Sistemul cardio-vascular

SISTEMUL CARDIO-VASCULAR

Suportul morfofiziologic al circulatiei sangelui este sistemul cardio-vascular, reprezentat de : inima si vase de sange (artere, capilare, vene).

Inima (cordul)

Inima functioneaza ca o pompa aspiro-respingatoare care trimite sangele cu forta in  artere si il preia din vene, dupa ce a avut loc schimbul de substante la nivelul capilarelor.

Structural, inima are 4 camere (2 atrii si 2 ventricule) la mamifere, separate doua cate doua, astfel incat se vorbeste de existenta a doua compartimente cardiace :

- cavitatea atrio-ventriculara dreapta in care se afla sange venos;

- cavitatea atrio-ventriculara stanga in care se afla sange arterial.

Cele doua cavitati, dreapta si staga, nu comunica una cu alta, datorita septului interatrial, respectiv interventricular care le separa. In schimb, atriul drept comunica cu ventriculul drept prin valvula atrio-ventriculara tricuspida, iar atriul stang comunica cu ventriculul stang prin valvula atrio-ventriculara bicuspida (mitrala

Peretele inimii, care structureaza cavitatile cardiace, este reprezentat de miocard - muschiul inimii. El este captusit la interior de o foita subtire - endocardul. Inima in totalitate este invelita in sacul pericardic, care contine o cantitate redusa de lichid ce protejeaza inima in timpul contractiei.

Exista doua moduri de circulatie a sangelui, in doua scopuri diferite :

- circulatia sangelui in sistemul pulmonar - mica circulatie, in scopul oxigenarii sangelui venos;

- circulatia sangelui in restul organismului - marea circulatie, in scopul aprovizionarii cu oxigen si substante nutritive a tuturor tesuturilor organismului.

Mica circulatie (circulatia pulmonara) asigura circulatia sangelui neoxigenat din ventriculul drept prin artera pulmonara spre pulmoni (unde cedeaza CO₂ si se incarca cu O₂), apoi revine la inima in atriul stang prin venele pulmonare. Este singura situatie din organism in care sangele neoxigenat circula prin artere, iar cel oxigenat prin vene.

Marea circulatie (circulatia sistemica) asigura circulatia sangelui incarcat cu O₂ din ventriculul stang prin aorta si ramificatiile ei in toate organele corpului (unde cedeaza O₂ si preia CO₂), apoi prin vene revine la inima in atriul drept.

In stare de repaus, 25 % din masa sanguina se afla in mica circulatie si 75 % in marea circulatie.

Particularitatile functionale ale miocardului

1. Excitabilitatea (functia batmotropa este insusirea miocardului de a reactiona la actiunea unui agent excitant prin generarea unui potential de actiune urmat de contractie. Inima dispune de capacitatea de autoexcitare, deoarece dispune de tesutul nodal. Stimulii fiziologici care se descarca spontan se repeta la intervale regulate de timp, asigurand contractiile cardiace ritmice pe tot parcursul vietii. Spre deosebire de potentialul de actiune al altor structuri excitabile (fibra nervoasa, fibra musculara scheletica), potentialul de actiune al fibrelor musculare cardiace se mentine in platou si are o durata mai mare (200-300 ms fata de 2-4 ms). Daca in cazul fibrei musculare scheletice, potentialul de actiune precede contractia, in cazul fibrei cardiace, potentialul de actiune se suprapune cu faza de contractie. De aceea, in timpul contractiei, miocardul se gaseste in perioada refractara absoluta (PRA) si orice excitant care actioneaza in aceasta faza ramane fara raspuns. Se evita astfel insumarea mai multor contractii care ar conduce la tetanizarea inimii (fatala pentru organism). In schimb, in timpul relaxarii miocardului, cand acesta se afla in perioada refractara relativa (PRR), se reface treptat excitabilitatea miocardului, atingand un maximum la sfarsitul diastolei Orice stimul extern care soseste in PRR genereaza o contractie suplimentara, numita extrasistola. Extrasistolele sunt patologice sau pot fi obtinute si experimental, utilizand ca extrastimul curentul electric (vezi lucrarile practice). Intotdeauna o extrasistola este urmata de un repaus prelungit care are o durata echivalenta cu cea a unei revolutii cardiace.

