Electroencefalograma

Activitatea electrica a creierului poate fi inregistrata:

- indirect prin scalp (electroencefalograma, EEG)

- direct pe cortexul cerebral (electrocorticograma, ECoG). Inregistrarea directa se realizeaza experimental cu ajutorul unor electrozi amplasati cronic pe scoarta cerebrala sau la om in timpul interventiilor neurochirurgicale.

Cu ajutorul unor aparate de receptie si transmisie la disanta a activitatii electrice a creierului se poate realiza si urmari aceasta activitate electrica la subiecti in conditii de comportare normala, libera, in mediu obisnuit (telemetrie EEG).

EEG este inregistrarea prin scalp a activitatii electrice a creierului si consta in oscilatii continue de potential care pot prezenta permanent modulatii de amplitudine si variatii de frecventa.

Inregistrarea se poate face in 2 conditii:

- EEG spontana (de fond) cand se inregistreaza activitatea electrica a creierului in conditii bazale, fara interventia unor factori externi sau interni.

- EEG evocata - inregistrata prin metode de activare EEG, atunci cand se modifica activitatea de fond prin stimuli periferici sau centrali. Aceasta inregistrare are rolul de a pune in evidenta anomalii EEG care nu apar pe traseul spontan sau modificari de rectivitate.

Tehnica de inregistrare

Inregistrarea EEG presupune detectarea, amplificarea si inregistrarea activitatii electrice cerebrale. Aceasta activitate electrica cerebrala a fost pusa in evidenta la animalele de experienta (Caton, 1874) si ulterior la om de catre H. Berger (Clinica Neuropsihiatrica din Jena, 1924) care este considerat si descoperitorul aceste metode.

I. Aparatura necesara - tehnica de inregistrare

Inregistrarea EEG se face cu ajutorul unor aparate speciale (electroencefalografe)

Aparatura utilizata pentru EEG consta din:

- sistem de captare;

- sistem de amplificare;

- sistem de inregistrare;

1. Sistemul de captare

Este repzentat de electrozi metalici nepolarizabili legati de sistemul de amplificare prin conductori electrici. Pentru a evita fenomenele de polarizare se prefera electrozi din argint.

Electrozii se fixeaza pe pielea capului, dupa o degresara prealabila a zonei cu un amestec de alcool, acetona si eter,

Electrozii sunt amplasati simetric, dupa scheme precise, realizand sisteme de derivatii.

Modul de grupare al electrozilor sau de sistematizare a derivatiilor constituie montajele. Una din schemele cele mai folosite de plasare a electrozilor este cea realizata dupa repere anatomice.

Linia nazion - inion este impartita la distante egale de 5 planuri transversale: prefrontal, frontal, rolandic, parietal, occipital.

Aceasta schema de plasare poate completa prin shema procentuala "10-20%" (linia nazion - inion se divizeaza procentual; de exemplu, pentru lungimea nazion - inion de 40cm: 10% = 4 cm iar 20% = 8 cm).

Se utilizeaza 2 sisteme de culegere:

- monopolar: in care electrodul inactiv se plaseaza pe corp (lobul urechii, ceafa).

- bipolar, care culege diferenta de potential dintre 2 arii electrice. In sistemul bipolar se deosebesc 3 ipuri de montaje: circulare. Longitudinale si transversale.

2. Sistemul de amplificare

Are rolul de a realiza o intensitate suficient de mare a biocurentilor culesi pentru a putea actiona sistemul de inregistrare.

Acest sistem consta dintr-un dispozitiv electronic capabil sa realizeze o amplificare de sute de mii de ori a potentialelor cerebrale, cae au o valoare foarte redusa (20 - 50 uV) fara a produce distorsionari ale acestor potentiale.

3. Sistemul de inregistrare (de afisare sau de inscriere)

Poate fi:

- ansamblu galvanometric cu penite incriitoare. In acest sistem inertia si frecarea pieselor metalice modifica intr-o oarecare masura traseul.

