Elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACTIUNII DE FURT CALIFICAT

1.       Obiectul infractiunii.

1.1. Obiectul juridic.

Infractiunea de furt (art. 208, 209, 210 C. pen.) are ca obiect juridic special relatiile sociale care pentru normala lor evolutie presupun respecta­rea posesiei sau detentiei bunurilor mobile aflate in patrimoniul unei per­soane fizice sau juridice[1]

Incriminarea protejeaza situatia de fapt, apartenenta fizica a unui bun mobil la un anumit patrimoniu.

Art. 208 constituie un mijloc de drept penal pentru ocrotirea posesiei, indiferent de natura sa, licita sau ilicita, care este aplicabil numai in cazul atingerilor aduse patrimoniului prin sustragerea unor lucruri. Cand posesia mobilului a fost pierduta datorita altor cauze, posesorul are la indemana o actiune in restituire sau o actiune in despagubiri in cadrul unui proces civil. In titlul III al partii speciale a Codului penal furtul reprezinta infractiunea caracteristica.[2] Fiind cea mai veche infractiune contra patrimoniului, ea este in acelasi timp un cadru general pentru toate celelalte fapte din acest titlu

In doctrina s-a discutat situatia posesorului de rea-credinta, masura in care el este ocrotit de dispozitiile legale care incrimineaza sustragerile din patrimoniul sau.

Posesia de rea-credinta nu este ocrotita contra proprietarului bunului mobil. O asemenea concluzie o deducem printr-o interpretare per a contrario a dispozitiilor art. 208 alin. 3 C. pen., care si ele nu fac altceva decat sa transpuna pe planul dreptului penal regula, din dreptul civil, conform careia posesorul de rea-credinta nu se poate bucura de prezumtia de proprietate. Fata de el dispozitiile art. 1909 C.civ. sunt inaplicabile intrucat art. 972 C.civ. ocroteste explicit numai posesia de buna-credinta a mobilului. Con­secinta pe plan civil o constituie posibilitatea pentru proprietar de a uza de actiunea in revendicare impotriva posesorului de rea-credinta, iar in penal, nesocotirea unei asemenea posesii de catre proprietarul bunului mobil, care si-l ia inapoi, nu constituie furt.

In dreptul civil s-a exprimat opinia conform careia in situatiile in care art. 1909 Cod civil nu are aplicabilitate si, drept urmare, proprietarul isi poate revendica bunul mobil de la posesorul de rea-credinta, ar avea acelasi drept si depozitarul sau creditorul gajist. Si acestia din urma ar putea uza de actiunea in revendicare, desi, in raport cu adevaratul proprietar, sunt detentori precari.[3] Solutia se bazeaza pe obligatiile detentorilor de a conserva bunul si de a-1 restitui proprietarului.

Acceptarea solutiei, pe care o consideram intemeiata, va produce si pe planul aplicarii dispozitiei prevazute in art. 208 alin. 3 C. pen. efecte, in sen­sul ca posesia nelegitima poate fi nesocotita -fara a se atrage raspunderea penala- nu numai de catre proprietar, ci si de detentorii care aveau, in ra­port cu proprietarul, obligatiile mai sus amintite. Acesti detentori precari tre­buie considerati ca actionand in numele si in interesul proprietarului. Ei efec­tueaza tocmai actiunea pe care legea o admite, prin intermediul dispozitiei prevazute in art. 208 alin. 3 C. pen., proprietarului de a-si proteja dreptul sau, adica de a-si urmari bunul aflat in mainile unui dobanditor nelegitim.

Dar inclusiv posesia de rea-credinta ramane in sfera de ocrotire a art. 208 in orice alte situatii, decat acelea in care faptuitorul este proprieta­rul bunului sau, asa cum am opinat, faptuitorul este un detentor precar.

S-ar putea spune ca norma juridica penala nu trebuie sa ocroteasca ori­ce situatie de fapt, ci numai pe aceea conforma cu legea. Persoana care a dobandit un bun pe o cale nelegala nu poate pretinde apararea acestei si­tuatii cu ajutorul dreptului. Spre exemplu, il vom pedepsi pe hotul care a fu­rat un bun de la altul, bun pe care acesta din urma 1-a sustras si el. Ce fel de dreptate s-ar face aici si cui? Obiectul infractiunii reprezinta, in esenta sa, valoarea ocrotita de legiuitor, o valoare sociala pentru protectia careia, prin intermediul normei penale, statul se angajeaza intr-un raport juridic cu toti destinatarii legii, si deci logic este sa consideram ca aceasta valoare nu poate fi decat una pozitiva, in cazul nostru o posesie sau detentie de buna-credinta.

Opinia dominanta, pe care o impartasim, in doctrina si practica juridi­ca penala este in sensul ca si posesia nelegitima este ocrotita, deoarece ni­meni nu poate sustrage bunuri din patrimoniul altuia pe motiv ca vede in ti­tularul patrimoniului lezat un posesor nelegitim. S-ar ajunge la perturbarea si instabilitatea relatiilor patrimoniale din moment ce fiecare s-ar socoti in­dreptatit sa atenteze la avutul altuia, pe care l-ar socoti intemeiat fraudulos.

Cel care voieste sa releve caracterul nelegitim al unei posesii nu tre­buie sa o faca pe calea sustragerii bunului la care ea se refera, caci o ast­fel de fapta vadeste intentia de imbogatire fara just temei a autorului sus­tragerii.

In cazul art. 208 C. pen., putem spune ca respectarea situatiei de fapt, a pozitiei fizice a bunurilor in patrimoniu, constituie o veritabila situatie premisa pe care legea o pretinde ca atare, pentru pasnica posesie si pentru evolutia corespunzatoare a ordinii juridice in relatiile patrimoniale. Ocroti­rea penala vizeaza, prin urmare, o stare de fapt, constand in aspectul obiec­tiv, aparent al stapanirii unui bun mobil corporal, situatie comuna atat drep­tului de proprietate, cat si posesiei sau detentiei. Procedand astfel, legea pro­tejeaza, implicit, dreptul de proprietate deoarece posesia de buna-cre­dinta - si buna-credinta se prezuma - valoreaza titlu de proprietate (art. 1909 alin. 1 C. civ.).

O asemenea intelegere a obiectului ocrotirii normei juridice din art. 208 C. pen. slujeste, inclusiv posibilitatii urmaririi mai lesnicioase a bunului de catre posesorul de buna-credinta care si-a pierdut posesia (in realitate a pierdut numai elementul ei material-corpus), datorita furtului, urmarire care se ingreuneaza daca bunul trece in mainile unui al doilea posesor de rea-cre­dinta.

In consecinta, in penal, faptul ca ulterior sustragerii se dovedeste reaua-credinta a posesiei care a incetat datorita sustragerii, sau caracterul nelegitim al unei posesii de buna-credinta in raport cu mobilul sustras, nu are efecte asupra raspunderii penale a faptuitorului sustragerii, deoarece fur­tul s-a consumat la momentul in care, prin schimbarea pozitiei de fapt a bu­nului, care a fost scos din avutul victimei si trecut in posesia faptuitorului. Astfel, s-a infrant dispozitia legii care pretinde sa nu se modifice starea de fapt a bunului intr-un anume patrimoniu.[4]

1.2. Obiectul material.

Pentru infractiunea de furt, inclusiv variante­le ei corespunzatoare furtului calificat si furtului urmarit la plangere prea­labila, obiectul material (valoarea concreta ocrotita) il reprezinta bunul mo­bil. Notiunea de bun mobil corespunde aceleia din civil. Vor intra deci in sfera obiectului material al faptei mobilele prin natura lor, dar si imobilele prin natura lor care sunt scoase din aceasta stare si apoi sustrase (demonta­rea unei cabane si insusirea lemnului din care fusese construita), precum si imobilele prin destinatie (sustragerea unui animal de munca).

Bunul mobil este, in fapt, situat in posesia sau detentia unei persoane in momentul sustragerii. Res nullius (lucrurile ce nu apartin cuiva) si res de-relictae (lucrurile abandonate de posesorul lor) nu pot constitui obiect ma­terial al furtului.

Furtul nu se poate referi decat la bunuri mobile corporale, dar este in­diferent daca acestea sunt bunuri principale sau accesorii, divizibile sau in­divizibile, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile. Prin „bun' se intelege orice obiect cu existenta determinata intr-un patri­moniu, prezentand deci un astfel de interes pentru titularul patrimoniului.

In masura in care parti ale corpului uman se gasesc desprinse de aces­ta, ele pot constitui obiect al furtului daca fac parte, spre exemplu, din pa­trimoniul unei institutii care are ca obiect transplantul de organe. Aceeasi solutie se impune si in cazul unor parti artificiale ale organismului uman (de ex., o anumita proteza, chiar daca aceasta nu este detasata in mod obisnuit, dar separarea ei de corpul uman este urmata de sustragerea sa).

Art. 208 alin. 2 asimileaza bunurilor mobile si inscrisurile, precum si energiile care au valoare economica. Inscrisurile nu trebuie, neaparat, sa aiba o valoare economica. Este suficient ca ele faceau parte dintr-un patri­moniu, reprezentand entitati utile pentru titularul patrimoniului, care le con­sidera astfel. Aceeasi situatie exista si in legatura cu alte bunuri mobile care sunt apropriate, nu pentru valoarea lor economica, ci pentru ca intereseaza, din orice motiv, titularul patrimoniului. Nu are relevanta daca inscrisul re­prezinta o valoare prin el insusi (de exemplu, este un document istoric) sau nu este decat purtatorul unei valori economice, pe care doar o releva, dar cu care putem spune ca se confunda datorita simbiozei totale dintre ele (exemplu, titlurile la purtator). In acest din urma caz observam ca, prin ex­ceptie de la regula ca obiectul material al furtului il constituie numai mobi­lele corporale, ceea ce se insuseste este un bun incorporai care, si el, poate sta, deci, ca obiect al posesiunii si al furtului. Aceasta deoarece, desi pose­sia in materie de mobile se refera numai la bunuri corporale (susceptibile de stapanire materiala), in cazul titlurilor de valoare, intrucat dreptul nu poa­te fi valorificat decat prin intermediul inscrisului care il incorporeaza, se ac­cepta ca si inscrisul respectiv constituie un obiect al posesiei si deci si un posibil obiect material al infractiunii de furt[5].

