Hepatita acuta virala - clasificare, tratament, complicatii

          Hepatita acuta virala este o boala infectioasa si transmisibila, produsa de virusuri extrem de mici care patrund in organismul uman pe cale digestiva sau parenterala, provocand o imbolnavire generala a organismului, in special a ficatului.

          Deoarece sunt mai multe virusuri care produc hepatita, exista si mai multe tipuri de hepatita virala. Astfel virusul hepatitic A este o particula extrem de mica, de numai 27 nm. Acest virus se gaseste in scaunul bolnavului cu hepatita si se transmite, in principal, pa cale digestiva. In mod exceptional, se poate intalni si in sangele bolnavului.

Virusul hepatitic B difera difera de precedetul, fiind mult mai mare, si anume 42 nm. Se gaseste in special in sangele bolnavului si, mai rar in saliva, secretii sexuale si urina.

          Al treilea tip de hepatita este hepatita non A non B, cunoscuta pana nu de mult si sub numele de hepatita post-transfuzionala. Acest tip de virus se gaseste in sangele bolnavului si se transmite prin sangele transfuzat.

          Recent s-au descoperit trei virusuri non A non B, nu toate cu transmitere prin sange, unele putandu-se transmite digestiv respectiv hidric.

          In ultimii 5 ani, in hepatita virala acuta s-au facuto progrese spectaculoase atat in viusologie cat si in diagnosticul serologic.

          Astfel, in anul 1989 s-a descoperit virusul hepatitic C si in anul 1990 virusul E care a dus la "dezmembrarea" si la "sfarsitul notiunii" hepatitelor non A non B. in 1991 s-a stabilit un nou cadru nozologic al hepatitei virale, care include cinci entitati distincte (HA; HB; HD; HC; HE), determinate de cinci virusuri deosebite, cu markeri specifici proprii: VHA, VHB, VHC, VHD SI VHE.

          Cele cinci feluri de hepatita virala acuta, desi cu simptomatologie clinica, leziuni histologice si teste biochimioce "hepatice" similare se deosebec esential prin modul de transmitere, prin riscul letal si mai ales prin potentialul evolutiv spre hepatita cronica, ciroza, hepatom.

Importanta si frecventa bolii.

Se pare ca hepatita virala aparut cu foarte mult timp in urma. Astfel primele mentiuni despre icterul contagios dateaza din anul 750(e.n.).

          Mai tarziu, sunt amintite epidemii de icter din sec. XVIII- lea, mai ales din timpul razboiului asa numitul "icter soldatesc".

          Au mai fost descrise epidemii de icter la Brasov de catre Martin Lange, intre anii 1784-1785, apoi in primul razboi mondial, mai ales pe frontul din Moldova.

          In cel de-al doilea razboi mondial, hepatita virala a provocat o adevarata epidemie(a cuprins foarte multe teritorii si tari )- amintim ca numai in armata germana au fost atunci 6.000.000 de cazuri.

          Hepatita cu virus B este, de asemenea, cunoscuta mult. Astfel, prima observatie  dateaza din anul 1885(dupa vaccinarea antivariolica).

          Apoi in al doilea razboi mondial, dupa vaccinarea antiamarila, ce contine ser uman care, probabil, provenea de la un purtator aparent sanatos de virus B.

          Bineinteles ca in ultimii ani s-au obtinut mari progrese in cunoasterea hepatitelor virale.

          Acesta boala reprezinta in prezent o importanta problema de sanatate publica atat in tara noastra cat si in lume deoarece:

exista  un foarte mare numar de bolnavi pe an (aproximativ 200-300 bolnavi la 100.000 locuitori)

un procent de pana la 15 % din bolnavii de hepatita virala se cronicizeza, ramanand cu hepatite cronice si uneori chiar ciroza

numarul bolnavilor de hepatita tip A este mai mare decat a celor cu hepatita tip B, dar al doilea tip mult mai sever si cu tendinta de cronicizare. Probabil ca aceasta crestere a hepatitei de tip B este favorizata si de transfuziile de sange si de manoperele medico-chirurgicale.

