoacuzie medie - sub 1 m hipoacuzie grava.

Astfel se testeaza gradul de surditate dar nu si sediul ei.

Aceasta testare se realizeaza dupa 3 ani si se folosesc aparate (diapazonul - testul Weber-sau audiometrul). Prin testul Rinne se verifica separat fiecare ureche (blocandu-se cea opusa). Diapazonul este fixat pe apofiza mastoida. Cand subiectul nu aude sunetul dupa indepartarea diapazonului inseamna ca este afectata urechea medie. la auz normal subiectul aude si dupa indepartarea diapazonului.

Testul Schwach - pentru verificarea conductibilitatii osoase cat si a celei aeriene-se aplica diapazonul pe mastoida (conductibilitatea osoasa) sau langa ureche apoi se indeparteaza diapazonul de pe mastoida sau de langa ureche si se inregistreaza timpul in care subiectul continua sa mai auda.

Cea mai sigura testare se face cu audiometrul, aparat radioelectric, care este compus dintr-un generator de frecventa si un potentiometru de unde se modifica intensitatea sunetului. Se prezinta subiectului sunete de intensitate si frecventa diferite la nivelul fiecarei urechi.

Caracterizarea proceselor si functiilor psihice ale deficientilor de auz

In cadrul organelor de simt normale limbajul se dezvolta in mod normal. La copiii cu surditate limbajul nu se realizeaza fiind afectata si dezvoltarea psihofizica.

dezvoltarea fizica este normala in conditii de hrana si ingrijiri corespunzatoare.

din punctul de vedere al dezvoltarii motrice prezinta o usoara intarziere (mersul) din cauza absentei stimulului verbal.

respiratia biologica este normala iar ceea ce o priveste pe cea fonatorie se observa ca intentia de a dirija aerul pe gura este minima.

echilibrul este tulburat mai des la hipoacuziile de perceptie;

reprezentarile nu au un anumit specific caracteristic surzilor, ei gandesc cu ajutorul imaginilor generalizate nu cu ajutorul notiunilor.

perceptia auditiva lipseste in totalitate la surzi

memoria este normala insa cea cognitiv - verbala este afectata

in cazul imaginatiei se inregistreaza o specificitate vizual-motorie

relatiile afective si cele volitive influentate de comunicarea defectuoasa si de receptia deficitara a mesajului verbal determina agitatie, nervozitate, incapatanare, comportament dezordonat sau agresivitate, tendinta de izolare in prezenta auzitorului datorita dificultatii de a intelege si de a se face inteles.

o din cauza destructurarii raportul dintre gandire si limbaj, din cauza pierderii perceptiei optime, a insusirii limbajului apare un decalaj fata de auzitor in activitatea intelectuala;

Gandirea

Este caracterizata de operatii logice - analiza, sinteza - si se realizeaza predominant prin vizualizare dar apar anumite caracteristici specifice gandirii surdului:

a) Concretismul - sau situativitatea - modul de gandire situativ deoarece gandirea lui nu dispune de abstractizari specifice notiunilor ci specifice imaginilor generalizate ce cheama gandirea spre aspectele ei empirice.

Trecerea la limbajul verbal creeaza conditii pentru dezvoltarea gandirii atat sub aspect abstract cat si sub un aspect concret superior celor nedemutizati.

b) Sablonismul - surdomutul tinde sa foloseasca aceleasi scheme operationale chiar si in situatii diferite (ex. Sablonul verbali la surdomutii in curs de demutizare mai ales la inceput ca urmare a posibilitatilor limitate de a transfera in cuvinte rezultatele gandirii - la ceasca foloseste tot cuvantul cana. Sablonismul dispare prin imbogatirea formulelor de exprimare.

c) Inertia sau rigiditatea - se debaraseaza cu dificultate de procedeele folosite anterior. E necesara demutizarea si odata cu acumularea cunostintelor se inlatura.

d) Ingustimea - are tendinta de a-si forma conversatia pe baza unui numar limitat de fapte fara o suficienta selectare si intelegere a esentialului.

