Traficul de persoane

Traficul de persoane

Traficul de persoane a cunoscut o crestere constanta in ultimii ani, devenind o problema nationala si internationala[1].

Fenomenul nu este unul episodic, implicand un numar mare de persoane, cunoscand profunde conotatii de ordin social si economic, demonstrand incalcarea profunda a drepturilor fundamentale ale omului si devenind o problema ce se agraveaza constant[2].

In acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, proces care intampina insa o serie de dificultati rezultate, in primul rand, din necunoasterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorata mobilitatii foarte mari, intensei circulatii peste frontiere a persoanelor si bunurilor, iar, in al doilea rand, din obscuritatea fenomenului, asigurata de mentinerea manifestarilor sale in contextul unor activitati aparent legale[3].

In plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, Romania fiind citata ca tara de origine si de tranzit pentru marile retele de trafic de femei, provenind indeosebi din Asia, dar si din tarile vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinatia in tarile din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum si Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentala[4].

Desi fenomenul ia amploare in intreaga lume, nu doar in tara noastra, el se manifesta cu precadere in zonele in care lipsesc o legislatie corespunzatoare si un sistem de cooperare eficient intre institutiile guvernamentale si societatea civila.

De aceea, un prim aspect care priveste traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat aparitia.

Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existand rapoarte ale politiei din alte state, datate la sfarsitul secolului al XIX-lea, care indicau rapiri si vinderi de copii si fete din satele locuite de evreii din Tara Galilor si din alte tari ale Europei Centrale si de Est in bordelurile din toata lumea, in special in America de Sud. in America Latina si in Caraibe, in particular Argentina si Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt inregistrate inainte de anii 1860[5].

Peste mai bine de un secol si jumatate, factorii acestui fenomen au ramas practic aceiasi, insa datorita tendintelor de industrializare, internationalizare si globalizare au aparut si cauze noi.

O examinare atenta a cauzelor care au determinat aparitia si proliferarea fenomenului traficului de fiinte umane, la nivelul tarii noastre, face posibila gruparea acestora.

Astfel, efectele tranzitiei din tarile din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbari politice, sociale si culturale care, la randul lor, au determinat o crestere a saraciei si a ratei somajului, o distributie inegala de putere pe piata muncii intre barbati si femei. in ultimii ani, aceasta tranzitie a creat situatii de criza , raspandirea traficului fiind efectul feminizarii saraciei si a migratiei pe piata muncii. Discriminarea pe piata muncii relevata prin ratele ridicate ale somajului (pe piata muncii femeile sunt ultimele angajate si primele concediate, in acest mod fiind impinse tot mai mult catre sectoarele neconventionale ale economiei, trebuind sa munceasca „la negru' pentru a-si castiga existenta, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piata muncii la negru fiind industria sexului), combinata cu saracia motivata de remunerarea proasta a muncii si cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrarii in tarile mai dezvoltate, ca unica solutie.

Coruptia autoritatilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul si coruptia se completeaza reciproc, prin aceea ca traficul creeaza multiple oportunitati care au ca finalitate coruperea functionarilor publici si crearea premiselor de subminare a intregului efort depus de alti factori pentru combaterea acestui fenomen[6].

Controlul slab al granitelor, lipsa sistemului de evidenta a persoanelor care emigreaza, in tara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existenta unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migratie, la combaterea traficului de persoane, protectia victimelor si a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat aparitia si dezvoltarea traficului de fiinte umane.

Restrictionarea oportunitatilor de migrare legala in tarile de destinatie, precum si reglementarile foarte restrictive cu privire la migratia legala impuse de tarile cu o economie mai dezvoltata, spre care tind victimele traficului, limiteaza cu severitate orice forma de migratie legala, situatie care favorizeaza traficul.

Internationalizarea gruparilor criminale, profiturile mari obtinute in urma traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapida ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua ca traficul a devenit un business global cu o cifra de afaceri de 7 miliarde de dolari[7].

Factorii informationali scazuti privind realitatile pietei muncii sau nivelul de trai in tarile de destinatie, posibilitatile reale de angajare in campul muncii peste hotare, consecintele muncii la negru determina aprecierea incorecta a sanselor reale de succes, favorizand traficul.

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M.[8] in Romania, s-au identificat o serie de factori care determina vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie in tot atatea cauze care determina si preced aparitia traficului de fiinte umane, astfel:

- amplasarea geografica „avantajoasa'; Romania fiind tara de origine, de tranzit si de destinatie favorizeaza dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauza atunci cand ne referim la localizarea geografica intr-o regiune saraca (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova si Muntenia) si rezidenta intr-o aglomerare urbana (de exemplu, tinerele care locuiesc in marile orase sunt mai vulnerabile fata de trafic, in comparatie cu cele care locuiesc in comunitati mici, rurale);

- grupurile de apartenenta; tinerele care locuiesc intr-un mediu institutionalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decat cele care traiesc singure sau cu familia;

- abuzul si disfunctionalitatea familiala, lipsa de comunicare in familie si dezintegrarea sociala; astfel, experienta unui abuz, fie in familie, fie intr-o institutie, creste substantial vulnerabilitatea fata de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migratie si trafic, alimentand sentimentul esecului in relatiile personale si determinandu-le pe tinere sa-si caute libertatea in alta parte; pe de alta parte, comunicarea redusa dintre parinti si tinere genereaza sentimentul de nonapartenenta la familie si mareste vulnerabilitatea fata de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentueaza sentimentul dezintegrarii si faciliteaza desprinderea de familie si de comunitate;

achizitiile si aspiratiile personale; dorinta de realizare personala si independenta financiara se afla intr-un raport de directa proportionalitate cu riscul traficarii (proiectarea succesului in strainatate este o cauza dominanta in aparitia traficului);

In alta ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistenta: traficul in vederea exploatarii sexuale, a exploatarii fortei de munca si donarea de organe.

Traficul in scopul exploatarii sexuale ramane cea mai mare si mai importanta forma a traficului, din simplul motiv ca va reprezenta intotdeauna cea mai importanta sursa de profit pentru traficanti.

In concluzie, se poate spune ca saracia, somajul, discriminarea pe piata muncii, violenta domestica si abuzul determina pentru femei si tinere, in general, nasterea unei dorinte de „evadare catre o lume mai buna,' astfel incat ofertele inselatoare ale traficantilor sunt acceptate cu usurinta[9].

Prevenirea si combaterea traficului de persoane (in special femei si copii) constituie aspecte ce reclama din partea tuturor tarilor (de origine, tranzit, destinatie) o abordare globala si internationala, adoptarea unor masuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficantilor si de protectie a victimelor.

Din definitia traficului de persoane cuprinsa in Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, rezulta si formele in care se concretizeaza aceasta infractiune, in raport de caracteristicile persoanelor traficate si traficante, de scopul urmarit si interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicatiile sociale, dar si de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului)[10].

- Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca fortata, violenta, abuzul de incredere, agresiunea fizica si psihica a persoanei, fiind pe deplin justificata aprecierea ca traficul de fiinte umane este o forma a sclaviei la inceput de mileniu.

- Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriase), retele regionale si internationale, circulatia ilicita a banilor (spalarea banilor care provin din trafic si pe baza carora se realizeaza activitatea de traficare).

- Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care genereaza si sustin traficul sunt saracia accentuata a victimelor, nivelul educational scazut, neincrederea in sine, esecurile in viata, migratia occidentalilor, amatori de experiente sexuale catre est, unde piata prostitutiei este mai tentanta.

- Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la conditia de 'marfa', sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferita marcandu-le intreaga evolutie viitoare.

- Din perspectiva implicatiilor sociale, datorita cresterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen national si transnational, fiind favorizat de procesul general al globalizarii si de utilizarea tehnologiilor moderne.

Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scazute pentru societate si profituri uriase pentru traficanti, care reinvestesc veniturile obtinute in derularea in continuare a activitatilor ilicite. Prostitutia (in general exploatarea sexuala a femeilor si copiilor) constituie principalul scop al traficului si modalitatea de obtinere a celor mai mari castiguri, de asemenea traficul in scop de munca fortata, comiterea de infractiuni prin constrangere de catre victimele traficului si prelevarea de organe (victimele sunt barbati, femei, copii).

Formele traficului variaza in functie de: numarul persoanelor implicate, tipul de traficanti, de victime sau de „clienti' ori „consumatori', de gradul de organizare pe care se bazeaza extinderea traficului si in raport de care traficul ramane national sau se extinde peste granite[11].