Deci, datorita faptului ca hepatitele virale s-au raspandit foarte mult pe glob acestea reprezinta unele din cele mai mari probleme ale patologiei functionale mondiale.

          Desi foarte costisitoare, s-a introdus in practica curenta a determinarea markerilor serologici virali care au importanta majora in diagnosticul si profilaxia hepatitei virale acute  si cronice care este obligatorie mai ales in trierea donatorilor de sange.

          Determinarea markerilor serici specifici si ai celor cinci tipuri de virusuri hepatitice furnizeaza urmatoarele date esentiale:

stabileste diagnosticul etiologic initial (markeri de infectie acuta)

surprinde cronicizarea hepatitei virale acute (markeri de replicare virala)

atesta vindecarea (markeri de imunizare)

precizeaza implicarea procentuala a virusilor in epidemia de hepatita, reprezentand profilaxia atat la hepatitele enterale, cat mai ales, in cele parenterale (trierea donatorilor de sange, strategia vaccinarilor anti- VHB, etc )

permite sa se evalueze incidenta in "boala cronica a ficatului"etc. , cu cresterea alarmanta in tara noastra , reprezentand o formidabila sursa de infectie pana in prezent ignorata : hepatitele  cronice, ciroza si hepatomul  sunt atat de contagioase, cat si hepatita A in prezenta markerilor antigenici in ser

depisteaza formele anicterice si asimptomatice, precum si starea de portaj in cazul virusilor cu transmitere parenterala.

Agentul cauzal.

Hepatita virala este cauzata de mai multe tipuri de virusuri, asa cum am vazut. In lumina cunostintelor actuale, exista virusul hepatitei A, virusul hepatitei B si alte trei virusuri care produc hepatita non A non B.

Aceste virusuri au o serie de caracteristici care le diferentiaza si care dau forme clinice, de boala, uneori diferite si cu caractere epidemiologice deosebite.

Astfel virusul hepatitic A este, asa cum am mai aratat, o particula extrem de mica, de numai 27 nm, care se gaseste in scaunul bolnavului, unde poate fi pusa in evidenta prin unele tehnici mai dificile de laborator.

Virusul hepatitei B este mai mare ca dimensiune, 42 nm, si are o forma sferica, constituita din doua componente: una externa si alta interna.

Partea externa reprezinta antigenul de suprafata al virusului (pe scurt antigenul Hbs) sau antigenul Australia, dupa vechea denumire ocazionata de descoperirea acestui antigen de catre Blumberg.

Punerea in evidenta a acestui antigen in sangele bolnavilor ne poate orienta spre diagnosticul de infectie cu virusul hepatitic B.

Pot exista si purtatori, aparent sanatosi, de antigen Hbs. Virusul se gaseste in special in sangele bolnavilor si mult mai rar in saliva, secretii sexuale si urina.

Al treilea tip de hepatita, hepatita nonA nonB este produsa se pare de trei virusuri de aproximativ 22-27 nm.

Se cunoaste destul de putin despre aceste virusuri, dar se pare ca cel putin unul este responsabil de aparitia hepatitelor posttransfuzionale si care nu pot fi puse nici pe seama virusului de tip A, nici celui care produce hepatita de tip B.

Ar fi de semnalat un al patrulea tip de virus si anume virusul delta, descoperit recent si care  este un virus defectiv deoarece nu poate exista decat in prezenta antigenului Hbs, deci a virusului de tip B.

Deocamdata nu exista metode de punere in evidenta a acestui virus la noi in tara, dar se stie ca prezenta lui duce la o evolutie mult mai grea si cu complicatii a hepatitei B.

Notiuni de epidemiologie.

