mana si articulatia pumnului posttraumatic

PLANUL LUCRARII

PARTEA I.

I.Generalitati - definitie, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie - cauze, mecanisme, anatomie patologica

III.Criterii de sustinere a diagnosticului:

a). examenul clinic - semne subiective si obiective

b). Investigatii paraclinice - ex. radiologic probe de laborator

IV. Evolutie si prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile si obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomica a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

Gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

BIBLIOGRAFIE

Metode de recuperarea medicala

B.F.T. in mana si articulatia

pumnului posttraumatic

(fracturii, luxatii, entorse)        

PARTEA I.

I.GENERALITATII - definitie, clasificare, date epidemiologice.

Mana omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie si embriologie. Aceste lucrari subliniaza in general un paradox: daca din punct de vedere morfologic mana pastreaza vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivata fara transformari prea mari dintr-un timp primitiv in filoge-nia speciilor ) in schimb din punct de vedere functional mana este apogeul pro-ceselor de evolutie orientata catre prehensiune delicata si de forta cat si catre o perceptie senzoriala fina.

Importanta senzoriala si motorie, a mainilor pentru viata sociala si profesionala a omului este considerabila.

Tandemul "creer-mana" organ de executie, permite actul complex al prehensi-unii si in plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevarat receptor senzori-al care permit omului sa palpeze organele din jur si sa interpreteze informatiile vizuale.

Progresele mecanizarii si automatizarii au dus la reducerea meseriilor manua-le si artizanale fara a scadea importanta functionala considerabila a mainilor.

Mana reprezinta cel mai complicat segment de membru din organism. Atat sructutra, cat si functia sa sunt adaptate complexitatii activitatii umane. Suprafata, proportional enorma din cortexul cerebral care controleaza aceasta activitate, este o dovada a complexitatii acestui adevarat ''organ''.

Mana nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare finete ) si ale celei mai importante sensibilitati discriminative, ci este, in acelasi timp, organul sensibilitati umane, a expresivitatii a profesionali-tatii celei mai elaborate.

In fond tot restul membrului superior, umar, brat, antebrat, pumn nu au decat rolul de a pune mana in pozitia cea mai favorabila pentru o actiune determinanta.

Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mainii sunt cele obisnuite: plagi, contuzii, luxatii, entorse si fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muschii, tendoanele, articulatiile, oasele, vasele si nervii.

Mana mai prezinta o serie de sindroame, boli disfunctionale, in a caror etio-patogenie, microtraumatismul joaca un rol determinant.

Traumatismul pumnului si a mainii propriu-zise este un ansamblu al tulburarilor de ordin local si general produse prin actiunea unui agent voluntar a carui forta depaseste rezistenta tesuturilor asupra carora actioneaza, producand printre altele: entorse, fracturi, luxatii.

Fractura - prin fractura se intelege o intrerupere totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta in urma uni traumatism.

Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locala, ci un proces patologic complex, care angajeaza intreg organismul. Fractura este de si o boala generala (dereglari posttraumatice generale), declansata mai ales prin intermediul sistemului nervos.

In mod clasic fracturile se impart in:

Fracturi inchise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

Fracturi deschise (tegumentul si straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant,fie de fragmentele osoase - dinauntru in afara - si osul ajunge in contact cu exteriorul).

Fracturile directe sunt cele produse cand agentul traumatic fractureaza osul chiar la nivelul de aplicare a socului violent. Sunt mai frecvent intalnite la oasele neacoperite de muschi: clavicula, tibie.

Fracturile indirecte sunt cele in care traiectul de fractura se afla la distanta fata de punctul de aplicare a traumatismului si se produc prin: flexie, rasuciri, tractiuni, presiuni etc.

    Entorsa - forma minora a traumatismelor articulare, in care nu se pierde contactul permanent intre suprafetele articulare si consta din intinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii.

In functie de violenta miscarii, entorsele pot fi:

Usoare - de gradul I o intindere brusca a tesuturilor;

Grave de gradul II si III rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive si ligamentare periarticulare.

  Luxatia - este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii).

Dupa modul de producere luxatiile pot fi:

Complete - cand cele doua suprafete articulare nu mai au nici un contact intre ele.

Incomplete - cand mai exista un oarecare contact.

II. ETIOPATOLOGIE - cauze, mecanisme, anatomie patologica

In etiologia traumatismelor se intalnesc factori mecanici, fizici, chimici si biologici.

Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective taioase sau ascutite, prin caderi sau loviri;

Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri, degeraturi, iradieri, electrocutari;

Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni;

Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: intepaturi, muscaturi, sfasieri, etc.

Anatomie patologica.

Fractura. In fracturi bolnavul acuza dureri vii intr-un punct fix, impotenta functionala, prezinta deformarea si scurtarea segmentului respectiv, echimoze locale, imobilitate anormala a unui segment iar la palpari si imobilizari se percep erepitati osoase si intreruperea reliefului osos.

Entorsa. La entorsele pumnului - miscarile sunt fortate de hiperextensie, mana fiind miscata in abductie poate avea loc o diastaza articulatiei radio-cubitale, singulara sau asociata altor leziuni osteo-articulare.

In entorsele degetelor - gasim entorsele metacarpo-falangiene, care se produc printr-o miscare fortata de hiperextensiune cand ligamentul anterior se smulge de pe fata falangei sau de rasucire cu inclinare laterala a degetului cand ligamentul lateral metacarpo-sesamoidian extern (cand este vorba de police) se rupe.

Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai putin frecvente decat cele meta-carposesamoidiene. Prin acelasi mecanism de extensie sau torsiune si inclinare laterala ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase.

Adesea entorsa este consetinta unei luxatii reduse spontan indata dupa traumatism.

Luxatiile. Luxatiile intalnite mai rar, dislocarea captelor osoase fie intracapsular, cand capsula fibroasa nu se rupe, si este doar intinsa si desprinsa impreuna cu periosul.

Luxatia se poate insotii de degradari tisulare severe cu sechele importante, mai putin in luxatiile incomplete, unde capsula se rupe, ligamentele sunt rupte sau smulse, determinand luxatii neregulate sau atipice.

Muschii sunt intinsi dilacerati uneori cu tendon smuls, cartilajul si osul subcondral sufera adesea fisurari, fracturi, striviri parcelare.

Toate aceste degradari determina: hematoame periarticulare ce se pot organiza si calcifica, hemartroze care alaturi de cicatrizarea fibroasa a capsulei si de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulara, scleroze si atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv; toate acestea ridica probleme de recuperare deosebita.

Luxatia recidivanta trebuie considerata o sechela a unei luxatii mai vechi aparand mai ales la articulatii laxe (umar, femuro-patelara), din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare.

Cele mai frecvente luxatii sunt: luxatiile umarului, cotului, degetului mare, ale articulatiilor mai mobili si mai active.

a)     Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col.

