Medicina
Corpul dumneavoastra: un atelier de reparatiiCorpul dumneavoastra: un atelier de reparatiiScopul medicinei este de a preveni boala si de a prelungi viata. Idealul medicinei este de a-l face pe medic inutil". William J. Majo, M.D. |
Corpul omenesc este un instrument fara egal, un mecanism minu-nat, surprinzator prin complexitatea sa. Pentru urmasii lui Hipocrate si ai lui Galen (acest geniu medical al Evului Mediu), el constituie obiec-tul unei cercetari fascinante si continue pe care cei mai savanti oameni de stiinta o abordeaza cu o teama respectuoasa in fata formidabilei lui capacitati de a-si repara stricaciunile si de a-si vindeca bolile.
Mai avem inca multe de aflat, dar ceea ce stim deja ne arata ca el opereaza cu ajutorul unor metode pe care le putem intelege. Ceea ce nu putem intelege este de ce acest corp omenesc, atat de ingenios conceput si realizat, poate fi tulburat de boli. Doctorul Albert V. Szent-Gyorgyi, distinsul biochimist ungur caruia in 1937 i se decerna Premiul Nobel pentru descoperirea vitaminei C, exprima foarte bine aceasta mirare:
"Problema generala a sanatatii si a bolii, care m-a preocupat atat de mult de-a lungul intregii mele cariere stiintifice, este dominata de doua puternice impresii contradictorii. Ca student in medicina, am in-vatat despre miile de tulburari de care omenirea poate suferi. Apoi, ca biochimist, am trait intr-o tacuta admiratie fata de minunata precizie, de supletea si perfectiunea corpului nostru. Medicina m-a invatat des-pre socanta imperfectiune, biochimia despre minunata perfectiune si ma intrebam in ce consta contradictia. Tot ceea ce Natura produce pare a fi perfect. Inseamna asta, oare, ca omul ar fi singura creatura vie ca-re poseda imperfectiuni create de propriul sau spirit? Daca nu este asa, atunci de unde provin toate aceste tulburari, cum trebuie sa le intele-gem? Aceasta este Marea Problema Fundamentala a Medicinei, Marea Problema Fundamentala a Sanatatii si a Bolii, iar noi trebuie sa incer-cam sa gasim un raspuns la ea, sa ne straduim sa inaintam, plecand de la studierea bolilor simple, catre o conceptie generala despre sanatate si despre boala. Elaborarea unei astfel de conceptii ne-ar putea ajuta in eforturile noastre de a conduce omenirea catre o epoca de sanatate mai buna si de mai mare fericire".
Atunci cand, putin dupa primul razboi mondial, sanatatea mea - din cauza surmenajului - a inceput sa dea semne de declin, m-am interesat, mai mult ca niciodata, de cauza bolii. La inceput, eram prea absorbit de ocupatiile mele ca sa ma mai preocup si de ceea ce simteam; in cele din urma, am fost insa obligat sa-mi fac timp ca sa-mi examinez propria situatie. Doctorii nu sunt bolnavi buni, stiu prea multe si le este greu sa admita ideea ca s-au imbolnavit. Cu totii avem tendinta sa ne opunem lucrurilor neplacute. Atunci insa cand un medic bolnav ajunge sa se ocupe de propriile sale tulburari, cunoasterea tehnica a modului in care raul opereaza ii permite sa duca mai usor la bun sfarsit un tratament.
Platon spunea ca un medic nu poate sa trateze intr-adevar bine o boala decat daca a avut-o el insusi. Nu sunt intru totul de acord cu aceasta afirmatie dar stiu sigur ca una dintre cele mai bune invataminte pe care le-am tras de pe urma acestei perioade nefericite este aceea de a putea aprecia profitul pe care un medic, altadata sanatos, il poate avea de pe urma experientei sale atunci cand se imbolnaveste.