Este posibila intelegerea denaturata si formarea unui profil moral denaturat. Exista tendinta persistarii unor capricii, incapatanare, sunt mai putin receptivi la ceea ce este contrar convingerilor lor; prin demutizare creste receptivitatea

Demutizarea este trecerea de la limbajul mimico-gestual la cel gestual, de la gandirea in imagini la cea notional-verbala; se trece de la folosirea schemelor la folosirea cuvintelor pentru ca cu ajutorul cuvintelor se faciliteaza vehicularea proprietatilor de cauzalitate si a proprietatilor esentiale ale obiectelor

Pana la etapa desavarsirii demutizarii gandirea trece prin trei faze:

gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini;

Proiect: Calificarea unor bunuri ca fiind proprii sau comune. Proiect: Teoria sistemului mondial

gandirea incepe sa foloseasca notiuni verbale concrete;

gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si relatiilor abstracte

Parcurgerea acestor faze se face in 4 etape:

etapa premergatoarea demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini.

etapa inceperii demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza  pe imagini si partial pe cuvinte.

etapa demutizarii avansate cand gandirea se bazeaza pe cuvinte si partial pe imagini.

etape infaptuirii demutizarii cand gandirea limbajul au aceleasi caracteristici ca la auzitor.

Demutizarea este absolut necesara pentru ca prin asigurarea ei se pun bazele formarii gandirii notionale si se faciliteaza dobandirea experientei cognitive. Este o activitate complexa de inlaturare a mutitatii prin folosirea cailor organice nealterate si pe baza compensarii functionale.

Demutizarea presupune receptarea vorbirii celorlalti prin labio-lectura si prin utilizarea auzului rezidual cu mijloace tehnice sau emisia vorbirii articulate corelata cu insusirea grafemelor pentru a realiza atat comunicarea orala cat si cea lexico-grafica.

Este un proces indelungat in care transmisia cunostintelor de baza se realizeaza prin asocierea intre cuvinte si imagini. Mijloace auxiliare sunt dactilologia (alfabetul dactil), limbajul mimico-gestual si labiolectura.

Alfabetul dactil sau dactilologia - este un mijloc de comunicare intre surdomuti sau cu auzitorii care si-ar insusi acest mijloc de comunicare. Sunetele sunt reprezentate prin pozitii ale degetelor. Semnele se numesc dactileme.

Limbajul mimico-gestual - este limbajul de baza al surdomutilor; se dezvolta spontan, pe baza gesturilor naturale care reprezinta obiecte sau actiuni sau pe baza mimicii fetei ca reflecta anumite sentimente. Este mai sarac si mai primitiv si nu poseda proprietatile integrale ale limbajului obisnuit.

Labiolectura - prin perceperea miscarii organelor de vorbire in pronuntarea vocalelor a consoanelor labiale sau labiodentale; prin analiza si memorarea senzatiilor, vibratiilor ce se produc in timpul ,miscarii propriilor organe de vorbire.

- principalul in labiolectura nu consta in perceperea izolata optica a articulatiilor fiecarui sunet ci in perceperea globala a imaginii cuvintelor, propozitiilor. Necesita mult efort, antrenament dezvoltarea atentiei vizuale astfel incat aceste deprinderi nu se formeaza la toti in aceeasi masura. Aceasta asociere intre cuvinte si imagini si cuvinte fara alte mijloace intercorelate intre imagine, gest si cuvant).Intre imagine si cuvant se intercoreleaza mai multe imagini auxiliare.

Metodologia demutizarii trebuie sa permita legatura dintre cuvant si imaginea labiovizuala precum si semnificatia verbala astfel incat sa se ajunga la stereotipii dinamice incat receptorul imaginilor labiobucale sa determine declansarea articulatiilor si intelegerea comunicarii. Cand se trece de la limbajul gestual la cel verbal se trece si de la gandirea in imagini la gandirea notional-verbala.

Maiestria demutizatorului se concretizeaza in functie de rapiditatea cu care copilul asociaza imaginea cu cuvantul fara sa mai treaca prin alte forme. In vederea realizarii demutizarii se adopta anumite principii:

respectarea caracteristicilor naturale de dezvoltare ale vorbirii, de la simplu la complex, de la usor la greu, in ordinea in care le invata copilul auzitor;

respectarea particularitatilor fiziologice si fonetice; invatarea gradata si deducerea sunetelor greu de pronuntat din cele mai usor de pronuntat sau din alte sunete pe care le poate pronunta;

invatare sunetelor, a cuvintelor si a propozitiilor confruntand aspectele formale cu cele semantice

Insusirea structurilor verbale depinde de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul in care cum stie sa-l lege de continutul concret pentru a surprinde semnificatia lui; concomitent cu emiterea verbala se percepe miscarea laringelui si al toracelui.

