Scheletul are multiple functii importante. Acesta nu doar asigura o structura de suport pentru corp si confera corpului o forma si definitie, dar, de asemenea, ajuta la protejarea organelor vitale ale corpului si permite miscarea acestuia. Creierul, de exemplu, este protejat de leziune de oasele inconjuratoare ale craniului. Oasele si muschii functioneaza impreuna ca puncte de sprijin pentru a facilita miscarea corpului.

Craniul

Dupa cum a fost mentionat anterior, craniul gazduieste si protejeaza creierul. Creierul este responsabil pentru majoritatea functiilor corpului, inclusiv controlul si coordonarea musculara, la fel ca si memoria, rationamentul, senzitivitatea si perceptia. El este gazduit in siguranta in craniu, o serie de opt oase plate ce se potrivesc exact impreuna cu suturile si articulatiile compacte. Aceste articulatii permit miscarea usoara a oaselor fara a cauza o fractura.

Oasele faciale

Exista paisprezece oase ce formeaza structura fetei, dintre care treisprezece sunt fixe si doar unul este mobil. Aceste oase se unesc intr-o forma tridimensionala pentru a crea structura fundamentala a fetei. Cele mai principale oase din acest grup, constituie:

Coloana Vertebrala

Oasele coloanei vertebrale sunt numite vertebre. Datorita structurii si formei lor unice, aceste oase sunt capabile sa execute multe functii. Vertebrele asigura protectie pentru maduva spinarii si nervii spinali ce pornesc de la maduva spinarii. Ele de asemenea asigura suportul si permit miscarea capului si a partii superioare a corpului. Vertebrele coloanei vertebrale sunt asezate una pe cealalta, fiecare fiind separata de un disc intervertebral. Aceasta banda de cartilaje dintre vertebre permite flexibilitatea coloanei vertebrale, mentinand totusi rezistenta si suport pentru partea superioara a corpului. De asemenea, contribuie la prevenirea fracturilor coloanei vertebrale care, de altfel, ar putea fi cauzate de impactul discordant al activitatilor de fiecare zi, cum sunt, mersul, alegarea sau sariturile. Vertebrele unite intre ele formeaza canalul vertebral. Acesta la randul sau gazduieste si protejeaza maduva spinarii.

Desi cele 33 de vertebre ale coloanei vertebrale functioneaza ca un tot intreg, de fapt ele sunt divizate in cinci grupuri separate, fiecare avand o functie specifica. Incepand cu varful coloanei vertebrale, primele sapte vertebre sunt numite vertebrele cervicale. Desi ele sunt cele mai mici din vertebrele coloanei, ele sunt si cele mai dense si formeaza partea posterioara a gatului. Urmatoarele douasprezece vertebre sunt numite vertebrele toracice si ele asigura puncte de fixare pentru coaste. Miscandu-ne in jos gasim cinci vertebre lombare. Aceste oase mai mari asigura suportul partii superioare a corpului. Mai jos de regiunea lombara, se afla un grup din cinci vertebre, ce pornesc ca oase individuale, insa care la varsta adulta tanara fuzioneaza impreuna si formeaza peretele posterior a cavitatii pelviene. In sfarsit, cele mai de jos patru vertebre, care de asemenea sunt fuzionate - formeaza coccisul. Acest nivel de coloana are functia de amortizator pentru intreaga coloana vertebrala.

Cutia Toracala

Vertebrele toracale, in combinatie cu coastele, sternul si cartilajele costale formeaza cutia toracica. Acest grup de oase si cartilaje au functia de protectie a organelor vitale, cum sunt inima si plamanii. Ele asigura suport pentru centura scapulara si participa in actul de respiratie. Forma cutiei toracice este creata de douasprezece perechi de coaste, care sunt atasate posterior la vertebrele toracice. Primele sapte perechi de coaste se fixeaza de stern prin intermediul cartilajelor. Aceste sapte coaste sunt numite coaste adevarate. Urmatoarele cinci perechi de coaste sunt numite coaste false deoarece ele nu se fixeaza direct de stern. Cartilajele primelor trei din aceste cinci perechi se fixeaza de cartilajele coastelor de mai sus, si ultimele doua perechi de coaste nu au o fixare cu cartilaj. Ultimele doua perechi de coaste sunt numite coaste flotante deoarece acestea nu au un punct anterior de fixare.

