Diagnosticul intoxicatiilor

Diagnosticul intoxicatiilor

Dificultatea fixarii unui diagnostic pozitiv in toxicoze la animale si om, rezulta din anumite caracteristici si anume:

• sunt putine intoxicatii, care au o simptomatologie patognomonica, iar leziunile anatomopatologice nu sunt nici pe departe caracteristice;
• de cele mai multe ori , caracteristica majora a diagnosticului este urgenta , impusa de evolutia acuta a toxicozelor, mai ales cand este afectata o colectivitate de animale;
• foarte putine intoxicatii beneficiaza de antidoturi specifice;
• nu de putine ori, diagnosticul toxicologic imbraca si o conotatie medico-legala.

O abordare complexa, cu corelarea datelor rezultate din anamneza, examenul clinic, examenul anatomopatologic, analize de laborator, etc. inlesneste un diagnostic corect.

In toate etapele unui diagnostic toxicologic complet, nu se va renunta la necesitatea realizarii unui diagnostic diferential (prin excludere), astfel incat, in final, diagnosticul sa reprezinte o sinteza a unei activitati cu adevarat stiintifice.

Rapid sau tardiv, diagnosticul in toxicoze, trebuie precizat cu certitudine (diagnostic etiologic), pentru a putea lua masurile cele mai adecvate, din punct de vedere economic si sanitar.

Medicul veterinar practician trebuie sa fie pregatit sa ia in calcul si eventualitatea unei toxicoze, atunci cand la un animal sau la un grup de animale, imbolnavirea apare intempestiv si are o evolutie, de obicei acuta.

Etapele diagnosticului toxicologic

Ancheta toxicologica cuprinde urmatoarele etape:

1.Anamneza

2.Examenul clinic: de grup si individual.

3.Recoltarea probelor pentru examenul de laborator

4.Examenul de laborator

Examen de laborator clinic (ex. hematologic, biochimic, etc.);

Analiza toxicologica (identificarea si/sau masurarea toxiculului din probele recoltate);

Bioproba

6. Corelarea si interpretarea rezultatelor.

Fiecare din aceste etape, trebuie sa fie abordate complet si cu maxima atentie, deoarece oricand si in oricare din aceste etape, poate sa fie surprins un element hotarator pentru stabilirea rapida a diagnosticului.

Anamneza

In aceasta etapa, medicul veterinar trebuie sa obtina cat mai multe informatii legate de circumstantele unui contact intre animal(e) si un eventual toxic, chiar de la un interlocutor care are tendinta de a musamaliza unele aspecte, in scopul rezolvarii unui sentiment de culpabilitate, de care este stapanit in fata unei asemenea nenorociri ca aparitia unei intoxicatii la animalele sale.

In orice caz ne intereseaza sa obtinem raspunsuri la urmatoarele:

• Ultima examinare medicala;
• Contactul cu alte animale in ultimele 30 de zile;
• Eventualele afectiuni din ultimele 6 luni;
• Tratamentele urmate in ultimele 6 luni;
• Imunizarile efectuate;
• Care este numarul de animale din grup?
• De cand sunt probleme de sanatate in grup?
• Mortalitatea, morbiditatea;
• Daca sunt afectate animale apartinand altor specii;
• Care au fost primele semne de boala?
• Daca animalul (animalele) a fost gasit mort, cand a fost vazut ultima data, viu, sanatos?

Pentru animalele mari:

• Boala a aparut la grajd sau la pasune?
• Conditiile de igiena din adaposturi;
• Daca sunt in apropiere obiective industriale poluante, sosele?
• Daca zona este cunoscuta ca o zona poluata, si care ar fi "poluantul major";
• Daca animalele sunt recent venite in ferma?
• Daca s-au facut recent tratamente cu pesticide in zona (insecticide, erbicide, acaricide, etc.);

Pentru animalele de companie:

• Daca sunt tinute in casa sau in curte?
• Daca sunt animale de paza la obiective industriale?
• Daca au acces in afara curtii, eventual la vecini?
• Daca exista plante ornamentale (toxice) in casa sau in curte?
• Daca au avut acces la diferiti agenti de curatare sau la medicatia stapanului?
• Daca au fost recent scoase la plimbare?
• Daca in zona s-au facut recent deratizari?
• Care sunt relatiile cu vecinii?