Energie cu valoare economica inseamna orice energie care se afla in circuitul economic, de unde este sustrasa de faptuitor.

In cazul vehiculelor, fapta de furt exista chiar daca ceea ce a urmarit faptuitorul a fost nu insusirea vehiculului, ci doar folosirea sa pe nedrept (art. 208 alin. 4). Obiectul furtului in acest caz il constituie valoarea de in­trebuintare a vehiculului.

In ceea ce priveste art. 209 alin. 2 lit. b), obiectul material il constituie numai un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare. Notiunile sunt de restransa interpretare.

Prin „stare civila' se intelege statutul civil al persoanei care, in prin­cipal, stabileste pozitia juridica a acesteia fata de familia din care face par­te. Actul de stare civila nu este altceva decat instrumentul probator al starii

civile a persoanei.[6] El consemneaza fapte sau acte juridice cum sunt naste­rea, decesul, recunoasterea filiatiei etc.

Conform legii, actele de stare civila sunt actul de nastere, de casatorie si cel de deces. Actele de stare civila sunt inscrisuri autentice, dar obiect al furtului calificat pot fi si copiile legalizate dupa aceste acte.

Actele pentru legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, pasaportul, actul prin care se stabileste apartenenta unei persoane la o in­stitutie, intreprindere, organizatie, asociatie.

Nu intra in categoria actelor la care se refera art. 209 alin. 2 lit. b) ac­tele din care ar rezulta, indirect, starea civila a persoanei (de ex., o diploma de absolvire a unor cursuri de invatamant etc.).[7]

2.       Subiectii infractiunii.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi orice persoana fizica care indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale. Mentionam insa ca, potrivit dispozitiilor art. 210 C. pen., in cazurile in care subiectul activ se gaseste fata de persoana vatamata in vreunul dintre raporturile determinate de situatiile aratate in acest text (furtul savarsit intre soti ori intre rude apropiate, sau de catre un minor in paguba tutorelui sau, ori de catre cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduit de aceasta), actiunea penala se poate pune in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate.[8] La aceasta infractiune subiectii activi nemijlociti sunt circumstantiati de text.

In genere, persoana care savarseste furtul nu are nici un drept asupra lucrului
(bunului) pe care il sustrage din sfera de stapanire a unei alte persoane. Exista insa infractiunea de furt chiar atunci cand faptuitorul ar avea in totul sau in parte un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului sustras (astfel: savarseste furt proprie­tarul care sustrage lucrul dat in gaj sau lucrul dat cu imprumut; la fel, coproprietarul care sustrage bunul indiviz aflat in posesiunea altuia; sau nudul proprietar care sus­trage lucrul asupra caruia exista un uzufruct etc). Aceasta explica de ce denumirea „infractiuni contra avutului' (patrimoniului) este preferabila denumirii „infractiuni contra proprietatii'.

Codul penal in vigoare consacra explicit acest inteles al notiunii de subiect activ (autor) al infractiunii de furt, precizand ca bunul sustras trebuie sa se fi gasit in posesia sau detinerea legitima a altei persoane.[9]

Infractiunea de furt este susceptibila de savarsire in toate formele de participatie -coautorat, complicitate, instigare-, cu precizarea ca in cazul coautoratului si a complicitatii concomitente, deci atunci cand actele sunt executate de doua sau mai multe persoane, din care cel putin una in calitate de autor, fapta constituie infractiunea de furt calificat[10]

Subiect pasiv al infractiunii de furt nu poate fi decat un particular, in genere persoana fizica si uneori chiar persoana morala, altele decat cele aratate in art. 145 C. pen. (in special in cazul bunurilor apartinand ambasadelor, societatilor straine de transport, societatilor participante la expozitii sau targuri internationale etc).

Unitatile obstesti pot intamplator sa fie si ele subiect pasiv al unei infractiuni contra avutului personal sau particular, atunci cand bunul sustras apartinand vreuneia dintre aceste unitati se afla in posesiunea sau detentia unui particular, iar infractorul nu a cunoscut calitatea de bun apartinand avutului obstesc a lucrului sustras.

Exista pluralitate de subiecti pasivi cand prin aceeasi fapta de furt au fost sus­trase bunuri apartinand unor diferite persoane sau cand asupra bunului sustras con­cura drepturile patrimoniale ale mai multor persoane. Persoana din posesia sau deten­tia careia a fost sustras bunul este subiectul pasiv direct, iar celelalte persoane sunt subiecti pasivi indirecti[11]

In caz de pluralitate de subiecti pasivi fapta ramane unica si nu vom avea concurs de infractiuni.

Infractiunea exista chiar daca nu a fost identificat subiectul pasiv. Sunt cazuri in care victima furtului prefera sa ramana necunoscuta mai ales cand printre lucrurile sustrase sunt si obiecte compromitatoare.

Latura obiectiva a infractiunii de furt calificat.

La infractiunea de furt, latura obiectiva este alcatuita din trei componente: a) un element material (o actiune), b) anumite cerinte care privesc elementul material, c) o urmare imediata (schimbarea situatiei de fapt a bunului) si d) o legatura de cauzalitate (intre elementul material si urmarea imediata).

1. Elementul material.

Elementul material consta in actiunea de luare a bu­nului mobil de la altul. Fapta se poate savarsi si printr-o inactiune (agentul nu preda proprietarului bunul, desi avea aceasta obligatie).

Actiunea de luare produce o mutatie efectiva, obiectiva, in realitatea patrimoniului lezat, in sensul ca sunt scoase din acesta bunuri care sunt tre­cute in stapanirea faptuitorului[12]

Persoana vatamata, care este totdeauna alta decat agentul, pierde pose­sia sau detentia bunului care i-a fost sustras si, din acest moment, incepe, in fapt, o posesie a altuia, adica a faptuitorului. Acesta din urma intra, pe calea sustragerii, in stapanirea de fapt a bunului. Prin stapanire de fapt inte­legem chiar si numai situatia in care bunul se afla la dispozitia faptuitoru­lui. Nu este obligatoriu ca acesta sa si foloseasca bunul, caci posesia se rea­lizeaza si prin aceea ca, in fapt, bunul se afla la dispozitia posesorului, aces­ta fiind in masura sa efectueze orice fel de acte materiale cu bunul, mani­festand astfel animus sibi habendi, adica intentia de a se comporta fata de bun ca un adevarat proprietar.

Faptuitorul devine totdeauna posesorul bunului sustras (un posesor de rea-credinta, fireste), uneori, insa, cand el sustrage bunul pentru altul, devi­ne, o data cu consumarea furtului, un detentor fraudulos, aceasta deoarece, desi cu privire la bun are corpus, el nu are elementul intentional-animus (este vorba, desigur, de un element intentional fraudulos).

Nu are importanta daca proprietarul deposedat nu stia ca avea posesia bunului mobil sustras. Luarea bunului in conditiile prevazute de art. 208 constituie furt, daca juridic el era in posesia victimei. Aceasta solutie bazata pe regula longa manu traditio are in vedere faptul ca bunul a intrat in patrimoniul proprietarului chiar daca acesta nu a aflat inca acest lucru (spre exemplu, scrisorile depuse la cutia postala). Proprietarul nu trebuie impiedicat sa dispuna de un asemenea bun care ii apartine.

Iesirea unui bun din posesia sau detentia unei persoane, pentru a deve­ni res derelictae (abandonat) trebuie sa fie elocventa, altfel luarea bunului poate fi considerata furt.

Bunurile mobile nu pot fi considerate pierdute si, deci, insusirea lor constituie furt, ori de cate ori, din contextul imprejurarilor, se deduce ca detinatorul a pierdut pentru moment contactul material cu bunul, dar aceas­ta legatura poate fi reluata cu usurinta, posesia bunului neputandu-se con­sidera efectiv intrerupta.[13] A fortiori, bunul nu poate fi considerat „gasit' de faptuitor atunci cand a fost uitat intr-un loc chiar in prezenta celui care, ulterior, si 1-a insusit. Si in acest caz fapta va constitui furt.[14]

Uneori bunul este remis faptuitorului, dar fara un titlu civil, ci cu totul ocazional, imprejurare cu care el si-1 insuseste. Fapta este un furt, chiar daca bunul fusese inmanat faptuitorului de catre persoana vatamata. Persoana va­tamata nu a inteles nici o clipa, in aceste situatii, sa cedeze, in legatura cu bunul, nici corpus si nici sa renunte la animus (de ex. incredintarea unui obiect unei persoane numai pentru a-l admira).

In situatia in care parti dintr-un imobil sunt detasate, acele parti devin mobile, iar sustragerea lor este furt. Fapta poate intra in concurs cu distru­gerea daca imobilul a fost afectat in asemenea masura incat s-a produs de­ gradarea sa.[15]

Sunt situatii in care cumparatorul bunului, mai inainte de implinirea termenului la care urmeaza sa primeasca bunul si sa i se transmita proprie­tatea, il sustrage de la vanzator (evident in scopul de a nu-i mai plati nici pretul). Fapta constituie furt, desi contractul fusese, anterior incheiat, deoa­rece riscul disparitiei bunului il suporta vanzatorul (situatia contractelor sinalagmatice in care dreptul de proprietate se transmite la termen sau sub conditie, ori cand contractul se refera la un lucru care nu este individual de­terminat).

In contractele sinalagmatice cu privire la un bun care nu este individual determinat, ci este nominalizat generic (ex. lemne, carbuni, petrol, vin etc), transmiterea proprietatii se face numai in momentul individualizarii lucru­lui. Pana in acest moment cumparatorul este creditorul obligatiei de a i se transmite proprietatea lucrului.[16] Ca atare, sustragerea unui lucru din grupa generica respectiva nu lezeaza patrimoniul creditorului, ci al vanzatorului, acesta din urma trebuind sa-si indeplineasca totusi obligatia fata de credi­torul sau (res perit domino).

