Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Medicina


Qdidactic » sanatate & sport » medicina
Formele de organizare ale activitatii de kinetoterapie



Formele de organizare ale activitatii de kinetoterapie


Activitatea in acest domeniu are un aspect deosebit de complex, justificat de gama larga a aplicatiilor sale profilactice si terapeutice ce se extind de la copilul mic pana la varste inaintate.

Din punct de vedere organizatoric, exista trei sectoare de activitate: medical, scolar si familial.

Domeniului medical ii revin spre rezolvare afectiunile cu grad sporit de gravitate, deficientele organice si psihice care trebuie sa beneficieze de spitalizare sau tratament medical ambulator, de interventia cadrelor medicale de specialitate.

Sectorul scolar abordeaza cu precadere domeniul profilaxiei, al atitudinilor gresite si al deficientelor fizice cu grad mic de afectare.

Mediul familial poate asigura continuitatea in practicarea gimnasticii medicale care, in prealabil a fost recomandata si executata sub indrumarea kinetoterapeutului sau a profesorului de educatie fizica.




Timp de lucru

6 ore

Rezumat



Corectarea/terapia deficientelor fizice (modificarilor posturii corecte) impune folosirea exercitiului fizic, masajului, mecanoterapie adaptate acestor modificari realizabile in domeniul educatiei fizice scolare, familial si medical.

Concluzii

Profilaxia deficientelor fizice la elevi se realizeaza prin folosirea exercitiilor in lectia de educatie fizica, in sport si prin practicarea diverselor activitati fizice de timp liber.

Corectarea/terapia deficientelor fizice se poate obtine prin folosirea exercitiului fizic adaptat specificului deficentelor printr-o metodica adecvata terapeutica (kinetoterapeutica)


Teste de autocontrol

Care sunt caracterele particulare ale miscarii (exercitiului fizic) in kinetoterapie?

Care sunt principiile generale ale aplicarii exercitiilor fizice corective/terapeutice?

Care sunt cerintele metodice ale activitatii de corectare a deficientelor fizice?






Surse bibliografice

  1. Balteanu Veronica, 1997, - Indrumar practic de Kinetoterapie, Ed. Univ. "Al.I.Cuza" Iasi.

Balteanu V, 2000. Corectarea deficientelor fizice in scoala. Editura Altius Academy, Iasi

  1. Campeanu Melania, (2003), Kinetoterapia deficientelor fizice, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca.
  2. Ionescu Adrian, 1994, Gimnastica medicala, Ed. All, Bucuresti.
  3. Marcu Vasile,1997, Bazele teoretice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie, Ed. Universitatii Oradea.





I.     Postura corpului

Definitie - postura sau atitudinea reprezinta o functie a corpului omenesc, bazata pe actiunea sinergica si coordonata a elementelor aparatului locomotor si a sistemului nervos central si periferic, cu ajutorul carora se mentin stabilitatea corpului, echilibrul si raporturile constante intre segmentele corpului, intre corp si mediul inconjurator.


II.1.    Postura (atitudinea) corecta a corpului

Este o notiune cu multiple valente functionale, totalitatea functiilor statice si dinamice ale aparatului locomotor aflate sub dependenta sistemului nervos central si influentate de particularitatile fizice ale individului.

Rolul activ in determinarea posturii se atribuie reflexelor generate de catre exteroreceptori, enteroreceptori si proprioceptori. Din actiunea conjugata a acestora, rezulta atitudinea corpului care poate fi situata in limite normale sau in afara lor. Postura corpului se apreciaza a fi normala, in limitele a ceea ce este considerat corect si armonios, atunci cand segmentele corpului se afla in raporturi de simetrie si proportionalitate, in cadrul unor valori medii de crestere si dezvoltare fizica.

Elementele de baza ale functiei de postura:

elemente pasive;


elemente active;

Elementele pasive sunt reprezentate de sistemul osos, articulatii, tesuturile periarticulare, fascii si aponevroze si de rezistenta la intindere a muschilor, cu rol deosebit in mentinerea pasiva si economica a posturii. Tot ca element pasiv este considerat si echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale (Steindler), dat de structura sa morfo-functionala.

Elementele active ale posturii sunt reprezentate de muschi si de sistemul nervos central si periferic. Centrii medulari si cerebelosi, situati in nucleii de la baza creierului si in scoarta cerebrala prelucreaza si coordoneaza ca organe analizatoare activitatea receptorilor si elaboreaza reflexele de echilibru si de atitudine ale corpului.

Postura corecta a corpului se dezvolta incetul cu incetul, in urma unor experiente repetate, ca rezultat al mentinerii in acelasi fel a pozitiilor si a executarii in acelasi fel a miscarilor, in situatii asemanatoare.

