Fazele fiziologice ale scrisului

Fazele fiziologice ale scrisului

Scrisul reprezinta un mijloc de comunicare interumana, superior limbajului vorbit prin atributul perenitatii, situatie ilustrata de dictonul latin “Verba volant scripta manent”.

Scrierea consta in reproducerea pe un suport oarecare cu ajutorul unor semne simbolice (caractere literale) a limbii vorbite si a gandirii. Actul scrierii, familiar aproape oricarei persoane, reprezinta o deprindere, adica o modalitate de actiune avand aspecte automatizate, dar fata pierderea controlului constient. Astfel, in raport cu deprinderea, constiinta isi modifica functiile trecand de la dirijarea pas cu pas a actului la o supraveghere generala.

O actiune automatizata nu se confunda deci, in nici un caz, cu o activitate inconstienta. Deprinderile se elaboreaza constient, se formeaza prin exercitiu. Sub aspect practic, automatizarea actului de a scrie aduce cu sine schematizarea si prescurtarea actiunii, eliminand tot ceea ce este de prisos.

Legaturile nervoase ce formeaza esenta stereotipului dinamic sunt asociate si cu o permanenta analiza si sinteza de ordin optic, acustic, chinestezetic. Actul scrierii presupune, de asemenea, o reglare adecvata a circulatiei si respiratiei, guvernata de centri nervosi superiori localizati in cortex.

Putem trage concluzia ca scrisul va oglindi specificul activitatii nervoase de la nivel scoartei cerebrale, exprimate prin proprietatile de forta, echilibru si mobilitate.

Prin forta se intelege cuantumul de substanta excitabila detinuta de celulele nervoase. Echilibrul se refera la raportul dintre ponderea excitatiei si inhibitiei, ce determina precizia legaturilor nervoase. Mobilitatea vizeaza posibilitatile de modificare ale acestora, factor de care depinde adaptabilitatea organismului la schimbarile mediului exterior.

Un alt aspect principal are in vedere stabilitatea scrisului si anume pastrarea in mod constant, pe tot parcursul vietii, a caracteristicilor generale si de formare a grafismelor dupa ce acestea s-au consolidat in scrierea unei persoane.

Stabilitatea trebuie inteleasa in sens relativ, deoarece ea poate fi schimbata ori de cate ori intervin modificari constante in determinarea sistemului excitativ, de natura a forma un nou tip de legatura nervoasa temporara, un nou tip de stereotip dinamic.

Unii dintre factorii care contribuie la modificarea scrisului sunt exteriori i instrumentul scriptural, hartia de scris, pozitia in care se scrie, suportul pe care este asezata coala de hartie etc), altii formeaza categoria starilor momentane (graba, emotia etc.)- Acestia vor modifica totdeauna doar aspectul general al scrierii, pe cand cei patologici permanenti pot modifica anumite trasaturi ale scrisului, acesta pastrandu-si insa aspectul.

Schematic, factorii care influenteaza scrisul de mana pot fi grupati asfel:

1 .Factori fiziologici:

varsta;

vederea;

mana;

oboseala;

emotiile, graba, indispozitia, surmenajul;

starea de ebrietate (pasagera);

frigul.

2.Factori mecanici:

suportul actului;

instrumentul scriptura];

materialul pe care se scrie;

pozitia de scriere.

3.Factori patologici:

tulburari cardiovasculare;

boli neurologice:scleroza, tromboza cerebrala, sechele, boala lui Parkinson, epilepsii etc. ;

boli psihice: psihoze cronice maniaco-depresive, paranoia cu formele ei de deliruri, schizofrenie, psihoze depresive, demente, psihopatii.

Fig. 1 - Scrisul aceleiasi persoane:

a)elev in clasa a III-a (9 ani); b) elev in clasa a VI-a (12 ani); c) student (19 ani).

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

Fig. 2 - Scrisul cu mana dreapta al unei persoane.

Fig. 3 - Scrisul aceleiasi persoane executat cu mana stanga.

Varsta. In scris, exista totdeauna o ucenicie de la inceput voluntara. Treptat, miscarile voluntare devin automate prin eliminarea miscarilor parasite, prin simplificarea, coordonarea si adaptarea miscarilor indispensabile, construirea semnelor grafice, se au in vedere si diferentele existente la miscarea initiala, in opriri si pentru corecturi.

La inceputul formarii deprinderii de a scrie, scrierea nu este decat reproducerea mai mult sau mai putin mecanica a unui modul caligrafic.