Posesia sau detentia legitima sunt ocrotite si impotriva sustragerilor efectuate chiar de proprietarul lucrului, desi s-ar putea afirma ca proprieta­rul nu-si poate fura propriul bun; el ar putea sustrage doar valoarea lui de intrebuintare, de care, eventual, sunt lipsiti posesorul sau detentorul. Dar art. 208 alin. 3 nu lasa nici un dubiu in legatura cu natura juridica penala a unei asemenea fapte. Ea este infractiune de furt. Evident, ratiunea este aici aceea ca pe de o parte posesorul sau detentorul nemaiavand bunul vor trebui sa-1 despagubeasca pe proprietar (iar acesta va avea si bunul si va inca­sa si pretul sau), iar in al doilea rand ei sufera o lezare a intereselor patri­moniale si prin aceea ca, eventual, nu mai pot efectua asupra bunului acte­le materiale la care erau indreptatiti.

Coproprietarul sau proprietarul devalmas savarseste infractiunea de furt daca sustrage bunul ce este obiectul proprietatii comune. Dar, pentru a exis­ta infractiunea de furt, in aceste cazuri, este necesar ca agentul sa diminue­ze patrimoniul comun in modalitatea sustragerii frauduloase, caci altfel fap­ta nu va fi furt, iar coproprietarul sau proprietarul devalmas pagubit va avea deschisa calea unui proces civil.[17]

Posesia sau detentia la care se refera art. 208 alin. 3 C. pen. sunt legi­time. Notiunile de posesie sau detentie „legitima' se apreciaza dupa crite­riile dreptului civil. Legitimitatea posesiei sau detentiei trebuie sa existe in momentul savarsirii sustragerii (spre exemplu, proprietarul sustrage bunul incredintat creditorului gajist).

Cand bunul mobil este sustras din locuinta persoanei vatamate, va exis­ta un concurs real de infractiuni intre violare de domiciliu si furt. Solutia se impune deoarece in acest caz nu exista o infractiune complexa legala (cu exceptia unor situatii prevazute de art. 209 alin. 1 lit. i) si nici una comple­xa dupa natura sa, deoarece bunul poate fi sustras din locuinta si in alt mod decat printr-o patrundere fara drept. Or, infractiunea complexa naturala este acea infractiune care nu se poate petrece altfel decat in aceasta conditiona­re a elementelor de fapt ce o compun.[18]

Art. 208 alin. ultim incrimineaza sustragerea unui vehicul cu scopul de a fi folosit pe nedrept. Ceea ce se sanctioneaza prin acest text este furtul nu al vehiculului ca entitate materiala, ci furtul folosintei lui, al uzului sau (furtum usus). De asemenea, este tot furt insusirea in scopul folosirii a unui bun mobil daca prin fapta s-a produs o deteriorare a bunului ori proprieta­rul nu mai poate folosi bunul, restituit, dupa ce a fost folosit.[19] Furtul folo­sintei se deosebeste de furtul bunului mobil prin aceea ca este temporar. Si in cazul insusirii vehiculului exista un furt al folosintei cuprins in fapta mai grava a insusirii definitive a intregului bun, dar in cazul furtului uzului bunul este redat posesorului sau detentorului sau pagubit, care a pierdut temporar doar valoarea de intrebuintare a bunului. Daca faptuitorul, dupa ce a sustras bunul, efectueaza cu el alte acte decat acelea specifice folosirii lui, fapta va constitui furt al bunului in integritatea sa materiala, avand deci caracter definitiv (ex. bunul este amanetat).

Luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi constituie, de regula, o in­fractiune continua. In acest caz, cel care dupa savarsirea faptei de catre autor, la un moment dat, calatoreste si el cu un astfel de vehicul stiind ca a fost furat, primeste si el folosinta frauduloasa a vehiculului fiind tainuitor, in sensul art. 221 C. pen. Solutia calificarii faptei ca tainuire a fost propu­sa in doctrina.[20]

Pentru cercetarea completa a continutului infractiunii de furt calificat trebuie insa sa fie examinat elementul circumstantial in diferitele sale modalitati prevazute in art. 209 C.pen. Este calificat furtul:

• de doua sau mai multe persoane impreuna;
• de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica;
• de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita;
• asupra unei persoane aflate in imposibilitate de a-si exprima vointa sau de a se apara;
• intr-un loc public;
• intr-un mijloc de transport in comun;
• in timpul noptii;
• in timpul unei calamitati;
• prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase;

Potrivit alin. 2, cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si furtul privind:

• un bun care face parte din patrimoniul cultural;
• un act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legiti­mare sau identificare.

Potrivit alin 3, furtul este calificat si in urmatoarele cazuri:

• furtul de titei, produse petroliere, gazolina, condensat, etan lichid, sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;
• furtul de componente ale sistemelor de irigatii;
• furtul de componente ale retelelor electrice;
• furtul unui dispozitiv ori al unui sistem de semnalizare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publica in caz de incendii;
• furtul unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de interventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau aeriene, ori in caz de dezastru;
• furtul de instalatii de siguranta si dirijare a traficului feroviar, rutier, naval si aerian si componente ale acestora, precum si componente ale mijloacelor de transport;
• furtul de bunuri prin a caror insusire se pune in pericol siguranta autovehiculelor si a persoanelor pe drumurile publice;
• furtul de cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomunicatii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii;
• furtul care a produs consecinte deosebit de grave.

A. Furtul savarsit de doua sau mai multe persoane impreuna

Savarsirea furtului in aceste circumstante imprima faptei un caracter mai periculos[21], deoarece cooperarea a doua sau mai multe persoane este de natura a potenta cutezanta acestora, a spori eficienta actiunii, a inlesni transportarea bunurilor si stergerea urmelor. In sfarsit, a inlatura sau zadarnici eventuala opunere a victimelor sau a altor persoane care ar incerca sa impiedice comiterea furtului. Fapta se savarseste in coautorat sau complicitate concomi­tenta. Atat practica judiciara[22], cat si literatura de specialitate[23] impartasesc opinia potrivit careia agravanta este aplicabila si in situatia in care fapta fiind savarsita de doua persoane, raspunderea penala a uneia este inlaturata, datorita unei cauze care exclude caracterul penal al faptei. Daca persoana exonerata de raspundere penala este un minor, infractorului major i se aplica si agravanta generala prevazuta in art. 75 lit. c) C.pen., constand in savarsirea infractiunii de catre un infractor major impreuna cu un minor[24]

Fiind o circumstanta reala, potrivit art. 28 alin. 2 C.pen., agravanta preva­zuta in art. 209 alin. 1 lit a) C.pen., se rasfrange asupra tuturor participantilor care au cunoscut-o. Daca circumstanta agravanta generala prevazuta in art. 209 lit. a) C.pen. intra in concurs cu circumstanta generala de aceeasi natura si cu acelasi continut, prevazuta in art. 75 lit. a) C. pen., se aplica numai circumstanta agravanta speciala. Daca faptuitorii s-au asociat in vederea comiterii de infractiuni, in acceptiunea prevederilor art. 323 C.pen., devin incidente regulile concursului de infractiuni.

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

Aceasta agravanta este operabila numai in cazul unei activitati concomitente a participantilor si existenta unui obiect comun asupra caruia se exercita aceasta activitate. Nu este necesar, insa, ca fiecare cantitate de bunuri sustrase sa fie rezultatul activitatii tuturor participantilor si nici ca bunurile sustrase sa fie adunate impreuna si apoi impartite de faptuitori.[25] In acelasi timp, infractiunea de furt se considera ca a fost savarsita in conditiile art. 209 lit. a) C.pen. numai atunci cand actiunea infractionala a coinculpatilor este simultana, indiferent daca unul are calitatea de instigator, iar celalalt de complice.[26]

Nu se poate face, insa, aplicarea art. 209 lit. a) C. pen., atunci cand dupa o intelegere prealabila, numai unul dintre inculpati a patruns in incaperea intreprinderii iar ceilalti doi se deplasasera in alta parte, nefiind prezenti la locul comiterii faptei si neefectuand actiuni comune si simultane pentru savarsirea infractiunii. Activitatea ultimilor doi de a primi, ulterior, din bunurile sustrase poate fi considerata complicitate la infractiunea de furt simplu, daca se dovedeste existenta unei intelegeri anterioare sau concurente furtului, in caz contrar vor fi intrunite elementele constitutive ale infractiunii de tainuire.[27]

B. Savarsirea furtului de catre o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica.

Potrivit art. 151 C.pen., arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin orice dispozitii legale. Aceste dispozitii sunt aratate in Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor[28].

Arma, in intelesul acestei variante calificante a furtului, este numai cea aratata la alin1 al art. 151 C.pen., pentru ca cele prevazute la alin. 2 al acestui articol nu sunt asimilate armelor decat daca sunt intrebuintate, caz in care fapta va fi incadrata ca talharie.

Daca detinerea armei a fost facuta fara drept, fapta poate intra in con­curs real cu infractiunea de nerespectare a regimului armelor, prevazuta in art. 279 C. pen., dar arma poate fi detinuta si legal, fara ca aceasta sa afec­teze cu ceva existenta agravantei[29]

Prin substanta narcotica se intelege orice substanta care, prin actiune asupra centrilor nervosi, provoaca pierderea cunostintei, diminuarea sensi­bilitatii si a reflexelor (de exemplu: morfina, cloroformul s.a.). Intra in aceasta categorie si orice substanta care prin agresivitatea ei anihileaza re­zistenta persoanei (spre ex., gazele lacrimogene).

Nu are relevanta, pentru aplicarea circumstantei, faptul ca arma sau substanta narcotica sunt sau nu vizibile[30]. Gravitatea faptei consta, in prin­cipal, in aceea ca faptuitorul savarseste fapta cu mai multa siguranta stiind ca are la dispozitie mijloace cu care sa anuleze o eventuala rezistenta, indi­ferent din partea cui ar veni. Desigur ca portul vizibil de arme sau substan­te narcotice poate exercita si o influenta asupra victimei prin aceea ca o de­termina sa se supuna vointei infractorului, intuind ca acesta din urma este gata oricand sa foloseasca aceste mijloace pe care le are la indemana.

In doctrina exista si opinii potrivit carora furtul este calificat numai daca arma este purtata pe ascuns, in caz contrar, simpla lor etalare reprezinta o amenintare, incadrarea juridica fiind aceea de talharie[31]

O conditie esentiala pentru calificarea faptei in baza art. 209 alin. 1 lit b) C. pen., este aceea ca arma sau substanta narcotica sa nu fi fost folosita de faptuitor. Amenintarea sau orice alte violente efectuate cu aceste mijloace de anihilare a rezistentei victimei in vederea savarsirii furtului constituie talha­rie. Tocmai de aceea, asa cum am aratat, cu privire la notiunea de „arma', nu au aplicabilitate dispozitiile art. 151 alin. 2 deoarece acestea isi conditioneaza incidenta de producere efectiva a atacului, situatie care insa nu apare la furtul calificat.