Ea se apreciaza in diferite pozitii statice, cat si in miscare. Pentru aprecierea posturii se face un examen somatoscopic si/sau somatometric, folosind pentru usurarea examinarii un "cadru antropometric de simetrie", cat si tehnicile speciale de masurare a curburilor coloanei vertebrale in plan sagital si frontal, de apreciere a egalitatii in lungime si grosime a membrelor superioare si inferioare. Se apreciaza de asemenea proportionalitatea segmentelor corpului pe verticala si simetria segmentelor corpului pe orizontala. Pentru exercitarea aparatului locomotor, gimnastica medicala dispune de numeroase procedee si metode mult studiate si aplicate frecvent in scopul corectarii abaterilor ce pot surveni in privinta posturii corpului.

In cadrul acestora se diferentiaza exercitii pe grupe si lanturi de muschi, folosite cu scopul de a dezvolta si perfectiona functiile motrice normale sau pentru corectarea si recuperarea functiilor afectate.

II.2.  Postura vicioasa

Este o abatere de la forma normala a unora sau mai multor segmente ale corpului, care nu are suport morfologic. Se instaleaza datorita lipsei de control asupra propriei atitudini, prin adoptarea unor pozitii sau activitati motrice gresite, repetate, pe durata mare de timp. Postura gresita, intrucat nu are la baza modificari morfologice, nu prezinta probleme deosebite, putandu-se corecta si chiar hipercorecta.


II.3.  Deficienta fizica

Reprezinta un stadiu mai avansat de evolutie al abaterilor de la postura normala a corpului. Instalarea ei poate fi lenta, ca o consecinta a permanentizarii posturii vicioase sau se poate instala brusc, in urma unor inbolnaviri sau traumatisme. Se poate corecta, dar nu si hipercorecta, situandu-se la limita dintre functional si morfologic. Activitatea de corectare a deficientelor fizice necesita un tratament minutios, continuu, pe o durata relativ mare de timp, in functie de stadiul de gravitate al acesteia.


II.4.  Deformatia fizica

Se caracterizeaza atat prin modificari functionale, cat si structurale ale segmentelor, fapt care face imposibila corectarea lor in totalitate (aproape niciodata). Mecanismul de instalare poate fi lent, considerat ca o etapa finala a evolutiei unor deficiente fizice sau se poate instala brusc in urma unor maladii sau accidente care se soldeaza cu infirmitate fizica.

Referindu-ne cu precadere la atitudinile gresite si deficientele fizice care in marea lor majoritate apar la varsta de crestere, varsta ce coincide cu perioada de scolaritate, trebuie precizat ca nu toate segmentele corpului se pot corecta si hipercorecta.

Cauzele care determina aparitia posturilor gresite si a deficientelor fizice pot fi directe (pozitii incorecte) sau indirecte, datorate unor afectiuni organice sau psihice.

O clasificare a cauzelor aparitiei modificarilor de postura este aceea care le grupeaza in:

a)      cauze predispozante;

b)      cauze favorizante;

c)      cauze determinante.

Posturile gresite si deficientele fizice se pot produce prin:

- insuficienta functionala (laxitate articulara, relaxare musculara, scaderea autocontrolului psihic - ex. atitudinea global cifotica);

- rigiditate sau incordare exagerata (redoare articulara, tonus muscular crescut - ex. atitudinea global lordotica);

- prin inegalitate sau asimetrie functionala (solicitare sau sprijin asimetric - ex. atitudinea scoliotica).

Deficientele de postura pot interesa corpul in intregime (deficiente fizice globale) sau numai anumite segmente sau regiuni ale corpului (deficiente fizice segmentare).














II.5.  Aplicatiile profilactice ale kinetoterapiei

Din definitia kinetoterapiei si a scopului acestei stiinte reiese importanta pe care o are in mentinerea starii de sanatate, a prevenirii imbolnavirilor, alaturi de cele de recuperare a sanatatii afectate de boala sau accident.

In ceea ce ne priveste amintim acest scop fara a relua cele expuse anterior si care in principal fac obiectul de studiu al educatiei fizice.

In cadrul kinetoterapiei aplicatiile profilactice se adreseaza unor grupe de beneficiari cu particularitati biofizice deosebite, in care scopul exercitiilor fizice nu este de a trata deficiente sau afectiuni, ci de a mentine potentialul biologic al acestora.

Aceste categorii sunt: copilul mic, femeile in situatii biologice speciale (legate de sarcina si maternitate, persoanele in varsta.

Regimul de miscare recomandat acestor categorii de persoane este in functie de varsta si de particularitatile organismului, in general avand caracter igienic si de intretinere a starii de sanatate. Programele recomandate de catre specialisti (medici kinetoterapeuti) sunt in principal pentru lucrul la domiciliu.