2. Automatismul cardiac. Inima scoasa din organism si mentinuta in conditii fiziologice continua sa se contracte ritmic, deoarece dispune de automatism, capacitatea de a se contracta sub actiunea excitatiilor proprii generate de tesutul nodal. Tesutul nodal al inimii numit si tesut excito-conducator este reprezentat la mamifere de urmatoarele structuri :

- nodulul sino-atrial (Keith-Flack), situat in peretele atriului drept, la locul de varsare a venelor cave;

- nodulul atrioventricular (Aschoff-Tawara), situat la baza septului interatrial;

- fasciculul Hiss, in septumul interventricular;

- reteaua Purkinje, in spatiul subendocardic al ventriculului drept si stang.

Structural, tesutul nodal este format din fibre musculare de tip embrionar, care au capacitatea de a se depolariza spontan, pana se atinge pragul de excitabilitate. Astfel, tesutul nodal este considerat pace-maker-ul inimii (un adevarat generator de excitatii cardiace), care imprima ritmul cardiac.

3. Ritmicitatea (functia cronotropa). Intervalul la care se repeta contractiile cardiace depinde de viteza de descaracre a excitatiilor fiziologice. In mod normal, inima functioneaza in ritmul impus de nodulul sinoatrial, care se descarca cu cea mai mare viteza si care este dominant asupra celorlalte structuri excito-conducatoare. Se vorbeste astfel de un ritm sinusal al activitatii cardiace. Daca nodulul sinoatrial este blocat, functia sa este preluata de nodulul atrio-ventricular, care se dscarca mai lent (ritm nodal) sau de fasciculul Hiss si reteaua Purkinje, care au cea mai mica viteza de decarcare a excitatiilor (ritm idioventricular).

Viteza cu care se descarca excitatiile fiziologice cardiace poate fi influentata de activitatea sistemului nervos vegetativ. Astfel, ortosimpaticul si substantele ortosimpatico-mimetice maresc viteza de descarcare a excitatiilor, iar parasimpaticul si substantele parasimpatico-mimetice micsoreaza aceasta viteza

4. Conductibilitatea (functia dromotropa) reprezinta proprietatea de propagarea a excitatiilor in miocard. Datorita structurii caracteristice a fibrelor musculare cardiace (existenta discurilor intercalare), miocardul poate functiona ca un sincitiu (un ansamblu de fibre care se contracta simultan). Inima dispune insa de doua sincitii, separate de inelele fibroase de la baza ventriculelor. Aceste sincitii sunt reprezentate de miocardul atrial si miocardul ventricular.

Din nodulul sinoatrial, excitatia se propaga in toata masa atriala cu o viteza de 1 m/s. Astfel, cele doua atrii se contracta aproape simultan.Trecerea undei de excitatie de la atrii la ventricule se face prin traversarea nodulului atrioventricular, cu o viteza mult msi redusa (0,1 m/s). De aceea contractia ventriculelor succede contractia atriala. Excitatia trece apoi in fasciculul Hiss si reteaua Purkinje, cu o viteza de 1,2-2 m/s, apoi se propaga prin miocardul ventricular de la varf spre baza cu o viteza de 0,3-0,4 m/s. Contractia celor doua ventricule este aproape simultana cu o intarziere de contractie a celui stang de 10-15 ms.

5. Contractilitatea (functia inotropa). Contractia muschiului cardiac se supune legii 'tot sau nimic': la atingerea pragului de excitatie, inima se contracta cu toata forta ei. Nu se intalneste fenomenul de gradare a raspunsului in functie de intensitatea excitantului si nu este posibila tetanizarea muschiului cardiac. Relaxarea urmeaza fiecarei contractii, in vederea umplerii din nou a inimii cu sange. Forta de contractie a inimii poate fi influentata de SNV : ortosimpaticul mareste forta de contractie cardiaca, iar parasimpaticul o reduce.