In caz de participatie, agravanta va influenta si raspunderea acelor co­autori, instigatori sau complici care au stiut ca fapta se savarseste in aceste conditii.

Nu este necesar ca arma sau substanta narcotica sa fi fost avute de fap­tuitor asupra sa in scopul savarsirii furtului. Este suficient, pentru incidenta agravantei, ca ele sa se fi aflat la agent in momentul comiterii infractiunii. In jurisprudenta s-a considerat realizat acest element circumstantial chiar si atunci cand gardianul public, aflat in serviciu si avand obligatia de a purta un spary paralizant la el, savarseste infractiunea de furt[32].

C. Furtul savarsit de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita.

Imprejurarea care confera furtului un caracter mai grav in aceasta situatie, este pericolul pe care il reprezinta faptuitorul. Acesta opereaza de asemenea natura incat sa intimideze si sa infricoseze victima, avand in acelasi timp o stare de spirit superioara, stiind ca va fi mult mai greu de recunoscut si de identificat[33]

Mascarea inseamna prezentarea fetei sau a unei parti a ei in alt mod decat este ea in realitate[34]. In aceasta situatie se afla inculpatul care si-a tras pe cap o cagula si a patruns in apartamentul vecinilor, uitat deschis de acestia, de unde a sustras bijuterii si bani[35], sau cel care, dupa ce si-a ascuns fata cu ajutorul unei batiste si al unei perechi de ochelari de soare, a patruns in curtea unor consateni, de unde a sustras o cantitate importanta de produse[36]

Deghizarea are o referinta mai larga decat mascarea. Ea poate privi in­tregul corp al agentului sau numai o parte (oricare) a acestuia. Spre exem­plu, faptuitorul isi face de nerecunoscut (total sau partial) mersul, vocea, privirea (ex. isi schimba culoarea ochilor intr-un mod vizibil, izbitor). In jurisprudenta s-a decis ca agravanta exista si atunci cand faptuitorul, deghizat in muncitor la CONEL, profita de buna-credinta a locatarului care ii da drumul in casa, iar acesta, sub pretextul verificarii unor prize, fura mai multe obiecte de valoare si bani[37]

Travestirea contine, in esenta, intentia faptuitorului de a trece drept alt­cineva decat este (daca este barbat incearca sa treaca drept femeie sau poar­ta insemnele vizibile ale unei profesii pe care nu o are).

Toate trei ipostazele acestei circumstante au un numitor comun care are atat un aspect obiectiv cat si unul subiectiv. Pe de o parte este vorba de o ascundere a infatisarii fizice a agentului, iar pe de alta parte, exista intentia de inducere in eroare a victimei sau a oricarei persoane susceptibile de a za­darnici furtul.

Mascarea, deghizarea sau travestirea trebuie sa fie apte de a induce in eroare victima, in caz contrar circumstanta nu are incidenta.

D. Furtul savarsit asupra unei persoane incapabile de a-si exprima vointa sau de a se apara.

Aceasta imprejurare confera furtului un caracter mai periculos datorita situatiei subiectului pasiv, care este o persoana incapabila de a-si exprima vointa sau de a se apara. Starea respectiva, cunoscuta si valorificata de faptuitor, il face sa actioneze cu mai mult curaj, cu mai multa dezinvoltura stiind ca este nesemnificativa capacitatea de aparare a victimei si ca ar putea sa se indeparteze de la locul faptei fara prea mari riscuri, identificarea si descoperirea fiind foarte greu de realizat.

Este incapabila de a-si exprima vointa persoana lipsita de aptitudinea de a intelege si de a-si manifesta constient vointa, fie datorita varstei, unei maladii sau datorita altor imprejurari cum ar fi betie, somn hipnotic etc. Incapabila de a se apara este persoana care nu poate opune rezistenta faptuitorului datorita unei infirmitati fizice, oboselii excesive, varstei sau datorita altor imprejurari[38]. Este necesar ca starea persoanei sa nu fie produsa de faptuitor, deoarece, in caz contrar, fapta constituie infractiunea de talharie.

Agravanta are in vedere bunurile aflate asupra persoanei vatamate. Trebuie asimilate acestora si bunurile aflate in supravegherea sau sub controlul imediat al persoanei aflate in imposibilitatea de a-si exprima vointa sau de a se apara. De exemplu, faptuitorul, fiind invitat intr-o camera de hotel, a sustras banii pe care persoana vatamata i-a scos din buzunar si i-a pus pe noptiera inainte de a adormi.

Incapacitatea de aparare nu trebuie sa fie consecinta unor actiuni ale faptuitorului sau ale altor participanti, deoarece intr-o asemenea situatie se va retine infractiunea de talharie[39]

E. Furtul savarsit intr-un loc public.

Impre­jurarile de care depinde caracterul agravant al acestei circumstante se refe­ra la faptul ca intr-un loc public faptuitorul isi poate desfasura activitatea infractionala cu sanse sporite de finalizare. Caracteristicile reale, obiective ale locului public usureaza desfasurarea furtului (aglomerarea de persoane sau, dimpotriva, lipsa oricarei persoane la locul faptei, unde se gasesc bu­nuri mobile lasate tinandu-se seama si de increderea publica, prezumtie cu care fiecare om opereaza in relatiile cu semenii sai). In acelasi timp, sa­varsirea faptei in aceste conditii arunca o lumina aparte asupra mentalitatii faptuitorului. Infractorul stie ca infrange increderea publicului ba chiar mi­zeaza pe ea, incluzand-o in planul infractional ca pe o imprejurare care fa­ciliteaza sustragerea[40]

Prin „loc public', in acceptia art. 209 lit. e), se intelege un sector de­terminat de spatiu in care publicul are acces permanent sau temporar; in si­tuatia accesului temporar (ocazional), in momentul savarsirii faptei este ne­cesar ca locul sa fi fost accesibil publicului (in baza normelor care ii regle­menteaza functionalitatea)[41]

Continutul art. 152 C.pen. nu are aplicabilitate in aceasta materie, desi in literatura de specialitate s-au exprimat si opinii contrare[42]

In conformitate cu aceste opinii daca furtul se savarseste intr-un loc care este numai accesibil publicului (nu este „public' prin natura sa), pen­tru a fi agravat trebuie ca la momentul savarsirii lui sa fi fost prezente cel putin doua persoane (afara de faptuitor).

Art. 152 C.pen. se refera la fapte care, ajungand la cunostinta publi­cului sau fiind numai susceptibile de acest efect (datorita locului unde s-au comis), pot produce importante prejudicii unor relatii sociale protejate de lege. Caile publicitatii faptei au alcatuit obiectul preocuparii legiuitorului in redactarea art. 152 C. pen. In ceea ce priveste insa art. 209 lit. e), pericolul crescut al furtului deriva din faptul ca el se savarseste intr-un spatiu (indi­ferent daca sunt sau nu alte persoane) unde protectia bunurilor mobile se realizeaza mai greu[43]. Deci, intelesul notiunii aici analizate trebuie stabilit in functie de criteriile specifice care au determinat pe legiuitor sa creeze aceasta agravanta si care sunt cu totul altele decat cele ce au inspirat re­dactarea art. 152 C.pen.

Practica in marea ei majoritate a consacrat un asemenea punct de ve­dere. Astfel, sunt considerate furturi savarsite in locuri publice (si indiferent de numarul persoanelor aflate acolo) cele comise in urmatoarele circum­stante de loc: in fata unui camin cultural[44]; intr-un bufet in timpul cat era deschis[45]; in sectia de cizmarie a unei cooperative mestesugaresti accesibi­la publicului in momentul savarsirii faptei; pe rampa unei statii CFR.; dintr-un automobil ce stationa pe strada; in statia de autobuz; in holul unui hotel; intr-o cabina de proba dintr-un magazin de confectii. In mod justificat jurisprudenta nu considera locuri publice: santierul unei intre­prinderi[46]; camera de hotel[47]; biroul unui functionar intr-un moment in care nu este deschis publicului; biroul unei intreprinderi accesibil numai an­gajatilor acesteia; garajul unei unitati economice accesibil numai perso­nalului unitatii.

Nu are importanta daca bunul sustras se afla pastrat intr-un mijloc spe­cial pentru a fi pazit (dulap, caseta speciala etc.) din moment ce si acesta din urma se afla plasat intr-un loc public. In practica judiciara s-au adoptat insa si solutii contrare.

F. Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun.

Conditiile de deplasare cu un mijloc de transport in comun, aglomeratia, fluxul mare de calatori, starea de oboseala a acestora si imposibilitatea de supraveghere a bagajelor reprezinta argumentele pentru care furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun prezinta un caracter mai grav[48]. Aceste aspecte reprezinta imprejurari de care infractorii pot profita pentru a sustrage diferite bunuri.

Prin mijloc de transport in comun se intelege orice vehicul des­tinat transportului mai multor persoane impreuna[49]. Intereseaza ca vehicu­lul sa fi avut aceasta destinatie la momentul savarsirii faptei, intelegandu-se prin aceasta inclusiv conditia ca la acest moment vehiculul sa fi slujit efectiv acestui scop. Agravanta se aplica chiar daca in vehicul nu se afla decat faptuitorul si chiar daca vehiculul stationeaza. Este suficient faptul ca in acel moment vehiculul slujea efectiv transportului in comun (era in serviciu).

Pericolul mai mare al acestui gen de furt rezulta din faptul ca agentul, datorita conditiilor in care calatoreste publicul in asemenea vehicule, poate

savarsi fapta mai usor.

Nu se aplica agravanta daca furtul este savarsit intr-un mijloc de trans­port in comun care, la momentul savarsirii faptei, nu servea acestui scop (spre exemplu, era in garajul unitatii careia ii apartine, pentru reparatii sau

pentru intretinere).

Taxiul nu este considerat un mijloc de transport in comun, fiind desti­nat in principal unui numar redus de persoane, intre care, de regula, exista relatii de incredere reciproca, existand si conditii sporite de asigurare a se­curitatii bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor[50]

G. Furtul savarsit in timpul noptii.

Fapta este considerata mai grava atunci cand se savarseste noaptea deoarece cresc po­sibilitatile faptuitorului de a-si realiza infractiunea si de a se indeparta in mai mare siguranta de la locul faptei.