- osciloscopul catodic - permite urmarirea traseului EEG afisat cu spotul electronic si, de asemenea, inregistrarea frafica sau fotografica numai a unor aspecte semnificative.

II. Traseul EEG normal

Ritmuri cerebrale

In descrierea activitatii electrice a creierlui se urmaresc mai multi parametri: frecvente, amplitudine, morfologie, reactivitate, topografie.

Ritmurile cerebrale au frecenta joasa (0,5 - 30 cicli/s).

In functie de frecventa cu acre se repeta un element grafic la unitatea de timp (secunda in cazul EEG) se descriu 4 tipuri de ritmuri numite ala alfabetului grecesc (alfa, beta, teta, delta).

In cadrul fiecarui ritm se disting mai multe variante (lent, rapid) care sunt denumite "banda".

Referat: Determinarea aciditatii untului Referat: Digestia si absorbtia - digestia si absorbtia proteinelor

a.  Ritmul alfa

Este format din unde sinusoidale, a caror amplitudine creste si descreste periodic astfel incat capata un aspect fusiform.

Constituie expresia activitatii electrice de fond a creierului la un subiect normal, in stare de veghe si in repaus psiho - senzorial. Deschiderea ochilor si concentrarea mentala determina blocarea ritmului alfa ("reactia de oprire").

Frecventa ritmului alfa este cuprinsa intre 8 - 13 cicli/s.

Amplitudinea: 10 - 120 uV cu o medie de 50-60 uV.

In functie de procentul din totalul activitatii bioelectrice cerebrale, ritmul alfa poate fi:

- dominant (mai mult de 75%)

- subdominant (50 - 75%)

- mixt (25 - 50%)

- sarac (sub 25%)

Intre cele 2 emisfere exista o diferenta de amplitudine de - 10 uV (amplitudine este mai mica in emisfera dominanta).

Se considera patologica o amplitudine mai mare de 50% la un emisfer comparativ cu altul.

In banda alfa pot fi cuprinse mai multe tipuri de ritm alfa (ritm alfa lent, rapid, variant lent, variant rapid si ascutit). Ritmul alfa lent are frecventa de 8 cicli/s. Se intalneste la copii si persoanele in varsta. Ritmul alfa rapid are frecventa de 13 cicli/s. Se intalneste la persoane anxioase care nu se pot relaxa complet in timpul efectuarii EEG.

b. Ritmul beta

Este expresia electrica a unui creier in activitate.

Caracteristici:

- frecventa: 14 - 30 cicli/s

- amplitudine: 5 - 30 uV

- morfologie: neregulata, discontinua, fusiforma sau sinusoidala.

- nu se blocheaza la stimuli luminosi dar se blocheaza la stimuli proprioceptivi sau la senzatii tactile.

- este localizat in ariile motorii fronto - rolandice bilaterale.

c. Ritmul teta

Caracteristici:

- frecventa: 4-7 cicli/s

- amplitudine: 30- 70 uV

- morfologie: mono- sau polimorf;

- incidenta: constituie ritmul de baza al copilului intre 2 si 7 ani

La adultul normal reprezinta 10 - 15% din totalul activitatii bioelectrice.

Este localizat in regiunile temporale, cu extindere catre regiunile frontale si rolandice.

Se intalneste, de asemenea, fara semnificatie patologica, in stare de somnolenta si in primele stadii de somn.

Se considera patologic in situatiile in care:

- depaseste proportia de 15% la adult

- apare unilateral, focalizat

- apare in paroxisme, bilateral.

Semnificatia sa patologica creste odata cu scaderea amplitudinii sale.

Studii efectuate pe loturi de subiecti cu tulburari de comportament au permis constatarea ca exista o corespondenta inte dominanta ritmului teta si comportamentul agresiv.

d. Ritmul delta

Caracteristici:

- frecventa: 0,5 - 3 cicli/s

- amplitudine medie pana la 100 uV

- poate fi monomorf sau polimorf

- incidetnta: este prezent normal la copilul pana la 2 ani si indiferet de varsta in somnul profund. Este considerata patologica prezenta sa la adultul in stare de veghe.