Imi practicam meseria respectand preceptele medicinei clasice si, deci, am incercat, cum era si firesc, tot ceea ce medicina clasica putea oferi. Spre marea mea dezamagire, nu am obtinut nici o ameliorare a starii mele. Sufeream de astm si de tulburari renale; caram in spate si un important excedent de greutate.
Printr-o intamplare fericita, am intalnit un
medic foarte priceput in chimie patologica, ale carui teorii
revolutionare asupra cauzei si trata-mentului bolilor m-au
entuziasmat. Am discutat despre cazul meu in-
tr-un mod atat de inspirat, incat foarte repede am descoperit drumul pe care
trebuia sa apuc. Inainte de a-l intalni, ignoram faptul ca problemele
de nutritie nu pot fi rezolvate indopandu-te cu alimente; ori, era exact
ce facusem pana atunci. M-am apucat sa studiez problema in mod
serios si, in timp foarte scurt, am fost capabil sa elimin
greselile mele de diete-tica, ca si leacurile pe care le
inghiteam. Scapand de efectele nefaste ale alimentelor improprii
si ale medicamentelor nocive, infirmitatile mele au
disparut si nu au reaparut vreodata. Am slabit de la
105 kg la 68 kg, apoi am urcat pana la 75 kg. Am ramas constant la
aceasta greutate, pe care o consider perfecta pentru talia si
pentru constitutia mea.
Care a fost regimul exact pe care l-am urmat? Ce alimente miracu-loase au putut sa-mi refaca sanatatea? Ori de cate ori am vorbit vreunui pacient despre aceasta experienta a mea, mi-au fost puse intrebarile de mai sus. Probabil ca si dumneavoastra vreti sa aflati raspunsurile. Nu se poate trage insa nici un folos drintr-o atare enumerare de raspunsuri, deoarece nu exista doi indivizi ale caror cazuri sa fie perfect identice. Fiecare pacient are nevoie de un program pe masura, adaptat anume trebuintelor lui specifice. Iata de ce diagnosticele sau tratamentele prin corespondenta nu pot conduce decat la rezultate proaste. Chiar si unii medici, gelosi pe energia si sanatatea mea imi adreseaza frecvent intre-bari despre regimul meu personal. Nu va pot indica cu precizie ceea ce trebuie sa mancati, dar am intentia sa va propun reguli generale care sa va ajute sa va pastrati sau sa redobanditi sanatatea - reguli pe care le puteti aplica cu folos in cazul dumneavoastra individual.
In ceea ce priveste propriul meu caz, rezultatele obtinute printr-o simpla reforma a obiceiurilor mele alimentare ar fi putut parea miracu-loase unui practician clasic de acum o jumatate de secol. Interesul pe care il aratam pentru importanta regimului nu a fost impartasit de majo-ritatea medicilor in anii imediat urmatori primului razboi mondial. A fost un timp in care numai adeptii unor stiinte inca pe atunci parame-dicale credeau ca alimentele sau leacurile prea stimulante, excesele de zahar, condimente, alcool si tutun puteau juca un rol atunci cand boala se instala intr-un corp sanatos. Medicul de rand, preocupat de studierea retetelor, uitase cuvintele lui Peter Mere Latham: "Cat despre boli, in general cele generate de o nutritie defectuoasa, stiu din proprie expe-rienta ca pot fi vindecate rapid printr-un regim corespunzator". Acest adevar este la fel de valabil si in zilele noastre, desi ultimii cincizeci de ani au adus progrese enorme in domeniul cunostintelor noastre stiinti-fice.
L-am studiat, deci, din nou pe dr. Latham si pe altii ca el; mi-am indreptat atentia catre chimia endocrinologiei, chimia nutritiei si campul vast al chimiei metabolismului. Am inteles ca nu se putea recurge la stimulenti (alimentari sau farmaceutici) in cazul unor indivizi drogati, epuizati sau bolnavi fara a provoca tulburari grave, iar de-a lungul ani-lor nu am ratat niciodata ocazia de a-mi perfectiona cunostintele. Acum, dupa cincizeci de ani de experienta ma consider tot un student, pentru ca scena medicala nu inceteaza sa se transforme, iar eu sunt tot atat de interesat de rolul pe care nutritia il joaca in starea de sanatate - de fapt acelasi interes care ma indrumase si atunci cand sanatatea mea fusese in joc.
Inainte de a incepe sa studiez nutritia si chimia endocrina, obiceiu-rile mele alimentare fusesera detestabile. De exemplu, asteptand masa, ma obisnuisem sa vars putina sare in causul palmei si sa ling pana apa-reau bucatele. Apoi, inainte chiar de a le gusta, mana mea se indrepta automat catre solnita. Sarea imi dadea senzatia unei stari placute; pentru mine era un stimulent, precum cafeaua, tutunul sau alcoolul pentru altii. Eram gurmand si adoram mancarurile foarte condimentate. Mesele din care lipseau un desert copios si un sfert de litru de lapte mi se pareau in-complete. Nu-mi dadeam seama ca manierea in care mancam era dau-natoare. Mancam lucrurile care imi placeau si orice avertisment in aceasta privinta mi s-ar fi parut fara sens. Din leagan si pana in mor-mant, hrana constituie o grija majora si nu prea ai cum sa te targuiesti cu aceasta necesitate. Orice persoana obeza care se straduieste sa piarda din greutate stie foarte bine acest lucru. Eu insa aveam dorinta ferma de a face o schimbare radicala atunci cand boala m-a afectat. Cu ajutorul noului regim, am pierdut mult in greutate si imi amintesc faptul ca cei-lalti medici, colegi cu mine, ma priveau cu mila, murmurand: "Bieler o sa moara de foame, a innebunit".
|
Un an mai tarziu, dupa cercetari intensive, am incetat sa mai pres-criu medicamente, pentru ca obtineam rezultate mai bune actionand prin intermediul chimiei nutritiei si a glandelor - rezultate mai durabile si mai putin periculoase pe termen lung - si i-am vazut pe colegii si priete-nii mei clatinand din cap neincrezatori. Ma considerau un renegat al me-dicinei clasice si asteptau de la mine sa reincep sa prescriu medicamente pentru a-mi vindeca bolnavii. In realitate, nu exista nici un remediu spe-cific pentru vreo boala cronica. Nici macar leacurile miraculoase ridica-te in slavi de o publicitate rusinoasa nu pot indeplini aceasta minune. Adevarul este ca 80 - 85% dintre toate bolile umane sunt autoli-mitate - adica merg pana la capatul drumului lor si individul se vindeca. Daca medicamentele pe care le inghite sunt utile sau nu, asta nu constituie decat un subiect de discutie intre medici. In ceea ce ma priveste, am decis sa consider ca cea mai mare parte a medicamentelor sunt inutile sau chiar daunatoare. Am hotarat de asemenea sa consider ca unii medici prea zelosi se lasa tentati sa-si supratrateze pacientii; iar revistele noastre medicale, cu o franchete meritorie, vorbesc astazi des-pre bolile provocate de tratamente.
Ca sa ne intoarcem la rolul nutritiei, este bine de precizat ca stu-dierea ei ca stiinta nu are mai mult de patru decenii. Cand imi amintesc de perioada mea de studii, imi dau seama (ca de altfel si alti practicieni) ca am invatat destul de putine lucruri despre dietetica. La inceputul secolului al XX-lea, ii era acordat foarte putin spatiu in planurile de in-vatamant si se pare ca lucrurile nu s-au indreptat nici astazi. Si asta con-trar invatamintelor lui Hipocrate care spunea, adresandu-se discipolilor sai: "Lasati leacurile in borcanele lor daca puteti vindeca bolnavul cu ajutorul hranei". Este deci de inteles ca, daca aveti indrazneala sa men-tionati dietetica ca pe un tratament posibil al bolii, veti fi ascultat cu un scepticism deloc disimulat. Daca veti sugera ca regimul poate juca un rol in artrita, ceilalti isi vor ridica cu oroare bratele spre cer. Si totusi, fisele mele demonstreaza ca 95% dintre pacientii mei, deveniti infirmi din cauza artritei sau suferind de dureri insuportabile, au fost fie com-plet vindecati, fie considerabil usurati. In general vorbind, tratamentul meu in cazul artritei este indelungat, dar in unele cazuri articulatiile au putut sa functioneze normal numai dupa doua saptamani.