Pentru ca hepatita sa se transmita este necesar sa existe trei factori principali:

sursa de infectie, adica locul de unde provine virusul

cale de transmitere a infectiei prin intermediul caruia virusul sa poata ajunge in organism

organismul receptiv, adica capabil de a face infectia in cazul in care virusul a ajuns la el

Sa  vedem pe rand cateva notiuni esentiale despre fiecare dintre acesti factori.

A) Sursa de infectie

Este reprezentata in exclusivitate de om, respectiv de bolnavul de hepatita cu forme tipice (icter) sau atipice (fara icter) sau de purtatorii de virus aparent sanatosi.

Acesti          bolnavi pot fi surse de infectie, mai ales in perioada de incubatie cand, de multe ori, bolnavii inca nu sunt depistati.

De asemenea, pot fi purtatori de virus convalescentii de hepatita, stiut fiind ca fostii bolnavi pot avea virusul in sange ani de zile, uneori toata viata ( in cazul hepatitei B).

Vedem deci, ca susele de infectie cu mare pericol de a transmite boala sunt purtatorii sanatosi de virus, formele atipice de boala si bolnavii tipici in prima perioada a bolii, pana la aparitia icterului, deoarece pot fi considerate surse necunoscute.

B) Caile de transmitere

In  cazul hepatitei de tip A, calea principala de transmitere este cea digestiva. Astfel , virusul continut in diversele produse este vehiculat prin:

maini       murdare, prin intermediul carora virusul ajunge la gura sau contamineaza diverse alimente; mainile mai pot fi contaminate dupa folosirea closetului. De aceea, este foarte important sa se utilizeze corect si igienic closetele publice, tinand cont de spalarea mainilor dupa folosirea closetului si inaintea consumului de alimente

Referat: Zaharul hotul vietii sau criminalul alb Lucrare: Fibrele alimentare - sursele de fibre (celuloza) - clasificarea lipidelor, glucidelor, glucido-lipidelor si a fibrelor alimentare

apa de baut corespunzatoare  din  fantani neigienic intretinute sau din apele de suprafata, contaminate cu ape reziduale murdare. Apa de baut necorespunzatoare nu trebuie folosita nici la spalatul vaselor si nici la mancare daca nu este fiarta. Atunci cand nu suntem siguri ca o apa este buna de baut trebuie sa o fierbem sigur

alimentatia  neigienica se refera la consumul de alimente nespalate, cum ar fi: fructele si zarzavturile, alimentele contaminate ca de exemplu laptele

folosirea de diverse obiecte contaminate si manipulate de bolnav cum ar fi: jucarii, rufarie, termometre, vase de noapte, closete

comportamentul neigienic care creeaza insalubritate ca: depunerea neigienica a urinei si fecalelor in afara closetelor, scuipatul pe jos depozitarea gunoaielor in mod necorespunzator

mustele  de asemenea pot constitui calea de transmitere prin contaminarea alimentelor neprotejate.

In general, sarutul, contactul intim, cum ar fi mediul familial sau in colectivitati inchise de copii, realizeza transmiterea cea mai frecventa prin contact direct.

In cazul hepatitei de tip B calea principala de transmitere este prin inoculare. Aceasta poate fi accidentala sau produsa prin instrumente medicale.

Inocularile prin instrumente medicale cum ar fi : ace de seringa, instrumente stomatologice, instrumente chirurgicale etc, sunt periculoase numai daca aceste instrumente nu au fost spalate sau sterilizate prin fierbere sau la autoclav.

Mentionam ca dezinfectarea acestor instrumente cu acool sau alte substante chimice nu distruge virusul.

Transmiterea se mai poate realiza prin transfuzii de sange , dar asa cum am aratat, acest sange este controlat , iar cel admis pentru transfuzare este lipsit de virusul hepatitei B.

De asemenea putem vorbi de transmitere verticala de la gravida la fat, de la mama la copii. Mamele cu infectie cu virus B  survenita in timpul sarcinii sau anterior acesteia, pot transmite infectia la copii lor.