Sunt imobilizari cu atele pe fata dorsala pe o durata de trei saptamani, timp in care se misca mereu degetele. Imediat dupa suspendarea imobilizarii se incepe mobilizarile active. Fracturile colului si capului de stal metacarpian pot da uneori (daca apar deplasari), redori in articulatiile metacarpofalangelor.

b) Fracturile falangelor

Cele mai obisnuite sunt ale falangei proximale deviata dorsal, iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar in functie de sediul fracturii in raport cu insertia flexorului superficial al degetelor. Pozitia de imobilizare este cu pumnul in dorsiflexie, iar durata de imobilizare este de 2-3 saptamani (cu inceperea imediata a mobilizarii). Luxatiile articulatiilor mainii se imobilizeaza deasemenea 3 saptamani. Orice amanare a inceperii recuperarii va determina pierderi inevitabile de mobilitate si va necesita o asistenta recuperatorie complexa ca si in cazul fracturilor complicate. Aceste complicatii pot fi considerate de fapt sechele si sunt:

Consolidarea cu angulatii va determina redorea marcata articulara, ce va fi recuperata prin tratament intensiv, dar niciodata nu se va obtine o recuperare completa;

Aderenta tendonului extensorului la calus- cand aderenta nu este prea severa tratamentul conservator rezolva functional redorea instalata. Daca aderenta este importanta trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului;

Algoneurodistrofia mai ales in fracturile de metacarp si mai rar in cele de falanga.

Consolidarea intarziata in acest caz mobilizarea se prelungeste la 6 saptamani, ceea ce va determina o mana rigida.

In general pozitionarea gresita a fracturii, prelungirea duratei imobilizarii, lipsa de miscare (a articulatiei libere) in timpul imobilizarii si imobilizarea mai multor degete, sunt cele mai multe cazuri care duc in final la mana rigida.

c) Fracturile care intereseaza articulatiile interfalangiene.

Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutiva a capsulei articulare duce in marea parte a cazurilor la redorea articulara ce nu va putea fi redusa complet. Ca sechela a acestor fracturi apare artrita traumatica. Redoarea articula-ra consecutiva artritei traumatice se reduce prin exercitii active si infiltrari intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe saptamana.

d) Fractura- luxatie a policelui.

Este o fractura a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiana. Dupa reducere se imobilizeaza policele in usoara abductie, apoi este flectat usor.

e) Fractura scafoidului.

Reprezinta cea mai frecventa fractura a oaselor corpului. Ea poate interesa mobilitatea pumnului, nu atat prin afectarea osului, cat prin lezarea capsului si ligamentului. Uneori fractura se complica cu necroza aseptica a scafoidului. Durerea si scaderea fortei musculare sunt elemente principale care determina importanta functionala.

f) Fractura pumnului (radius).

Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioara a fragmentu-lui distal. Aparatul gipsat se pune cat mai strans (dar cu evitarea aparitiei edemului de staza), pentru a asigura contractia. Recuperarea trebuie facuta imediat, pentru ca exista pericolul algonerodistrofiei.

g) Leziuni de tendon.

Pot fi rupturi partiale sau sectionari complete, pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de insertie pe os, cu smulgeri de fragment osos. Evident ca aceste leziuni intereseaza, in primul rand chirurgul, care va rezolva chirurgical (sutura, grefa) sau ortetic in functie de situatie, leziunea respectiva.recuperatorul trebuie sa cunoasca insa cand si cum trebuie inceputa si executata recuperarea functionala, in functie de tendoanele lezate si de tipul interventiei.

h) Tendoanele flexorilor.

Atitudinea terapeutica este diferita, in functie de sediul lezional.

1. Lezarea tendoanelor flexorilor in zona pumnului.

Caderile in geam, pe pietre ascutite, pe bucati de tabla sau prin taieturi de cutit, lezeaza tendoanele flexorilor superficiali si, de mai multe ori, si tendoanele flexorilor profunzi. In aceasta zona sunt lezati frecvent nervii median si cubital. Numai rareori se observa o leziune de nervi in aceste conditii fara interesare de tendoane. Inversul situatiei nu mai este insa valabil.

2. Lezarea tendoanelor flexorilor in palma.

Apare in aceleasi conditii ca si leziunile din zona pumnului. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucreaza cu obiecte taioase sau in cazul unor explozii. Sutura tendoanelor se impune . in cazurile simple, necomplicate practic nu este necesara recuperarea in servicii de specialitate. In cazurile complicate, se aplica acelasi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului.

3. Leziunile tendoanelor din zonele palmara distala si a degetelor proximal (zona tecilor). In aceasta zona cunoscuta, sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru functia mainii. Sutura tendoanelor, in teaca lor stramta, determina imediat dupa interventia tumefieri de tendon cu necroza ischemica consecuti-va. Nu se indica deci suturi precoce, ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce, fie tardive, dupa cateva saptamani). Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele intotdeauna excelente, peste 75% din pacienti ramanand cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge santul distal palmar).

4. Lezarea tendoanelor in zona distala a degetelor.

Sectionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete, distal, nu ridica probleme deosebite. Sutura lor este uneori posibila, alteori se renunta la ea si se reinplanteaza capul proximal al tendonului (cel distal se indeparteaza). Se produce, bineanteles, o scurtare de tendon, dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtari pana la 1,3 cm, fara aparitia de perturbari functionale.

i) Tendoanele extensorilor.

Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rara decat aceea a flexorilor si, in general, pune mai putine probleme chrurgului.

Tendoanele extensorilor, sectionate nu se retracta (cu exceptia extensorului lung al policelui), deci pot fi suturate cu usurinta, fara delabrari).

Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale.

Apare de obicei in situatia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Uneori, tendonul se smulge de la locul de insertie antrenand si un mic fragment osos.

2. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a.

Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce in general prin lovirea directa sau strivire cu sau fara smulgere osoasa.

j) Lezarea nervilor

Dupa traumatisme pot sa fie lezati nervii mainii care sunt:

1. Nervul radial care are ca urmare caderea mainii si imposibilitatea de a extinde degetele, imposibilitatea de a face abductia policelui, cu tulburari senzitive pe fata dorsala a maini.

2. Lezarea traumatica a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie si extensie a pumnului, imposibilitatea de flectare a policelui si a degetului mediu, hipoestezie a mainii.

3. Lezarea traumatica a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 si 5, deficit de flexie a pumnului.

Imposibilitatea de a tine o hartie intre police si index si hipoestezie a margini cubitale a mainii.

III. CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI:

a). Examenul clinic - semne subiective si obiective.

Examinarea mainii bolnave se bazeaza pe culegerea de date in numar cat mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului si conduita tratamentului. Examenul va cuprinde investigatii anamnezice, clinice, neurologice, vasculare si examene paraclinice. Se va acorda atentie miscarilor posibile pe care le poate efectua bolnavul si felul cum reactioneaza la comenzi.