La surdomuti intre senzatiile vizuale si miscarile vibratile nu este o legatura trainica la inceput iar procesul demutizarii urmeaza un drum specific, in locul fonemelor se utilizeaza articulemele (perceperea vizuala) sau in locul kinesteziilor sonore se utilizeaza kinesteziile vibratile.

Prin demutizare surdomutilor si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicilor vocabularul se imbogateste si se perfectioneaza pronuntia astfel incat cuvintele invatate inlocuiesc invatarea lor prin gesturi. Cu toate acestea vorbirea ramane deficitara (mai ales ca intonatie, ritm, articulatie)care afecteaza pe ansamblu inteligibilitatea vorbirii.

Protezarea auditiva se foloseste pentru facilitarea obtinerii comunicarii verbale si este necesara folosirea auzului rezidual care se poate realiza prin mijloace tehnice.

Proteza este un aparat destinat sa mareasca intensitatea sunetului in organul auditiv al purtatorului. Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea si transmiterea lui la un receptor sau casca atasata la ureche. Proteza nu poate corecta deficienta, dar poate minimaliza unele efecte; nu sunt aparate de mare fidelitate, nu reproduc cu acuratete sunetele pe care le amplifica si zgomotele din jur ceea ce scade inteligibilitatea accentuand oboseala auditiva.

Se utilizeaza cu succes la hipoacuziile usoare dar ridica probleme la cele severe. Proteza foloseste un agregat suplimentar numit oliva care are rolul de a fixa proteza care daca nu este bine fixata produce un suierat. Necesita sa fie curatata permanenta. Exista proteza pentru conductibilitatea aeriana (pe pavilionul urechii - pentru urechea medie) dar si pentru conductibilitatea osoasa (fixata pe mastoida care conduce sunetul pe cale osoasa.

Protezele pot fi:

cu amplificare lineara care sporeste nivelul auditiv cu 30-40 decibeli pe toate frecventele;

cu amplificare selectiva care nu amplifica decat frecventele necesare audibilitatii;

prin compresie se selecteaza frecventele utile de cele inutile;

Pentru hipoacuzicii care invata in scoli obisnuite s-au creat proteze auditive tip radio, o parte purtata de copil, iar alta (microfonul)de profesor (care o agata la gat); acest tip de proteza are avantajul ca mesajul ajunge la ureche fara a fi distorsionat de zgomote.

In ceea ce priveste varsta s-au creat divergente: unii spun ca este mult mai bine ca ele sa fie aplicate de timpuriu pentru a se obisnui si a facilita achizitia limbajului, altii opteaza pentru varstele mai mari pentru ca protezele ar putea duce la deteriorarea auzului.

Copilul trebuie invatat si obisnuit sa foloseasca proteza pentru ca pot aparea reactii psihologice sau chiar neacceptare biologica. El trebuie invatat sa localizeze, sa discrimineze sunetele cu semnificatii de cele fara semnificatii, sa distinga unitatile verbale.

Metodologia procesului instructiv-educational la deficientii de auz

Deficientii de auz prezinta intelect normal. Sistemul de invatare este constituit ca parte integrata sistemului national de educatie dar este adaptat la copilul care invata. Exista situatii insa cand sunt copii si cu deficienta mintala printre cei cu deficiente de auz.

Organizarea unitatilor de invatamant este in functie de pierderile auzului:

pentru hipoacuzici metodologia este asemanatoare celei pentru auzitori:

pentru surzi structurile sunt centrate pe procesul demutizarii si are ca scop transferul ulterior intr-o scoala pentru auzitori;

Integrarea sociala si profesionala depinde de calitatea procesului instructiv-educativ recuperator, de dezvoltarea psihologica a subiectului, de motivatie, calitatile volitionale de atitudine si participarea lui activa.

Profesii care nu solicita auzul si echilibru: croitor, tehnician dentar; tamplar, strungar; bucatar-cofetar; parchetar;

Handicapul de vedere

Definitie: deficientele de vizuale desemneaza pierderile partiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie cand vederea e afectata si dupa corectarea unui eventual viciu de refractie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate. Diminuarea accentuata a vederii are consecinte atat fiziologice cat si psihologice.

In termeni educationali ambliopii sunt cei care din cauza unei vederi deficitare nu pot fi instruiti prin metode obisnuite, nu pot urma cursurile unei scoli obisnuite fara a-si afecta si mai mult vederea dar pot fi instruiti prin metode speciale implicand vederea; orb este acea persoana care nu are vedere sau al carei vaz e atat de diminuat incat educatia sa necesita metode si mijloace care sa nu implice vederea.