In cazul hepatitei non A sau non B, calea de transmitere este sangele de unde si denumirea de hepatita posttransfuziala.

In prezent, nu este posibil sa se asigure pentru transfuzii un sange lipsit de infectiozitate. De aceea, trebuie sa evitam transfuzia de sange "de lux" si sa fie utilizata numai in cazuri extreme, cand este in pericol viata pacientului.

C) Receptivitatea organismului

Receptivitatea organismului constituie al treilea factor obligatoriu de transmitere a hepatitei. Receptivitatea fata de hepatita A este generala si incepe inca din copilarie. Este hepatita virala a copilariei si a adultului tanar, astfel incat pana la 50 ani peste 90% din populatie va avea anticorpi impotriva virusului hepatitic A.

          Bineinteles ca exista o serie de factori, favorizanti care permit organismului receptiv sa se imbolnaveasca.

          Amintim cativa dintre acesti factori:

varsta ce favorizeaza aparitia infectiei, in special la copii

surmenajul psihic si fizic care scade rezistenta organismului

lipsa masurilor de igiena

alimentatie insuficienta sau nerationala care duce la scaderea rezistentei organismului prin lipsa proteinelor, vitaminelor etc.

consumul mare de alcool

aglomeratia provocata de conditii speciale cum ar fi: calamitatile naturale: cutremure, inundatii, pentru ca atunci sunt conditii deficitare de igiena. Aglomeratia poate  duce la aparitia epidemiilor de hepatita in casele de copii atunci cand numarul copiilor este mare si conditiile de igiena deficitare

Hepatitele  virale fiind in mare parte cu transmitere digestiva, au o contagiozitate  asemanatoare altor afectiuni cu transmitere digestiva.

Astfel hepatita de tip A este contagioasa din a doua parte a incubatiei si cuprinde perioada preicterica si continua aproximativ 10 zile din perioada icterica.

Deci, o izolare de pana la 14 zile de la debutul bolii sau pana la 10 zile de la aparitia icterului este suficienta pentru a nu transmite boala.

In cazul hepatitei B perioada de contagiozitate prin prezenta virusului in sange, incepe a 6-a si a 30-a zi de la inocularea parenterala si dureaza 30-60 zile in perioada acuta a bolii.

Izolarea timp de 40 de zile a bolnavilor cu hepatita virala de tip B exclude, in general, riscul de contagiozitate.

Simptomele bolii - evolutie.

Deoarece, asa cum am aratat, hepatita virala este o boala infectiosa, ce cuprinde toate perioadele obisnuite intalnite intr-o boala infectioasa si anume: o prima perioada, numita de obicei perioada de incubatie, care trece neobservata, apoi perioada preicterica, o perioada de stare a bolii si o perioada de covalescenta, respectiv de refacere a ficatului si a intregului organism.

De multe ori, unele dintre aceste perioade trec neobservate, astfel ca este foarte important sa cunoastem manifestarile din toate aceste perioade pentru a putea urmari cat mai bine boala si pentru a preveni complicatiile.

Iata care sunt aceste perioade:

A) Incubatia - este perioada scursa din momentul in care s-a produs infectia (si care uneori este dificil de precizat) si pana cand apar primele semne de boala. Aceasta perioada poate diferi in functie de tipul de virus cu care a fost infectat organismul. Astfel in hepatita cu virus A aceasta perioada dureaza intre 4-6 saptamani, iar in hepatita cu virus B, in medie 2-3 luni, uneori chiar 5- 6 luni. Perioada de incubatie la hepatitele non A si non B se situeaza la o valoare asemanatoare cu hepatita de tip B. Aceasta perioada se caracterizeza prin lipsa oricarui semn de boala.

B) Perioada preicterica - in aceasta perioada apar primele semne carateristice ale bolii foarte important este sa fie cunoscute atat de bolnav, cat si de cei din jur. Este important de stiut ca, in aceasta perioada, boala este contagioasa, contagiozitatea incepand din a doua parte a perioadei de incubatie. Semnele din aceasta perioada nu sunt intotdeauna aceleasi putand, deseori, duce la confuzii cu alte boli.