La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut in vedere urmatoarele elemente: localizari, forma, dimensiuni, directie, aspect, profunzime, prezenta si tipul hemoragiei, alte particularitati. Vor fi notate modificari tisulare din imediata vecinatate a leziuni traumatice: echimoze, edem, hemartroza, hidrartroza.

Simptomele subiective si obiective sunt: durerea, tumefactia articulara, redoarea ticulara care de multe ori determina impotenta functionala a mainii cu retracturi musculare si cicatrici vicioase ale tegumentului. Alt aspect este atrofia musculara sau algoneurodistrofia.

Anchiloza articulara care poate fi fibroasa sau osoasa unind prin punti fibroase sau osoase extremitatile osoase articulare (calus vicios).

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

Laxitatea articulara ceea ce duce la luxatii si subluxatii si uneori entorse cu rupturi ale capsulei si ale elementelor articulare. In functie de gravitatea acestei luxatii se poate ajunge la o instabilitate grava articulara in functia ei, necesitand interventia operatorie.

Semnele clinice ale unei luxatii sunt dominate de imposibilitatea de a face miscarea intr-un anumit plan.

Alt semn clinic datorita imobilizari prelungite ale articulatiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii, atrofii, retracturi musculare, sechele osoase cu osteoporoza de imobilizare, in final cu pierderea capacitatii de munca.

Apar aderente capsulo-ligamentare si musculo-ligamentare la metacarpiene si interfalangiene.

b). Investigatii paraclinice - ex. radiologic probe de laborator.

In fracturi examenul radiologic precizeaza diagnosticul, evidentiaza felul fracturii si constituie un ajutor pretios in stabilirea conduitei de tratament.

In cazul entorselor si luxatiilor indica pozitia anormala a extremitatilor osoase, tipul si gradul luxatiilor precum si eventualele fracturi asociate.

Semnele radiologice completeaza examenul clinic orientand conduita si tratamentul mai ales in: entorse, luxatii, fracturi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic.

IV. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

Evolutia si prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei, tratamentul aplicat si varsta pacientului.

In entorse simple evolutia este favorabila si vindecarea se produce in 7 - 14 zile cu recuperare functionala locala.

In entorsele grave, neglijate sau incorect tratate, articulatia devine instabila si dureroasa. In functie de localizare, prognosticul urmeaza o scara de gravitate care merge de la o simpla laxitate articulara complet reversibila pana la periartroza posttraumatica.

O entorsa tratata corect se vindeca fara sechele in 7-21 de zile, in timp ce o entorsa neglijata are o evolutie mult mai lunga cu un prognostic nefavorabil.

Evolutia luxatiilor simple este favorabila si vindecarea se produce in 4-5 saptamani atunci cand tratamentul este corect.

In luxatia complicata sau incorect tratata evolutia este dificila, uneori defavorabila si impune un tratament indelungat, prognosticul fiind rezervat.

Beneficiind de tratament ortopedic, chirurgical si medicamentos de urgenta, fracturile cunosc in general o evolutie favorabila in cazul in care fragmentele osoase isi restabilesc continuitatea, ligamentele si tesuturile conjunctive cutanate isi refac integritatea anatomica si isi reiau functiile.

V. TRATAMENT.

1. Tratamentul igieno-dietetic.

Igiena are un rol foarte important, stiut fiind ca o mana murdara venind in contact cu alimentele pe care omul le consuma, pot dauna intregului organism.

Daca toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atat inainte, pentru mentinerea sanatatii cat si dupa anumite tratamente, dupa ce acestea au fost tratate prin diferite metode, tratamentul va fi totdeauna in zadar si ineficient, indiferent cat de bine va fi aplicat. Dupa socul traumatic, in prima zi alimentatia bolnavului trebuie sa fie lichida. In perioada de vindecare alimentatia trebuie sa fie bogata in proteine si calori.

2. Tratamentul medicamentos.

Dupa traumatisme, medicatia se face in general in directia combateri dureri si reducerea proceselor inflamatori. Pentru aceste obiective se foloseste:

Medicatia antalgica - se foloseste de obicei in durerile cu intensitati mai mari. Sunt folosite:

Infiltratii cu xilina 1% cu sau fara hidrocortizon in zone limitate;

Calmante in cazul durerilor articulare;

Termoleptice (Antideprin, Teprin);

Neuroleptice (Toridazin).

Medicatia antiinflamatoare - sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona, indometacin, aspirina, brufen, precum si diferite unguente ca: hidrocortizon, fenilbutazona, salicilat de metil, diclofenac.

Tratamentul medicamentos, antialgic sau antiinflamator trebuie insotit de un regim alimentar deosebit.

3. Tratamentul ortopedico-chirurgical.

Obiectivul tratamentelor in entorsele simple, este punerea in repaus a articulatiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 saptamani.

In fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect si fara sa stanjeneasca circulatia.

Dupa scoaterea aparatului gipsat se procedeaza la recuperarea segmentului respectiv, (cu grija pentru articulatia respectiva). Se recomanda bai emoliente (bai cu tarate), miscari active si pasive.

Tratamentul chirurgical se face in cazul luxatiilor inductibile vechi, deschise sau cu complicatii vasculo-nervoase. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat cand nu putem obtine prin tractiune o buna cooptare a fragmentelor osoase.

Tratamentul chirurgical al complicatiilor tardive este complex si selectiv dupa cum avem de aface cu o pseudo-artroza, calus exuberant, dezaxarea sau consolidarea vicioasa.

PARTEA a - II - a: TRATAMENTUL BFT.

1. Principiile si obiectivele tratamentului BFT.

O data cicatricea vindecata si pericolul de noi rupturi este mult diminuat, recuperarea trebuie sa inceapa fara alta intarziere. Se vor urmarii:

Corectarea retracturilor tesuturilor moi;

Ameliorarea circulatiei;

Reducerea functiei tendoanelor;

Refacerea prehensiuni;

Refacerea pe cat posibil a abilitatii.

In cadrul antrenamentului general, se urmareste:

Asuplizarea articulara;

Cresterea vitezii de executie a miscarilor;

Cresterea indemanarii;

Dezvoltarea rabdarii;

Cresterea fortei si rezistentei musculare.

Traumatismul determina in fond abaterea de la normalitatea anatomofunctio-nala a mainii. Aceasta normalitate, o putem defini prin urmatoarele criterii prezente atat in prehensiune cat si in alte miscari pe care le face mana:

Absenta durerii;

Echilibrul muscular;

Mobilitatea articulara.

Tratamentul recuperator al deficitului functional al mainii este dificil, cere promtitudine, cunostinte exacte asupra anatomiei functionale, experienta si multa perseverenta.

Mana suporta greu imobilizarea, chiar de scurta durata, redorile si retractiile devenind ulterior foarte greu reductibile. Este foarte dificil de gasit intodeauna echilibrul si raportul just intre imobilizare si remobilizarea mainii traumatizate.