Dupa acuitatea vizuala deficientele vizuale sunt:

cecitate absoluta - incapacitatea de a percepe lumina;

cecitate practica - capacitatea vizuala este intre 1/200 si 0;

ambliopie grava - capacitate vizuala intre 1/20 si 0;

ambliopie medie - intre 1/20 si 1/5; intre 0,05 si 0,2;

ambliopie usoara - percepe 1/5 din capacitatea normala,

Clasificarea dupa indicii functionali (acuitatea vizuala, campul vizual, sensibilitate luminoasa, sensibilitate cromatica, localizarea spatiului vizual si rapiditatea actului perceptiv)ai vederii afectate:

a)     acuitatea vizuala - marimea si distanta de la care ochiul percepe distinct obiectele; se masoara optotipii si se stabileste numarul de dioptrii;

b)     campul vizual (vederea periferica) - spatiul pe care il percepe ochiul cand priveste fix; limitele fiziologice ale campului vizual sunt intre 50 si 90 de grade, campul vizual poate fi afectat in conditii patologice (leziuni ale corneei, retinei, nervului optic), in urma acestor leziuni se produce o ingustare a campului vizual; se pot inregistra scaderi usoare (intre 10 si 20 de grade), scaderi medii (intre 20 si 30 de grade), scaderi accentuate (un camp vizual scazut cu 30 - 40 de grade) si scaderi grave cu scaderi ale campului vizual de peste 40 de grade, rezultand o vedere tubulara.

Compensarea ingustarii campului vizual se face prin rotiri ale capului sau ale ochilor. Datorita campului vizual se realizeaza cu campimetru (tablita cu un punct alb in centru si are un indicator cu ajutorul caruia se noteaza locul de unde punctul dispare din campul vizual. Afectiunile campului vizual sunt cunoscute sub denumirea de scotoame - hemianoxia care este pierderea vederii intr-o jumatate a fiecarei retine percepandu-se doar o parte a campului vizual.

c) - sensibilitatea luminoasa - capacitatea retinei de a sesiza si de a se adapta la orice intensitate a luminii. Adaptarea purpurului retinian care se descompune sub influenta luminii fiind reglata de procese corticale.

Tipuri de tulburari de adaptare:

hemenalopia - dificultatea de a se adapta la intuneric;

nictalopia - incapacitatea de a se adapta la lumina;

sensibilitatea de contrast - capacitatea de a distinge deosebiri de intensitate a luminii dintre doua excitatii concomitente; ea scade in urma opacifierii mediilor refringente si se manifesta prin dificultatea de a distinge obiectele de fond sau de a urmari conturul imaginilor.

d) - sensibilitatea cromatica - simtul culorilor este afectat din cauze ereditare si sunt definitive; acromatopsie totala in care subiectul distinge doar griul si acromatopsie partiala ca daltonismul (pentru rosu) sau deuteranopia (pentru verde);

e) - localizarea spatiului vizual - capacitatea de descoperi obiectul perceput, de a-si mentine privirea asupra lui si de a-l urmari cu privirea atunci cand acesta se deplaseaza; aceasta tulburare de localizare si fixare se manifesta prin pierderea randului sau conturului pe care-l urmareste cu privirea, prin dificultatea de a gasi un punct pe hartie, in inceperea randului urmator in citit sau scris. Sunt cauzate de tulburari ale motilitatii oculare (strabismul).

f) - rapiditatea actului perceptiv - capacitatea de analiza si sinteza; la ambliopi daca actul e afectat duce la o investigatie vizuala haotica ce consuma mult timp

Intre toti indicii exista o relatie de interdependenta.

Etiologia deficientilor vizuali

Cunoasterea factorilor cauzali este foarte important pentru a intelege specificul fiecarui caz pentru a intelege natura dificultatilor pe care le intampina si pentru a sti care este potentialul, mecanismele compensatorii ce pot fi mobilizate pentru a stabili modalitatea educatiei potrivite, cu scopul de a combate actiunea factorilor nocivi.