O serie de tulburari, insa, trebuie sa ne faca sa ne gandim la o hepatita. Printre acestea amintim:

a) tulburari digestive cum ar fi:

lipsa poftei de mancare;

rau gust in gura;

greata si de cele mai multe ori varsaturi;

dureri abdominale, in special la nivelul stomacului si ficatului;

balonarea abdomenului;

constipatie sau diaree;

dezgust si repulsie la vederea alimentelor, mai ales la carne;

dezgust pentru fumat (la fumatori)

a) semne de boala infectioasa ca:

febra de pana la 38 ^o C;

dureri de cap;

dureri musculare;

insomnie sau uneori somnolenta;

stare de oboseala, apatie, deprimare pshihica.

De multe ori, (la circa 30% din cazuri) predomina durerile articulare si care pot fi, adesea confundate, mai ales la reumatici, cu boala lor veche.

Adesea simptomele seamana cu o gripa sau o "raceala".

Uneori pot aparea eruptii de piele si exista riscul confuziei cu o eruptie urticariana. In toate aceste cazuri, daca se recurge la examenul medical, acesta va pune in evidenta o marire dureroasa a ficatului, iar la examenul de laborator a urinei si probelor hepatice se va pune in evidenta infectia hepatitica.

La sfarsitul acestei perioade, care dureaza aproximativ 7 saptamani, urina incepe sa se inchida la culoare, astfel culoarea schimbata a urinei din galben deschis in portocaliu inchis sau maro, este un  semn clar si destul de timpuriu al hepatitei, inainte de a aparea icterul.

Este foarte important sa se cunoasca acest lucru pentru ca singur bolnavul sa recunoasca boala si sa se prezinte cat mai repede la medic.

C) perioada icterica -  sau perioada de stare a bolii, incepe odata cu aparitia culorii galbene, icterice a tegumentelor si a sclerelor

In aceasta perioada, scaunele bolnavilor se decoloreaza treptat, devenind albicioase ca lutul (din cauza absentei bilei, care nu se mai varsa in intestin), iar urina se inchide si mai mult la culoare, devenind brun inchis "ca berea neagra".

Starea de oboseala persista , dar febra si tulburarile digestive, amintite

in perioada preicterica, se diminueaza treptat, starea generala a bolnavului ameliorandu-se.

Dar aceasta ameliorare nu inseamna ca boala a trecut. Dimpotriva, acum este perioada de varf si nerespectarea indicatiilor date de medic, poate duce la nevindecarea completa a bolii si cronicizarea ei.

Aceasta perioada dureaza aproximativ 10-14 zile, dupa care simptomele se diminueaza si mai mult, incepand perioada de evolutie spre vindecare.

Incterul se diminueaza tot mai mult, urina se decoloreaza, pielea si ochii revin la culoarea normala, pofta de mancare creste tot mai mult, oboseala scade, bolnavul devine tot mai linistit.

Este deosebit de important, acum, ca bolnavul sa nu se lase inselat si sa reinceapa o activitate cu efort  fizic. De fapt incercarile de efort  fizic vor da repede senzatii de oboseala, in majoritatea cazurilor, deoarece ficatul nu si-a revenit complet, nu s-a vindecat in totalitate.

D) perioada de covalescenta - aceasta perioada este una foarte importanta in evolutia hepatitei virale deoarece este cea mai inselatoare. Ea dureza aproximativ 3 luni si de cele mai multe ori bolnavul avand o stare generala foarte buna este tentat la diverse abuzuri care ar putea agrava boala

Astfel, unii bolnavi mai activi sunt tentati sa-si inceapa imediat activitatea si efortul fizic, altii sa consume alcool etc, ceea ce poate duce fie la recaderea bolii, fie la o evolutie spre hepatita cronica sau chiar ciroza.