Date despre dieta:

• Tipul dietei.
• Schimbari recente in dieta, in sortimentele de furaje, in metoda de hranire si daca aparitia imbolnavirilor are vreo legatura cu acestea?
• Daca s-a facut un control (fízico-chimic, toxicologic, micologic si micotoxicologic) al furajelor?
• Care sunt sursele de apa la adapost si la pasune?
• Daca se face un control periodic al calitatii apei?

Examenul clinic

Semnele clinice sunt insuficiente pentru a confirma un diagnostic de toxicoza.

• multe intoxicatii se manifesta cu semne clinice  asemanatoare (organele si tesuturile raspund similar la agresiunea diferitelor toxice.
• multe semne clinice intalnite in intoxicatii (voma, convulsii,hemoglobinurie, etc.) pot de asemenea sa fie intalnite si in boli infectioase, parazitare, metabolice, etc.

Dar adesea, semnele clinice sunt singurele date valabile pe care le putem obtine in initierea unui diagnostic. Sunt unele simptome (sindroame) care ne pot orienta in fixarea diagnosticului. De exemplu:

• sindrom hemoragipar: - posibil intoxicatia cu anticoagulante, stahibotriotoxicoza, muscarina.
• sindrom de parasimpaticotonie: posibil intoxicatia cu organofosforice, principii pilocarpinici.
• dispnee grava cu mucoase congestionate - posibil intoxicatia cu cianuri

Referitor la examenul clinic este important sa mai aflam:

• Care au fost simptomele de debut?
• Care sunt simptomele dominante?
• Ce semne clinice s-au inregistrat in faza de agonie?
• Date referitoare la dinamica semnelor clinice, la un anumit animal si la mai multe animale. Adica, trebuie verificat daca nu exista posibilitatea reunirii intr-o singura toxicoza a mai multor semne clinice inregistrate separat la mai multe animale afectate. De exemplu intr-un efectiv de porcine unele animale sunt clinic sanatoase, altele prezinta diaree, altele polidipsie, altele anorexie si semne nervoase si altele sunt in agonie. Aceste semne apar in intoxicatii cu clorura de sodiu la porc (specie sensibila).

Este obligatoriu sa se faca atat examenul clinic individual cat si examenul clinic de grup.

A. Examenul clinic de grup - se face prin inspectia efectivului de animale, urmarindu-se:

habitusul

apetit (rumegare), prezenta de furaje neconsumate

prezenta unor simptome de grup (diaree, dispnee, manifestari nervoase, vomitari, parapareze, paralizii, decubit prelungit, etc.)

aspectul pielii si a fanerelor (culoare, eventuale leziuni)

articulatiile

eventualele particularitati ale excretiilor.

B. Examen clinic individual - se face prin marile metode semiologice, atat la:

animale cu simptome clinice de boala;

al unor animale clinic sanatoase; in cazul acestora se prefera subiectii aflati in stari fiziologice "la risc" din punct de vedere al intoxicatiilor.

Examenul clinic individual al unui numar de 10 - 15 subiecti dintr-un efectiv este suficient, tinand cont ca toate animalele sunt expuse la conditii de nutritie si exploatare similare.

Examenul anatomopatologic

Daca pentru multe boli infectioase, parazitare, de metabolism, etc., necropsia are un cuvant greu de spus in diagnosticul acestor boli, pentru toxicologie rareori necropsia surprinde leziuni specifice unor intoxicatii, ceea ce nu inseamna ca vom renunta la actul necropsic, acesta mentinandu-si importanta indiferent de parerea noastra initiala, chiar daca ar fi sa ne gandim numai la prelevarea de probe din organe, dar mai ales la faptul ca uneori absenta leziunilor inseamna la fel de mult ca si prezenta unor leziuni caracteristice si evidente.

Cele mai comune leziuni anatomopatologice in toxicoze sunt gastroenterita, necroza hepatica centrolobulara, distrofie grava hepatica, edem pulmonar, dilatatie cardiaca, miocardoza, tubulonefrite.

Continutul intestinal si gastric trebuie obligatoriu examinat in vederea identificarii unor resturi de plante, tablete, corpi straini, etc.

Pentru examenul histopatologic se recolteaza portiuni de tesuturi si organe, conservate in aldehida formica 10%.

Unele intoxicatii pot fi confirmate prin examen histopatologic, de exemplu:

prezenta oxalatilor de calciu in diferite organe dar mai ales, in tubii contorti se intalneste in intoxicatia cu etilen glicol

lipidoza hepatica si proliferarea ductelor biliare apar in aflatoxicoza.