Mana traumatica prezinta patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry):

Leziunile de tendon

Paraliziile nervilor periferici

Mana rigida

Amputatiile.

Ultimul grup nu intra in preocuparea acestei monografii; cel de al treilea este un grup polimorf, care are trasaturi comune incapacitatea de mobilizare a degetelor, ca urmare a unor fracturi, leziuni de tesuturi moi, tulburari reflexe algodistrofice sau toate la un loc, ca in striviri, ce transforma mana intr-un segment rigid ''inghetat'' . Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii, mobilizarea articulara + tonifierea musculara + coordonarea sau abilitatea gestica.

In fracturile falangelor si metacarpienelor nu este o problema consolidarea deficitara a articulatiilor adiacente. Cateva principii generale trebuie retinute:

Mobilizarea degetelor trebuie sa se faca in flexie;

Imobilizarea sa fie cat mai scurta, sa fie suspendata chiar inainte de consolidarea completa si mobilizarea sa inceapa imediat;

Imobilizarea determina foarte repede "dezastrul" functional pentru articulatii;

Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ;

Edemul este cel mai periculos dusman al functiilor mainii si el trebuie tratat ca atare imediat.

In majoritatea cazurilor luxatiile sau subluxatiile care sunt insotite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. Imobilizarea de scurta durata prin proteze este obligatorie.

In ordinea frecventei fracturile mainii sunt ale bazei metacarpului (capatul distal), ale diafizei falangelor, ale colului metacarpienelor (capatul proximal) si fractura luxatiei a policelui.

2. Tratamentul prin hidro-termoterapie.

Hidroterapia este aplicarea in scop profilactic si curativ al unui numar variat de proceduri care au la baza apa la diferite temperaturi si sub diverse stari de agregare ca si unele tehnici strans legate de acestea. 

In mana si articulatia pumnului posttraumatic se pot utiliza urmatoarele proceduri:

Baia kineto-terapeutica. Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.

Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare care se bazeaza pe principiul legi lui Arhimede " Asupra unui corp scufundat intr-un lichid actioneaza o forta de jos in sus egale cu greutatea volumului deslocuit "

Tehnica de aplicare baia kineto se efectueaza intr-o cada mai mare care se umple 3/4 cu apa la temperatura de 36-37-38⁰ C. Bolnavul este invitat sa se aseze in cada si timp de 5 min. este lasat linistit sa se obisnuiasca cu ambianta.

Dupa aceea tehnicianul executa sub apa la toate articulatiile pacientului in mod pasiv toate miscarile posibile in timp de 5 min. dupa aceea pacientul

este lasat putin in repaus dupa care este invitat sa repete singur miscarile aratate de tehnician. Durata bai este de 20-30 min. dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca.

Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea tn apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si pierderi greutatii corpului conform legi lui Arhimede.

Importanta miscarii pasive este esentiala in recuperarea mai ales in stres psihic pentru ca pacientul intelege ca articulatia este functionala si recuperarea este posibila.

Baile cu plante medicinale. Sunt foarte des folosite; substantele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos, favorizeaza rezorbtia, calmeaza durerile, amelioreaza circulatia, au efect relaxant asupra tesutului conjunctiv. Se folosesc seminte de in, musetel, flori de tei, menta, salvie sau tarate de grau, nuc, coaja de stejar, de castan, malt, amidon, etc.

Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 - 1000g in 2-3 litri apa, care se introduc apoi in apa de baie la neutralitatea termica sau calduta, atunci cand se urmareste si efectul termic.

Durata bai este de 20 - 40 min. Temperatura bailor in general este de 35-37⁰ C. Se mai folosesc si ca bai de curatire dupa aparat gipsat.

Bai locale fierbinti alternante cu bai reci. Introduceti partea care trebuie tratata in apa fiarta (40⁰C) timp de 3-4 min., apoi introduceti partea aceea in apa cu gheata sau sub apa de robinet (7-21⁰C) timp de 1-2 min.

In timp ce pacinetul se afla in apa rece, cresteti temteratura aei fierbinti pana la temperatura initiala sau putin peste 43⁰C.

Face operatiunea de 6-7 ori si se sfarseste cu apa rece.

Scop si efecte: alterneaza contractia si dilatatia vaselor de sange; determina o crestere marcata, locala si reflexa, a fluxului de sange; intensifica metabolismul si procesul de oxidare; grabeste vindecarea; activitate sporita a globulelor albe din sange.

Dusul cu aburi. Este proiectarea vaporilor supraancalziti asupra unor regiuni limitate. Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedura de sine statatoare, poate sa preceada o baie generala sau se poate asocia cu masaj.

La sfarsit se aplica o procedura de racire, spalare, sau un dus la temp. de 18-20⁰ C.

Mod de actiune: actiune puternica asupra circulatiei cu hiperemie si rezorbtie locala.

Dus masaj- reprezinta aplicarea mai multor dusuri rozeta cu apa la temperatura de 38-40⁰ C asociat cu masaj. Mai frecvent se aplica partial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min.

Dusul masaj produce o hiperemie importanta cu un insemnat efect resorbtiv si de tonifiere prin actiunea combinata a masajului si a factorului termic.

Impachetarile cu parafina. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice si se aplica pe regiuni limitate de corp.

Tehnica de aplicare se topeste intr-un vas o cantitate de parafina alba in asa fel incat sa mai ramana cateva bucati neancalzite, in scopul evitarii supraancalzirii. Cu ajutorul unei pensule late se pensuleaza repede regiunea interesata de mai multe ori pana ce se realizeaza un strat de parafina de 0,5-1cm grosime. Peste stratul de parfina se pune o bucata de flanela si se acopera regiunea cu patura. Durata este de 30-60 min.

La nivelul articulatiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi mansoane legate deasupra si dedesuptul articulatiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarna parafina topita. Pentru maini si picioare se pot efectua bai de parafina cu bule reci.

Pacientul introduce mana si o scoate si asteapta pana ce parafina se intareste pe tegument. Se repeta manevra de 2-3 ori introducand de fiecare data segmentul la un nivel inferior fata de precedentul.

Cand temperatura devine suportabila extremitatea se lasa in parafina un timp mai indelungat.

Pe articulatiile mici se pot aplica placi parfinate. Din cauza termo-conductibilitati relativ mici parafina poate fi folosita la temperaturi ridicate fara a produce arsuri.

Actiune-parafina provoaca o supraancalzire profunda si uniforma a tesuturilor. Pielea se incalzeste la 38-40⁰ C provocand o transpiratie locala abundenta. La desfacerea parafinei se evidentiaza hiperemia produsa. Dupa impachetare se aplica o procedura rece.

3. Tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

Procedurile de electroterapie in cazurile tratate ortopedic care nu prezinta osteosinovite metalice sau articulatiile la distanta pe materialul de osteosinteza acolo unde exista. Aceste proceduri sunt bine acceptate si tolerate de pacienti.