Clasificarea cauzelor:

A.    dupa momentul cand actioneaza;

B.    in functie de localizarea anatomica a afectiunii si patologia analizatorului vizual;

In functie de momentul in care actioneaza cauzele sunt:

ereditare - degenerescente ale analizatorului vizual transmise ereditar care au in vedere tumori maligne, cum sunt: atrofieri ale retinei sau ale nervului optic, anomalii si malformatii ale aparatului vizual, anoftalmia (lipsa unui ochi) sau microftalmia (un ochi mai mic), glaucomul (cresterea tensiunii oculare care are loc din cauza factorilor predispozanti), defecte de conformatie ale globilor oculari;

- aceste cauze ereditare au in vedere tulburari ale mecanismelor lipidelor, galactosemia sau tulburari de natura ectodermica;

prenatale - boli infectioase din perioada sarcinii: rubeola care poate cauza cataracta, opacifieri ale corneei sau glaucom infantil, infectia gonococica determina oftalmia purulenta cu leziuni de cornee care duce la orbire dupa nastere, TBC-ul produce ulceratii pe cornee si sifilisul din care poate rezulta glaucom sau atrofie optica.

perinatale - traumatisme obstreticale pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare a analizatorului vizual.

postnatale - bolile contactate imediat dupa nastere precum meningita sau encefalita actioneaza asupra segmentului central al analizatorului vizual; lipsa vitaminei A are consecinte negative asupra transparentei corneei sau a sensibilitatii retinei; traumatismele globului ocular care se pot produce prin contuzii care pot provoca dezlipiri de retina sau opacifierea cristalinului si inflamarea irisului cu formarea glaucomului secundar; plagi perforate cu obiecte ascutite ce distrug componentele intraoculare provocand hemoragii care duc la dezlipirea retinei; arsuri oculare provocate de agenti chimici (var, soda, amoniac) rezultand opacifieri ale corneei sau intoxicatii cu alcool metilic care poate duce la orbire:

In functie de localizarea anatomica a afectiunii intalnim:

- tulburari maligne (evolutive) ale refractiei oculare - miopia, hipermetropia sau astigmatismul (diferente de refringenta a meridianului dioptrului ocular emitropia reprezentand normalitatea) rezulta o imagine difuza estompata sau deformata.

- opacifierea mediilor refringente - opacifierea corneei se refera la afectiuni de transparenta congenitala de corneei (cheratite) - leucom corneean;

- tulburari de transparenta congenitale sau dobandite ale cristalinului - cataracte, rubeola (congenitala) sau diferite traumatisme;

- opacifierea corpului vitros - anomalii congenitale sau infectii;

- tulburari de receptie retiniene sau retinopatii in urma afectiuni vasculare ale retinei sau afectiuni degenerative ale retinei de natura ereditara rezultand retinita pigmentara in care sunt afectate bastonasele si apoi conurile; tumorile maligne ale retinei evolutive se numesc glioame.

- tulburari ale functionalitatii nervului optic - inflamatii ale nervului optic de natura degenerativa sau de natura traumatica produse de boli infectioase care au ca consecinta scaderea vederii centrale, stramtorarea campului vizual si afecteaza sensibilitatea cromatica si simtul luminos. Atrofiile nervului optic provocate de malformatii duc la cecitate.

- coroidita - afectiuni ale coroidei care se manifesta prin "muste zburatoare" si pot duce la scaderea vederii si chiar la atrofie optica.

- glaucom;

- tulburari ale motilitatii oculare - strabismul ce se caracterizeaza prin deviatia axelor vizuale ale celor doi ochi din cauza paraliziei unui muschi ocular; in strabism este afectata vederea binoculara si imaginea formata in foveea unui ochi se suprapune cu imaginea formata in partea excentrica a celuilalt ochi; apare si miscare involuntara a globilor oculari, mai mult sau mai putin ritmica provocata de atingeri la nivelul vestibular octocinetic - nistagmusul;

Caracterizare din punct de vedere fizic si psihologic a deficientilor vizuali

Din punct de vedere fizic nevazatorii prezinta o dezvoltare fizica intarziata si mai putin armonioasa pentru ca lipsa vederii face inutila explorarea spatiului cu privirea mai ales in plan vertical, ceea ce duce la scaderea tonusului muscular care asigura pozitia corecta a capului (la nevazatori capul este aplecat spre piept). Din toate acestea pot aparea deformari ale coloanei atat in plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze, lordoze).

Miscarile sunt lipsite de imaginea vizuala a efectuarii si afecteaza mai ales mersul. Automatismele mersului trebuie stimulate daca nu, nu se formeaza. Mersul necesita stimulare si antrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se intalnesc si la ambliopi.