Sternul

Sternul este regiunea anterioara de fixare a primelor sapte perechi de coaste si asigura protectia organelor vitale localizate in cavitatea toracica. Exista trei portiuni ale sternului: manubriul, care este partea superioara a sternului, corpul - partea mijlocie si procesul xifoid - partea inferioara mica a sternului. Sternul este un reper important in executarea resuscitarii cardiopulmonare.

Pelvisul (bazinul)

Pelvisul este compus dintr-un grup de oase ce formeaza o formatiune sub forma unei cupe in care se situeaza urmatoarele organe: vezica urinara si organele sexuale interne. Pelvisul asigura un suport pentru partea superioara a corpului si fixare pentru extremitatile inferioare. Portiunea anterioara a pelvisului este numita pubis, iar ischionul fiind partea inferioara a pelvisului. Partile laterale ale pelvisului sunt formate din ilion. Pubisul, ischionul si ilionul fuzionate intr-un tot intreg formeaza partea anterioara, laterala si inferioara a bazinului, iar sacrul si coccisul formeaza sectiunea posterioara a pelvisului.

Extremitatile Inferioare

Articulatia soldului (coxofemorala) este compusa din capul femoral (bila) si acetabulum (cavitatea pentru osul femoral). Aceste formatiuni permit o miscare libera a extremitatilor inferioare. Femurul este cel mai lung os al corpului uman. Rotula (patela) protejeaza genunchiul de traumatisme. Gamba este constituita din doua oase: tibia sau fluierul piciorului si fibula. Portiunea inferioara a fibulei este numita maleola laterala si portiunea inferioara a tibiei este numita maleola mediala. Aceste doua protuberante osoase pot fi palpate de fiecare partea a gleznei. Oasele labei piciorului sunt formate din oase tarsiene si metatarsiene. Osul calcaiului este numit calcaneu si in sfarsit, degetele sunt numite falange.

Extremitatile Superioare

Clavicula, reprezinta zona osoasa palpabila situata la nivelul umerilor pe partea anterioara a corpului. Scapula, poate fi palpata transversal pe partea superioara a spatelui. Extremitatea laterala a scapulei se numeste acromion. Portiunea superioara a membrului superior este numita humerus, si cotul este numit olecranon. Mai jos de articulatia cotului este situat antebratul. Similar portiunii inferioare ale piciorului, portiunea inferioara a bratului este formata din doua oase. Radius este osul lateral al antebratului si ulna este osul medial. Oasele mainii sunt numite carpiene si metacarpiene. Oasele degetelor sunt numite falange.

Articulatiile

Locul de unire a doua oase este numit articulatie. O articulatie uneste diverse oase permitand partilor corpului sa se miste. Exista trei tipuri de articulatii, in functie de amplitudinea miscarii pe care o permit:

Imobile - Articulatii unde oasele sunt in contact apropiat unul cu celalalt si unde exista miscare foarte putina sau deloc (de exemplu - oasele craniului).

Putin mobile(semimobila) - Articulatii unde oasele sunt unite impreuna prin intermediul unor discuri aplatizate vaste de cartilaj si ligamente (de exemplu - vertebrele sau simfiza pubiana).

Perfect mobile - Articulatiile care permit miscari libere si sunt compuse din: capsula de articulatie, cartilaj articular, cavitate sinoviala si lichid sinovial. Majoritatea articulatiilor sunt de acest tip. Exista sase tipuri de articulatii mobile.

Portiunea rotunda a osului se potriveste in cavitatea sub forma de cupa a altui os pentru a forma aceasta articulatie. Forma rotunda a articulatiei si a cavitatii permit o amplitudine de miscare mai mare decat orice alt tip de articulatie. In afara articulatiei soldului, articulatia umarului este o alta articulatia de tip bila. Articulatiile de tip "balama" sunt formate de suprafata convexa a unui os ce se potriveste in suprafata concava a altuia. Acest tip de articulatie este asemanator unei balamale de la usa si permite flexie si extensie, dar nu permite rotatia, ca in cazul articulatiei cu bila.