Iata un caz pe care l-am gasit in dosarele mele: o femeie de 55 ani incercase sa se sinucida din cauza unei grave stari de depresie. La prima vizita s-a plans de palpitatii ale inimii si insomnii. Tensiunea ei era mai mare cu 60% decat cea normala, iar urina foarte acida. Genunchii si gleznele ei erau umflate si atat de dureroase, incat de-abia putea merge. Reclama, de asemenea, dureri si o intepeneala a mainilor, a soldului si a umarului stang. "Sunt condamnata la scaunul cu rotile", se plangea. Avea obiceiul sa bea circa 12 cesti de cafea zilnic, sa fumeze continuu, sa manance multa carne, mancaruri condimentate si conserve, luand as-pirina pentru a-si calma durerile. Cu acest regim castigase mult in greu-tate. "Sunt gata sa va acord un an din viata mea ca sa vad daca puteti sa ma repuneti pe picioare", mi-a declarat pe un ton dramatic. "Va fi nevoie de mult mai mult timp, i-am raspuns in chip de avertisment; ar-ticulatiile dumneavoastra nu s-au intepenit intr-o zi, saturatia toxica a corpului s‑a realizat de-a lungul anilor. Ati combatut simptomele cu leacurile care, adaugate unei hrane neadecvate, v-au condus la prezen-ta stare fizica si mentala".
Am convins-o sa renunte la toate medicamentele, tutun, cafea si carne, tinand cont de cazul sau special, deoarece sunt de acord ca pa-cientii mei sa manance carne sau sa bea ceai si cafea usoare. I-am pres-cris ca unic medicament capsule de calciu si i-am recomandat urmatorul regim: la sculare o tableta de drojdie dizolvata in apa calda, la micul dejun o supa de legume facuta cu fasole verde; in cursul diminetii, 100 ml. de lapte crud, la pranz telina fiarta, o supa de legume, o felie de pai-ne si salata verde fara nici un condiment; in cursul dupa-amiezii, fructe sau sucuri de fructe diluate cu apa, la cina 300 g de fasole verde fiarta si o salata verde, iar inainte de culcare inca o tableta de drojdie dizolvata in apa.
Dupa trei ani, greutatea ei revenise la normal, ca si tensiunea arte-riala; starea de depresie nu era decat o amintire neplacuta, dormea bine si putea munci mult. "Mi se pare un miracol ca am scapat de artrita, spunea. Nu mai am nici un fel de dureri si nici un fel de umflaturi. Sunt mai fericita decat am fost vreodata si nu m-am plictisit de regimul meu, cu toate ca mi-a fost greu sa ma obisnuiesc la inceput. In cateva im-prejurari, am incalcat regimul pentru ca imi era o pofta nebuna de car-ne si de desert. M-am mirat constatand ca aceste alimente interzise mi s-au parut mai putin gustoase decat ma asteptam. Si, cand am observat ca ma simteam mai bine fara ele, m-am intors bucuroasa la regimul meu pentru ca eram hotarata sa scap de scaunul cu rotile. Acum ma simt mult mai bine, pielea mea este mai curata si toata lumea imi spune ca arat mult mai bine".
Cu siguranta, multi medici vor crede ca aceasta poveste este prea fantastica pentru a fi adevarata. Iar daca indrazniti sa vorbiti unui doctor despre relatiile care pot exista intre regimul alimentar si aceasta teribila boala care este cancerul, riscati enorm sa-l vedeti facandu-i-se mila de starea dumneavoastra mentala. Totusi, dr. Frederick Hoffman, statisti-cian sef al unei importante companii de asigurari, a scris o carte despre cancer si regimul alimentar, in care trage urmatoarea concluzie: "Sunt convins ca influenta regimului alimentar asupra cancerului poate fi considerata ca o realitate de la cauza la efect". Cu toate acestea, con-stituie inca o erezie sa mentionezi termenii regim si cancer in aceeasi fraza sau sa vorbesti despre raporturile dintre regimul alimentar si orica-re alta boala pe care profesiunea medicala pretinde ca nu o poate vinde-ca decat cu pilule si injectii. Suntem atat de orbiti de produsele chimice sintetice incat am pierdut din vedere faptul ca aceleasi elemente chimice sunt prezente de mii de ani in alimentele noastre.
Am putut observa relatiile stranse dintre nutritie si boala in cazul tuturor bolnavilor pe care i-am ingrijit. Imi amintesc de primul caz de tumoare pe care l-am tratat prin regim cu mai multi ani in urma. Trebuie sa marturisesc ca nu stiam nimic nici despre una, nici despre celalalt in momentul in care nevasta unui fermier s-a prezentat in cabinetul meu. Deasupra claviculei avea o tumoare de marimea unui ou de curca aco-perita de o cicatrice post-operatorie.
"Chirurgul nu a putut sa o scoata dupa ce a inceput operatia, mi-a explicat ea, pentru ca era adanc implantata in nervi si in vasele de sange. Am auzit ca dumneavoastra tratati prin nutritie si am citit intr-o revista ca tumorile pot fi resorbite prin aplicarea unui regim adecvat. Ma puteti ajuta?" "Nu sunt sigur ca voi putea gasi procedeul cel mai bun", i-am raspuns.
Analizand urina bolnavei, am descoperit prezenta unui exces de proteine sulfuroase. Intreband-o despre obiceiurile ei alimentare, mi-a spus ca, impreuna cu sotul ei, avea o crescatorie de curcani si ca, din cauza vanzarilor slabe, se obisnuisera de mai mult timp sa manance car-ne de curcan de trei ori pe zi. Am decis sa elimin sulful din regimul ei si sa maresc continutul de alcaline cu ajutorul legumelor si al fructelor. Au trebuit deci eliminate legumele bogate in sulf, din familia verzei, ca si proteinele de origine animala, al caror continut in sulf este la fel de ma-re. Dupa 6 luni de aplicare a acestui regim total lipsit de sulf, am cons-tatat cu bucurie ca tumoarea se redusese la jumatate. Dupa un an, a fost resorbita in intregime. De felul meu, sunt foarte prudent; numai atunci am inceput sa ma gandesc ca aceasta forma terapeutica poate fi eficien-ta. Avusesem in fata o tumoare tare ca piatra si cu neputinta de operat, iar ea a fost eliminata prin reducerea continutului de sulf. Am continuat timp de doi ani acest regim fara proteine animale, apoi am admis un pic de carne de vita sau de oaie si o cantitate redusa de lapte, baza alimen-tatiei bolnavei ramanand legumele si fructele fara sulf in continut.
Dupa douazeci si sapte de ani, a venit la mine o actrita de cinema foarte cunoscuta, care prezenta un fibrom abdominal de marimea unui grapefrut. Un chirurg vestit ii spusese ca era necesara operatia. M-am limitat sa-i prescriu un regim format din cereale fierte dimineata, salate simple la pranz si legume fierte seara. Interdictie completa pentru pro-teine animale. Dupa o perioada nu prea lunga, a inregistrat urmatorul mesaj pe care mi l-a transmis:
"In momentul in care am inceput regimul prescris de
dumnea-voastra, am intrat si intr-una din perioadele cele mai agitate
din carie-ra mea. Colaboram la un program de televiziune care cerea un
numar imens de ore de lucru in fiecare zi. Asta a durat sase luni.
Apoi a trebuit sa turnez un film important in California. Urmam
acelasi regim de fa-sole verde, dupa cum stiti, fasole pe
care mi se intampla adesea sa o fierb pe un resou mic instalat in
baie. Aveam mereu in buzunar o felie de paine cu unt si o banana.