Recoltarea si expedierea probelor pentru analiza toxicologica de laborator

Deoarece majoritatea toxicozelor la animale se produc in urma ingestiei substantelor toxice cu apa sau/si furajele, importanta controlului toxicologic al acestora este deosebita. Aceasta examinare ocupa un loc aparte in cadrul anchetei toxicologice si poate aduce lamuriri importante pentru diagnostic chiar la fata locului.

Recoltarea si expedierea probelor pentru un astfel de examen se face in functie de scopul urmarit, adica:

Examenul toxicologic de rutina, este caracterizat de urmatoarele elemente:

reprezinta o activitate de supraveghere continua, cu caracter profilactic;

este o activitate planificata de catre laborator pe baza planului strategic al actiunilor sanitar veterinare, insa probele pot fi expediate si in afara acestei planificari;

se refera in principal la probele de furaje si apa;

Examenul toxicologic de rutina consta in:

controlul infestarii nutreturilor cu plante toxice (analiza botanica);

controlul micologic si micotoxicologic al furajelor;

controlul contaminarii nutreturilor si a apei cu substante utilizate in procesul de chimizare a agriculturii (ingrasaminte, pesticide, etc.);

in zonele poluate industrial se examineaza apa si furajele si sub acest aspect;

pentru furajele combinate se verifica respectarea retetelor, cota de participarea aditivilor alimentari in functie de categoria de animale pentru care furajul este destinat;

In aceasta situatie, de supraveghere, recoltarea probelor se face respectand metodologia de constituire a probelor medii.

Examenul toxicologic pentru confirmarea unei intoxicatii

In cazul suspiciunii unei intoxicatii recoltarea si expedierea probelor se face in regim de urgenta.

In acest caz proba medie nu mai este reprezentativa, recoltandu-se probe partiale, adica se recolteaza probe diferite din locuri unde toxicul ar fi putut intra in contact cu furajul sau apa.

Fiecare proba trebuie sa aiba cel putin o contraproba care sa constituie proba martor pentru o eventuala contraexpertiza. Atat probele de apa cat si cele de furaj trebuie sa fie insotite de procese verbale de recoltare, in care se vor mentiona urmatoarele:

Pentru apa:

data recoltarii probelor (anul, luna, ziua si ora);

modul de recoltare al probelor;

locul si caracterizarea sursei de apa;

temperatura apei in momentul prelevarii probei;

modul de conservare a probei (daca este cazul);

nominalizarea analizelor ce se solicita a fi executate;

numele persoanei care a prelevat proba;

Pentru furaje:

data recoltarii probelor (anul, luna si ziua);

modul de recoltare al probelor;

denumirea furajului si a unitatii care l-a produs;

cantitatea existenta;

modul de depozitare;

aspectul organoleptic al furajului;

masurile luate (scoaterea din alimentatie sau nu);

nominalizarea analizelor ce se solicita a fi executate;

numele persoanei care a prelevat proba;

A. Recoltarea probelor de apa

Pentru examenele fizico-chimice si toxicologice probele de apa se recolteaza in recipienti din sticla cu dop slefuit sau din material plastic cu dop din acelasi material;

Cantitatea de proba recoltata trebuie sa fie de 0,5-1 l.

Recipientii din sticla trebuie curatati cu amestec oxidant, apoi cu apa de robinet si in final cu apa distilata.

Inainte de prelevarea probelor recipientii se vor clati de 3 ori cu apa de analizat.

Recipientii se vor umple cu proba pana la nivelul dopului, si se inchid etans.

a. Modul de recoltare:

din reteaua de distributie probele se iau dupa ce s-a lasat apa sa curga 10 minute;

din rezervoarele de apa probele se iau de la punctul de iesire;

din fantani probele se preleveaza de la adancimea de 10-30 cm sub oglinda apei;

din izvoare apa se recolteaza de la punctul de curgere libera a izvorului;

din izvoarele captate probele se recolteaza de la punctul de distributie;

Intervalul de timp dintre prelevarea probelor si efectuarea analizelor trebuioe sa fie cat mai scurt pentru evitarea modificarilor caracteristicilor apei. In cazul in care analizele nu se pot efectua in maxim 4 ore de la prelevare, probele se conserva conform tabelului 1.

b. Examinarea apei

Plecand de la faptul ca apa folosita pentru animale trebuie sa aiba calitatile apei potabile pentru om ne putem da seama usor ca orice modificare a caracteristicilor organoleptice ale apei fac ca aceasta sa fie cel putin suspecta toxicologic.

