INTEGRAREA IN INSTITUTII
SPECIALIZATE PENTRU VARSTNICI (Institutionalizarea)
Pe masura inaintarii
in varsta, ca urmare a unor grave invaliditati - sindromul de
imobilizare, dementele, incontinentele, pierderea autonomiei si a
capacitatii de autoservire -la care se adauga factori sociali ca
diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a
asigura supravegherea si ingrijirea, apare cresterea
solicitarilor de spitalizare pe termen lung. Din populatia de peste
65 de ani, 4%, este internata permanent. Dupa unii autori, aceasta nu
este decat o forma mascata de izolare a batranului, pe care o
promoveaza familia si societatea. Se constata o presiune crescanda
atat din partea familiilor cat si din partea unor unitati
spitalicesti (cu bolnavi parasiti, sau cu spitalizari
indelungate si frecvente), de a forta internarea in camine
spital. Decizia este un act de mare raspundere si
trebuie sa cuprinda numai urgente medicale sau sociale.
Experienta arata ca mediul cel mai prielnic pentru batran
ramane familia (aceasta este si dorinta batranilor), de
aceea intoarcerea la domiciliu este un deziderat, mai ales conditiile de
la domiciliu sunt prielnice. in orice caz, intotdeauna, pentru orice
eventualitate pregatirea psihologica a varstnicului trebuie
facuta, pentru a se evita tulburarile de adaptare.
in unitatile pentru
varstnici (camine de batrani, camine spital), asistenta
trebuie asigurata in echipa (medic generalist, medic geriatru, psihiatru,
psiholog, fizioterapeut). Un rol principal il are asistenta medicala
si personalul de ingrijire. Calitatile morale ale acestora
nicaieri nu sunt mai necesare ca in aceste unitati. Echipa
trebuie sa insufle bolnavului incredere, curaj, si sa-i ridice
tonusul. Viitorul varstnicului, redobandirea autonomiei, a tonusului vital,
reintegrarea sociala, depinde de calitatile echipei medicale. De
aceea suportul psihoafectiv, respectul pentru demnitatea varstnicului sunt
conditii de baza.
Pentru batrani familia
constituie factorul vital fundamental. De aceea resursele familiei trebuiesc
valorificate intotdeauna. Conflictul dintre generatii exista, dar nu
este o regula. Fenomenele de respingere si violentele
fata de varstnic trebuiesc cunoscute, combatute in masura
posibilitatilor. Spitalizarea, in multe cazuri este nefavorabila
varstnicului. Stressul de mutare este o realitate. in general, din partea
familiei se pot delimita comportamente variate: cooperare, hiperprotectie,
culpabilitate, angoasa, dar uneori si abandon si respingere.
Cand nu mai exista
alta posibilitate, cand bolnavul este singur, cand viata in familie
este imposibila, medicul si echipa pe care o conduce trebuie sa
preia toate functiile
familiei normale:
rabdare, afectiune si sustinere morala.