Prin „timpul noptii' se intelege timpul cand intunericul este efectiv in­stalat. Aceasta este o chestiune de fapt care se apreciaza de organul judiciar in functie de particularitatile vremii si ale locului unde fapta se savarseste (spre exem­plu, la aceeasi ora, intr-o vila la munte intunericul poate fi instalat, pe cand la ses este inca in amurg). Deci nu poate fi folosit criteriul astronomic (ora la care apune si rasare soarele) sau cel al obiceiului locului (ora la care oamenii obisnuiesc sa se retraga in locuinte pentru odihna de noapte), ci cel al rea­litatii pe care este chemat sa-1 verifice organul judiciar[51]

Amurgul nu face parte din noapte (intunericul nu s-a instalat, atentia oamenilor nu este influentata de noapte), pe cand zorile, da (deoarece intu­nericul persista si, mai ales, pentru ca trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiana influenteaza capacitatea de atentie a oamenilor).

Cand o parte din actele de executare a infractiunii se situeaza in timpul noptii intreaga infractiune va fi calificata in baza art. 209 lit. e).

O problema mult discutata in literatura de specialitate se refera la ca­racterul obiectiv al agravantei. Intr-o prima opinie s-a considerat ca circumstanta se aplica numai atunci cand se poate face dovada ca faptuitorul a profitat de intunericul nop­tii[52]. Subiectul activ mizeaza pe aceasta imprejurare, intelegand sa savarsea­sca fapta noaptea, aceasta mentalitate distingandu-1 de agentul care sa­varseste fapta ziua. Astfel se justifica o raspundere penala sporita.

Intr-o alta opinie s-a apreciat ca agravanta are un caracter obiectiv,   aplicandu-se ori de cate ori fapta s-a comis in timpul in care noaptea se insta­lase fara a se tine seama si de alte situatii, cum ar fi aceea ca faptuitorul a fost sau nu ajutat de acest interval de timp[53]. Argumentele sunt, in princi­pal, acelea ca noaptea „exercita o influenta complexa de natura obiectiva si subiectiva in comiterea furtului'; in acest interval de timp se creeaza con­ditii care favorizeaza infractiunea: lasarea intunericului, reducerea circu­latiei persoanelor, sau, dimpotriva, aglomerarea unor locuri, normala dimi­nuare a atentiei si puterii de supraveghere in timpul noptii a persoanelor care au lucrat ziua. Nu trebuie neglijata nici influenta pe care o exercita noaptea asupra psihicului infractorilor, carora la intareste hotararea infrac­tionala.

In prezent, cea mai mare parte a doctrinei, precum si practica judeca­toreasca au aderat la aceasta opinie. Impartasim (cu unele rezerve) acest punct de vedere, pe care il consideram adecvat stadiului de evolutie al re­latiilor social-economice pe care legea este chemata sa le protejeze. Toto­data insa, consideram ca nu trebuie impiedicate instantele de judecata sa constate, atunci cand, in mod exceptional, este cazul, ca nu se intrunesc intr-o anumita speta nici unul din motivele pentru care se considera ca agra­vanta are un caracter obiectiv. Spre exemplu, sustragerea unui ceas de mana din buzunarul unui halat de lucru lasat la indemana faptuitorului intr-o hala de fabrica, luminata ca ziua. Faptul ca afara este noapte observam ca nu are nici o legatura cu furtul, nici in sensul ca l-ar fi favorizat, dar nici in sensul vreunui alt considerent dintre cele care justifica, in vreun fel, caracterul obiectiv al textului. In asemenea cazuri nu exista ratiunea insasi a elabora­rii normei penale, iar acest lucru face inutila agravarea raspunderii penale.

H. Furtul savarsit in timpul unei calamitati.

Prin calamitate se intelege, ca si in vorbirea obisnuita, situatia in care se produce, ca urmare a unui eveniment, o stare de fapt pagubitoare sau periculoasa pentru o colectivitate de persoane[54], de exemplu, starea de fapt produsa de un cutremur, o inun­datie, o catastrofa de cale ferata etc. Este necesar ca fapta sa fie savarsita in perioada de timp cuprinsa intre momentul cand se produce evenimentul care da nastere starii de calamitate si momentul cand aceasta stare ince­teaza si nu intereseaza momentul cand autoritatea competenta a declarat oficial respectiva stare[55].

In acest caz agravarea se justifica prin aceea ca oamenii, in astfel de momente dramatice, omit a-si proteja bunurile sau, oricum, le acorda atentie scazuta, atitudine ce profita infractorilor, sporindu-le sansele de a savarsi furtul[56].

Explicand semnificatia etimologica a expresiei „in timpul unei calamitati” trebuie precizat, in primul rand, ca aceasta nu este o cerinta de timp, chiar daca se utilizeaza expresia „in timpul”, ci este o cerinta de imprejurare in care este savarsita infractiunea de furt. Astfel, a fost retinuta infractiunea de furt calificat, in baza art. 209 lit. h) C. pen. in cazul in care inculpatul, vazand panica ce s-a creat dupa inceperea inundatiei, a asteptat trecerea viiturii, dupa care a patruns in mai multe locuinte si a furat diverse bunuri[57].

I. Furtul comis prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei mincinoase sau adevarate.

Infractorul care savarseste fapta prin astfel de mijloace vadeste un grad mai mare de periculozitate, fapt ce explica agravarea raspunderii sale penale.

Prin efractie se intelege inlaturarea pe alta cale decat cea normala a ori­caror obiecte sau dispozitive ce se interpun intre faptuitor si bunul pe care acesta intentioneaza sa-1 sustraga.

Obiectul efractiei trebuie sa fie real si nu simbolic, dar nu are importan­ta capacitatea sa mai mare sau mai mica de a proteja bunul. Oricat de fra­gila ar fi aceasta piedica intampinata de agent, daca inlaturarea ei apare ca fiind necesara si daca s-a facut altfel decat era normal (distrugere, rupere, spargere etc), fapta va constitui o efractie (spre exemplu, ruperea incuieto­rilor unui geamantan), dupa cum nu are relevanta daca obstacolul inla­turat se afla in exteriorul unei cladiri sau in interiorul ei[58]

Metoda folosita de agent poate fi considerata violenta fara insa sa dam acestui termen neaparat sensul propriu. In orice caz, aceasta metoda este o conditie sine qua non a existentei efractiei. Ori de cate ori faptuitorul inla­tura aceste piedici pe cale fireasca, normala, fapta nu va avea caracterul unei efractii. Degradarea obiectelor ce il impiedica pe faptuitor sa comita fur­tul nu este o cerinta esentiala a efractiei, desi, de regula, aceasta se produ­ce, inlaturarea piedicii prin demontarea ei sau prin orice violenta care o face sa cedeze, fara insa a o deteriora, reprezinta o efractie (spre exemplu, fap­tuitorul apasa puternic cu mana geamul lateral al unui autoturism, ori de­monteaza o fereastra pentru a intra intr-un imobil).

Nu constituie o piedica de natura a stavili accesul faptuitorului la un bun mobil sigiliul care are rolul de a proba faptul ca obiectul care continea bunul nu a fost violat. Fapta poate constitui eventual infractiunea de rupe­re de sigilii (art. 243 C. pen.) in concurs real cu furtul[59]

Distrugerea, ca rezultat al efractiei, se absoarbe in aceasta din urma, ne-constituind o infractiune aparte.

Prin escaladare se intelege depasirea unui obstacol care se interpune intre faptuitor si bunul mobil a carui sustragere se urmareste pe alta cale de­cat cea normala si care necesita un efort.

Obstacolul este si el real si nu simbolic. Nu intereseaza natura sa, dar caracterul sau de impediment in calea apropierii agentului de tinta trebuie sa fie neindoielnic. Acest caracter se dovedeste de catre cel care acuza potrivit regulii actori incumbit probatio.

Escaladarea nu atinge integritatea obstacolului, caci in acest caz fapta ar fi efractie, ci este numai un mijloc de depasire a lui (trecerea peste un zid, urcarea pe peretii unei cladiri pentru a se intra pe o fereastra etc). In notiunea de escaladare intra orice depasire anormala a obstacolului chiar daca aceasta nu semnifica neaparat ideea de urcare, catarare etc. Deci fap­ta va fi calificata escaladare chiar daca, spre exemplu, depasirea unui zid s-a facut printr-un tunel sapat pe sub el. Avem deci in vedere sensul juridic al notiunii, care nu intotdeauna este servit de modalitatea de exprimare.

Escaladarea exista indiferent de mijloacele folosite de faptuitor pentru realizarea ei.

Efractia, ca si escaladarea, pentru a imprima un caracter agravant fap­tei, trebuie sa fie practicate in scopul savarsirii furtului, in vederea consu­marii lui. Dupa consumarea faptei, folosirea lor de catre infractor pentru a-si asigura scaparea sau pastrarea bunului sustras nu mai prezinta relevanta pentru calificarea furtului, ci, eventual, pentru retinerea altor infractiuni, daca este cazul (de ex., distrugerea).

Cheia adevarata este cheia care slujeste in mod normal la deschiderea dispozitivului de catre cel indreptatit sa o foloseasca[60]. Faptuitorul poseda cheia fie fara drept (a gasit-o sau a sustras-o), fie in mod legitim, dar nu pentru a o folosi conform destinatiei ei ci, spre exemplu, pentru a face un duplicat dupa ea.

Cheia mincinoasa este orice dispozitiv folosit ca o cheie adevarata. Ori­cat de rudimentar ar fi dispozitivul, daca el actioneaza ca o cheie, agravan­ta se aplica.

Atat cheia adevarata, cat si cea mincinoasa sunt folosite in scopul sa­varsirii furtului si nu dupa consumarea acestuia.

J. Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural.

Aceasta situatie de agravare vizeaza natura bunului care formeaza obiectul material al furtului, in sensul ca acesta face parte din patrimoniul cultural al tarii noastre. Aceasta agravanta este mai noua si are ca scop o mai buna si eficienta ocrotire a bunurilor din patrimoniul cultural national.