Curentul galvanic poate fi aplicat sub forma de:

Galvanizarea simpla

Baile galvanice

Ionoforeza sau ionogalvanizarea

Galvanizarea simpla.

Electrozii sunt placi metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni in functie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate.

Se aplica pe diferite regiuni: aplicarea transversala - electrozii sunt asezati de o parte si de alta a regiunii de tratat; aplicare longituninala - cand electrozii sunt plasati la distanta unul de celalalt.

Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil intre electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat dupa fiecare utilizare.

Intensitatea curentului care este strans legata de sensibilitatea si toleranta tegumentului, de evolutia afectiunii, de marimea electrozilor si de durata aplicatiei. Sensibilitatea tegumentului este variabila in functie de regiunea anatomica.

Durata este de aprozimativ 30 de minute. Numarul si ritmul sedintelor-este variabil cu diagnosticul. In general se folosesc 8-10 sedinte in afectiuni acute si 12-20 sedinte in afectiuni cronice.

Pozitia bolnavului in timpul sedintei trebuie sa fie in cea antalgica si depinde si de functia regiuni tratate.

Baile galvanice.

Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. In aceasta modalitate se combina atat actiunea curentului continuu cat si efectul termic al apei, fiind mijlocitoare intre electrod si tegument.

Densitatea curentului - este redusa micsorandu-se riscul de arsura la intensitatea aplicata. Se pot aplica: bai partiale sau 4-celulare, generale sau stenger.

Baile partiale - sunt alcatuite din: 4 cadite de portelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comanda. Apa din cadite variaza intre 36-38⁰C

4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare si 2 pentru membrele inferioare.

De pe tabloul de comanda putem realiza combonati diferite ale electrozilor in functie de efectele urmarite.

Durata unei sedinte - este intre 10-30 min. Si ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numarul de sedinte - este de 10-15 sedinte.

Baile generale - sunt formate dintr-o cada prevazuta cu 8 electrozi fixati in pereti cazi. Sensul curentului - este dirijat de la un panou de comanda in multiple variante: descendent, ascendent, transversal sau chiar in diagonala.

Intensitatea curentului - este mai mare decat cea de la baile partiale .Durata -15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizand 6-12 sedinte.

Actiunea: se bazeza pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cat si pe efectul chimic cand se foloseste ionizarea.

Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a excitabilitatii musculare.

Ionogalvanizarea.

Reprezinta procedura prin care introducem in organism cu ajutorul curentului continuu diferite substante medicamentoase care au o actiune farmacologica.

Principiul general al ionizari: se bazeaza pe disocierea electrolitica a diverselor substante medicamentoase si transportarea anionilor (-)si a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar incarcarile lor electrice.

Cu solutia continand ionul medicamentos se imbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migreaza prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare si sebacee spre polul opus ajungand in interiorul organism-

ului de unde sunt preluati de reteaua limfatica si circulatia sancvina superficiala, ajugand in circulatia generala. Dovada patrunderi in organism a ionilor terapeutici este regasirea lor in urina.

Diferenta dintre ionizare si galvanizarea simpla consta numai in imbibarea stratului hidrofil in solutie medicamentoasa in loc de apa. Pentru eficienta maxima polul activ trebuie sa fie mai mic decat cel pasiv

Durata proceduri - este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al solutiei medicamentoase se adauga si efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit - realizat de acumularea substantelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.

Efectul de patrundere pana la stratul cutanat profund are o actiune reflexa cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este posibila dozarea precisa a substantelor medicamentoase aplicate.

Se pot obtine efecte bune cu cantitati foarte mici de substante medicamentoa-se evitandu-se tractul gastro-intestinal.

Curentii diadinamici.

Se fac aplicatii pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi si aplicatii transversale la nivelul articulatiilor cu electrozi polari de diferite marimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanta.

Pacientul trebuie sa fie asezat comod pe o canapea de lemn ti cu regiunea de tratat descoperita si la indemana.

Se incepe cu difazatul fix totdeauna intensitatea sa nu atinga pragul dureros (valoarea minima a intensitati care produce o contractie musculara) si crestem treptat intensitatea datorita instalari fenomenului de acomodare.

In general durata proceduri este de 4-8 min. daca depasim aceasta duratase diminua eficacitatea analgetica.

Daca avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri, durata acesteia trebuie scazuta cu cate 1min. la fiecare noua procedura in cursul aceleasi sedinte.

In cazul actiunilor vasculotrope si neurotrofe se poate mentine o durata mai indelungata de 20-30min.

Ritmul sedintelor-este determinat de stadiul afectiuni daca intensitatea dureri este mare aplicam de 2 ori pe zi, daca este mai mica 1 procedura pe zi.

Numarul sedintelor-pentru actiune analgetica sunt utile 8-10 sedinte consecutive eventual cu o pauza de 7-10 zile dupa care se reiau. In scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinte.

Monofazatul fix - efect excitator, creste tonusul muscular, actioneaza ca un adevarat masaj profund electric, evidentiaza zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Actioneza vazoconstrictor si tonifica pereti arteriali la frecventa de 50 Hz.

Difazatul fix are actiunea cea mai antialgica-ridica pragul sensibilitati dureroase. Imbunatatirea circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Se utilizeaza la frecvente de 100 Hz.

Perioada scurta are un efect excitator tonicizant, actioneaza ca un masaj profund mai intens, are o actiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu actiune rapida asupra hematoamelor si a edemelor posttraumatice sau din staza periferica.

Perioada lunga are un efect puternic analgezic si miorelaxant, acest efect este persistent timp mai indelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizeaza la frecvente de 100 Hz.

Curentii interferentiali.

Se utilizeaza electrozi placa de dimensiuni variabile; se interpune un strat hidrofil intre intre electrozi si tegument. Se utilizeaza frecvente intre 0 - 100 Hz in funtie de efectul urmarit; se fac aplicatii manuale sau spectrum.

Efecte: regleaza tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitatie asupra nervilor motorii este o adevarata gimnastica musculara, actiunea excitomotorie, actiune decontracturanta si vasculotrofica precum si actiune de inhibare a simpaticului si stimulare a vagului.

Ultrasunetul.

Ultrasunetele au o frecventa de 800-1000 KHz.

Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emitator in linie dreapta sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafata de emisie a localizatorului.

Este nevoie de un contact perfect intre suprafata emitatoare si tegument care se realizeaza folosindu-se un strat de gel, ulei sau apa.

Ultrasunetul este folosit in:

Camp continuu-cand unda ultrasonica este longitudinala si

neantrerupta avand o actiune continuua asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund si cu efect termic important.