In traficul de fiinte umane pot fi implicate persoanele fizice (agenti de recrutare, contrabandisti, complici care au abuzat de pozitia lor din cadrul autoritatilor administrative ale statelor implicate), dar si persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agentii de turism, societati de transport, firme de productie si distributie de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care ofera spectacole de strip-tease etc).

Din perspectiva organizarii traficantilor, traficul imbraca urmatoarele forme:

- traficul ocazional, cand se raporteaza doar la transportarea interna/ internationala a victimelor;

- traficul in bande sau grupari mici, cand traficantii sunt bine organizati si specializati in traficarea cetatenilor in afara granitelor, folosind aceleasi rute;

- traficul international, cel mai laborios organizat, derulat de retele periculoase si greu de combatut.

Din perspectiva victimelor - copii traficati, traficul poate fi clasificat in functie de natura abuziva a actelor exercitate asupra lor si care vizeaza:

- aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru impiedicarea deplasarii ori liberei circulatii a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool si droguri, avort fortat, malnutritie, fortarea victimei sa-si recruteze la randul ei rudele sau prietenii);

- aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea si utilizarea de acte false, amenintarile cu predarea la politie);

- aspectul economic (impovararea cu datorii, neplata, retinerea unor plati nejustificate)[12].

In ultimul deceniu, traficul de persoane a devenit o problema majora, atat la nivel national cat si international, fenomenul, de loc episodic, implicand un numar mare de persoane, are profunde implicatii de ordin social si economic, afecteaza numeroase persoane si tari.

Dupa 1990, intr-o perioada relativ scurta, tarile din regiunea centrala si nord-est europeana au devenit atat ca sursa cat si tranzit, o zona ce „rivalizeaza' cu regiunile traditionale din America Latina, Asia de Sud Est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei si copii traficati pentru exploatare sexuala sau munca fortata in Europa Occidentala.

Fenomenul nu este cunoscut la adevarata lui dimensiune, mobilitatea populatei, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor activitati aparent legale si obscuritatea acestui tip de activitati, face ca datele statistice sa nu fie exacte.

Traficul de persoane a crescut in Romania, incepand cu anul 1990, sub formele clasice in mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostitutie.

Daca in anul 1996, conform unor date ale Ministerului Administratiei si Internelor, au fost descoperite 26 retele de traficanti, in anul 1997 au fost solutionate peste 49 de cazuri.

In primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane pentru infractiuni de trafic si infractiuni conexe.

In prima parte a anului 2003 politia a identificat 658 de infractiuni legate de traficul de persoane, iar un numar 184 retele de trafic au fost anihilate.

In perioada ianuarie 2000- decembrie 2007 numai O.I.M. Bucuresti a acordat asistenta la 935 victime ale traficului de persoane.

Ingrijorator este faptul ca intre victimele traficului de persoane se regasesc din ce in ce mai multi minori.

Numai in anul 2002 un numar de 59 minori repatriati au declarat ca au fost victime ale traficului de persoane. Dintre acestia 22 au fost implicati in comiterea de furturi sub coordonarea unor majori, 31 au fost constransi sa practice cersetoria iar 6 fete minore au fost obligate sa practice prostitutia.

Dintre minorii care au fost repatriati in cursul anului 2003, audiati pana in 2004, 93 au declarat ca au fost victime al traficului de fiinte umane sub diferite forme.

Datele furnizate de diferitele institutii confirma o crestere a fenomenului sub toate formele, dar dimensiunea lui reala nu este cunoscuta.

Daca in anul 2003, in Romania au fost condamnate pentru trafic 49 de persoane, in anul 2004 au fost condamnate peste 103 persoane.

Conform unui Raport al Departamentului de Stat S.U.A, anual, aproximativ 800.000 de persoane, barbati, femei si copii sunt traficati peste frontierele tarilor de origine.

Dintre acestia 80% sunt femei iar dintre acestea un procent de 70% sunt traficate in scopul exploatarii sexuale.

In afara traficului extern de persoane, anual milioane de victime sunt traficate in interiorul frontierelor de stat.

O.N.U. estimeaza ca profiturile obtinute de traficanti se situeaza intre primele trei surse de venituri din crima organizata, alaturi de traficul de droguri, cu care uneori traficul de persoane se interfereaza si traficul de arme.

Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor si a factorilor favorizanti traficului de persoane, va face ca una din cele mai grave forme de restrangere a libertatii umane sa existe, numarul de victime sa creasca de la an la an[13].

Noua dimensiune a Europei, accentuata de disparitia frontierelor interne, scoate in evidenta pericolul fenomenului de criminalitate organizata si dificultatile intampinate de specialisti pentru combatere acestuia.

Criminalitatea organizata constituie o amenintare majora si in crestere, iar ca si fenomen s-a dezvoltat la nivel international cu o viteza alarmanta.

In fata dificultatilor intampinate, din care organizatiile criminale incearca sa obtina foloase, statele trebuie sa puna la punct strategii adaptate si rapide, ca reactie eficienta impotriva fenomenului.

Se impune astfel armonizarea legislatiilor penale ale statelor Uniunii Europene pentru a se ajunge la definitii uniforme ale infractiunilor grave cu caracter international, pentru a evita dezvoltarea unor sanctuare in anumite domenii, ca traficarea de persoane si spalarea banilor murdari.

In mod traditional, cooperarea judiciara este definita ca un ajutor dat de autoritatea judiciara a unui stat autoritatii judiciare a altui stat pentru realizarea de investigatii precum: audieri de persoane, interceptari telefonice sau retineri de bunuri.

Unul dintre organismele care incearca sa previna traficul de fiinte umane la nivel mondial este Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM). In Romania, OIM desfasoara incepand cu anul 2000 diferite programe de asistenta pentru victimele traficului, prin repatrierea si reintegrarea acestora in familiile de baza.

Prin ratificarea instrumentelor internationale in materie:

- prin Legea nr. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000;

- prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale, precum si Protocolul impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului si pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, Romania si-a manifestat optiunea privind implicarea activa in lupta impotriva acestui fenomen.

Luand in considerare numarul in crestere al copiilor si adolescentilor traficati UNICEF s-a implicat in sustinerea unor masuri speciale dedicate acestora. Prin UNICEF Guidelines for Protection ofthe Rights of Child Victims of Trafficking se are in vedere demersurile ce trebuiesc indeplinite de toate tarile pentru asistarea copiilor victime.

UNICEF Romania contribuit la realizarea noului pachet legislativ pentru respectarea si promovarea drepturilor copiilor intrat in vigoare din 2004, in care exista masuri legislative specifice traficului si exploatarii copilului si a avut o contributie majora in realizarea Planului national pentru Combaterea si Prevenirea Traficului de Copiii si Asistarea Victimelor Copii.

Pe plan intern, prin adoptarea Strategiei Nationale de Prevenire si Combatere a Traficului de Fiinte Umane, au fost stabilite institutiile cu atributii in domeniu si reguli de colaborare interinstitutionare.

Astfel, pentru investigarea cauzelor cu trafic de persoane, organele de urmarire penala efectueaza schimburi de informatii si culeg date relevante pentru ancheta de la diverse institutii cum ar fi: operatorii de telefonie in retea GSM sau prin satelit, serviciile de evidenta informatizata a persoanelor si serviciile de pasapoarte, politia de frontiera, serviciile de transferuri de bani prin mijloace electronice tip Western Union, Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor.

Campaniile de informare si prevenire asupra pericolelor generate de acest fenomen, desfasurate de organizatiile neguvernamentale, care implica in lupta impotriva traficului si societatea civila si-au dovedit in timp utilitatea.

O cercetare realizata de Centrul pentru Sociologie Urbana si regionala (CURS) privind Institutiile care ar trebui sa se implice in prevenirea traficului, plaseaza politia si scoala pe primele doua locuri, dupa care urmeaza in ordine descrescatoare: administratia locala, biserica, familia, agentiile de munca, mass-media si alte institutii[14].

Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violenta, abuzuri de autoritate sau la amenintari ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuala, sau persoanele care au fost inselate de traficanti si au crezut ca au un contract de munca atragator, fara legatura cu comertul sexual, sau persoanele care sunt constiente de adevaratele intentii ale traficantilor si care au consimtit anterior la aceasta exploatare sexuala datorita situatiei lor vulnerabile (psihica, sociala, economica, familiala, afectiva).