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

6. Functia tonotropa. Peretii cardiaci prezinta o stare de tensiune si in timpul diastolei.

Ciclul cardiac (revolutia cardiaca

Desfasurarea succesiva a sistolei si diastolei, mai intai la nivelul atriilor si apoi la nivelul ventriculelor, reprezinta un ciclu cardiac sau o revolutie cardiaca Sistola reprezinta contractia miocardului,  iar diastola reprezinta relaxarea acestuia. In timpul sistolei, inima se goleste de sange, iar in diastola are loc umplerea cu sange a cavitatilor cardiace.

Fazele care se succed in timpul unei revolutii cardiace sunt :

- sistola atriala in timpul careia sangele din atrii este impins in ventricule (cele doua atrii se contracta aproape in acelasi timp);

- diastola atriala, cand atriile incep sa se relaxeze, ramanand relaxate  pana la sfarsitul unui ciclu cardiac;

- sistola ventriculara, care se suprapune partial peste diastola atriala (cele doua ventricule se contracta concomitent);

- diastola ventriculara, care impreuna cu diastola  atriala constituie diastola generala a inimii.

Circulatia sangelui in inima in timpul unei revolutii cardiace se desfasoara, dupa cum urmeaza

- In timpul sistolei atriale, atriile se golesc de sange, tot sangele trecand in ventricule.

- In timp ce atriile sunt in faza de diastola incepe sistola ventriculara. Prin contractia ventriculelor creste presiunea intraventriculara si se inchid valvulele atrioventriculare, astfel ca sangele nu revine in atrii. O particularitate structurala a valvulelor (existenta cordajelor tendinoase fixate pe de o parte de valvule, iar pe de alta parte de muschii papilari din peretii ventriculelor) impiedica rasturnarea valvulelor  care ar putea avea loc datorita cresterii presiunii intraventriculare). Cand presiunea din ventricule o depaseste pe cea din artere, se deschid valvulele sigmoide si are loc expulzarea rapida a sangelui in aorta, respectiv in artera pulmonara in acest timp sangele din circulatia de intoarcere incepe sa se acumuleze in atrii.

- In diastola ventriculara, scade presiunea intraventriculara, se inchid valvulele sigmoide, se deschid valvulele atrio-ventriculare si sangele acumulat in atrii trece rapid in ventricule. Dupa perioada de umplere rapida, urmeaza perioada de umplere lenta (diastaza), in care sangele se scurge lent in atrii si ventricule pana la umplerea completa a inimii. In timpul diastolei devine posibila irigarea cu sange a inimii prin arterele coronare care in sistola sunt compresate datorita contractiei miocardului.

Succesiunea revolutiilor cardiace la intervale regulate de timp constituie ritmul cardiac. La majoritatea speciilor, activitatea inimii este ritmica. Exceptie face cainele la care se intalneste aritmia fiziologica, legata de activitatea respiratorie (inima bate mai frecvent in timpul inspiratiei si mai rar in expiratie).

Frecventa cardiaca reprezinta numarul de revolutii cardiace pe minut. Dintre animalele domestice, calul are frecventa cardiaca cea mai mica (28-40 batai/min).

La bovine : vaca 55-80 batai/min

boul 35-60 batai/min

vitelul de 1-2 sapt. 110-130 batai/min

La iepure : 130-200 batai/min

La soarece :     500-600 batai/min

La gaina 200-300 batai/min

La broasca : 35-40 batai/min

Frecventa cardiaca peste limitele fiziologice se numeste tahicardie.

Frecventa cardiaca sub limitele fiziologice se numeste bradicardie.

Zgomotele cardiace

In cursul unei revolutii cardiace sunt generate 4 zgomote cardiace, dintre care numai doua sunt perceptibile prin ascultatie.

Zgomotul I (sistolic) apare in timpul sistolei ventriculare, datorita vibratiilor produse prin inchiderea valvulelor atrio-ventriculare si deschiderea valvulelor sigmoide.

Zgomotul II (diastolic) apare la inceputul diastolei ventriculare, datorita vibratiei valvulelor sigmoide in momentul inchiderii lor.