Gusturi particulare ce pot fi depistate:

aliaceu - organofosforate, arsen;

migdale amare - cianuri;

sarat - clorura de sodiu, poluare cu urina;

amar - saruri de magneziu, de cupru;

salciu - saruri de calciu;

gust de mlastina, de mucegai sau de peste - acizi humici, substante organice in descompunere.

Mirosul. Apa nu trebuie sa prezinte miros propriu sau imprumutat.

in poluarea cu substante organice pot fi detectate mirosuri de fecale si urina, de amoniac, hidrogen sulfurat, metan;

diferite substante chimice poluante pot conferi apei mirosul de petrol, fenol, clor, etc.

in urma procesului de eutrofizare apa poate avea miros de mucegai, de peste;

Se apreciaza de asemenea si eventualele modificari de culoare ale apei date de substantele dizolvate, precum si turbiditatea apei cauzata de prezenta substantelor organice si anorganice aflate in suspensie.

Tabel 1. Modul si durata de conservare a probelor de apa pentru unele substante toxice

Transportul probelor de apa prelevate pentru examen toxicologic se face in lazi izoterme sau truse frigorifice in conditii care sa asigure mentinerea temperaturii la maxim 4⁰C.

B. Recoltarea probelor de furaj

Probele de furaj se recolteaza in saci, pungi de hartie sau material plastic, cutii sau borcane cu dop slefuit.

Cantitatea de proba recoltata trebuie sa fie de 1 kg.

In cazul furajelor lichide borcanele se umplu 4/5 din volumul lor.

Daca se solicita analiza continutului in minerale probele nu trebuie sa contina impuritati (nisip, pamant) iar recipientii de sticla trebuiesc bine clatiti cu apa distilata si uscati.

Pentru examenul micologic si micotoxicologic furajele se trimit in recipienti de hartie sau panza, pentru a preveni modificarea gradului de contaminare micotica.

a. Modul de recoltare:

din carute si autocamioane cu furaj vrac, probele se scot din 5 puncte diferite si cat mai adanc;

din vagoane, probele se scot de la cele 4 colturi si la o distanta de 50-75 cm de perete;

din silozuri se recolteaza din mai multe puncte si cat mai adanc;

pentru fibroase se iau din sira prin smulgere din mai multe puncte diferite;

probele de furaje verzi se recolteaza din puncte diferite ale parcelei si se ambaleaza astfel incat sa se evite fermentarea.

b. Examinarea furajelor:

In cazul suspicionarii sau aparitiei unei toxicoze examinarea preliminara a furajelor are in general caracter organoleptic, in functie de natura si provenienta acestora.

Pentru nutreturile verzi si fibroase intereseaza:

Tipul sau subtipul. Exista plante toxice sau cu potential toxic.

Epoca de recoltare. Infestarea cu miceti este diferentiata pe sezoane. Elaborarea de micotoxine se face doar in anumite conditii de mediu. Unele plante prezinta toxicitate mai mare in stadiul tanar de vegetatie (iarba de Sudan), pentru ca la maturitate sa-si piarda aceste insusiri sau invers (Sinapis alba). Vegetatia luxurianta, in primavara mai ales, posibil nitrati - nitriti.

Compozitia floristica. Analiza botanica poate pune in evidenta prezenta unor plante toxice in furaj, fapt care daca este corelat cu semnele clinice, duce la stabilirea diagnosticului, fara a fi necesare alte investigatii.

Aspectul, culoarea, mirosul. Putem obtine astfel date despre un atac cu miceti (putem utiliza o lupa). De exemplu, prezenta la nodurile paielor a unei "funingini" - colonii de Stahibotrix alternans; prezenta unor puncte negre, mici pe fata ventrala a frunzei de trifoi - Rhizoctomia leguminicola; pete de diferite culori raspandite relativ uniform pe frunze - pesticide (posibil). Sau unele mirosuri straine pot sa insemne prezenta unor pesticide in furaj. La fel, ne putem da seama daca furajul este sau nu alterat.