Majoritatea articulatiilor sunt perfect mobile. Articulatia consta din: capsula articulara, cartilaj articular, membrana sinoviala, cavitate sinoviala si lichid sinovial. Exista sase tipuri de articulatii perfect mobile: articulatia trohleara, in pivot, in balama, condiloida, plana si selara. Aceste articulatii au structuri mult mai complexe decat cele imobile si putin mobile. Marginile oaselor in acest tip de articulatie sunt acoperite cu un strat subtire de cartilaj. Intreaga articulatie este inclusa intr-o membrana ermetica, etansa care contine o cantitate mica de lichid sinovial. Ligamentele asigura stabilitatea structurilor care sunt localizate pe zone diferite a articulatiei.

Sistemul Respirator

Anatomia

In randurile de mai jos vom descrie cateva aspecte de anatomie si fiziologie a sistemului respirator. Cavitatea bucala si nazala fac parte din caile respiratorii superioare. Faringele este portiunea posterioara a acestor cai aeriene, si se imparte in nazofaringe si orofaringe. La radacina limbii se afla o formatiune, numita epiglota, care protejeaza caile respiratorii inferioare de nimerirea bolului alimentar in timpul deglutitiei. Laringele este situat la nivelul cartilajului cricoid. Cartilajul cricoid este un cartilaj inelar ferm, ce poate fi palpat pe partea anterioara a gatului. Vizibil la barbati, poate fi vizualizat mai dificil la femei. Traheea, este o structura tubulara uneste caile aeriene superioare cu plamanii. Descendent, traheea se imparte in doua: bronsia stanga si dreapta, ce comunica plamanul drept si stang. Aceste bronhii se divizeaza in multiple canale aeriene denumite bronsiole.

Acestea eventual sunt mai mici si mai mici, finisandu-se in alveole. Alveolele sunt mici, multiple in plamani de forma unui strugure, unde se petrece schimbul de gaze.

Inspiratia este o actiune activa. Diafragma si muschii intercostali se contracta, ceia ce duce la marirea volumului cavitatii toracice. Odata cu deplasarea diafragmei in jos, portiunea inferioara a cutiei costale se deplaseaza anterior. Are loc micsorarea presiunii toracice, ceia ce permite patrunderea aerului in plamani. In cazul expiratiei, se intampla viceversa. Diafragma se ridica in sus iar coastele ca urmare a relaxarii muschilor intercostali se deplaseaza in jos si in interior.

Aceasta permite pasajul pasiv al aerului din plamani.

Fiziologia

In timpul inspirarii, are loc trecerea aerului bogat in oxigen in alveole, portiunea finala a plamanilor. Ulterior oxigenul transferat din alveole in sange este transportat in tot corpul. In acelasi moment, sangele lipsit de oxigen circula pe langa alveole si descarca dioxidul de carbon si alte deseuri, pentru a fi indepartat din corp in timpul expiratiei. Un schimb similar se intampla in capilarele din intregul corp. Sangele bogat in oxigen circula de la plamani la capilarele din intregul corp. Capilarele atunci preiau sangele oxigenat si-l distribuie celulelor invecinate. Aceste celule atunci cedeaza dioxidul de carbon capilarelor pentru a fi transportat inapoi plamanilor, eliminat din corp prin expiratie.

Acest schimb constant de sange oxigenat si neoxigenat necesita o functionare adecvata a organismului. Toate celulele din organism necesita oxigen, si o concentratie crescuta de dioxid de carbon duce la acidoza. Pentru aprecierea unei respiratii adecvate necesara pentru sustinerea viabilitatii, se folosesc urmatorii parametri: frecventa, ritmicitate, calitate si adancime.

Frecventa normala de respiratie variaza de la o persoana la alta , dar de obicei se includ in urmatorii parametri:

Adult . 12 -20 respiratii/min

Copil . 15-30 respiratii/min

Sugar . 25-50 respiratii/min

Prin ritmicitate se subintelege regularitatea si iregularitatea respiratiei. Un ritm normal, regulat reprezinta un ciclu format din inspir si expir, corespunzator normelor de varsta. Orice deviere de la normele de varsta se apreciaza ca o respiratie neregulata si indica afectarea mecanismelor care regleaza respiratia. Respiratia agonala (inspirari unice dupa tipul Gasping) reprezinta un simptom cu pronostic nefavorabil care se determina nemijlocit inainte de deces.