Evolutia scrisului are loc paralel cu inaintarea in varsta, cand are loc o diminuare a inaltimii literelor, scrisul devine uniform, e simplifica, in sensul ca literele tind sa pastreze numai ceea ce este esential pentru intelegerea lor.Pentru a obtine o mai mare eficienta in scris, scriptorul recurge la tot felul de prescurtari, de legaturi personale si spontane etc.[1].

Deprinderile de scriere se perfectioneaza continuu, dar schimbarile suferite in cursul acestui proces sunt mai lente si uneori neevidente, dar pot fi si situatii cand chiar cativa ani pot sa fie destul pentru a schimba apreciabil aspectul unei scrieri.

Oricum, o scriere sufera cu certitudine modificari in decursul unui timp indelungat, pentru ca nimeni nu scrie la cincizeci de ani ca la douazeci, inaintarea in varsta (imbatranirea)a scriptorului produce asupra scrisului modificariinaspectulsau,cum ar fi:tremurat,dezorganizat,imbacsit, dezaliniat, disproportionat etc.

Cum mentionam anterior, caracteristic pentru scrisul batranilor este aparitia, printre altele, a tremuraturilor. Ele constau in oscilatii ritmice de mica amplitudine, deplasand unul sau mai multe parti ale corpului de-o parte si de alta a scrierii si a pozitiei de repaus. Ele apar, in afara oricarei stari patologice si ca urmare a oboselii si chiar a emotiilor. Este vorba aici de tipul tremuraturii fiziologice caracteristice imbatranirii. Prezenta tremuraturii fiziologice la batrani influenteaza si forma scrisului, coeziunea, repartizarea, pozitia punctului de atac si trasaturile incipiente la diferite litere, finalizarile literelor[2].

Pierderea vederii. Orbirea nu duce si la pierderea deprinderilor grafice ale unei persoane care stie sa scrie. De scrierea orbilor s-au ocupat in special doi experti romani: Henri Stahl si Aurel Boia, care au intreprins cercetari pe cazuri reale si experimentale, ale caror rezultate le redam in cele ce urmeaza.

Ca aspecte generale, scrisul unui orb va prezenta aceleasi caracteristici ca si scrisul sau din perioada in care era vazator, dar va fi evident marcat de fenomenul de dezorganizare cauzat de nesiguranta datorata conditiilor in care este executat.

A. Boia considera ca principalele dominante ale scrisului cursiv al orbilor sunt: incetinirea si sovairea scrisului; pierderea randurilor si incalcarea lor datorita lipsei de control vizual; inegalitatea distantelor dintre randuri, cuvinte si litere; deplasarea semnelor diacritice si a barelor minusculei litere „t” sau omiterea lor; marimea scrisului, datorita concentratiei exagerate a atentiei si a rezemari mainii si bratului de hartie.

Cercetarile efectuate de Mary S. Becom semnaleaza preferinta nevazatorilor pentru utilizarea formai tipografice si a literelor majuscule; alte caracteristici observate se refera la tremurarea minusculelor „j”, „b”, „d”, „k”, „h” si „f', trasarea unghiulara a minusculei „r”, legarea barei lui t de corpul literei sau omiterea completa a barei, la fel punctul literei „i”.

Mana. Este organul efector propriu-zis. Inca Anoxagora suatinea ca omul isi datoreaza superioritatea folosirii mainilor. Aristotel scria ca mana este instrumentul (unealta) care inlocuieste toate instrumentele (uneltele).

Mana poate influenta scrisul in mai multe situatii. Uneori, persoanele bolnave sau foarte in varsta solicita ajutorul unei alte persoane pentru a intocmi un act, mai ales testamente. Stiind ca valabilitatea lor este conditionata de executarea scrisului cu mana proprie, testatorul isi lasa mana ghidata de catre o persoana straina, ceea ce este reflectata in grafismul astfel obtinut.

„Mana ajutata” constituie o modalitate de cooperare intre o persoana bolnava, inca in stare sa execute unele gesturi grafice, desi nu este suficient de sigura, si o alta persoana care accepta sa o asiste. In cursul operatiei de scriere, unele gesturi ale celor doua maini concorda si deci se aditioneaza, dar in mod inevitabil alte gesturi se contrazic[3].

Pierderea mainii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia obliga persoana sa scrie cu mana stanga. Desi ea are formata deprinderea de scriere, nu opereaza un transfer al deprinderii de la o mana la alta. Mana stanga trebuie antrenata indelung pentru a crea o noua deprindere, asa ca la inceput „noul” scris va prezenta diferente fata de scrisul anterior, executat cu mana dreapta.

