Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Medicina


Qdidactic » sanatate & sport » medicina
Cifoza - deficienta de coloana vertebrala



Cifoza - deficienta de coloana vertebrala


Cifoza

Ca deficienta de coloana se defineste ca fiind o exagerare a unei curburi cu convexitatea orientata posterior, cat si inversarile de curbura ale segmentelor cervical si lombar ale coloanei. In functie de cauza care le-a generat, cifozele se impart in doua mari grupe: functionale si patologice.











- Cifozele functionale sunt cele in care marirea curburii coloanei nu este consecinta unui factor morbid, ci este rezultatul imprimarii unei posturi gresite din lipsa de autocontrol, urmare a activitatii profesionale sau de instruire.

Cifoza habituala rezulta ca o consecinta directa a obisnuintei in pozitie vicioasa.



Cifoza de crestere este caracteristica parioadei prepubertare, cand talia marcheaza o crestere rapida, fara a fi consolidata forta musculara de sustinere a coloanei. In ortostatismul prelungit, la acesti copii spatele devine dureros, durerea disparand imediat ce se trece la clinostatism.

Cifoza profesionala este specifica varstelor adulte, ca o consecinta a activitatii profesionale (productiva sau intelectuala), care cere o mare atentie si incordare.

Cifoza compensatorie. In conditiile unei lordoze existente, cu caracter primar, cifoza apare in mod compensator "secundar", reducerea ei sau amplificarea fiind urmare a acestor caracteristici ale curburii lombare. Tratamentul in aceste conditii va fi orientat cu precadere spre curbura primara de care aceasta depinde.

Cifoza miopilor este determinata de viciul de refractie ocular, ce nu permite vederea la distanta, ci numai din apropiere. Corectarea in aceasta deficienta vizeaza indepartarea cauzei care a determinat-o.

Cifozele patologice. Gravitatea acestor cifoze este mai mare, se caracterizeaza printr-o evolutie mai rapida si o amploare mai mare a curburilor. Sunt insotite de modificari de structura, ceea ce le face mult mai greu de corectat. Tratamentul in cifozele patologice tine de etiologia deviatiilor si nu este de competenta exclusiva a kinetoterapiei, depinzand in mare masura de tratamentul ortopedic.

Cifozele patologice sunt:

Cifoza congenitala are la baza malformatii ale corpurilor vertebrale ce constau in osificari incomplete ale corpurilor vertebrale, ce duc la tasarea lor in plan sagital, producandu-se cifoze scurte si ascutite.

Cifoza traumatica se datoreste leziunilor vertebrelor, in special ale corpurilor vertebrale (accidente).


Cifoza tuberculoasa. Erodarea corpului vertebral de catre bacilul Koch, duce la tasarea in plan antero-posterior producand in acelasi timp o cifoza scurta si ascutita.

Cifoza prin distrofie osoasa se datoreaza tulburarilor de osificare de la nivelul coloanei vertebrale. Rahitismul, distrofia descrisa de Scheuermann sub denumirea de "epifizita vertebrala de crestere", specifica adolescentilor, este cauza ce poate determina aceasta cifoza. Tipic acestei forme este curbura lunga, perfect arcuita in care durerea nu dispare nici in clinostatism. Radiologic, in aceste cazuri se evidentiaza leziuni la nivelul articulatiilor dintre corpurile vertebrale.

Cifoza senila este specifica varstelor inaintate, se datoreste procesului de degenerescenta osoasa si de insuficienta musculara progresiva.

Cifoza reumatica. Excrescentele osoase (osteofite) ce se formeaza in jurul gaurilor de conjugare, produc compresii ale filetelor nervoase radiculare, cifoza avand un caracter antalgic produs prin flexia trunchiului ce degajeaza spatiile articulare.

Cifoza paralitica este deosebit de grava, datorita posibilitatilor limitate in recuperarea functiilor musculare compromise.

Cifoza psihotica este tipica bolnavilor cu afectiuni psihice depresive, care au o atitudine a trunchiului in flexie.

Investigatiile pentru a stabili, a evalua corect gradul de incurbare sunt obligatorii. Metodele de apreciere sunt aproximative si se fac in raport cu un plan vertical (perete), situat in spatele subiectului, fata de care se apreciaza valoarea curburilor. Examinatorul, in aprecierea corecta a gradului de abatere de la normal trebuie sa aiba in vedere un cadru metodic, rational, al masurarilor acestora. Daca evaluarea nu este corect apreciata pe parcursul tratamentului nu va oferi un criteriu obiectiv de comparatie pentru examinarile periodice ulterioare. Masurarea in milimetri a celor patru repere de pe traseul coloanei (C6, D7, L4-L5, S), in raport cu un plan vertical asezat in spatele subiectului poate oferi o imagine corecta a nivelului de incurbare in plan sagital al coloanei vertebrale.

In curbura cifotica tipica, tangenta se mai pastreaza numai la reperul dorsal, in timp ce reperele cervical, lombar si sacrat isi cresc valorile cu cel putin 25 mm. Cifoza tipica este localizata numai la segmentul dorsal. Cifoza atipica este instalata la un nivel la care in mod normal curbura trebuie sa fie orientata in sens invers (cervical, lombar). In cazul cifozelor, tasarea se produce in partea anterioara a corpului vertebral, a carei structura este mai slaba iar actiunea liniilor de forta este pregnanta datorita flexiei trunchiului.

