La sfarsitul acestei faze se clarifica si definitiveaza tabloul clinic.

Faza III (focalizare pe consecintele psiho-sociale ale tabloul clinic si a modului in care acesta se particularizeaza pentru fiecare pacient). In faza a treia, in cadrul psihodiagnosticului si evaluarii clinice, se poate trece la o investigatie detaliata care vizeaza surprinderea structurii si dinamicii individuale a pacientului si ofera informatii suplimentare prin reliefarea modului in care tabloul clinic se particularizeaza in cazul pacientului in cauza (ex. functionarea sociala, calitatea vietii). Analiza vizeaza cele patru niveluri de analiza a subiectului uman: subiectiv-afectiv (emotional), cognitiv, comportamental si biologic/fiziologic. Mai precis, se urmareste aici evaluarea psihologica detaliata a:

• starii prezente a pacientului si a modului in care acesta se adapteaza la situatiile concrete;
• problematicii comportamentelor simptomatice; 
• situatiei somatice a pacientului;
• dinamicii si structurii personalitatii;
• comportamentului interpersonal;
• principiilor morale si atitudinilor sociale;
• mecanismelor defensive si de coping precum si a conflictelor si dinamicii lor;
• identitatii si imaginii de sine;
• determinantilor sociali si situatiilor curente de viata;
• problemelor de ecologie sociala si familiala;
• controlului si autocontrolului comportamentului si emotiilor etc.

La sfarsitul fazei a treia avem atat un tabloul clinic cat si particularizarea acestuia prin surprinderea dinamicii individuale a pacientului si a modului in care acesta se exprima in relationarea psiho-sociala a pacientului (ex. functionarea sociala, calitatea vietii etc.).

Trecerea de la etapa de psihodiagnostic si evaluare clinica la etapa de interventie psihologica propriu-zisa se poate face prin intermediul unei liste de probleme. Aici ne intereseaza modul in care tabloul clinic se exprima in probleme concrete de viata pentru fiecare pacient. In acest scop se face o lista cu probleme concrete de viata. O problema este o discrepanta intre starea initiala si o stare finala (stare scop). Astfel, doi pacienti cu acelasi tabloul clinic (ex., in timp ce in cazul unui pacient problemele se reflecta mai ales in relatiile la locul de munca, la celalalt se reflecta in relatiile familiale). Se recomanda ca lista sa nu cuprinda mai mult de 8-10 probleme. O lista prea lunga descurajeaza pacientul si face dificila organizarea procesului psihoterapeutic. Daca numarul de probleme este foarte mare, sugeram formularea uneia/unora dintre ele in termeni mai generali. De exemplu, daca exista probleme de comunicare cu sotul, cu copii si cu parinti nu vom formula trei probleme ci una: probleme de comunicare cu familia. Interventia psihologica trebuie inceputa cu o problema importanta pentru pacient, dar despre care stim, in baza experientei si a literaturii de specialitate, ca poate fi rezolvata relativ usor. Daca incepem cu o problema periferica (ex., renuntarea la fumat in cazul unui pacient care are atacuri de panica), pacientul poate considera tratamentul neimportant. In cazul in care incepem cu o problema majora, greu de rezolvat, pacientul nu vede eficienta psihoterapiei; acest lucru este important de tinut minte daca luam in calcul ca numarul mediu de sedinte de psihoterapie in conditii ecologice este mai mic decat cinci! Asadar, problema cu care incepem interventia psihologica trebuie sa fie una importanta si relativ usor de ameliorat (ex., atacuri de panica). Negocierea acestui demers, in cazul in care pacientul doreste un altul (atentie: dorinta pacientului de a incepe cu o problema periferica poate sugera defense si o problema in relatia cu pacientul), se face transparent, mizand si pe autoritatea profesionala a psihologului. Psihologii novici au tendinta sa abordeze mai multe probleme simultan. Acesta este o eroare psihoterapeutica care trebuie evitata. Abia dupa ce am rezolvat sau ameliorat o problema trecem la urmatoarea.

Uneori interventia psihologica poate incepe direct cu stabilirea listei de probleme, mai ales, daca diagnosticul nosologic nu este cerut in mod formal sau daca se lucreaza pe probleme subclinice sau de autocunoastere, optimizare si dezvoltare personala.

In functie de pacient si de obiectivele terapeutului (cata informatie considera relevanta), etapa de psihodiagnostic si evaluare clinica se poate intinde pe parcursul a 1-3 sedinte; elementul de psihoeducatie (pentru boala, pentru interventia psihologica etc.) este o componenta fundamentala a acestor sedinte, implementarea ei realizandu-se atunci cand psihologul considera ca este momentul potrivit pentru clientul/pacientul concret cu care lucreaza.

Sumarizand, psihodiagnosticul si evaluarea clinica presupun urmatoarele componente principale (uneori se poate utiliza doar ultima componenta):

• Descrierea tabloului clinic al pacientului (sau a problemelor si/sau cerintelor/obiectivelor/scopurilor clientului) (Fazele 1 si 2);
• Impactul tabloului clinic prin surprinderea dinamicii si consecintelor psiho-sociale ale acestuia in cazul unui pacient tinta (Faza 3);
• Operationalizarea tabloului clinic in probleme de viata specifice pacientului (stabilirea listei de probleme) si/sau in obiective/scopurile clinice specifice clientului.

Note:

In cursul evaluarii clinice se evalueaza si starile de sanatate si mecanismele care le genereaza (mecanisme de sanogeneza). Acesta evaluare se poate face independent (ex. atunci cand avem un client care doreste optimizare si/sau dezvoltare personala) sau asociata evaluarii tabloului clinic si a mecanismelor etiopatogenetice psihologice (pentru a surprinde elementele de sanatate neafectate de boala, care pot constitui punctul de pornire in interventia psihologica).

Evaluarea psihologica trebuie facuta cu instrumente riguroase, in conditii de deontologie profesionala.

Factorii etiopatogenetici si cei de sanogeneza psihologici evaluati trebuie sa fie coroborati cu tabloul clinic, respectiv cu starile de sanatate, prin teorii clinice validate stiintific.

Fara a fi obligatorii, gasiti model de Fise de lucru in psihodiagnostic si evaluare clinica la: https://clinicadepsihologie.ro/psihodiagnostic-consiliere-si-psihoterapie-online/testare-psihologica-online/

Prezentam in continuare cateva sugestii pentru imbunatatirea demersului clinic in ceea ce priveste psihodiagnosticul si evaluarea clinica (vezi si David, 2006).

Reguli facilitatoare ale diagnosticarii si evaluarii clinice

Unguentul de propolis

Intr-o cescuta (50 ml) de untura incinsa pe foc foarte mic se pun trei linguri de tinctura de propolis si o bucatica de ceara de marimea unei alune, dupa care se amesteca continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, dupa care se amesteca in continuare pana cand se intareste. Preparatul se pastreaza la frigider, folosindu-se extern contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor si a ranilor usoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate).

Apa de propolis

Asa cum afirmam anterior, in contact cu apa, propolisul precipita si devine insolubil, pierzand astfel cea mai mare parte din calitatile sale. Totusi, cercetarile arata ca o solutie obtinuta din cinci lingurite (aprox. 25 ml) de tinctura de propolis la un pahar de apa (200 ml) are efecte terapeutice in anumite cazuri, cand tinctura simpla nu poate fi folosita, deoarece are o actiune prea dura asupra tesuturilor. Apa de propolis, obtinuta in proportiile pe care le-am prezentat, are efecte excelente in combaterea stomatitelor si a cariei dentare (se fac clatiri atente ale gurii dupa fiecare spalare pe dinti), precum si in tratarea unor afectiuni genitale la femei (leucoree, cervicita).

Mierea propolizata

Se obtine prin combinarea unei lingurite de tinctura de propolis cu 3 lingurite de miere. Este un produs recomandat copiilor, carora li se va administra jumatate de lingura de 3 ori pe zi, pentru intarirea sistemului imunitar, pentru combaterea infectiilor respiratorii si intestinale.