Umiditatea. (Sa fie sub 16 %). Contribuie la sporirea gradului de alterare a furajelor, poate determina activarea unor principii toxici. De exemplu srotul de rapita la care mirozina activeaza in prezenta apei sinigrina - glicozid toxic. Exista plante a caror toxicitate este dependenta de umiditatea ridicata - Aconitum toxicum, Conium maculatum, etc. Depozitarea furajelor proaspat recoltate si cu umiditate mare poate favoriza transformarea nitratilor in nitriti, mult mai toxici.

Pentru radacinoase si tuberculi rezultatul examinarii se interpreteaza in mod asemanator, in cazul acestor furaje interesandu-ne urmatoarele: soiul, marimea, cantitatea de pamant aderent, gradul de incoltire, fenomene de mucegaire, de putrezire.

In cazul nutreturilor insilozate intereseaza in acest prim examen culoarea, mirosul, structura si suculenta precum si pH-ul, prezenta acizilor in cantitate mare (lactic, acetic, butiric).

Examinarea grauntelor si a semintelor consta in aprecierea caracterelor exterioare: integritatea bobului, culoare, plinatate, umiditate (sub 16 %). Atentie la prezenta unor particule straine sau substante suspecte: nisip, miniu de plumb, sulfat de cupru, etc., sau alte seminte toxice - se accepta cel mult 1 %.

Pentru uruieli si tarate - gradul de aciditate (max. 5 %), marimea, umiditatea (sub 15 %), existenta unor substante straine, gradul de mucegaire si alterare.

Pentru sroturi se stabileste provenienta si natura acestora pentru ca exista de pilda continut ridicat de substante toxice in srotul de in, canepa, rapita, ricin, bumbac, etc. In general sroturile se apreciaza dupa miros, gust, continut in celuloza (sa fie sub 14 %).

In examinarea nutreturilor de origine animala se urmareste culoarea, daca au sau nu aspect onctuos (grasimea cel mult 7 % in faina de peste si sub 12 % pentru faina de carne), umiditatea (max. 12 %), mirosul - in mod deosebit cel amoniacal.

In cazul nutreturilor combinate este important sa stabilim specia pentru care sunt destinate, calitatea componentelor, cota de participare a acestora si, la fel ca la celelalte furaje, se executa examenul organoleptic.

C. Recoltarea probele de material biologic

In vederea examenului toxicologic probele biologice se pot recolta atat de la animalele in viata (sange, ser, urina, fecale, par, voma, continut gastric si rumena) cat si postmortem, dupa efectuarea necropsiei (tesuturi, organe).

In tabelul 2 sunt prezentate categoriile de probe biologice si modul de recoltare a acestora pentru analiza toxicologica.

Tabel 2. Probe biologice recoltate in vederea analizei toxicologice

Examenele de laborator

A. Examene de laborator clinic

Diferite toxice pot induce modificari caracteristice ale unor constituenti hematologici si biochimici:

Testele de laborator clinic care pot confirma si cuantfica evolutia unei toxicoze sunt:

Examenul hematologic complet (hemograma, leucograma, indici eritrocitari, numarul de trombocite)

Teste de coagulabilitate - timp de sangerare, timp de coagulare, indicele de adezivitate plachetara.

Ionograma serica (Ca, Mg, Na, K, Cl.)

Activitatea serica a unor enzime: PAL, ALAT, ASAT, etc.

Analiza urinei: hemoglobina, bilirubina, oxalati, etc.

pH-ul sanguin, osmolaritatea sangelui

B. Analiza toxicologica

Toxicologia analitica grupeaza tehnici si manopere prin care mai intai substanta toxica este izolata, extrasa din masa probei, apoi identificata si mai apoi dozata.

Sunt utilizate tehnici si aparate de la cele mai simple, care sunt rapide, ieftine, usor de executat, chiar in teren, pana la tehnici si aparate complexe, care pot furniza date cu caracter cantitativ, in cele mai multe cazuri fiind necesare manopere laborioase, costisitoare si cronofage.

In nici un caz nu se poate minimaliza aportul pe care-l poate aduce un laborator de toxicologie pentru diagnostic, cu atat mai mult cu cat nu sunt putine intoxicatiile pentru care numai laboratorul poate fixa diagnosticul.

Atentie insa la faptul ca o intoxicatie nu poate fi exclusa numai pentru ca la laborator nu s-a gasit nimic (sunt multi factori care influenteaza diagnosticul de laborator!). La fel, atentie si la situatia inversa: prezenta in proba (furaj, apa) a unei substante toxice, chiar in concentratii mult prea mari, nu inseamna obligatoriu intoxicatie. Intotdeauna rezultatele obtinute se interpreteaza corelativ (ex. hematologic, ex. urina, ex. enzimatic - biochimic).