Pozitia asezat este predispozanta pentru aparitia cifozei. Din acest motiv se va tine seama in activitatea scolara a elevilor, la asezarea lor in banci. O banca prea joasa va duce la o incurbare exagerata a coloanei vertebrale. Aceasta pozitie vicioasa, mentinuta pe parcursul anilor de scolarizare va duce inevitabil la o cifozare a coloanei vertebrale. De mare importanta in acest sens este grija permanenta pe care trebuie sa o aiba cadrele didactice pentru imprimarea unui reflex de postura corecta in timpul orelor de curs. Daca cifoza a fost deja instalata, banca poate fi adaptata in sensul corectarii pozitiei coloanei vertebrale prin fixarea pe spatar a unor rulouri care sa oblige adoptarea unei pozitii redresate, pupitrul trebuie reglat pentru scris-citit in asa fel incat sa nu oblige elevul la o pozitie cifotica pentru aceste activitati. Masurile preventive sau corective ce se iau in activitatea scolara trebuiesc neaparat sustinute in mediul familial, altfel efectele vor fi neinsemnate.

Depistarea cifozei se realizeaza prin examen somatoscopic si somatometric. Legat de aceste aprecieri este nevoie de precizarea naturii deficientei respective, pentru a se putea recomanda un tratament corect, atat fizic cat si medical.

Exercitiul fizic ca mijloc de baza in corectarea cifozei se foloseste diferentiat in functie de localizarea si caracterul curburii respective. Complexele de exercitii folosite in corectarea cifozei vor avea in vedere:

- tonifierea in conditii de scurtare a grupelor musculare din regiunea convexitatii curburii;

- tonifierea in regim de alungire a grupelor musculare din regiunea anterioara a toracelui;

- corectarea deficientelor asociate ale umerilor, omoplatilor si toracelui;

- prevenirea instalarii unei curburi lordotice cu caracter secundar, compensator;

- imprimarea unui reflex de postura corecta a corpului in conditii statice si dinamice.

Pozitiile fundamentale care se recomanda pentru executarea exercitiilor sunt: stand, sezand, pe genunchi pe patru labe, decubit ventral si dorsal, atarnat.   

Asocierea extensiei bratelor la exercitiile corective pentru cifoza duce la cresterea eficientei acestora. Pozitiile corective si hipercorective mentinute (izometrice) sunt foarte utile. De asemenea se recomanda folosirea obiectelor portabile (mingi medicinale, bastoane, maciuci, extensoare, saculeti cu nisip, gantere) cat si aparate (banca de gimnastica, spalier). Din sala de gimnastica nu trebuie sa lipseasca oglinda care ajuta la formarea si aprecierea posturii corecte, a autocontrolului. Alaturi de exercitiile dinamice cu caracter activ pentru redresarea coloanei, se recomanda elongatiile folosind suspensii de tipul capastrului Glisson.

Deficientele umerilor, omoplatilor si toracelui, asociate cifozei, se redreseaza concomitent cu aceasta, fiind deficiente secundare, dar se recomanda si includerea exercitiilor si pozitiilor corective localizate la acestea, cu adresa directa, pornind astfel de la efect la cauza.


IV.2 Spatele rotund.

La nivelul coloanei dorsale, in afara de cifoza se mai intalnesc doua tipuri de deficiente care au particularitati ce tin tot de grupa cifozelor si anume: spatele cifotic si spatele rotund.

Spatele rotund este o deficienta deosebita de cifoza prin faptul ca in afara de arcuirea coloanei in plan sagital, prezinta o arcuire in plan transversal a elementelor anatomice ale spatelui. In acest caz spatele apare rotunjit in toate diametrele sale, curbura coloanei nu depaseste nivelul dorsal, maximul de curbura fiind la nivelul omoplatilor. Spre deosebire de cifoza, la care unghiul inferior al omoplatilor este departat de cutia toracica, la spatele rotund omoplatii sunt lipiti de aceasta. Corectarea urmareste in principal aceleasi principii ca la corectarea cifozei cu deosebirea ca rezultatele se obtin mai greu din cauza tonusului crescut in partea anterioara a toracelui. Un aspect particular al spatelui rotund este cel al spatelui de forta al luptatorului si halterofilului, care nu trebuie confundat cu spatele rotund descris anterior, intrucat nu are aceeasi cauzalitate si consecinte functionale, semanand numai ca aspect. Astfel, in timp ce spatele rotund ca deficienta fizica se caracterizeaza printr-o anomalie structurala si o insuficienta dezvoltare a musculaturii spatelui, spatele rotund al sportivului de performanta rezulta din excesul in dezvoltarea musculaturii.


IV.3. Spatele cifotic.

Spatele cifotic este practic cel cu o cifoza lunga care prin antrenarea mai mare a arcurilor costale, omoplatilor, umerilor, regiunii anterioare a toracelui, duce la incurbarea coloanei dorsale dincolo de limitele ei superioara si inferioara. Privita din profil, aceasta deficienta apare cu un aspect oval al spatelui, cu inclinarea accentuata a capului inainte si cu o curbura lordotica mai scurta. Corectarea acestui aspect al cifozei respecta aceleasi principii si utilizeaza aceleasi mijloace ca la corectarea cifozei situate la nivelul dorsal al coloanei vertebrale.



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright