Caracteristici topografice ale scrisului

Caracteristici topografice ale scrisului

Dupa cum sugereaza insasi denumirea lor, caracteristicile topografice privesc modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hartie sau pe un alt suport.

Asupra locului ce revine cercetarii acestora, in cadrul investigatiilor ce privesc caracteristicile generale ale scrisului se inregistreaza doua curente de opinie. Unii specialisti considera ca asemenea aspecte nu au un caracter pur grafic si in consecinta, examinarea lor trebuie sa se faca separat de aceea a notelor grafice propriu zise. Dimpotriva, alti cercetatori in domeniu apreciaza ca aspectele de ordin topografic ale unui scris pot fi asimilate caracteristicilor de ordin general al acestuia si ca atare trebuie studiate impreuna.

Evident, pentru activitatea practica de expertiza existenta unor astfel de puncte divergente nu prezinta nici o importanta, obiectul examinarilor ramanand neschimbat indiferent de opinia la care ne-am raliat.

Prin caracteristicile de ordin topografic ale scrisului se intelege modul in care un scriptor isi aranjeaza (dispune) grafismul pe suprafata de scriere, de obicei, o coala de hartie.

Determinarea acestora comporta examinari sub mai multe aspecte. Unul dintre ele se refera la marginea textului.

Marginea textului - In primul rand se va stabili daca ea exista sau nu, inregistrandu-se scriauri lipsite de un astfel de element. Marginile pot fi lasate pe amandoua laturile textului sau numai pe una din ele. Ele pot fi egale sau diferite ca marime. Marimea marginilor se imparte in trei categorii: redusa (pana la 1 cm), mijlocie (pana la 3 cm) si mai mare (peste 3 cm). In ceea ce priveste forma marinilor acestea pot fi: drepte, inclinate spre stanga sau spre dreapta (regresiv sau progresiv), frante, sinuoase, concave, convexe, etc.

In situatia in care textul unui inscris este marginat, se va constata modul in care sunt plasate spatiile libere fata de masa grafica. Textele care prezinta o singura margine, la stanga (sinistromarginate) sau la dreapta (dextromarginate) reprezinta o categorie importanta in vederea identificarii.

Se constata ca sinistromarginea este intalnita la majoritatea scrisurilor, fiind o uzanta deprinsa o data cu invatarea scrierii. Ca atare nu poate fi cotata ca avand o valoare individualizatoare deosebita. Mult mai rare sunt grafismele dextromarginate si ca urmare mai bine particularizate sub acest aspect.

La randul lor, marginile comporta distinctii in functie de marime, configuratie si forma ariei pe care o realizeaza.

Marimea marginii are in vedere distanta dintre marginea colii si inceputul de rand. Din punct de vedere al distantei marginile pot fi: mari, mijlocii si mici.

Valoarea individualizatoare mai mare o vor avea marginile mari si cele mici, valorile medii fiind considerate comune.

Configuratia marginilor priveste forma aliniamentului inceputului de randuri. Prin unirea punctelor ce marcheaza aceste locuri se vor obtine dupa caz trasaturi drepte, concave, convexe, serpuitoare sau frante, atribute ce vor defini si marginile respective.

Suprafata unui grafism incadrat de una sau doua margini va capata o anumita forma: dreptunghiulara, patrata, trapezoidala, care poate constitui un alt criteriu de clasificare a marginilor.

De notat ca ultimele doua caracteristici ale marginilor sunt greu de sesizat, chiar si de autorul scrisului. Ca urmare, ele vor avea o mare pondere identificatoare.

O alta examinare ce tine tot de aspectele topografice ale scrisului are ca obiect alineatele ce reprezinta retrageri ale unui rand care marcheaza inceputul unei noi idei. Se remarca faptul ca foarte putine persoane folosesc corect alineatul. Anumite uzante in aceasta privinta pot fi uneori retinute ca avand valori identificatoare. Mai importanta se poate dovedi marimea alineatului, prin care se intelege distanta dintre marimea marginii si capatul de rand respectiv.

Printre caracteristicile topografice ale unui scris se numara si cele privind distantele ce se inregistreaza intre literele ce alcatuiesc cuvintele, intre cuvinte si intre randuri. Ca etalon de apreciere in primele doua situatii poate fi luata latimea literei, iar pentru ultimul caz, inaltimea acesteia.

Distantarile la care ne-am referit confera scrisului o anumita spatiere. Caracteristica spatierii este tratata de unii autori in cadrul clasei “dimensiunea”; aceasta clasificare tine evident de un anumit punct de vedere si nu impieteaza asupra activitatii practice. In acest caz s-a procedat chiar si la clasificari ale scrisurilor din acest punct de vedere. Astfel scrisurile ar putea fi: inghesuite sau risipite. Termenii folositi nu necesita explicatii suplimentare.

Amplasarea diverselor mentiuni - cum ar fi semnatura, data, indicarea persoanei careia i se adreseaza inscrisul, mentiuni ca “Vanzatorul”, “Cumparatorul”, “Martorii”, etc. Nu numai pozitia lor intereseaza, dar si plasamentul lor reciproc si cel fata de text. In aceasta privinta de la caz la caz, situatiile inregistrate pot fi extrem de diversificate[1].

De multe ori insa, in acest domeniu pot aparea raporturi constante, bine particularizate, care sa constituie o caracteristica valoroasa, explorabila in cursul examinarilor.