Capul emitator se plimba pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent, fara a se apasa prea tare, in sens circular sau liniar in functie de regiunea de tratat, si cu o viteza foarte mica

Este foarte important ca emitatorul sa pastreze un contact perfect cu toata suprafata tegumentului si sa fie mentinut in pozitie verticala cu acesta. Trebuie evitate in cursa emitatorului toate zonele cu proeminente osoase precum si regiunile vascularizate.

Camp discontinu-cand avem o intrerupere ritmica cu o anumita frecventa a ultrasunetului din camp continuu si cand trebuie sa tinem seama de forma si durata impulsului, durata pauzei si de frecventa intercalari radiatiilor respective.

Prin intermediul apei se foloseste atunci cand avem de tratat extremitati anatomice cu multe suprafete neregulate si cu multe proeminente osoase.

Intr-o baie calduta se introduce mana sau piciorul bolnav inpreuna cu capul emitator. Se vor executa miscari lente liniare sau circulare la o distanta de aproximativ 3 cm fata de tegument avand grija ca suprafata emitatoare sa fie paralela cu tegumentul.

Se utilizeaza substanta de contrast ca sa nu reflecte raza ultrasonica, durata este de pana la 10 minute si tratamentul se face zilnic sau la 2 zile.

In aplicatiile periarticulare conduce la imbunatatirea elasticitatii capsuloligamentare; favorizeaza formarea calusului si imbunatateste irigatia musculara.

4. Tratamentul prin masaj:

Masajul este o prelucrare metodica a partilor moi ale corpului, prin actiuni manuale sau mecanice in scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem ca masajul este o "prelucrare", deoarece se actioneaza din afara asupra corpului, subiectul masat nu cheltuieste energie si nu i se cere o participare activa la efectuarea lui.

v   Efectele fiziologice ale masajului

Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:

1. Locale:

Actiunea sedativa-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

Actiunea hiperemianta- imbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin inrosirea si incalzirea tegumentului, asupra caruia se executa masajul.

Actiunea inlaturari lichidelor interstitiale de staza- cu accelerarea

proceselor de rezorbtie in regiunea masata.

Actiunile directe, mecanice-influenteaza tesuturile subcutanate conjunctive si grasoase, favorizand schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sange.

Imbunatateste si proprietatile functionale ale muschilor (excitabilitatea, contractibilitatea) si ale nervilor motori, facand sa creasca impulsul motor si capacitatea de contractie a muschilor.

2. Generale:   

Stimularea functiilor aparatului circulator- imbunatateste circulatia venoasa, creste cantitatea de hemoglobina din sange, sporirea numarului de leucocite si hematii.

Stimularea functiilor aparatului respirator-usureaza schimburile de gaze.

Cresterea metabolismului bazal

Alte efecte ale masajului sunt:.

Efecte favorabile asupra: stari generale a pacientului, imbunatatirea somnului, indepartarea oboseli musculare.

Mecanismul reflex- in piele exista numeroase terminati nervoase (numite exteroceptori) in muschi, ligamente si tendoane, proprioceptori la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sis-temul nervos central.

v   Descrierea anatomica a regiunii

Scheletul mainii este format din 27 de oase impartite in 3 grupe:

1. Carpul - care este format din 8 oase, ce sunt dispuse pe 2 randuri:

Randul superior este format din:

Osul scafoid,

Osul semilunar,

Osul piramidal,

Osul pisiform.

Randul inferior este format din:

Osul trapez,

Osul trapezoid,

Osul mare,

Osul cu carlig.

2. Metacarpul- este format din 5 oase metacarpiene, care alcatuiesc segmentul mijlociu al scheletului mainii. Ele se numeroteaza dinafara inauntru, de la I la V.

3. Falangele - sunt in numar de 14, formeaza scheletul segmentului distal al mainii, adica al degetelor, cu exceptia degetului mare denumit si police care are numai 2 falange, toate celelalte degete au cate 3 falange, numite de sus in jos: proximala, medie si distala.

Muschii mainii: se pot impartii in 2 grupe:

1. Muschii proprii ai mainii care se impart in 3 grupe:

a). Muschii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):

Muschiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial si participa la miscarea de abductie a policelui.

Muschiul scurt flexor al policelui-capatul superficial este inervat de nervul median, iar cel profund de nervul ulnar.

Muschiul opozant al policelui-este inervat de nervul median. Prin contractie face flexia si rotatia mediala a primului metacarpian.

Muschiul adductor al policelui-este inervat de ramura profunda a nervului ulnar.

b). Muschii degetului mic (sau eminenta hipotenara):

Muschiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar.

Muschiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. Este flexor al degetului mic.

Muschiul opozant al degetului mic- este inervat de nervul ulnar. Prin contractia lui, trage anterioar si lateral metacarpianul al -IV -lea.

c). Muschii regiunii palmare mijlocii:

Muschii lombricali-sunt 4 muschii din care 2 laterali si 2 mediali. Cei 2 lombricali laterali sunt inervatii de nervul median, iar cei 2 muschii mediali sunt inervatii de nervul ulnar. Ei produc flexia falangei proxi-male si extensia ultimelor 2 falange.

Muschii interososi palmari - sunt in numar de 3, ocupa numai jumatate din spatiile interosoase al II-lea, al III-lea, al IV-lea. Sunt inervati de ramura profunda a nervului ulnar. Face flexia primei falange si extensia ultimelor doua, adductia degetelor.

Muschii interososi dorsali -sunt in numar de 4 si ocupa intregul spatiu osos. Sunt inervati de ramura profunda a nervului ulnar. Face flexia primei falange si extensia ultimelor doua falange, abductia degetelor.

Articulatia radiocarpiana - este o articulatie condiliana, care uneste radiusul cu primul rand al carpului. Capsula articulara este un manson fibros care se insera imprejurul suprafetei articulare a radiusului iar in jos imprejurul condilu-lui carpian.

Partea anterioara a pumnului prezinta o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. Aceste reliefuri tendinoase delimiteaza doua santuri longitudinale, sub care se gasesc doua conducte osteofibroase, formate de ligamentul inelar anterior al carpului, unul extern, prin care trece tendonul marelui palmar, altul intern mai mare prin care trec nervul median si toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.

v   Tehnica masajului

MASAJUL ANTEBRATULUI.

Forma antebratului depinde de volumul masei musculare si de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. Pe epitrohlee se insera rotundul pronator, marele palmar, micul palmar si flexorul comun superficial al degetelor. Pe epicondil sunt inserati anconeul, cubitalul posterior, extensorul propriu-zis al degetului mic si extensorul comun al degetelor.

Pe regiunea anterioara a antebratului pielea este subtire, fina, mobila pe partile subadiacente. Tegumentul este bogat inervat. In profunzimea maselor musculare trece nervul median si cubitalul, care, in caz de leziune produce paralizie musculara si anestezie definitiva a mainii.

Pe regiunea antebrahiala pielea este mai groasa si mai putin mobila, acoperita cu par.