II.6. Deficientele de crestere si dezvoltare fizica ale organismului

In functie de localizarea si aspectele diferentiate pe care deficientele fizice de crestere si dezvoltare le pot prezenta, sunt descrise abateri prin insuficienta, exces, asimetrie si disproportie.


II.6.1.  Abateri prin insuficienta

Sunt remarcate printr-o crestere si dezvoltare fizica sub limitele parametrilor considerati normali. In functie de cuantumul acestui deficit se deosebesc hiposomia si nanismul.

Hiposomia se caracterizeaza printr-un usor deficit staturo-ponderal, intelectul este pastrat, iar forta este proportionala cu gabaritul fizic.

Nanismul este caracterizat prin talie exagerat de redusa (sub 140 cm) si este de natura endocrina. In cadrul nanismului se remarca doua tipuri:

a) nanismul hipofizar (talie foarte mica, 120 cm, proportia segmentelor normala, intelectul normal);

b) nanismul tiroidian (talie in jurul la 130 cm, intelectul profund alterat, cu tendinta de obezitate).


II.6.2.  Abateri prin exces

In cadul acestor abateri de la cresterea si dezvoltarea normala se remarca un exces. Cele doua aspecte prezente sunt::

a) hipesomia - se caracterizeaza prin valori ale taliei in jurul a 200 cm, fiind in concordanta cu indicii ponderali, raportul dintre talie si capacitatea de efort este de directa proportionalitate. Indicii de proportionalitate sunt respectati (uneori trenul inferior este mai dezvoltat);

b) gigantismul - se caracterizeaza prin valori ale taliei ce depasesc pe cele ale hipersomilor (uneori 250 cm). Natura deficitului este glandulara (hiperfunctia hormonului somatotrop). Extremitatile osoase sunt exagerat dezvoltate (acromegalie), forta si capacitatea de efort nu sunt direct proportionale cu valorile staturo-ponderale.


II.6.3.  Abateri prin asimetrie

Acestea se evidentiaza in special la segmentele pereche ale corpului, dar pot fi prezente si la nivelul toracelui si bazinului, ca sechele traumatice, paralitice sau congenitale.


II.6.4. Abateri de crestere si dezvoltare prin disproportie

Deficientele fizice din aceasta categorie sunt caracterizate printr-o dizarmonie in dezvoltarea pe verticala a corpului spre deosebire de cele prin asimetrie care se remarca pe orizontala. Ele pot afecta tot corpul sau pot fi situate numai la anumite segmente (cap, laba piciorului in raport cu restul corpului). Mai frecvent sunt intalnite disproportiile membrelor inferioare in raport cu trunchiul (prin insuficienta sau exces).

Aportul corectiv al gimnasticii medicale in aceste situatii este limitat.


Competente dobandite prin insusirea continutului:

a.      Compentente cognitive - insusirea notiunilor teoretice pentru intelegerea si aprofundarea cunostiintelor legate cresterea si dezvoltarea normala a organismului;

b.      Competente profesionale - insusirea cunostintelor teoretice in privinta aprecieirii posturii corecte si a recunoasterii posturii gresite/deficentelor fizice ale aparatului locomotor;

c.      Competente afective - dobandirea cunostintelor legate de profilaxia si terapia deficientelor fizice, contribuie la formarea complexa, cerinta a solicitarilor profesiei (profesor de educatie fizica si sport).







Timp de lucru

10 ore

Rezumat

Postura corecta este determinata de cresterea si dezvoltarea organismului corespunzator unor indici (valori medii) stabiliti de catre specialisti, care respecta armonia, proportionalitatea si simetria segmentelor corpului unele in raport cu altele.

Abaterile de la aceste criterii de apreciere constituie "postura gresta" sau deficiente fizice care pot fi mai mult sau mai putin grave.

Concluzii

  1. Postura corecta este o functie a organismului dobandita, care depinde de elemente pasive si active ale organismului.
  2. Posturile gresite/deficientele fizice au la baza cauze diverse, interne si externe.

















Teste de autocontrol

  1. Care sunt elementele pasive ale functiei posturale?
  2. Care sunt elementele active ale functiei posturale?
  3. Care sunt deficientele fizice de crestere si dezvoltare ale organismului?


Surse

bibliografice

Balteanu V, 2000. Corectarea deficientelor fizice in scoala. Editura Altius Academy, Iasi

Campeanu Melania, (2003), Kinetoterapia deficientelor fizice, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca.

Dumitru Dumitru, 1981, Ghid de reeducare functionala,  Ed. Sport-Turism.

Ionescu Adrian, 1994, Gimnastica medicala, Ed. All, Bucuresti.

Marcu Vasile,1997, Bazele teoretice ale exercitiilor fizice in kinetoterapie, Ed. Universitatii Oradea.

www.medicinasportiva.ro






Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright