Cerinte pentru manipulare in vitro a celulelor stem
embrionare murine
Asigurarea conditiilor de
sterilitate in culturile celulare este foarte
importanta si dificil de realizat. Culturile celulare pot fi
usor distruse in cazul contaminarilor, evitarea acestora necesitand
vigilenta constanta.
Un laborator implicat in
culturile celulare trebuie sa aiba o camera dedicata doar
culturilor "in vitro", in care personalul trebuie sa utilizeze
manusi si sa mentina suprafetele de lucru
mereu curate si dezinfectate (Freshney I.R., 2000)
Temperatura de incubatie
trebuie sa fie in jurul valorii de 37°C. Pentru evitarea evaporarii
apei si, implicit, modificarea osmolaritatii mediului de
cultura, umiditatea relativa trebuie pastrata la 80-100%.
Sistemul tampon cu bioxid de carbon in stare gazoasa si bicarbonat de
sodiu dizolvat in solutie, utilizat in culturile celulare de zeci de ani
este sistemul standard si universal
pentru culturile celulare de mamifere (Tanaka, S., 1998). Cea mai
sofisticata parte din incubarea celulara o reprezinta sistemul
de detectare a dioxidului de carbon, care regleaza procentul de dioxid de
carbon din aer cu o precizie de 0,1% la volum. pH-ul solutiilor in care se
dezvolta celulele poate fi alterat prin schimbarea cantitatii de
bioxid de carbon din aer sau a cantitatii de bicarbonat de sodiu din
solutie (Dinsmore, J. et al, 1996). In momentul in care celulele sunt
scoase din incubator, au loc interactiuni intre mediul de cultura
si aerul atmosferic, ducand la cresterea pH-ului mediului care poate
ajunge la nivele toxice. S-au incercat mai multe metode pentru evitarea acestor
fenomene:
strategia de a cultiva celulele pe medii independente de
dioxid de carbon (Invitrogen, Carlsbad, CA) in recipiente sigilate. Problema
acestei metode este faptul ca recipientele nu au destula umiditate,
ducand la modificarea osmolaritatii.
Scheletul
reprezinta a treia componenta importanta a greutatii
corporale. La adult, el cantareste a sasea parte din greutatea
totala. Exista mari variatii individuale in ceea ce priveste
structura scheletului, de la tipul solid, mare "osos", pana la variantele
cele mai fragile. Este lesne de inteles cum aceste diferente in
dezvoltarea scheletului fac ca greutatea corporala sa nu aiba
aceeasi semnificatie.
Tesutul
gras reprezinta 14% din masa corporala totala.El nu este format
in totalitate din grasime pura. Dupa unele determinari doar 62%
sunt lipide, 24% reprezinta rezidiu celular iar 14% apa extracelulara. Pe
masura ce o persoana se ingrasa, toate aceste componente
cresc nu numai partea lipidica.
Continutul
intestinal si al vezicii urinare contribuie si ele, intr-o masura
mai mica, dar constant, la variatiile de greutate de la o zi la
alta.De aceea, se recomanda ca inainte de cantarire,
bolnavul sa nu manance,
sa aibe scaun si sa-si
goleasca vezica urinara.
Reiese
clar din aceste consid
metoda
de introducere a unui aer cu 10% dioxid de carbon- gaz compresat prin apa
calduta si apoi trecut peste celule (Moore, Samantha Alisson,
2004)