Zgomotul III (protodiastolic) apare in timpul diastolei ventriculare datorita deschiderii valvulelor atrio-ventriculare si trecerii sangelui din atrii in ventricule.

Zgomotul IV (atrial) apare inaintea zgomotului I datorita contractiei miocardului atrial.

Primele doua zgomote, percepute prin ascultatie, sunt separate de o pauza mica, iar pauza mare separa doua revolutii cardiace (vezi lucrarile practice).

Electrocardiograma (ECG)

ECG reprezinta inregistrarea grafica a potentialelor electrice din timpul unei revolutii cardiace. La nivelul inimii au loc fenomene electrice (depolarizari si repolarizari) care se transmit la suprafata corpului, de unde posibilitatea inregistrarii ECG prin plasarea electrozilor pe suprafete cutanate.

In 1908, Einthoven propune 3 derivatii standard de plasare a electrozilor :

- derivatia I : un electrod la membrul toracic drept si unul la membrul toracic stang;

- derivatia II : un electrod la membrul toracic drept si altul la membrul pelvin stang;

- derivatia III : un electrod la membrul toracic stang si altul la membrul pelvin stang.

Se obtine astfel triunghiul lui Einthoven.

Pe o ECG (vezi desenul) se intalnesc : unde (deflexiuni de o parte  si de alta a unei linii izoelectrice); segmente  (portiuni cuprinse intre doua unde succesive); intervale (portiuni de ECG care cuprind un segment si una sau mai multe unde).

Unda P este pozitiva. Ea corespunde depolarizarii atriilor, avand ca punct de plecare nodulul sino-atrial.

Segmentul PQ (izoelectric) corespunde repolarizarii atriilor si conducerii depolarizarii prin nodulul atrio-ventricular.

Complexul QRS corespunde depolarizarii ventriculare. El se compune din :

- unda Q negativa, care reprezinta depolarizarea septului interventricular;

- unda R pozitiva, care reprezinta depolarizareaventriculelor incepand de la varf spre baza, de la endocard spre epicard;

- unda S negativa, care reprezinta depolarizarea bazei ventriculelor.

Segmentul ST (izoelectric) corespunde inceperii repolarizarii ventriculare.

Unda T pozitiva corespunde repolarizarii complete a ventriculelor.

Segmentul TP (izoelectric) separa doua revolutii cardiace.

Intervalul P-Q (unda P impreuna cu segmentul PQ) reprezinta sistola electrica a atriilor.

Intervalul Q-T (complexul QRS, segmentul ST si unda T) reprezinta sistola electrica a ventriculelor.

Reglarea activitatii cardiace

Activitatea inimii poate fi reglata prin mecanisme intrinseci si extrinseci.

Mecanismele intrinseci se bazeaza pe legea Frank-Starling, conform careia forta de contractie a inimii este proportionala cu gradul de umplere a ventriculelor in timpul diastolei.

Mecanismele extrinseci sunt : nervoase si umorale.

- Mecanismele nervoase se bazeaza pe existenta unor centri cardiaci in punte si bulb.

In punte se gaseste centrul cardioaccelerator aflat in relatie cu neuronii ortosimpatici din maduva spinarii (segmentele T₁-T₅). Acest centru stimuleaza activitatea inimii prin intermediul nervilor cardiaci ortosimpatici.

In bulb se gaseste centrul cardiomoderator situat in nucleul cardio-pneumo-gastric al parasimpaticului. Acest centru isi exercita actiunea inhibitoare asupra inimii prin intermediul nervului vag.

- Mecanismele umorale constau in interventia unor factori chimici vehiculati de sange.

Ionii de calciu stimuleaza forta de contractie a inimii; in exces ei determina intensificarea sistolei si inhibarea diastolei, astfel ca inima se poate opri in sistola

Ionii de potasiu favorizeaza diastola; in exces pot determina oprirea inimii in diastola

Hormonii secretati de medulosuprarenala (adrenalina, noradrenalina), hormonii tiroidieni, insulina au efecte stimulatoare asupra activitatii inimii.

