Sindroame renale

SINDROAME RENALE

Principalele sindroame renale sunt: sindromul urinar, cardiovascular, hidropigen (ede-matos) si azotemic.

Sindromul urinar, in forma sa clasica, se intalneste in nefropatii glomerulare (glome-rulonefrite) si se caracterizeaza prin proteinurie moderata (1-5 g%o), hematurie (macro-sau microscopica), cilindrurire, oligurie. in glomerulonefroze, proteinuria este masiva (pana la 50 g%o).

in pielonefrite domina leucocituria (uneori celule Sternheimer), bacteriuria si proteinuria moderata.

Sindromul cardiovascular consta in hipertensiunea arteriala (creste in special tensiunea minima) si in unele accidente acute, ca astmul cardiac, edemul pulmonar acut, encefalopatia hipertensiva, hemoragii cerebrale si modificari ale fundului de ochi.

Sindromul hidropigen este dominat de prezenta edemului, care in stadiile avansate se poate generaliza (anasarca), cu revarsare in seroase (pericard, pleura, peritoneu si cu in-teresarea viscerelor: edem laringian, bronsic, pulmonar, retinian, cerebral. Edemul cerebral poate declansa crize eclamptice. O retentie hidrica sub 5 1 nu se deceleaza totdeauna clinic. De aceea este necesara cantarirea bolnavului sau efectuarea bilantului hidric (confruntarea ingestiei cu excretia de apa).

Sindromul azotemic sau al retentiei azotate se traduce prin:

- semne nervoase: cefalee, insomnie sau somnolenta, astenie intensa fizica si intelectuala, modificari de comportament, prurit, tulburari vizuale; in final apare coma uremica;

- semne digestive: anorexie, diaree, varsaturi;

semne respiratorii: miros amoniacal al aerului expirat si respiratie de tip Kiissmaul sau Cheyne-Stokes;

- semne cardiace: hipertensiune arteriala si frecatura pericardiaca;

- semne generale: paloare, slabire, diverse hemoragii.

Rolul asistentei medicale in ingrijirea bolnavilor cu afectiuni renale este important si priveste toate masurile necesare pentru diagnostic si tratament. Bolnavii trebuie supravegheati permanent si orice semn nou-aparut (varsaturi, diaree, hemoragii, convulsii) va fi semnalat medicului. O mare atentie trebuie acordata igienei: spalarea bolnavului, schimbarea rufariei de corp si de pat, igiena cavitatii bucale, combaterea escarelor la bolnavii cu uremie. Nu trebuie sa se uite ca bolnavii cu afectiuni grave renale sunt mai receptivi la infectii. Pulsul, T.A. si diureza vor fi urmarite zilnic si notate grafic, in foaia de temperatura. Asistenta medicala trebuie sa se ocupe si de hidratarea bolnavilor, de evaluarea cantitatilor de lichide necesare organismului, bineinteles la indicatia medicului. in bolile renale, dietei ii revine un rol esential. Iata de ce trebuie minutios calculate si urmarite necesitatile calorice, cantitatea si felul alimentelor.

1. CLASIFICAREA BOLILOR RENALE BILATERALE

in mod obisnuit, se adopta urmatoarea clasificare a bolilor renale: bilaterale sau medicale si unilaterale sau chirurgicale. Aceasta delimitare este nu numai partial justificata, deoarece unele boli renale medicale pot fi tratate chirurgical si invers. Exista numeroase clasificari. in urma cu cateva decenii domina clasificarea lui Volhard si Fahr, care deosebea trei grupe mari: nefrite, nefroze si scleroze renale. Astazi, cea mai utilizata clasificare este urmatoarea:

Nefropatii glomerulare: glomerulonefrite acute si cronice.

Nefropatii interstitiale: pielonefrite acute si cronice.

Nefropatii tubulare: acute si cronice.

Nefropatii vasculare: acute si cronice.

Sindroame renale: sindromul nefrotic, insuficienta renala acuta, insuficienta renala cronica.

Din motive didactice, 'sindromul nefrotic' va fi prezentat dupa 'glomerulonefrite', cu care, dealtfel, are numeroase contingente.