Conduita corecta pe care o recomnadam in aceasta perioada este urmatoarea:

in primele 30 de zile dupa iesirea din spital, respectarea unui regim alimentar asemanator du cel indicat in spital si repaus fizic; urmeaza primul control medical si de laborator;

in cazul unor rezultate ale controlului foarte bune, se va continua repausul dar nu strict la pat, ci cu plimbari si activitate care sa nu supuna la eforturi  mari si un regim din care sa se excluda in totalitate alcoolul si diversele condimente; dupa inca o luna urmeaza un nou control medical si de laborator;

in cazul unor rezultate bune si de data aceasta, medicul va putea aprecia reluarea serviciului, eventual cu program redus, care va fi crescut treptat pana la orarul normal; urmeaza la trei luni un nou control medical si de laboartor;

in cazul unor rezultate bune si la acest interval, pana la urmatorul control dupa sase luni, bolnavul isi va relua activitatea, evitand eforturile fizice foarte mari, urmand un regim alimentar complet hiperproteic si hiperglucidic din care, insa, se vor exclude bineanteles  alcoolul si condimentele;

ultimul control clinic si de laborator va avea loc la un an de la imbolnavire, fiind precedat de cel de la noua luni; daca si acest control are rezultate bune bolnavul va fi declarat complet vindecat.

Forme clinice.

In afara de forma obisnuita de boala pe care am descris-o pana aici, hepatita mai poate lua urmatoarele forme:

A) hepatita anicterica (adica fara icter)

In aeasta forma de hepatita lipseste icterul, ceea ce face sa fie mai greu de recunoscut. Exista tulburari digestive si stare de obseala, de somnolenta, ceea ce sugereaza medicului diagnosticul de hepatita.

La aceasta se adauga si concluziile examenului medical de ficat marit, sensibil, chiar dureros uneori si bineinteles probele de laborator care arata explicit aceleasi modificari ca intr-o hepatita obisnuita.

Aceste forme anicterice se pot vindeca in mod obisnuit sau alte ori pot aparea complicatii pe care le vom discuta mai tarziu, complicatii care uneori apar "ca din senin" pentru ca de multe ori nu depistam hepatita care poate evolua "ascuns" (lipsind icterul).

Subliniem aici importanta probelor de laborator care, uneori, sunt singurele care ne ajuta sa descoperim hepatita. Mentionam ca la copii formele anicterice reprezinta 50-90% din totalul cazurilor de hepatita.

B) formele usoare de hepatita

Formele  usoare de hepatita se caracterizeaza printr-o durata scurta a icterului (uneori numai cateva zile), stare generala buna, apetit prezent pe tot parcursul bolii si tulburari digestive minore, abia sesizabile la bolnavi.

Perioada de boala nu depaseste 1-2 saptamaini si evolueaza, de regula, spre vindecare, mai ales daca este corect tratata.

Aceste forme usoare se observa mai ales la copiii, intre 2-15 ani, dar pot exista si la adulti. Uneori insa, si aceste forme se pot croniciza.

Tocmai pentru ca evolueaza atat de usor, bolnavul nu da atentie bolii, isi continua activitatea, uneori face eforturi fizice, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

De retinut ca trebuie tratate cu aceeasi atentie si formele usoare ca si cele obisnuite de boala pentru a preveni consecintele nedorite.

C) formele prelungite de hepatita

Formele  prelungite de hepatita sunt acele forme de hepatita la care icterul se prelungeste peste o luna de zile, probele de laborator se mentin, de asemenea, alterate peste o luna, revin mult mai greu la normal. Sub supraveghere medicala atenta, cu respectarea stricta a indicatiilor medicului specialist, aceste forme duc, in cele din urma, la vindecarea lor completa in cele mai multe cazuri, chiar daca necesita un timp mai indelungat de tratament.