Necesitatea acestei agravante este reliefata si de cazul unui cetatean roman care, dupa ce a sustras dintr-o biserica mai multe icoane din secolul XIV, a incercat sa paraseasca tara pentru a le valorifica in strainatate. Totodata, se impune aplicarea agravantei si in cazul faptuitorului care sustrage din casa unui colectionar de tablouri mai multe panze cu valoare culturala deosebita[61]

Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul cultural national mobil este prevazut in Legea nr. 182 din 27 octombrie 2000, mo­dificata prin O.U.G nr. 9 din 11 ianuarie 2001. Bunurile care ar putea face obiectul furtului calificat sunt cele prevazute in art. 3 din Legea nr. 182/2000.

K. Furtul unui act care serveste pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau identificare

Aspectele interesante din punct de vedere penal privind notiunea de „acte de stare civila' sau „acte care servesc pentru legitimare sau identificare' au fost prezentate cu ocazia descrierii obiectului material al infractiunii de furt.

Actele de stare civila sunt: actul de nastere, de casatorie si de deces, precum si copii notariale dupa aceste certificate.

Actele care servesc pentru legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, cartea de identitate, pasaportul, precum si actul prin care se stabileste apartenenta unei persoane la o institutie, regie autonoma, societate comerciala, asociatie sau alta organizatie[62]

Agravanta se justifica prin faptul ca, sustragand astfel de acte, faptuitorul le poate folosi la sa­varsirea altor infractiuni. In acelasi timp, prejudiciul pe care il sufera persoana vatamata poate fi, uneori, considerabil. Numeroase sunt si­tuatiile in care faptuitorul, sustragand un bun mobil, sustrage o data cu acesta si acte de natura celor prevazute de acest text. Agravanta se va retine, in acest caz, numai dupa constatarea laturii subiective a infra­ctiunii. Daca faptuitorul a urmarit sustragerea actului, fapta va fi ca­racterizata ca furt calificat. In situatia in care agentul nu a urmarit su­stragerea documentului, organul judiciar va trebui sa cerceteze daca faptuitorul a prevazut ca, o data cu bunul, sustrage si asemenea acte, acceptand acest lucru. Daca in obiectul sustras se gasesc in mod obisnuit astfel de acte, atunci faptuitorul a savarsit furtul calificat, fie si numai cu intentie indirecta[63]. Se poate aprecia ca el a acceptat po­sibilitatea de a sustrage actele. Daca, insa, bunul mobil sustras nu face parte din aceasta categorie, continand numai ocazional astfel de acte, nu se poate retine incidenta agravantei[64]

Furtul calificat, savarsit cu oricare dintre elementele circumstantiale prevazute in art. 209 alin. 1 si 2 C. pen., pe care le-am examinat in cele ce preceda, se sanctioneaza cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedu­ra penala (M. Of. nr. 594 din 22 noiembrie 2000), a fost introdus, in art. 209 C. pen., dupa alineatul al doilea, un alineat nou, al treilea, care instituie o varianta agravata a furtului calificat, varianta ce se realizeaza atunci cand furtul este savarsit cu privire la una din categoriile de bunuri prevazute in acest alineat, la literele a)-g). Acest act normativ a fost ulterior modificat si el prin O.U.G. nr. 10 din 11 ianuarie 2001 cu privire la art. 209 alin. 3 lit. a (M. Of. nr. 62 din 6 februarie 2001).

L. Furtul de titei, produse petroliere, gazolina, condensat, etan li­chid sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna.

Introducerea acestei agravante apare ca o rea­ctie la recrudescenta ingrijoratoare a faptelor de sustragere de produse pe­troliere din conducte, cisterne si depozite. Aceste sustrageri, insotite ade­seori de distrugeri de conducte sau alte dispozitive sau instalatii petroliere, sunt deosebit de periculoase nu numai prin pagubele considerabile produse unitatilor producatoare, prelucratoare sau distribuitoare de produse petro­liere, dar si prin scurgerile de produse, poluarea mediului si pericolul de in­cendiu pe care le determina.

Conform art. 3 din O.U.G. nr. 10/2001, aprobata, cu modificari si completari prin Legea nr.20/2002, „Urmarirea penala si judecarea infractiunii prevazute la art. 209 alin. 3 lit. a din Codul penal al Romaniei, republicat, cu modificarile ulterioare, se fac in procedura de urgenta potrivit dispozitiilor Legii nr. 83/1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie.

M. Furtul de componente ale sistemelor de irigatii.

Introducerea agravantei este o reactie, din pacate destul de tarzie, la fenomenul proportii de sustragere si distrugere a instalatiilor de irigatii: tevi, piese din metale neferoase, dispozitive de irigare. Faptele prezinta pericol deosebit indeosebi prin consecintele ulterioare, adica prin impiedicarea functionarii normale a sistemelor de irigatii.

N. Furtul de componente ale retelelor electrice.

Si aceasta agravanta a fost necesara ca urmare a frecventei mari a furturilor asupra liniilor de transport de electricitate, prin sustragerea de cablu sau dispozitive ale instalatiilor de transport de energie electrica. Pe langa prejudiciul creat prin sustragerile de cabluri sau alte componente furtul este periculos prin posibilitatea unor consecinte grave asupra vietii persoanelor.

O. Furtul unui dispozitiv ori al unui sistem de semnalizare, alar­mare ori alertare in caz de incendiu sau alte situatii de urgenta publi­ca in caz de incendii.

Sanctionarea mai aspra a fur­tului se explica, in acest caz, prin pericolul pe care il au astfel de sustrageri pentru ingreunarea sau zadarnicirea interventiei serviciilor specializate in caz de incendii.

P. Furtul unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de inter­ventie la incendiu, la accidente de cale ferata, rutiere, navale sau ae­riene, ori in caz de dezastru.

Pericolul social spo­rit decurge din faptul ca, prin sustragerea mijloacelor de interventie rapida in cazuri de incendii sau de accidente de transport, se impiedica interventia serviciilor de salvare.

R. Furtul de instalatii de siguranta si dirijare a traficului fero­viar, rutier, naval si aerian si componente ale acestora, precum si com­ponente ale mijloacelor de transport.

Pericolul so­cial sporit al furtului il determina primejduirea sigurantei transporturilor si posibilitatea anularii eficientei mijloacelor de transport pe calea sustragerii de parti componente ale acestora.

S. Furtul de bunuri prin a caror insusire se pune in pericol siguranta autovehiculelor si a persoanelor pe drumurile publice.

Pericolul sporit decurge din posibilitatea produ­cerii unor accidente pentru autovehicule si pentru pietoni, de exemplu, prin su­stragerea de capace pentru gurile de canal sau a unor dispozitive care asi­gura securitatea circulatiei.

S. Furtul de cabluri, linii, echipamente si instalatii de telecomuni­catii, radiocomunicatii, precum si componente de comunicatii.

Prin toate aceste elemente circumstantiale, se urmareste o reactie adec­vata fata de evolutia contemporana a acestui gen de infractiuni.

In aceste variante agravate furtul calificat se sanctioneaza cu inchisoa­re de la 4 la 18 ani.

T. Furtul care a produs consecinte deosebit de grave.

Potrivit dispozitiilor art. 209 alin. 4, furtul calificat este sanctionat mai grav atunci cand a produs consecinte deosebit de grave. Intelesul expresiei este explicat in art. 146 C.pen., modificat si acesta prin aceeasi Ordona­nta de urgenta nr. 207/2000 astfel ca, in redactarea in vigoare, prin „con­secinte deosebit de grave' se intelege „o paguba materiala mai mare de 2 000 000 000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauza­ta unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice'.

Daca paguba materiala este cea care confera furtului circumstanta agravanta instanta trebuie sa dispuna calcularea acestei pagube, si, implicit, stabilirea valorii ei, la data cand ea s-a produs. Un calcul ulterior (de exemplu, la condamnarea inculpatului) ar putea mari, in mod artificial -datorita inflatiei- valoarea prejudiciului produs de furt. Eventuala diferenta a valorii bunurilor intre cea existenta in momentul savarsirii furtului si cel al judecarii, va putea face obiectul recuperarii pe calea actiunii civile.

Prin perturbarea deosebit de grava a activitatii cauzata unui organ de stat, unei institutii, regii autonome, societati comerciale, altei persoane fizice sau juridice, ca urmare a savarsirii unei infractiuni de furt se intelege periclitarea activitatii, periclitare care le ameninta insasi existenta sau poate duce la incetarea oricarei activitati a acestora.

Stabilirea unor asemenea consecinte in cazul comiterii infractiunii de furt este un atribut exclusiv al instantei de judecata in baza probelor administrate in cauza[65]

In aceasta a doua varianta agravata, furtul calificat se sanctioneaza cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

2. Urmarea imediata.

Actiunea de luare care constituie elementul material al infractiunii de furt trebuie sa aiba ca urmare imediata, depose­darea celui care avea anterior posesia sau detentiunea bunului deci scoaterea bunului din sfera de stapanire a celui deposedat si lipsirea acestuia de posibilitatea de a mai dispune de acel bun.

Urmarea imediata se considera produsa din moment ce persoana deposedata nu mai are cunostinta de locul unde s-ar gasi bunul sustras si nu mai are posibilitatea de a efectua vreun act material cu privire la acel bun.[66]

Urmarea imediata se considera deci realizata chiar atunci cand bunul luat fara drept este dosit de catre faptuitor in chiar incinta mobilului in care bunul se afla ante­rior, urmand ca la momentul potrivit, sa-1 aduca intr-un alt loc.

Daca pentru scoaterea bunului dosit, faptuitorul trebuie sa infrunte un control, furtul nu va fi socotit ca fiind consumat decat dupa ce faptuitorul a reusit sa dejoace controlul, altfel, lipsind urmarea imediata, fapta va constitui o tentativa de furt.

Este, de asemenea, realizata urmarea imediata chiar in cazul cand faptuitorul este deposedat de bunul luat la scurt interval dupa savarsirea sustragerii, fie de catre victima, fie de catre alte persoane. Acelasi lucru atunci cand, din orice motive, faptui­torul abandoneaza bunul luat.

Insusirea bunului sustras nu este o cerinta de care ar depinde existenta urmarii imediate, ci o cerinta care caracterizeaza elementul subiectiv.