Traficul de persoane are consecinte deosebit de grave (materiale si morale) pentru victime, consecinte de care nu se tine cont in cursul anchetelor si al urmaririi penale impotriva traficantilor. Victimele care doresc sa coopereze prin furnizarea de informatii, ca martori, trebuie ajutate, incurajate si asistate permanent[15].

Copiii - victime ale traficului de persoane

Anual, mii de copii (baieti, fete) sunt traficati pentru a fi exploatati in scopuri comerciale, fiind recrutati - fie prin inselaciune, constrangere sau forta, fie sunt transportati in tara sau peste granitele nationale si vanduti in repetate randuri.

Ei devin victime ale acestui fenomen larg raspandit Romania se transforma, tot mai mult in tara de origine si de tranzit a traficului de persoane.

Cel mai bun instrument legislativ in prevenirea, protectia si recuperarea copiilor traficati sau care risca sa fie traficati este Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989), in art. 355 se stipuleaza „drepturile copilului de a fi protejat impotriva traficului'.

Un alt instrument legislativ care completeaza Conventia Organizatiei Natiunilor Unite impotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnational Organisational Crime) devenit si Protocolul de la Palermo, defineste copilul - orice persoana cu varsta mai mica de 18 ani.

Legislatia romana in vigoare garanteaza protectia si asistenta minorilor -victime ale traficului de persoane - prin Legea nr. 678/2001[16], art. 26 alin. (4).

Traficul de copii se realizeaza in mai multe etape:

traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa,

prezumtia de corectie, frauda, inselaciune sau abuz de putere din partea traficantului,

intentia de a exploata etc[17].

Mijloacele de traficare a acestei categorii umane - reduse astfel la conditia de marfa - sunt multiple: recrutare, transport, transfer, adapostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la munca fortata (agricola, casnica), la cersit, furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat ilegal spre adoptie, pentru transfer de organe.

Dupa recrutare si intrarea in tara de destinatie, victimele-copii devin captivi total: nu au acte de identitate, nu au dreptul la libera circulatie sau comunicare, sunt continuu amenintati.

Cei care preiau copiii le ofera hrana, haine, adapost, droguri — in perioada exploatarii lor, ii obliga sa reintoarca, prin munca, valoarea acestora. Copiii nu primesc bani pentru activitatile lor, sunt abuzati fizic, hraniti prost si supusi perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (cate 6-10 clienti/zi).

Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: barbati sau femei, cunostinte, vecini, parinti, iubiti.

Unele fete care au fost traficate devin la randul lor traficanti, se intorc in locatiile de unde au plecat si recruteaza alte persoane implicand in trafic (in cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame, unchi, frati). Acestia insa, nu recunosc acest fapt, ci vad o sursa de protejare a copilului, de supravietuire a familiei).

Dupa recrutare, copiii pot fi traficati de-a lungul granitelor nationale sau internationale.

De exemplu, in Europa de sud-est, principalele tari de origine sunt Albania, Bulgaria, Romania si Moldova (copiii fiind traficati spre alte tari), tari de destinatie (unde sunt primiti copiii) sunt Kosovo, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, iar principalele tari de tranzit (care servesc ca punct de intrare in alta tara) sunt Serbia, Muntenegru si Croatia[18].

Copiii pot deveni victime prin interventia unor factori de risc (de vulnerabilitate):[19] respingerea sau opozitia normelor sociale si morale de contact ale mediului lor social, anumite istorii din viata lor, factori de stress (abuz sexual, tortura, maltratare).

Impotriva fenomenului de a deveni victime si pentru protectia copilului trebuie maximalizata interventia factorilor protectivi.

Majoritatea copiilor traficati sufera prin separarea de comunitatea unde au trait, prin conditiile vitrege de viata si munca, prin amenintarile proxenetilor, ale traficantilor, prin neincrederea in autoritati, lipsa unui statut legal si astfel dezvolta relatii de dependenta emotionala cu traficantii lor (iubindu-i si urandu-i in acelasi timp).

Traficantul devine singurul adult pe care il are copilul in tara unde este exploatat. Chiar daca reusesc sa „evadeze' din lumea traficului si se intorc acasa, impactul social devine mai puternic: familia il poate respinge, nu mai are aceleasi abilitati sociale, educative cu ale celorlalti copii, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de rusine si vinovatie conduc la lipsa increderii, conduc la ganduri si tentative de sinucidere, la toate acestea adaugandu-se si impactul fizic ale traficului suferit: violenta fizica din partea traficantilor, clientilor, proxenetilor, contactarea de boli cu transmitere sexuala.

PROIECT: Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul PROIECT: Ipoteca mobiliara asupra mobilelor detinute de soti

Toate eforturile anti trafic-copii se regasesc in respectarea celor cinci drepturi ale lor: la viata, la dezvoltare, la protectie, dreptul la participare, dreptul la informatie (al copiilor-victime ale traficului, copiilor vulnerabili de a fi exploatati). Asistenta si protectia copilului - victima a traficului de fiinte umane trebuie sa fie cu totul speciala, distincta de a adultilor din toate punctele de vedere: lege, politica, programe, actiuni adoptate de institutii publice, private, tribunale[20].

Printre masurile speciale de protejare si ajutorare a copiilor - victime ale traficului sunt incluse unele proceduri, astfel incat:

sa nu fie implicati penal, nu trebuie sanctionati ca urmare a situatiei lor de fiinte traficate;

sa se realizeze o reunire a copiilor traficati cu familiile lor (dupa o analiza de risc si consultarea copilului daca este in interesul copilului);

li se vor oferi, pe timpul procesului penal, programe de asistenta fizica, psihica, medicala, juridica, educativa;

sa fie protejati impotriva traficantilor (si in timpul procedurilor de obtinere a compensatiilor);

sa le fie protejate intimitatea si identitatea, prin initierea de programe adecvate, de catre persoanele ce lucreaza cu copiii-victime.

Statisticile privind numarul copiilor traficati sunt greu de obtinut, fiind ingreunate de natura clandestina a mijloacelor de traficare si dificultatilor legale de identificare a acestor categorii de victime.

Natiunile Unite au oferit unele statistici estimative[21], indicandu-se la nivel mondial aproximativ 1,2 milioane de copii traficati in scopul exploatarii prin munca; rapoartele ONG-urilor estimeaza ca mii de baieti si fete mai mici de 13 ani sunt traficati din si in interiorul Europei de est pentru munca fortata, cersit, furt, iar Banca Mondiala8 indica faptul ca peste un milion de copii muncesc de la varsta de 5 ani si nu au acces la apa potabila .

Femeile - victime ale traficului de persoane

Retelele de trafic sunt tot mai des raspandite in Balcani, traficantii actionand transfrontalier: de exemplu, fete (femei) traficate in Albania au fost gasite in Africa de Sud[24]. Traficul pentru exploatare sexuala in scopuri comerciale urmeaza aceleasi cai cu cele ale traficului drogurilor, armelor - generand profituri uriase.

Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, isi au originea intr-un abuz mintal si fizic din istoria lor de viata. De aceea, procesul de reintegrare si recuperare a lor este de lunga durata, persoanele angrenate in acest proces urmaresc continuu cauzele traficului, istoria si fondul personal al fiecarei femei traficate.

Cauzele ce ii ajuta insa pe traficanti sa isi atinga scopurile sunt generate de habitatul fiecarei femei, educatia si pregatirea sociala, nevoile materiale si morale. De exemplu, o adolescenta traficata argumenta motivatia pentru care a plecat din Romania: „Cand m-am hotarat sa parasesc Romania, nu exista nici o sansa pentru mine aici. Aveam un copil de crescut, parintii mei imi tot cereau bani, tatal copilului plecase in Italia si nu se mai intorsese. Am incercat de multe ori sa-mi gasesc de lucru, dar cine sa ma angajeze fara o diploma de liceu si cu un copil care ma astepta acasa? Asa ca am crezut ca asta era ultima mea sansa. Am plecat in Serbia cu ajutorul unui barbat si, in final, m-am trezit in Sarajevo.'

Vulnerabilitatea sociala sta la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficata, factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat, saracie, precum si visul oricarei femei de a avea un viitor mai bun.