Vasele de sange - substrat morfo-functional al circulatiei sangelui

Vasele de sange constituie un sistem tubular inchis, deoarece pornesc de la inima si se intorc tot la inima Intreg sistemul vascular sanguin este alcatuit din: artere, arteriole, metarteriole, capilare, venule si vene.  Circulatia sangelui in sistemul vascular poarta numele de hemodinamica. In diferite teritorii vasculare, exista particularitati de hemodinamica. Astfel, in artere, sangele circula cu viteza mare si sub presiune ridicata, iar in vene, cu viteza ceva mai mica decat in artere, dar sub presiune scazuta. Arteriolele, metarteriolele, capilarele si venulele reprezinta teritoriul microcirculatiei, in care sangele circula cu viteza cea mai mica si sub o presiune ce scade progresiv catre teritoriul venos.

Pentru cunoasterea particularitatilor de circulatie a sangelui in cele trei teritorii vsculare (arterial, capilar si venos) se vor lua in calcul doi parametri fizici importanti : viteza de circulatie si presiunea sanguina

Viteza de circulatie a sangelui este invers proportionala cu suprafata de sectiune a vaselor : suprafata de sectiune a capilarelor este de 600 de cm², in timp ce suprafata de sectiune a arterelor mari este de 0,8-3 cm². Deci, viteza de circulatie in capilare va fi mult mai mica (de 800 de ori mai mica decat in aorta). In vene, viteza de circulatie creste din nou pe masura apropierii de inima, fara sa atinga viteza sangelui din artere.

Presiunea sangelui in vase nu variaza in functie de viteza de circulatie. Presiunea sangelui scade pe masura departarii de forta generatoare, care este inima. Astfel, presiunea sanguina este cea mai ridicata in artere, apoi scade in teritoriul microcirculatiei, dar continua sa scada si la nivelul venelor, devenind chiar negativa la locul de varsare a venelor cave in atriul drept.

Circulatia in artere

Pornind de la structura histologica a arterelor se poate discuta importanta componentelor structurale ale mediei (tunica mijlocie a peretelui vascular) in realizarea circulatiei sangelui. Se stie ca arterele mari au o medie bogata in fibre elastice, in timp ce arterele mici, arteriolele, metarteriolele devin mai bogate in fibre musculare netede.

Prezenta unui bogat tesut elastic in structura peretelui arterelor mari are importanta in asigurarea uniformizarii circulatiei sanguine in teritoriul microcirculatiei.

Circulatia sangelui este discontinua in arterele mari, dependenta de bataile inimii. De exemplu, la cal, in sistola, viteza curgerii sangelui este de 500 mm Hg, iar in diastola, doar de 150 mm Hg. In teritoriul microcirculatiei si apoi in sangele venos, circulatia sangelui devine continua, uniforma, viteza sangelui fiind aproximativ aceeasi in sistola si diastola. Elasticitatea peretilor aortei da posibilitatea transformarii curgerii sacadate a sangelui intr-o curgere continua. Cum ? In timpul sistolei, peretii aortei se dilata inmagazinand o parte din energia de contractie a inimii sub forma de energie potentiala, iar in diastola, peretii aortei revin la normal, contribuind la propulsarea sangelui. Astfel, se spune despre aorta ca ar functiona ca 'o a doua inima' (sau ca o 'inima accesorie'). De aceea, in timpul relaxarii ventriculare, sangele continua sa irige tesuturile.

Circulatia sangelui in artere dezvolta o anumita presiune, numita presiune arteriala si genereaza pulsul arterial.

Presiunea arteriala este forta cu care sangele impinge excentric in peretii arteriali, imprimandu-le un anumit grad de tensionare. Din acest motiv presiunea arteriala este numita si tensiune arteriala

La dezvoltarea presiunii arteriale contribuie 3 factori : cardiac, vascular si sanguin.