Caracterizarea functiilor psihice

Cel mai afectat proces psihic este perceptia vizuala care este absenta la nevazatori si la ambliopi apare modificata la nivelul indicilor functionali ai vederii. Perceptia vizuala este lipsita de precizie, este fragmentata, lacunara. Sunt necesare mai multe fixari ale ochiului in receptarea informatiei si pentru interpretarea si constientizarea informatiei. Se intampina dificultati la centrarea asupra obiectelor, perceptiile analitico-sintactice sunt deficitare. Apar deficiente in discriminarea obiectelor de fond in urma carora rezulta pierderea obiectelor din campul vizual si reluarea investigatiei cu un efort mai mare. Datorita nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse sau sunt percepute izolat avand loc confuzii in recunoasterea obiectelor.

Tulburarile de vaz se rasfrang si in plan lexicografic si asupra formarii reprezentarilor vizuale care sunt incomplete, sarace in detalii si se sprijina pe unu sau doua elemente precise printre altele confuze.

La nevazatori problema reprezentarilor este diferita in functie de aparitia cecititatii. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit pana la trei ani reprezentarile vizuale nu se pastreaza fiind legate de componenta auditiva si tactila. Dupa varsta de 4 ani exista imagini vizuale mentale, exista reprezentari dar acestea se pot pierde daca nu sunt stimulate ca si la ambliopi prin reactualizarea lor si completarea lor, prin implicarea analizatorului auditiv, prin descrierea verbala sau tactila, prin descrierea de catre vazator.

Totusi volumul si calitatea reprezentarilor la nevazatori un decalaj in raport cu cunostintele vorbitorilor, acestea se accentueaza pe masura dezvoltarii limbajului si prin ritmul mai redus in forma reprezentarilor mai ales in domenii dificile de intuit. Nevazatorii pot folosi termeni corecti dar fara a avea acoperire intuitiva.

Atentia - este bine dezvoltata pentru ca ea are o deosebita importanta pentru nevazatori. La vazatori lipsa atentiei poate fi compensata prin receptare vizuala rapida a situatiei, in aceleasi conditii nevazatorii reactioneaza intr-un timp mai lung prin miscari dezorientate si imprecise. Nevazatorul nu poate urmari existenta unui obiect si deplasarea in spatiu. Pentru a urmari obiectul pe care-l percepe auditiv cu precizia pe care ti-o da vederea trebuie sa-si deplaseze atentia in diferite directii si sa si-o concentreze permanent in functie de intensitate si semnificatia stimulilor perceputi.

Fara educatia calitatii atentiei mai ales la orientarea in spatiu, adaptarea echilibrului la mediu, orientarile in spatiu sunt mult ingreunate. Manifestarile atentiei sunt diferite fata de ale vazatorilor, nevazatorii au o expresie specifica atunci cand sunt atenti (asculta cu capul in piept iar ambliopii asculta cu ochii inchisi) Aceste caracteristici determina o infatisare mai rigida, mai putin expresiva.

Memoria este nevoie sa fie apelata in permanenta la nevazatori fapt care constituie un antrenament continuu pentru ea. Nevazatorul este obligat sa mentina itinerariul, numarul statiilor cand merge pe jos este nevoie sa memoreze topografia locului, reperele tactile, auditive, directiile ce pot fi sinuoase, uneori mai ales la inceput e nevoit sa memoreze chiar si numarul pasilor.

Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil, tactil, termic, auditiv) ii semnaleaza repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pe care trebuie sa le memoreze pentru a se a orienta in spatiu. Memoria este superioara decat cea a vazatorilor nu este o memorie specifica, ci una mai bine antrenata.

Gandirea - din cauza ingustarii aferentatiei prin lipsa stimularilor optice se poate produce un decalaj intre latura concreta si cu abstracta (mai ales la cei congenitali). Notiunile, judecatile, rationamentele, pot fi corecte sub raportul generalizarilor verbale, dar formale in ce priveste suportul concret.

Unii nevazatori pot opera corect cu notiunile despre obiecte si fenomene; pot generaliza si abstractiza la nivel superior, dar cand li se cere sa descrie continutul generalizarii si abstractizarii exprimate fie nu cunosc acest continut, fie il prezinta gresit sau cu lacune.

Pentru prevenirea insusirii formale, in activitatea cu nevazatorii este necesara aplicarea intuitiei (imbinarea descrierilor si a indicarii verbale cu intuirea obiectelor) prin participarea a cat mai multi indicatori:

analiza;

compararea;

sinteza practica (in procesul de invatare sa fie descompus obiectul in partile componente si el sa le intuiasca prin pipait);

Astfel abstractizarea si generalizarea cu care opereaza vor reflecta corect nu numai implicarea rationala, cat si componentele senzoriale pentru a se evita formalismul.