Aceasta problema o putem exemplifica prin situatia a doua tinere surori, abuzate sexual de tatal lor si care au fugit de acasa si au fost abordate de un „lider' al strazii, care a vrut sa le duca in Serbia, insa au fost salvate pentru moment prin Centrul de Consiliere al Organizatiei Salvati Copiii - Romania.

Desi se afla in siguranta, isi continua scoala, exista momente in care isi doresc „sa-si incerce norocul' peste hotare.

Femeile sunt ademenite prin promisiuni de castiguri importante, incheie contracte de lucru in bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se specifica acest lucru).

Din raportul unor victime-femei, s-a evidentiat faptul ca au fost transportate in grupuri, au trecut pe la mai multi intermediari si tari, au fost examinate medical si nu au stiut unde se afla. Ele erau obligate sa se prostitueze in tarile de tranzit[25].

O alta cauza ce are influenta asupra traficului de femei (facandu-le vulnerabile) este influenta mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informationale noi - imagini inselatoare, degradante ale femeii (de exemplu, banalizarea, vanzarea propriului trup, ce implica pierderea respectului de sine si a demnitatii)[26].

Traficul de femei se efectueaza sub forma ofertelor de locuri de munca sau sub acoperirea agentiilor matrimoniale prin posta electronica. Femeile sunt recrutate prin anunturi publicitare care le „promit' o cariera de dansatoare, lucrator hotelier, chelnerite, baby sitter; insa ajunse in tara de destinatie, sunt deposedate de pasapoarte si silite sa devina sclave ale traficantilor.

Inainte de transportul in tara de destinatie, victima este stationata intr-o locatie stabilita de recrutor, pana la crearea unui grup si perfectarea actelor de deplasare, fiind sub o stricta supraveghere; apoi sunt predate unor calauze pentru a trece „in siguranta' frontiera[27].

Transportul femeilor in scopul exploatarii sexuale se poate realiza si prin consimtamantul acestora, femeile parasind tara cu viza turistica; apoi se exercita violentele, iar femeile sunt vandute altui proprietar, li se rupe contractul de transport, li se iau pasapoartele si, in final, ele sunt fortate sa se prostitueze.

In plan local, din statisticile Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi, retinem ca in anul 2004 au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de trafic de persoane si de minori, prevazute si pedepsite de Legea nr. 678/2001, un numar de 30 de traficanti, insa acestia au actionat alaturi de alti coinculpati, savarsind si alte infractiuni in legatura stransa cu traficul de persoane, anume infractiunile de fals privind identitatea, fals in declaratii, lipsire de libertate, proxenetism, viol, trecere frauduloasa de frontiera.

Acesti inculpati s-au constituit in grupuri organizate de trafic de „carne vie', au racolat tinere pentru practicarea prostitutiei, transport si exploatarea lor sexuala. Grupurile infractionale au actionat pe diferite rute: Romania - Polonia, Romania- Germania (pentru exploatare sexuala), Olanda, Coreea de Sud, Serbia, Grecia. Pentru reducerea riscurilor ca femeile sa accepte tentatiile oferite de traficanti, echipele de consiliere deruleaza continuu programe de protectie si asistenta sociala (art. 26 alin. 5 din Legea nr. 678/2001).

Astfel, victimele pot fi cazate, la cerere, in centre de asistenta si protectie, pot beneficia de azil (in conformitate cu dreptul international al refugiatilor), unde li se asigura conditii pentru igiena personala, hrana, eventual locuinta sociale, unde pot fi insotite si de copiii minori.

Important este faptul ca primirea victimelor in aceste centre nu este conditionata de cooperarea lor in procesul penal[28].

Alte categorii de persoane - victime ale traficului de persoane

Un caz particular il constituie barbatii care pot deveni victime ale traficului.

Clientii comertului sexual determina traficul de persoane, traficantii straduindu-se sa raspunda „cererii' acestora.

Unele statistici din Suedia si Norvegia identifica motivele pentru care barbatii cumpara servicii sexuale, anume: curiozitatea, variatia sexuala si comoditatea, probleme de singuratate, probleme in viata de cuplu sau pentru o confirmare a dominarii masculine.

Homosexualitatea si pedofilia sunt recunoscute ca nevatamatoare si atunci legile civile, normele sociale, instantele de judecata au inceput sa rescrie legile, aceasta datorita unor tendinte psihologice. Barbatii homosexuali au o probabilitate mai mare sa angajeze relatii sexuale cu minori.

In studiile asupra problemei pedofiliei ale dr. Joseph Nicolosi - director executiv al NARTH - se relateaza ca multe dintre contactele sexuale infantile ale clientilor sai, au avut loc cu o persoana matura, care era de incredere, iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca iubire.

In general, baietii predispusi la homosexualitate incep prin a fi singuri, instrainati de tata si resimt frustrare si o relatie deficitara cu rudele de acelasi sex. Cand un baiat va primi atentie de la o persoana (barbat) mai in varsta, se va realiza o legatura intre iubire si sexul homoerotic, baiatul formandu-si astfel tiparul sau sexual.

Barbatii cad victime ale traficului in scop de executare de munci fortate in industrie (constructii, alimentatie, hoteliera), in scop de cersetorie si transplantare de organe, dar si prin utilizarea lor in scopuri criminale, contrabanda, ori sunt recrutati (in special baietii) pentru operatiuni paramilitare.

Subliniem faptul ca statisticile oficiale concrete sunt limitate, desi cercetarile si analizele evolutiei acestui fenomen sunt permanente, remarcandu-se cazuri, insa secventiale.

Conform statisticilor Organizatiei Internationale pentru Migratie, Biroul Bucuresti, vizand anul 2004, s-a inregistrat un numar de trei victime barbati, repatriati (doi minori si un major de 44 ani), ce au fost traficati in scop de exploatare sexuala, cersetorie si furt[29].

Pornografia infantila[30]

Pornografia reprezinta „angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrangerea unui copil in a se implica sau a asista alta persoana intr-un comportament sexual explicit sau simulat, in scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament .

In sensul Legii nr. 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, prin pornografie „se inteleg actele cu caracter obscen, precum si materialele care reproduc sau difuzeaza asemenea acte”[32].

Conform Protocolului Optional al Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile copilului, pornografia cu copii este definita ca „orice reprezentare, prin orice mijloc, a unui copil angajat intr-o activitate explicit sexuala - reala sau simulata - sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil, in scopuri sexuale“. Pornografia presupune realizarea de filme, casete video, reviste, fotografii, imagini computerizate, explicite din punct de vedere sexual, cu copii sau tineri sub 18 ani. Exista trei tipuri de materiale pornografice: imagini numai cu copii, imagini cu copii si adulti, imagini produse si distribuite de copii/tineri sub 18 ani. Pornografia cu copii are, in multe cazuri, o valoare comerciala, dar ea reprezinta si material de schimb intre pedofili.

Prostitutia infantila mai este definita in unele lucrari de specialitate[33] ca fiind „angajarea intr-un raport sexual, sau in alte activitati sexuale, a unui copil, in schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mancare, haine, medicamente, afectiune etc) .

Existenta in spatiul virtual a materialelor pornografice cu minori a generat, in mod cu totul justificat, o preocupare accentuata la nivel international in vederea descurajarii si sanctionarii, indeosebi a producerii si raspandirii acestor materiale. Presiunea politica care s-a dezvoltat in ultimii ani cu privire la aceasta problematica a condus, treptat, la fundamentarea unor principii de actiune, precum si a unor norme juridice cu aplicabilitate extrateritoriala, de natura sa fixeze, cat mai precis, faptele supuse sanctiunii penale si sa faciliteze cooperarea internationala destinata combaterii fenomenului pornografiei infantile .

Acest tip de pornografie era cunoscut si incriminat inca inainte de aparitia Internetului. Dezvoltarea noilor tehnologii a avut insa darul sa resuscite discutiile cu privire la acest fenomen, in conditiile in care serviciile Internet dispun de o capacitate formidabila de a disemina pornografia infantila, de a o reproduce, de a o face accesibila inclusiv minorilor si chiar de a facilita, pe diferite cai, oricat de bizar ar parea, justificarea ei de catre diverse grupuri interesate.

Necesitatea incriminarii faptelor de producere, raspandire si detinere a materialelor pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice este incontestabila. Campania extrem de agresiva indreptata impotriva acestui flagel, activarea organizatiilor internationale guvernamentale si neguvermentale in acest scop, precum si o serie de cazuri sesizate instantelor judecatoresti din diferite state au determinat, in acelasi timp, perceperea unei ofensive impotriva libertatii de exprimare in spatiul cibernetic. 