Factorul cardiac care asigura dezvoltarea presiunii arteriale este insasi functionarea inimii. In timpul sistolei ventriculare, inima pompeaza in artere un anumit volum de sange peste sangele deja existent, ceea ce face ca presiunea sangelui sa atinga o valoare maxima. In diastola, forta cu care sangele loveste peretii arteriali este mai mica, dependenta de impactul sangelui cu valvulele sigmoide inchise. Astfel, in cursul unei revolutii cardiace, se inregistreaza o presiune maxima (sistolica si o presiune minima (diastolica

Factorul vascular care determina presiunea arteriala este reprezentat de : elasticitatea peretilor arterelor mari si rezistenta periferica

- Elasticitatea arterelor mari asigura mentinerea presiunii diastolice. Daca nu ar exista acest factor, dupa fiecare sistola, presiunea arteriala ar scadea la zero, impiedicandu-se activitatea normala in teritoriul microcirculatiei.

- Rezistenta periferica se refera la franarea curgerii sangelui in teritoriul arteriolar. Ea depinde de existenta unei compozitii bogate in fibre musculare netede a arteriolelor si metarteriolelor, precum si a sfincterelor precapilare. Aceste structuri realizeaza un tonus permanent al vaselor microcirculatiei, impiedicand stagnarea unei cantitati mari de sange in tesuturile periferice.

Factorul sanguin care determina presiunea arteriala este masa de sange aflata in circulatie si vascozitatea sangelui.

- Variatiile de volum ale sangelui circulant determina si variatii ale presiunii arteriale ( pierderea de sange este insotita de scaderea tensiunii arteriale).

- Vascozitatea sangelui (dependenta de numarul de hematii din circulatie) determina cresterea rezistentei periferice prin frecarea elementelor de peretii vaselor.

Variatiile fiziologice  ale presiunii arteriale depind de activitatea cardiaca, activitatea respiratorie si tonusul vascular.

Variatiile presiunii arteriale in functie de momentul revolutiei cardiace (sistola, diastola) constituie oscilatiile de gradul I. In inspiratie, scade presiunea arteriala, iar in expiratie creste presiunea arteriala. Variatiile in functie de timpul ciclului respirator reprezinta oscilatiile de gradul II ale presiunii arteriale.

Tonusul vaselor periferice se modifica in functie de activitatea organismului, producand si variatii ale tensiunii arteriale, cunoscute ca oscilatii de gradul III Astfel, vasoconstrictia periferica determina cresterea presiunii arteriale, iar vasodilatatia scaderea acesteia.

Pulsul arterial reprezinta vibratia peretilor arteriali consecutiv expulzarii sangelui in timpul sistolei ventriculare.

Unda pulsatila strabate intreg arborele arterial cu o viteza de 10 ori mai mare decat viteza de circulatie a sangelui.  De aceea, numarul de pulsatii la nivelul oricarei artere palpabile este egal cu numarul de batai cardiace. Palparea pulsului este posibila numai la nivelul arterelor superficiale care pot fi comprimate pe un plan dur.

Circulatia sangelui in capilare

La nivelul capilarelor, circulatia sangelui se face cu viteza extrem de mica, devenind posibil schimbul de substante nutritive (0,5-0,8 mm/s). Capilarele sunt structuri tubulare, cu peretii subtiri alcatuiti dintr-un singur strat de celule endoteliale. Schimbul de substante se poate realiza, fie prin statiile intercelulare, fie transcelular prin desfasurarea succesiva a endocitozei de o parte si a exocitozei de cealalta parte a celulei endoteliale.

Acest schimb depinde de actiunea a doua forte care actioneaza in sens opus: presiunea hidrostatica a sangelui si presiunea oncotica

Presiunea hidrostatica a sangelui favorizeaza trecerea plasmei cu substantele nutritive in tesuturi, iar presiunea oncotica (data de proteinele plasmatice) retine apa in patul vascular.

Se pune intrebarea de ce substantele nutritive trec din sange in tesuturi, iar deseurile metabolice parasesc tesuturile trecand in sange ? Se stie ca presiunea sanguina scade pe masura indepartarii sangelui de inima. Astfel, la capatul arterial al capilarului presiunea sanguina este mai mare (aprox. 35 mm Hg), iar la capatul venos al capilarului este mai mica (aprox. 12 mm Hg). In schimb, presiunea oncotica este aceeasi in tot sistemul vascular (25 mm Hg). Presiunea sanguina fiind predominanta la nivelul capatului arterial al capilarului, la acest nivel apa si substantele nutritive trec in tesuturi. La nivelul capatului venos, deoarece  presiunea oncotica o depaseste pe cea hidrostatica a sangelui, apa va fi retinuta in patul capilar, iar presiunea din spatiul interstitial favorizeaza trecerea deseurilor metabolice in sange.