Turnarea filmului a durat douasprezece saptamani. Apoi am
facut un turneu in cursul caruia am vizitat treizeci si trei de
orase. Dupa acest prim turneu, am facut si un al doilea
si timp de un an am fost tot timpul in voiaj - un oras nou in fiecare
zi. N-am avut nici un week-end liber in tot acest timp. Au trecut astfel,
fara sa-mi dau seama, treizeci de luni. Intr-o
dimineata, la Boston, pipaindu-mi abdomenul, am constatat
ca tumoarea disparuse. Am simtit o adevarata usurare
si m-am dus sa-l vad pe chirurgul care ma examinase la
ince-put. S-a aratat furios pentru ca disparusem dupa acea
prima vizita si pentru ca se asteptase sa ma
gaseasca intr-o stare mizerabila. I-am ur-marit figura in
timp ce ma examina si trebuie sa spun ca avea un aer destul
de descumpanit. A consultat fisa pe care o intocmise la prima
vizita ca sa se convinga ca, intr-adevar, fusese vorba
de o tumoare de marimea unui grapefrut. Cand s-a intors spre mine i-am
spus; "A disparut, doctore, nu-i asa?" A fost de acord, dar nu-i
venea inca sa creada. I-am spus: "Nu vreti sa
aflati de ce si in ce fel? Am urmat un regim fara proteine,
strict fara proteine animale". "Ei, bine, spuse el razand,
gasesc ca este ridicol". Adauga ca tumoarea s-ar fi
resorbit in orice caz. Da, stiu, am raspuns, cu bisturiul
dumneavoastra. M-am ridi-cat si m-am imbracat. Radeam pe
infundate atunci cand, la plecare,
l-am intrebat daca nu crede ca Natura este minunata".
De atunci, am avut printre pacientii mei multe cazuri de tumori, in diferite parti ale corpului, care au fost eliminate printr-o schimbare de regim. Nu este oare un fapt demn de atentie? Unii pacienti nu au destula vointa pentru a urma regimul lung si strict, sau nu-i vad necesitatea. Este clar ca prefera sa traiasca cu tumoarea lor, cu ulcerul sau diabetul lor, decat sa scape de ele printr-un regim specific pentru cazul lor.
Uneori, pacientul stie ce trebuie sa faca, dar crede ca viata lui pro-fesionala nu-i permite sa urmeze un regim strict. Multi dintre artistii pe care i-am ingrijit sunt adesea in turneu, asista la receptii si mananca la ore neregulate. Le este, deci, greu sa manance in mod corect. Dar cand se intorc acasa bolnavi, epuizati, foarte incordati, incep regimul cu "fier-tura Bieler" (cum spun ei) - combinatie de fasole verde, telina, patrunjel si alte cateva legume pe care le-am recomandat pentru cazul lor speci-fic. Chiar si numai un pranz corect usureaza un corp saturat cu to-xine!
Pacientul vine la medic nu numai pentru a-si salva viata, ci si pen-tru a fi eliberat, in masura posibilului, de dureri si infirmitate. Atunci cand pacientul nu vrea sa coopereze, medicul este neputincios. Daca bolnavul dovedeste ca are intentia de a coopera, il pun in garda, inca de la inceput, asupra crizelor pe care le va avea de traversat atata timp cat va dura regimul sau regenerator. Corpul este supus unei "curatiri fizio-logice", lucru imposibil de realizat atata timp cat se indoapa in conti-nuare cu alimentele care au creat toxinele din organismul sau. El trebuie sa expulzeze aceasta incarcatura facuta din deseurile acumulate. Pe du-rata acestui post preliminar (fiertura de legume si suc de fructe diluat), el poate avea dureri de cap, greturi, ameteli, si asta timp de cateva zile. Suma simptomelor dezagreabile este functie de conditia corpului sau. Privat de stimulentul pe care il reprezentau alimentele si bauturile cu ca-re era obisnuit, se va afla oarecum in situatia unui drogat care urmeaza o cura de dezintoxicare. Incetul cu incetul, simptomele dezagreabile vor disparea pentru a lasa locul unei senzatii de bunastare care apare pe ma-sura ce se activeaza procesul de insanatosire a corpului. Am sfarsit prin a spune pacientului ca recompensa pe care o reprezinta o stare de sana-tate obtinuta printr-o alimentatie corecta este proportionala cu strictetea cu care regimul a fost urmat.