Daca pana la aparitia Internetului, persoanele cu inclinatii pedofile erau indivizi singuratici, relativ izolati de comunitatile sociale reale si incapabili sa-si impartaseasca interesul pentru savarsirea de infractiuni impotriva minorilor, in prezent exista largi grupuri in care asemenea persoane interactioneaza cu dezinvoltura, lipsite de inhibitii si cu o capacitate remarcabila de a-si reprima orice sentimente de vinovatie, beneficiind, totodata, de stimulentul incurajarilor reciproce in a-si reproduce continuu comportamentul aberant. Ideea apartenentei la asemenea comunitati, constiinta faptului ca mai exista multi altii ca ei, la care se adauga posibilitatea de a-si exprima gandurile in aceste grupuri, fara a suporta vreo cenzura, reprezinta factori de natura sa le amplifice impulsul infractional[35].

Fenomenul pornografiei cu minori in spatiul virtual prezinta o serie de caracteristici semnificative pentru intelegerea corecta a demersului de represiune penala in acest domeniu. 

Fara indoiala, cel mai grav aspect este reprezentat de efortul organizat si sustinut al productiei si diseminarii unor astfel de materiale la scara mondiala. Nenumarate resurse indica existenta unor retele internationale care, in ultimii ani, au putut sa fie, in larga masura, anihilate datorita unor forme de cooperare intre state si organizatii internationale. Forta de descurajare a unor asemenea actiuni nu este insa intotdeauna foarte pronuntata, astfel incat noi retele de producere si raspandire iau nastere cu relativa constanta.

Pe langa productia pornografica cu minori din reviste cu circuit restrans, aparute in anii ’70, scanate electronic si transmise prin serviciile Internet, anii ’90 au marcat exploatarea masiva a copiilor in scopuri legate de realizarea unor asemenea materiale. Pentru acest motiv, combaterea pornografiei infantile in mediul cibernetic are conexiuni cu eforturile mai ample, desfasurate la scara mondiala, in vederea reducerii riscurilor generale de exploatare si victimizare a minorilor.

Spre deosebire de pornografia adulta, gradul de acces la materialele pornografice cu minori, cu ajutorul serviciilor Internet este mai redus. Este drept, motoarele de cautare pe Internet ofera conexiuni catre pagini Web al caror titlu sugereaza pornografia infantila, dar continutul lor propriu-zis este rareori de tipul celui incriminat de lege. In aceste situatii, este mai degraba vorba despre actiuni de deturnare a traficului de utilizatori, in scopul confruntarii acestora din urma cu reclamele publicitare existente pe aceste site-uri si acumularii unui numar mare de accesari in beneficiul proprietarului paginii Web.

Resursele cele mai cautate si probabil cele mai bogate in asemenea continuturi sunt cele din camerele de conversatii (Chatrooms), utilizatorii trebuind sa fie insa familiarizati cu tehnologia specifica IRC-ului (Internet Relay Chat). Acesta este, de altfel, sectorul in care rata succesului actiunilor de represiune penala inregistreaza cotele cele mai inalte. Particularitatea camerelor de conversatie o constituie caracterul lor inchis, accesul fiind permis doar pe baza de parola. Probabil ca aceasta forma specifica de izolare a unei comunitati de utilizatori in Internet tinde sa afirme, in mod neintemeiat, libertatea de exprimare. Este evident ca interesul ocrotirii minorilor este, in acest caz, precumpanitor in raport cu protectia dreptului la libera exprimare. Rigorile camerelor de conversatie si izolarea lor deliberata incurajeaza, pe de alta parte, promovarea formelor extreme de pedofilie si pornografie infantila.

Nu de putine ori, utilizatorii aflati in cautarea continuturilor de pornografie adulta sunt surprinsi sa constate ca in spatele titulaturilor unor resurse pe care le acceseaza (denumiri de pagini Web si adrese URL) si care, altminteri, nu sugereaza pornografia infantila, se gasesc tocmai materiale pornografice cu minori. Aceasta este o modalitate pe care detinatorii unor asemenea resurse o practica intens, cu scopul de a deturna traficul electronic catre site-urile proprii, prin starnirea curiozitatii utilizatorilor. In felul acesta, se creeaza o bizara suprapunere intre elemente ale pornografiei infantile si cele ale pornografie adulte, care devine intolerabila chiar si pentru reprezentantii celei din urma.

Delimitari similare se produc, uneori, si in cadrul BBS-urilor (Bulletin Board Systems) in care sunt traficate imagini erotice cu minore, situate intr-o zona “gri” si in care administratorii refuza explicit pornografia infantila, anihiland incercarile de nesocotire a interdictiei.

Internetul prin natura sa cunoaste evolutii de la zi la zi, posta electronica, camere de chat, serviciile instant messenger sunt doar cateva din cele mai uzitate in realizarea de comunicatii si schimb de informatii, de fisiere si chiar materiale pornografice cu minori. O problema pe care o vedem tot mai des in Romania, in ultima perioada, este cea referitoare la distribuirea unor materiale pornografice realizate de elevi, prin sistemele informatice ale scolilor si liceelor. Minorii care apar in astfel de imagini sunt victime, in spatele fiecarei imagini avem o victima fata de care s-a creat un abuz, care de cele mai multe ori este de natura sexuala.

Este o problema care afecteaza in principal sistemul educational si care se datoreaza intr-o anumita masura, lipsei de constientizare a acestora cu privire la semnificatia materialelor dar si a educatie specifice de natura sexuala.

Industria internationala a pornografiei infantile sau pedopornografia este in Statele Unite ale Americii una din cele mai mari industrii artizanale. Potrivit estimarilor expertilor, cifra de afaceri a pornografiei infantile este cuprinsa in Statele Unite ale Americii intre 2 si 3 miliarde de dolari pe an. In 1996, Primul Congres Mondial impotriva exploatarii sexuale a copiilor in scopuri comerciale, desfasurat la Stockholm, prezenta o statistica conform careia un milion de imagini pornografice si 40 milioane de pagini de Internet sunt consacrate pornografiei infantile, de atunci cifra fiind in continua crestere.

Potrivit unui studiu din 2003, elaborat de Internet Watch Foundation si preluat de Internet Service Providers Association, se estima ca in Internet circulau aproximativ 1 milion de imagini infatisand abuzuri savarsite asupra minorilor, numarul acestor imagini inregistrand o rata de crestere de 200 pe zi. De asemenea, se pare ca peste 30 de mii de utilizatori din intreaga lume acceseaza zilnic asemenea imagini. Studiul citeaza si evaluari ale UNICEF, conform carora 80% din cercetarile penale privind pornografia infantila implica mai mult decat o singura tara, relevand astfel caracterul transfrontalier al operatiunilor de producere, distributie, posesie si localizare pe Internet a imaginilor de pedofilie.

Modurile de operare folosite in activitatile ilicite de pornografie infantila prin sistemele informatice pot consta in:

- transmiterea de materiale pornografice cu minori prin posta electronica sau alte modalitati de comunicare disponibile prin Internet;

- postarea de materiale pornografice cu minori pe site-uri sau distribuirea prin intermediul acestora;

- punerea la dispozitie sau distribuirea de materiale pornografice cu minori prin sistemul file sharing. Tehnologia a avansat, punand la dispozitia celor interesati sistemele de file sharing (de tipul KaZaA, Morpheus sau Grokster), care ingaduie accesarea de imagini cu continut pedofil in mod gratuit si intr-o maniera ce asigura anonimitatea utilizatorilor. Mai mult decat atat, in ultima perioada de timp s-a constatat folosirea de catre infractorii sexuali a tehnologiei de telefonie mobila din generatia a treia, ce confera, de asemenea, avantajul anonimizarii traficului cu astfel de imagini. Potrivit unor cercetari desfasurate in anul 2003, dintr-un numar de 1286 de titluri si denumiri de fisiere cu imagini identificate in operatiuni de cautare in KaZaA, 42% vizau pornografie infantila, 34% se concentrau asupra pornografiei adulte si numai 24% se refereau la continuturi fara caracter pornografic.