Pe plan civil, urmarea imediata constituie o atingere pagubitoare adusa persoa­nei deposedate, care fara a-si pierde drepturile sale, un act ilicit neputandu-le desfiinta, in schimb sufera o paguba prin lipsirea de bunul (obiect al acestor drepturi) si de fo­losinta lui. Nu trebuie insa confundata urmarea imediata (schimbarea ilicita a situatiei de fapt pe care bunul o avea anterior), cu paguba produsa prin aceasta urmare. De aceea restituirea sau pagubirea post factum nu inlatura existenta urmarii imediate. Acest lucru ar putea constitui eventual o circumstanta atenuanta judiciara.

Raportul de cauzalitate.

Urmarea imediata, adica schimbarea situatiei de fapt, prin scoaterea bunului din sfera de stapanire a celui deposedat si punerea acestuia in imposibilitate de a mai dispune de acel bun, trebuie sa fie consecinta directa a actiunii de luare, de sustragere, aceasta actiune fiind cauza, iar urmarea imediata efectul.[67]

Urmarea imediata fiind, in cazul actiunii de luare, un rezultat fizic, o conse­cinta materiala fireasca a acesteia, legatura de cauzalitate dintre urmare si actiunea de sustragere apare de asemenea ca fireasca, iar dovedirea ei rezulta practic din dove­direa actiunii de luare si din producerea urmarii imediate.

4.       Latura subiectiva a infractiunii.

Infractiunea de furt se savarseste cu intentie, si anume cu intentie directa, intrucat intentiei ii este asociat si scopul.[68] In mod cu totul deosebit, vinovatia poate imbraca si forma intentiei indirecte, atunci cand lucrul furat ar contine in el un alt bun a carui eventuala prezenta faptuitorul ar fi putut-o prevedea si a acceptat rezultatul faptei sale[69] (de exemplu, luarea unui portofel in care, pe langa bani, se gaseau si unele acte de stare civila sau de legitimare a partii vatamate).

Art. 208 alin. 1 C. pen. prevede doua cerinte esentiale care afecteaza forma de vinovatie din cadrul laturii subiective a furtului, si anume: lipsa consimtamantului partii vatamate si scopul insusirii pe nedrept.

La aceasta infractiune, intre intentie, ca forma a vinovatiei, si scopul faptei exista o legatura de conexiune, care face ca nici una sa nu fie deplin elucidata fara cunoasterea celeilalte.

Prin lipsa consimtamantului persoanei vatamate se intelege faptul ca la momentul sustragerii victima fie nu si-a dat seama de acest lucru (deci nu a fost pusa in situatia de a-si exprima sau nu acordul), fie si-a manifestat dezacordul fata de luarea bunului, dar faptuitorul a nesocotit acest lucru.[70] In doctrina s-a exprimat opinia ca aceasta prevedere a legii este de prisos, ea fiind subinteleasa prin modul in care a definit scopul faptei,[71] opinie la care subscriem.

Lipsa consimtamantului se prezuma, revenind faptuitorului obligatia de a proba existenta acordului partii vatamate. Consimtamantul trebuie sa fie anterior sau concomitent luarii bunului si cu privire Ia bunul determinat ce constituie obiectul luarii. De asemenea, consimtamantul trebuie sa se refe­re la insusirea bunului si nu la altceva. Daca faptuitorul nu stia atunci cand a luat bunul ca avea consimtamantul posesorului fapta nu este infractiune. In cazul consimtamantului conditionat trebuie respectata conditia, altfel fap­ta constituie furt. Nu exista consimtamant atunci cand posesorul nu si-1 poate da, fiind in imposibilitate vremelnica (bolnav, stare de intoxicatie al­coolica sau cu alte substante, ori datorita varstei sau datorita alienatiei ori debilitatii mintale nu-si poate reprezenta semnificatia faptei). Nu are im­portanta ca din punctul de vedere al dreptului civil consimtamantul este con­siderat viciat, cata vreme cel care 1-a dat a realizat semnificatia si importan­ta lui (spre exemplu, un copil consimte sa i se ia un lucru de o valoare pe care el o cunoaste si de care, in sens nejuridic, poate dispune).

Faptuitorul actioneaza cu intentia de a-si insusi bunul, adica de a-l lua definitiv din patrimoniul victimei si de a-l trece in posesia sa. El urmareste acest lucru, stie ca nu are dreptul sa procedeze astfel si ca nu are consimtamantul persoanei vatama­te.

In ceea ce priveste art. 208 alin. ultim, trebuie sa existe intentia numai de a se folosi bunul, nu si de a fi trecut definitiv in posesia faptuitorului. Aceasta intentie se releva, de regula, dupa ce faptuitorul inapoiaza bunul sau il abandoneaza.

Caracteristic intentiei furtului este atitudinea agentului care vrea sa dis­puna de bun ca de al sau, cu excluderea altora (animus domini).

Scopul furtului nu este imbogatirea, profitul material al agentului (ani­mus lucri faciendi), ci, pur si simplu, cel al apropriatiunii, al intrarii in po­sesia bunului (animus rem sibi habendi). Aceasta inseamna ca furtul exis­ta chiar daca infractorul poate face dovada ca nu a profitat materialmente cu nimic de pe urma faptei.[72]

Lipsa scopului nedreptei insusiri face ca fapta sa nu aiba un caracter in­fractional.

Scopul insusirii pe nedrept exista chiar daca faptuitorul ia bunurile pen­tru a le da celui care 1-a instigat.[73]

Sunt numeroase situatii in care, in practica, se constata ca faptuitorul a luat bunul fara consimtamantul posesorului, dar nu pentru a-l trece defini­tiv in posesia sa, ci pentru a-l determina pe cel caruia ii apartine bunul sa aiba o anumita conduita la care agentul se crede indreptatit. Astfel, credi­torul ia un bun mobil de la debitorul sau, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a-l determina pe acesta din urma sa-si indeplineasca obligatia, ori pentru a-si asigura o cale prin intermediul careia sa-si realizeze creanta, caci debitorul tinde, prin modul in care-si gospodareste patrimoniul, sa devina insolvabil.

S-a spus ca, in aceste situatii, fapta este totusi furt intrucat ceea ce in­tereseaza este numai faptul ca agentul „a avut reprezentarea luarii unor bu­nuri materiale din posesia partii civile si a stiut ca ia acele lucruri impotriva vointei sale'.[74] Intr-o alta justificare a aceleiasi opinii s-a afirmat ca „scopul insusirii pe nedrept' trebuie inteles in antiteza cu scopul insusirii pe drept, iar acesta din urma ar insemna numai caile consacrate de lege pen­tru asemenea situatii (de ex. executarea silita a unui debitor)[75] si deci „sco­pul insusirii pe nedrept' va exista totdeauna cand faptuitorul a luat bunul cunoscand ca actioneaza contrar vointei posesorului sau detinatorului'. In sfarsit, s-a spus ca luarea bunului mobil fara consimtamantul posesorului releva „vointa de a trece bunul fara drept in proprietatea faptuitorului'[76] si ca pretentiile creditorului nu pot fi realizate pe o astfel de cale, fapta fiind furt deoarece „nimanui nu-i este ingaduit sa-si faca, in acest mod, singur, dreptate'.

Pentru a rezolva problema credem ca trebuie sa se porneasca de la ratiunea legii. Incriminarea nu a urmarit sa rezolve penaliceste toate litigii­le civile cu privire la bunuri care sunt disputate intre parti. Ar fi o substi­tuire nedorita, desi se ajunge uneori tocmai la aceasta printr-o interpretare extensiva a normei juridice penale. Art. 208 C. pen. sanctioneaza numai di­minuarile ireversibile, definitive ale patrimoniului unei persoane, care nu au alt scop decat insusirea, fireste, fara drept.

Deci, pentru a retine furtul, va trebui sa lamurim scopul luarii, dupa ce am constatat existenta intentiei. Sunt doua lucruri distincte si ambele cu va­loarea unor conditii sine qua non. Intentie inseamna numai ca faptuitorul a urmarit (sau acceptat) diminuarea patrimoniului partii vatamate cu bunul pe care il ia, stiind ca face acest lucru fara consimtamantul acesteia. Dar nu­mai forma de vinovatie (intentia) nu este suficienta pentru existenta laturii subiective, mai este necesar si scopul luarii bunului. Acest scop il constituie insusirea. Legea ii spune „insusirea pe nedrept'. Putea sa omita acest „pe nedrept', deoarece este logic ca o insusire pe drept nu este infractiune. Daca bunul este luat pentru a fi insusit inseamna ca a fost luat definitiv, faptuito­rul urmarind sau acceptand pagubirea ireversibila a partii vatamate. Deci, o astfel de „luare' trebuie sa identificam in cauza pentru a retine existenta infractiunii de furt.

Ori de cate ori bunul nu a fost luat pentru a fi insusit, ci pentru orice altceva, fapta nu mai poate fi infractiune de furt. Poate fi, eventual, alta in­fractiune (ex. distrugere), sau nu va exista infractiune. Numai stabilirea neindoielnica a scopului insusirii poate conferi caracter nedrept luarii si deci caracter infractional faptei[77]

Instanta suprema a dat solutii in acest sens. Astfel, intr-o speta s-a de­cis ca fapta inculpatei care, neprimind chiria de la partea vatamata, i-a luat acesteia, fara consimtamantul ei, o bluza, afirmand ca i-o va restitui cand va primi chiria, nu constituie furt deoarece lipseste scopul insusirii pe ne­drept.[78] Doctrina recenta sau mai veche a retinut aceasta orientare.[79]

Scopul insusirii nu-l putem deduce din aceea ca „faptuitorul stie ca ia un bun fara consimtamantul posesorului sau'. Se ajunge astfel sa se con­funde doua elemente distincte ale laturii subiective, si anume: „lipsa con­simtamantului' cu „scopul insusirii pe nedrept' si sa se constate existenta celui din urma din simpla existenta a primului.