Cu toate aceste eforturi in ce priveste datele spatiale concrete rationamentul logic al nevazatorului prezinta un retard fata de vazatorul de aceeasi varsta.

Limbajul

Ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este afectata din cauza mimico-gesticulatiei sarace. Si intelegerea limbajului este mai saraca, slaba din cauza lipsei de intelegere a unor nuante ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual).

Tulburarile de pronuntie sunt mai frecvente decat la vazatori datorita imposibilitatii imitarii vizuale a miscarilor articulatorii, ceea ce duce la o lipsa de sincronizare si modelare corecta a componentelor aparatului fono-articulator.

Dezvoltarea intelectului

Deficienta vizuala nu provoaca deficienta mintala. Desi in pofida limitarii functionale fizice si psihice legate de cecitate dezvoltarea intelectului poate fi afectata. Din cauza coincidentei deficientelor de vedere si intelect la acelasi individ in scolile de nevazatori apare un procentaj mai mare de deficienti de intelect decat in scolile obisnuite.

Comportamentul / afectivitatea

Apar unele modificari in sfera comportamental-afectiva care prezinta riscul sa se adanceasca fata de cele intalnite la vazatori (nu este legic).

In conditii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectiva, emotivitatea, agresivitatea, izolarea ca reactie de aparare.

Compensarea deficientei vizuale

Este inainte de toate un proces de adaptare, fenomen curent si in absenta deficientelor in general. Este fenomenul care apare ca raspuns la conditiile externe. In conditiile deficientei pentru adaptare sau readaptare sunt mobilizate disponibilitati care ar fi ramas neutilizate.

Compensarea exprima capacitatea sistemului biologic de a rezista la perturbatii; fenomen de structurare sau restructurare a schemelor functionale, de mobilizare a surselor energetice ale organismului in lupta impotriva deficientelor congenitale sau dobandite.

Compensarea se realizeaza prin mijloace naturale ale organismului, dar si prin mijloace tehnice (ochelari, lupe, aparate opto-electronice care ii ajuta pe cei cu cecitate nocturna, ochelari cu celule fotosensibile ce transforma sursa de lumina in sunete pentru a facilita orientarea).

La nevazatori consecintele orbirii se manifesta intr-o maniera comuna, dar si diferentiata intre cei congenitali si cei ce-au dobandit cecitatea:

la congenitali lipsa totala a reprezentarilor vizuale face ca de la nastere sa se structureze o schema functionala fara participarea vederii, o echilibrare la nivelul analizatorilor valizi care sa compenseze absenta analizatorului vizual.

se stabileste de la inceput o dominanta tactilo-motorie si auditiv-motorie, desi procesul de instructie este mai dificil la cei congenitali, unii specialisti spun ca se lucreaza mai usor cu acestia pentru ca apar dezechilibre la nivelul personalitatii;

la nevazatori in elaborarea mecanismelor compensatorii gasim aceleasi procese nervoase ce stau la baza organismului normal, dar ele apar din alte relatii imbinandu-se in mod original, apar altfel organizate;

restructurarile ce au loc nu atrag crearea de substituiri morfologice, ci doar crearea de functii adaptative noi prin includerea dominanta a analizatorului tactil-auditiv si formarea de imagini mentale pe baza acestora;

in cecitatea survenita reprezentarile fiind pastrate ele participa la structurarea si intregirea imaginilor senzoriale; este vorba de o restructurare a schemei functionale realizandu-se cu participarea reprezentarilor vizuale pe care le au;

deosebirea este in plan psihologic intre cei la care cecitatea survine brusc si cei la care survine dupa o evolutie lenta;

in cea care survine brusc dezechilibrul cuprinde stereotipiile cunoasterii si orientarea in modalitatea optica, consecintele sunt mai grave; la ceilalti functiile vederii pot fi transferate treptat analizatorilor valizi intampinand momentul critic;

In procesul compensarii in afara analizatorilor participa si memoria, atentia si gandirea (prin operatiile lor fundamentale si prin analiza si sinteza datelor percepute). La ambliopi compensarea se realizeaza prin exercitii polisenzoriale, dar acestea trebuie sa se subordoneze activitatii vizuale si nu sa inlocuiasca analizatorul vizual, trebuie invatati sa-si foloseasca potentialul vizual existent.