- folosirea tehnologiei peer-to-peer pentru schimbul de materiale pornografice cu minori si folosirea unor programe speciale. Tehnologia peer-to-peer se bazeaza pe anumite programe care permit partajarea de fisiere (file-sharing) intre computerele unor utilizatori de Internet. Comunicarea intre computere este directa, iar fisierele transferate nu sunt stocate intr-un server central[36].

Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine  umana

Traficul de organe, tesuturi si celule de origine umana, forma a traficului de persoane, constituie o violare grava a drepturilor fundamentale ale omului, in mod special a demnitatii umane, integritatii fizice si psihice. Aceasta forma de trafic este campul de actiune al retelelor de crima organizata care adesea recurg la practici inadmisibile, precum exploatarea persoanelor vulnerabile, prin folosirea de amenintari si violente[38].

In ciuda atentiei acordate in ultimul timp de catre guvernele si organizatiile nonguvernamentale ale statelor lumii traficului de organe, tesuturi si celule de origine umana, nu exista informatii detaliate legate de prelevarea de organe si nici programe de combatere a traficului de organe . Exista foarte putine probe ale traficului de organe si tesuturi umane, sursele oficiale fiind aproape inexistente.

Problematica traficului de organe se raporteaza cel mai adesea la demersurile voluntare ale persoanelor sarace care doresc sa obtina un avantaj economic prin operatia de transplant.

In 1991 Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie si-a exprimat preocuparea asupra “informatiilor privitoare la copii, ca fiind victime ale traficului de organe, in scopul realizarii de transplanturi ilegale” . Grupul de Lucru a observat ulterior ca probe evidente ale incidentei implicarii si ale extinderii acestui fenomen sunt dificil de obtinut si a cerut Secretariatului General sa invite agentiile Natiunilor Unite si pe altii sa-si continue investigatiile pentru a strange probe cu privire la traficul de organe umane[41].

In 1996 Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General sa examineze, in cooperare cu agentiile Natiunilor Unite de profil (in special Organizatia Mondiala a Sanatatii si  Interpolul) reconsiderarea acuzatiilor privitoare la prelevarea de organe si tesuturi de la copii si adulti in scopuri comerciale . Comisia a solicitat statelor membre sa intareasca legislatia existenta sau sa adopte legi noi, care sa-i pedepseasca aspru pe cei care in mod constient participa la traficul de organe, in mod special organe apartinand copiilor .

Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului si Biomedicinii (1997) stipuleaza[44] ca nu trebuie obtinute castiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a tesuturilor si organelor sale. Conventia mentioneaza in continuare ca prelevarea de organe si tesuturi umane poate avea loc cu o informare corespunzatoare si cu consimtamantul donatorului. Conventia a fost semnata de 31 de state membre ale Consiliului Europei, ratificata de 16 dintre acestea si a intrat in vigoare la 01.12.1999. Romania a ratificat Conventia prin Legea nr. 17 din 22.02.2001.

De peste 40 de ani, transplantul de organe s-a transformat dintr-o procedura experimentala practicata in centre de medicina avansata, intr-o interventie terapeutica practicata in spitale si clinici din intreaga lume. Transplantul de organe solide, cum ar fi rinichii, ficatul, inima sau plamanii a devenit treptat o componenta obisnuita a sistemului de sanatate din mai multe tari ale lumii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca aproape 50.000 din cele 70.000 organe solide transplantate anual sunt inlocuiri de rinichi si mai mult de o treime din ultimele transplanturi au loc din tari slab sau mediu dezvoltate[45]. Mai mult, numarul de transplanturi de tesuturi umane este de asemenea in crestere, atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare, dar datele referitoare la acest tip de transplant sunt mai putin cuprinzatoare. Oricum, dezvoltarea rapida a tehnologiei in acest domeniu ridica probleme de ordin legal, etic si medical, avand in vedere ca baza de organe nu se ridica la nivelul cererii din partea persoanelor.

Numai in Europa s-a estimat ca aproximativ 120.000 pacienti fac dializa si in jur de 40.000 persoane asteapta un rinichi. Lista de asteptare pentru un transplant in prezent este de aproximativ 3 ani, dar se preconizeaza ca perioada de asteptare sa creasca la 10 ani pana in anul 2010. Problema principala in prelevarea de organe este asigurarea compatibilitatii grupei de sange si tesutului dintre donator si primitor.

Unii experti estimeaza vanzarea ilegala de organe pentru cel putin cateva mii de transplanturi pe an. Nu este insa stabilit dupa aceste estimari cati dintre acesti vanzatori de organe au fost traficati si cati au facut o tranzactie ilegala de vanzare a propriilor organe in mod voluntar.

Traficul international de organe umane este in crestere, fiind alimentat atat de cererea sporita de organe, cat si de lipsa de scrupule a traficantilor. Recrudescenta fenomenului a determinat o reconsiderare serioasa a legislatiei in vigoare, in timp ce Organizatia Mondiala a Sanatatii a cerut mai multa protectie pentru persoanele cele mai vulnerabile, care ar putea sa vanda un rinichi pentru o suma de 1.000 dolari americani.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat in 1991 un set de „Principii de Baza ale Transplantului de Organe Umane”, care stipuleaza ca vanzarea de organe si tesuturi umane constituie o violare a drepturilor omului si a demnitatii umane.

Principiile relevante, statuate de Organizatia Mondiala a Sanatatii in cazul transplanturilor de organe sunt urmatoarele:

consimtamantul in cunostinta de cauza si informat al donatorului in cazul transplantului voluntar de organe;

- transplanturile pot avea loc intre persoane inrudite, cu o relatie genetica dovedita si cand intre donator si primitor exista compatibilitate (de tesut si sange);

- organele si tesuturile umane sa fie obtinute mai degraba de la cadavre, decat de la donatori vii ;

necomercializarea transplanturilor, neacceptarea vanzarii de organe in nici un fel de circumstante.

Cererea in continua crestere de organe umane, traficarea necontrolata si provocarile unui transplant intre specii inrudite au impus o serioasa reevaluare a obiectivelor internationale si au dat un nou impuls rolului Organizatiei Mondiale a Sanatatii in strangerea informatiilor epidemiologice si in stabilirea unor standarde cu norme de baza. Nu exista date sigure asupra traficului de organe sau asupra activitatii de transplant in general, din cauza naturii ilegale a fenomenului, dar este unanim apreciat ca se afla in crestere.

Biroul Executiv al Organizatiei Mondiale a Sanatatii a adoptat o Recomandare[46] prin care ia act de necesitatea acordarii unei atentii deosebite riscurilor traficului de organe si solicita de asemenea guvernelor statelor membre sa ia masuri de protectie a segmentelor de populatie cele mai sarace si vulnerabile la „turismul pentru transplant” si la vanzarea de tesuturi si organe umane.

Declaratia Autoritatii Medicale Mondiale (A.M.M.) asupra donarii si transplantului de organe si tesuturi umane din octombrie 2000[47] stipuleaza ca stimulentele financiare oferite pentru transplantul de organe pot fi considerate o masura de constrangere si in orice caz ar trebui interzise. Ar trebui facute eforturi speciale pentru asigurarea unui consimtamant liber si in cunostinta de cauza a donatorilor. Declaratia face un apel catre toate tarile sa desfasoare activitati pentru prevenirea traficului de organe si tesuturi umane.

In China, condamnatilor executati le sunt in mod curent prelevate organele, imediat dupa executie . China a stabilit reguli privind utilizarea corpurilor si organelor condamnatilor executati inca din 1984. Aceste reguli arata ca organele pot fi recoltate daca nimeni nu pretinde corpul si condamnatii executati au acceptat in mod voluntar sa le fie prelevate organele in acest fel sau daca familiile au consimtit acest lucru .

Acest tip de prelevare de organe, cu consimtamantul incert al victimelor nu reprezinta trafic de organe, atata timp cat de aceasta problema se ocupa statul si deci nu este considerata infractiune. Exista insa rapoarte asupra unor cazuri cand astfel de organe sau tesuturi prelevate au fost vandute peste hotare, pentru profitul intermediarilor ilegali. Organele recoltate in China sunt utilizate de catre primitori bogati din Hong Kong, Coreea, Japonia, Malayezia, Singapore sau Taiwan.

In anul 2006, politia a distrus o retea internationala care intermedia transplanturi ilegale de rinichi donate de brazilieni saraci unor cetateni israelieni la o clinica din Durban, Africa de Sud .