Calitatea respiratiei se refera la caracterul sunetelor respiratorii. Sunetele respiratorii sunt create de miscarea aerului in si din plamani si pot fi auscultate prin plasarea unui stetoscop pe peretele anterior sau posterior al cutiei toracice. Sunetele respiratorii trebuie sa fie clare si simetrice bilateral. Prezenta oricarei dereglari , cum sunt ralurile, atenuarea sau lipsa murmurului vezicular - pe orice hemitorace - este indicatorul unei respiratii inadecvate. Respirarea de asemenea trebuie sa fie fara efort, fara participarea in ea a unor muschi auxiliari. La adulti, acestia pot fi muschii gatului si abdomenului. La copii acestia pot fi muschii gatului si cutiei toracice . La copiii de varsta frageda in cazul prezentei unei detrese respiratorii se determina tirajul intercostal. Inspectia si examinarea minutioasa de asemenea poate ajuta la recunoasterea altor patologii, cum ar fi: tegumentele palide sau cianotice (albastra), reci sau umede si participarea in respiratie a aripilor nazale.

Prin volum respirator se subintelege volumul normal de aer inspirat si expirat. In medie, volumul respirator constituie aproximativ 500 mililitri de aer. Din exterior, acest fapt e evident prin expansiunea agreabila si egala a cutiei toracice , in timpul fiecarui act de respiratie. La randul sau excursia adecvata a cutiei toracice determina o adancime normala a respiratiei. O respiratie superficiala ne indica prezenta unei afectiuni respiratorii.

Sugarii si Copiii

Exista particularitati de varsta in structura anatomica pentru copii si sugari. Cavitatea bucala si nazala la copii sunt mai mici si mai usor se supun obstructiei decat la adulti. Limba la copil, spre deosebire la adult, ocupa mai mult spatiu in cavitatea bucala, favorizand o obstructie mai usoara cailor respiratorii de catre aceasta. Traheea la sugari si copii mici este mai moale si mai flexibila. Este mai ingusta si, in consecinta, mai usor obstructionata de bolusul alimentar inghitit. Cartilajul cricoid la copil este mai putin dezvoltat si mai putin rigid. In final, peretele cutiei toracice la copii este mai flexibil, de aceea respiratia la copii depinde de miscarile diafragmei. Ca rezultat intr-o respiratie normala la copii se determina miscari concomitente a cutiei toracice si peretelui abdominal. Sugarii in cazul unei detrese respiratorii pot prezenta o respiratie paradoxala, unde cutia toracica si abdomenul se misca in directii opuse in timpul respiratiei.

Sistemul Circulator/Cardiovascular

Sistemul cardiovascular este un sistem inchis ce include inima, sangele si vasele sangvine. Inima este un organ muscular, cu functie de pompa, ce propulseaza sangele prin vasele sangvine spre tesuturi. Ea se localizeaza in mediastin, o zona situata retrosternal, protejata posterior de coloana vertebrala si lateral de plamani. Inima este divizata in patru cavitati, doua cavitati superioare numite atrii si doua cavitati inferioare numite ventricule. Sangele ajunge in inima prin atriul drept. Acesta este sangele sarac in oxigen si bogat in dioxid de carbon, care este colectat de la tesuturile corpului si prin intermediul retelei venoase transportat catre cord. In timpul contractiei atriului, sangele din atriul drept este propulsat in ventricolul drept prin orificiul tricuspidal. Atunci cand ventricolele se contracta, sangele din ventricolul drept este propulsat in plamani prin orificiul pulmonar a arterei pulmonare. In plamani are loc schimbul de gaze si sangele bogat in oxigen este transportat prin patru vene pulmonare in atriul stang, si prin intermediul orificiului mitral in ventricolul stang. Peretii grosi ai ventricolului stang se contracta si propulseaza sangele in aorta si artere, formeaza o retea vasculara capilara, la nivelul careia are loc schimbul de gaze.