Masajul antebratului incepe cu netezirea partilor anterioare, care se poate face cu o singura mana, cu policele, celelalte degete alunecand pe partea posterioara, sau cu ambele maini. Dupa netezire, se trece la framantat, la inceput pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mana sau cu ambele, dispuse in inel, prin miscari ascendente. Se fac si miscari de intoarcere de jos in sus pe partea radiala, alunecand spre epicondil.

Framantatul regiunii posterioare a antebratului se face prin presiuni ascendente cu o mana pe antebrat. Atunci cand volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul cu doua maini. In plus, la antebrsat se poate aplica batere cu partea cubitala a degetelor si vibratii.

MASAJUL DEGETELOR SI MAINII.

Masajul degetelor se face incepand cu netezirea cu doua degete intre police si index, apoi se continua cu presiuni, framantari (eventual sub forma de mangaieri), frictiuni pe articulatiile metacarpofalangiene si interfalangiene. Totdeauna masajul se executa in sensul circulatiei venoase.

Masajul regiunii dorsale incepe cu netezirea de la articulatiile metacarpofalangiene si continuand in sus pe pumn si chiar antebrat. Comtnuam apoi framantand musculatura tenara si hipotenara prin stoarcere intre police si index. Se trece apoi la masarea spatiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual, prin presiuni in ambele directii.

Pentru masajul mainii se prefera o substanta grasa (untdelemn), care va fi incalzita in prealabil in baia marina.

Intensitatea si formele de masaj sunt determinate de starea locala a pielii

MASAJUL ARTICULATIEI RADIOCARPIENE

Masajul regiunii anterioare a pumnului se face in general cu ajutorul policelui, care urmeaza relieful tendoanelor de jos in sus, dinafara inauntru. Pe fata anterioara a pumnului, maseurul intalneste urmatoarele formatiuni:

tendonul lung superior

artera si venele radiale

tendoanele micului si marelui palmar

nervul median

tendoanele flexorilor superficiali

arterele si venele cubitale, insotite de nervul cubital

tendonul cubital anterior.

Masajul regiunii posterioare se incepe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de frictiunea articulatiei radiocarpiene.

v   Mobilizarea articulatiilor (Kinetoterapie)

Orice sedinta de masaj e urmata in mod obligatoriu de mobilizarea articulatiilor si regiunilor din vecinatatea zonelor masate.

Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie sa fie dureroasa nici chiar in caz de redori articulare, deasemenea ea nu trebuie fortata.

Miscarile realizate de antebrat:

Supinatie-cand antebratul se rasuceste inafara,

Pronatie-cand antebratul se rasuceste inauntru.

Kinetoterapia in articulatia radiocarpiana-cu o mana contrapriza deasupra articulatiei si cu celalalta mana se executa miscarile de:

Flexia-este maxima cand mana este inclinata cubital iar degetele extinse.

Extensia-este maxima cand mana este inclinata radial iar degetele sunt flextate.

Lateralitate,

Rotire,

Circumductie-consta in trecerea succesiva prin: flexie, abductie, extensie, adductie sau invers.

Elongatie.

Inclinarea radiala-cand osul mare se inclina inafara, semilunarul face aceiasi miscare inauntru.

Inclinarea cubitala-cand osul mare se inclina inauntru, semilunarul efectueaza aceiasi miscare inafara, iar scafoidul ajunge sa fie degajat si are posibilitatea dea realiza miscari de opozitie.

Miscarile pasive-sunt intotdeauna precedate de caldura si masaj. Amplitudi-nea miscarilor active creste progresiv in timpul unei sedinte atingand maximul posibil, moment cand practic se transforma in intinderii. Se mobilizeaza separat fiecare articulatie, se incepe cu cele distale, si apoi se trece treptat spre cele proximale. Mobilizarile se fac in toate planurile de mobilitate ale unei articulati.

Prizele asistentului vor fi facute in asa fel incat sa mobilizeze numai o articulatie. Niciodata nu se va trece pe o articulatie prin intermediul altei articulati interpuse.

Mobilizarile pasivo-active-fac trecerea spre mobilizarile active si sunt indicate in 2 cazuri principale:

Cand forta musculara este inca prea slaba pentru a asigura intreaga amplitudine a miscari.

Cand miscarea activa singura nu se face pe directiile de mobilizare fiziologice sau dorite.

Mobilizarile active-reprezinta incontestabil baza recuperarii mainii post-traumatice. Modalitatile tehnice de realizare ale lor sunt variate (in apa, pe uscat, cu si fara ajutorul diverselor instalatii), dar cele mai folosite sunt exercitii libere, exercitii cu incarcare de greutati si contractii izometrice deoarece mana are o multitudine de miscari simple si asociate. Sedintele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori in timpul unei zile.

Miscarea pasiva si pasiv-activa solicita sistemul osteoarticular si muscular, influentandu-le mecanic si stimulandu-le functional, intretinandu-le calitativ.

De asemenea, activeaza circulatia, deci si nutritia. Dar cele mai importante efecte ale acestor miscari sunt acelea de batatorire a cailor nervoase, care tin "treaza" scoarta cerebrala pentru conducerea si coordonarea tuturor actiunilor corpului.

v   Gimnastica medicala

Gimnastica medicala este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei si consta din exercitii, procedee si metode speciale organizate si puse in slujba prevenirii si corectarii deficitelor fizice, organice sau psihice.

Exercitiul fizic este mijlocul de baza al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experientei practice si teoretice acumulate, in diferite procedee care se aplica identic in toate cazurile analoage.

Efecte morfogenetice si morfoplastice- miscarea determina o buna irigatie sancvina si nutritiva a oaselor solicitate in efort, acestea dzvoltandu-se normal.

In cazul articulatiilor determina si intretine forma, conditioneaza intinderea suprafetei articulare, grosimea cartilajului articular, lungimea si rezistenta ligamentelor, a capsulei articulare in functie de tensiunea exercitata la nivelul acestora.

Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii:

Cu palma sprijinita de masa si cu degetele inchise se face extensia activa a fiecarui deget.

Acelasi exercitiu cu ajutorul celeilalte maini se face pe rand extensia degetelor.

Cu antebratul sprijinit pe masa se executa flexia cu o apasare pe a treia falanga.

Cu coatele sprijinite pe masa, palmele fata-n fata si apropiate se executa cu contra rezistenta flexia si extensia degetelor din articulatiile metacarpiene.

Din aceeasi pozitie se executa miscarea de lateralitate stanga si dreapta din articulatiia mainii.

Cu coatele sprijinite pe masa, degetele incordate si usor flectate se executa rotatii din articulatia mainii.

Cu coatele sprijinite pe masa in supinatie mana inchisa, se executa flexii si extensii din articulatia mainii.

Cu coatele sprijinite pe masa palmele inchise in continuarea antebratului se executa strangerea in pumn falanga dupa falanga.