Tari precum Brazilia, India si Moldova, binecunoscute surse de donatori, au incriminat vanzarea si cumpararea de organe umane. In spatele cresterii traficului de organe sta cererea crescuta pentru transplanturi de organe.

Filipine, ca si Iranul reprezinta una din putinele tari din lume care are un sistem deschis al vanzarii si cumpararii de organe umane. Primitorii vin din tari precum Japonia si Marea Britanie, asa cum a aratat profesorul Nadey Hakim in studiul „Un rinichi costa 100.000 dolari, iar donatorul primeste 2.000 dolari”, publicat in 2003.

Traficul de organe umane, in special traficul de rinichi s-a dezvoltat in Irak[51], ca o consecinta dezastruoasa a razboiului din acea zona. Multi irakieni aflati in somaj si care traiesc in mizerie fac pasul si intra in acest cerc vicios reprezentat de comertul cu organe umane. Principalii beneficiari, in afara traficantilor, sunt irakienii suficient de bogati sa cumpere un rinichi, dar si turistii straini atrasi de pretul relativ redus al organelor (2.000-3.000 dolari pentru un rinichi). Donatorii provin intr-un procent de 90% din cartierele sarace ale Bagdadului, in special din cartierul Sadr, unul din cele mai sarace cartiere ale Bagdadului. Medicii, care in general nu sunt de acord cu aceasta forma de trafic, nu pun insa intrebari atunci cand un donator se prezinta la spital insotit de beneficiarul transplantului.

In ciuda unei traditii puternice ca tesuturile si organele umane ar trebui oferite in dar, unii membri ai comunitatilor care se ocupa de transplanturi si autoritatile din diferite tari si-au exprimat interesul in acordarea de bonificatii pentru furnizarea de parti ale corpului omenesc, sperand astfel sa sporeasca accesul la un transplant. In acest context, desi plata este ilegala in aproape toate tarile, s-au raportat numeroase cazuri de donatori vii remunerati in mod direct sau indirect pentru transplant de rinichi.

Exista de asemenea o evidenta dezvoltare rapida a „turismului pentru transplant”, in care diferite persoane calatoresc deseori impreuna cu chirurgii lor in vederea achizitionarii de organe, in timp ce „donatorii” platiti apartin segmentelor sociale mai vulnerabile. Turismul medical pentru transplant nu este o problema recenta, inca de la inceputul anilor ’80 asiaticii se deplasau in India si in Asia de Sud-Est pentru a primi organe de la donatorii saraci.

Complicatii apar in situatiile in care tesuturile sau organele umane donate fara compensatii financiare sunt ulterior vandute de catre traficantii de organe pentru obtinerea de castiguri materiale.

Acesti factori conduc la o crestere a traficului de organe si tesuturi umane in ultima perioada de timp. Traficul de organe umane ofera teren de lucru pentru gruparile de crima organizata. Gruparile criminale implicate in traficul de organe adeseori au in componenta membri ai lumii medicale si sunt adesea cunoscuti ca “rapitori ai propriilor victime”, care in anumite cazuri sunt copii.

Pentru acest motiv si pentru multe altele Organizatia Mondiala a Drepturilor Omului si Organizatia Mondiala a Sanatatii si-au exprimat in repetate randuri dezaprobarea fata de vanzarea corpului uman si a partilor sale, in special procurarea de organe si tesuturi de la persoane in viata sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor decedati.

In Asia, America de Sud si Africa, exista o respingere unanima, din motive culturale si personale, precum si datorita costurilor mari, fata de utilizarea organelor cadaverice sau a celor provenite de la persoane moarte. Majoritatea organelor transplantate provin de la donatori vii, de cele mai multe ori neinruditi. Chiar si in Statele Unite, numarul de transplanturi de rinichi de la donatori vii il depaseste pe cel al transplanturilor de la donatori decedati.

Potrivit Consiliului Europei, legea penala ar trebui modificata astfel incat intermediarii si personalul medical implicat in procedurile de transplanturi ilegale sa raspunda penal, in timp ce vanzatorii „donatori” sa fie exonerati de raspunderea penala, cu conditia sa nu fie in mod direct implicati in activitati ilicite de trafic de organe[52].Consiliul Europei noteaza ca anumite tari precum Germania si Elvetia se indreapta catre legi mai putin restrictive, care sa permita un transplant de organe facil intre persoanele inrudite .

Traficul de organe poate imbraca forme dintre cele mai grave. Copiii, cateodata chiar nou-nascutii sunt vanduti in acest scop. Politia italiana a arestat patru ucrainieni invinuiti ca faceau parte dintr-o retea internationala de trafic de organe provenite de la nou-nascuti. Un barbat si trei femei au fost arestati, una dintre femei dand nastere cu cateva zile mai devreme unui copil destinat vanzarii ilegale. Traficantii au fost retinuti in momentul in care se pregateau sa vanda copiii politistilor sub acoperire infiltrati pentru suma de 50.000 dolari.

In mai 2004, un raport transmis de Ambasada Greciei la Tirana politiei din Salonic a dezvaluit existenta unui trafic de organe de la copii din Albania, cu destinatia Grecia si Italia. Potrivit raportului, copiii din Tirana au fost asasinati si organele lor au fost transportate in Italia si Grecia de catre functionari albanezi, prin valizele diplomatice, pentru a se evita controlul la frontiera. Acest comert a debutat la inceputul anilor 1994.

Fenomenul traficului de organe, tesuturi si celule de origine umana nu atinge doar tarile in curs de dezvoltare, dar si tarile industrializate. In Irlanda, 32 spitale publice si private au fost inchise pentru desfasurarea unor activitati ilicite de trafic de organe de la copiii internati in acele clinici. Aceste spitale au recunoscut ca au prelevat organele de la copiii decedati, pentru a fi vandute laboratoarelor farmaceutice.

Protocolul Natiunilor Unite asupra traficului de persoane defineste traficul de organe ca fiind „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, utilizand amenintari sau constrangeri sau profitand de o pozitie de vulnerabilitate, in scopul prelevarii de organe de la aceasta”[54]. Statele care ratifica Protocolul au obligatia de a incrimina in legile penale infractiunile privind traficul de organe si trebuie sa ia in considerare luarea de masuri pentru recuperarea fizica, psihologica si sociala a victimelor, incluzand, in cooperare cu organizatiile nonguvernamentale consilierea si informarea victimelor, asistenta psihologica, medicala si materiala .

Protocolul optional asupra vanzarii de copii, prostitutiei si pornografiei infantile din 2000[56] specifica ca vanzarea de copii in scopul transferarii organelor lor pentru obtinerea de profit ar trebui considerat act criminal.

Un raport al Consiliului Europei[57] considera ca „traficul de organe in Ucraina, Rusia, Bulgaria, Romania si Georgia este foarte mobil si bine organizat de retele de intermediari, de medici calificati si asistenti medicali specializati”.

Din analiza fenomenului traficului cu tesuturi si organe umane se desprinde concluzia tendintei deplasarii infractiunilor din sfera crimei organizate in sfera criminalitatii transfrontaliere. Astfel, spatiul de actiune s-a modificat, in multe cazuri Romania fiind doar locul de unde sunt recrutate persoanele predispuse a-si vinde un tesut sau organ care, prin intermediul retelelor internationale de traficanti compuse atat din cetateni romani, cat si din cetateni straini, ajung in alte tari, unde are loc, de fapt vanzarea organului uman, deseori sub acoperirea unui transplant legal.

In Romania, activitatea de transplant de organe, tesuturi si celule umane este organizata si controlata de catre Ministerul Sanatatii, prin Agentia Nationala de Transplant[58]. La nivelul acesteia exista o statistica oficiala a tuturor recoltarilor si transplanturilor de tesuturi si organe umane efectuate in unitatile Ministerul Sanatatii, incluzand datele de identificare exacta, atat a persoanelor de la care s-au prelevat organe si tesuturi, cat si a celor care au beneficiat de transplant.

Chirurgii din tara noastra apreciaza drept imposibila existenta retelelor de trafic de organe in Romania, avand in vedere numarul redus al donatorilor si conditiile necesare realizarii unor astfel de interventii. Numarul persoanelor care au nevoie de transplant pentru a supravietui este extrem de mare, comparativ cu cel al donatorilor si cu posibilitatile chirurgilor de a efectua aceste interventii. Criza de donatori este o problema cu care medicii din domeniul transplantului se confrunta de la inceputul activitatii. La nivel national, in anul 2004 au existat doar noua donatori, iar in 2005 zece donatori. Romania se confrunta cu o lipsa acuta de donatori cadavru de organe, ceea ce conduce la prelevarea si transplantul de organe de la donatori in viata.

Sesizari privind vanzarea de organe de catre cetateni romani au existat si exista si in prezent. De exemplu, in 2004, un cetatean roman a fost arestat de organele judiciare pentru savarsirea infractiunii de furt, iar in urma investigatiilor medicale care i s-au efectuat in penitenciar s-a constatat ca ii lipseste un rinichi. In urma declansarii unei anchete s-a stabilit ca acesta isi vanduse rinichiul unui cetatean sarb contra sumei de 30.000 marci germane, operatia de transplant avand loc intr-o clinica din Austria.

Vanzatorii de organe sufera o multime de stigmatizari din partea comunitatii si familiei. Acest aspect este similar stigmatizarii femeilor traficate in scopul prostitutiei. De fapt sunt multe aspecte similare privind reintegrarea si lipsa suportului familiei si comunitatii pentru ambele tipuri de supravietuitori ai traficului.

Adoptiile internationale ilegale[59]

Potrivit legii , adoptia este „operatiunea juridica prin care se creeaza legaturi de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului”.

Inca din 1990, una din afacerile cele mai profitabile pentru o parte din retelele de crima organizata a fost si este traficul cu fiinte umane, inclusiv cu copii. Realizat cu concursul unor cetateni romani, atrasi de veniturile rezultate din acest tip de “comert”, traficul cu copii s-a extins pana la nivelul institutiilor si organismelor care ar trebui sa vegheze la protejarea minorilor si persoanelor defavorizate. Actionand in conexiune cu infractorii autohtoni, persoanele angajate in cumpararea/vanzarea de copii au recurs si la alte forme, deghizand traficul, inclusiv sub aparenta adoptiilor internationale, care, in fapt, sunt profund ilegale. In privinta adoptiilor de acest tip, problematica este dificil de cunoscut si stapanit, avand in vedere, in principal, pozitia sociala a celor implicati si relatiile deosebite pe care acestia le au in sfera sanatatii, invatamantului, administratiei locale si justitiei. In cadrul adoptiilor ilegale ale copiilor, traficul imbraca forma tranzactiilor comerciale, care pot fi comparate cu vanzarea, mai ales ca un copil este rapit sau propus spre a fi adoptat de un membru al familiei, fara consimtamantul prealabil al parintilor sai[61]. Potrivit Conventiei de la Haga asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale din 29 mai 1993 , „nimeni nu poate obtine un castig material necuvenit dintr-o activitate privind o adoptie internationala”. Modurile de operare folosite de organizatiile criminale specializate in domeniul adoptiilor ilegale sunt :

rapirile de copii;

cumpararea copiilor in mod direct de la parintii alesi pe criteriul saraciei;

indemnul adresat mamelor ca acestea sa-si abandoneze nou-nascutii sau copiii care urmeaza sa se nasca;

informatiile eronate oferite parintilor in scopul obtinerii acordului lor;

informatiile false destinate parintilor adoptivi cu privire la starea de sanatate sau la varsta copiilor;

recrutarea mamelor pentru a naste in strainatate, in schimbul unor remuneratii financiare. Acestor tinere, dupa ce le sunt efectuate analizele medicale privind starea sanatatii si evolutia normala a sarcinii, le sunt trimise datele de stare civila si fotografiile la familia dornica de adoptie. Diversi reprezentanti ai unor agentii straine de caritate, in intelegere cu diverse femei insarcinate, cu putin timp inainte de a naste, le deplaseaza in tara adoptatorului unde nasc. Dupa nastere, copiii sunt incredintati unor institute de ocrotire sau persoane fizice, mama revenind in tara de resedinta, unde lasa impresia abandonarii copilului.

Pe Internet exista cataloage care propun copii spre adoptie, cu posibilitatea de a-i alege in functie de caracteristici ca tara de origine, culoarea pielii, sexul, varsta, culoarea ochilor sau religia copilului. Paginile de Internet ale fundatiilor si asociatiilor care se ocupa cu adoptiile internationale abunda de fotografii din mai multe unghiuri ale copiilor, iar fotografiile pot fi marite cu un simplu clic.

Mai multe afaceri cu vanzari de copii au fost semnalate in Albania in ultimii zece ani. In ciuda plangerilor depuse de parintii copiilor rapiti, aceste cazuri nu au fost elucidate si vinovatii au ramas nepedepsiti. Problematica traficului de copii albanezi a inceput in 1994. In 1999, o maternitate din Tirana a fost acuzata de trafic cu nou-nascuti dupa ce un gropar din localitatea Sare a sesizat politia despre faptul ca doua din sase morminte ale unor copii declarati decedati erau goale[64].

Din analiza fenomenului adoptiilor ilegale a reiesit faptul ca vanzarea copiilor se face de catre familiile modeste si cu multi copii, care in acest fel obtin foloase materiale importante. Intrucat majoritatea parintilor copiilor au un nivel de instructie scazut, pentru realizarea procedurii adoptiilor au aparut anumiti intermediari, care in schimbul unor importante sume de bani primite de la cetatenii straini interesati in adoptarea unor copii din Romania si-au organizat adevarate retele pe teritoriul tarii. In Romania, la inceputul anilor ’90 retelele de traficanti profitand de sistemul legislativ permisiv, s-au folosit de intermediari din randul avocatilor romani, directori de camine de copii, asistente medicale[65].

De asemenea, o alta modalitate folosita consta in stabilirea resedintelor mamelor copiilor ce urmeaza a fi adoptati, in localitatile in care acestia isi desfasoara activitatea, cu scopul de a rezolva toate procedurile legate de adoptie. Persoanele interesate in adoptarea unui copil si-au facut relatii in orfelinate, camine si spitale de copii, de unde selectioneaza copiii ce pot fi adoptati.

Regimul juridic intern al adoptiei este reglementat prin legea nr. 273 din 21 iunie 2004, lege care a intrat in vigoare la 01.01.2005. Pana la aparitia acestei legi adoptia era reglementata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 25/1997 aprobata cu modificari prin legea nr. 87/1998. Aproape 30.000 de copii romani au fost adoptati international din 1990 pana la sfarsitul anului 2004, cand a intrat in vigoare noua legislatie privind regimul juridic al adoptiilor, care a pus punct “exporturilor” de copii.

Daca pana la aparitia Legii nr. 273/2004 adoptia era considerata o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabilea filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului, dupa aparitia acestei legi adoptia a devenit o operatiune juridica prin care se creeaza legatura filiatiei si rudeniei.

De asemenea spre deosebire de vechea reglementare, actuala reglementare introduce principii care, in mod obligatoriu trebuie respectate in cursul procedurii adoptiei, si anume:

- principiul interesului superior al copilului;

- principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial;

- principiul continuitatii in educarea copilului, tinandu-se seama de originea sa etnica, culturala, lingvistica.;

- principiul informarii copilului si luarii in consideratie a opiniei acestuia in raport cu varsta si gradul sau de maturitate;

- principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte in indeplinirea adoptiei.

Daca in perioada anilor 1990 o serie de institutii ale statului cu prerogative in combaterea ilegalitatilor din domeniul adoptiilor au fost luate pe nepregatite, neexistand nici o practica in acest sens, se poate afirma ca in prezent, prin armonizarea legislatiei la nivel european si prin experienta acumulata fenomenul este tinut sub control.

Un alt element nou impus de actuala reglementare il reprezinta obligativitatea Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului aflate in subordinea consiliilor judetene si consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, de a oferi copilului informatii si explicatii clare si complete, potrivit varstei si gradului sau de maturitate, referitoare la etapele si durata procesului de adoptie, la efectele acesteia, precum si la adoptator, familia adoptatoare si rudele acestora.

Potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, adoptia internationala a copilului care are domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre soti din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurii adoptiei interne.

In lege sunt incriminate si infractiunile la regimul adoptiei, astfel este pedepsita cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi „fapta parintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale in scopul adoptiei copilului”. Cu aceeasi pedeapsa este sanctionata “fapta persoanei care, fara drept, intermediaza sau inlesneste adoptarea unui copil, in scopul obtinerii de foloase materiale sau de alta natura”.