Tot astfel, nu putem absolutiza nici argumentul ca „nimeni nu-si poate face dreptate singur'. Poate creditorul sa stea in inactivitate atunci cand vede ca nu-si mai poate valorifica dreptul, iar autoritatea intarzie sa inter­vina. Desigur ca arbitrariul poate conduce la infractiune, dar asa-zisa „autoajutorare legitima', nu. Argumentul privitor la actul de dreptate pe care cineva si l-ar face singur poate rezista numai acolo si atunci cand capacita­tea de protejare a drepturilor cetatenilor a atins un nivel care face inutila ori­ce interventie a persoanei in apararea dreptului sau. In al doilea rand, o fap­ta este infractiune numai daca legea o prevede, in continutul ei specific, si nu pentru ca ea reprezinta un act de dreptate pe care cineva si 1-a facut. In doctrina mai veche s-a exprimat un asemenea punct de vedere.[80] Si, la urma urmei, un act de dreptate individual este consacrat chiar de art. 208 alin.

Desigur, organul judiciar va trebui sa distinga „scopul unei insusiri' de „scopul neinsusirii' bunului. Daca faptuitorul foloseste ca pretext pentru o veritabila „insusire' o datorie reala sau imaginara a persoanei vatamate, fap­ta sa va fi furt. Tot astfel daca ceea ce pretinde faptuitorul in schimbul res­tituirii bunului este un fapt care, evident, nu se poate realiza, ori pretentia sa este, evident, mai mult un pretext pentru a retine definitiv bunul, fapta va fi furt[81]

5.       Forme, modalitati, sanctiuni.

5.1. Actele preparatorii .

Actele efectuate in vederea savarsirii faptei, nu sunt incrimi­nate de lege si nu constituie deci o forma pedepsibila a infractiunii de furt, oricat de evidenta ar fi destinatia acestor acte,[82] cu exceptia celor prevazute in art. 209 alin. 5, care sunt asimilate tentativei (efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in apropierea conductei de transport a titeiului, produselor petroliere etc., precum si detinerea, in acele locuri, sau in apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor cisterna, a stuturilor, instalatiilor sau a oricaror alte dispozitive de prindere ori perforare).

In cazul insa, cand s-a trecut la efectuarea actelor de executare, actele prepara­torii capata relevanta juridica penala, ele inglobandu-se in contributia autorului, cand au fost efectuate de acesta, sau constituie acte de complicitate anterioara cand au fost efectuate de alti participanti. Datorita actelor preparatorii devin relevante existenta premeditarii si a complicilor anteriori.

5.2. Tentativa.

Tentativa la infractiunea de furt este incriminata prin art. 222 C. pen.[83]

Fapta este in stare de tentativa atunci cand actiunea de deposedare a persoanei va­tamate a inceput, dar ea nu a fost dusa pana la capat, intrerupandu-se, si deci imposedarea faptuitorului nu s-a putut realiza.

Spre exemplu, faptuitorul este prins in locuinta unei persoane in timp ce demonta capacul unei casete pentru a sustrage lucruri de valoare, sau agentul, aflat intr-o incapere, este surprins in timp ce deplasa bunul pentru a-1 arunca pe fereastra in gradina.

Tentativa faptei, prevazuta in art. 209 alin. 1 lit. i) C. pen., presupune cel putin inceperea actelor de executare a modalitatilor de savarsire a fur­tului prevazute in acest text.

De asemenea, va fi si tentativa de furt patrunderea ilegala a faptuitoru­lui in domiciliul unei persoane cu intentia de a sustrage bunuri.

Daca faptuitorul intrerupe actele de executare din proprie initiativa, re­nuntand la insusirea bunului, aceasta reprezinta o desistare, neexistand in­fractiunea de furt.[84]

Deosebirea actelor de pregatire de tentativa este importanta. Situandu-se in afara elementului material al faptei, actele de pregatire nu au rele­vanta penala, in afara de cazul in care sunt acte de complicitate ori prezin­ta continutul altor instructiuni. Este act de pregatire adunarea unor infor­matii cu privire la locul unde se afla bunul a carui sustragere se urmareste, ori fotografierea unui asemenea loc, pregatirea unor instrumente necesare savarsirii faptei etc.

Infractiunea se consuma la momentul realizarii apropriatiunii, adica al deposedarii persoanei vatamate si al imposedarii faptuitorului. Agentul trebuie sa intre efectiv in stapanirea bunului, fiind, insa, indiferenta durata acestei stari de fapt, precum si daca faptuitorul a efectuat asupra bunului ac­tele de dispozitie in considerarea carora si-a insusit bunul. Astfel, fapta este consumata chiar daca faptuitorul nu a reusit sa-si pastreze bunurile sustra­se, fiind prins imediat dupa ce a luat bunurile.

In situatia in care faptuitorul sustrage bunul dintr-un loc asigurat cu paza, fapta se consuma tot la momentul apropriatiunii si nu atunci cand agentul a reusit sa depaseasca paza.[85]

Fapta poate avea un caracter continuu (cazul tipic de furt al energiei) sau continuat. In cazul interventiei unui act de clementa (o amnistie, de exemplu), persistenta actelor ce confera faptei un caracter continuu sau con­tinuat al faptei si dupa intervenirea actului de clementa determina irelevanta acestuia in raport cu fapta respectiva. Cand unele acte ale infractiunii de furt se incadreaza in art. 208 C.pen. iar altele in art. 209 C.pen., poate exis­ta caracterul continuat al faptei, pedeapsa aplicandu-se pe baza dispozitii­lor art. 209. In acest caz opereaza regula potrivit careia forma de baza a unei infractiuni se absoarbe in forma ei agravanta.

5. Modalitati.

Potrivit art. 208 C.pen. si art. 210 C.pen., furtul simplu cunoaste urmatoarele modalitati normative: furtul de bunuri materiale, mobile, furtul de energie sau inscrisuri, furtul unui bun care apartine in totalitate sau in parte faptuitorului, furtul unui vehicul cu scopul de a-l folosi, furtul savarsit intre soti, de catre cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduit de aceasta, furtul savarsit de minor in paguba tutorelui.

Ca la orice infractiune pot exista si o seri de modalitati faptice, cu particularitati care duc la realizarea unui divers tablou de modalitati ale acestei infractiuni[86]

6.       Asemanari si deosebiri intre infractiunea de furt calificat si alte infractiuni contra patrimoniului.

6.1. Asemanari.

Infractiunea de furt se aseamana cu toate celelalte infractiuni contra patrimoniului prin aceea ca vatama relatiile sociale ce se formeaza in legatura cu patrimoniul unei persoane.

O alta asemanare consta in faptul ca toate aceste infractiuni au un obiect material, deci sunt infractiuni de rezultat si nu de pericol.

Toate aceste infractiuni sunt susceptibile de a fi savarsite in participatie, cu mentiunea ca, in cazul infractiunilor de gestiune frauduloasa si delapidare, pentru existenta coautoratului este necesar ca ambii coautori sa aiba calitatea de administrator sau gestionar. Observam, de asemenea, ca subiectul activ al acestor infractiuni poate fi orice persoana, fara a fi necesare indeplinirea unor conditii speciale, exceptie facand gestiunea frauduloasa si delapidarea, unde subiectul activ este calificat (gestionar sau administrator).

Subiectul pasiv poate fi si el orice persoana, legea necerand vreo calitate speciala in cazul acestei categorii de infractiuni.

La toate aceste infractiuni sunt posibile actele de pregatire si tentativa, aceasta din urma urmand a fi sanctionata cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea maximului de pedeapsa.

La toate aceste infractiuni exista o urmare imediata principala, constand intr-o paguba produsa in patrimoniul unei persoane si in cazul tuturor infractiunilor exista o legatura de cauzalitate intre paguba produsa si savarsirea faptei.

Toate aceste infractiuni sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii, ca pedeapsa principala, care poate fi inlocuita cu amenda in cazul abuzului de incredere, insusirii bunului gasit, distrugerii, distrugerii din culpa, tulburarii de posesie.

6.2.Deosebiri.

Infractiunea de furt se deosebeste de infractiunea de talharie prin aceea ca in cazul talhariei, furtul este savarsit prin amenintari ori violente sau este urmat de acestea. Astfel, in cazul talhariei, spre deosebire de furt, avem un obiect juridic secundar constand in relatiile privitoare la viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei.

Observam ca infractiunea de talharie prezinta un pericol social generic mai sporit fata de infractiunea de furt, fapt pentru care si pedeapsa este mai severa (de la 3 la 18 ani, fata de furt unde pedeapsa este de la unu la 12 ani).

Infractiunea de furt se deosebeste si de piraterie, infractiune care este insotita de acte de violenta. Rezulta ca si in cazul pirateriei avem un obiect juridic secundar, si anume, relatii sociale privitoare la viata, sanatatea si integritatea corporala a persoanei.

Pericolul social este mai redus in cazul infractiunii de furt, acest lucru observandu-se si din severitatea sanctiunilor aplicate (de la 1 la 12 ani pentru furt si de la 3 la 18 ani pentru piraterie).

Infractiunea de furt se deosebeste de infractiunea de abuz de incredere prin lipsa situatiei premisa, care apare in cazul abuzului de incredere. Situatia premisa consta in starea de incredere pe care persoana vatamata a avut-o in persoana care a savarsit fapta.

Daca este sa ne luam dupa severitatea sanctiunilor, pericolul social generic este mai redus in cazul infractiunii de abuz de incredere.

Furtul se deosebeste de infractiunea de gestiune frauduloasa, in primul rand prin aceea ca subiectul activ este calificat in cazul infractiunii de gestiune frauduloasa. De asemenea, pericolul social generic este mai redus in cazul infractiunii de gestiune frauduloasa (sanctiunea fiind inchisoarea de la 6 luni la 5 ani).

Infractiunea de furt se deosebeste de cea de inselaciune, in primul rand, prin elementul material, care in cazul infractiunii de furt consta intr-o actiune de luarea a unui bun, pe cand in cazul infractiunii de inselaciune elementul material consta in inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau invers.

Pericolul social generic este apropiat ca grad (1-12 ani pentru furt si de la 6 luni la 12 ani pentru inselaciune).

Furtul se deosebeste de delapidare prin aceea ca in cazul acestei din urma infractiuni subiectul activ este calificat (functionar care administreaza sau gestioneaza valori).

Deosebirea principala fata de infractiunea de insusire a bunului gasit consta in gradul de pericol social generic mai scazut in cazul acesteia (inchisoare de la 1 luna la 3 luni sau amenda).

Furtul se deosebeste de infractiunile de distrugere prin elementul material diferit si prin gradul de pericol social generic.

La fel se prezinta situatia si in cazul infractiunii de tulburare de posesie.