Mana inmanusata. Scrisul va fi diferit totdeauna de cel cu mana libera prin coeziunea care scade in prima situatie, prin schimbarea liniei de baza a randurilor, prin marirea literelor si forma lor ascutita, repartizarea scrisului este toarte stransa, ritmul se micsoreaza, se schimba pozitia punctului de atac sau dispare la unele litere, trasatura incipienta la unele litere devine mai concava.

Disgrafiile. Procesul scrierii este un proces lent si aproape insensibil, de aceea si evolutia scrierii nu este riguroasa in dezvoltarea sa. Se intampla, insa ca uneori se poate descoperi la unele persoane un decalaj intre scrierea ei si stadiul psihomotor corespunzator varstei reale, un avans al dezvoltarii psihologice, intelectuale asupra matricitatii, decalaj cunoscut sub numele de disgrafie. Disgrafiile sunt intalnite mai ales la copii, in procesul formarii scrisului si chiar dupa aceea. La copilul normal, scrierea este regulata, ordonata, urmarind modelul caligrafic.

Este disgrafic un copil la care calitatea scrierii este deficitara, fara sa fie nici un deficit neurologic sau intelectual care sa explice aceasta[4].

La disgrafic, scrierea este neregulata, da impresia de dezordine, e neregulata, e nearmonizata, unele litere sunt construite din graba, se suprapun celor alaturate, se lovesc de ele, unele depasesc marimea lor normala, altele din contra, sunt mult prea mici, forma lor este ascutita, serpuita sau chiar franta.

Disgraficul, dupa cum se observa, se opreste din scris de foarte multe ori pentru stersuri si corecturi, anumite litere sau parti ale literelor fiind foarte des retusate sau incarcate fara a fi vorba de o corectie ortografica. Desigur ca nu exista o forma tip de disgrafic si nu se pot pune in evidenta, la un singur disgraf, toate semnele enumerate.

Crampa functionala ( o contractura tonica a unui anumit grup de muschi care apare totdeauna in executarea aceluiasi act ) poate fi la unele persoane un factor care imprima scrisului anumite modificari. La copii, ea se manifesta sub forma unor dureri permanente, in timpul scrisului, la nivelul umarului, antebratului sau al degetelor.

Fig. 4 - Scris cu mana libera.

Fig. 5 – Scris cu mana inmanusata la aceeasi persoana.

Scrisul prezinta urmatoarele caracteristici: literele au marimi diferite, o forma neregulata, cand ascutita, cand putin rotunjita, se observa chiar tremuraturi, coeziune mare, efortul depus pentru construirea literelor e mare, de aceea apasarea este mijlocie, uneori mare, forma liniei de baza a randului este serpuita mai mult franta.Se mai observa uneori ca scriptorul mai omite litere din unele cuvinte, aceasta din tendinta de a termina mai repede de scris cuvantul respectiv si de a scapa de efortul la care este supus prin scris. Dar crampa poate fi intalnita si la adulti.

Starea de ebrietate sau betia alcoolica se deosebeste de alcoolismul cronic, care este o stare de lunga durata si care se manifesta in scris prin descresterea inaltimii minusculelor de la inceputul spre sfarsitul textului, printr-o tremurare regulata, continua, verticala si constanta precum si prin ridicari frecvente ale instrumentului scriptural, insotite de deformarea cuvintelor la finalizare.

Betia alcoolica ocazionala este uneori invocata de persoanele care contesta un scris sau care admit scrierea unui act sau executarea semnaturii sub influenta bauturii, urmarind astfel anularea actului respectiv. Examinarea testului constituie un excelent test de demonstrare a starii de ebrietate in care se afla un conducator auto interpelat si chiar o metoda suplimentara de determinare a gradului de betie.

Starea de ebrietate poate modifica scrisul unei persoane in functie de cantitatea de alcool continuta in sange. Sunt situatii cand persoana in cauza se afla doar intr-o stare de hiperexcitabilitate, situatie descrisa mai inainte; atunci insa cand cantitatea de alcool in sange este foarte mare, scrisul prezinta caracteristici cu cel detinut in conditiile accentuate.

In aceasta forma, scrisul este foarte neregulat, literele sunt de marimi diferite, predomina forma ascutita, deposantele sunt mai mari ca de obicei, coeziunea este mai mica, linia de baza a randurilor este dreapta descendenta (ca la oboseala accentuata).

Un alt exemplu de grad mare de ebrietate consta in scaderea coordonarii miscarilor, ritmul este foarte lent, trasaturile sunt extrem de tremurate, literele sunt incomplete, lipsind unele parti componente, sau se reduc la semne indescifrabile, se omit litere, randurile devin, de obicei, descendente dupa ridicarea creionului sau tocului, randul este „pierdut” liniatura imprimata nu se mai respecta, iar marginea din partea stanga este depasita.