D) formele severe de hepatita

Uneori hepatita poate evolua foarte grav. In acest caz, tulburarile digestive se accentueaza mult, oboseala se accentueaza, apar greturi,  iar varsaturile sunt continue, icterul se accentueaza mult, bolnavul devine extrem de agitat, nu poate dormi, dupa care cade intr-o somnolenta accentuata si poate intra in coma.

Apar, de asemenea, sangerari, mai ales curgerea de sange din nas. In acest caz medicul va lua de urgenta masurile necesare si, desi riscurile sunt mari, exista posibilitati de evolutie ulterioara favorabila.

E) Hepatita la sugari

Are de cele mai multe ori o evolutie mai grea, necesita o supraveghere medicala atenta si tratament.

Posibilitatea evolutiei spre o forma de hepatita severa este mult mai frecventa la  copilul mai mare sau la adult.

F) Hepatita la persoanele in varsta

Persoanele  in varsta fac mai rar hepatita pentru ca de cele mai multe ori au trecut prin boala inainte.

Daca survine totusi boala la aceasta varsta, este necesara o supraveghere imediata, atenta, regim alimentar adecvat si repaus prelungit sub care se obtine vindecarea, dar in timp mai indelungat, avand in vedere un ritm de regenerare al ficatului mult mai lent la ceasta varsta.

Tot aici trebuie sa amintim unele aspecte speciale ale hepatitei ce pot surveni, si anume:

hepatita la gravide - in cazul in care gravida se imbolnaveste de hepatita, se trece de urgenta sub supraveghere stricta a medicului specialist.

In cazul depistarii la vreme, prin repaus si tratament obisnuit aplicat in hepatita, evolutia bolii este spre vindecare.

O atentie mai mare trebuie acordata atunci cand hepatita survine in ultimile luni de sarcina. Trebuie sa fie foarte strict atat repausul, cat si supravegherea medicala in acest caz, pe de o parte, pentru a favoriza vindecarea si pe de alta parte pentru a impiedica o nastere prematura care poate surveni cu usurinta.

Daca hepatita apare in ultima luna de sarcina, aproape cu siguranta nou -nascutul va face hepatita dupa nastere.

Copilul nascut de gravida cu hepatita nu va fi alaptat de mama si nu va sta in contact cu ea in perioada de contagiozitate.

Alaptarea este contraindicata din doua motive:

pentru a nu transmite infectia nou - nascutului;

pentru a nu epuiza mama prin laptele pe care il cedeaza zilnic si care ar ingreuna vindecarea.

In acelasi timp, nou-nascutul va fi protejat cu gamaglobulina.

G) Hepatita asociata cu alte boli - este vorba de asocierea cu boli ca :

diabetul, ulcerul gastric etc., care necesita o atentie deosebita si care, pe langa tratamentul hepatitei, necesita si un tratament al bolii dinainte, ceea ce uneori este destul de dificil.

H) Hepatita la persoanele care au avut infectii cronice anterioare

cum ar fi sifilisul, malaria, diferite ictere de alta natura decat cea infectioasa.

          La aceste persoane exista riscul evolutiei unei hepatite prelungite.

I) hepatita la alcoolici - in acest caz, hepatita va evolua deja pe un ficat suferind, pe un ficat care va rezista mai greu la agresiunea virusurilor hepatitice.

Astfel, hepatita poate evolua la o forma prelungita, pe de o parte, iar pe de alta parte vor aparea frecvent complicatii.

Complicatii.

Complicatiile hepatitelor virale pot fi imediate si tardive.

Comlpicatiile imediate -  sunt cele care pot aparea imediat dupa boala.

Dintre acestea amintim:

infectii ale cailor biliare ( colecistite, angiocolite) - acestea daca apar se trateaza cu antibiotice si drenaje biliare;

dischinezii biliare - acestea sunt tulburari de mecanica biliara, adica se produc niste spasme dureroase sau vezica biliara devine atona, lenesa.