Cu palmele sprijinite pe cate un burete de baie, antebratul sprijinit pe masa, se executa apucarea stransa a buretelui cu toate degetele odata cu extensia din articulatia mainii.

Cu palma fixata pe un suport special amenajat, alcatuit din cinci benzi de elastic se executa flexia si extensia.

TERAPIE OCUPATIONALA (Ergoterapia)

Este bine cunoscuta afirmatia lui Fr. Engels ca "mana este produsul muncii" si de aceea nu trebuie sa surprinda reciproca ei ca "doar muca poate da functionalitate mainii".

In activitatea cotidiana profesionala si extraprofesionala, se cere mainii uneori forta si rezistenta, alteori viteza de executie si precizie sau alte combinatii ale acestor calitati. Ele nu pot fi insa obtinute decat in cadrul antrenamentului specific al activitatii umane a mainii. Aceasta este realizata prin terapia ocupationala, care include in conceptia anglo-saxona, atat terapia prin munca (ergoterapia), cat si jocurile si instalatiile distractive (terapia ocupationala propriu-zisa).

Terapia ocupationala pentru disfunctia maini are patru mari scopuri:

A recastiga si dezvolta abilitatile vietii zilnice in scopul de a face pacientii cat mai independenti posibil. Pentru aceasta se utilizeaza tot felul de adaptari (manere speciale pentru lingura, furculita , cutit, manete in loc de robinete sau butoane etc.). aceasta in cazurile cu invaliditati severe sau definitive.

A permite munca in scopul ameliorarii mobilitatii articulare, cresteri fortei musculare si recastigarii coordonarii miscarilor. Tipurile de munca utilizate este bine sa corespunda muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui.

A permite evaluarea necesitatilor unor facilitati de munca prin adaptarile sculelor, a masinilor, unelte in functie de meseria trecuta (sau viitoarea) a pacientului.

Adescoperi si dezvolta noi vocatii profesionale pentru pacientii care, datorita disfunctiei mainii, nu se mai pot intoarce la activitatea anterioara.

In majoritatea centrelor de terapie ocupationala pentru pacientii cu disfunctii ale maini, se utilizeaza urmatoarele activitati:

Imprimeria (tipografierea), incluzand toate operatiunile: culegerea literelor, aranjarea lor, presarea pe hartie, etc.

Tesutul de razboi, foarte mult utilizat, caci solicita o mare varietate de miscari si prize (confectionarea unui m de panza cere 1300 miscari). In plus in asezare verticala, obliga la activitatea cu mainile ridicate, impiedicand formarea edemului.

Varietati: ghergheful, razboilu orizontal pentru covoare si unele activitati conexe: tors, rasucit, daracit, periat etc;

Dactilografiat, scris, desen tehnic;

Impachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte si de modele;

Lucru de mana (tricotat, brodat, cusut, etc);

Traforaj, tamplarie si dulgherie usoara;

Strungarie in lemn sau fier, feronerie;

Lucru in pielarie;

Croitorie, lenjerie;

Electronica , ceasornicarie;

Gradinarit, olarit etc.

Rularea facaletului;

A bate un ou, lapte prins, etc;

Insirarea margelelor pe o sfoara;

Cantatul la pian, acordeon sau la instrumente de suflat;

Modelari cu plastelina;

Folosirea foarfecelor la decupat hartie, carton;

Apucarea unor obiecte mari pentru a le simti cu mana;

Apucarea obiectelor din ce in ce mai mici: monede, scobitori etc;

Rasfoirea unei carti;

Toate aceste activitati au fost selectionate pe criteriile "gesticii profesionale".

Delaet si Lobet, studiind 1300 meserii, au aratat ca exista doar 43 de gesturi de baza, care se pot combina intre ele. Din aceste 43 de gesturi, 24 apartin mainii. Aceste gesturi profesionale se impart in:

a). Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional si nu de munca propriu-zisa (de ex. urcatul-coboratul scarilor pentru un zidar);

b). Gesturi solicitate de munca, dar comandate de masinile unelete (invartirea unei manivele, taierea cu foarfeca etc.);

c). Gesturi proprii muncii, dar al caror ghidaj nu este comandat (pictura, sudura, modelatori, etc).

In afara de activitatile lucrative, terapia ocupationala cuprinde jocurile distractive, jocuri cu caracter competitiv sau de autodepasire.

Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute, cu sau fara adaptari specifice, altele sunt create special pentru recuperarea disfunctiei mainii. Iata cateva dintre aceste jocuri:

Jocul "dame" in care piesele sunt variabile ca volum sau greutate. Uneori placa este metalica, iar piesele sunt magnetizate;

Jocul "fotbal cu pompite suflatoare". O minge de ping-pong este dirijata de suflul unor pompite formate dintr-o para de cauciuc cu o tija;

Jocuri mecanice care se manipuleaza prin tija cu manere (fotbal, baschet etc);

Biliard, tenis de masa;

Tenis, criket, golf, badminton;

Aruncarea cu sageti la tinta;

Marocco, sah, etc.

6. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri)

Poate fi foarte utila daca:

In alegerea statiunilor ne vom orienta dupa reactivitatea bolnavului si bolile asociate.

In sensul acesta vom indica baile sarate, iodurate de tip Bazna si Govora, baile sulfuroase de tip Herculane. Tratamentul balnear se face toata viata.

In functie de substantele chimice pe care le contin apele minerale amintim urmatoarele statiuni:

Baile Felix-sunt bai oligo-metalice slab mineralizate si radio-ionice;

Baile Herculane, Pucioasa, Vulcana-sunt bai termale si sulfuroase;

Govora-sunt bai sulfuroase, iodate si sarate; (namol silicos si iodat);

Bazna-sunt bai iodate si sarate;

Sovata, Amara, sunt bai sarate si cu namoluri de lacuri sarate.

Litoralul (Eforie siTechirghiol) - bai sarate si cu namol sapropelic

In statiunile de tratament se aplica o gama larga de proceduri balneofizioterapice. Pe langa aceste proceduri cel mai important factor il constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.

BIBLIOGRAFIE:

Lucretia Titirca - Urgentele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii), Ed. Medicala, Bucuresti, 1989.

Profesor Dr. Doc. Victor Ciobanu - Recuperare functionala in practica reumatologica, Ed. Medicala, Bucuresti, 1979,

Dumitru Dumitru - Gid de reeducare functionala, Ed. Sport-Turism, Bucuresti 1981.
Tudor Sbenghe - Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare, Ed. Medicala, Bucuresti, 1987.

Kiss Iaroslav - Fiziokinetoterapie si recuperare medicala, Ed. Medicala, 2002

Sbenghe Tudor - Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicala, 1981

Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu - Anatomia si Fiziologia Omului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1969.

Dr. Clarence Dail si Charles Thomas - Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afectiuni obisnuite), Casa de Editura-Viata si Sanatate, Bucuresti, 1999.

Vasile Marcu - Masaj si Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, Bucuresti 1983.