Din lunga mea experienta, am aflat ca pacientul trebuie sa aiba un fel de misiune in viata - o sarcina constanta pe care spera sa o indepli-neasca cat mai bine - pentru a avea intr-adevar vointa de a se vindeca. Pot sublinia faptul ca trebuie sa se vindece singur. Eu nu pot decat sa ajut adaptand hrana la cazul sau particular. Vindecarea vine insa din in-terior si, la urma urmei, Natura este cea care o realizeaza. Daca indivi-dul este suficient de interesat in a-si redobandi sanatatea, coopereaza. Numai ca omul de rand nu simte ca ar avea intr-adevar o misiune in viata. Isi petrece timpul liber mancand si band intr-o companie vesela - asa incat pompele funebre nu risca sa someze. Din nefericire, trebuie sa se ocupe de persoane care s-ar fi putut inca bucura de viata.
De la inceputul studiilor mele, am crezut cu fermitate ca principiile unei nutritii corecte puteau, fara ajutorul vreunui medicament sau pilule, sa corecteze boala, nu numai sa o vindece, ci sa o si previna, dar nu sunt, si nici nu am fost un evanghelist care sa-si expuna cu zgomot teo-riile. Nu am aplicat medicina numai la domeniul alimentatiei, mi-am asistat pacientele cand au nascut, le-am ingrijit copiii si i-am urmarit pa-na la casatoria lor si pana la noi nasteri. Medicina generala da medicului sentimentul ca se consacra clientilor sai. Acesta invata sa-i cunoasca, se preocupa de soarta lor si isi afla recompensa in multumirea lor sufle-teasca.
Nu m-am considerat vreodata un specialist. Oamenii au venit la mine, fiindca s-au simtit dezamagiti de tratamentul medicinei clasice si mai ales de medicamentele stimulente cu ajutorul carora nu puteau de-cat sa biciuiasca bidivii obositi inchisi in corpul lor. Au venit la mine ca sa-si modifice regimul alimentar, avand impresia ca hrana exercita o in-fluenta asupra simptomelor lor. Veneau, deci, cu vointa de a face o ex-perienta de regim, de a dobandi o sanatate mai buna printr-o nutritie mai buna. Bineinteles ca asta imi usura sarcina, pentru ca omul de rand nu este deloc dispus sa renunte la obiceiurile lui alimentare. Nu‑si da sea-ma ca aproape toate obiceiurile proaste le-a capatat din dorinta de a sti-mula. Asta inseamna ca orice corp cere in mod automat ceea ce poate sa-i procure o usurare de moment, mascand astfel pentru putin timp simptomele oboselii sau ale depresiei. Unele persoane vor inghiti astfel multa sare, altele portii enorme de carne, urmate de cafea tare, altele dulciuri si produse de patiserie care se vor dovedi nefaste pentru orga-nismul lor. Daca ii interzic stimulentii cu care este obisnuit, individul se simte slab si deprimat in timp ce corpul sau se adapteaza noului regim si elimina reziduurile toxice. Multe persoane nu tin cont de aceasta perioa-da de adaptare necesara si trag concluzia ca schimbarea de regim nu li se potriveste. S-au dus la doctor ca sa obtina o usurare imediata si, de fapt, se simt mai rau. Revin, deci, la obiceiurile lor stimulante. Este o hotarare tragica, impotriva careia nu pot face nimic.