Toxicii, inclusiv medicamentele, pot fi izolati din proba de analizat (urina, sange, lichide gastrice, organe, alte produse biologice, corpuri delicte, alimente, bauturi, produse industriale, ape industriale etc.) prin diferite metode, principalele fiind incluse in tabelul 3.

Tabel 3. Principalele metode de izolare a toxicilor din produse biologice si alte produse (Cotrau, 1988)

Dintre variantele posibile, se selecteaza metoda optima de izolare in functie de urmatorii factori:

a. Scopul analizei: identificarea sau stabilirea concentratiei toxicului (doza letala, doza toxica, doza terapeutica, concentratie normala); precizarea formei toxicului (ca atare, metaboliti, forme conjugate sau legate de proteine); identificarea toxicului insusi sau numai a grupei careia ii apartine (de exemplu, fenobarbitalul sau derivati barbiturici in general); limitarea ariei de cercetare la o anumita grupa (de exemplu, numai metale) sau, dimpotriva, extinderea la majoritatea grupelor de toxici; urgenta analizei; scopul in care se solicita rezultatul etc.

b. Materialul de analizat disponibil: in cantitate mare sau mica; simplu (apa) sau complex (organe); numarul probelor de analizat din acel material etc.

c. Natura toxicului: necunoscuta sau indicata (individual sau ca grupa de toxic) in actul de solicitare a analizei (in cazul unei indicatii, mersul analizei depinde de existenta unor metode deja stabilite sau de necesitatea elaborarii unor tehnici noi de izolare); toxicul se gaseste singur sau in amestec cu alti toxici, etc.

d. Eventualele substante interferente: antidoturi, medicamente sau alte substante administrate in scop diagnostic, etc.

e. Disponibilitatile laboratorului: aparatura, capacitatea de lucru, personalul, etc.

Pentru substantele care nu se gasesc in mod normal in organism este suficient identificarea acestora in continutul gastro-intestinal, umori si tesuturi pentru precizarea diagnosticului.

Pentru substantele care se gasesc in organism intr-o anumita concentratie (amoniac, uree, cloruri, etc.) diagnosticul se poate stabili doar dupa o determinare cantitativa a acestora.

Masuratorile cantitative utilizate in laboratorul de toxicologie sunt:

• Fotocolorimetria;
• Fluorimetria;
• Spectrofotometria de absorbtie atomica;
• Spectrofotometria de emisie in flacara;
• Cromatografia:

- Cromatografia lichid-lichid (de partitie);

- Cromatografia gaz-lichid (gazcromatografie);

- Cromatografia prin schimb ionic;

- Cromatografia prin ecluziune sterica (cromatografia de filtrare prin gel).

• Electroforeza

- Electroforeza zonala;

- Electroforeza cu focalizare izoelectrica;

- Imunoelectroforeza;

C. Proba biologica

Atunci cand datele obtinute in celelalte etape ale anchetei toxicologice sunt insuficiente pentru precizarea unui diagnostic, se poate recurge si la proba biologica.

Proba biologica (testul biologic) are valoare practica in masura in care este specifica pentru un anumit toxic.

Cele mai cunoscute teste biologice sunt acelea utilizate in diagnosticul micotoxicologic. Desi exista o multitudine de asemenea teste folosind cele mai variabile sisteme biologice (bacterii, larve de pesti vivipari, plancton, plantule, etc.), doar cateva sunt puse frecvent in practica, si anume:

• Testul pe boboc de rata - pentru evaluarea toxicitatii aflatoxinei din substraturile furajere;
• Testul pe oua embrionate - pentru confirmarea prezentei aflatoxinelor in substraturile furajere;
• Testul dermonecrotic - pentru screening-ul sau confirmarea trichotecenelor din furaje;
• Testul de histerometrie - pentru testarea substratelor ce contin zearalenona.

Un alt test biologic utilizat frecvent in laborator este pentru confirmarea diagnosticului in intoxicatia cu stricnina. Extractul obtinut din continutul gastric sau urina animalelor intoxicate si injectat in sacul dorsal la broasca sau intraperitoneal la soarece, reproduce crizele convulsive caracteristice.