Orientarea in spatiu si timp

In orientarea spatio-temporala un rol important il au experienta si dezvoltarea psihica. Nevazatorii cu dezvoltare psihica superioara, daca nu se afla in stadiul de regresie isi formeaza o serie de abilitati pentru orientarea intr-un anumit timp. experienta proprie este fundamentala, invatarea din experienta altora se realizeaza doar partial. Restructurarile functionale prin stabilirea unei dominante tactile, motorii sau auditiv-motorii dau o nota specifica orientarii spatiale in functie de o serie de factori ce nu au semnificatie prea mare pentru vazatori:

o                           nevazatorul isi dezvolta o sensibilitate fata de unii stimuli (miscarea aerului in spatii largi, intersectii sau spatii inchise) - la intersectii sau in locuri virane percep cu fata sau cu dosul mainii diferentele curentilor de aer fata de alte spatii;

o                           sensibilitatea fata de perceptia zgomotelor;

o                           mirosuri in apropierea obstacolelor;

o                           obstacolul este perceput cu ajutorul bastonului - acesta face un zgomot diferit cand este aproape de un obstacol fata de atunci cand este departe;

o                           zgomotul facut de pasi la apropierea obstacolului;

o                           caini dresati - exista unele controverse, unii specialisti sustin ca nevazatorul nu-si mai antreneaza celelalte mecanisme compensatorii.

Libertatea de deplasare fiind redusa nevazatorul trebuie sa-si fixeze un sistem de repere pe care trebuie sa-l asocieze cu unele relatii cauzale si cu semnificatia acordata evenimentelor.

Pentru orientarea in timp este importanta desfasurarea ritmica a activitatii sau anumite semnale periodice (mirosuri) sau ceasuri fara geam.

Organizarea procesului instructiv-educativ

Ambliopii invata in sistem obisnuit (scriere alb - negru) folosind metode didactice specifice, carti cu litere mai mari, caiete ce permit trasarea grafemelor fara efort prea mare, materiale intuitive ce pot fi manipulate usor, timp mai mare pentru rezolvarea sarcinilor de invatare, pixuri speciale ce produc litere puternic marcate. Scolile sunt construite astfel incat sa beneficieze de lumina cat mai mult timp, iluminatul natural sa fie cat mai bun. Programa este la fel.

Orientarea profesionala - se face in meseriile care nu presupun o acuitate vizuala deosebita.

Nevazatorii folosesc sistemul Braille in care functia dominanta este data de analizatorul motor tactil-kinestezic.

Acest sistem punctiform a fost inventat de L. Braille in 1809 si se realizeaza in relief prin schimbarea pozitiei a 6 puncte existand 64 de combinari posibile. Aceste litere (1mm si 2,5 distanta intre ele - corespunzator pragului maxim al sensibilitatii tactile) se fac pe o foaie speciala (mai groasa si mai consistenta).

Scrierea se realizeaza pe verticala prin trecerea unui punctator intr-o casuta sau alta a placii de scris. Placa este alcatuita din doua parti intre care se introduce foaia. Scrierea se realizeaza de la dreapta la stanga.

Citirea se realizeaza de la stanga la dreapta prin intoarcerea foii si prin perceperea literelor cu policele mainii drepte (cea stanga are rol de control).

Nevazatorii in citit trebuie sa-si formeze o imagine tactila a literei, iar in scris trebuie sa-si formeze o schema motorie (mai greu intrucat pentru imaginea motorie contactul direct lipseste).

Din cauza efortului depus pentru intepare si pentru trecerea de la o casuta la alta viteza scrierii este mai redusa decat cea in alb - negru. In scriere analizatorul motor si cel kinestezic au rolul cel mai important, dar si cel auditiv are rol de control, auxiliar (ritmicitatea zgomotelor la intepare, poate sesiza unele modificari)

Integrarea socio-profesionala

Nevazatorii simt nevoia de ordine. Sunt considerati oameni ai ordinii si trebuie orientati spre activitati ordonate. Instruirea si pregatirea lor se realizeaza in clase speciale printr-o metodologie specifica impusa de structurile lor psiho-fizice. Integrarea se realizeaza treptat pe masura insusirii cunostintelor.

PROFESII:

maseuri - datorita simtului tactil dezvoltat;

confectioneri de perii , maturi, ambalaje, cosuri, fotolii, scaune din nuiele;

confectioneri de obiecte din metal;

telefonisti;

acordori de instrumente muzicale;

pot urma invatamant superior.