Daca este distribuit difuz exprima o suferinta generalizata, iar daca este localizat, caracterizeaza prezenta unei afectiuni localizate.

Aparitia ritmului delta la adult in timpul unor manevre de activare si incetarea sa la scurt timp dupa oprirea activarii sau la deschiderea ochilor se intalneste in spasmofilie.

III. Traseul EEG in stare de veghe

Pentru stabilirea normalitatii unui traseu se va avea in vedere aspectul traseului in functie de varsta, dupa starea de veghe sau somn, in repaus sau activat.

a. Traseul EEG la adult

In stare de veghe si in repaus psihomotor traseul este stabil si se modifica foarte putin in hiperpnee.

Distributia pe regiuni si procentul fiecarui ritm au fost enuntate la descrierea ritmurilor.

b. Traseul EEG la copil

Aspectul traseului este in functie de varsta copilului.

La varstele mici sunt dominante frecventele joase, iar la adult frecventele inalte. La varsta a III-a se revine spre frecventele joase. Se poate afirma deci ca maturarea cerebrala poate fi corelata cu frecventa.

Interpretarea EEG la copil pune probleme mult mai dificile ca la adult datorita variabilitatii mari de manifestare.

c. Traseul EEG in timpul somnului

Aspectul EEG este complet diferit in timpul somnului fata de cel in starea de veghe si este caracteristic fiecarei faze de somn.

Se descriu 2 forme de somn:

- somnul lent (telencefalic) - Non Rapid Eye Movements (Non REM)

- somnul rapid (rombencefalic) - REM (Rapid Eye Movements)

Somnul lent: are mai multe stadii (A, B, C, D)

A. (Ia) - este o stare intermediara intre somn si veghe, caracterizata prin somnolenta. Traseul se caracterizeaza printr-o scadere a incidentei ritmului alfa.

B. (Ib) - corespunde somnului lent superficial. Traseul se aplatizeaza, dispare ritmul alfa si apare ritmul teta.

C. (II) - se caracterizeaza prin activitate electrica de tip teta intricata cu fusuri sigma. Fusurile sigma sunt elemente grafice cu frecventa de 12 - 15 cicli/s, care survin in salve si sunt predominante in derivatiile anterioare.

D. (III) - se caracterizeaza prin prezenta undelor lente (1 - 3 cicli/s), devoltaj crescut si uneori prin aparitia fusurilor si complexelor K. Complexul K este format dintr-o unda lenta pozitiva urmata de o unda lenta bifazica pe a carei panta descendenta se inscriu unde sigma.

E. (IV) - se caracterizeaza ptrint-un traseu cu unde foarte lente (0,5 - 1 cicli/s) si foarte ample. Nu sunt prezente complexe K.

Somnul rapid (REM, paradoxal)

Ocupa la adult 20-25% din totalitatea somnului de noapte. Apare discontinuu, in 5-6 cicluri, la intervale de 70 - 90 minute si cu durata de 5 - 20 minute.

Acest tip de somn predomina in somnul de dimineata (este dominat de vise).

Se insoteste de miscari ale globilor oculari de mare amplitudine, de un ritm cardiac rapid si neregulat si de rezolutie musculara.

IV. Traseul EEG patologic

Se caracterizeaza prin:

- prezenta unor elemente grafice proprii, cum ar fi complexele varf - unda

- existenta unor trasee asimetrice ale celor 2 emisfere

V. Activitatea bioelectrica cerebrala provocata

Pentru a obtine informatii suplimentare despre activitarea electrica corticala se folosesc metode de activare. Aceste procedee sunt de mai multe feluri:

- procedee foloste in mod curent in serviciile de explorari functionale:

- hipernee

- SLI (stimulare luminoasa intermitenta)

- stimulare auditiva

- procedee folosite numai in servicii de specialitate si efectuate sub o atenta

supraveghere:

- administrarea de substante convulsivante

- inducere de somn medicamentos

- deprivare de somn