La nivelul orificiilor cordului se gasesc valve, care sunt unidirectionale si previn fluxul invers al sangelui. Valvele se deschid ca rezultat a presiunei fluxului sangvin. Ele se inchid pasiv atunci cand aceasta presiune nu mai e exercitata. Valva bicuspida (mitrala) are doar doua clape, pe cand valvele tricuspida, pulmonara si aortica toate au cite trei.

Imaginea frontala a inimii-sagetile indica fluxul sangelui

Arterele

Prin intermediul arterelor are loc transportul sangelui de la inima la tesuturi. Arterele cu exceptia arterei pulmonare transporta sange oxigenat. Sunt noua artere magistrale, pe care lucratorul asistentei de urgenta trebuie sa le cunoasca:

Arterele coronariene: vasele ce livreaza sange inimii.

Aorta: o artera magistrala ce-si are originea in cord, parcurge cavitatile toracice si abdominale si ulterior se divizeaza in arterele iliace dreapta si stanga.

Pulmonara: artera originara din ventricolul drept ce transporta sange sarac in oxigen catre plamani.

Carotida: artera magistrala a gitului, ce asigura capul cu sange si este vasul care ne da indici despre prezenta pulsului.

Femurala: artera magistrala a coapsei, aceasta artera asigura extremitatile inferioare cu sange si poate fi palpata in plica femurala.

Radiala: artera magistrala a antebratului, pulsul poate fi simtit intr-un canal mic pe partea degetului mare a articulatiei mainii.

Brahiala: artera a bratului superior, aceasta este artera utilizata la luarea presiunii sangelui, cu tensiometru si un stetoscop si poate fi simtita pe partea interioara a bratului intre cot si umar.

Tibiala posterioara: pulsul poate fi simtit pe suprafata posterioara a maleolei mediale.

Dorsalis pedis: artera a piciorului, pulsul poate fi simtit pe suprafata anterioara a piciorului.

Arterele

Arteriola este cea mai mica unitate de diviziune a unei artere. Arterele treptat se divizeaza in mai mici si devin arteriole ce urmeaza in capilare. Capilarele sunt vasele mici de sange ce conecteaza arteriolele cu venulele (cea mai mica parte a unei vene). Ele se gasesc in toate tesuturile corpului si la nivelul lor are loc schimbul de substante nutritive si eliberarea de produsi metabolici a activitatii tisulare.

Arterele

Venele

Venele

Deplasandu-se inapoi spre cord, sangele din capilare trece in venule, ce reprezinta cele mai mici ramuri ale venelor. Acestea devin mai mari, si se transforma in vene, ce conduc sangele inapoi la cord. Cele mai importante vene din organism sunt venele pulmonare si venele cave superioara si inferioara. Venele pulmonare transporta sangele bogat in oxigen de la plamani la atriul stang. Venele cave duc sangele sarac in oxigen de la regiunea superioara si inferioara a corpului la atriul drept. Vena cava superioara colecteaza sange de la regiunea superioara a corpului, iar cea inferioara de la regiunea inferioara a corpului.

Compozitia Sangelui

Sangele consta din patru componente principale: eritrocite(globulele rosii), leucocite, trombocit si plasma. Fiecare din aceste componente are o functie specifica si este vitala pentru mentinerea viabilitatii organismului. Eritrocitele asigura sangelui culoare, transporta oxigenul catre organe si tesuturi, iar dioxidul de carbon si alte produse metabolice spre plamani pentru a fi eliminate. Leucocitele reprezinta o parte importanta a sistemului imun al organismului si numarul lor creste atunci cand in organism este prezenta o infectie. Plasma este un lichid vascos, galbui in care se afla celulele sangvine si substantele nutritive. Trombocitele sunt mai mici decat eritrocitele si leucocitele si participa in formarea trombusului sangvin.

Fiziologia

In timpul contractiei ventricolului stang sange sub forma de volum cardiac este propulsat in artere. Aceasta unda de propulsie poate fi simtita ca un puls; in locurile unde o artera trece deasupra unui os si se plaseaza aproape de suprafata pielii.

Punctele pulsului periferic sunt localizate pe extremitati. Principalele puncte periferice ale pulsului sunt:

Radial: simtit de partea degetului mare a articulatiei mainii.

Pulsul radial

Brahial: simtit pe partea anteriora a extremitatii superioare, intre cot si umar.

Plasma

Tibial posterior: simtit pe suprafata posterioara a maleolei mediale

Dorsalis pedis: simtit pe partea superioara a piciorului.

Punctele pulsului central sunt localizate pe corp.

Cele mai principale puncte a pulsului central sunt:

Carotid: simtit pe ambele parti ale gatului.

Femural: simtit in zona femurala (cuta intre abdomen si coapsa).

Pulsul Carotid

Tensiunea Arteriala

Presiunea exercitata de sange, asupra peretilor vasculari se numeste tensiune arteriala. Tensiunea sistolica este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali in timpul contractiei ventriculelor. Tensiunea diastolica este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali atunci cand ventriculele se afla in repaus (diastola). Tensiunea arteriala dupa metoda standard de masurarea se evalueaza milimetri de mercur (mm Hg).

Perfuzia

Perfuzia este definita ca circulatia sangelui printr-un organ sau tesut. Perfuzia adecvata implica livrarea oxigenului si produselor nutritive celulelor sistemelor de organe si inlaturarea deseurilor de la aceleiasi sisteme de organe. Celulele corpului necesita aprovizionare continua cu sange bogat in oxigen si substante nutritive pentru viabilitate si o functionare adecvata. Dereglarea acestui mecanism poate cauza hipoperfuzie, sau soc, si determinata de tensiunea arteriala joasa sau pierderi semnificative de singe. Dereglarile psihice si traumatismul maduvei spinarii de asemenea pot cauza hipoperfuzie. Aceasta stare de perfuzie inadecvata a tesuturilor poate fi caracterizata de asa semne si simptome cum sunt: tegumente palide, cianotice, reci sau transpirate; puls rapid sau slab; respiratii frecvente si superficiale; greata sau voma; agitatie, anxietate, cifrele tensiunii arteriale sunt critic scazute sau in scadere si o temperatura a corpului sub limita normala.

Sistemul Musculo-Scheletal

Totalitatea miscarilor din interiorul sau exteriorul corpului necesita implicarea sistemului musculo-scheletal. Atat la mersul pe bicicleta, cit si la digestia unei mese, muschii se contracta, sau se relaxeaza intr-o maniera sistematica. Muschii asigura miscarea corpului, protejeaza organele vitale si acorda corpului forma si definire.

Exista trei tipuri de muschi in corpul uman: scheletali (voluntari), netezi ( involuntari) si cardiaci.

Muschii voluntari sau scheletici sunt fixati de oase si formeaza principala masa musculara a corpului. Acesti muschi se afla sub controlul sistemului nervos central si sunt numiti voluntari deoarece individul controleaza contractia si relaxarea acestor muschi. La citirea acestui text, creierul comunica muschilor atasati ochilor sa se contracteze si/sau sa se relaxeze, miscindu-i de-a lungul paginii. Toate miscarile corpului se afla sub controlul muschilor voluntari.

Muschii involuntari, pe de alta parte, sunt in afara controlului direct al individului. Acesti muschi controleaza fluxul substantelor prin structuri tubulare precum vasele sangvine, bronhii, tractul gastrointestinal si sistemul urinar. Aflati in peretii acestor structuri tubulare, acesti muschi, la stimulare schimba diametrele tuburilor. Acestea sunt functii automate ale muschilor si sunt un raspuns la stimuli precum intinderea, presiunea, caldura sau frigul. De exemplu, atunci cand peretii tractului digestiv intinsi de alimentele partial digerate, are loc stimularea stratului de muschii netezi a peretilor tractului gastrointestinal, ceia ce duce la contractarea lor si propulsarea bolusului alimentar prin tubul digestiv. Muschii involuntari pot cauza contractarea sau dilatarea vaselor sangvine ca raspuns la caldura sau frig.

Muschiul cardiac ( miocardul) este un muschi involuntar special localizat doar in cord si are capacitatea unica de a se contracta de sine-statator. Aceasta capacitate este numita automatism si permite sustinerea activitatii cardiace, chiar daca alte sisteme ale corpului sunt traumatizate sau afectate. Arterele coronare asigura o aprovizionare constanta cu oxigen si nutrienti a miocardului Vatamarea sau necroza muschiului cardiac poate fi simtita ca presiune sau durere toracica si poate surveni foarte repede daca aceasta aprovizionare continua cu sange este intrerupta. Tipic, aceste intreruperi sunt cauzate de cheaguri de sange, care limiteaza sau intrerup fluxul de sange intr-o zona concreta a inimii.