Circulatia sangelui in vene

Venele sunt vase de sange cu peretii mai subtiri decat ai arterelor, avand in structura lor o cantitate mai mare de tesut conjunctiv adventicial.

Sangele circula in vene cu o viteza mai mica decat in artere, in sistem de joasa presiune, de aceea venele sunt considerate un important rezervor de sange.

Circulatia sangelui in sistemul venos (circulatia de intoarcere a sangelui la inima) este posibila datorita actiunii mai multor factori. Acesti factori sunt :

1. Diferenta de presiune intre cele doua capete ale arborelui venos (12-15 mmHg in capilarul venos si - 2 mmHg la varsarea venelor cave in atriul drept).

2. Aspiratia toracica In timpul inspiratiei, presiunea interpleurala extrem de scazuta creeaza o depresiune in toate organele cavitare din cutia toracica, inclusiv in vene, favorizand atragerea sangelui catre inima. La animalele mari, la nivelul venelor jugulare este evidenta ondulatia venoasa ( o unda pulsatila a venelor care nu are nici o legatura cu pulsul arterial; daca pulsul arterial este legat de activitatea cardiaca ondulatia venoasa este strict legata de activitatea respiratorie - venele jugulare se golesc de sange in inspiratie si se umplu din nou cu sange in expiratie, dand impresia unor false unde pulsatile).

3. Gravitatia asigura circulatia sangelui venos din regiunea cefalica

4. Contractia musculaturii scheletice de la nivelul membrelor, in timpul mersului determina comprimarea venelor, favorizand circulatia sangelui catre inima. Circulatia antigravitationala este posibila datorita existentei unui sistem valvular venos, cu deschiderea orientata catre inima, sangele fiind astfel orientat de jos in sus.

5. Elasticitatea structurilor copitei la cal face posibila circulatia venoasa atat in sprijin, cat si in suspensie (exista doua plexuri venoase cartilaginoase : intern si extern).

Reglarea circulatiei sangelui are la baza fenomenul de vasomotricitate. Vasomotricitatea este proprietatea vaselor de sange de a-si modifica calibrul prin contractia si relaxarea musculaturii netede proprii (vasoconstrictie sau vasodilatatie).

Exista doua mecanisme de reglare a circulatiei sangelui :

- un mecanism de reglare nervoasa

- un mecanism de reglare umorala

Reglarea nervoasa se realizeaza prin intermediul centrilor nervosi vasomotori. Acestia sunt :

1. Centrul vasomotor bulbar (centrul primar al vasomotricitatii) - primeste aferente din toate regiunile receptive ale corpului. Principalele zone reflexogene sensibile la modificarea presiunii arteriale sunt : zona endocardo-aortica si zona sinusului carotidian. Stimularea acestor zone prin cresterea presiunii arteriale determina activarea centrului cardiomoderator si a celui vasomotor bulbar. Astfel se reduce frecventa cardiaca si se produce vasodilatatie cu scaderea presiunii arteriale.

2. Centrul vasomotor medular (centrul secundar al vasomotricitatii) este reprezentat de neuronii ortosimpatici din maduva toraco-lombara si neuronii parasimpatici din maduva sacrata. Neuronii ortosimpatici au actiune dubla : vasoconstrictoare in teritoriul abdominal si cutanat si vasodilatatoare in teritoriul muscular. Neuronii parasimpatici sacrali sunt vasodilatatori ai regiunii genitale.

Reglarea umorala

Exista o serie de substante care actioneaza direct asupra musculaturii vaselor de sange, avand efect vasoconstrictor sau vasodilatator.

Substante vasoconstrictoare : adrenalina, noradrenalina, vasopresina etc.

Substante vasodilatatoare : CO₂, acidul lactic, histamina, bradikinina.