Si acestea au tratament la indemana, cum ar fi: antispasticele, sedativele sau stimulente ale cailor biliare;

aparitia unui diabet - este posibil ca in urma hepatitei sa se faca simtit un diabet care pana atunci evolua lent;

tulburari neurovegetative - care apar, de regula, din perioada de evolutie a hepatitei si persista mult timp dupa aceea, sub forma de ameteli, teama inexplicabila, apatie, transpiratii;

scaderea rezistentei generale a organismului, ceea ce face ca unii din fostii bolnavi de hepatita sa ramana mai sensibili la diverse infectii si la schimbarile de temperatura si umiditate. Acesti bolnavi trebuie, in general, feriti de frig si supravegheati cu atentie. Este adevarat ca aceasta sensibilitate dispare in timp, dar pana atunci necesita o atentie deosebita.

Complicatiile tardive ale bolii - acestea apar  in cazul vindecarii incomplete a tesutului hepatic, in acelasi timp dezvoltandu-se in ficat leziuni de degenerescenta a celuleor ficatului si aparitia de procese scleroase, cicatriciale, adica celulele hepatice degenerate sunt inlocuite cu tesut conjuctiv fara posibilitatea de refacere a celulelor ficatului.

          Din fericire, o astfel de evolutie survine foarte rar, fie sub forma unei hepatite cronice, fie sub forma unei ciroze si se pare chiar a cancerului hepatic.

Hepatita cronica - atunci cand evolutia unei hepatite depaseste 6 luni, este posibila evolutia spre cronicizare.

          Este adevarat ca, uneori, chiar daca evolutia depaseste 6 luni, vindecarea este posibila in decurs de un an.

Alteori, insa, hepatita evolueaza ani de zile, cu recaderi scurte care dau impresia de mai multe hepatite, in realitate fiind, de fapt vorba, de o hepatita cronica cu multiple acutizari.

Ciroza hepatica - este un stadiu mai avansat al hepatitei cronice, este mult mai grava si consta, asa cum am mai aratat, din modificari la nivelul ficatului, de inlocuire a celulelor hepatice distruse, degenarate cu tesut conjuctiv, care se transforma intr-un organ scleros, dur la palpare. Din fericire evolutia spre ciroza este mult mai rara.

Cancerul hepatic - poate fi considerat ca una dintre urmarile posibile ale infectiei cu virusul hepatic B. Procesul de hepatita B poate duce la cancer fie treptat, trecand prin hepatita cronica, ciroza si apoi cancer, fie uneori fara sa se ajunga la ciroza.

          Factorii care pot favoriza evolutia spre aceste forme grave sunt multipli.

          Vom arata cativa dintre acestia:

suferintele anterioare ale organismului, adica diferite infectii anterioare cum ar fi : sifilisul, malaria, icter de alta natura, apoi intoxicatiile cronice cum ar fi alcoolismul.

          Subliniem, in mod deosebit, efectul nociv al alcoolului asupra ficatului care, se asociaza cu o hepatita, efectele nocive se cumuleaza si foarte frecvent apar complicatii grave.

diversele boli ale organismului, cum sunt diabetul, obezitatea,bolile de stomac si intestine, bolile de nutritie vor determina o evolutie grea a hepatitei

varsta mare, de asemenea, un factor favorizant

          Astfel, varsta mai inaintata se asociaza, de obicei, cu suferintele anterioare si cu alcoolismul si va duce la complicatii mult mai frecvente decat la copii.

greselile din faza acuta a bolii, cum ar fi: nerespectarea repausului la pat, nerenuntarea la activitatea obisnuita, reluarea activitatii prea devreme, uneori cu eforturi fizice, consumul de alcool mai pot duce la o cronicizare a hepatitei

tipul de virus este deasemenea de luat in discutie, deoareace este cunoscut ca, in general, virusul hepatitei de tip B si non A si non B duce frecvent la o evolutie spre cronicizare, mai ales daca hepatita B este asociata si cum prezenta virusului delta