Inima este un minunat exemplu de forta si rezistenta. Ea incepe sa bata la cateva saptamani de la concepere si continua pe tot parcursul vietii.

Toate activitatile voluntare si involuntare a organismului sunt controlate de sistemul nervos. Acest sistem complex din doua mari compartimente, sistemul nervos central si sistemul nervos periferic.

Encefalul si maduva spinarii formeaza sistemul nervos central. Encefalul este localizat in cutia craniana, si maduva spinarii este localizata in canalul vertebral, incepand cu baza craniului si terminand cu regiunea lombara a coloanei vertebrale. Sistemul nervos central este responsabil de activitatea mintala superioare cum este gandirea, luarea unei decizii, si comunicarea. Acesta functioneaza ca un centru de preluare a impulsurilor de la nervii senzitivi, transformand informatia receptionata intr-un raspuns adecvat al organismului.

Sistemul nervos periferic este un sistem de nervi senzitivi si motorii ce actioneaza ca o legatura de comunicare intre sistemul nervos central si alte organe si muschi ale corpului. Nervii senzitivi detecteaza schimbari in corp sau mediul inconjurator. Ei transmit aceasta informatie catre sistemul nervos central unde se ia o decizie pentru reactia de raspuns. Nervii motorii transmit aceasta decizie inapoi muschilor si glandelor respective. Aceste trei functii: senzoriala, de perceptie si de reactionare ajuta la mentinerea unei activitati si functionari normale a organismului.

Pielea

Pielea este un sistem important al corpului omenesc, ce indeplineste mai mult decat asigurarea unui invelis exterior al corpului. Acest organ vast si complex indeplineste multiple functii vitale. Prin asigurarea unui invelis exterior, piele protejeaza corpul de mediul extern. La fel ea protejeaza corpul uman de patrunderea bacteriilor si altor organisme daunatoare, si de asemenea previne pierderea de lichide, in asa mod protejand corpul uman de deshidratare.

Pielea are functie de termoreglare. La supraracirea corpului are loc spasmul vaselor sanguine din piele, micsorand eliberarea caldurii. Aceleasi vase sangvine se vor dilata la supraincalzire, marind in asa mod eliberarea caldurii. Secretiile de la glandele sudoripare ale pielii vor permite racirea prin evaporare.

Receptorii senzoriali ai pielii pot detecta asa senzatii ca cald si rece, atingere, presiune si durere. Nervii senzitivi transmit aceste senzatii sistemului nervos central, obtinand un raspuns adecvat.

Pielea este alcatuita din trei straturi: epidermul, dermul si tesutul subcutanat. Epidermul este stratul extern si asigura protejarii impotriva mediului inconjurator si pierderii de lichide. Dermul uneste epidermul de tesuturile subcutanate si contine terminatiuni nervoase, vase de sange, glande sudoripare, sebacee si foliculi pilosi. In epiderm nu exista vase de sange, deci acesta trebuie sa fie alimentat prin intermediul a vaselor de sange situate in derm. Sub derm se afla tesutul subcutanat. Acest strat conecteaza pielea cu tesuturile subiacente si de serveste ca depou de grasime. Celule adipoase pastreaza energia si actioneaza ca un izolator pentru organism.

Sistemul Endocrin

Sistemul endocrin este un sistem complex de glande si hormoni ce participa in reglarea functiilor organismului. Aceste glande si hormoni joaca un rol crucial in reproducere, crestere si dezvoltare. Diversele glande ale corpului stocheaza substante numite hormoni. Hormonii reprezinta substante chimice ce sunt secretate de celule specializate si participa la reglarea functionarii altor celule. Unul din acesti hormoni este insulina, secretata de celulele pancreasului, care participa la mentinerea unui nivel constant de glucoza in sange. Un alt hormon important este adrenalina, sau epinefrina. Adrenalina este secretata de glandele suprarenale si joaca un rol crucial in raspunsul organismului la situatiile de stres.