Sper ca cititorul sa gaseasca in aceasta carte o intelegere mai buna a felului in care corpul sau functioneaza. In fiecare zi, medicii vad paci-enti inconstienti care isi trateaza corpul - cel mai pretios dintre bunurile lor - cu aceeasi nepasare cu care un copil isi distruge jucaria cea noua. Iata, legat de aceasta, un fragment din revista "Life (7-12/1962): "Corpul uman functioneaza cu ajutorul hranei si al oxigenului tot asa cum un automobil functioneaza cu ajutorul benzinei si al oxigenului. Comparatia se opreste insa aici. Daca nu vreti ca automobilul sa func-tioneze prost sau sa ramana in pana, trebuie sa-i dati lucrul de care are nevoie la momentul potrivit. Sistemul de alimentatie al corpului, dimpo-triva, este supus gusturilor si dorintelor capricioase ale proprietarului sau. Poate ingurgita hrana suplimentara cand este deja plin si poate sa functioneze atunci cand este gol. Poate sa reziste unor doze surprinza-toare de alcool, tutun sau ardei iute. El indeplineste foarte bine aceasta sarcina eroica. Stomacul, organ recunoscut ca pretios si delicat, este pus la o incercare atat de grea, incat rezista in mod virtual la tot ceea ce nu este in mod direct otrava sau corosiv."
Este adevarat ca ingaduitorul sistem digestiv poate tolera substante ciudate, dar nu la nesfarsit. Mai devreme sau mai tarziu, in functie de tratamentele la care a fost supus sau de factorii ereditari, el nu mai rezis-ta si este atacat de boala. Sistemul digestiv si cel circulator se prabusesc pentru ca modul lor normal de lucru este impiedicat. In cazul in care canalul digestiv este supraincarcat de reziduuri alimentare improprii, ar-terele coronariene isi pierd elasticitatea si un atac cardiac poate surveni oricand. Daca aerul pe care il respiram este poluat, putem suferi tulbu-rari respiratorii. Daca apa pe care o bem contine mult clor sau fluor, cor-pul se poate irita de actiunea lor caustica. Daca neglijam dintii, putem suferi de malnutritie, deoarece nu putem consuma alimentele de care avem nevoie pentru a ne mentine sanatosi.
Chiar cand au la dispozitie o cantitate mare
de hrana buna, cea mai mare parte dintre oameni stiu rar sa
aleaga. "Prajiturile, produsele de patiserie, cafeaua, painea
alba si carnea nu pot construi o rasa rezis-tenta" a
spus, avertizand, dr. Martin H. Fischer. Alte somitati
medicale
i-au reluat ideea, incriminand tratarea chimica a mancarurilor,
prezenta materiilor toxice in stimulenti precum cafeaua, ceaiul,
ciocolata, alcoo-lul, ca si in medicamentele intrebuintate pentru a
stimula organismul.
Ne mai putem mira atunci cand organismul - atelier care se insar-cineaza cu propriile sale reparatii - nu dispune de utilajele necesare pen-tru munca lui?
Unul dintre principalele atuuri ale omului, de-a lungul epocilor, a fost intotdeauna reprezentat de capacitatea corpului sau de a-si repara propriile stricaciuni. Aceasta afirmatie este valabila si pentru animale. Cainele bolnav se trateaza singur ducandu-se sa rontaie iarba din gazon. Pisica ranita isi linge rana pentru a o curata, pasarea napadita de purici scapa de ei tavalindu-se in nisip. Acest instinct primitiv, numit vis medi-catrix naturae, se gaseste la baza tuturor artelor tamaduitoare. Este la fel de vechi ca si viata insasi; este la fel de util primei forme de viata monocelulara care s-a ivit in spatiul infinit, acum milioane de ani, ca si noua, fii si fiice ale acestui prim organism viu. Si atunci de ce am uitat acest lucru?
| Contact |- ia legatura cu noi -| |  |
| Adauga document |- pune-ti documente online -| |  |
| Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| |  |
| Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| |  |
 |
|||
|
|||
|
|||
Proiecte pe aceeasi tema | |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