Hipofiza

Hipofiza este o glanda mica, localizata la baza creierului in depresiunea sub forma de sa a osului sfenoid. Este deseori numita glanda principala a corpului deoarece ea regleaza activitatea celorlalte glande endocrine.

Glandele paratiroide sunt patru formatiuni rotunde mici localizate exact posterior glandei tiroide. Hormonul acestora regleaza continutul de calciu si fosfor in sange si oase.

Glandele suprarenale sunt localizate pe suprafata superioara a fiecarui rinichi. Ele produc asa hormoni ca adrenalina, corticosteroizii, mineralocorticoizii.

Pancreasul este localizat transversal retroperitoneal, posterior de stomac. Pancreasul produce enzime digestive, la fel ca si insulina pentru reglarea asimilarii zaharului la nivel celular.

Sistemul digestiv include organele participa la digerarea si absorbtia alimentelor si eliminarea deseurile reziduale. El consta dintr-un tract digestiv si cateva organe accesorii. Organele accesorii produc si elibereaza anumite secretii in canal. In tractul digestiv are lor digerarea bolusului alimentar cu absorbtia ulterioara a substantelor nutritive si eliberarea substantelor reziduale digestiei. Tractul digestiv are 9 metri lungime si consta din: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire, si intestinul gros.

Rezumatul Capitolului

Este important pentru lucratorul asistentei medicale urgente sa posede cunostinte fundamentale despre diversi termeni anatomici si fraze pentru a facilita comunicarea lor cu alti profesionali de asistenta medicala. Toti termenii si frazele sunt aplicate pentru corpul uman aflat in pozitie anatomica. Exista diversi termeni pozitionali ce sunt utilizati pentru descrierea pozitiei in care a fost gasit si transportat pacientul.

Organismul uman este divizat in cateva sisteme individuale. Cunostintele generale despre aceste sisteme si functionarea lor sunt importante pentru asistenta medicala de urgenta acordata pacientilor. Sistemul scheletal asigura suportul si protectia corpului, de asemenea asigura miscarea acestuia. Sistemul respirator asigura transportul oxigenului si eliminarea produselor metabolici asa cum este dioxidul de carbon. Sistemul cardiovascular transporta sangele oxigenat tesuturilor si eliminarea deseurilor. Muschii efectueaza miscarile, la fel asigurara protectia organelor vitale si acorda corpului forma. Sistemul nervos efectueaza controlul miscarii voluntare cit si involuntare a muschilor. Pielea actioneaza ca o bariera pentru mediul extern si participa in termoreglare. In final, sistemul endocrin secreta hormoni reglarea functiilor organismului.

Contact \|- ia legatura cu noi -\|
Adauga document \|- pune-ti documente online -\|
Termeni & conditii de utilizare \|- politica de cookies si de confidentialitate -\|
Copyright © \|- 2024 - Toate drepturile rezervate -\|

Medicina

Corpul Uman

Corpul Uman

Introducere

TERMINOLOGIA

Termenii Pozitionali

Sistemul Scheletal

Craniul

Oasele faciale

Coloana Vertebrala

Cutia Toracala

Pelvisul (bazinul)

Extremitatile Superioare

Articulatiile

Sistemul Respirator

Anatomia

Fiziologia

Sugarii si Copiii

Sistemul Circulator/Cardiovascular

Prin intermediul arterelor are loc transportul sangelui de la inima la tesuturi. Arterele cu exceptia arterei pulmonare transporta sange oxigenat. Sunt noua artere magistrale, pe care lucratorul asistentei de urgenta trebuie sa le cunoasca:

Venele

Compozitia Sangelui

Fiziologia

In timpul contractiei ventricolului stang sange sub forma de volum cardiac este propulsat in artere. Aceasta unda de propulsie poate fi simtita ca un puls; in locurile unde o artera trece deasupra unui os si se plaseaza aproape de suprafata pielii.

Tensiunea Arteriala

Perfuzia

Sistemul Musculo-Scheletal

Pielea

Sistemul Endocrin

Hipofiza

Rezumatul Capitolului

Medicina

Analize pe aceeasi tema